Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

') Orig-inea nnmlroî IJovtoţ yentru Marea nugră Tradiţiunca despre podul Só-relui pe Marea negră, orî pe Dunăre, după cum ne spun alte legende române, ascunde în sine, incontestabil, ore-carl importante elemente istorice. Vechile legende grcccscl amintiaü de asemenea, că Sórele avea o barcă de aur, y_truooOv Ssnaţ (Pherecydis Fragm. 33; Apollód ori lib. I. 5. 10. 5) cu care densul se întorcea în timpul nopţii pe Ocean (Dunăre şi Marca negră) orăşî la reşedinţa sa din insulă. Aceeaşi tradiţiune o aveau şi Egiptenii. După credinţele acestora, barca Soreliiï se afla pe rîul divin numit Nun, Dunăre, după cum vom vedé în capitule despre divini­tăţile primitive ale Egiptenilor. La Romani cel mai înalt ministru al cultului religios se numia pontifex, adecă făcătoriu de poduri, şi întru adever, după cum no spune Varro şi Plutarch (Numa, c. 9) în atribuţiunile vechilor Pontifici romani maï era construirea şi restaurarea podurilor. (Pontifices . . . ego a ponte arbitror, nam ab his sublicius est f act u s primum, et restitutus sacpe. Varro, L. L. V. 83). JNumirea de pontifex se basa aşa dar pe ore-can tradiţiunî şi usurî antice ale preoţimeî latine. De fapt vechia religiune a Latinilor era apolinică. I a n u s ca divinitate repré­senta cultul Sorelui. Tot asemenea şi sărbătorile numite Latináé ícriac, carï se ţineau ia fie-care an la Alba longa, ne presintă intru tótc acelaşi caracter al rituluî şi instituţi_unjj_or apolinice, ca şi hecatombele seu prasnicele Hyperbureilor (Pelasgilor) de ^a Istru, ca şi festivităţile cele mari comune ale Pelasgilor insulari la Delos. în particular tradiţiunea română despre podul construit de Sore pe Marea negră, orî pe Dunăre, presintă o lumină neaşteptată cu privire la originea numireî Pontos dată Mărci negre timpurile ante-helene. Grecii numiaü cu deosebire Marea nt-gră Pontos, însă ^ru ce, şi care era sensul fundamental al acestui cuvent, nici un autor nu nc-a putut .^{PUne- Dc fa}Pt '"să acesta numire de Pontos dată Măreî negre devenise învechită "i timpurile Iui Homer şi Hesiod. în literatura istorică modernă s'a esprimat de

Peste tot cultul şi religiunea cea severă a Dianeî seu Luneî, ca o vir­gină piă şi nemăritată, î-si avea originea sa, după cum recunósce si Hero-dot la poporul Hyperboreilor, de lângă Marea negră. Peste tot locul, pe unde era adorat Apollo, Diana ca divinitate a luneî î-şî avea templele si sacrificiele sale. De asemenea şi Latona.

unii scriitori părerea, că probabil numirea de Pontos se reduce la un cuvent archaic de n s (punte séü pod), ce ar fi csistat în timpurile preistorice la strîmtorile dintre Asia mică si Europa. Din punct de vedere istoric insa nu la p o n s, ci la ponto (onis) se reduce originea acestei numiri archaice. în limba cea vechia a populaţiunilor de oriu'me pelasgă, cari se estiudeau de la Marea negră până la Oceanul atlantic, cuvântul n ont o maî avea încă în epoca romană însemnarea de luntre sííű pod umblă-toriu pe rîurî. (Caesar B. civ. iu. 29: p o n t o n c s, quod est genus navium. — Apulejus: et si vacio non poterunf, p o n t o n i (3 u s transibunt.— Papinianus: flumen, in quo pontonibus trajiciatur. írt grtíca media: ttovtoY^fUf>c<, pod de luntrii. Cf. Diefenbach, Origines, p. 402). Podul Sdrclui de pe Marea negră, orï de pe Dunăre, de care ne fac amintire legendele române, şi care ne apare în tradiţiunilc gre­cesc! ca o barcă pe Oceanul din nordul Tracieï, ér în legendele egiptene ca o barcă pe rîul Nun, se numia aşa dar ponto încă in primul period al dominaţiuneî pelasgc la Dunăre şi Marca negră. în acesta epocă depărtată preistorică, comunicaţiunea pe Marea negră, ori pe Islrul de jos, ni se înfâţişeză ast-fel ca un privilegiu particular al templului lui Apollo Hypcrboreul din insula de la gurile Dunărei, Hercule, după cum ne spun legendele grecesc!, voind se vină din ţinuturile sud-vestice ale Asiei la Hyperborcl, a trecut pestc mare cu barca Soréiul (Apollodori lib. II. 5. 11. 11). Partea de jos a Dunărei de lunga deltă (sőú a Eri-danuluî, vedi nota 2 pag. 117), mal purta încă, în epoca română, numele geografic de Pad-os (Diodori lib. V. 23. 3) adecă tPod». Ér íornandcs, care probabil a fost născut în Mesia du jos, ne spune, că regina Geţilor, Thamiris, după o luptS, ce o avuse cu regele Cyr, a trecut în Scythia mică şi aci în locul numit * podul Mesiel> (pons Mocsiae) a întemeiat oraşul numit Thamiris, unde era şi adorată (De rcb. Get. c. 10. Ed. Didót p. 431). împrejurarea, că numirea de Pontos s'a dat nu numai Mărci negre, dar şi la o parte din ţermuril de nord-ost al Asiei mici, pe unde se făcea comunicarea peste mare între părţile de sus ale Eufratului Şi intre Sciţia, confirmă pe deplin, că originea acestui termin geografic de Pontos se reduce ia numele, ce s'a dat in vechimea preistorică staţiunilor, de unde se făcea îmbarcarea cu luntrile numite ponto (rom pod).

3. Tradiţiunile române despre templul Iul Apollo din ifisula D e Io s.

Afară de sfinţenia Mănăstire! albe ele la gurile Dunărei, colindele şi cân­tecele poporale române mai celcbrcză şi astădî memoria strălucitului tem­plu al lui Apollo din insula Dclos (Af^Xo;, astădî Dili), situată în mijlocul Cicladclor din Archipelag.

Delos a fost în anticitatea preistorică insula cea sfântă a tuturor popu-laţiunilor pelasge meridionale, ér mai târdiu a Grecilor.

Intr'o epocă depărtată istorică insula Dclos a fost numită Pelasgia, adecă păment locuit de Pelasgî. Acesta insulă a mai fost numită şi Scythias ^J), spre caracterisare, că după origine, acei Pelasgî erau o migraţiune din nor­dul Dunărei de jos. Chiar şi numele de DcT-os, care nu se póté esplica din limba grecescă ³), este de origine pelasg. El înscmneză dói séü colină (fără pădure).

In centrul acestei insule se ridica muntele séu délül numit Cynthos, ne acoperit de pădure după cum ne spune Strabo ⁸), şi pe care Latona ré-dimată a născut pe «Domnul Apolló* ('A-íXXwva avaxra ⁴). Ér pe şes la pólele déluluï se afla oraşul Dclos si templele cele magnifice dedicate luî Apollo şi Latoneî. La piciorcle acestui del se arată în anticitatea greco-romană palmierul (cpoiviC), sub care Latona, virgina pribegită de la Hy-pcrborel, séü de la Dunărea de jos, a născut pe marele deu Apollo.

Aicî, în Delos, Apollo avea o statuă de o mărime colosală, care esista încă pe la anul 1420 cădută jos, şi după cum ne spune Bondelmonte, care vi-sitase insula Delos în acesta epocă, aü fost acolo o mia de omeni si n'aü putut se o ridice în picióre '•>}. Kr lângă templu, după cum scrie Herodot, se afla un Iac decorat frumos cu margini de petră, numit «lacul rotund» ⁶).

') 8t«p]ianiis lijz.,

) O amintire despre etimologia rudimentară grecescă a cuvenluluî Del-os o aflăm la liniu (II. N. IV. 22): Hanc (De I o s) Aristoteles iţa appellatam prodidit, quoniara ^rePcnte apparuerit enata. — Cf. I si d or i li i s p. Orig. XIV. 6. 21.

³) Stnvbonis Geogr. lib. X. c. 5. 2.

⁴) Homerl Hymn, in Apoll. v. 17.

⁵) Balletin de Corrcspondanco liellC'iiwiue, XVII. (1893) p. 134.
') Hei-odoli Jib. II. c. 170.

v.

Apollo, marea divinitate a raseï pelasge din insulele Archipelaguluï, era celebrat aici prin o lungă serie de serbătorî, de petreceri, jocurî, cântări si spectacule ^:). La festivităţile ceie marï, cari se celebrau aci, tóté oraşele din Cyclade trimeteau delegaţiunî cu daruri si corurï de virgine ²). Ër feteie Delenilor, după ce serbătoriau maî ântâiu pe Apollo, apoï cântau laudele

142 —Vederea insulei Delos de la o mică distanţă din port. în faţă se véd ruinele templului iuî Apollo, în fund la stânga acropola seu muntele Cyntl), la drept a ruinele teatrului. (După Expédition scientifique de M or ë e. T. III. pl. 2 , la Duruy, Hist. d. Grecs, II. 159).

Latoneï si Dianeï, şi în fine imne despre bărbaţii si femeile străvechi ³).

Aci se făceau adunările solemne ale confedcraţiunii Pelasgilor maritimi (loanilor), cari veniau la aceste serbătorî, cu femeile lor cele caste şi fru­mos încinse '). Aicî, după cum spune Pliniu, era tcrgul ce! mare al intregeî lurnî ⁶.

') Cultul Iuî Apollo şi al Dianeï in insula Delos, avea un caracter archaic pe­la s g. Aceste divinităţi erau adorate aci întocmai ca în nordul Dunărei de jos şi în Laţiu, ca personificarea celor doue astre mari şi birie-fácatóre. a Soreluî şi L u n e î. (Strabonis Geogr. XIV. i. 6.)

^s) Strabonis Gcogr. lib. X. 5. 2.

³) Homeri Hymn, in A poll. v. 157. 160.

⁴) Homeri Hymn in Apoll. v. 147. 154.

') FHnli II. N XXXIV. 4. 1: mcrcatus in Delo concélébrante toto orbe.

Oraşul Delos avut şi magnific, de şi era deschis şi ne întărit cu murî, . _{să nime} n'a cutezat se-1 atace în vechime, nicî chiar Perş'iî din timpul luî Darie *)• Acest oraş, după cum ne spune Pausania, şi-a aporat pe locuitorii ëï în contra tuturor injuriclor numaî prin religiune ²).

Ia traditiunile cele vechi ale poesicî poporale române, insula Delos ne nare sub numele de «Dél» séü «Délül mare din marea mare».

Aici după cum ne spun legendele române, Maica DomnuluÎ avea o «B i-serică de aur» întocma după cum era faima şi în epoca greccscă ³), — aci se afla o «mănăstire înaltă», în care se făceau rugăciuni de 9 popî, 9 died si 9 patriarchî, si acesta rugă multă o asculta Maica DomnuluÎ cu fiul seu în braţe *)•

Spre sorc-resare

Este un dél (Dél) mare.

După dclul mare

Este-un mer de aur. ...

Sub mërul de aur

Templul archaic al lui Apollo din insula Delos, a fost pe muntele Cynth după cum résulta din Homer (Hymn, in Apollo v. 141 scqq ) şi din Aencida lui Virgil (111. 85 seqq)., ér tomplul posterior dé marmoră pe şes, la o mică depărtare de munte — ⁱⁿ colindele române mal aflăm şi o reminiscenţă despre lacul cel frumos de lângă

') Hcrodoii lib. VI. c. 97. ²) Pausanlae lib. III. 23. 3. ») în délül (Délül) mare, în Mări mare,

<) După délül (Délül) cel mare Resărit'au sfântul sore Totă lumea luminând Şi mană 'n ea reversând; Er pe del într'o lărgire Este o naltă mănăstire; Da într'însa cine şedc ? — Nouă popî, nouă diecî

După délül (Délül) cela marc, Resărit'au sfântul sore, Acela nu-î sfântul sőre Ci-ï û sfântă mănăstire,

Pe délül (Délül) mare marc Este-o mănăstire tare,

(Maica Domnului)

Avea biserică de aur .,

Marian, Descântece, p. i76— Cf. Ibid. p. «88.

Si pe-atâţia patriarşt,

Cariï sta şi se ruga

Si lui D-cleu cânta.

Dar aceslă rugă multă

Orc cine o ascultă?

— Măicuţa lui D-deü

în braţe cu fiul seu. . . .

S b i e r a, Colinde, p. 9.

Cu părcţiî de tămâia,

Cu uşorii de făclie

ŞL cu praguiï d'alămâie. . . .

Martán, Scrbaiimle la Românî, I. p. 15.

în mănăstire cine şedc?

— Maică-sa cu fiul seu. . . .

S b i e r a, Colinde, p. 11.

Este un scaun de aur. ... Acolo cin' se vede?

— Sédé şi se vede
Sântă M ă r i a - m a r e ...

M ari a n,« Desciimece, p. 18

Hyperboreiï, după cum ne spune Herodot, trimisese la început doue virgine însoţite de cincî cetăţenî, ca se ducă Ia templul lui Apollo din Delos darurile din prima lor recoltă. Dar s'a întêmplat, că aceste fete nu s'au mai întors înapoi, din care causa Hyperboreiï supërându-se, introduseră usul, că aduceau darurile numaî până la frontiera lor, şi de aci rugau pe vecinii lor se le transmită din popor în popor, până vor sosi la destinaţiunea lor în Delos >)•

Reminiscenţa despre trimiterea acestor fete la Delos, cum şi despre în­tristarea, de care erau ele cuprinse, că nu se vor mai întorce înapoi, au remas până astădî în tradiţiunile nóstre.

Reproducem aicT următorele versuri elegiace dintr'un cântec poporal din Transilvania:

Cum soruţă io n'oî plânge,

Că maica s'a lăudat,
Ca pe noî să ne despartă,
Una 'n dél (Dél) spre resărit,
^: ' Că acolo-î loc sfinţit,

Una 'n jos către apus, Că acolo-î loc ascuns⁵). ...

Pretióse amintirt despre doue locuri celebre ale anticităţiî preistorice. Una despre «Délül cel depărtat de la rosârit şi unde era loc sfinţit» seu despre insula cea sfântă Delos, atât de cunoscută în lumea antică, şi cnre întogma ca insula M Apollo de la gurile Dunărei a dat un lustru atât de mare poporului Uypcrboreu, şi o altă amintire istorică, despre un loc depărtat de la apus numit «locul ascuns», — Italia seu Laţiu,—

templu, de care face amintire şi Herodut:

După délül (Délül) cel maï mare, ! Colo 'n dél (Dél),

_Ir , i După dél,

unde söreié rë sar c ,_,.,..,

Florile dalbe

Este un mândru fere de ü j Este-un teu

Şi se scaldă Dumncdeű . . . Ş'-^UI1 fercdeu

., Si se scaldă Dumnndcu. . , .

Marian, Sfrbătorile U Români, I. p. 17. j ^Y

j Ibid. p. 19.

') Hcrodoti lib. IV. c. 33.

") Publicat maï ăntâiu în «Összehasonlító iradalomtörtínelmi lapok» Nr. din 31 Oct 1881 (Vol. VI nr. V—VI), revistă literară-istorică, ce apărea în Cluş sub n-.dacţiunea luï Dr. Meltzl Hugó şi Brassai Samuel. De aici acest cântec a fost reprodus in «A Hunyadmegyei tört. és régész, társ. Évkönyve», lit (1886) pag. 78.

de retragere a triburilor pelasge în cursul mai multor seculc de ca­lamităţi politice ')•

Onórea cea mare a insulei Dclos, a fost în timpurile eroice seu ante-

homerice.

t a acesta epocă depărtată se reduc tradiţiunile istorice române despre ' -ula Dclos, când religiunea lui Apollo devenise religiune universală în l ea tn-ecescă, când magnificul templu din Delos avea relaţiunî strînse

limóse cu Hyperboreit de la nordul Dunărcî de jos, şi când acesta in­sulă purta numele de Pelasgia si Scythias.

4. Conclusiune despre templul lui Apollo Hyperboreul din tnsula Leuce séü Alba.

Am esaminat aici vechile relatări ale autorilor grecescî cu privire la tem­plul lui Apolló din părţile Hyperboreilor.

Cunoscem de asemenea "si legendele române despre sfinţenia, magnifi­cenţa si originea miraculosă a MănăstireÎ albe din ostrovul Măreî negre. Ca resultate positive pentru sciinţa preistorică, putem résuma aici urmă-torelc:

Pe o insulă a Măreî Negre, situată în nemijlocită apropiere de gurile Du-năreî, insulă, căreia în literatura grecescă L s'a dat numele de Leuce, a-decă Albă, a esistat într'o epocă depărtată ante-troiană, cel maïimportant monument religios al luinei vechî, templul lut Apollo Hyperboreul séü al Sorcluî.

Originea acestui templu este pclasgă.

Hyperboreiï diu nordul Dunărei de jos şi din partea de nord-vest a Măreî negre, constituiau în acesta epocă, cel mai religios, cel mai avut şi cel mai progresat popor al lurnei vechi.

'•) YirgiHi Aen. VIII. 322—323:

(Saturnus) Latiumque vocari

Maluit, liis quoniam latuissct tutus in oris. Ovidil Fast. I, 238:

Dicta quoquo est L a t i urn terra, latente Deo (Saturno).

Ér la I si ci o rus, Orig. XIV. 4. 18: Italia olim. . . . L a t i u m dicta, eo quod idem Saturnus, a Iove sedibus suiş pulsus ibi l a t u e r i t.

Epoca de înflorire a acestui templu cade în timpurile ante-troiane si a-nurne în era primitivă a religiuneî apolinice.

Acest ilustru templu al luî Apollo de la gurile Dunăreî de jos a avut un rol imens în istoria civilisaţiuneî Europeï orientale. El a fost tcmplul-mamă al celebrelor locurî de adora-ţiune al lui Apollo (ca deű al Sórelui) din Delos si din Delphi. Influenţa sa culturală s'a estins peste totă Grecia continentală şi insulară, peste părţile de apus ale Asiei mici, în Africa, peste Egipct, ér la nord şi la apus ₁₄₆_ _ _{Monctă de argint (tetradrachinâ)j}

peste Scythia, Dacia şi ţinuturile bătută în Dacia, representând pe revers

' imaginea deuluî Apollo (figură de ju-

mëtate) încălecat pe calul solar. In jur legenda AÍIAYC. Pe avers tipul unuî rege, mare-preot al M Apollo. (După Archív d. Vereines f. siebenb. Landes-kunde. N. F. XIII. Taf. XIV ').

Germanieî numite in anticitatca pre­istorică Celtica.

De la acest templu peregrinau în continuu spre ţerile de medă-di a-postolî si profeţi de aï luï Apollo. La el vcniaü din oraşele meridionale că­peteniile cultului apolinic si alte cete de credincioşi inspiraţi de acesta reli-giune, ceea ce se esprimă în mod simbolic prin legendele vechï de càlë-

*) O mare parte din monetele de argint ante-romane, ce s'aă găsit pe teri­toriul Dacieî, ne înfăţişeză pe revers imaginea deuluî Apollo pe calul sëû solar. Prcţiose documente contemporane istorice pentru imperiul religiuneî apolinice în nordul şi la sudul Dunăreî de jos. O specia din aceste monete descoperite in Bănat la an. 1840 ne presintă pe revers legenda cu litere archaice AOAYC (Aplus), ér în partea de jos fi­gura unuî altar. Forma de AitX&ùç era cunoscută şi luî Plato (Cratyl. Ed. Didót, p. 299). Este aceeaşi numire archaică a deuluî Apollo, pe care o aflăm şi Ia Etruscî sub forma de Aplu şi Apulu (Wissowa, Paulys Real-Encydopădie, v. Apolló), ér Ia Tesalî ca A pi un şi Aplon (Plato, Cratyl. p. 299.) Legenda Aplus de pe acesta monetâ, ce o reproducem maî sus, a remas până asladî «neceteţiă». Suntem cei de ântâio, cari o descifrăm. Modul de scriere este aşa numitul Boustrophcdon, de la drcpta spre stânga şi de la stânga spre drépta, formă, care era considerată în tompul luî Pausania ca apar-ţinend uneï anticităţî depărtate. Inscripţiunea nu este în limba grecescă, ci într'un d i a-lect pelasgo-latin. Din punct de vedere geografie şi istoric acesta importantă monetă aparţine incontestabil Daciei şi probabil, că ea a fost bătută în A p ui u m seu A pi u m. Pe alte monete dace, capul călăreţului, séü al luî (Apolló), este radiat, ér pe unele în locul figurcî luî Apollo ni se înfăţişcză de asupra calului, numai simbolul Soreluî, o iotă cu 8 spiţe. (Cf. Archív des Vereines für siebenb. Landeskunde, N. F. Band XIII, Taf. IV, şi Band XIV, p. 76 seqq.) — Tipul de pe avers nu repré­senta capul luï Joc, după cum din crore s'a credut de unii, ci figura unuî rege, mare-Preot al luî Apollo, avênd pe cap o mică căciulă flaminică, semi-sferică (apex, tiara), 'egală jur împrejur cu o baieră de lână (sacra vitta). în jurul templelor o cunună de

toria luï Apollo la Hyperboreï, ér prin colindele seu imnele poporale ro­mâne, că Dumnedeü împreună cu ângeriî şi sfinţiî, veniaü cu corabia pe mare la serbătorile cele mari ale acestei Mănăstiri.

Acesta metropolă religiosă de la gurile Dunăreî, a fost tot-odată şi un centru de cultură teologică şi literară.

De aci aü fost profeţii si poeţii O len si A ba r is, can pe lângă propa­garea religiunil apolinice, au introdus tot-o-dată în Grecia, cele de ântâiii începuturi ale poesieï literare, sentenţcle oraculelor şi forma hexametrică a versurilor.

Tot din aceste ţinuturi, se pare a fi fost şi cântăreţul divin cu flucrul, Lin (Linos¹), fiul luï Apollo²), care a descris faptele luï Bach în limba pelasgă ⁸), şi aï caruï discipulï aü fost Hercule, Thamyris şi Orfeu *).

La radele de lumină ale templului lui Apollo Hyperboreul se pare, că a fost inspirat si preotul, profetul şi cântăreţul peregrinatoriü Musaeu (Mouaaîbc) din timpurile ante-homerice. El ne apare ca un fiii al luï Linos, ori al Seleneî (Lunei), şi în particular ca un favorit al regelui Boreas de la Hyperboreï ^c). Patria sa, după cum scrie Aristoxcn, a fost Tracia "),

foî de dafin, ér partea din apoi a capului acoperită cu un vel (velato căpiţe), ornament pontifical. Confcrescc următorele versuri ale luï Virgil (Acn. III. 80—82) despre Anius, regele preistoric şi marcle-preot al luï Apollo din insula D e l o s :

Rcx Anius, r c x idem hominum Phoebiquc saccrdos Vittis ct sacra redimitus tempóra lauro Occurrit; vetercm Ancliiscn adgnoscit amicum.

') Virgilii Eclog. VI. 67. Linus. ... di vino carmine pastor etc. ») Pausanine lib. II. 19. 8. ') Dlodori Siculi lib. III. c. 67. 4: Tiv S'oJv Aivov şa-l tot; lUXac-fixo:? Ypáfijiaa! suv-

⁴) Diodori Siculi lib. III. 67. 2. — Pausania (IX. 29. 8.) scrie, ca Pamphos, cel mai vechiu poet imnic al Atcnienilor şi poctisa S a p h o aü cântat în imnele lor pe ti i n sub numele de OixiV.vo;. La Eschyl (Agamemnon, v. 121) aceste cuvinte sacra­mentale ne apar sub forma de aîX-.vov, de asemenea la Sophocle (Ajax, 2. 627). în colindele române, ce ni se presintă ca imne antice religiose, se mai repeţi şi astădî invo-caţiunea «Haidă Lin, eră Lin» (după comunicarea d-lui T. Bud u, vicariul Mara­mureşului). OÎTOXîv-o; şi cHaidă Lin» este una şi aceeaşi rugare adresată geniului Jui Lin.

³) Pausnniae lib. I. 22. 7.

^c) Aristoxcrii fragm. 51,in Frag. Hist, grace. IL p. 284.— în ţinuturile Atenei, Musaeu se pare a fi fost numai un simplu peregrin, după cum au fost Olen, Abaris, Lin şi. Anacharsis.

séu ţinuturile dintre Macedonia si Istru ; însă, după cum résulta din nu­mele seu, acest celebru représentant al literature! preistorice se vede a fi fost originar din Mesia (Muaioc, lat. Moesia).

Probabil că un discipul al acesteî şcole apolinice a fost şi Anacharsis, contemporanul luî Solon, unul din cei 7 înţelepţi aï lumeï vechi, si care, după cum ne spun autorii vcchimeî, era după origine din Sciţii păstori ^l), însă nu din ccî de la nordul Măreî negre ²). In fine, chiar şi teologia luîOr-feu se basa pe dogmele lui Apollo Hyperborcul.

Aici începe primul period al literature! europene, deşi productele acesteî literaturi unele aü perit, cr altele aii căpetat m aï târdiu forrne grccescî, după cum s'a întêmplat cu imncle cele vechi ale deilor şi cu cântările eroice, carï mai conţin şi astădî o mare mulţime de elemente din limba pelasgă.

Templul lui Apollo Hyperboreul seu Mănăstirea albă de la gurile Du­nărei a avut destine marî în lume. Cu tóté că în realitate sórele nu rë-săria din acesta mică insulă a Măreî negre, — după cum afirmă poeţii e-picï aï Greciei, şi după cum ne spun colindele române, — însă aci a fost cu drept cuvent locaşul cel sfânt ale primelor zorî de civilisaţiune morală în Europa.

Imaginea sfântă a accstuï templu a rëmas până astădî în memoria şi ad-miraţiunea religiosă a poporului român ³),

Mănăstirea albă de la gurile Dunărei nu are rivală în tradiţiunile altor popóre europene.

') Strabonis Gcogr. VII. 3. 9.

") Herodoti lib. IV. c. 76.

') Cuvêntul «Mănăstire» (monastcrium), a cărui etimologia după Isidor (Orig. XV. 4. 5) ar fi de la m o n o s şi s t e r i u m, id est habitatio solitarii, apar­ţine unei epoce ante-creştine. în L a ţ i u, la marginile Campaniei, aprópe de gu­rile rîulul Liris, se afla un vechiü oraş al Ausonilor numit în limba oficială romană M i n t u r n a e, localitate celebră pentru templul şi pădurea sfântă a nimfei Marica, una din vechile divinităţi latine. După formă, putem dice şi după sens, numirea de Min-turnae ni se presintă numai ca o transformaţiune din m o n a s t e r i u m, rom. mănăs­tire, în care silaba a doua neaccentuată a fost contrasă, ca şi în franc, moustier, moûtier = nionastcrium.

130

MO N U M E N T E I, K l'KKisiuKiv-c, ale i> a «. i