Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

») Ovidli Fast. I. v. 116 scqq.

3) Lnjard, pi. LXX.

*) Pe unele baso-rcliefurl, cu deosebire pe cele din Dacia, pcscerea deuluî Mithra este incunjurată cu o coronă de lauri, ori de olivă. Este simbolul învingerii, séü liberării luî din catene, despre care amintesce şi Apollodor (II. 5. 11. 12).— între acce-soriele figurate lângă pescerea Iul Mithra se mal vede şi o barcă cu un om eşind din undele apelor (Lajard, pi. XCIV). Se pare a fi arca luî Deucalion, ce a fost con-struiiă după consiliul lui Prometheu.

^s) în epistola 107 către Laeta, Hieronym face amintire cu următorcle cuvinte despre sanctuariul lui Mithra din Roma, ce a fost distrus in anul 376 orî 377: ante paucos annos propinquus vester Gracchus . . . quum pracfecturam gereret urbanam, nonne specum Mithrae et omnia portentosa simulacra, quibus Corax, Gryphus, Miles, Léo, Perses, Helios Dromo (Heliodromus), Pater initiantur, subvertit, fregit.excussit? —Aici enigmaticul IIelios Dromo grccisat (Hcliodromus) este numai o o simplă forma coruptă din invocaţiunca «Ilion şi-a nost Domn» (A se vedé mai sus p. 111, n. 2).

⁶) líuraűa, O călătorie în Dobrogea, p. 153.

') l'râncu, Românii din munţii apuseni, p. 209:

Tot în pente ferecată; în feros t ă că se puse Şi începu a croncăni . . .

Porni córba croncănind

Şi din aripi fâlfăind

Pan'Ia temniţa de petră,

Este corbul cel legendar al lui Novac bëtrânul, «de când era Gruia mic, scia se

Al doilea grad de iniţiare în misteriele luï Mithra portă numele de Gryphus, adecă grifon.

Vulturiï mithologicï, numitï grifoni, simbolisau, după cum seim, ţera Hy-rboreilor. p_{c S}(;_Oi_ei_e) ce le îmbrăcaţi cei iniţiaţi în misteriele lut Mithra, după cum ne spune Apuleiu, maî erau figuraţi şi grifonii, fiind numiţi espres: gryphes hyperborei ')•

Se parc însă că numirea de Gryphus este numai o formă alterată latină, si că ideea originală a fost la început cu totul alta.

în diferite cântece române eroul, ce représenta pe Prometheu cel înca-tenat, maî portă numele de Gruia, lat. grus 2).

Este o probabilitate istorică, că Gryphus întocmai ca şi Co r a x, era numai o simpiă formă latinisată a unei numirî, sub care figura erou! Mithra în tradiţiunile poporale.

Al cincilea grad din misteriele luï Mithra, după cum scrie Hieronym, era numit Perse s.

Sub numele de Perses, Mithra ne apare si la Porphyriu ³). Ér poetul Statiu, amintesce de pescerea luï Mithra sub formádé «Persei antri» *).

Originea acestei numirî a rëmas până astădî obscură.

Cuvêntul «Perses», după forma, în care ni se presintă, nu are de loc caracterul uneî numiri etnice.

In legendele poporale române eroul sufere «în temniţa lui Op ris» ⁵). Este aceeaşi suterană, pe care poetul Statiu o numesce «Persci antri». Este acelasï cuvent, identic din punct de vedere al legendelor cu forma literară latină de «Pers es».

vorbescă un pic». La Alexicî (Texte, I. p. 19) aceleaşi versuri despre solia corbului sunt de o frumuscţă întru aclever clasică:

Când era a şeptea teri Ostenit era se moră, Se puse se croncănescă, Gruia când (!') o audit . . .

Corb din aripi fâlfăia

Şi din gură foc ţipa;

Şcptc teri ci o sburat

Şi de Gruia nu o dat, ') Appnleji Metam. XI. Ed. Gamier, I. p. 394. ') Corcea, Balade poporale, p. 88:

La ţ4p& lui Corbea, Tot era dosul către mar® Si cu faţa către sdre . . . La Gruia ce-ml tot venia ? Vre-o doî treî vultur e î . .

La cea petră muschiată

Unde bate gârla 'n petră.

Multă ţcră-î adunată,

Ca pe Gruia se i-1 védd Unde, Domne, i-1 lega?

^Cf' C ă t a n ă, Balade poporale, p. 133.

^orl'liyrlus, De antro Nympharum, 16; la Fabri, De Mithrae dei cultu, p. 32. ') Stat» Thebaid. I. 719-720.

în teologia Pelasgilor de la Dunăre, Prometheu cel divinisât portă numele de Mithra (Miftpac). Este erăşi o simplă numire epică din regiunile Istruluî.

In diferite cântece tradiţionale române eroul cel chinuit, însă nevinovat, Prometheu al anticitatiï, este celebrat sub numele de Mar z a¹), seu Mîrza *). Este una si aceeaşi numire cu forma grecescă de Míítyac, cele doue con­sonante de la mijloc fiind dislocate. MHtyac în loc de Mip&a? == Míjiaac. în dialectul doric litera i> avea şi sunetul de a ³).

Prometheu, ca deul Mithra, maï avea în anticitate diferite epitete. El mai era numit «deus invictus», deul vitéz. Avuse aşa dar după legende ore-carî lupte grele, din carî reuşise învingătoriu.

în inscripfiunile romane din Pannónia el maï are epitetul de «p a tri u s» «), adecă era un deíi vechiu naţional, al triburilor pelasge de la Dunăre.

O deosebită însemnătate istorică însă o are epitetul seu de Arimanius.

Pe doue inscriptiunï din Aquincum (Buda) Mithra este numit DEVS ARIMANIVS ⁶) adecă deű din naţiunea Ari m ii o r (Arimanilor) séü Râm-lenilor celor vechî⁶).

Tot ca DEVS ARIMANIVS ne apare Mithra pe o inscripţiune din Roma ⁷), si este important, că acesta numire i se dă aicï de către însuşi Pater patrum, de către marele cap al religiunil mithriace din tot imperiul. Fără îndoielă că acesta glorificare a luî Mithra ca Arimanius maï avea şi caracterul unei propagande religiose. Inscripţiunile cu Deus Arimanius din Roma şi din Aquincum puneau în vedere poporului roman şi coloniclor din Pannónia, că acesta este deul strămoşesc al Arimilor seu al vechilor Râmlenî.

Şi întru adevër deul Mithra avea tradiţiunî puternice naţionale în Pannónia, în Dalmaţia şi în Dacia.

împăraţii romani din casele numite «Jovii* şi «Herculii» considerau pe

Şi-aşa strigă de cu jale, Când s ó rele nu-ï rësare

') Bibicescu, Poesiî poporale din Transilvania, p. 329:

Şi-aşa strigă el de tare, De s'aude peste mare . . .

Strigă, Domne, cine strigă, Strigă Mar z a din temniţă *) Cătnna, Balade poporale, p. 17-18: Strigă, Domne, cine-mî strigă, Mîrza 'n temniţă că-mî strigă,

•) în documentele istorice Mursa (Marsa) este numele unei familie nobile române din ţera Făgăraşului. An. 1518: honestae Dominae Stanka, filiae Mursac, Relictae quondam Theodori Popae. (Densuşianu, Monumente pentru istoria Tëreï Făgăraşului, p. 74).

⁴) C. I. L. III, nr. 4802.

') C. I. L. III, nr. 3414, 3415.

') A se vede maï sus p. 139.

') C. I. L. VI, nr. 47.

307 d. Chr. pe Mithra ca un deü strămoşesc, ca patron al domnieî séü _al imperiului lor, f au t or imperii sui ')•

Din familia «Jovii» făceau parte în timpul acesta: Diocletian, născut • Dalmaţia; Galeriu, născut la Sardica în Dacia Aurcliană şi a cărui mamă era emigrată din Dacia vechia ²); Maximin Daia séű Daza, originar din Dacia vechia ³), Liciniu, tatăl, născut în Dacia Aureliană *) si Liciniu, fiul.

Ér la familia «Herculii» aparţineau Maximian, betrânul, născut la Sirimiu şi fiul sou adoptiv Constanţiu Chior, al cărui tată era din Dacia de peste Dunăre ⁶), în fine Constantin (cel Mare), fiul lui Constanţiu Chior.

Ca un deü naţional, ca protector al imperiului şi al poporului roman, ne apare Mithra pe o inscripţiune din Apulum, unde i se face o dedicaţiune : pro salute imperii populique Romani et ordinis coloniae Apuli⁶).

Despre originea, caracterul si estcnsiunca cultului lui Mithra în provinciele romane, cel vechi aveau idei cu totul confuse. EI nu aveau nici o cunoscinţă, că regiunile aşa numite barbare de lângă Istru formase dintr'o vechime forte depărtată, pămentul cel sfânt al religiunil lui Mithra.

După Lactantiu Placid din secuiul al VI-lea d. Chr., ca se nu mai amintim aici de Plutarch, religiunca lui Mithra era originară din Persia, de unde ea trecuse în Frigia, ér din Frigia la Romani ⁷).

în Frigia însă, si peste tot pe teritoriul Asiei mici, noi aflăm numai forte puţine monumente consecrate dculuï Mithra, dar si aceste numaî în spiritul tradiţiunilor hyperboree ⁸).

«) C. I. L. III, nr. 4413.

») Lactnulll De mort. pers. c. 9: mater cius Transdanubiana infestantibus Carpis in Daciám novam transjccto amne confugerat. — Entropii lib. IX. c. 22: Maximianus Galerius in Dacia haud longe a Sardica natus.

") Lactantil, De mort. pers. c. 18: Daiam adolescentcm, qucndam semibarbarum, qucra recens jusserat (Maximianus) Maxinum vocari de suo nomine. — Zosimus, II. c. 8. — Honoras, c. XII.

⁴) Entropii lib. X. c. 4: Licinius imperator est factus, Dacia oriundus.

⁵) Trobclil Pollîonis Divus Claudius, c. 13.
') C. 1. L. III, nr. 1114.

') Lactantlus l'l.icidits in Operele Iui P. Pa pini u S t at iu (v. 717-720, I. Thcbaid.) Ed. Parisiis, 1618.

) Cultul deuluî Mithra a fost introdus în Persia dimpreună cu alte credinţe

Pulasgc încă din timpul, când Scylhii ocupase Media. La Perşi insă rcligiunea lui Mithra

apare cu totul heterodoxa. Ea se deosebia prin o mulţime de precepte, teoretice

^Ş' ^practlce. de religiunea ortodoxă a lui Mithra de pe teritoriele pclasgc. După cărţile tco-

gice ale Perşilor, Mithra era o divinitate, subordinată, cu totul distinctă de Ahriman.

am urmă fiind considerat ca principiul reuluî, ca demon al tenebrelor. Ér după

Numërul cel mare de inscriptiuni mithriace, în afară de Italia, ni se pre-sintă în Dacia, în Pannónia, în Noric şi în Britannia lângă valul luî Hadrian, unde aü fost espatriaţî o mare mulţime de Dacî, sub numele de Cohors I Aelia Dacorum ^J).

Istoria cuHuluï luï Mithra aparţine de la originea sa raseî si teritoriului pelasg de lângă Istru. Aici mai resună şi astădî cântecele tradiţionale despre suferinţele luî Prornetheu ca erou, si imnele religiose ale lui Mithra ca deü ^s).

13. Prornetheu (Mithra) ca #£<5g èv. rtérçaç, invictus de petra natus,

în colindele roinane.

în anticitatea greco-romană maî esista o legendă formată de teologia pelasgă de la Dunăre, care se ocupa cu nascerea deuluî Mithra (Prometheu) din stâncă, numit în sens dogmatic ö-eöc ix îţeif/aî ³) invictus de petra natus ⁴).

Hcrodot (I. 131) la Perşi Mit^a era o divinitate femenină. Peste tot ideile zoro-astrice despre natura şi posiţiunea deu'luî Mithra în hierarchia divină erau cu totul confuse.

') Sanctuarele consecrate deuluî Mithra se aflau în suterane. Un ast-fel de templu suleran al lui Mithra a fost descoperit in a. 1837 la comuna Slăvenî, pe malul drept al Oltului, în j. Romanaţî (Annalile Soc. acad. T. XI. Sect. 2. p. 210-215. 250-256). Un alt sanctuarul al deuluî Mithra construit de asemenea sub păment s'aű descoperit în a. 1881 in partea de sud a comunei G rad i se e (in ruinele Sarmizcgetuseï romane) cu o mulţime de monumente mithriace, inscripţiunî, reliefuri, altare, statue şi columne (Arch.-epigr. Mitth. VI. 99. 101; VII. 202-225). Probabil că un Mithreű a esistat şi la Apulum, unde s'aü aflat maî multe baso-reliefurî şi inscripţiunî dedicate deuluî Mithra (C. I. L. III. n-rii 1114 scqq.). Tot la regiunea Carpaţilor aparţine Mithreul descoperit Ia Aquincum, Buda-vechiă (Kuzsinszky, Az Aquincumi Mithracum, in Arch. Értesítő. U. F. VIII. 385-392) şi un altul la Deutsch-Altenburg pe teritoriul vechiului Carnuntum.

*) Lui Mithra ca deü al focului, i era consecrată în vechime sărbătorea, pe care poporul român o mai numesce şi astă-dî Sâm-Medru, Sâm-Miedru (în calendariul creştinesc Sf. Dumitru, 26 Oct.). în sera ajunului de Sâm-Miedru se mai fac şi asta-di pe unele locuri focuri, la cari se adună băieţii şi strigă: Haï! la focul lui Sâm-Miedru». (lonneanu, Superstiţii, p. 56). La poporul latin încă se celebra în diua de V Id. Oct, (11 Oct.) o vechia serbitoriă naţională rustică numită «Meditrinalia». Varo şi Fcstus fără de a mai cerceta caracterul istoric al serbătorii, deriva acesta numire de Ia mederi, a vindeca. De fapt îrtsă Meditrinalia, după nume şi după luna în care se celebrau, ne apare ca una şi aceeaşi festivitate religiosă cu serbătoria numită la poporul român Sâm-Medru.

³) Flrmicus, De err. prof. rel. c. 20: de i d ol at r ar u m lapide, de quo dicunt o-si?

Ev. jtET(/aţ.

⁴) Commodianus, Ed. Migne, Patr. curs. ser. prim. lat. V. 210-211.

Diferite statue şi baso-reliefurï din epoca romană ne înfăţişezi pe Mithra ca un tînër cu plete lungî, ort cu un per buclat, gol orî îmbrăcat într'un fel de costum daco-frigian, ridicându-se séü eşind la lumină dintr'un stâlp de petră, ér în jurul stâlpului se vede figurat un şerpe încolăcit >).

în fond eşirea la lumină a lui Prometheu, seu Milhra, dintr'un stâlp de petră, se refere la aceeaşi legendă antică, pe care ne-o comunica Eschyl.

Mercuriu trimis de Joe la Prometheu cel încatenat pe Phnrang, i adreseză următorele cuvinte :

«Mai ântâiu părintele deilor va sfărîma cu tunetele şi cu focul fulgerelor sale acest colţ al Pharanguluï si va ascunde corpul teu într'un sîn de petră, ér după un interval lung de timp tu vei eşi erăşî la lumină si atuncî cânele cel cu aripï, al luï Joe, aquila cea setosă de sânge, va sfâşia cu aviditate bucăţi din corpul teu şi se va nutri cu ficatul teu cel negru» ²).

După ce doctrina despre nascerea deuluî Mithra dintr'un stâlp de petră a fost stabilită ca o veritate religiosâ absolută, teologia pelasgă atribui un caracter divin şi stâlpului (puterii creatóre) din care s'a născut deul. «Petra genetrix» ³) şi «Petra genetrix domini» ⁴), sunt amintite ca divinităţi pe doue inscripfiunï din Pannónia superióra ⁶).

Acest cult al luï Prometheu, seu Mithra, eşit orî născut dintr'un stâlp de petră, se maî celebrcză şi astă-dî în colindele române.

In unul din aceste imne religiose se spune, că Dumncdeíí a fost închis într'un stâlp de petră, ce se afla pe o înălţime, în partea de jos a cheieî raiului, orî esprimându-ne cu alte cuvinte, într'un stâlp de petră din re­giunea, pe care vechia teologia romană o numia Cardin es mundi.

') O statuă, ce représenta nascerea deuluî Mithra din petră, a fost desco­perită la Sarmizege,tusa, şi este reprodusă în Arch.-cpigr. Mitth. VU. p. 224. şi la Ki­rályi, Dacia, II. p. 343. — Alte doue monumente, ce înfăţişau pe foot if- nitp-tţ, aü fost descoperite la Apulum. Unul din aceste mutilat este reprodus la Henc. Beytráge z. dacischen Gcschichte, Fig. 13.

²J Aeschyli Prometheus vinctus, v. 1016 scqq.

³) C. I. L. III, nr. 4424: Petráé Genetrici | P(ublius) Ae(lius) Nigri|nus Sarced(os) | v(otum) s(olvit).

⁴j C. I. L. III, nr. 4543.

La o petră neslovată,

Leru-î Domne, Şede Maica 'ngenunchiatâ,

^s) La divinitatea Petra genetrix se refer următorclc versuri din o colinda română de peste Carpaţî:

Ca se nască fiu din petră, Fiu din petră şi-o născut . . .

Reteganul, Colecţ. raanuscr. P. I, 337 (Acad. rom.)

Aceste versurî maî au şi un caracter iconografic. Titanul Atlas încă susţine înge-lunchiat sfera universului (p. 346).

Textul acestei colinde române, care după conţinutul seu ne apare forte archaică, este următoriul :

Sus la cheia raiuluî

Bună cetă mi-e adunată

Tot de Sfinţî de aceia sfinţî

Şi-mî citiaű, proorociaü '),

Şi-mî citiaű de Dumnedeü

Si pe Dumnedeü nu-1 sciü.

— Ér Ion Sânt-Ion . . .

Din gură aşa grăia ...

Voi citiţi, proorociţi,

Şi-mî citiţi de Dumnedeü

Şi pe Dumnedeü nu-1 sciţî,

Ér eü viu şi bine-1 sciü

Jos la cheia raiuluî

In stâlp-chetră mi-e 'ncheiat.
i — D'unde Sfiinţiî c'audia,

EI săltară şi sburară,

Sus maï sus se ridicară,

Cu noriî s'amestecară,

Jos maï jos că se lăsa,

Pe stâlp de chetră cădea;

Când acolo c'ajungea

Cărţi pe braţe că-şî lua,

Şi citia, proorocia,
i - De trei dile şi trei nopţî,

Stâlp de chetră în patru crepă

Eta Dumnedeü că scapă⁸).

După cum vedem, textul acesteî colinde, se ocupă cu închiderea deuluî Mithra într'un stâlp de petră şi cu eliberarea luî prin puterea misteriosă a vechilor rugăciuni séü formule sacre ^s).

O altă varianta ne înfâţişeză pe \teèç è% Ttétpaç în sensul legendelor poste-rióre, ca un Dumnedeü născut din petră.

O cetă de Sfinţi merunţî

Leruluî Domne, Domn din ceriu, întreba de Dumnedeü întrebară, nu-1 aflară,

*) Adecă consultau cărţile de oracule. După cum résulta din acesta colindă, al cărei fond este epic-teogonic, triburile pelasge de lângă Dunărea de jos încă-şî aveau cărţile lor cele sfinte de profeţii. Maï notăm, că Abaris, renumitul preot şi profet al luî Apollo, încă scrisese, după cum ne spune Suida, o carte de oracule în limba Scythă.

^J) Comunicată de înveţătoriul T. Popescu din comuna Raşova, j. Constanţa.

') Rasa latină a avut tot-dfi-una o mare credinţă în puterea miraculosă a rugăciunilor si a formulelor vechï (Cf. Pliniu, II. 54; XXVIII. 3). Ér Virgil se esprimă ast-fel: Car-

Dar Ilié¹) bine-1 scie . . . Şi-mî grăiră şi mi-1 spuse ... Vedeţi voi cea stană de petră, De departe së-mï cădeţi Dc-aprope să vë rugaţi, Petra în patru s'o faceţi, Dumnedeű de-acolo nasc e, Dac'o nasce-1 veţi cunósce, în aripióre se-I luaţi, Sus mal sus se-1 ridicaţi, Sus mal sus la lighion Că-acolo-I sfântu Ion . . . *)

14. Legenda Iul Prometheu în istoria.

Numele de Ilfiopjfte'ic, sub care ne apare în legendele grecesc! acest vechiű représentant al civilisatiuniï pelasge, era numai un simplu epitet ca­racteristic al calităţilor sufletului seu ^s).

Cuvôntul «Prometheu» în forma sa originară nu avea alt înţeles de cât de: cel ântâiu la minte, om mintos, înţelept, cu sufletul adânc *).

întocma după cum patria lui Prometeü era în regiunile din nordul Thracieî, în Scythia de apus, tot ast-fel şi epitetul de Prometheu, ce s'a dat acestui eroii al înţelepciunii, nu era o creaţiune grecescă.

Originea cuvêntuluï este pelasgă nordică, în tradiţiunile române s'a mal păstrat până astădî acest termin sub formádé

personalitate biblică: «Preminte Solomon», adecă Solomon cel prea înţelept ⁶).

Ast-fel forma grecescă de Ilpoprfauc (lat, Providus) ne apare nu numai ca o modificare a cuvêntuluï primitiv pelasg de «Preminte», avênd însă, ca tóté împrumutările făcute din altă limbă, un sens cevasï maï depărtat de cât cel primordial ⁶).

') Este deul Helios (Sol), al cărui ochiu etern le vede tóté. Videt hic Deus (Sol) omnia primus (Ovid. Met. IV. 170. Cf. Hornén Hymn, in Cer. v. 62). Sub numele de .«Ilion» este invocată divinitatea Soréiul în o colindă română din Transilvania (Gaz. Trafts. nr. 281. 1899).

^!) Comunicată de înv. Băiculescu, corn. Bălţaţî, j. Râmnicul-sărat.

³) La Eschyl (Prom. vinct. v. 85) divinitatea Kpáto? adreseză luî Prometheu urmă-
Wrele cuvinte: «Cu nume fals te numesc deiî Prometheu».

⁴) Teodorescu şi Gorovel, O samă de cuvinte din munţii Sucevei (Şezătoarea, III- 86):
Priminti, cel ântâiu la minte, mintos, înţelept.

') Şezătoarea (Fălticeni) An. III. 84. 110; V. 4. 49.

Legendele lui Prometheu, aceste tradiţiunî religiose, istorice şi poetice, ne presintă un deosebit interes pentru ţerile de la Carpaţî şi Dunăre. Ele ne aduc o rada de lumină asupra unei epoce pline de fapte şi de eveni­mente marî, însă lipsită de istoria.

După tradiţiunile anticităţiî, Promctheu este rcpresentantul întregcî start de cultură din epoca de petră şi de la începutul epoccï metalelor.

EI este omul de cea maî adâncă gândire şi fericită combinaţiune.

Prometheu înveţă pe oinenï se construiască locuinţe la lumina soreluî. El pune forţa animalelor în serviciul omuluî. El face din elementul divin al foculuï agentul cel maî puternic al civilisaţiuniî omenescî. El află modul de a pute învinge obstaculele apelor, dând curs corăbielor cu pânză pe suprafaţa cea întinsă a mărilor. El introduce cunoscinţa şi usul metalelor. El pune mâna pe o mulţime de secrete ale natúréi. El află puterile oculte ale plantelor spre a combate relele, ce atacă organismul omuluî^]). El a cercat prin arta divinaţiuniî se potă cunosce tainele viitoriuluî şi hotărîrile destinuluT. Maî mult. Prometheu a căutat so pună mâna chiar şi pe spiritul omuluî. El a creat tipurï noue de omenî din păment şi din apă, şi a cercat se le dee chiar vieţă, ceea ce, după cum spuneau cărţile cele sfinte ale teologiei pelasge, i-a şi succes²). Ast-fel că legenda ebraică, după care Jehova, a format pe om din păment, că i-a dat suflet şi înţelepciune, ne apare numaî ca o copia de pe o legendă mult maî vechia a creaţiuniî omuluî prin Pro­metheu.

Ceea-ce presintă însă o valóre positiva pentru sciinţă este, că dupa tóté aceste legende sacre, ce formeză cyclul Prometeic, începuturile desceptăriî genului uman, întregă starea de cultură, anterioră timpurilor troiane şi tim­purilor faraonice, se atribuc unuî ilustru représentant din ţerile de nord ale Thracieî.

Aicî la Carpaţî şi Ia Dunărea de jos ne apare patria acestuî geniu titanic, martir tot-o-dată al sciinţei şi al cugetărilor sale adâncî. Aici după tóté frag­mentele, ce aü maî rcmas până astădî, din Biblia cea mare a păgânătăţiî ante-istorice, nise presintă legănul străvechiu al civilisaţiuniî ome­nescî înainte de timpurile asiriene si egiptene.

vedătoriu» (providus) şi numaî în a doua liniă ele maî aveau şi noţiunea de «om înţelept». — Fulgentius, Myth. II. 9: Enimvero Prometheum, quasi ítfotjiTiíhsav, quod nos latine providentiam dicimus, ex de: providentia et Minerva, quasi cocleşti sa-pientia hominem factura (Frag. Hist, graec. 2. 292. fr. 92).

^l) Aescliyli Prometheus vinctus, v. 447 seqq.

') Apollodorl Bibl. I. 7. 1.

15. Titanul Atlas in cântecele eroice române.

în anticitatea ante-homerică esista o legendă eroică, în care titanul Atlas,

acest nepot al luî Oceanos potamos (Istruluî), şi rege din ţera Hypcrbo-

reilor ¹), era înfăţişat ca un urieş al apelor, si în particular al mărilor.

Din acesta legendă pelasgă s'a păstrat la Homer numaï un mic fragment,

în care se spune, că titanul Atlas cunoscea tóté adâncimile mărilor ²).

La următorii lui Homer însă nu aflăm nimic maï mult în acesta privinţă. O probă, că legenda despre Atlas, ca un urieş al apelor, nu era originară din ţinuturile meridionale.

Din fericire însă pentru studiul tradiţiunilor ante-homerice s'a păstrat până astădî la poporul român o mulţime de cântece eroice, al căror fond se re­duce la o anticitate forte depărtată.

O parte din aceste cântece tradiţionale române ne presintă în maï multe variante legenda homerică despre Atlas, ca urieş al Dunăriî si al mariï ³). în acest cyclu de cântece betrâncscî faimosul titan Atlas portă numele de Tanislav ori Stanislav.

După origine, eroul este din părţile Moldovei, orî ale OltuluT, ér scena se petrece pe podmolul Dunăriî de jos, în ţinuturile lalomiţeî şi ale Brăileî. După textele poporale, ce le cunóscem până astădî, conţinutul accsteî legende este următoriul:

Turcii Dârstorenî, GiurgiuvenÎ şi Brăilenî, Turci păgâni şi zurbagii, plecă pe Dunăre se prindă pe Stanislav vitézül, «om, ce cică e vătav», care-I «mare la statură si grozav la căutătură», pe care «Dunărea l'a crescut şi lat în spate l'a făcut». Sosind la întorsăturile gârleï, la pod­molul Dunăriî, eî întâlnesc nisce «fete Craiovese, mândre ca nisce crăiese>, ori eï vëd nisce fete selinence, brăilence şi neveste ialomiţence înălbind pândele la apă, întindendu-le şi încruşindu-le pe câmpuri la sore, întrebate dacă au vëdut pe Tanislav vitézül, feciorul Mătuşe î, puiü de şcrpe al Dunăriî, ele respund, că mama lui Tanislav se află maî în jos pe podmolul

') După Hesiod (Theog. v. 507) C l y m e n a (adecă «V e s t i t a. de frumosă) fica Ocea-nuluï, a fost mama luî Atlas şi a luî P r o m e t h e u.