Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului



Yüklə 1,58 Mb.
səhifə16/28
tarix07.01.2022
ölçüsü1,58 Mb.
#82368
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   28
8. Reevaluarea producţiei proprii
Emisiunile de producţie proprie urmează a fi reevaluate sub aspectul conţinutului, formatului, impactului, oportunităţii şi diversităţii pentru a fi îmbunătăţite, înlocuite sau suprimate. Volumul producţiei proprii nu se va schimba însă în mod semnificativ.

Printre criteriile de evaluare se vor număra: acurateţea informaţiei difuzate, actualitatea, obiectivitatea şi echidistanţa, relevanţa pentru public, unicitatea în comparaţie cu alte instituţii media, calitatea analizelor şi interviurilor, structurarea emisiunilor, calitatea limbajului jurnaliştilor, interactivitatea, ritmul şi stilul prezentării, calitatea tehnică şi artistică a sunetului şi imaginii. La aplicarea acestor criterii se va ţine cont de specificul fiecărei emisiuni.


9. Buletine de ştiri, emisiuni informative, emisiuni de dezbateri - sporirea volumului de emisie şi frecvenţei difuzării
Informarea publicului în mod corect, imparţial şi echidistant în legătură cu evenimentele, problemele, fenomenele, procesele şi ideile care îi influenţează viaţa şi opţiunile este, fără a fi singurul, un obiectiv de bază al postului Moldova 1. Pe măsură ce şi societatea din Republica Moldova capătă tot mai mult caracterul unei societăţi informaţionale iar nevoia publicului de a se informa creşte, devine crucială şi promptitudinea cu care este informat.

Misiunea postului Moldova 1, aşa cum rezultă din Codul audiovizualului, va fi mai bine servită prin mărirea volumului de ştiri şi emisiuni informative, precum şi frecvenţei cu care sunt difuzate, inclusiv în intervale de maximă audienţă.

Complementar, vor fi lansate câteva emisiuni de dezbateri noi pentru informarea mai amănunţită a publicului în legătură cu evenimente şi probleme majore. Emisiunile de dezbateri vor îmbogăţi şi diversifica grila de emisie, vor spori credibilitatea, relevanţa şi audienţa postului Moldova 1, vor contribui la o mai profundă informare a publicului.

În cursul anului 2010, spaţiul de emisie rezervat buletinelor de ştiri şi altor programe informative va creşte de la 730 ore pe an până la 1360 ore 40 min pe an, iar cel al emisiunilor de dezbateri de la 2 ore si 15 minute pe saptamână la 3 ore si 45 de minute saptaminal.


Buletine de ştiri şi emisiuni informative. În zilele de luni până vineri, Moldova 1 va prezenta 3 buletine de ştiri a câte 10 minute fiecare, la ore exacte, în timpul programului matinal, care va începe la 06.00 şi se va încheia la 08.00. Alte două buletine de ştiri a câte 10 minute, vor fi difuzate la mijlocul zilei, la orele 11.00 şi 14.00. Începând cu ora 17.00 şi până la 23.10, Moldova 1 va difuza din oră în oră, cu excepţia orei 20.00, buletine de ştiri, inclusiv emisiunile de sinteză a zilei „Mesager”, cu o durata cuprinsă între 10 şi 30 de minute fiecare. TV Moldova 1 în anul 2010 se va conforma, parţial, prevederilor cuprinse in principiul 2 al Strategiei de acoperire a teritoriului naţional cu servicii de programe audiovizuale (2007-2010”), potrivit cărora programele de ştiri televizuale la radiodifuzorul public „vor fi difuzate la un interval de cel mult două ore.

Alineat completat prin Hotărârea Consiliului de Observatori nr.1/170 din 02.06.2010 cu privire la Decizia Consiliului Coordonator al Audiovizualului nr.60 din 21 mai 2010 cu privire la Caietul de sarcini al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” pentru anul 2010.


Volumul de emisie destinat stirilor. Luni-vineri zilnic: Moldova1 - 2 ore 20 min şi TVMI - 1 oră 10 min (redifuzate ediţiile „Mesager” şi ştirile regionale). Total 3 ore 30 min.

Sâmbătă: Moldova1 - 1 oră 40 min şi TVMI - 1 oră 10 min redifuzate. Total 2 ore 50 min.

Duminica: Moldova1 - 2 ore 40 min (1 oră 40 min ediţiile informative plus o oră ediţia de sinteză) şi TVMI - 1 oră 10 min redifuzate. Total 3 ore 50 min.

În fiecare zi de luni - 2 ore în reluare ediţia de sinteză (o dată la Moldova 1 şi o dată la TVMI). Total pe săptămână: 16 ore ştiri prima difuzare şi 10 ore 10 min - redifuzate.



Total pe an: Moldova1 - 832 ore prima difuzare şi 52 ore redifuzate şi TVMI - 476 ore 40 min. Total ştiri pe an: 1360 ore 40 min
Moldova 1 va pregăti şi va lansa o emisiune informativă de sinteză săptămânală, cu durata de 1 oră.
Moldova 1 va lansa o nouă emisiune sportivă, sub forma unui magazin sportiv săptămânal de 30 de minute.



Emisiuni de dezbateri. Moldova 1 va pregăti şi va lansa în cursul anului 2010 trei emisiuni noi de dezbateri pe teme politice, sociale şi economice. Ele se vor alterna în zilele săptămânii cu unele emisiuni de dezbateri existente (cum ar fi „Buna seara” şi „Vector European”). Emisiunile noi vor fi difuzate în direct, între 19.45 – 20.30, cu o periodicitate săptămânală. Cele trei emisiuni vor fi moderate de câte un jurnalist, angajat sau aflat în relaţie de colaborare cu postul Moldova 1, cu o bună pregătire profesională, calităţi de intervievator, cunoştinţe în domeniul de care se va ocupa emisiunea în cauză, cunoscut pentru echidistanţă şi lipsa de afilieri politice. Emisiunile vor presupune invitaţi în studio care împărtăşesc opinii diferite sau puncte de vedere contradictorii, dar nu se vor limita neapărat numai la discuţiile din studio. Vor putea include reportaje tematice, opinii ale altor părţi interesate sau vizate şi nu în ultimul rând ale publicului larg.
Alegerea temei pentru fiecare emisiune şi ediţie a emisiunilor va ţine cont de factorul actualităţii, relevanţei, interesului public şi impactului asupra publicului, iar a invitaţilor – de cel al reprezentativităţii şi expertizei lor în domeniul supus dezbaterii aşa încât emisiunile de dezbateri să acopere un spectru larg de teme, opinii şi viziuni, într-o manieră echilibrată, echitabilă, documentată şi responsabilă.
Aplicarea acestor prevederi va avea loc treptat, odată cu pregătirea condiţiilor necesare.


Yüklə 1,58 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   12   13   14   15   16   17   18   19   ...   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin