Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

") Hoinerl, Odyss. I. v. 52—53.

³> Colecţiunî consultate : Teodorescu, Poesiî pop. pag. 558-577. —Tocllescu, Materialurî folkl. I. 80. 84. —Ciltana, Balade, p. 22. — Kegoescu, Balade, p. 74. —Şezătoarea, An. V. p, 85. — Colecţiunea nostră inedită. — în alte variante eroul ne apare sub numele de Volcan séû Vulcan (Teodorescu, p. 550; Alecsaridri, Poesiî pop. p. 134).

Dunării, unde se adună gârlele de î-şî varsă apele. Ea spală armele şi hai­nele luî Tanislav de sângele turcesc. Aceştî Turcî plecând apoî pe Dunăre în 'os prind pe Mătuşa, mama luî Tanislav, o legă, si o chinuesc, ca să le soună unde este fiul densei, înspăimântată bëtrâna le rëspunde, că maï în jos Dunăre, la o salcie plecată cu ramurile până în apă şi pe malurî resfi­rată se află caicul luî Tanislav, priponit cu lănţuşul de argint, ér în caic dórme Tanislav cu paloşul gol pe piept, cum e Tanislav dcscept. Plecând maï la vale Turciî găsesc pe Tanislav culcat în caicul seu, scris cu slove de argint, si cu paloşul gol pe piept, cum e Tanislav descept. Când eî vöd însă porul luï Tanislav flusturând în vént, o groză şi fiorî recî i cuprind. Eï nu maï cuteză a se apropia de Tanislav, ci fug şi se terese ca bróscele prin tóté li-vedile. Atunci se presintă înaintea Turcilor sluga luï Tanislav, un fecior de grec pripăşit, si le propune, ca să le vîndă legat pe stăpânul seu. Plătit de Turcî, el legă pe Tanislav, care încă dormia, cu 12 stréngurï de metasă, ca parii de fen de gróse. Ér după ce Tanislav este legat, un turc maï mic, orb de un ochiü şi şchiop de un picior, svătuesce pe tovarăşii sëï, ca so maï lége de gâtul luï Tanislav pétra moreï din. fera Moldovei si apoï ső-l arunce în Dunăre, fiind-că «Dunărea l'a crescut şi lat în spate l'a făcut, Dunărea so-1 prăpădescă şi vieţa së-ï sfârşescă» ¹). Turciî aduc îndată pétra moreï din ţera Moldoveï, pe care o legă luï Tanislav după cap, ort între spete, şi apoî restornă caicul în Dunăre, «unde-î apa maï afundă, de nu se maï vede undă, ci cât ochiul î-mî zăria tot mare lată vedea, mare lată şi pustia şi nicî o făptură via, nici luntre, nicï corabia». Tanislav încă dórme când ajunge pe fundul Dunăriî şi treî dile el stă în apă cu gura în năsip. După treî dile eroul se desceptă şi simţindu-se legat cu petră după cap, «la Dumnedeü se gândia, la Dumnedeü se ruga şi Dumnedeü l'împuteria» ; el pune manile pe petră, petra pe pept o aşedă, în picióre se proptesce, petra în sus ci o ridică *), apa în lături se retrage şi de malurî se isbesce, apoî la faţa apeî ese şi voinicesce el înotă, că-cî «Dunărea î-1 cufiósce, ea pe el şi el pe ea». Când etă se întemplă, că «o fetiţă rumeioră, cu cofiţa gălbioră» sosind cu cofele la Dunăre vede pe Tanislav înotând şi greu suflând de ostenelă. Inspăi-

') La Romani esista şi în timpul imperiului pedépsa tradiţională, de a precipita pe ceî culpabili în rîu, legaţi cu petre de gât (Sue t o n i i Octavius Augustus, c. 67).

') Aceeaşi imagine şi apropo cu aceleaşi cuvinte o aflăm şi în O d y s s e a luî Homer (XI, 595). «Şi am veijut», dice Ulysse, «pe S i s y p h trudindu-sc cu muncile sale cele grele, prindénd şi ridicând cu amêndouë manele petra cea gigantică; el adecă, se proptia cu manele şi cu piciórele, şi împingea bolovanul cel enorm în sus către vorful înălţimii». Avem aşa dar aici încă o probă, că Iliada ţi Odyssea luî Homer represintă de fapt nu­mai o compilaţiune de diferite episode estrase din vechile cântece epice poporale.

nnântată ea trântesce cofele de pământ şi alergând repede acasă spune ta­tălui seu, că Tanislav se înecă şi să-1 lase va fi pëcat. Ér tatăl sëu i rë-spunde : cum póté să se înece, când înotă ca un pesce, Dunărea în pi-cióre o trece şi se luptă în ea cât dece. Apoï acest bëtrân eu suflet bun, luând în mână vêsla de argint alergă la Dunăre, alege un caic de aramă si vëdônd pe Tanislav, cum se opintea şi petra de treï stânjinï în sus de asupra sa o ridica, el intră numai de cât în Dunăre, tăia sforile, petra se scufundă, apa în doue se desface, valurile se clătesc şi treï césurï borboro-sesc. Acum Tanislav, liberat de greutate, apuca singur în mână vcsla cai-culuï şi când o înfige în undele Dunării, caicul saltă peste mal, restornă pe Tanislav, şi-1 întinde lung pe erbă.

Ér după altă variantă, Tanislav, după ce se desceptă în fundul apel, sim-ţindu-se legat, ferecat si cu petra după cap, de o-dată se opintea, în faţa apeî eşia, voinicesce înota, şi la ţermure esia, de treï stânjinï pe uscat, tot cu petra după cap.

Aceste sunt părţile principale din legenda română despre Tanislav vi­tézül, fiul Mătuseî, figura cea maî titanică din câte ni-le presintă cântecele eroice române, gigantul, care dorme treï dile pe fundul Dunării, pe care Dunărea l'a crescut, lat în spate l'a făcut, pe care Dunărea-1 cunosce, ea pe el şi el pe ea ^J).

Admirabilă rapsodia superioră în eloquenţă şi în imagini orî-căruî alt episod epic din Homer.

După cum vedem, personalitatea crouluî român Tanislav séü Stanislav este identică cu figura titanului Atlas, care după Odysseă cunosce tóté adân­cimile mărilor.

O imagine forte caracteristică ne presintă legenda română, când ea ne spune, că Turcii i legase luî Tanislav vitézül o petră după cap, si tot cu petra după cap el ese pe uscat. Avem aicî o importantă reminiscenţă ante-istorică despre simulacrele titanului Atlas, figurat cu un glob de petră, séü cu sfera universului, după cap *).

Numele de Tanislav seu Stanislav ³), sub care ne apare faimosul titan

El cunosce Dunărea Până 'n vale la Slina (Sulina) Şi malurile turcesc! Şi schelele bogdănescî.

') Seu după altă varianta publicată la Teodorescu. (Poesiî pop. 552):

El înotă ca un pesce şi ca plutele plutescc .... de stă omul si-1 privesce şede 'n loc şi se crucesce . .

") A se vedé maî sus fig. 178, p. 346. ) Stanislav este numele unei vechi familie hoerescî din ţera Făgăraşului (Densu-^?'^anu' ^M°numente pentru ist. ţerel Făgăraşului, p. 151). Ér dincóce de Carpatí aflăm

Atlas în cântecele epice române, aparţine de asemenea timpurilor ante-1 merice. Unul din eroiî Dardanî, care se luptă la Troia în contra Greci-i r portă în Iliada lui Homer numele de Sthenelaos >). în tradiţiunile . _torj_ce ale Romanilor eroul Tanislav era cunoscus sub numele de T an us, si despre densul se spunea, ca a fost un rege al Scythilor de lângă munţiî Riphaei, adecă tot de lângă Carpaţî ^!).

16, Cyclul epic despre Adas, Medusa ţi Perseu în tradiţiunea română.

în cântecele eroice române despre titanul Atlas maï aflăm şi elementele principale ale vecheî legende despre Perseu, Medusa şi Atlas.

După cum ne spun tradiţiunile grecescî, Perseu renumitul erou din Argos, un fiu al luï Joe si al nimfeï Danáé, a fost trimis de regele Polydectes din insula Seriphos, ca să-Î aducă capul MéduseÏ, a uneî din Gorgónele, ce locuiau în părţile de nord ale faimosului rîu Oceanos ³).

Perseu, după ce tăia capul Meduseî, pe care o aflase dormind, se abate şi pe la Atlas, regele din ţera Hyperboreilor ⁴), i spune că densul este un fiu al luï Joe, i vorbesce de vitejiile sale miraculóse şi-î cere ospitalitate pentru o nópte. Insă Atlas aducându-sî aminte de sentinţa unuî vechiü ora­la a. 1247 pe un Szeneslaus, ca Woiauoda-Olatorum (Densuşianu, Documente privitóre la Istoria Românilor, I, 251).

') Homeri II. XVI. v. 586.

•) Isidori Hispal. Originum lib. XIII. 20. 24: Tanus rex fuit Scytharum, primus a quo Tanais fertur fluvius nuncupatus, qui ex Kiphaeis veniens silvis dirimit Európám ab Asia . . . atque in Pontúm fluens. Avem în acest pasagiu al lui Isidor o simplă con-fusiune între tiumele cel vechiü al Dunării, Danusis la Stephan Byzantinul (v. Aavtoji'.c) şi rîul cel mare numit de autorii grecescî Tanais, care se varsă în lacul Meotic. însă Tanais. séü Donul de astă-dî, este un rîu de stepe si isvOrcle sale nu se află în munţi. După Eschyl (Frag. 73) Istrul este rîul, care curge din ţinuturile Hyperboreilor şi din munţiî Rhipaei. Tot asemenea şi la Apoloniu Rhodiu (IV. 287) isvórele Istruluî se află în munţii Rhipaei. în fine mal notăm aici, că Dunărea figura sub numele de Istru nu­mai de la cataracte în jos (Strabo, VII. 3. 13). Numele de Tanais a fost aplicat la Istru chiar şi în legenda Argonauţilor. După cum ne spune scholiastul luï Apolloniu Rhodiu (IV. 282) Argonauţii din Pontul euxin au intrat în rîul Tanais, şi în urmă trans­portând corabia pe uscat au eşit în marea cea mare.

') Hosiodi, Theog. v. 274 seqq.

') Poetul Pindar (Pyth. X. 50) încî amintesce de căletoria lui Perseu la Hyper-boréi.

cul clin Parnas, carc-ï dicca: Atlas! va veni o-dată timpul, când arboriî tOÎ

vor fi despoiaţi de aurul lor şi acesta gloria e rcservată pentru un fiu al

Toe denegă lui Perseu ospitalitatea, pe care o cerea. Perseu însă insistând

asupra cererii sale, Atlas î-1 invită se plece imediat mal departe, fiind-că

alt-cum nu-1 va scăpa din manele sale nici gloria faptelor sale mincinóse,

nicî chiar însuşî Joe. La aceste cuvinte, Perseu, care nu se putea mesura în

puteri cu titanul Atlas, scóse din traistă capul

Meduseî, ce avea proprietatea magică se îm-

petrescă pe cel, cari i vedeau faţa, şi ast-fcl

prefăcu de-o-dată pe Atlas într'un munte i-

mens, capul titanului deveni vêrful unul pisc

înalt, ér óselc sale se transformară în petre.

Acesta a fost voinţa deilor, scrie Ovidiu, şi

acum ceriul cu tóté stelele sale se radimă

pe Atlas ^J).

Numele celor trei Gorgone, ce locuiau pe ţer-murelc de nord al rîuluî celebru, Oceanos, era dupăHesiodjStheno, Euryale şi Medusa²).

Stanislav. Sculptura antică în

museul Ludovisi din Roma. După

B r u n n, Denkmăler griech. u.

rom. Sculptur. Ta f. 238 ").

Despre Medusa mal spunea o variantă, că ea a fost fica unui aşa numit S the n el os, considerat ca rege al Myceneî *).

în tradiţiunea română însă Mătuşa este mama luî Stanislav⁶). Turciî, cari vin asupra lui Stanislav, prind mal ântâiu pe Mătuşa, o legă, o chinuesc, şi unul dintre el, ceuşul, séü căpitanul, acestei glóte de Turci, voesce să-î taie capul ⁶). Ér luï Stanislav ori Tanislav, ce représenta aici pe titanul Atlas, Turciî i legă o petră după cap.

Tradiţiunea este aceeaşi. Insă o deosebire esistă in formă. Elada fiind maî depărtată de teatrul evenimentelor, legenda grecescă s'a alterat; ea a luat caracterul uncî simple povestiri fabulósc, pe când varianta română a păstrat caracterul seu fundamental istoric şi prin urmare o formă maî originală.

') Ovidil. Metam. IV. 637 seqq. ") Hesiodi Theog. v. 276.

') După cea maî mare partea mitologilor, Medusa a fost o fată de o frumuscţă ea-traordinară (Ovidii Metam. IV. v. 791; Procles Carthaginiensis, Frag. l in Frag. ist. grace. IV. 483). Ea avea un per magnific, ce strălucia ca aurul, însă Minerva iri-^a a de frumuseţea e?, i schimbă perul în vipere, cari se impleteciaű în jurul capului. ⁴) Apollódon Bibi. lib. II. 4. 5.

Ncgoescu, Balade (1896) p. 75. De asemenea in cântecul bătrânesc, ce ni-s'a co­de înv. G. Teodorescu din corn. Mănescî, j. Dâmboviţa.

Tradifiunea română despre Tanislav vitézül, Tanislav vătavul şi vestitul, «cel mare la statură şi grozav la căutătură» si despre mama sa Mătuşa, contribue ast-fel a stabili, că titanul Atlas al mitologiei grecesd, acest re­présentant al vecheï generatiunï pelasge, a fost unul din eroiî legendari de ]a Carpaţî şi Dunăre ¹).

') Medusa (Mătuşa), una şi aceeaşi cu Clyraena (^Vestita» de frumosă), a fost Ia în­ceput o personalitate cu totul distinctă de Gorgöna cea legendară. După cum scrie PI i n iu (VI. 36. 3. 4) Gorganele erau nisce femei sălbatice peróse. Ér după Diodor Şicul (III. 54. 55) Gorgónele erau un popor de femeï, ce se aflau în rësboiu continua eu Amazónele. Legenda vechii Gorgone, séü a Gorgóneí celeî teribile, o aflăm şi în cânte­cele eroice române. Ea este o «fată solbatecă», ce locuesce în «câmpia Nistrului» la «marginea mărilor». Ea are o figură cu totul sinistră, când cinc-va o vede, fiori de morte î-1 cuprind. Eroul cel maï rësboinic al tradiţiunilor române, Novac cel bëtrân plecă, ca se taie capul acestei fete slëbatice, pe care o află adormită, cum aflase Perseu pe Medusa. Novac o desceptă, se luptă cu densa, i tăia capul, pe care-l pune în suliţă şi-1 duce acasă, ca semn de învingere (Catană, Balade, p. 108).

XV. ZTHAH BOPEIOI. - COLUMNA BOREALĂ LÂNGĂ ISTRUL DE JOS.

în poema geografică, ce în comun se atribue lut Scymnus din Chio, se face amintire despre o columnă colosală, ce se înălţa pe culmea unuï munte de lângă Istrul de jos, şi care purta numele de SiîjXrj Şapiior, Co­lumna boreală.

Textul acestui important pasagiu pentru geografia preistorică a Daciei vechi, este următoriul:

«în părţile cele mai estreme ale Celtilor esistă o Columnă, ce se nu-mesce boreală. Ea este forte înaltă şi culmea munţilor, pe care se află, se întinde către marea cea plină de valurî. în apropiere de acesta columnă locuiesc cel maî depărtaţi dintre Cel ţi, şi cari se estind numaî până aci. Mai locuiesc în vecinătatea acesteï Columne si Eneţiî, precum şi Istrieniî de jos, carï de aicï se întind în lăuntru spre Adrian» *).

în timpurile din urmă diferiţi autorî aü cercat se stabilescă posiţiunea geografică a acesteï columne, unii lângă strimtórea de la Gibraltar, alţiî în Alpf, în Pireneï, orî pe colţul estrem al peninsulei numite Bretagne ").

însă tóté aceste localisărî presintă dificultăţi enorme, geografice şi etno­grafice, pentru părţile de apus ale Europei.

Orï cât de misterióse ne apar astădî monumentele cele primitive şi co­losale din timpurile ante-homerice, ele însă sunt vestigiî importante ale civi-lisaţiunii uneî lumi dispărute, şi noî nu vom pute evita nicî o-dată sarcina, ce ne-o impune istoria, de a studia pe cele ce mai subsista astădî, de a

') Ànonyml vulgo Scymnl Chil Orbis Descriptio, in Geographi graeci minores. Ed. Didót. Vol. I. v. 188-195:

toútíuv (tíüv KeXtcüv) 2= xsítat Xs-fojiévv] Tít GT'Í]),Y| fióps'.oc' fjTi 5' ú'jirjXvj r.ávu

O'.y.OOO; t-fjÇ OTYjXfjÇ iï TOÙÇ è^ÙÇ TÍIÍO

KeXtwv 3ío'. X'fjYOuotv ovtîç ïaya'.o'.

^vËV5to: T5 v.al tűv èvtôç e:; tc/v 'ASiíav (Cod. Paris. ' "loTpcuv xaí)"í]x6vTcoV Xéyousi ?' 'y. tiv "Istpov ócf/yrjv XajjL^áve'.y too Cuvintele "JoTpijuv v.a3-v)xóvT(uv însemnezi textual: «Istrieniî, carï se întind în jos», er forma genetivuluî este condiţionată de eo^ato:.

') A se vedé: Müllerus, Geographi graeci minores, I. p. 202-203. — Bertrand, La Gaule avant les Gaulois, p. 299-300.

fixa posiţiunca celor enigmatice şi de a pune în lumină caracterul şi î_n_ seninătatea lor primitivă.

în vechia literatură geografică, faimosul monument al lumii preistorice despre care ne vorbesce Scymnus, purta numele de «Columna boreală» Ea se afla aşa dar situată în acele părţÎ ale continentului european, pe cari vechia geografia le considera ca regiune a nordului.

Ephor, unul din istoricii grecescî, care cercase se aducă o lumină asupra timpurilor ante-homerice, résuma ast-fel ideile celor vechi, despre divisiunile geografice şi etnografice ale pămentuluî.

«Regiunea orientală o locuiesc Indienii, cea meridională Ethiopiï, cea occidentală o ţin Celţiî, ér regiunea boreală o ocupă Scythiï. De alt­mintrelea, nu tóté părţile aceste sunt egale în mărime unele cu altele, fiind-că regiunile, ce le ocupă Scythiï şi Ethiopiï, sunt mai întinse, ér ale Indienilor si ale Celţilor mai micî» ¹).

Columna boreală se afla aşa dar în regiunea geografică a S c y t h ii o r, însă în părţile de apus ale acestora, în apropiere de Celţî, după cum scrie Scymnus.

Despre situaţiunea acestei gigantice Columne a lumii vecin mai aflăm încă o indicaţiune importantă geografică la Scymnus.

După cum ne spune acest autor, culmea de munţî (#xpa), pe care se înălţa Columna boreală se întindea înainte spre marea cea plină de valurî, seu către marea cea furtunosă. O singură mare furtunosă prin escelenţă, era cunoscută de Grecii cei vechi si acesta era llovtoç a^ecvoç, marea inhospitală séü marea negră de astădî. Acelaşî TlovtOf; figureză la Hesiod sub numele de marea cea furtunosă séü mâniosă ²), ér la Herodot sub numele de jSopr/ftj öáXaaaa, adecă marea boreală³). Résulta aşa dar, că aşa numita Columnă boreală se afla pe una din înălţimile munţilor, ce se întindeau în partea de apus a Pontului cuxin, numit de altmintrelea şi marea boreală.

Române se esaminăm acum datele etnografice, ce ni le presintă Scymnus cu privire la posiţiunea geografică a acestui important monument preistoric.

După Scymnus, trei popóre cunoscute în istoria etnografică a lumii vechi, se aflau stabilite în vecinătatea Columnei boreale.

Ceî de ântâiu, pe carî i amintesce autorul acestei geografie, erau Cel f i'

') Ephori Fragm. 38, in Fragmenta Hist, grace. I. p. 243. —De asemenea şi la Scymnus regiunea geografică a nordului aparţine Scythilor, v. 174: iepe? [kopâv Sxu8-'/:. ") Hesiodi Thcog. v. 131-137. ³) Herodoti lib. IV. c. 37.

estremi, séű Celtiï ceï mai depărtaţi de trupina lor, şi carï, dice densul, se estindeaü numai până aci.

După Diodor Şicul, Celţiî erau respândiţî în vechime, în grupe rrtaî mult, orï maï puţin, considerabile, până lângă Scythia '); ér după Stephan Byzantinul, Agathyrsiif, seu Turseniï ceï avuţi de aur, ce locuiau lângă rîul Maris (Mureş din Transilvania), erau consideraţi ca un popor celt ²)

O a doua grupă etnică, ce locuia în apropiere de Columna boreală, portă la Scymnus numele de ^cKvstot.

Despre aceşti En e ţi mai aflăm la Scymnus încă o importantă notiţă geo­grafică: cï erau vecini cu T h racii numiţi Istrienî ⁸).

De asemenea ne spune Scylax, că Enefiî erau stabiliţi lângă Istru şi lângă îs t r ie nï ⁴). După Herodot Eneţiî locuiau dincóce de Istru, în nordul Thracieî şi erau vecini cu Sigynniî⁵), ér la Eustathiu, Enefiî erau vecini cu Tri­balii⁰), ce locuiau lângă rîul Oescus (Isker) din Mesia de jos.

Avem aşa dar aicï o certitudine absolută istorică, că Eneţiî, de carï ne vor-besce Scymnus în textul de maï sus, erau un popor de lângă Istrul de jos ⁷).

Numele etnic al Eneţilor preistorici, ('Evetoi, 'Evstoi, Veneti), au lăsat încă până astădî amintiri neşterse în topografia română, în părţile de apus ale României de astădî, unele sate mai portă şi acum numele de «Vineţî> ⁸).

') Diouori Siculi lib. V. c. 32.

²) Stephanas Byz., v. Tpaujol, niX'.s KsXtuiv, sfKo;, rj'Aţ oi "EXXfjvs; 'AfaO-opaoo; ôvo-p.á£oua'..

³; Scymiii Orbis Descriptio, v. 391: 'Evsrouv fyovw. Opôtxsç ^Vi-Tfo: xeyójj.svoi.

⁴) Scylacis Periplus, c. 20.

⁵) H'erodoli lib. V. 9. — Cf. Apollonii Rhodii lib. IV. 320.

f; Eustathii ad Horn. II. v. 852: èo-voç Kapa Tp'.páXXoCc 'EvsToí.

') Homer (II. U. 852) face amintire de Eneţiî .din Paphlagonia, ca aliaţi aï Tro-ianilor. De origine troiană erau consideraţi şi Veneţii din Italia,.o mică grupă separată din tribul cel mare al Eneţilor (Venetos Trojana stirpe ortos, auctor est Cato. Plinii 1. III. 23. 3). Aceleaşi ideî le aflăm şi la Strabo (XII. 3. 8). Eneţiî din Paphla­gonia, scrie densul, după distrugerea Troici se respândiră prin Tracia şi retăcind aü ajuns până la Veneţia (Cf. Scymnus, v. 889 seqq.). însă cu totul altmintrelea ni se presintă în istoria, curentul migraţiunilor dintre Europa şi Asia mică. Este un fapt positiv, că tute triburile pelasge, ce le aflăm stabilite în Asia mică, cum erau Brygiï, Bithyniï, Mysiî, Troianii, Lelegiï, Cauconiï etc. imigrase acolo din peninsula Hemului Şi din părţile Dunării de jos. Se pare ast-fel, că şi Eneţiî din Paphlagonia, ce lo­cuiau lângă ţermuriî mării negre în strînsă vecinătate cu aşa numiţii Caucones, erau numai un fragment din grupa cea mare a Eneţilor de lângă Istru.

^s) Venăta sat, Tismana, jud. Górj; Vonata cătun, Roşiuţa, jud. Mehedinţi; Vineţi sat, Ceptura-de-jos, jud. Olt; Vineţi sat, Mirccsd, jud. Olt; Vineţii-de-jos şi de-sus, sate, Spineniî de sus, jud. Olt; Vineţesci sat, Oltenesci, jud. Fălci'u, după cum se

în fine un al treilea popor, ce locuia in apropiere de Columna boreală erau aşa numiţii "lurpoi.

Sub numele de "latból ne apar aici amintiţi locuitorii din părţile de jos ale Istruluî, şi nu sunt de a se confunda cu 'larptavo! >), locuitorii oraşului celui avut şi puternic numit "latpoc, 'la-tyía, 'lasf/Eîj, situat lângă gura cea vechia a Istruluî ²).

Acestî «îstri», după cum ne spune Scymnus, făceau parte din familia cea mare si importantă în istoria a Thracilor ³), şi eî se întindeau «în lăiintru» (evfroî) spre Adrian ⁴). Formau aşa dar o grupă etnică considerabilă, omogenă si omoglotă cu locuitorii din regiunea, pe care Scymnus o numesce Adrian.

Espresiunea geografică de «în lăuntru», ce o aflăm la Scymnus, desemna după sensul natural al cuvintelor un teritoriu maî depărtat de regiunea ceea deschisă a apelor mari, un teritoriu închis de tóté părţile cu munţi înalţi, în. forma unei incinte.

J ornând e, istoricul Geţilor şi al Goţilor, aplică de asemenea acelaşi

vede emigraţi din Oltenia; Vonata, sar, Mărginesc!, jud. Ialomiţa; Venala, moşia, Mălăiescî, jud. Prahova; Vineţia, doue sate, ţera Făgăraşului.

>) îffcmnonîs Fragm. 21, in Fragmenta Historicorum graecorum (Ed. Didót), Vol. III, p. 537. — Herodoti lib. IV. c. 78.

') Herodoti lib. II. 33. -- Arriani Periplus Ponti cuxini, c. 35: 'latpi'/ no).-.;.— Anonymi Periplus Ponţi euxini, c. 69 : ito/.it; "laipoç. — La Pliniu (IV. 18. 5) şi Mela (II. 2) Istropolis.

^s) Scymul Cilii v. 391 'Ev=t
⁴) în Periegcsa lui Scymnus ni se prcsintă de trei ori numirea geografică de 'A5fic/.v (ca acusativ\ Tot ast-fel şi la Theopomp (Frag. 143). Esista aşa dar o raţiune sciinţifică, ce ne pune în evidenţă, că adevărata numire a teritoriului din cestiunc nu era nicî de cum 'Aop'.aţ, ci o formă óre-care apropiată de modul de esprimare grecesc ' Adrian, ori Andrian după cum spune o variantă. Autorii grecî şi romani aü cercat adese-orî, şi esemple avem numerose, ca se asimileze diferite numiri personale şi geografice ale barbarilor cu formele gramaticale ale limbeï, in care scriau, în nici un caş însă, sub terminul geografic de Adrian séű Andrian, pe care Scymnus i-1 aduce in legătură cu Istru şi cu Columna boreală, nu se pot înţelege ţinuturile din părţile de nord-ost ale mării adriatice, precum nicî oraşul Adria de pe şesurile rîuluî Padus (Po) în Italia.

termin de «intorsus» (în lăuntru) pentru regiunea interioră a Dacieï, pentru Ardeiul de astădî ').

Gestiunea geografică devine ast-fel şi maï clară. Regiunea, pe care Scymnus o numesce «în îăuntru» ^!), Adrian orif Andrian, şi care se afla într'o continuitate etnică cu Istrieniî de jos, nu putea se fie alta de cât regiunea centrala a Dacieî Traiane, ad coronae speciem arduis Alpibus munita, seu Ardeiul de astădî ³).

Scymnus însă nu -este singurul autor al anticităţiî, la care zona cea mun-tosâ din nordul Istruluî de jos figureză sub numele de Adrian.

Sub aceeaşi numire geografică, de 'ASf/tav şi de 'ASpc'aç, ne apare acest complex de munfi, de văî, de délurï, la Theopomp ⁴), la Eratosthcnc ⁵), în istoria lui' Alesandru cel Mare ^a) şi chiar la Herodot ').

Se presintă acum cestiunea principală istorică, anume se seim, ce în­semnătate a avut în credinţele celor vechï aşa numita Columnă boreală.

După ideile cosmografice ale Hypcrboreilor, universul (xoajioc, mundus) era considerat ca o sferă concavă în centrul căreia se afla pământul ⁸). Firmamentul cu tóté stelele sale se învêrtia necontenit în jurul pămentuluî.

') Jornandis De Getarum origine, c. 5: Iritrorsus iui (Danubio) Dacia est, ad coronae speciem arduis Alpibus munita.

^a) Acesta espresiune mai este şi asta-dí în us la poporul român. Cei cari călitoresc din România ca se mergă în Ardei, spun că se duc «în lăuntru».

³) Hypcrboreiî, după cum seim, locuiau în părţile de nord ale Istruluî de jos, ale Pontului eux i n şi dincolo de munţii R i pa e i seu de Carpaţii meridionali, în cele mai vechi fântâne geografice însă în loc de Ripaei figura numele de Adria ('Aîpioiç). «Ceí de ântâiu, cari aü descris regiunile pamôntuluï, ne spune Strabo (XI. 6. 2), numiaü Sauromatï şi Arimaspi pe Hypcrboreiï, ce locuiau de asupra Pontului euxin, a Istruluî şi a Ad­ri eï». Este evident, că şi aicî, sub numele de Adrias nu se înţelege teritoriul de lângă marea Adriatică. Nime nu amintcsce de Arimaspî şi Sauromatï în părţile acele. — Un suburbiü al Filipopoleï era numit pe la a. 227 d. Chr. vicus Ardilenus (C. I. L. VI. nr. 2799). Forte probabil, că locuitorii acestui vicus au fost emigraţi orî strămutaţi acolo din părţile de nord ale Istruluî, din Ardei.

') în pasagiul Iui Scymnus relativ la Columna boreală se mai spune în ultimul vers: ⁴Dc aici (din ţinuturile Istrienilor) se începe, după cum se dice, cursul Istruluî». Insă sub aceste cuvinte nu sunt nici de cum de a se înţelege isvórele (lî-r^i). ci ca­taractele Istruluî. După Strabo (VII. 3. 13) Dunărea se numia Istru numai de la ca­taracte în jos.

') Tlieopompi Fragm. 143 in Fragm. Hist, grace. I. p. 303.

*) Strabonis lib. VII. 5. 9.

') Strnbonls lib. VII. 3. 8.

⁷) Herodotl lib. V. 9.

^e) IMatonts Axiochus, Ed. Didot. Vol. II. p. 561.

Osia (axis) în jurul căreia se învertia ceriul, seu universul, se considera, că trece prin centrul pămentuluî. Aveau aşa dar aceeaşi osia comună, ceriul si pămentul ^J).

Părţile estreme ale osieî dintre păment şi ceriü se numiaü Cardines mundi (ţîţînele lumiî), cele de nord Septentrio seu axis borcus, cele de sud Meri dics ⁸). Ele atingeau de o parte si de alta suprafaţa globuluî te­restru, şi représentai! ast-fel anumite puncte ale geografiei celeste şi terestre.

După ideile astronomice şi geografice ale anticităţiî clasice, polul nordic, numit si axis boreus séü cardines mundi, în jurul căruia se învertia sfera universului, atingea pămentul lângă Istrul de jos pe teritoriul Hy-perboreilor ³), seu al Geţilor, în particular pe munţiî Rhipaei.

Poetul Ovidiu esilat la Torni, se plânge în una din elegiele sale, că densul trebuc se-şî pctrecă vieţa sub axis boreus, pe pămentul din stânga Pon­tului euxin ⁴), ér în altă scrisóre, adresată amicului séü Macer din Roma, Ovidiu ne spune, că densul se află chiar sub Cardinele lumiî, si că adese­ori în idea vorbesce cu amicul seu sub osia boreală (axis gelidus) în ţera Geţilor ⁵).

') Strabonis Geogr. lib. II. c. 5. 2.

²) YHruvii De architectura, lib. IX. l (4): Id (coelum) volvitur continenter circum terram atque mare per axis cardines extremos. Namque in his locis naturális potestas iţa architectata est collocavitque cardines tanquam centra, unum a terra et amari in summo mundo ac post ipsas Stellas septentrionum, alterum ... sub terra in meri-dianis partibus. — Isidori Originum, III. 32. 1. 2: Sphaerae motus duobus axibus involvitur, quorum unus est septentrionaljs, qui nunquam occidit, appellaturque Boreus; alter Australis, qui nunquam videtur et Austronotius dicitur. Hiş duobus polis moved sphaeram cocli dicunt. — Ibid. III. 36: Poli ... Horum altér est sep-tentrionalis ... appellaturque Boreus; alter Australis. — Ibid. III. 37. Cardines coeli extremae partes sunt axis. Et dictae cardines eo, quod per eos vcrtitur coelum.— Ibid. XIII. 1.8: Cardines autem mundi duo, Septentrio et Meridies, in ipsis enim volvitur coelum.