Informatică Lector univ drd. Cristian-mihai pomohaci

(MĂRFURI)

1. Evoluţia de ansamblu a comerţului exterior cu bunuri

al României în a doua jumătate a secolului al XX-lea

O privire retrospectivă asupra situaţiei economico-sociale a

României la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XX-lea

ne conduce la constatarea că ţara noastră se caracteriza printr-un nivel

scăzut de dezvoltare. Aceasta rezultă, pe de o parte, din rămânerea în

urmă economică faţă de ţările Europei Occidentale, având în vedere

caracterul predominant agrar al dezvoltării societăţii româneşti din

prima jumătate a secolului al XX-lea, cu toţi paşii deloc neglijabili

făcuţi în industrie în anii interbelici. Pe de altă parte, această stare era

datorată şi importantelor distrugeri suferite pe teritoriul României în

timpul celui de-al doilea război mondial, multiplicate inclusiv de sumele

plătite sub formă de datorii de război, deoarece României nu i s-a recunoscut

calitatea de beligerant, deşi prin participarea umană, materială

şi, mai ales, pierderile suferite, ţara noastră s-a situat pe locul 4 în

rândul naţiunilor aliate antihitleriste.

1.1. Dezvoltarea volumului valoric al comerţului exterior

şi evoluţia soldului balanţei comerciale

Analizând pe o perioadă de 50 de ani evoluţia volumului valoric

al comerţului exterior al României, rezultă că în anul 2000 faţă de anul

264

1950 exportul FOB (franco la bordul vasului sau franco frontieră) a

crescut de 48,9 ori, în timp ce importul FOB s-a majorat de 49,6 ori

(de la 212 la 10366 milioane dolari SUA la export şi de la 243 la

12050 milioane dolari la import).

În anii ’50, ’60 şi ’70 ritmul exportului şi importului a fost aproximativ

acelaşi. În anii ’80, în schimb, exportul a devansat sensibil importul,

pentru ca, în anii ’90, situaţia să se inverseze, respectiv importul

României a devansat exportul.

Cât priveşte evoluţia soldului balanţei comerciale a României

(diferenţa între export şi import) rezultă că, începând cu anul 1950

până în anul 1974, deci 25 de ani, au existat solduri negative, care la

serii de câte 5 ani, cumulat, nu au depăşit câteva sute de milioane

dolari SUA. În perioada 1975-1979 însă, importurile au devansat mult

mai mult exporturile, soldul negativ cumulat fiind de 2 miliarde dolari

SUA. Între 1980-2000 evidenţiem anii ’80 cu un sold excedentar cumulat

de peste 15 miliarde dolari SUA, pentru ca în anii ’90 situaţia să

se inverseze şi soldurile negative an de an să depăşească o valoare

cumulată de 18 miliarde dolari SUA. În concluzie, în ultima jumătate

de secol XX, timp de 35 de ani s-au înregistrat solduri negative în

balanţa comercială a României şi 15 ani solduri pozitive, excedentare.

Calculând gradul de acoperire a importului cu export (export: import,

rezultatul înmulţit cu 100), observăm că, timp de 30 de ani, respectiv

din 1950 până în 1979, acesta a oscilat în jurul a 90%. Apoi, în anii ’80

a atins cote pozitive între 111,3-127%, pentru ca în anii ’90 acest grad

să devină subunitar, situându-se între 77,2 şi 79,7%.

1.2. Mutaţii în structura fizică a exportului şi importului în perioada

1950-2000

Analiza celei de-a doua jumătăţi a secolului XX privind grupele

de produse la exportul şi importul României ne permite să remarcăm

marile mutaţii ce au avut loc în schimburile comerciale ale României

cu străinătatea.

În legătură cu evoluţia structurii exportului României rezultă

următoarele concluzii:

1. Grupa maşini, utilaje şi mijloace de transport de la o pondere

de 4,2% în 1950 în totalul exportului, în 1989 atinsese 29,3%, iar în

1990 (an în care au continuat livrările de comenzi cu ciclu lung de fabricaţie,

dar volumul exportului a scăzut aproape la jumătate) s-a situat la

265

30,3%, cifră caracteristică ţărilor industrializate. Această pondere se

datora exportului în ţările socialiste unde greutatea specifică a exportului

de maşini atinsese în anul 1989 un procent de 56,7%. În anii ’90

ponderea a scăzut la 14-15% în totalul exportului României, pentru ca

în anul 2000 să fie de 18,5%.

2. Grupa de combustibili, materii prime minerale, metale a deţinut

o pondere de peste 30% timp de 40 de ani, din 1950 până în 1990.

În perioada anilor ’90 ponderea s-a diminuat atingând şi 22,3% şi

niciodată 30%, marcând un fenomen pozitiv al reducerii exportului de

astfel de materii prime şi produse cu grad redus de prelucrare.

3. Grupa de produse chimice, îngrăşăminte, cauciuc într-o perioadă

de 5 decenii a reuşit să fie prezentă la export de la 1,7% în 1950

la 10,5% în 1985, să se menţină în 4 ani din deceniul ’90 până în 1996

la ponderi peste 10%, pentru ca apoi să asistăm la o bruscă diminuare

până la 5,6% în anul 1999, ceea ce reprezintă un fenomen negativ.

4. Grupa produselor agroalimentare în anul 1950 atinsese peste ¼

din exportul României (25,7%), pentru ca în 1980 ponderea să se

reducă la 12,7%, iar în anii ’90 să nu atingă nici 10%, respectiv în

1989-1999 în jur de 5%, iar în anul 2000 să coboare la 3,3%, cifră

anormal de mică faţă de potenţialul agroalimentar al României.

5. Grupa de mărfuri industriale de larg consum (ce include şi

mobila) a avut o creştere continuă a ponderii în totalul exportului

României de la 1,3% în 1950 la 16-18% între 1970-1980, pentru ca în

anii 1999-2000 să se situeze de departe pe primul loc între grupele de

bunuri la export cu un procent de peste 40% (47% în 1999 şi 44,2% în

anul 2000).

Referitor la evoluţia importului României în perioada ultimilor

50 de ani, concluziile sunt următoarele:

1. Grupa maşini, utilaje şi mijloace de transport în anii ’50, ’60 şi ’70,

deci timp de 30 de ani a deţinut o pondere de peste 30%, situându-se pe

primul loc în importul României aducând o contribuţie meritorie la industrializarea

României. În următoarele decenii, însă, respectiv, anii ’80-’90,

ea s-a aflat între 20-30%. În anul 2000 a atins 31,5%.

2. Grupa de combustibili, materii prime, minerale, metale în anii

’50, ’60 şi ’70 a înregistrat o pondere între 20-35% din totalul importului

României. În anii ’80, însă, ea a depăşit constant 50% (între 50,3 şi

56,6%). În anii ’90, urmare a diminuării drastice a producţiei industriale

a României, ponderea a scăzut continuu de la 48% în 1990, apoi

27,3% în 1997 şi 17.6% în 1999, pentru ca în anul 2000 să fie de 21,3%.

266

3. Grupa de produse chimice, îngrăşăminte, cauciuc a deţinut o

pondere ce nu a depăşit 10% în totalul importului României între 1950

şi 1992 (între 4,5 şi 19,5%). În schimb, din 1993-1997 a început să

crească la peste 11-12%, în 1999 a atins un procent de 13%, iar în anul

2000 10,4%, în condiţiile căderii producţiei chimice româneşti.

4. Grupa produselor agroalimentare într-o perioadă de 40 de ani

(1950-1989) a avut o pondere sub 10% în importul total al României,

cel mai des situându-se sub 5%, perioadă în care magazinele noastre

nu deţineau un sortiment diversificat de bunuri provenite din

străinătate. În anii 1990-1993 ponderea s-a ridicat brusc la 13,2-

15,9%, pentru ca în anii următori să se stabilizeze la 7-8%.

5. Grupa de mărfuri industriale de larg consum în peste 40 de

ani a înregistrat o pondere ce nu a depăşit 5,5% (excepţie în 1950 a

fost de 10,5%). După 1991 asistăm la o creştere neîntreruptă a ponderii

astfel că în 1997 atingea 18,4%, iar în anii 1999-2000 se ridica la 24,3,

respectiv 22,8%, piaţa românească fiind practic invadată de mărfuri

străine.

1.3. Orientarea geografică a comerţului exterior al României

în perioada 1950-2000

În comerţul exterior al României la sfârşit de secol XIX şi început

de secol XX, pe primul loc s-a situat Austro-Ungaria. După primul

război mondial până în 1944, locul întâi l-a deţinut Germania. Începând

cu 1945, când s-a încheiat al doilea război mondial, şi în primii

ani ’50, asistăm la radicale reorientări geografice ale comerţului

exterior al României după ce ţara a intrat în sfera de influenţă a URSS.

Astfel, putem desprinde câteva concluzii din analiza pe o perioadă de

50 de ani (1950-2000):

a) Timp de 20 de ani (1950-1970), URSS a deţinut o pondere

mai mare de 50% în comerţul exterior al României (de la 83,2% în 1950

la 56% în 1970, cifră cumulând schimburile de mărfuri cu toate ţările

socialiste).

b) Treptat, România şi-a diversificat comerţul exterior cu ţările

capitaliste şi cu ţările în curs de dezvoltare (de la 16,8% în 1950 la

44% în anul 1970), diminuându-se astfel dependenţa faţă de Uniunea

Sovietică.

c) În anii 1975 şi 1980 ponderea ţărilor nesocialiste în comerţul

exterior al României ajunsese să o depăşească pe cea a ţărilor socialiste.

Aceasta a fost perioada de maximă deschidere spre ţările occidentale,

când ţara noastră a devenit membră a GATT, FMI şi a Băncii

267

Mondiale şi s-au semnat numeroase acorduri comerciale şi de

cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică pe termen lung cu ţările

capitaliste şi ţările în curs de dezvoltare. În anul 1980 se ajunsese la un

echilibru între schimburile cu marile grupe de state, respectiv cu ţările

membre CAER ponderea fiind de 34,6%, cu ţările capitaliste

dezvoltate de 33% şi cu ţările în curs de dezvoltare de 26%.

d) În perioada 1981-1989, treptat a avut loc o inversare a orientării

geografice a comerţului exterior al României, astfel că în ultimii

ani ai perioadei ţările socialiste ajunseseră la o pondere ce depăşea

60%, în timp ce ţările nesocialiste scăzuseră în pondere sub 40% (între

35,8-38,1%).

e) Din anul 1990 până în anul 2000, însă, situaţia se inversează

din nou foarte brusc, respectiv ţările capitaliste dezvoltate şi ţările în

curs de dezvoltare ajungând să deţină o pondere de 68-73,8% între anii

1990-1992, pentru ca în anul 2000 să depăşească 80%. Concomitent,

ponderea relaţiilor cu ţările în tranziţie sau socialiste s-a redus sensibil

de la 31,4% în 1990 la 17,5% în anul 2000.

2. Comerţul exterior al României în perioada 1990-2000

Activitatea de comerţ exterior în România, în ultimul deceniu al

secolului al XX-lea, a fost influenţată în evoluţia sa puternic descrescătoare

atât de factori interni, cât şi de factori externi.

Dintre factorii interni sunt de relevat, în primul rând, prăbuşirea

producţiei de bunuri şi servicii la jumătate şi chiar la trei sferturi, la

unele ramuri, faţă de anul 1989. De asemenea, o influenţă nefastă a

avut-o liberalizarea bruscă a comerţului exterior prin lichidarea

monopolului de stat, concomitent cu creşterea exponenţială, de circa

1000 ori, a numărului de agenţi economici cu activitate de exportimport

lipsiţi de cunoştinţe de specialitate şi de experienţă. Liberalizarea

fără discernământul necesar a importului şi exportului a provocat

dezechilibrul cronic al balanţei comerciale, cu influenţe din cele mai

negative asupra deficitului contului curent al balanţei de plăţi externe

şi a consolidării proprii a rezervei valutare şi, implicit, a stabilităţii

cursului valutar. Mai trebuie adăugat în acest lanţ al neîmplinirilor şi

faptul că noul tarif vamal de import al României nu a reuşit să-şi

îndeplinească rolul de instrument principal al politicii comerciale,

respectiv prin aplicarea de taxe vamale pentru protejarea producţiei

naţionale, precum şi faptul că măsurile de politică economicofinanciară

au fost nearticulate şi incoerente, ceea ce nu a permis o

268

redresare a evoluţiei comerţului exterior al României în anii ’90 ai

secolului XX.

Cât priveşte factorii externi, care au avut un impact deosebit de

nociv asupra comerţului exterior al Românei, ei pot fi sintetizaţi după

cum urmează: pierderea unor importante pieţe externe de desfacere şi

de aprovizionare, vecine şi mai puţin depărtate, prin dezintegrarea

CAER şi dezmembrarea Uniunii Sovietice; declanşarea şi persistenţa

unor războaie şi conflicte militare în ţări partenere comerciale

importante ale României (Irak, Iugoslavia), unele cu implicaţii zonale

însemnate (comerţul cu ţările riverane Dunării); încheierea unor acorduri

cu Uniunea Europeană, cu AELS şi CEFTA, care, în condiţiile

reducerii drastice a producţiei, îndeosebi industriale, în România, îşi

dovedesc ineficienţa prin înregistrarea de solduri deficitare, ce au

depăşit an de an 1 miliard dolari SUA; asistenţa financiară externă

nesemnificativă în raport cu cea acordată altor ţări (Polonia, Ungaria)

sub formă de investiţii sau împrumuturi, de către mari ţări ale lumii

sau organisme internaţionale (FMI, BM, BERD, BIE etc.) ş.a.

Deosebit de îngrijorător pentru ultimul deceniu al secolului al

XX-lea a fost caracterul cronic al deficitului balanţei comerciale,

îndeosebi în calculul export FOB – import CIF, respectiv între anii

1991-1994, soldul negativ cumulat a fost de 6011,1 milioane dolari, iar între

1995-1998, acesta a fost de 12088,7 milioane dolari, respectiv s-a dublat.

Situaţia negativă a continuat şi în anii 1999-2002, când deficitul cumulat

a fost de peste 12 miliarde dolari SUA, iar în anul 2003 a atins 6

miliarde dolari SUA.

2.1. Locul comerţului exterior al României în comerţul mondial

cu bunuri (mărfuri)

Cum în lume există aproximativ 200 de state şi teritorii, apreciem

că prezintă importanţă modul în care a evoluat comerţul exterior

al României şi de aici poziţia sa în comerţul mondial. În acest sens

sunt de semnalat următoarele aspecte:

– exportul şi importul, cumulat, pe locuitor, au avut, în ultimii

20 de ani, o curbă sinuoasă (tabelul nr. 7).

Tabelul nr. 7

– în dolari SUA –

1980 1989 1994 1997-1999

1100 900 560 850

269

– pentru perioada anilor 1997-1999, exportul s-a situat la nivelul

de 370 dolari/ locuitor, în timp ce importul a fost mai mare cu 110

dolari, respectiv 480 dolari SUA/locuitor;

– ponderea comerţului exterior al României în comerţul mondial

s-a redus puternic în ultimul sfert de secol (tabelul nr. 8):

Tabelul nr. 8

– în procente –

1975-1980 1988-1989 1994 1997-1999

0,60-0,70 0,40 0,14 0,18

Ponderea României în populaţia lumii de 0,38% şi în suprafaţa

terestră de 0,21%, iar în comerţul mondial de 0,18%, demonstrează o

participare sub posibilităţi la schimburile comerciale internaţionale cu

bunuri (mărfuri); aceeaşi tendinţă de recul s-a manifestat şi în poziţia

ocupată de România în exportul mondial. Astfel, în anul 1988, România

se situa pe locul 38, pentru ca în anul 1999 să coboare pe locul 60.

O comparaţie cu alte ţări europene relevă faptul că în timp ce

ponderea comerţului exterior al României în comerţul mondial cu bunuri

(mărfuri) a scăzut vertiginos la export de la 0,53% în anul 1985,

la 0,16%, în anul 1997, deci o diminuare de peste trei ori, în schimb, la

import, reculul este mult mai mic, de la 0,42% la 0,21%.

2.2. Modificări substanţiale în structura fizică a exportului,

a importului şi a soldului balanţei comerciale, pe grupe de produse,

în perioada anilor 1990-2000

Pe fondul mutaţiilor deloc favorabile pe plan atât intern, cât şi

extern în ceea ce priveşte activitatea de comerţ exterior a României în

anii ’90, analiza structurii fizice ne permite să formulăm o serie de

concluzii de mare importanţă.

În ceea ce priveşte grupa produselor agroalimentare (animale

şi produse ale regnului animal, produse vegetale, grăsimi şi uleiuri,

produse alimentare, băuturi şi tutun), în întreaga perioadă 1990-2000,

importurile au depăşit exporturile cu 100-1100 milioane dolari. Media

anuală a importurilor a fost în perioada 1990-2000 de aproape 900 milioane

dolari, în timp ce media anuală a exporturilor a fost de numai

cca 400 milioane dolari SUA. De aici, un sold negativ, cumulat pe

întreaga perioadă, în balanţa comercială a acestei grupe de produse,

cifrat la – 5382,7 dolari SUA, cu un grad de acoperire a importurilor

270

cu exporturi româneşti de produse agroalimentare de 45,1%, incredibil,

dacă avem în vedere potenţialul agroalimentar al ţării noastre.

Referitor la grupa produselor minerale, analiza importului şi

exportului în perioada 1990-2000 evidenţiază scăderea volumului

valoric al acestora. Astfel, dacă reducerea exportului de la 1136,0 milioane

dolari în 1990 la 504,7 milioane dolari în 1999 poate fi apreciată

ca un fenomen pozitiv, în sensul diminuării vânzării în străinătate

de produse inferior prelucrate, în schimb contracţia importului de la

3895,6 milioane dolari, în anul 1990, la 1251,2 milioane dolari în anul

1999 (un recul de cca 68%) demonstrează, ţinând seama şi de scăderea

producţiei interne, neutilizarea la cote ridicate a capacităţilor de producţie,

fenomen ce nu avea loc în anii ’80.

Analiza locului grupei de produse ale industriei chimice (produse

chimice, materiale plastice, cauciuc şi produse din cauciuc) în

exportul şi importul României în perioada 1990-2000 suscită un deosebit

interes în condiţiile în care ţara noastră a devenit un importator

net în toţi aceşti ani. Media anuală a importurilor a fost de peste 1100

milioane dolari, în timp ce media anuală a exporturilor în perioada

analizată a fost de numai 600 milioane dolari SUA. Această evoluţie

nefavorabilă a făcut ca în întreaga perioadă 1990-2000 să se acumuleze

un sold deficitar în balanţa comercială la această grupă de produse

de – 4238,1 milioane dolari SUA.

Grupa de produse ale industriei uşoare (piei crude şi tăbăcite,

materii textile şi produse încălţăminte) a manifestat cel mai mare dinamism

în dezvoltarea exportului, cât şi a importului, România fiind net

exportator între anii 1990-2000, cu excepţia anului 1992. Dacă, la

export, creşterea în anul 2000, faţă de anul 1990, a fost de 4,6 ori,

totuşi la import ea este mult mai pronunţată, respectiv de 7,3 ori. Desigur

că o investigare a fenomenului şi mai în profunzime, cu referire la

importul de produse second hand, ar releva şi alte aspecte neliniştitoare

privind tendinţele în schimburile comerciale cu străinătatea. În

acelaşi context, preocupantă este şi ponderea crescândă a exportului în

lohn (import de materii prime şi semifabricate sau componente şi

subansamble, prelucrarea în ţară şi exportul sub formă de produse

finite), activitate care nu permite totuşi o valorificare deplină a

resurselor materiale şi umane ale României.

Grupa de produse din lemn, inclusiv mobilier, situează România

în perioada 1990-2000 ca net exportator. În anii 1999-2000, exportu-

271

rile au depăşit 1 miliard dolari SUA, iar importurile peste 500 milioane

dolari, respectiv 600 milioane dolari, cu tendinţă de creştere.

La grupa articole din piatră, ciment, ceramică şi sticlă, analiza

importului şi exportului României în perioada 1990-2000 relevă o

situaţie neîntâlnită în anii ’70 şi ’80. Este vorba de faptul că pentru

prima dată, în anii 1990 şi 2000, importurile au devansat exporturile

româneşti. În anii 1991-1995, soldul pozitiv al balanţei comerciale cel

mai ridicat la această grupă a ajuns în jur de 40 milioane dolari SUA

în anul 1994, pentru ca în anii 1996-1997 să se situeze sub 10 milioane

dolari SUA, prefigurând viitoarea poziţie a României, de importator

net, din anii 1998 şi 2000.

Referitor la grupa metale comune şi articole din metal,

România s-a aflat în perioada anilor 1990-2000 în poziţia de exportator

net. Semnificativ este faptul că, dacă exportul în 2000, faţă de 1991, a

crescut de 2,6 ori, importul s-a mărit în aceeaşi perioadă de 3,7 ori şi

la sortimente cu valorificare superioară.

În ceea ce priveşte grupa de produse ale industriilor constructoare

de maşini, analiza importului şi exportului din perioada 1990-

2000 evidenţiază faptul că, exceptând anul 1991, în toţi ceilalţi ani

România s-a încadrat între ţările de tip importator net. Dacă în anul 2000

exportul prezenta un plus de 14,3% faţă de cel înregistrat în 1990, în

schimb, importul ajunsese să fie cu 93,3% mai mare la sfârşitul perioadei

menţionate faţă de anul 1990. În cei 11 ani analizaţi, soldul deficitar

cumulat al balanţei comerciale la această importantă grupă de produse a

înregistrat impresionanta valoare de – 13903,1 milioane dolari SUA.

2.3. Mutaţii în orientarea pe zone geografice a exportului

şi importului României în anul 2000 faţă de anul 1990

Anii ’90, în contextul trecerii României la economia de piaţă şi

al abandonării sistemului de planificare centralizată, precum şi al

prăbuşirii relaţiilor economice şi comerciale între fostele ţări socialiste

din cadrul CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc), au adus

importante modificări în orientarea geografică a comerţului exterior

românesc.

Astfel, evoluţia orientării exportului României pe zone

geografice, în perioada 1990-2000, se prezintă după cum urmează

(tabelul nr. 9):

272

Tabelul nr. 9

Orientarea exportului României, pe zone geografice,

în anul 2000 faţă de anul 1990

– în procente –

1990 2000 Diferenţa

Total export 100,0 100,0 –

Europa 70,4 85,5 +14,1

din care:

UE 33,9 63,8 +29,9

CEFTA 9,1 8,2 -0,9

Alte ţări din Europa 27,4 13,5 -13,9

Africa şi Orientul Mijlociu 14,1 6,8 -7,3

Asia şi Oceania 7,3 2,9 -4,4

America 8,2 4,8 -3,4

Sursa: Aspecte privind evoluţia comerţului exterior al României în perioada

1990-2000, lucrare elaborată de Centrul de Promovare a Comerţului

Exterior, ANEIR, 2001.

Cât priveşte orientarea importului României pe zone geografice

în anii 90, datele indică modificări şi mai importante decât cele din

orientarea exportului României (tabelul nr. 10).

Tabelul nr. 10

Orientarea importului României, pe zone geografice,

în anul 2000 faţă de anul 1990

– în procente –

1990 2000 Diferenţa

Total import 100,0 100,0 –

Europa 61,1 85,8 +24,7

din care:

UE 21,8 56,6 +34,8

CEFTA 11,3 8,9 -2,4

Alte ţări din Europa 28,0 20,3 -7,7

Africa şi Orientul Mijlociu 26,0 1,5 -24,5

Asia şi Oceania 5,9 7.0 +1,1

America 7,0 5,7 -1,3

Sursa: Aspecte privind evoluţia comerţului exterior al României în perioada

1990-2000, lucrare elaborată de Centrul de Promovare a Comerţului

Exterior, ANEIR, 2001.

273

2.4. Principalele 10 ţări partenere în comerţul exterior al României,

în anii 1996-2000

Analiza în detaliu a mutaţiilor intervenite în ce priveşte primii

10 parteneri la exportul României, în perioada anilor 1996-2000, ne

permite următoarele concluzii:

– în primul rând, asistăm la o schimbare de lider în exportul

românesc, pe locul întâi trecând Italia, urmată de Germania, care, în

perioada 1990-1996, a deţinut locul fruntaş. Semnificativ este şi faptul

că se observă o evidentă devansare a Germaniei de către Italia, ca

pondere, în totalul exportului românesc în anii 1999 şi 2000, respectiv

Italia ajunge să deţină 23,3% şi 22,4%, în timp ce Germania numai

17,8% şi 15,7%;

– în al doilea rând, se relevă faptul că există o stabilitate în

ocuparea locurilor 3-6 în exportul românesc de către Franţa, Turcia,

Marea Britanie şi SUA. În ceea ce priveşte locurile 7-10, reiese că

Ungaria şi-a îmbunătăţit sensibil poziţia, urcând de pe locul 9 pe

locul 7, Grecia a pierdut un loc, iar Olanda de pe locul 5 a ajuns pe

locul 8. Cea mai spectaculoasă evoluţie a avut-o Bulgaria, care de pe

locul 18 a urcat pe locul 10;

– în al treilea rând, în perioada analizată 1996-2000, înregistrăm

un dinamism diferenţiat al evoluţiei exporturilor primilor 10 parteneri

ai României, faţă de o creştere medie, pe total, în anul 2000, de

28,2% în raport cu anul 1996. Astfel, exportul României în Bulgaria a

crescut de 4 ori, în Marea Britanie de 2,2 ori, în Ungaria de peste 2 ori,

în SUA de aproape 2 ori, în Grecia cu 83,3%, în Italia cu 67%, în

Turcia cu 60,1%, în Franţa cu 56,9 %. Sub media creşterii s-a situat

Germania, cu o majorare de numai 9,4 % în anul 2000, faţă de 1996,

în timp ce în relaţia cu Olanda exportul s-a diminuat cu 4,3%;

– în al patrulea rând, se evidenţiază faptul că printre primele

10 ţări partenere în exportul României se află 6 ţări membre ale Uniunii

Europene, care, în 1996, deţineau 50,1 % din totalul exportului românesc,

pentru ca în anul 2000 această pondere să se majoreze la 56,7%;

– în al cincilea rând, este de subliniat tendinţa pronunţată de

contracţie a exportului României, manifestată printr-o creştere puternică

a ponderii primilor 10 parteneri în exportul românesc, respectiv

de la 60,2% în anul 1996 la 72,7 % în anul 2000, ceea ce, printre

altele, restrânge dispersia bunurilor româneşti în cât mai multe ţări ale

lumii în condiţii de eficienţă sporită.

274

Cât priveşte schimbările înregistrate în poziţia primelor 10 ţări

în importul României, în perioada anilor 1996-2000, putem formula

următoarele concluzii:

– în primul rând, ca şi la exportul României, la importuri

observăm o inversare în ce priveşte deţinerea locurilor 1 şi 2 de către

Germania şi Italia. Astfel, începând cu anul 1997, Italia trece pe

primul loc, iar ponderea acestei ţări în totalul importului României se

apropie de 20% în anul 1999, concomitent cu realizarea unui decalaj

crescând între ponderea ei şi cea a Germaniei (1998 = 0,2%, 1999 =

2,5%, iar în anul 2000 = 4%);

– în al doilea rând, se evidenţiază faptul că, în perioada analizată,

Federaţia Rusă se află în mod constant pe locul 3 la importul

României (în timp ce la exportul României această ţară nu se regăseşte

între primii 10 parteneri), iar Franţa ocupă, în toţi anii 1996-2000,

locul 4. Totodată, este de remarcat că sunt ţări care câştigă câte 2

locuri în ierarhia primelor 10 ţări din care importă România, respectiv

Marea Britanie şi Ungaria, ajung în anul 2000 pe poziţiile a 5-a şi a 6-a,

iar Grecia trece de pe locul 9 pe locul 8. Ţările care au pierdut poziţiile

anterioare sunt SUA (de pe locul 5 trece pe locul 7), iar Austria, de pe

locul 6 pe locul 9. Kazahstan, aflată în anul 2000 pe locul 10 la

importul României, ocupa în anul 1996 abia poziţia 72;

– în al treilea rând, se constată că dacă pe totalul importului

României există o creştere de 14,2 % în anul 2000 faţă de anul 1996,

în ce priveşte evoluţia importului din primele 10 ţări partenere, aceasta

se diferenţiază sensibil de medie. Astfel, cu mult peste media creşterii

menţionate mai sus se află Kazahstan, de unde s-a importat în această

perioadă de 268 de ori mai mult (în 1996, importul din această ţară a

fost insignifiant), Grecia (de unde practic importul s-a dublat),

Ungaria (+ 77,5%), Marea Britanie (+ 62,2 %), Franţa (+ 42,4%) şi

Italia (+ 39,5%). În schimb, în perioada analizată, importurile s-au

redus din Rusia cu 21,8%, SUA cu 10,4%, Austria cu 5 % şi Germania

cu 4,3%;

– în al patrulea rând, la importul României, ca şi la export,

printre primele 10 ţări partenere se află 6 ţări membre ale Uniunii

Europene, care şi-au majorat ponderea în totalul importului ţării

noastre de la 42,3 % în anul 1996 la 46,4% în anul 2000;

– în al cincilea rând, se relevă o uşoară tendinţă de contracţie a

importului României prin majorarea ponderii, în anul 2000, faţă de

anul 1996 a primelor 10 ţări partenere la 66,7 % faţă de 64,2%. Dar

275

această majorare de 2,5 % este net inferioară celei de la exportul în

acelaşi grup al primelor 10 ţări partenere, a cărui creştere de 12,4 %

reprezintă, în fapt, un fenomen negativ în comerţul exterior al unui

stat, mai ales, dacă structura fizică a bunurilor livrate în străinătate în

perioada analizată abundă în mărfuri cu valoare adăugată scăzută.

IV. COMERŢUL EXTERIOR AL ROMÂNIEI CU SERVICII

Schimburile internaţionale de servicii comerciale constituie a

doua componentă principală a contului curent al balanţei de plăţi a

României. Ele reprezentau la export, în anul 2000, o pondere de 0,12%

din exporturile mondiale de servicii, deci chiar mai puţin decât ponderea

exportului de mărfuri româneşti în exportul mondial (0,18%) şi

mult mai puţin decât ponderea la servicii comerciale a Poloniei

(0,7%), Cehiei (0,6%) sau Ungariei (0,4%) în anul 1996.

În acelaşi timp, exporturile româneşti de servicii, deşi au ajuns

să deţină în anul 2000 cca 16% din totalul cumulat al exporturilor

României de bunuri (mărfuri) şi servicii, deci mai mult decât o dublare

a ponderii lor faţă de anul 1989, când aceasta era de 7,4%, prezintă,

totuşi, o rămânere în urmă faţă de media mondială, situată la 20%,

inclusiv faţă de media Uniunii Europene, ce depăşeşte 25%.

Mari schimbări de direcţie şi intensitate în evoluţia comerţului

exterior cu servicii al României de la începutul anilor ’90 aveau să

situeze ţara noastră, în perioada următoare (1993-2000), în rândul ţărilor

cu evoluţii similare statelor dezvoltate, unde ponderea cea mai

mare în totalul schimburilor internaţionale de servicii o deţine capitolul

Alte servicii.

1. Evoluţia volumului valoric al comerţului exterior cu servicii

Din analiza modului în care a evoluat volumul valoric al exportului

şi importului României de servicii comerciale în perioada anilor 1993-

2000, pe baza datelor din tabelele nr. 11 şi 12, rezultă o creştere de 2,2 ori

a acestor două operaţiuni de comerţ exterior pe parcursul a 8 ani, cu un

ritm mediu anual de 27,5%.

276

Tabelul nr. 11

Evoluţia volumului valoric al exportului de servicii comerciale al

României, în anii 1993-2000

– în milioane dolari SUA –

Serviciul

comercial 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Total export 799 1044 1494 1563 1524 1217 1367 1754

din care:

Transport 291 381 471 572 588 504 536 652

Turism 197 414 590 529 526 260 252 359

Alte servicii 311 249 433 462 410 453 579 743

Sursa: Rapoartele anuale pe anii 1995, 1996, 1997, 1998, 1999 şi Buletinul

lunar nr. 12/2000 ale Băncii Naţionale a României.

Tabelul nr. 12

Evoluţia volumului valoric al importului de servicii comerciale

al României, în anii 1993-2000

– în milioane dolari SUA –

Serviciul comercial 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Total import 904 1215 1819 1948 1938 1871 1786 1992

din care:

Transport 341 403 604 692 565 633 571 666

Turism 195 449 697 666 681 458 402 420

Alte servicii 378 363 518 590 692 780 813 906

Sursa: Rapoartele anuale pe anii 1995, 1996, 1997, 1998, 1999 şi Buletinul

lunar nr. 12/2000 ale Băncii Naţionale a României

2. Modificări în structura exportului şi importului

de servicii comerciale

Datele prezentate în tabelul nr. 13 permit investigarea evoluţiei

ponderii diferitelor categorii de servicii comerciale atât la exportul, cât

şi la importul României, în perioada anilor 1993-2000.

277

Tabelul nr. 13

Mutaţii în structura exportului şi importului de servicii

comerciale ale României, în anii 1993-2000

– în procente –

Tipul de servicii 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000

Total export 100 100 100 100 100 100 100 100

din care:

Transport 36,4 36,5 31,5 36,7 38,6 41,4 39,3 37,2

Turism 24,6 39,6 39,5 33,7 34,5 21,4 18,4 20,5

Alte servicii 39,0 23,9 29,0 29,6 26,9 37,2 42,3 42,3

Total import 100 100 100 100 100 100 100 100

din care:

Transport 37,7 33,2 33,2 35,5 29,2 33,8 23,0 33,4

Turism 21,5 36,9 38,3 34,2 35,1 24,5 22,5 21,1

Alte servicii 41,8 29,9 28,5 30,3 35,7 41,7 44,5 45,5

Sursa: Calculat pe baza datelor din Rapoartele anuale pe anii 1995, 1996,

1997, 1998, 1999 şi Buletinul lunar nr. 12/2000 ale Băncii Naţionale a

României.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Botez Octavian Gh., Militaru, Mădălina, Comerţul internaţional şi comerţul

exterior al României, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2004.

2. Sută Nicolae (coordonator), Comerţ internaţional şi politici comerciale

contemporane, Editura Eficient, Bucureşti, 2000.

3. Sută Nicolae (coordonator), Comerţul exterior şi politica comercială a

României în perioada de tranziţie la economia de piaţă, strategii de

dezvoltare, Editura Economică, Bucureşti, 2002.

278

PARTEA a II-a

POLITICI COMERCIALE ALE STATELOR.

POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ A ROMÂNIEI

1. DEFINIREA, OBIECTIVELE ŞI TIPOLOGIA

POLITICII COMERCIALE EXTERNE

Definirea politicii comerciale externe a statelor

Prin politică comercială externă se înţelege totalitatea reglementărilor

adoptate de către un stat, respectiv cele cu caracter juridic, administrativ,

fiscal, bugetar, financiar, bancar, valutar ş.a. în scopul

promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe şi/sau al

apărării economiei naţionale de concurenţa străină.

Obiectivele politicii comerciale externe

1. Majorarea substanţială a producţiei de export şi a exporturilor

propriu-zise.

2. Încurajarea exportului unor anumite grupe de produse prin

diversificarea vânzărilor, în străinătate, de bunuri cu valoare adăugată

sporită şi productivitate a muncii ridicată, inclusiv a serviciilor.

3. Luarea unor măsuri de apărare pe linie de import faţă de concurenţa

bunurilor şi serviciilor comerciale provenite din străinătate.

4. Stimularea schimburilor comerciale cu anumite ţări şi zone

geografice în vederea îmbunătăţirii raportului de schimb prin creşterea

puterii de cumpărare a exporturilor.

5. Realizarea unui echilibru dinamic al balanţei comerciale.

Din punct de vedere al orizontului de timp, obiectivele pot fi stabilite

pe termen lung, mediu şi scurt.

Tipologia politicilor comerciale externe

1. După criteriul domeniului de aplicabilitate:

– politici comerciale de export;

– politici comerciale de import;

– politici comerciale de tranzit.

2. După numărul partenerilor şi felul acordurilor încheiate:

– politică comercială unilaterală;

– politică comercială bilaterală;

– politică comercială regională sau subregională;

279

– politică comercială interregională;

– politică comercială plurilaterală;

– politică comercială multilaterală.

3. După instrumentele de politică comercială externă utilizate:

– politică comercială tarifară (vamală);

– politică comercială netarifară (inclusiv paratarifară);

– politică comercială promoţională şi de stimulare a exportului.

4. După gradul de protecţie a producţiei:

– politică comercială autarhică;

– politică comercială protecţionistă;

– politică comercială a liberului schimb.

2. INSTRUMENTE UTILIZATE

ÎN POLITICA COMERCIALĂ EXTERNĂ

A. POLITICA COMERCIALĂ TARIFARĂ (VAMALĂ)

A STATELOR

1. TAXELE

VAMALE

– după scopul impunerii • fiscal

• protecţionist

• de import

– după obiectul impunerii • de export

• de tranzit

• ad-valorem

– după modul de percepere • specifică

• mixtă

• autonomă (unilaterală)

– după modul de stabilire • convenţională

(contractuală)

• preferenţială

Clauza naţiunii celei mai favorizate

Clauza naţiunii celei mai favorizate este prevederea dintr-un tratat

internaţional prin care o parte se obligă să acorde celeilalte părţi

tratamentul cel mai favorabil acordat sau care va fi acordat unui stat

terţ. Această clauză a devenit după al II-lea război mondial un element

esenţial al majorităţii tratatelor internaţionale.

Aplicarea cea mai largă a acestei clauze s-a făcut prin GATT*,

potrivit căruia orice avantaje acordate de două state Părţi Contractante

________________

* GATT – Acordul General pentru Tarife şi Comerţ

280

se extind automat şi asupra celorlalte. Excepţia se aplică pentru zonele

de comerţ liber, uniunilor vamale şi la traficul de frontieră. Excepţia

sub formă de tratamente preferenţiale se mai aplică în cazul acordării

acestora de către ţările dezvoltate pentru ţările în curs de dezvoltare,

precum şi în cadrul unor aranjamente (acorduri) încheiate între ţările

în curs de dezvoltare.

Clauza menţionată constituie cheia de boltă a întregului sistem

comercial multilateral, fiind reglementată prin art. I al GATT – 1994.

Acelaşi tratament este stipulat şi în art. II al GATS*.

Principalele domenii de aplicare a clauzei sunt: exporturi; importuri;

tranzit; regimul misiunilor diplomatice, consulare şi altele; privilegiile,

imunităţile şi tratamentul lor general; drepturile de proprietate

intelectuală; serviciile comerciale.

2. TARIFELE

VAMALE

– după gruparea

mărfurilor

• Nomenclatorul cf.

Convenţiei privind sistemul

armonizat şi de codificare a

mărfurilor (1983)

• Nomenclatoare proprii

Nomenclatorul SITC/ONU

– după numărul de coloane

ale taxelor vamale

• simple

• compuse

3. TERITORIUL

VAMAL

• acelaşi ca dimensiune cu teritoriul naţional

• diferit ca dimensiune de teritoriul naţional

mai mare mai mic

• zonă de liber schimb • zone libere, porturi franco

• uniune vamală • antrepozite vamale reale

sau nominale

4. REGIMURI

VAMALE

• definitive (includ

exportul şi importul de

mărfuri)

• suspensive

• tranzitul vamal • perfecţionare pasivă

• antrepozitul vamal • admiterea temporară

• perfecţionare activă • transformarea sub control

vamal a mărfurilor

________________

* GATS – Acordul General privind Comerţul cu Servicii

281

B. POLITICA COMERCIALĂ NETARIFARĂ

A STATELOR ŞI INSTRUMENTELE UTILIZATE

Clasificarea barierelor netarifare conform GATT

1. Bariere care implică o limitare cantitativă directă a importurilor

(restricţii cantitative la import).

2. Bariere care implică o limitare indirectă a importurilor prin

mecanismul preţurilor.

3. Bariere care decurg din formalităţile vamale şi administrative

la import.

4. Bariere care decurg din participarea statului la activităţile comerciale.

5. Bariere care decurg din standardele aplicate produselor importate

(obstacole tehnice).

B1. Bariere netarifare care implică o limitare cantitativă directă

a importurilor (restricţii cantitative la import) şi a exporturilor

a) Interdicţii (prohibiri) la import sau la export

– Totale selective

• în UE

la importul de legume

– Parţiale temporare

b) Contingente de import şi export cu plafoane maxime cantitative/

valorice pentru un an

– Globale

– Bilaterale

c) Licenţele de import sau export (autorizaţii pe 2/4/5 luni)

C1 – Automate

– Neautomate (discreţionare, prin care se exercită un control

riguros al contingentelor)

– Globale – pe bază de contingent de import – global cu men-

ţionarea ţărilor

C2 – deschise – fără plafonare (din categoria

licenţelor automate)

– Individuale

– specifice – cu plafon maxim cantitativ

sau valoric pe ţară

282

d) limitări „voluntare” la export (autolimitări)

– Bilaterale

– Multilaterale

e) acorduri privind comercializarea ordonată a produselor

– limitarea negociată şi controlată la anumite produse şi grupe

de produse vizează produsele manufacturate

B2. Bariere netarifare care implică indirect o limitare

a importurilor prin mecanismul preţurilor

a) Prelevări variabile (OMC nu mai permite aplicarea lor)

b) Preţuri minime şi preţuri maxime la import

c) Ajustări fiscale la frontieră (bariere paratarifare)

– Taxa asupra valorii adăugate (TVA)

– Taxa în cascadă

– Taxa de acciză

– Taxe portuare, statistice, sanitare, consulare

d) Taxe de retorsiune

– Anti-dumping

– Compensatorii (anti-subvenţii)

e) Depuneri bancare prealabile în valută la import

B3. Formalităţi vamale şi administrative la import

1. Evaluarea mărfii în vamă

• 1948 – Art. 7 în GATT

• 1950 – Convenţia internaţională cu privire la evaluarea mărfurilor

în vamă

• 1979 – Codul de conduită pentru evaluarea vamală prevede

stabilirea a 5 metodologii:

• valoarea de tranzacţie la import (preţul din factură –

CIF – cost, asigurare, navlu)

• valoarea de tranzacţie a mărfurilor identice exportate

în aceeaşi ţară

• valoarea în vamă a mărfurilor similare

• preţul unitar cu care se vând mărfurile importate, din

care se deduc comisioane, beneficii, speze şi taxe suportate

în ţara de import sau a vânzării mărfurilor

• valoarea calculată a mărfii exportate (cost materii

prime, cost fabricaţie, beneficii, alte cheltuieli exportatortransport,

asigurare până la frontiera importatorului) –

valoarea CIF

283

2. Documente şi formalităţi suplimentare cerute la importul mărfurilor

• număr mare

• formate diferite

• reguli greoaie de completare

• penalizări în cazul completării greşite

B4. Bariere care derivă din participarea statului

la activităţile comerciale

1. Achiziţiile guvernamentale

– favorizarea firmelor naţionale de către stat în dauna firmelor

străine

2. Comerţul de stat

– acordarea de privilegii întreprinderilor de stat naţionale (pe

linie fiscală, de preţ etc.), discriminând firmele particulare străine în

operaţiuni de export/import

3. Monopolul de stat asupra importului de produse

– limitarea importurilor anumitor produse

– stabilirea unor preţuri ridicate pentru restrângerea importurilor

B5. Bariere netarifare care decurg din standardele aplicate

produselor importate

– obstacole tehnice –

1. Norme sanitare şi fitosanitare

2. Norme de securitate tehnică şi de calitate

3. Norme privind ambalarea, marcarea şi etichetarea

4. Norme privind securitatea publică

C. POLITICA COMERCIALĂ PROMOŢIONALĂ

ŞI DE STIMULARE A EXPORTURILOR

I. Instrumente (măsuri) promoţionale practicate pe plan

internaţional

1. Negocierea şi încheierea de tratate de comerţ şi navigaţie,

acorduri comerciale şi de plăţi etc.

2. Participarea la târguri şi expoziţii internaţionale în străinătate

şi organizarea de astfel de manifestări pe teritoriul propriu

3. Reprezentarea comercială în ţările partenere, organizarea de

secţii economice ale ambasadelor în străinătate, precum şi de reprezentanţe

comerciale

284

4. Prestarea unor servicii de informare şi orientare a clienţilor

externi, acordarea de consultanţă şi asistenţă de specialitate

5. Diverse modalităţi de publicitate externă pentru a face cunoscute

produsele destinate exportului, inclusiv prin site-uri pe Internet.

Măsurile promoţionale au ca obiectiv influenţarea potenţialilor

clienţi externi pentru a cumpăra produse disponibile sau ce vor fi disponibile.

II. Instrumente (măsuri) de stimulare a exporturilor

1. La nivel microeconomic (întreprindere):

– reducerea costurilor

– îmbunătăţirea calităţii produselor

– creşterea performanţelor tehnico-economice

– acordarea de stimulente personale (prime, sporuri)

2. La nivel macroeconomic: – stimulente bugetare

– stimulente fiscale

– stimulente financiar-bancare

– stimulente valutare

2.1. Măsuri de stimulare a exportului de natură bugetară

a. Subvenţiile directe de export

• statul acordă sume de bani întreprinderilor pentru a face

competitiv exportul

b. Primele directe de export

• stimulare producător pentru creşterea volumului expor-

tului şi al noilor produse industriale de export

c. Subvenţiile indirecte de export

• stimulare îndeosebi a IMM-urilor

– informaţii comerciale gratuite

– asistenţă tehnică gratuită sau parţial plătită

– studii de piaţă gratuite sau parţial plătite

– încurajarea participării la târguri şi expoziţii

– încurajarea campaniilor de publicitate în străinătate

2.2. Măsuri de stimulare a exportului de natură fiscală

a. Facilităţi fiscale pentru mărfurile exportate:

– scutiri de taxe

– reduceri de taxe la export

– restituiri de taxe

285

– scutirea condiţionată

de la plata taxelor la import

vamale (drawback)

b. Facilităţi fiscale acordate exportatorilor:

– scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe venit provenit

de pe urma exportului

2.3. Măsuri de stimulare a exportului de natură financiar-bancară

a. Credite de export

• credit cumpărător

– credit acordat direct importatorului de către o bancă

din ţara furnizorului

• credit furnizor

– credit acordat direct importatorului de către furnizor

(exportator)

• liniile de credit

– se deschid în baza unor acorduri guvernamentale

• credite de asistenţă

– se acordă de către agenţii guvernamentale ale ţărilor

dezvoltate

b. Asigurarea şi garantarea creditelor de export

• asigurarea creditelor de export

– pentru credite furnizori

• garantarea creditelor de export

– pentru credite cumpărător

2.4. Măsuri de stimulare a exportului de natură valutară

a. Primele valutare

Exportatorii preschimbă valuta obţinută în moneda

naţională la un curs de schimb mai avantajos decât

cursul oficial (curs cu primă)

b. Deprecierea monedei naţionale (dumping valutar)

Firmele exportatoare pentru valuta străină încasată din

livrările în străinătate primesc în schimbul acestei valute

o sumă în monedă naţională cu atât mai mare, cu

cât este mai mare deprecierea acesteia pe piaţa internaţională.

Dumpingul valutar este considerat ca măsură de stimulare

neloială a exportului.

286

3. GATT – ACORDUL GENERAL PENTRU TARIFE

(VAMALE) ŞI COMERŢ. GENEZĂ, DEFINIRE, OBIECTIV,

STATUT, STRUCTURĂ ORGANIZATORICĂ, ACTIVITATE

DESFĂŞURATĂ, PRINCIPII DE BAZĂ

Statutul GATT

Partea I art. I – II

Partea II art. III – XXIII Convenit în anul 1947

Partea III art. XXIV – XXXV

Partea IV Comerţ şi

Dezvoltare

art. XXXVI – XXXVIII – Adăugat în anul 1966

Tipuri de

concesii în

negocieri la

Rundele

GATT

I

Geneva

(Elveţia)

1947

II

Annecy

(Franţa)

1949)

III

Torquay

(Anglia)

1955-

1956

IV

Geneva

1955-

1956

V

DILLON

Geneva

1960-

1962

VI

KENNEDY

Geneva

1964-1967

VII

Tokio

Japonia

1973-

1979

VIII

Uruguay

1986-

1994

Produse industriale

1. Tarifare 45000

(peste

50% din

valoare

com.

mondial)

5000

(inclusiv

consoli

-dări)

8700

reduceri

cu 25%

faţă de

nivelul

din 1948,

consolidări

pe

3 ani

4300

reduceri

inclusiv

consolidări

acoperind

un

volum

de 2,5

mild $

4400

concesii

acoperind

un volum

de 4,9

mild $

6300,

concesii în

medie cu

35% în timp

de 5 ani

• concesii

ţară cu ţară

şi produs cu

produs

x x x

• reducere

lineară şi

reciprocă a

taxelor

vamale cu

un procent

convenit

x x

Runde de negocieri

comerciale

multilaterale cu

o mare diversitate

de domenii,

tarifare, netarifare

şi de promovare

şi stimularea

exportului

2. Netarifare

• eliminare

sau reduceri

restricţii

cantitative

x x x x x Cod antidumping

x

287

Mecanismul de negociere comercială multilaterală a concesiilor

tarifare în cadrul rundelor GATT (acum OMC)

Etapa I

Înaintarea către ţările membre GATT a cererii de reducere

tarifară pe bază de listă de produse şi cuantum de reducere a nivelului

taxelor vamale; trimiterea cererii la Secretariatul GATT, care o

difuzează la P.C. (părţi contractante).

Etapa II

Înaintarea ofertei de reducere tarifară din partea ţărilor membre

care au primit cererea de reducere; trimiterea ofertei la Secretariatul

GATT, acordându-se prioritate P.C. care au înaintat cereri de reducere

a taxelor vamale.

Etapa III

Începerea şi desfăşurarea de negocieri şi încheierea Protocolului

cu rezultatele negocierilor; protocolul încheiat se înaintează Secretariatului

GATT.

4. OMC – ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI

Principalele funcţii ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului:

1. Facilitatea implementării, administrării şi funcţionării acordurilor

anexate;

2. Punerea la dispoziţia membrilor săi a forumului de negocieri

necesare pentru asigurarea valorificării drepturilor, respectării obligaţiilor

care rezultă pentru aceştia din acordurile anexate, precum şi a unui

cadru pentru negocieri viitoare referitoare la convenirea şi aplicarea de

noi măsuri în scopul dezvoltării relaţiilor comerciale multilaterale;

3. Administrarea Organului de reglementare a diferendelor;

4. Administrarea Mecanismului de examinare a politicilor comerciale

naţionale;

5. Cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Banca

Mondială în vederea asigurării unei mai mari coerenţe a politicilor

economice globale.

Principiile fundamentale ale sistemului comercial mondial

adoptate de OMC:

1. Nediscriminarea, pe baza aplicării clauzei naţiunii celei mai

favorizate şi a tratamentului naţional;

2. Eliminarea progresivă a obstacolelor din calea comerţului prin

negocieri multilaterale;

3. Reciprocitate în asumarea de angajamente;

288

4. Folosirea taxelor vamale, ca principal instrument de politică

comercială şi interzicerea, în principiu, a restricţiilor cantitative;

5. Previzibilitatea regimului de import graţie consolidării taxelor

vamale şi a angajamentelor negociate privind accesul la pieţe, în sensul

că acestea nu pot fi mărite şi, respectiv, înrăutăţite cu excepţia

situaţiilor în care se acordă o compensaţie adecvată;

6. Contracararea concurenţei neloiale prin măsuri antidumping,

taxe antisubvenţie, precum şi prin limitarea şi eliminarea subvenţiilor;

7. Transparenţa măsurilor de politică comercială prin publicarea

şi notificarea la OMC;

8. Aplicarea unui tratament mai favorabil ţărilor în curs de dezvoltare

(solicitarea de la acestea de angajamente mai reduse, acordarea

de termene mai lungi pentru aplicarea angajamentelor asumate).

GATT – 1994: CELE 4 REGULI PRINCIPALE*

Prima regulă: Protejarea industriei interne numai prin tariful

vamal, respectiv prin taxe vamale.

A doua regulă: Taxele vamale trebuie reduse şi consolidate împotriva

unor majorări viitoare.

A treia regulă: Aplicarea tratamentului naţional.

A patra regulă: Aplicarea tratamentului naţional.

Conţinutul fiecărei liste naţionale de concesii

la RUNDA URUGUAY, anexată

la Protocolul de la Marrakech (Maroc), 1994