Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

*) Grimm, Dou'.sche Mythologie, 267: das hciligc fest dér Christen, elessen tag gewöhn lich in den april oder den schluss des merz filllt, trăgt in den frühstcn ahd. sprach-dcnkmalern den namen o s t a r â. Dieses O s t a r â, muss gleich dem ags. Eastrc c i n h ö h e r es w csen des heidenthums bezeichnct habcn, dessen dicnst so feste wurzel gcschlagcn hatte, dass die bekchrcr den namcn duldeten .... Ostarâ . . . mag also g o 11 h e i t des strahlenden morgcns, des aufsteigenden lichts gewesen sein.

*) Herodoti lib. II. c. 144.

") Preller, Griech. Mylli. II (1854) p. 80.

In Dacia memoria espediţiuniî şi a faptelor luî Osiris s'aű păstrat în tradiţiunî şi legende. Insă un cult particular la populaţiunea pelasgă a Da-cieî, Osiris, regele Egiptenilor, n'a avut. In reminiscenţele istorice ale aces­tor fërï el nu are nicî rolul Iu! Oetosyros din nordul Măre! negre, nici al lui Ostarâ séü Ostar din religiunea ante-creştină a Germanilor. El este numaîun simplu «împërat al Jidovilor» (séü Egipto-semiţilor), un erou străin, venit din ţerile meridionale, fără atribuţiunî divine şi fára adoraţiune ').

Unul din evenimentele cele mai glorióse ale epoceï preistorice a fost in­troducerea agriculture!.

La acest mare eveniment în viéfa omenimeï, după cum ne spun tradi-tiunile poporale române, se raportă brasda cea lată, si de o lungime es-tra-ordinară, ale cărei urme se mai cunosc şi astădî pe şesurile României, ale Rusieî meridionale şi ale Ungariei, o brasda, care după caracterul, ce i se atribue, a fost trasă de Ostrea-Novac ca probă pentru arat, ca mijloc de hrană şi ca se fie de pomenire pentru tóté generatiunile viitóre *).

') Novac sdü Ostrca-Novac, împëratul Jidovilor, care după legende s'a luptat cu balaurul şi a tras brasda cea mare, este o personalitate preistorică, cu totul distinctă de «Novac cel bătrân» sdű *moş Novac» celebrat aşa de mult în cântecele nostre eroice şi care era de origine din «Lătânideceî bëtrân Ï» (Corcea, Ba­lade poporale, p. 81. 90). Despre 70ţ, cel mai tinër (Apollodori lib. I. l. 8. — H e s i o d i Theog. v. 132). Tot asemenea ca viii^a-ro: erau consideraţi la Grecï Hercule, Dionysos (Osiris) şi Pan (H e r o d o t, II. 145). Epitetul grecesc de vEiutaîoi; se pare ast-fel a fi numai o traducţiune a unei forme archaice poporale de novac. In onomastica romana numele de Novac ne apare în o formă literară de Novatus (Svctonii Augustus c. 51). De asemenea şi i_n inscripţiuni (C. I. L. III. nr. 569. 2431. — Ibid. II. nr. 134. 777). Constatăm tot-o-dată aici, că Novac din legendele române nu are de a face absolut ni­mic cu N o e, Deucalionui jidovesc, cu tóté că tradiţiunea ebraică a împrumutat pentru Noe al seu unele atribute din legenda luî Osiris, cum este plantarea viţeî de via.

') In Ungaria ni se presintă de asemenea numerose urme de valuri şi de şanţuri

vechi, a căror origine până astădî a rèmas necunoscută. O parte din aceste construcţiunî
de pămcnt ne apar în documentele Ungariei sub numele de «H ras d ă». Ast-fel într'un '
ocument de !a a. 1086 se aminlesce de un m o n u rn e n t u m l o n g u m qui '

Insă, esaminând condiţiunile primitive ale societăţii omenescî din aceste tiinpurî, brasda, ce se ntribuc lui Ostrea-Novac şeii luî Osiris, se pare că rnaï avea tot-o-dată şi o destinaţiune socială-economică.

d) vulfo dicitur Buheubrazda (Cod. dipl. Arpadianus cont. I. p. 32). In acelaşi ment de la a. 1036 acesta «Brasdă a luî Buh e u», care trecea pe la marginile 'ţaţelor laurin, Vcsprim, şi Castrul-dc-fer, ne mai apare şi sub numele latin de ui eus». (Cf. Ibid. XII. pag. 552, a. 1294: a possessione Barázda vocala, que 'delicet Barázda separat posscssiones Kas et Azynagh). — Alte doue şan­ţuri preistorice ale Ungariei, pe cari tradiţiunile poporale le consideră de asemenea ca o brasda uriaşă de plug, ne apar pe câmpicle cele fertile şi întinse dintre Dunăre şi Tisa. Una din aceste construcţiunî primitive începe lângă Gödöllő spre NO de Pesta, de unde luând direcţiunea spre resărit trece pe lângă comunele Sz. László, Fcnszani, Tarna-Sz.-Miklós şi se prclungesce pana la K. Köre de lângă Tisa. O a doua liniă paralelă cu cea precedentă s'a constatat pe teritoriul comitatului Heves (Arok-Szállás —Dorm:ind). Ambele aceste şanţuri portă la poporul unguresc numele de Csörsz-seu C szösz-â r ka. După tradiţiunile poporale din Ungaria şanţul numit Csörsz-árka, care trece prin comitatele Borsod şi Heves formeză o brasda de arat, ce a fost trasă cu un plug uriaş (Gyárfás, A lász-Kunok törtenete, I. p. 564). Numele de Csörsz-arka, ce-1 portă aceste doue şanţuri din urmă, a remas până astădi neesplicat în lite­ratura istorică. Tradiţiunile ungurescî atribue originea acestor şanţuri unui erou (naţio­nal) numit Csörsz, Curz séű Curzan (Romer, Mouvement archéologique, p. 39 seqq.). Acesta numire însă aparţine incontestabil timpurilor preistorice. Unul din orăşe­lele cele vechi ale Panoniei, situat cam în locul, unde se află astădî Alba-regală, purta in epoca romană numele de H e re ui i a, probabil că aü esistat şi aici unele resturi vechi de şanţuri, brasde, canale ori drumuri, pe cari tradiţiunea le atribuia lui Hercule. Acelaşi oraş, Hcrculia, ne apare în 11 i n e r a r i u m Antóniái (Ed. Parthey, p. 124), cu numele de G o r s i o sive H c r c u l e, şi cu variantele g o r c i o, g u r s i o, c u r-s i o şi c o r s i o.

Brasda din peninsula B r c t a n i e i. In colţul de nord-vcst al Franciéi, seu în

aşi numita peninsula Bretagne (A re m o ri c a în timpul Romanilor), su întinde de Ia SO

spie NV o lungă comă de dcluri, ce portă numele enigmatic de Sillon de Bretagne,

adecă brasda Bretauiei. Probabil, că o-dată a esistat şi aici şi póté că mai esislă şi as-

^atJ¹ o tradiţiune poporală analogă cu cea din România şi Ungaria, despre o brasda u-

^r'aşa. In judeţul Komanaţi pe teritorial comunei Dobrun, brasda, ce se atribue lui Novac,

^{mCli e trasă} pe coma unui del (Annal. Soc. acad. X. 2. 187). Ér în colţul estrem de apus,

acestei peninsule Bretagne se află oraşul şi portul numit Brest. De asemenea, şi

'tenia (jud. Dolj), un sat, pe lângă care trece brasda lui Novac, portă numele de

^a' Este probabil, că originea numireï localităţii Brest din peninsula Bretagne se

^uce la un cuvent archaic pclasg de brasda seu b rest ă (în Transilvania bresdă).

•" ^notăm tot-o-dată aici, că un golf de lângă oraşul Brest portă numele de Canal

^s> Probabil în vechime un port dedicat deifeî Isis, după cum aflâra 'Isitmiv X^v

⁰ tul de nord-vest al Măreî negre (Anonymi Periplus, § 61), Isi d is portus la

De fapt începuturile agriculture! eraü mult maï vechï de cât timpurile îliï Osiris, încă pe Ia finele epoceî quaternare importanţa cerealelor, şi în particular a grâului si a orzului, devenise cunoscută genuluî omenesc. Insă progresul acestui nou ram de activitate a omenimeï a rőmas, în tot cursul epoceî neolitice, încă forte restrîns.

In aceste timpuri primitive ale istoriei, clasa cea mare şi puternică a po-pulaţiuneî, cu deosebire în Europa, o formau triburile pastorale.

La acesta hierarchia socială a timpurilor vcchï, se maï adăugea încă o nouă circumstanţă.

Intregă epoca neolitică se caractérisez^ prin o înmulţire estra-ordinară a populafiuneî, si esista în aceste timpurî o mare neegalitate în averi.

încă Saturn, tatăl lui Osiris, începuse opera cea mare de reformaţiune a vieţeî sociale umane. Sub domnia acestui înţelept monarch cestiunea a-griculturel pentru prima oră a fost considerată ca o afacere de stat.

Saturn ne apare ca introducătoriul şi protectorul politic al în-tregeî activităţi agricole, şi el portă la populaţiunile pelasge titlul de începătoriul unul mod de vieţă maï bun ^J).

Insă, sub Osiris se presintă pentru prima oră în istoria omenimeï ces­tiunea cea mare agrară a ]umiî vechi, necesitatea statului pentru ameliorarea situafiunel cetăţenilor scracî, a proletarilor nepăstori, si lipsiţî de posesiune.

Pe lângă acesta luptă economică, ne maï apare tot-o-dată sub domnia

ţermurir Etiopiei (Plinii lib. V. 34. 5.), comuna numită i ş a I n i ţ a, situată lângă brasda Iui Novac din România, şi V a d u ! -1 u i" • I s a c de lângă Troianul seu Brasda Besarabiei. Brasda din Italia. De asemenea a esistat şi în Italia o tradiţiune antică despre o brasda gigantică trasă pe sosurile ceîe fertile aie rîului Pad. Aici insa acesta brasda se atribuia lui Hercule, întogma după cum în unele părîî ale Olteniei brasda lui. hovac maî portă şi numele de «brasda luî Iorgovan» (S pine a n u, Diet, geogr. al jud. Mehedinţi p. 46. 112). Fabulantur Herculem Gcryonis boves ex Hispánia in Graeciam agente hoc loco (iuxfa Patavium ad Geryonis oraculum) arasse ct itaducto s ui c o calidas illas (Aponae) aquas cmersissc (Cluver. Ital. pag. 148 seqq. după Cor-pus Inscr. lat. I. _p. 267).

) Jlaerobii Saturn. I. 7: Janus, cum Saturnum classe pervectum cxcepissct hos-

P'tio, ét ab eo edoctus peritiam ruris, ferum ilium et rudem ante fruges cognitas

victum m melius redegisset, regni cum societate muneravit .... Observări igitur eum

si ... quag; vitae melioris auctorem.... Iluic deo (Saturno) inserliones

surcu orum, pomorumque educationes et omnium cujus modi f e r t i l i u m tribuunt

i pi i n a s.—Ibid. I. 10: quod Saturnus ejusque uxor (Ops) tarn frugum, quam

ructuum, repertores credantur.

luï Osiris si lupta de putere, séü pentru dominaţiunea etnică, între cele doue grupe de populaţtunî inimice, între rasele meridionale si Pelasgiï de la nord, anume cei din ţinuturile Europeî.

Posesiunea pamêntuluï în aceste timpurî depărtate preistorice era con­centrată mai cu seină în mâna raseî pelasge.

încă de la începutul epoccî neolitice triburile pastorale pelasge trecând peste ape şi munţi se răspândiră cu turmele lor infinite peste tóté ţinutu­rile Eladeï, ale Asiei de apus, ér în Egipet până în părţile de sus ale Ni­lului, şi cu posesiunea pamêntuluï crescu tot-o-dată şi puterea lor naţională.

Osiris, ne apare în istoria lumeî vechi ca cel de ântâiu rege egiptean, care deschise luptă în contra situaţiuneî teritoriale a triburilor pastorale pelasge, cari ocupase munţii şi câmpiile până în deserturile Africeî.

După resboiul fericit cu Typhon, Osiris în puterea dreptului de cu­cerire, smulse din domeniul cel vast al triburilor pastorale teritorii întinse rimase nccultivatc şi le distribui agricultorilor. Putem conchide ast-fel, că destinaţiunea primitivă a brasdeî atribuite luï Osiris a avut tot-o-dată şi un caracter de utilitate publică; ca a servit de a marca într'un mod visibil şi durabil terenele distribuite clasei agricultorilor ^J). Acesta ne esplică, pen­tru ce acesta brasdă este trasă în diferite regiuni agricole si unc-orî chiar pe comele delurilor ²).

Aceste sunt principalele evenimente politice şi economice ale epoceï luï Osiris.

Şi resumând, not constatăm aicî, că acesta brasdă, căreia, tóté tradiţiu-nllc vechi şi noue, i atribue un caracter agricol, constitue, atât după ve­chimea, cât şi după importanţa sa particulară, unul din cele maî memora­bile monumente preistorice ale Europeî.

*) Esecutarea materială a acestei uriaşe brascle, ca tóté lucrările cele marî şi grele din timpurile preistorice, s'a făcut incontestabil prin o mulţime enormă de sclavi publicï. In România, pe unele locurî acest şanţ mal portă numele de «Brasdă jidovescă», adecă, esecutată de jidovi (L o c u s t c a n u, Diet, geogr. al jud. Romanaţî, p. 137). Tot ca opera unor sclavi era considerat în anticitate şanţul cel lat din peninsula T au­ri c ă, şi care după uncie tradiţiunî istorice se atribuia Iui Osiris (He r o do t, IV. 3.— Steph. B y ?.., v. Taupw-ri. — Tab. Peut.: fossa facta per servos Scutarum).

²) Acesta lucrare de pămCnt numită «Brasdă Uu Novac» nu arc de loc carac­terul unui val roman, construit în mod regulat şi fortificat cu castre. De aha parte, după natura terenului, pe unde trece acesta brasdă, ea nu are absolut nicî o im­portanţă defensivă.

MONUMENTELE MEGALITICE ALE DACIEI. IX. MENIUUELE, CARACTERUL ŞI BESTINAŢ1UNEA LOR.

O altă clasă importantă de monumente preistorice, şi care ni se presintă în diferite părţi ale Asieï, Europei si Africeî, o formeză aşa numitele mo­numente megalitice ^l).

Aceste monumente consistă din petre mari, brute, tăiate orî sculptate în-tr'un mod cu totul primitiv, si cari ne desceptă uimirea, nu prin forma lor estetică, ci prin grandiositatca lor.

Genul cel maî archaic al acestor monumente megalitice consistă din un singur bolovan enorm de petră, împlântat vertical în pămont.

Aceste monolite brute, aşedate ast-fel de manile omuluî preistoric, se nu­mesc în sciinţa archeologică de astădî menhire ⁴) séü peulvane ^s).

Formele menhirelor sunt piramidale, cilindrice, adcse-orï eu vîrfurï co­nice. Ori cu alte cuvinte, menhirele sunt numaî simple columne de petră brută séü obeliscuri primitive.

Despre destinaţiunea, ce au avut'o la început aceste columne grosiere de petră, părerile până astădî sunt încă divisatc.

') De la prcf. m c g a . . . , mare, şi l i t h o s, petră.

>) Etimologia cuvèntuluï menhir după L it t r é (Dictionnaire de la langue française), bas-bret. men, pierre, h i r, long. — Tn vechia limbă bretonă, după cum ne spune L e-grand d ' A u s s y, cel de ântfiiu, care a stabilit o clasificaţiune a monumentelor me­galitice, obeliscurile brute se numiau a r m c n i r (C a r t a i l h a c, La France préhis­torique, p. 169. — R e i n a c h, Terminologie des monuments mégalithiques, p. 6). La Germanï, Ermen-sul, Irmen-sul, Ormen-sulse numia idolul Saxonilor, un sul séü columnă de lemn, nu de tot' înaltă (Grimm, Deutsche Mythologie, p. 106).

³) De Mortillet, Musée préhistorique, pl. LIX: Les menhirs, qu'on nomme aussi peulvans ou pierres-fiches, sont des pierres brutes dressés et fichées dans le sol de manière à former des espèces d'obélisques. Ces monuments des plus sim­ples et des plus primitifs, varient beaucoup de grandeur . . . depuis 1 mètre jusqu'à 10 ou 12 mètres et au-delà. — In Francia, după cum scrie Cartailhac, cel mai considerabil menhir se află Ia Locmariaker în departamentul Morbihan, numit «la Pierre des fees-> seu «la grande pierre.» Astădî acest menhir e resturnat ?i frânt în trei bucăţi. Lungimea sa este de 21 metri, ér grosimea de 4 metri (La

164 -.....,.-- __

Anume unii sunt de părere, că aşa numitele menhire sunt numai un fel , monumente funerare, ce au fost ridicate pe mormintele, orî pe ce-notafele celor decedaţi.

AHiî d'ⁿ contră, întemeiaţi pe împrejurarea, că la piciórele acestor mo-

olite nu s'a descoperit nicî o urmă de inhumaţiune, susţin, că menhircle

onstitue numai simple monumente comemorative, ce aii fost destinate într'o

vechime depărtată, ca se perpetueze aducerea aminte de un mare eveniment.

In fine, o parte clin archcologiîde astădî le consideră în general, numai ca un simbol transparent al unuî cult religios din epoccle preistorice.

Noi vom precisa aicî destinaţiunea primitivă, ce au avut'o aceste monu­mente preistorice, nu pe basa fântânilor medievale, după cum s'a urmat în mare parte până astădî, ci esclusiv numai după caracterul religios, ce l'ao avut aceste monolite în timpurile cele mai depărtate ale anticităţiÎ gre-cescî şi romane.

Pe câmpul cel întins al Troieî, după cum ne spune Homer, se afla o movilă mare din timpurile străvechi, unde era înmormêntat divinul bëtrân 11 u, fiul lui Dárdán, c r pe acesta movilă era ridicată o stelă seu columnă funerară de petră ^a).

In rësboiul Troianilor cu GreciT, după curn ne spune tot Homer, vitézül principe Sarpedon, domn peste populaţiunea cea avută pelasgă din Ly-cia, cade în luptă ucis de Patroclu, ér corpul seu din ordinul luï Joe a fost dus în Lycia, ca acolo so-î celebreze funeralele fraţii şi rudele sale, se-î ridice o movilă si pe ea o columnă (crcrjArj), fiind-că acesta este o-nórea morţilor ²).

încă în timpurile vcsboiuluî troian, aşa dar, columnele de pótra ni se pre-sintă ca monumente de onóre eternă ridicate pe tumulele celor decedaţi ³).

Pe drumul de Ja Sparta către Arcadia, ne spune Pausania (sec. H. d. Chr.), se maî vedeau încă în timpurile sale ridicate 7 columne seu stâlpi (•/.-.ove;) după stilul cel archaic, séü din petră brută, şi că aceste columne înfăţişau simulacrele celor 7 planete ⁴), ale Soreluî, Luneî, ale lui Saturn, Joe, Marte, Mercur si Venus.

') Homerl Ilias, XL v. 371. ') Ibid. XVI v. 457. 674.

³) U! i s c, după cum ne spune Odysea (lib. XII. v. 13-14), ridică în insula Acaca Urt
mul peste cenuşa şi armele decedatului Elpcnor, cr de asupra tumulului înaltă o c o-

¹ « m n ă (at-^Xvj).

⁴) Pansauine Dcscriptio Gracciae, lib. III. 20. 9.

In fine, columnele primitive séü de pélra brută ne mai apar în anticí-tatea preistorică şi ca simple monumente comemorative.

Hercule, eroul cel mare al lumeî pclasgc, ridică, după cum ne spun tradiţiunile, lângă Oceanul Gaditan doue columne uriaşe de petră, drept semne pentru memoria eternă a espedi-ţiunii şi a faptelor sale celor marî ¹).

In Italia, la vechile triburi latine, a esistat de asemenea până târdiu usul de a înălţa piramide orî columne enorme de petră pe mormintele ce­lor decedaţî.

«La strămoşii noştri, scrie Serviu, nobilii se înmormântau sub movile înalte ort în sînul mun­ţilor, de unde a luat nascere usul, ca peste corpul celui decedat se se ridice piramide, orî columne enorme de petră ²)>

Ast-fel după usurile morale ale anticităţii, menhirele séü columnele de petră brută aveau ₁₅₂ _xj_enhirul Saint-

diferite destinafiunï. Urnei dinPlomcur (dep. Fi-

nistère, Franchi). După Car-Unele ne apar ca monumente primitive o- tai l ha c, La Franco préhis-

norifice pe tumulele, orî la mormintele celor torique, p. 323.

decedaţî. Altele aveaíi o destinaţiune rcligiosă

mai înaltă. Ele représentai!, în o formă rudimentară, imaginile unor divinităţi archaice şi formau ast-tel obiectul unui cult religios. Altele, în fine, ni se presinlă numai ca simple monumente comemorative cu privire la es-pediţiunî", la fapte ilustre de rësboiu, orî la evenimentele marî politice si religiose. De asemenea aceste columne de petră avi mav avut tot-o-dată si o destinaţiune economică-religiosa. Ele serviau ca «termini» seu petre sfinte, spre a marca limitele teritorielor ³), proprietăţilor şi a indica direcţiunea drumurilor.

Peste tot menhirele au avut în anticitatea preistorică aceea dest'naţiune

') Diudori Şicul! Jib. l 24 1; IV. 18. 2.

²) S e r v i u s iu Aen. XI: Apud maiorcs, nobiles aut sub mont-i bus altis, aut
m ipsis montibus sepeliebantur, unde natura est, ut super cadavera, aut pyramides
fièrent, aut i n gen tes collocarentur columna e. — Cf. Isidori Hispal
Originum lib. XV. 11. 4.

³) Strabouis Geogr. lib. IX. 1. 6,

sacra, pe care a avut'o şi o are crucea în era creştină, ca semn de ado-ratiune, ca monument sépulcral şi ca obiect sfânt de comemoraţiune.

Usul rnenhirclor ca monumente funerare a esistat şi în ţerile Daciei până târdiu în timpurile istorice >).

Tradiţiunile poporale române ne amintesc si astădl de bolovanii séű stenii de petră, ce se puneau lângă morminte drept semne eterne pentru memoria celor decedaţi ⁷).

In unele părţi ale României aü maî esistat chiar până în timpurile nóstre cimiten'Î întregi preistorice numite de popor mormintele Uriaşilor³), ale

') In documentele istorice medievale ale Ungariei columnele de petră bruta din tim­purile vechî portă numele de bal v an (Cod. dipl. Arpadianus continuat u s, VIII. 174. a. 1267 : vădit ad statuam lapideam, que dicitur b a l w a n k e w).— In limba vechia slavonă kc.uiuhx (oT-i[/.f), columna), cuvent, a cărui origine se reduce la ro­mânescul bolovan, identic dupl formă şi sens cu terminal archaic din Francia, p e u 1-van (Compareză lat. b o l u s, gr. fkuXo;). -• Despre o columnă enormă fune­rara în stilul archaic, sou menhir, scrie K ovary în «Száz történelmi regek» p. 105: In pădurea numită Rica din Secuime (Transilvania), se vede lângă drumul, ce trece prin acesta pădure un bolovan enorm de petră, înalt de 3 stânjeni, care se numesce «Pótra Ricci.» Aicï, spune poporul, că se află înmormontată o regină, a cărcî cetate era pe délül, ce se înălţă de asupra acestei văl.

*) Intr'un bocet de peste Carpaţi, «bradul», care era considerat şi în anticitatca romană ca un simbol funerar, se tunguicsce ast-fcl:

După mine or vint lot patru voinicT, Cu patru haiduci, Şi m'or înşelat

Până m'or tăiat,

Că pe min' m'or pune

La un cap de fală,

Launstande petră...

F r â n c u, Românii din nu:nţiî apuicnî, p. 175.

«Petra, ce se pune la capul mortului», se numesce în uncie părţi ale Transilvaniei «zlemăn» (R e t e g a n u l, Colecţiune manuscriptă, Partea III. 2. 265, în biblioteca Academiei Române).

*) Spineauu, Dicţionar gcogr. al jucl. Mehedinţi, p. 166. — Filip, Studiu de geografie militară asupra Olteniei p. 76. — La «m o r m i n t e l e U r i e ş i l o r seu J i d o v i l o r», dintre comuna Balotesci şi satul Schinteiesci din jud Mehedinţi, au esistat, după infor-maţiunile, ce le avem, până in dilcle nóstre, bolovani seu Icspedi enorme împlântate în păment, ca semne funerare.—Profesorul Teohari Antonescu din Iaşi, într'un raport pu­blicat în Buletinul Oficial al Ministeriului instrucţiune! publice, nr. 99 din anul

97, scrie, că la comuna Schela din jud. Gorj, pe dclul numit Harabor, se ar afla un monument dolmrnic şi o aliniarc megalitică, întocma ca cele din peninsula Bretanieî.

^m visitât acesta comună în vara anului 1900, însă nu am aflat acolo nici o urmă de vre o construcţiunc megalitică. Cimiteriul vechia delallarabor este din contra micro-

Jidovilor, ale Dacilor ori Lăzilor, morminte, ce erau indicate prin h lovanï marï şi nescrişî ').

153. — Mormintele «Latinilor» şi a!e «Jidovilor» de lângă satul Ba l wan (Bovan) spre nord de Alexinaţî în Serbia. După K a n i t z, Rcise in Sud-Serbien,

pag. 33 şi Taf. III. fig. 3.

In Serbia cimiteriele, cari se caracteriseză prin vechimea lor cea dcpă tată şi prin bolovanii seu Icspedile enorme de petră, se numesc mormi tele Latinilor ori ale Jidovilor ²), sub care denumire tradiţiunile pop<

ale ale slavilor meridionali înţeleg doue generatiunï uriaşe de omcnï, carï e distingeau prin mărimea şi puterea lor fisică şi prin construcţiunile lor iele marî şi grele ^l).

Monumentele megalitice numite inenhire sunt de regulă isolate. Câte ,-dată însă ele sunt aşedate în grupe.

Când grupele acestea au formă de cercuri, ele se numesc cromlech-urî²), •>r când sunt asedate maî mult, ori mal puţin, în linii drepte, portă numele Je alini ar ï, fr. alignements ³).

La ce rasă anume aparţin în general monumentele numite megalitice a •emas până astàdï o ccstiune deschisa în sciinţa preistorică.

Mult timp aceste monumente enorme de petră brută, şi în particular dolmenele, aü fost considerate, fără nici o raţiune, ca opere ale C elfilor bou Druidilor *).

De fapt însă originea monumentelor megalitice se reduce la primele tim­puri ale epocel neolitice. Cu deosebire în dolmené se au găsit la diferite

de Alexinaţî, în Serbia, scrie Kanitz (Reise in Sud-Serbicn p. 33) : Auf dem Wege

nach Kraljevo karnen wir an cinem weiten Grabfelde mit rohbehaucnen

Grabsteinen aus Glimmerschiefer voruber . . . Nach diesen Schilderungen der Anwohner enthielten die Graber «l a t i n s k i» und «i i d o v s k i groblje». . . Die Umfassung dieser Grabstătte (des zuerst erüffnotea Grabes) bestand wie die der meisten der ubrigen, aus rohen unbehaucnen Fclsblocken, von welchen je zwei der Lange nach als Schutz-mauern zu beiden Seitcn das Grab umrandctcn, cincr ain Fussende und ein hochauf-gerichtetcr am Kopfe die Grabesform im langlichen Vicrecke abschlosscn. *) Kanitz, Do'.iau-Bulgaricn I. 51; IU. 75.

') Etimologia după L i 11 r é, Dictionnaire: v. cromlck: Bas-breton, kroumlech', de k r o u m m, courbe, et lech', pierre sacrée.

⁵) In Francia cele maî remarcabile a l i n i ă r î se află la comuna C a r n a c din de­partamentul Morbihan in provincia Bretania. Aceste aliniaţi consista din trei grupe se­parate unele de altele prin un anumit spaţiu liber, insă făcând parte din unul şi ace­laşi sistem megalitic. Aceste grupe sunt: aliniarea delà Menée, compusă din 11 linii, cart conţin 878 menhire, înalte de 3—4 metri; cea de la K e r mar i o de 10 liniï con-ţincnd 853 menhire, şi in fine, cea de la K e r l e s c a n t de 13 linii conţinend 262 men­hire. Direcţiunea acestor liniï este de la rësarit spre apus. Bolovanii sunt aşedaţî în mod regulat la micî intervale uniî de alţii, cr dimensiunile acestor menhire descresc în mod gradat către estremitaţile linielor. Aceste monumente sunt anterióre primelor invasiunî ale Colţilor, ér destinaţiunea lor preistorică a renias până astădî un mister pentru sciinţa. ') Bertrand, Archéologie celtique et gauloise: On ne peut plus hésiter à déclarer que les. dolmens ne sont pas celtiques, et qu'ils recouvrent les restes d'une po­pulation dont l'histoire ne nous parle pas. (După F e r g u s s o n, Les monuments méga-Htiques, p. XXVIII).

ocasiunï o cantitate însemnată de obiecte de pétr poleită, probe incon­testabile, că introducerea acestui gen de monumente funerare este àntc-rioră imigraţiunii Celţilor în Europa *).

154. — Vederea uneî părţi din aliniarca de menhire d'j la Carnac (dcp. Morbihan în Francia). După Revue encyclopédique, 3895, p. 187.

Tradiţiunile irlandese însă reduc originea monumentelor megalitice la dóue popóre invasionare preistorice. Una din aceste rase, şi anume cea

') Dolmenele. O altă grupă de monumente megalitice portă în archeológia prei­storică numele de dolmené (Etimologia după L i 11 r é, gaél, toi, table, m e n, pierre). Dolmenelc sunt monumente funerare şi ele consistă din o lespede séü tablă enormă, de petră aşcdală orisontal pe doî, ori pe maî mulţi bolovani marî, împlântaţi vertical în păment. Dimensiunile lespcdilor şi ale bolovanilor, ce compun aceste dolmené, sunt de regulă atât de enorme, ér transportarea şi ridicarea lor presintă dificultăţi aşa de mari, m cât adl stăm uimiţi, când le contemplăm, şi ne întrebăm, cum acele popóre primitive au putut dispune de mijlócc mecanice atât de eficace, ca se misce aceste mase gigan­tice de petră, să Ic aducă adese-orl din depărtare şi Ie urce pe coline ori pe dtSluri, ca se Ie pună la locul, ce li s'a destinat. In interiorul lor, aceste dolmené conţin una ori maî multe camere de petra, în cari se depuneau corpurile, ori urnele cu ce­nuşă ale celor decedaţi, în numer mai considerabil dolmenele ni se presintă în Francia, m Britania, în Danemarca, în Svedia şi în Germania de nord. De asemenea s'a mal con­statat asistenţa acestuî gen de monumente şi în Italia, în părţile de NO ale Caucasuluî, m Persia, India, Arabia, în regiunile de nord ale Africeî si în America centrală.

In România singurul dolmen, despre care avem ore-can notiţe archeologice este construcţiunea de bolovani enormi seu pescerea artificială din muntele Lespedea, de a isvorele lalomiţel, despre care ne vorbcsce Cesar Boliac. Reproducem aici în estras propria sa descriere: «Ca se dau o idea archeologilor despre primul aspect al a-"stei numite pescere, le recomand desenul «d o l m a n u l da n e s» şi cercul de petrii sépulcrale, fig. gg _{şi fi}^ ^ _{dir] a}d_mi_ra))i]_ui _uvragiu «Omul înainte de istoria» al lui Şir

_aï vechia, portă în tracliţiunile irlandesc numele de Fri-Bolgl, carï sunt 'nfatisaţî ca omeni de o statură nu de tot înaltă, si cu porul brun séü

închis.

Peste acest popor numit Fri-BolgT, carï au ţinut cât-va timp domnia et-'că si politică peste Irlandia, a năvălit mai târdiu o altă rasă de omenî, numiţii Dănianî, şi carï se caracterisaü prin o statură în general înaltă, avcnd perul blond şi ochiî albaştrii ^J).

Tohn Lubbock Intru adevCr că aicî se vede cine-va în fata uneî clădiri de

uriaş; în adevër, că omul a trebuit se fie tare în braţele şi spatele lui, ca se apuce, ca se aşede, ca se construiască asemenea locuinţă pe asemenea locuri . . . Preste petre marî un lespede petroiű formeză un acoperemênt ppxjste doue încăperi, una de 15 picióre lungime şi 8 picióre largul, cu o întră re şi cu o e ş i re în potriva intrare! de 7 palme, înalte şi largede trei palme; bolovani marî drept praguri şi câte un bo­lovan ca t r c p t ă de coborit într'una. Intrând înăuntrul acesteia, pe deschidetura de către apus, la clrepta este un bloc de petră în formă pătrată, altar negreşit, înălţime de patru palme şi tot atâtea de câte 4 laturile. Prc acest altar numai cenuşă şi cioburi amestecate cu un fel de nisip . , . D'aci numele acestei capişte, Pescerea cu ó l e l e ... Am luat câtc-va din aceste hârburi, tóté vinete şi albite pe din afară (caracteristică dacă în olăria, disă cel t ă de anticari) . . . Albuiul de pe a-ccste ólé este negreşit exlialarca leşie! cernise! dintr'insele. Acesta am observat'o în mal multe ocasiunî. Tradiţiunca spune, că sunt bStrânî cari au apucat multe ole întregi, e-raü unele pe t r e I p i c i ó r e şi în mărimi deosebite . . . Ole . . carï aü servit drept

urne Alături cu acesta sală şi despărţită printr'un zid format dintr'un singur bloc

de petră, este o altă sală mal mică fără altar într'insa şi fără nici o ingrădiro

(Trompeta Carpaţilor nr. 846 clin a. 1870). Intr'un alt articul C. Boliac confirmă de nou caracterul dolmenic al acestei pesccrî artificiale: «Dolman u l, dice densul, care l'am găsit acum un an sub denumirea de Peşterea cu ólele ... .nu póté fi îndoielă pentru nime, că nu este o capişte d r u i d o - c e 11 ă» (Trompeta Carpaţilor, nr. 939 din 1871).

Despre un alt monument megalitic cu aparenţă de dolmen ni se comunică următorele clin comuna C h i ş c a n î, judeţul Brăila: In munţii Măcinulul se alia trei petre, din carï doue înfipte în păment, ér a treia între ele fără a atinge pământul (înv. I. Nicolescu).