III. Planul financiar pe anul 2010
Parlamentul, conform art.64 al Codului audiovizualului al Republicii Moldova, „garantează finanţarea sigură şi corespunzătoare a necesităţilor de activitate ale companiei”. Acest articol prevede formarea bugetului Companiei din 2 surse de finanţare: subvenţii bugetare şi venituri comerciale (donaţii şi sponsorizări pentru proiecte speciale, venituri obţinute din publicitate, alte surse financiare). Pentru asigurarea emisiei televizuale şi radiofonice în volum de 24 ore zilnic pe canalele Moldova 1, TV Moldova Internaţional, Radio Moldova, Radio Moldova Internaţional, Radio Moldova Muzical necesităţile Companiei pentru anul 2010 constituie 145055,4 mii lei. Din această sumă au fost alocate subvenţii bugetare conform Legii bugetului în sumă de 55874,2 mii lei, iar veniturile comerciale (se presupune să se acumuleze pe parcursul anului curent) s-au planificat în sumă de 15100,0 mii lei. Diferenţă de 74081,2 mii lei constituie suma mijloacelor financiare pe care Compania le va cere suplimentar din bugetul de stat şi care poate fi alocată Companiei după rectificarea bugetului de stat pentru anul 2010 sau pe care le va acoperi din contul anumitor granturi oferite de diferite organisme internaţionale.
Din aceste considerente, planul de finanţare a Companiei pentru anul 2010 constă din 3 părţi distincte:
partea I – subvenţii bugetare alocate în sumă de 55874,2 mii lei,
partea II – cheltuieli din venituri comerciale în sumă de 15100,0 mii lei,
partea III – cereri suplimentare în sumă de 74081,2 mii lei.
Planul de finanţare este prezentat pe articole de cheltuieli care au fost distribuite pe lunile anului.
Dostları ilə paylaş: |