Instantele comunicarii narative (autor, narator, personaj, cititor) Autorul

Naratorul-personaj (Stefan Gheorghidiu – “Ultima noapte…”, capitanul de mazili Neculai Isac atunci cand povesteste intamplarea de la fantana dintre plopi, “Hanu Ancutei”)-participa la intamplari, este implicat direct in succesiunea evenimentiala. Relatarea se face la persoana I, existand o perspectiva subiectiva asupra evenimentelor narate, caci naratorul face parte din lumea fictiva pe care o expune.

Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului intamplarile de “pe vremea celeilalte Ancute”,prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facand din Neculai Isac un narator-personaj

-perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si varsta isi pun amprenta asupra povestirii: “Eram un om buiac si ticalos.Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost […] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare.”
25.Ilustreaza conceptul operational personaj “tipic”, folosind ca suport un roman de G.Calinescu.

Costache Giurgiuveanu – tipul avarului

Inaintea aparitiei romanului “Enigma Otiliei” G.Calinescu sustinea necesitatea aparitiei in literatura romana a unui roman de atmosfera moderna, desi respingea teoria impusa de Camil Petrescu, a sincronizarii obligatorii a literaturii cu filosofia si psihologia epocii, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu “sufletul uman”. Prin romanele lui, Calinescu modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii, inscriindu-se astfel in realismul modern al secolului al XX-lea.

Personaj central al romanului, a carui avere polarizeaza aparitia celorlalte personaje, Costache Giurgiuveanu intruchipeaza tipul avarului, inscriindu-se in descendenta lui Hagi-Tudose al lui Delavrancea sau Harpagon al lui Moliere.

- Mediul il caracterizeaza indirect, aspectul exterior si interior al casei paraginite, aflate aproape in ruina, trimitand, cu toate detaliile descriptive, catre avaritia personajului.Arhitectura casei dezvaluie intentia de a “executa grandiosul clasic in materiale nepotrivite”.

- Caracterizarea indirecta a personajului se face prin acumularea de fapte, intamplari, vorbe, gesturi, ganduri si atitudini. Micile favoruri banesti obtinute de la Pascalopol, socotelile incarcate pentru intretinerea lui Felix, obtinerea unor castiguri anuale prin inchirierea unor imobile pentru studenti de la care confisca materiale medicale in cazul intarzierii la plata intretinerii motiveaza avaritia personajului, mai ales ca el se supune unor privatiuni personale de hrana, imbracaminte, ingrijiri medicale.Vrea sa-I construiasca o casa “fe-fetitei”, dar foloseste materiale foarte ieftine, stranse de la demolari, iar planul arhitectural il face singur. Banii ii tine in casa, ascunsi in locuri ferite, se teme mereu sa nu fie vazuti de cineva si nu ii depune la banca deoarece avarul trebuie sa pipaie si sa vada permanent banii pe care ii iubeste mai mult decat orice pe lume.

- Tinuta vestimentara este ridicola, poarta ciorapi de lana de o grosime “fabuloasa” si “plini de gauri”, unghiile netaiate, ghete de gumilastic, nadragii largi de stamba colorata prinsi cu sfoara, constituind o alta modalitate indirecta de caracterizare, accentuand avaritia personajului.

- Desi autorul il umanizeaza pe Costache Giurgiuveanu prin dragostea sincera pentru Otilia, batranul nu reuseste sa o materializeze.Sentimentele paterne nu sunt suficiente pentru a legaliza adoptia fetei, a face testament sau a depune o suma de bani la banca, intr-un cont pe numele ei, desi este convins ca asa ar fi fost drept si cinstit. Patima pentru bani si avaritia sunt mai puternice si il fac sa ezite, dovedind un caracter slab. Otilia il intelege la randul ei si nu poate fi suparata pe “papa” care este “un om bun, dar are si el ciudateniile lui”

• 
  Relatia cu celelalte personaje este dominata de o suspiciune permanenta izvorata din teama de a fi jefuit. Se teme de orice nou venit, ca de un intrus nedorit, potential atentator la averea sa, ceea ce il face sa ii si spuna lui Felix la inceputul romanului “nu-nu sta nimeni aici”.Ii banuieste mai ales pe Aglae si pe Stanica Ratiu ca ii pandesc averea, dupa primul atac cerebral isi captuseste pantalonii si tine banii permanent la sine, situatia devenind dramatica atunci cand, dupa cel de al doilea atac cerebral, desi ar fi scapat cu viata, Stanica Ratiu ii fura pachetul cu bani. Cand vede ca I se smulge de sub saltea tot ceea ce adunase cu patima intreaga sa existenta, moare cu groaza intiparita pe chip, articuland cu disperare:”ba-banii, pu-pungasule”
  

26. Exprima-ti opinia despe valoarea estetica a unei scrieri in proza de Ion Creanga, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narativ si/sau limbajul prozei narative.
1. Structura textului narativ

Expozitiune : relatii temporale si spatiale: Timp fabulos si spatiu mitic: “Amu cica era odata”un crai care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat “intr-o tara mai indepartata”, “tocmai la o margine a pamantului”

Intriga - Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-I trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a-l lasa mostenitor, caci el avea numai fete.

Desfasurarea actiunii (conflictul intre fortele binelui =Harap-Alb si forte malefice =Spanul) Fiul cel mic – span- Imp Verde. Gradina Ursului, Padurea Cerbului, fata Imparatului Ros. Gerile, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.Casa de arama, macul si nisipul, pazirea fetei imparatului, alegerea dintre fete., calul si turturica

Punctul culminant: moare Harap –Alb, moare Spanul, invie Harap-Alb

Deznodamantul: nunta imparateasca.


2. Limbajul - Oralitatea stilului este data de impresia de spunere a intamplarilor in fata unui public, a unui auditoriu si nu pt cititori. Este realizata prin:

• 
  dialog
  
• 
  dativ etic (“mi ti-l insfaca”)
  
• 
  excalamatii, interogatii, interjectii (“hai, hai !”, “iacata-o-I, ia”)
  
• 
  onomatopee (“zbarr”,”teleap-teleap-teleap”)
  
• 
  imprecatii si apostroafe (“Numai de nu I-ar muri multi inainte. Sa traiasca 3 zile cu cea de-alaltaieri”)
  
• 
  adresare directa : “Ce-mi pasa mie? Eu sunt dator sa spun povestea si va rog sa ascultati”
  
• 
  diminutive (“trebusoara”, “buzisoare”)
  
• 
  formule specifice – cu “vorba” (“vorba ceea”, “vorba unei babe”, “vorba cantecului”)
  
• 
  eruditia paremiologica (citeaza des proversbe si zicatori): “Cine poate , oase roade, cine nu ncii carne moale”, “Sa nu dea Dumnezeu omului cat poate el suferi”.
  
• 
  Versuri : “La placinte/Inainte/Si la razboi/Inapoi”
  
• 
  Cuvinte si expresii populare “m-ai bagat in toate grozile mortii”, “a mana porcii la jir”,”farmazoana”.
  

27. Exprima-ti opinia despre valoarea estetica a unei scrieri in proza de Mihail Sadoveanu, prin dezvoltarea a doua argumente privind structura textului narativ si/sau limbajul prozei narative.
Structura textului narativ:

Constructia discursului narativ – povestire in rama

-Povestirea=specie a genului epic, de dimensiuni mai reduse decat nuvela si mai intinsa decat schita, care se limiteaza la nararea unui sigur fapt epic, si avand un numar redus de personaje.

-Trasaturi:Povestirea este o naratiune subiectivizata, adica relatarea este facuta din perspectiva povestitorului,fie ca participant sau doar ca mesager al intamplarii.Accentul cade pe situatia narata si mai putin pe personaje, de unde rezulta caracterul etic exemplar al povestirii, iar stilul se caracterizeaza prin oralitate.

-apartine genului epic deoarece autorul isi exprima conceptia despre viata si lume in mod indirect, prin intermediul personajelor

-dimensiunea

-constructia subiectului:un narator povesteste un singur fapt epic: idila dintre capitanul de mazili Neculai Isac si tigancusa Marga, existand un numar redus de personaje (Neculai Isac, Marga, Hasanache etc) si doar o succinta caracterizare a lor.

-este o naratiune subiectivizata deoarece intamplarile sunt povestite de Neculai Isac, care este si personaj al actiunii, deci intamplarile ajung la cititor prin prisma capitanului de mazili care se autocaracterizeaza “eram un om buiac si ticalos […] Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost […] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare.” Dupa ce se indragosteste de Marga, mancarea nu mai are pentru el “gust si pret”, simte luand in mana blanita de vulpe, placerea tigancusei.

-caracter etic: pastrarea cuvantului dat, dragostea sincera a barbatului,comportamentul nobil al lui ii trezesc fetei respectul de sine si responsabilitatea pentru propriile fapte,Marga accepta sa moara pentru ca el sa poata trai, tiganii aplica legea talionului, omorand-o pe Marga.

-oralitate, demonstrata in primul rand prin caracterul fatic al povestirii=mentinerea unui permanent contact intre partenerii actului de comunicare, intre povestitor si ascultator.

Povesirea implica o relatie speciala intre narator si ascultatori, impunand un ceremonial al discursului, menit a capta atentia ascultatorilor si a le cultiva o stare de asteptare. Naratorul apeleaza la formule de seductie a ascultatorilor si de implicare a acestora in naratiune.

“-Iubitilor prietini,[…] mie mi-a placut totdeauna sa beau vinul cu tovarasi.Numai dragostea cere singuratate. Divanul nostru-I slobod si deschis si-mi sunteti toti ca niste frati!”

-este povestire in rama deoarece:

• 
  se incadreaza intr-o povestire mai mare, este una dintre cele 9 povestiri cuprinse in “Hanu Ancutei”
  
• 
  spatiu desfasurarii actiunii este unul privilegiat si ocrotitor (un topos – hanul Ancutei,) in care mai multi povestitori (printre care si capitanul de mazili Necuial Isac) relateaza intamplari pilduitoare, respectand un ceremonial prestabilit (se strang laolalta, Ancuta le toana vin etc) si desfasurad o arta a discursului memorabila.
  
• 
  Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului (“demult, pe vremea celeilalte Ancute”, iar principala modalitate de expunere este evocarea.”)
  

2. Instantele comunicarii narative

Hanu Ancutei – Fantana dintre plopi – M. Sadoveanu

-autorul = persoana care concepe si care scrie o opera (literara, stiintifica etc.), in cazul povestirii “Fantana dintre plopi”, Mihail Sadoveanu.Autorul concret, creatorul operei literare, adreseaza, ca expeditor, un mesaj literar cititorului concret, care functioneaza ca destinatar/receptor.Autorul concret si cititorul concret sunt personalitati istorice si biografice, ce nu apartin operei literare, insa se situeaza in lumea reala unde ele duc, independent de textul literar, o viata autonoma.

-autorul, Mihail Sadoveanu, este asadar creatorul universului epic din “Fantana dintre plopi”, iar naratorul este cel care comunica istorisirea narata cititorului fictiv, este cel care face medierea intre autor si cititor.

- atat naratorul cat si personajul (element principal al unei opere epice, care determina actiunea si care se afla in mijlocul evenimentelor) sunt manuite de autor in scopul dorit de acesta si in conformitate cu propria viziune asupra veridicitatii relatarii.

-povesirea implica o relatie speciala intre narator si cititor, impunand un ceremonial al discursului, menit a capta atentia cititorului si a-i cultiva o stare de asteptare.

-exista in “Fantana dintre plopi” doua tipuri de naratori:

1.primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat in deschiderea povestirii, aducand la cunostinta cititorului atomsfera din han, activitatile personajelor:lautarii, Ancuta, comisul Ionita de la Draganesti si gospodarii si carausii din Tara-de-Sus.Relatarea se face in pricipal la persoana a III-a, si doar prin pozitionarea pronumelui la pers I “noi” in fata acestei categorii de personaje (“noi, gospodarii si carausii din Tara-de-Sus”), naratorul isi revendica apartenenta la acest grup, ceea ce face din el un narator-martor, narator ce va asista si la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care dupa ce participa la un adevarat ritual (Ancuta ii toarna vin in ulcica, lautarii vin mai aproape, comisul Ionita il invita sa povesteasca intamplarea in care si-“a pierdut o lumina”), incepe povestirea propriu-zisa, “povestirea in povestire”, devenind..

2…narator-personaj. Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului intamplarile de “pe vremea celeilalte Ancute”,prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facand din Neculai Isac un narator-personaj

- perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si varsta isi pun amprenta asupra povestirii: “Eram un om buiac si ticalos.Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost […] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare.”

3…in finalul povestirii naratorul revine in ipostaza de narator-martor, (“Noi gospodarii si carausii din Tara-de-Sus am ramas tacuti si mahniti”).

28. Argumenteaza caracterul romantic al unei poezii studiate, apartinand lui Mihai Eminescu

Scrisoarea I

• 
  Miscare literara si artistica aparuta in Europa la sfarsitul secolului al 18-lea, romantismul s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei creatoare si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale.Altfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea universului interior al omului.
  
• 
  Considerat ultimul mare romantic european, Mihai Eminescu ilustreaza in poemul filozofic de factura romantica “Scrisoarea I” conditia nefericita a omului de geniu – tema proprie romantismului - , in ipostaza savantului si in raport cu timpul, societatea in general si cu posteritatea, cuprinzand, totodata, in tablouri grandioase, geneza si stingerea universului.
  
• 
  “Scrisoarea I” se prezinta ca specie a genului liric sub forma poemului filozofic si a meditatiei, amandoua fiind apreciate de romantici.
  
• 
  Primul tablou ilustreaza cadrul nocturn reprezentat de luna ca astru tutelar, consacrat motiv eminescian si romantic:
  

“Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie”;

“Luna, tu, stapan-a-marii, pe a lumii bolta luneci

Si gandirilor dand viata , suferintele intuneci;”

• 
  Dintre motivele romantice apare si motivul Timpului filozofic bivalent: timpul individual (masurabil, curgator, ireversibil): “Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare” si timpul universal (eternitatea ): “Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate”
  
• 
  Sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale vazute in antiteza (procedeu artistic ocupand locul principal structura poeziei romantice): ea vede mai intai “un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac/Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac”; unul este preocupat de aspectul sau fizic (“cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par”) in timp ce altul “cauta in lume si in vreme adevar”. Ideea egalitatii oamenilor, a conditiei omului in lume , supus destinului este preluata de Eminescu de la Schopenhauer :
  

“Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii

Deopotriva-I stapaneste raza ta si geniul mortii”

Antitezele accentueaza faptul ca diferentele intre oameni nu elimina statutul de muritor: “Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!”

• 
  Autorul aduce in continuare in prim plan “batranul dascal”, face portretul savantului simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe antiteze intre oamenii mediocrii preocupati de banalitati si batranul dascal , intre conditia precara a acestuia si preocuparile lui :
  

“Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic

Universul fara margini e in degetul lui mic”

• 
  Romantismul are ca tema istoria, vazuta in perspectiva larga, de la geneza cosmica pana la istoria diferitelor popoare. Dand frau liber fanteziei creatoare, autorul isi imagineaza in tabloul al III-lea o cosmogonie. Prin intermediul savantului pe care “il poarta gandul indarat cu mii de veacuri”, autorul vede haosul primordial , cand “nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns”, cand “in sine impacata stapanea eterna pace”, gandurile fiind generate de intrebari filozofice:
  

“Fu prapastie?genune?Fu noian intins de apa?

N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa”

Preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, Eminescu isi imagineaza crearea lumii prin miscarea unui punct central. Este vazuta sociogonia, omenirea fiind definita prin metafore sugestive pentru efemeritatea ei in univers, din care strabate cu subtilitate o ironie amara tipic eminesciana privind superficialitatea lumii si anticipand satira din tabloul al IV-lea :”noi copii ai lumii mici”,”musunoaie de furnici”,”microscoapice popoare”,”musti de-o zi”.

Cugetatorul isi imagineaza stingerea Universului, sub forma unei morti termice, dupa care totul revine la “eterna pace”

• 
  Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satirice, dovada ca tabloul al IV-lea se constituie intr-o satira virulenta la adresa superficialitatii societatii contemporane, prilej pentru care Eminescu isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se ridica deasupra intereselor meschine, marunte, nesemnificative;
  
• 
  Viziunea contrastanta asupra lumii este realizata prin antiteza specifica poetilor romantici:
  
  • 
    Antiteza compozitionala: tabloul cosmogonic cu cel satiric
    
  • 
    Antiteza ideatica: “Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par/Altul cauta in lume si in vreme adevar”
    
  • 
    Antiteza la nivelul vocabularului:”Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi”
    

29. Evidentiaza elemente de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu (doua elemente la alegere, dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta ).
Scrisoarea I
Secventa poetica: sir de imagini care se succed intr-o anumita ordine si formeaza un tot unitar, concentrand o idee literara.

De exemplu, geneza universului constituie o secventa poetica. Secventa poetica este marcata la nivelul limbajului de conjunctia adversativa “dar” care schimba planurile, trecand de la secventa poetica a haosului primordial in care stapanea “eterna pace” la cea a genezei proriu-zise: Preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, autorul imagineaza crearea lumii prin miscarea unui punct central ce stabileste un raport intre cei doi termeni: haosul care este Mama si punctul care devine Tatal:

“Dar deodat-un punct se misca…cel dintai si singur.Iata-l!

Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal…”

Imaginile care se succed acestui sambure creator vin sa infatiseze nasterea lumii, desavarsind secventa poetica a genezei cosmice: “Negura eterna” se desface in in “fasii”, “rasare lumea, luna, soare si stihii”, toate imaginile contribuind la nasterea vetii pe pamant, sociogonia constituind insa subiectul urmatoarei secvente poetice.

Relatii de opozitie: Multitudinea relatiilor de opozitie sub forma antitezei, procedeu artistic ce ocupa locul central in poezia romantica, vin sa argumenteze apartenenta poemului filosofic la romantism.

Se intalneste pe parcursul poemului:

• 
  Opozitia (antiteza) intre timpul individual (masurabil, curgator, ireversibil): “Doar ceasornicul urmeaza lunga timpului carare” si timpul universal (eternitatea ): “Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate”
  
• 
  Sub tutela lumii sunt prezentate imagini ale diferitelor categorii sociale vazute in relatie de opozitie (antiteza), “Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!”: ea vede mai intai “un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac/Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac”; unul este preocupat de aspectul sau fizic (“cauta-n oglida de-si bucleaza al sau par”) in timp ce altul “cauta in lume si in vreme adevar”.
  

• 
  Autorul aduce in continuare in prim plan “batranul dascal”, face portretul savantului simbolizand superioritatea omului de geniu, intreaga imagine fiind contstruita pe relatii de opozitie (antiteze) intre oamenii mediocrii preocupati de banalitati si batranul dascal :
  

“Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par,

Altul cauta in lume si in vreme adevar”,

intre conditia precara a acestuia si preocuparile lui :

“Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic

Universul fara margini e in degetul lui mic”

• 
  Exista
  

• 
  Relatii de opozitie ideatice: “Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par/Altul cauta in lume si in vreme adevar”
  

• 
  Relatie de opozitie la nivelul vocabularului:”Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi”
  

Relatiile de simetrie se intalnesc intre

• 
  Incipitul si finalul poemului, amandoua aducand in prim plan acelasi cadru nocturn tipic romantic aflat sub tutela lunii.
  
• 
  Imaginea haosului primordial, a increatului, stapanit de eterna pace: “Si in sine impacata stapanea eterna pace!” si cea de dupa stingerea Universului, “Caci in sine impacata reincep-eterna pace…”
  

30. Prezinta particularitatile de limbaj si de expresivitate (procedeele artistice, elementele de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.
Scrisoarea I
Limbajul artistic este specific liricii eminesciene, construit din modalitati uimitoare atat in ceea ce priveste marcile lexico-gramaticale, cat si procedeele artistice si elementele de versificatie.

• 
  Imbinarea surprinzatoare a limbajului popular si a celui intelectual, insa fara abuz de regionalisme , arhaisme ori neologisme, fapt ce particularizeaza stilul acestui poem prin cateva trasaturi:
  
• 
  naturaletea si prospetimea limbajului poetic este data de cuvinte populare, regionalisme si arhaisme: “gene ostenite”, “ceasornicul”, “suflu-n lumnare”, “feresti”, “osebite”, “raboj”, “prizarita”, ”colb”.
  
•