Învăţământul preprimar
Curriculum preşcolar, realizat pe domenii ce vizează cunoştinţe tematice şi interdisciplinare, abilităţi vocaţionale, capacităţi personale şi de interrelaţionare, este dezvoltat ca un concept integrator ce valorizează dezvoltarea unor comportamente pe direcţiile autonomiei personale, a socializării şi achiziţiilor academice. Din această perspectivă, la învăţământul preşcolar, evaluarea s-a realizat periodic şi continuu, asigurând conexiunea inversă educator-copil în scopul obţinerii informaţiilor necesare privind stadiul de dezvoltare, receptarea mesajului educaţional şi nivelul performanţelor atinse.
Evaluarea iniţială s-a realizat în primele două săptămâni ale anului şcolar anterior şi a cuprins toate domeniile de dezvoltare, itemii, indicatorii de performanţă şi strategiile selectate fiind proiectate de fiecare cadru didactic în consens cu nivelul de vârstă şi obiectivele stabilite. Prin intermediul testelor verbale şi practice s-a determinat stadiul dezvoltării individuale şi au fost stabilite coordonatele esenţiale ale activităţilor viitoare în sens ameliorativ, de atingere a standardelor educaţionale şi obţinerea performanţelor. Informaţiile au fost consemnate în fişele iniţiale şi ataşate portofoliului cadrelor didactice.
Evaluarea continuă, realizată pe întreg parcursul anului şcolar, a depăşit stadiul controlului stocării cunoştinţelor, fiind mai curând un demers pentru dezvoltarea comportamentelor necesare valorizării acestora în contexte de interdisciplinaritate şi integrare. Utilizarea cunoştinţelor din domenii variate în cadrul abordărilor tematice ce includ domenii de dezvoltare personală şi experienţială, au condus la concluzia că eficienţa învăţării are un grad sporit pentru o mare parte dintre copii şi progresele sunt vizibile pe parcursul unei unităţi de timp.
Evaluarea sumativă, proiectată la final de semestru şi de an şcolar, a urmărit progresul individual şi de grup având un rol reglator în ceea ce priveşte performanţele şcolare în raport de obiectivele stabilite. Modalităţile de abordare au inclus portofoliul copilului, activităţi practice şi demonstrative, schimburi de experienţă şi activităţi comune cu şcoala, expoziţii, serbări, activităţi pentru părinţi. Copiii de la nivelul I au reuşit în general să se integreze grupului, să îşi regleze comportamentul , să internalizeze regulile colective şi să opereze cu noţiuni specifice. Copiii de la nivelul II au atins performanţe din categoria dezvoltării autonomiei personale şi a competenţelor necesare perioadei de şcolaritate. Periodic, aspectele constatate prin cele trei forme de evaluare au fost prezentate familiilor, individual.
Dostları ilə paylaş: |