Institutul de Arte Grafice „carol oöBL, s-sor loan St

31

MONUMENTELE PREISTORICE ALE ARTEI TOREUTICE IN DACIA.

XX. ORIGINILE METALURGIEI.

în anticitatea grecescă esistaü doue traditiunï principale despre începutul industriei minelor şi amendóue aceste traditiunï reduceau originea meta-lurgieî la ţerile din nordul IstrXiluI de jos.

După. tradiţiunea pelasgă, şi care este cea mal vechia, divinul Prometheu a fost cel de ântâiu, care a cunoscut valórea metalelor, a aurului, argin­tului, aramei, feruluî, şi el cel de ântâiu a inventat arta de a pune aceste elemente în serviciul omuluî.

«Cine póté spune, că ar fi aflat mat înainte de mine, arama, ferul, ar­gintul şi aurul, aceste lucruri folositóre ascunse în sînul pămentuluî? Sciu bine, că nime nu va pute susţine acesta, dacă nu cum-va ar voi se se laude într'un mod cutezătoriu» ¹). Ast-fel se esprimă Prometheu în tradi-ţiunile, ce le culesese vechiul poet tragic Eschyl. Şi acest Prometheu este representantul primeï civilisatiunï europene, ér patria sa după tóté legendele meridionale ne apare în nordul IstruM de jos, în ţerile vecheî Dacie (A se vedé maï sus p. 295 seqq.).

O a doua tradiţiune o aflăm la Hesiod. După cum ne spune acest autor în Theogonia sa, cel de ântâiu lucrători de mine şi de metale aü fost Cy­clop i î, fiii lui Uran şi aï Gaeei. La început Cyclopiï lui Hesiod locuiau în interiorul pământului, în resbelul cu Titanii el fabricară fulgerele lui Joe şi-î dederă tunetul ²); EI aveau aşa dar ore-carl cunoscinţe înaintate de chimia pyrotechnică, cunoscinţe, cari mal târdiu s'au perdut. Cyclopiï lui Hesiod erau maeştrii în diferite lucrări de artă ^s). Oraşele resunaü departe de su­netul ciocanelor sale «). Patria acestor Cyclopî, séü titani de a doua ordine, se afla în nordul orisontulul grecesc, dincóce de rîul cel mare şi celebru, numit Oceanos potamos (Istru), acolo unde era originea tuturor deilor. Maï târdiu Cyclopiï luï Hesiod, aceşti săpători şi lucrători de metale,

') Aeschyli Prometheus vinctus, v. 500-504. ') Heslodi Theog. v. 141. 504.

³) Hesiodi Theog. v. 146.

⁴) Talerii Placci Argon. IV. 286 seqq.

despre carï maï spuneau legendele, că aveaü un ochiű rotund în frunte ^J), aű fost confundaţi cu Arimaspiï (Arimasciï), un popor istoric, ce forma un ram din naţiunea cea mare a Hyperboreilor. Arimaspiï locuiau lângă munţiî R hip a ei ²), de lângă Istru ^s), ce formau în timpurile maï târdie fron­tiera de apus a Scythieî ⁴) şi pe can Stephan Byzantinul i numesce «munţiî Hyperboreilor» ⁸). Poetul epic Aristea, care trăise, după cum ne spun uniï autorî, înainte de Homer, caracteriseză ast-fel pe poporul cel legendar şi vitéz al Arimaspilor: «resboinicî nenumeraţî şi voinicî, avuţi de herghelii de caî, avuţi de ol si vite, cu plete stufóse, cel mal puternici din toţi omenii, avênd fîe-care în fruntea cea frumosă câte un ochiű» ⁶). O alusiune mitologică la podóbele de aur şi de petre scumpe, ce le purtau Arimaspii în pletele lor, cu deosebire de asupra frunţii ').

Ţera, în care se aflau locuinţele Arimaspilor avuse în anticitatea preistorică o celebritate estra-ordinară pentru avuţiele sale imense de aur. Aici, după cum spuneau legendele grecesc!, aurul î-1 scoteau din cunicule (ocne) gri­fonii (yp'jîtec), ér Arimaspii se aflau în resboiü continuu cu aceste paseri mitologice, de la cari sciaü cum se fure aurul ⁸).

^J) Unii autori sunt de părere, că sub acest ochiű mitologic este de a se înţelege lampa, ce o aveau legată pe frunte aceia, cari lucrau în suteranele întunecose. Conf. Diodor Şicul, lib. Ill, 12.

•) Dainastis Sigeusis fragm. l în Fragm. Hist, grace. Ii. 65.— După geograful Mela (lib. Ii, c. 1) munţiî Rhipaei aparţineau Europei, în apropriere se află o regiune forte fertilă (regio ditis admodum soli), apoi urmau Scythii si Arimaspii.

•) După Apolloniu Rhodiu (Argon. IV. 287) isvórele cele murmurătore ale Istruluî (cataractele) se aflau în munţiî Rhipaei. ⁴) Justini Hist. Philipp. lib. II. c. 2. ') Stepliani Byz., v. TiicaEa, Spot Ticeppopéuw.

') Aceste sunt versurile, ce ni le aü conservat Tzetzes din poema lui Aristea nu­mită Ar i mă s p ea. Vorbesc Issedoniî:

Yjjuv 5" avS'pcuitoi îîo'.v xaiKjtîp&EV 2[ioupo^r. rcpôç fïopÉu), itoXXoi ts xal ès&Xol xápta [la^fjiai, ÎL'fveiol îititotoi, noXuppvjvec, noXu^ôutai — — y_aifjo'. Xaa'.oi, kgcvtuw aii^apuitatoc àvSpùiv ètfraX|iiv 8' sv' cxaato; ïyei ^apitvit jietántü).

După Tomaschek, Sitzungsberichte d. kais. Acad. d. Wiss. CXVI BdT p, 758. ') A se vedé mal la vale capitulul despre tesaurul de Ia Petrósa. — Cf. Isidori O^r'g. 1. XIX. 30. 3: Athenienses enim cyclades (xuxXoţ, circulariù) aureas gerebant partim in vertice, nonnulli in fronté.

⁹) Plinii H. N. VII. 2. 1: Arimaspi, quos ut diximus uno oculo in fronté medio insignes: quibus assidue bcilum esse circum metalla cum grypis. — Grifonii erau ⁰ specie de animale fabulóse ale anticităţiî. Eî au însă o istoria reală, fiind-că formau o

în anticitatea grecésca se maï păstrase <5re-carï amintiri istorice despre 'nuturile, unde luase maï ântâiu nascere industria metalelor.

Ast-fel după cea maï vechia tradiţiune aurul, aurum, xpu°°îi a fost descoperit de S o l (Sore), fiul Oceanuluî »), séü al Istruluî.

Ér arta de a topi şi versa arama (aes, aeramen, x*^oc), o inventase, după cum ne spune o altă tradiţiune culesă de Aristotele, Lydus (Lud) din Scythia ^a), adecă din regiunea cea muntosă şi fericită a Scythieî eu­ropene, séű din Carpaţî, fiind-că, după cum ne scrie Herodot, Scythiî din nordul Măriî-negre nu făceau întrebuinţare de aramă ^s).

Lucrarea minelor de aramă în ţerile Dacieï se reduce la timpuri pre­istorice forte depărtate. Aici se-aü descoperit si se găsesc în continuu adevărate tesaure, de obiecte, de arme si instrumente economice, lucrate din aramă pură, maï multe ca în orî-ce altă ţeră a Europeî *). Aici industria acestui metal era indigenă. Arama era unul din metalele prin escelenţă ale Dacieï. Aicï a esistat o epocă preistorică, numită din punct de vedere

credinţă stabilă a lucrătorilor din minele de aur. După cum audise naturalistul A el i an (Hist. anim. IV. 27) grifonii aveau un corp ca de leu, ghiare puternice, pene negre pe spate, pe pept roşie, ér aripele albe. După Ctesias, ei aveau pe spate pene vinete, cap de vultur şi ochî fulgerătorî. Grifonii î-şî făceau cuiburile lor pe munţî, de unde era imposibil de a le lua. Ei pădiau aurul, î-1 săpau singuri, şi-şî făceau din aur cuiburile lor (Seeburg, Die Sage von den Greifen bei den Alten, p. 20). După îs i d or -din Sevilla (Őrig. XII. 2.17) grifonii se născeau în munţiî Hyperboreilor (adecă Rhi-paei s. Carpaţî). în tradiţiunile de astă-cjî ale poporului român, vechiul grifon apare sub numele de găină. «Vidreniî» din muntiï de apus at Transilvaniei, scrie Frânge u şt C andrea (Moţiî, p. 67) «spun, că în timpul când şi în munţiî Biharcî se lucrau băile, o găină de aur eşia din băî spre a se aşe

⁴) Plinii lib. VII. 57. 6: Auri me t ail a et conflaturam . . . ut alii (putant) Sol Óceáni filius (invenit).

») Plinii lib. VII. 57. 6: Aes conflare et temperare, Aristoteles Lydum Scythen monstrase, .... aerariam fabricam alii Chalybas, alii Cyclopas.

³) Herodotl lib. IV. c. 71.

*) Pulszky, Die Kupferzeit in Ungarn (B. Pest, 1884, p. 10): Ingwald Unstedt

archéologie, de aramă, pe care n'aű avut'o nicï tërile méridionale, nicï cele de nord, nicï cele din apusul Europei.

De altă parte, ferul (ferrum, atSïjfWç) este unul din metalele căruia anti-citatea grecescă i atribuise o origine) scythică. Ceï de ântâiu lucrători, cunoscuţi al ferului, aü fost, după tradiţiunile vechî grecesc!, Chalybiî¹) Unul din centrele lor cele mal însemnate de fabricaţiune, se afla, după cum ne spune Eschyl, între muntele Pharanx (Parâng) din nordul Istruluî şi între «rîul cel violent si greu de trecut» ²), Oltul din tradiţiunile popo­rale române.

Aceşti Chalybi măiestrii renumiţi în fabricarea ferului, erau consideraţi în părţile meridionale, în Grecia, în insulele Măriî-egee şi în Asia mică, ca emigraţi şi stabiliţi acolo din ţinuturile Scythieî *). La poetul Eschyl, regiunea cea muntosă a Scythieî, aceea unde a suferit divinul Prometheu, portă numele de «Ţera mama-ferulul» *). Ér după Stephan Byzantinul

spricht sich in seinem Werkc über das Bronzealter in Un gar n uber die Kupferfrage folgendermassen aus: «Was die allgemeine Aufmerksamkeit auf das Bronzealter in Ungarn richtete, war dér merkwürdige Umstand, dass hier (înţelege Ungaria şi Transilvania) Gegenstănde aus reinera Kupfer in grösserer Menge gefunden werden, al s in j edem anderenLandeEuropa's. — Ibid. p. 92: Kupfergegenstânde kommen sporadisch in ganz Europa vor, in Frankreich, Italien, Dcutschland und dem skandinavischen Norden, ebenso wie in Irland und in den Pfahlbauten der Alpenseen; diese sind aber .... in so geringer Zahl, dass in allén dicsen Lândern von eintr be-sonderer Kupferzeit kaum gesprochen werden kann. Hingegen kommen in Ungarn Kupfer­gegenstânde in solcher Mcnge vor .... von Pressburg und Kroatien bis nach Maros-Vasarhcly (Transilvania) überall . . . dass wir daher vollberechtigt sind fur Ungarn (înţelege: und Sicbcnbürgen) ein besonderes Kupferzeitalter aufzustellen, dessen Grenze nach Norden und Osten die Gebirgskette der Karpathcn bestimmt. — «în Dacia», scrie Bolliac (Tromp. Carp, Nr. 1255 din 1876), «a esistat acesta epocă

a arămii judecând de pre diferitele obiecte, pe cari le posed eü din timpii

preistorici».

') Amminrii 1. XXII. 8: Chalybes, per quos erutum et domitum est primum ferrum.

') Aeschyli Prorn. vinct. v. 714-715: ol «S-qpoTExiovet . . . XaXufct.

') Aeschyli Septem. adv. Thebas, v. 729: XaXugoţ Ixuftûv ănoixoc. — Am arëtat maî sus (p. 308) că numele de Chalybî, pe care Grecii i-1 dă fabricanţilor de fer din părţile Scythieî, derivă de la cuvêntul vechia pelasg «colibă» (cabane), unde se reduce şi terminal metalurgic german de «Hutte» (Anlage zur Erzeugung oder Verarbeitung eines Mctalls). Despre sensul, ce l'a avut în Ţera-românescă cuvênlul «colibă», încă pe Ia mijlocul secuiului trecut, reproducem aicî următorele cuvinte ale lui Moltke (Campagnes des Russes, I. [1854] p. 34): Aujourd'hui encore ces villages (din Ţera românescă) n'ont ni jardins, ni arbres .... les habitations appellees k ol ibis étant pour la plus part creusées dans le sol, et couvertes seulement de branchages.

⁴) Aeschyli Prom, vinct. v. 301: ríj v oiS^pofi-íjtopa ... et alav. — Cf. Ibid. Prom. 2.

ferul avuse în anticitatea grecescă atributul calificativ de scythic ^l).

Primele începuturi ale istoriei argintului (argentum, apfopoç) se reduc de asemenea la ţinuturile cele metalifere ale Scythieï.

După tradiţiunile culese de Hyginus, cel de ântâiu, care aflase impor­tanţa metalică a argintului a fost Indus (Sindus), un rege din Scythia, ér Erichtoniű, fiul lui Vulcan, a fost cel de ântâiu, care a dus de aicî argintul la Athena *).

Alte tradiţiunî atribuiau descoperirea acestui preţios metal, unuï incendiu estra-ordinar întemplat în munţii cei clasici Rhipaei ⁸). Aici pădurile cele uriese si betrâne aprindendu-se şi focul luând estensiuni imense, argintul din straturile superióre ale pămentuluî se topise si eşind la suprafaţă în­cepuse a curge în formă de adevërate rîuri. Acesta tradiţiune o aflăm re­produsă şi la poetul didactic Lucreţiu, care reduce începutul cunoscinţei tuturor metalelor la «Munţii cei marï» (Montes magni, Oopsa [laxpa '^a Hesiod), o numire, sub care în timpurile ante-herodotice se înţelegeau cu deosebire la Rhipaei séü Carpaţii.

«în résumât», dice Lucreţiu, «arama, aurul, ferul, masele de argint şi plumbul cel greii, aü fost descoperite în Munţii cei mari, unde flăcările focului distrusese pădurile cele imense, fie, că ele s'aü aprins de fulgerele ceriului, fie, că omenii purtând resboiü prin păduri unii cu alţii aü pus foc la inimic ca se-i inspire tcrore, fie, că ei atraşi de bunătatea pămontului voiau se-şi deschidă poenï noue pentru cultivare şi se prefacă locurile de păşune în câmpurî arate, în fine, ori-care va fi fost causa, flăcările fo-

') Steplianus Byz. v. Sxúftai: Sxú8-f]t, ó o;?-rjpoç. — Eschyl (Septem c. Thebas v. 816 — 817) amintesce de fer scythic bătut cu maiul, a-fup-rp.átíp Sxó8-j; oiï'fjpiu. — Alte tradi­ţiunî atribue descoperirea şi lucrarea feruluî şi peste tot a metalelor unor vechi co­legii semi-religióse, ce purtau numele de Dactyli, Cureţi, Corybanţî şi Cabirî. Originea tuturor acestor societăţi se reduse la părţile din nordul Istruluî de jos. După scholiastul lui Apolloniu Rhodiu, Dactyliî erau de origine barbară séü scythă. Unul din Dactylî şi portă numele de Scythes (Pauly, R. E. Idaei Dactyli, p. 55). Ca lucrători maeştrii de metale se mal amintesc şi Telchiniï. Numele acestora însemna după. unii «topitorU, ér alçï autori M derivă de la yaktoi (Schrader, Sprachvergleichung, 236). Un resunet de numele metalurgilor Telchinî i-1 aflăm in Telki-bánya din com. Aba-uj şi in localitatea numită Telcî nu departe de Rodna-vechiă in Transilvania. O altă loca­litate din Zarand, unde esistă urme de lucrări vechi de mine, portă şi astă-dî numele de Cureţi, incontestabil un cuvent de aceeaşi origine cu vechia numire Koupîjţeţ.

^J) Hygini Fab. 274: Indus rex in Scythia argentum primus invenit, quod Ericbtonius Athenas primum attulit.

^s) Ast-fel gramaticul grecesc Athenaeus (lib. VI) scrie: Kai ta -es náXai \iïv 'Piitaîa •xaXoűji eva Zçii], sift Gatepov ^V0i.{3ia itpooafOpEuS-Evter, vûv Se "AÀTtia a(no|i.aTu)Ç 6Xr_t; è[i.i:p-r[a-apropo SiEppu-n (Fraem. Hist. Grace. Ed. Didót. III. 273).

culuï au consumat cu trosnituri înfiorătore codrii cel înalţi până in rădăcini, şi focul a copt până în adâncime pămentul, ér vinele sale topindu-se, aü în­ceput se curgă pe suprafaţă rîurî de argint, de aur, de plumb si de aramă, can adunându-se în cavităţile pămentuluî se-aü închiegat. Ér maï târdiu omenii vëdênd aceste mase sleite strălucind pe suprafaţa pămentuluî, atras! de colórea lor cea frumosă şi vëdênd, că aceste metale luase aceeaşi figură ca si cavităţile în carî se adunase, atunci lor le veni idea, că topind aceste metale în foc se potă forma din ele orl-ce vor voi> ¹).

Aceste sunt principalele tradiţiunî ale lumiî grecescî despre regiunile, unde valórea economică a metalelor a început se fie mal ântâiu cunoscută.

Tot în părţile de nord ale Istruluï de jos ne apar în timpurile preistorice si centrele cele marî de fabricafiune a metalelor, cum aü fost Alybe, Temesa, Tartesos, si Chalcis séü Baiă-de-aramă.

în Iliadă, poetul Homer face amintire de minele cele renumite însă de­părtate de la Alybe, din ţinutul Halizonilor, unde după cum dice densul s'a născut argintul ²).

Halizonil luî Homer, popor pelasg, aliaţii lui Priam, numiţi la Herodot Alazoni ⁸), locuiau pe ambele ţermurl ale nulul Hypanis (Bug în guvernă-mêntul de adî Cherson). Eî se întindeau însă până în regiunea Carpaţilor de sus aï Transilvaniei ⁴). Un centru însemnat al lor se pare a fi fost oraşul, ce portă numele de H a li t z, lângă Nistru, în aceste părţi de resărit ale Carpaţilor, sunt a se căuta celebrele mine de argint, Alybe, ale lui Homer.

Cuvêntul Alybe nu este grecesc, el aparţine idiomcî pelasge vorbite în părţile de nord ale Istrulul. Forma originală a acesteî numiri a fost în tot caşul Albile séü Albiile.

In evul de mijloc cele maï productive mine de argint din zona Carpaţilor se aflau la Rodna-vechiă în părţile de nord-ost ale Transilvaniei ⁸).

Tot în acesta regiune a Carpaţilor de resărit, tradiţiunile poporale din secuiul al XVIII-lea amintiau de un munte întreg de argint, de unde

') lucretii De rer. nat. V. v. 1240 seqq. ^a) Homeri Ilias, II. v. 857. ') Herodoti lib. IV. 17. 52.

⁴) La Valeria Place (Argon. VI. v. 100—104) A Ia z on i i apar ca vecini cu Ba(s)ternii
Şi portă scuturi alb-lucitore (a l b e n t e s parmas), alusiune la minele lor de argint, Alybe.

⁵) LaMagisterRogerius (Carm. mis. A. 1241): diuitem Rodanam inter magnós
montes positam .... régis argent! fodinam, in qua morabatur innumera populi
multitude. — Ér în relaţiunea oficială «De Proventibus regiis iu Transilvania».

• 1552 : Sunt FodinaeArgenti omnium testimonio excelentes apud Possessionem ^R°dna (En gel, Allg. Welthistorie, XLIX Th. 3. Bd., p. 7).

48S

se puteau culege cantităţî enorme de cele maî avute stufe de aur si de argint; reminiscenţe ale unei epoce depărtate. Acest miraculos munte de argint al Carpaţilor se afla, după istoricul Sulzer, în partea de apus a judeţului Nemţu, la frontiera dintre Moldova si Transilvania '). In actele internaţionale pentru delimitarea frontierei dintre Moldova si Transilvania din a. 1791, acesta importantă culme metaliferă a Carpaţilor ne apare sub numele de Alb ie l e ²), ér de către poporul român ease numesce astă-dl Albia, Albele ³), maî corect Albiele (1597 m. *). în apropiere nemijlocită de acesta culme, ce portă în general numele de Albiele, se află pe teritoriul Moldovei muntele numit «Piciorul Argintăriei» si «Păreul Argintă­riei» ⁵); ér în partea de sud-vest, séü pe teritoriul Transilvaniei, o al ta înălţime cu numele de asemenea caracteristic «Petra Argintăriei», din care isvoresce si curge spre medă-di un alt rîuleţde munte numit «Păreul Argintăriei» ⁶). în fine la apus si la nord de acesta grupă întinsă formată din munţii Albiele, Piciorul Argintăriei, Petra Argintăriei si Păreiele Argintăriei, se află înălţimile, ce portă numele de Arşiţa (dóue), Délül Arsurilor, «Petra arsă» în Transilvania, si Arşiţa Şiragului în Moldova, numiri ce ne indică, că o-dată nisce flăcări vaste si puternice consumase codrii cel bëtrânl, ce aco-periau aceşti munţi.

La acest important munte al Daciei vechi se raportă următoriul text al în-veţatulul gramatic Athenaeu din sec. II d. Chr.: că în muntele ce purta în vechime numele de R h ipa e a, mal târdiu Olbia, ér acum Al p i a, pădurile aprindendu-se din întâmplare, aü curs rîurî de argint ⁷).

Acesta făimosă regiune de argint, unică în tradiţiunile poporale, compusă din munţii Albiele, Piciorul Argintăriei, Petra Argintăriei si Păreiele Argintăriei,

^l) Sulzer, Geschichte d. transalpinischen Daciens, I (1881) p. 143: Sobald mcin Lé­ser und ich Baja verlassen, und unsern Weg in den Gebirgen hintcr dér Festung Niemts hinunter fortsetzen: sogleich werden ihm die dort herumwohnenden Bauern, sowohl W ala eh en aïs Un g ar n, vicies von einctn ganz silbcrnen Berge in die Ohren zischen, den sie, wo mir recht, auf ungarisch Alscho-Felschö (rom. Arsu), das ist, das Obere-Untere ncnnen; sie werden ihm ganz Icise crzăhlen, dass man dort die reichsten Gold- und Süberstufen auf dem Dache mit Metzen sammlc.

') Espunere de motive la Con venţiunea de delimitare, Bucurcscï, 1887, p. 246. 267.

") Marele Dicţionar geografic al României. Voi. I. p. 36.

⁴) Acest masiv se compune din vârfurile Albia şi Albiuţa.

^s) Charta Moldovei (Instit. geogr. al armatei) S. l : 50.000, şi minuta őrig. inedită.

«) Specialkartc d. oesterr. ung. Monarchie. (1:75.000), ióia Z. 17., C. XXXIII.

*) Fragm. Hist, graec. III. (Ed. Didót) p. 273: Kai ta te r.áXca jiiv Tinaîo xaXoú-

este incontestabil identică cu minele cele celebre de la Alybe, unde, după cum ne spune Homer, se născuse argintul, ort cu alte cuvinte, unde argintul esise din sînul pămentuluî la suprafaţă. Cu privire la Alybe maî adăugem aicî încă o circumstanţă geografică, în partea meridională a acestuî vast masiv de munţi argentiferï curge rîul numit Bi strici oră, ce se versa în Bistriţa Moldovei, o numire, care de asemenea o vedem reflectată în numele, ce-1 dă Homer erouluï de la Alybe, Epistrophos.

Tërile Daciei se caracteriseză până în epoca romană prin o mare abun­denţă de argint, ér de altă parte Scythii din nordul Măriî-negre, după cum ne spune Herodot, nu făceau nici o întrebuinţare de argint, lucru natural fiind-că şesurile Sarmaţieî europene aü fost tot-de-una lipsite de mine ¹).

O a doua pieţă însemnată pentru avuţiele sale metalice a fost în tim­purile ante-helene la T e mesa (TefiáoTj).

în Odyssea luï Homer, deiţa Minerva se esprimă ast-fel către Telemach fiul lui Ulysse: «Am fost cu corabia peste Marea negră la Temesa după aramă, însă aduc fer lucitoriu» ⁸), adecă oţel.

Avem aici o indicaţiune geografică forte preţiosă. Drumul comercianţilor grecesc!, cari navigaü la Temesa, ca se cumpere aramă si fer, era peste Marea-negră seu Pontul euxin.

O a doua notiţă importantă despre situaţiunea Temeseï o aflăm la poetul Ovidiu. După densul itinerariul celor ce navigaü la Temesa, trecea prin strimtórea cea abruptă şi dificilă navigaţiunil, numită o-dată Ceraunia (munţii de la Cerna), şi pe lângă un oraş barbar astă-dt necunoscut numit R o m e c h i u m ⁸). Avem aici doue numiri topografice, pe cari poetul Ovidiű le estrăsese din vechile descrieri geografice, fără ca densul, în timpurile sale se-şî potă da bine séma de adevărata situaţiune a Temeseï homerice. Fără îndoielă, că acesta făimosă picta de metale a timpurilor preistorice,

') Bol l i ac, intemeiătoriul archéologie! preistorice române, încă rcmâne surprins de cantităţile cele mari de argint, ce le posedau Dacii. «De unde», dice dfinsul, «scoteau Dacii atâta argint pentru atâta numerariu şi cum de numerariul lor nu era nici aur, nicî aramă .... De unde vine acesta, că monetele cele mai vechie ale Daciei sunt de billon, argint, aramă şi puţin aur, de multe ori şi plumb? Cu cât înainteză remâne argintul forte lămurit şi se găsesc mulţime de monete Dace, drachme, d'drachme şi tetradrachme mai ales i mi t a ţi u ni, dară l o causât e» (Tromp. Carp. Nr. 846). — Despre minele de argint şi de aur de la oraşul Baia din Moldova a se vedé Cogălniceano, Album istoric, p. 54.

²) Homeri Odyss. I. 187.

') Ovidil Met. XV. 520. —Despre posiţiunea geografică a munţilor şi a strimtorii numită ^Ceraunia a se vede mai sus p. 416.

de unde ţinuturile meridionale cumpërau arama trebuinciosă pentru edifi-ciele şi obiectele destinate cultului divin, se afla în regiunea cea abundentă de metale din nordul Istrulul de jos, acolo unde erau concentrate cele maî principale şi cele maî productive mine ale lumii vechî *). Diferite localităţi de lângă pólele Carpaţilor (în Ungaria şi Transilvania) aü purtat unele în tim­purile trecute si altele mal portă si astă-dî numele de Timiş (Temes). Din aceste vom aminti aici singur doue: Timiş óra, cetate vechia şi vestită, oraşul cel maï principal si maî comercial al Bănatului, situat spre medă-di de rîul Timiş, care în documentele mal vechi ale Ungariei figureză sub numele de castrum Temes ²), şi un sat românesc astă-dî dispărut din districtul Mihadicî, care pe la a. 1408 purta numele de Temes ³).

Un al treilea emporiu al timpurilor preistorice renumit pentru avuţiele sale minerale a fost la Tartesos (Certes), lângă Columnele lui Hercule, în apropiere de Cerna, isvorul cel imens de prosperitate comercială a Tyrienilor ').

în fine Stephan Byzantinul mal amintesce în regiunile Scythieî de o lo­calitate cu numele Chalcis (XaXxîç), adecă Baiă-de-aramă ⁶).

Numele de Chalcis î-1 avuse în nisce timpuri depărtate ale anticităţiî di­ferite localităţi, în particular acest nume se atribuise unul oraş important, unde după anumite tradiţiunî se lucrase maî ântâiu arama. După tóté pro­babilităţile, acest celebru oraş, numit în formă grecescă Chalcis, unde se în­cepuse maî ântâiu industria minelor de aramă se afla în regiunea cea abundentă de metale a Scythieî, fiind-că după vechile tradiţiunî Lydus (Lud, nume pelasg) din Scythia descoperise mal ântâiu arta de a topi şi versa arama ^e). Originea arămii era în tot caşul scythică, după cum acesta o constată şi

') Uniî aü crcdut, că Tem és a (Tep-Éovj) lui Homer ar fi fost identică cu oraşul din Italia de jos numit în epoca romană Tempsa şi Temsa (Plinii lib. XIV. 8; III. 10- 2.— Livii lib. XXXIV. 44). însă nici numele, nici posiţiunea geografică nu cores­punde tradiţiunilor homerice, şi nici nu s'au constatat până astă-dî pe teritoriul acestui oraş din Bruţiu vre o urmă órc-care de lucrări archaice de mine.

^a) Fejér Cod. dipl. III. 1. 124. 1212: castrum Temes. — Pcsty, Várispánságok, P- 500-502: castrum Tymys, şi castrum de T y m e s. — Obiecte preistorice de aramă pe teritoriul Bănatului, după cât cunóscem, se-aű găsit in comitatul Timişorel şi Ia S ege d in (Pulszky, Kupferzeit, p. 19. 22); vase şi mal multe table mari de aramă la Maidan lângă Oraviţa (Liuba şi lâna, Topografia s. Maidan, p. 56).

^s) Pesty, A Szőr. Bánság. II. 543.

⁴) A se vedé mai sus pag. 441.

^§) Stephanas Byz., v. XaXx'.ţ.

⁶) A se vedé maî sus pag. 484, nota 2.

epoca aşa numită a aramiï, ce caractérisez! Carpatiï Dacieï '). în particular oraşul Chalcis din Scythia, de care face amintire Stephan Byzantinul, nu putea să fie altul, de cât aşa numita Baiă-de-aramă din părţile de apus ale României, unde administraţiunea austriacă constatase încă pe la a. 1719, că aceste mine lucrate încă din timpurile cele vechi erau aprdpe sleite ^!j, unde pe tóté colinele şi pe tóté văile dimprejur se mal pot cunósce si astă-dî nenumőrate urme de ocne séü escavărî după sistemul archaic, unde am vëdut noî înşi-ne în anii 1892, 1899 si 1900 irugele unor vetuste apeducte săpate în stânci şi deposite grandiose de sgură topită, acoperite pe unele locuri cu un strat aluvial de pâment de un metru şi maî bine.

Este un fapt positiv, că industria minelor, acesta creaţiune a geniului şi a culturel pelasge, avuse în timpurile ante-elene o imensă desvoltare în ţcrile Dacieï. Este singura regiune de pe continentul Europei, unde după tóté datele geografice şi archeologice, după tóté condiţiunile geologice, a esistat o pu­ternică civilisaţiune metalurgică, o civilisafiune, care prin produsele si fabri­catele sale metalice a dominat în timpurile cele sacre pelasge, nu numai ţerile meridionale, dar şi cele de apus, de nord şi în parte de resărit ³).

') Uniî autori, intre aceştia Pliniu (IV. 21. 3) şi Stephan Byzantinul aü fost de părere, că betrânul oraş Chalcis, unde s'a descoperit maî ântâiu arama, ar fi fost aşa numitul Chalcis din insula Eubea în Marea egeă. Nu numaî că nu avem nici o notiţă positiva despre lucrarea arămii în Eubea, dar acesta insulă după părerile unora, nici nu conţine straturi metalice (S c h rad e r, Sprachvergleichung u. Urgeschichte, p. 284).

') Instrucţiunile date în timpul ocupaţiuniî austriace (1719) cu privire la Baia-de- , aramă din jud. Mehedinţi cuprind următorele: Weillcn das zu Baia di aram e befin-dcntc Bergwcrkh von Alters hero zimlih ausgehaucn, vorhin aber, wie auch anjetzo, nicht von dem Landesfursten, sondera denen Inwohnern des Markts Baia di arame auch umbliegenden Dorffleuthen culţivirt worden ... hat es bei diesen alien eben auch sein Verbleiben. (Wen z e l, Magyarorsz, Bányászatának kritikai története, p. 243). - Archidiaconul Paul deAleppü, care a căletorit prin Moldova şi Ţera-ro-mânescă între a. 1650-1660, scrie despre aceste mine următorele: «înŢera-românescă se afla o frumosă baia de aramă, din care metalul se estrage din puţuri forte adânci m forma unei petre negre şi apoi se manufacturera eu multă artă» (Hasdeu, Arch. ist. Tom. I. P. 2. p. 105).— Ér I. lonescu, (Agricultura jud. Mehedinţi, p. 49) scrie: «Multe minerale s'aű scos din aceste hrube (cunicule) judecând dupre sgure, dupre

resuflătorile şi frămentăturile de păment, ce se véd pe aici Spurci e şi irugele

(săpate ni petră) ocnele şi drumurile sunt semne positive, că aici s'aû scos şi topit mine multe. Minele însă sunt vechî» etc. Pe teritoriul judeţelor Mehedinţi şi Gqrj găsesc in numër considerabil diferite obiecte şi instrumente de aramă, ceea ce pro-că în timpurile preistorice a esistat în acesta regiune un centru, unde se estrăgea Ş' fabrica acest metal.

') h a. 1580 un anumit Basilius Transalpensis în o petiţiune adresată sul-

A'cï noï aflăm peste tot locul urme infinit de numerose de lucrări ar-chaice de mine: spëlarï de aur, băî părăsite, topitorî de metale, câmpuri H seură, table de aramă, bucăţî informe de plumb si de aur topit si diferite instrumente necesare industriei metalurgice ^l).

în timpurile homerice teritoriul Elad el a fost cu totul lipsit de mine. Grecii ceï vechï nu se ocupau cu estragerea metalelor din păment. Avem numaî esemple, că eî se ocupau cu schimbarea lor *}.

în Sarmaţia europenă nu aű esistat mine nici de aramă nicï de argint, precum nicï de aur, orî de fer.

Tot ast-fel şi în Germania. «Dacă deiï ceï bunï», scrie Tacit, «orî deiî ceï nefavorabili le-au dcnegat Germanilor aurul si argintul nu pot. spune,

tanuluï descrie ast-fel avuţiele metalice ale Transilvaniei: esseregnum quoddam sub imperio Seren'⁸ V^ral! Transyluaniam nuncupatum, regnum sane inaestimabile, in quo quotcunque genera metallorum in mundo sunt, omnium fodinae in-ueniuntur, fodina auri et argcnti, ferri et cupri, stanni et plumbi, calybis et viui ar-genti, sulphuris et salis ... et omnibus ad vitám humanam necessarys aburdantis-simum, cuiusque vtilitatem et fertilitatem lingua humana efTari et enumerare nequit (Hurmuzaki, Documente 111, p. 57—58). — Treï rîurï înseninate, ce isvorësc din Car-paţil de apus aï Transilvaniei portă numele de Criş ()(póoe'.o;), un altul Aries, cores-pun4êtoriu cu latinul Aureus, ér Oltul (Alutus), care descinde din Carpaţiîde resărit este după numele seu de asemenea un rîu de aur. Numele rîuluî Ar ies î-1 aflăm încă pe la a. 1075 tradus cu latinescul A urcuş (Fejér, Cod. dipl. I. 437). Căderea luî u după A nu este un fenomen isolât, în limba latină vulgară încă se dicea Arelius în loc de Aurelius şi agustus în loc de augustus, ér rom. Agustin în loc de Augustin, în limba albanesă cuvêntul aur încă s'a prefăcut în ar. A rie ş ui parc a fi acelaşi rîu, care la Hcrodot (IV. 49) figuréza sub numele de Auras. Cuvântul Alutum ca termin metalurgic însemna în timpurile vechi aur spelat, de Ia alluo. După Pliniu (XXXIV. 47) minele de aur din Lusitania şi Gallaecia se nurniau, alutia vulg. al u t a; ér aurul ce »e afla în stratul superior al pământului alutatium (ibid. XXXIII. 21).

*) Cântecele tradiţionale românesc! maî amintesc de epoca, când, pe lângă turme şi ciredi de vite, omenii avuţî maî posedau şi morî de aur şi morî de argint:

Că-mi dă taica mie (zestre) Bunătăţi o mie, Noue mori în vent, Noue in pământ Macină argint...

şi-şî avea Tudor ş'avea nouă mori în rîurel de macină aurel nouă mori pa su păment dă macină la argint. . .

Şezătoarea (Fălticeni), An. III, p. 212. Negoescu, Balade, p. 195.

') în acesta privinţă înveţatul italian E. Saglio încă se esprimă ast-fel (Diet, des antiquitees gr. et rom. v. Caelatura p. 784, nota 51): Nulle part il n'est question dans es poèmes d'Homère de l'exploitation des mines (pe teritoriul Eladci): les métaux les Grecs possèdent leur sont venus par le commerce ou par la rapine.

I

dar nicï nu pot afirma, că nu ar fi în Germania vre-o venă de aur séü de argint, că-cî cine a esplorat pămentul acesta. Fer încă este puţin la eî, după cum se póté judeca din armele lor» ¹).

în Galia obiectele de metal aű fost în general importate prin comerciu, nu însă prin comerciul maritim, ci pe drumul cel mare continental al mi-graţiunilor etnice preistorice ^a). Ér Britaniï după cum ne spune luliu Cesar se folosiaü de aramă importată ³).

Din contră triburile pelasge de la Carpaţt aű fost din cele mal depărtate timpuri ale civilisaţiuniî europene făimose nu numai pentru avuţiele lor în turme, ciredî, ergheliî, nu numaî pentru câmpiele lor prodigios de mănose, dar şi pentru opulenţa lor metalică.

Aici erau Arimaspii cel legendari, de pe ale căror plete străluciau podóbele de aur şi de petre scumpe ⁴).

De aid căletoria deul Apollo spre ţinuturile meridionale încălecat pe un grifon, simbol al avuţielor de aur ⁵).

Aici erau Agathyrsiî cel luxos! cu costumele lor încărcate de aur ⁶).

Chiar şi în timpurile lui Domiţian şi Traian avuţiele metalice ale Daciei avuse un renume estra-ordinar.

') Tacit! Germania c. 5: Argentum et aurum propitii an irati dii negaverint, dubito. Nec tamen affirmavcrira nullám Germaniae venam argentum aurumve gignere: quis enim scrutatus est. — în alt loc Tacit (Germ. 45) vorbind despre poporul Aesty-ilor de lângă Marea baltică, dice despre dânşii: Rarus ferri, frequcns fustiura usus.

') Bertrand, La Gaule avant les Gaulois, p. 6: La métallurgie n'a point pris

naissance dans nos contrées. — Ibid. p. 195—196: une époque existe, où les
métaux, le bronze et l'or (exceptionellement l'argent et le fer) font leur apparition
chez nous, apportés par le commerce. Ér în alt loc (p. 204): La grande civili­
sation n'a donc pénétré par mer ni en Gaule, ni en Espagne Le grand

mouvement, qui a transformé le pays est venu par voie de terre, continuation du mouvement, auquel nous avions dû l'introduction dans le pays des monuments méga-litiqucs. — Mai adăugem in fine aici, că după Diodor Şicul (V. 27. i) în Galia nu au esistat mine de argint.

^s) Oacsarls B. G. V. 12: (Britanni) acre utuntur importato.— Despre Africa, archeo-logul Morgan se esprimă ast-fel: que ce n'est pas en Afrique qu'il faut rechercher le foyer du fer (Congr. int. ant. et arch. préh. Paris, 1889, p. 286). Ér despre India scrie Pliniu: India neque aes neque plumbum habét (H. N. XXXIV. 48. 3).

⁴) Lucául Phars. III. 278-279: auroque ligatas Substringens, Arimaspe, comas.

⁶) A se vedé mal sus pag. 80.

') Herodoti lib. IV. c. 104.—Până la finele secuiului al XVI Boiaril român» erau încă adeveraţî chrysophorî. Veranţiu, fost locotenent regal al Ungariei (f 1573) scrie despre Moldova ast-fel: Boi ar ii . . . se împodobesc cu inele multe, cu haine de

tase, aurite . . . apoi cu c a t e n e de gât şi cu alte asemenea ornamente, cari tóté

Regele Decebal, după cum ne spune Dio Cassiu, î-şl ascunse tesaurele sale cele făimose de aur, argint şi diferite lucruri preţiose sub albia rîuluî Sargetia, ce curgea pe lângă capitala sa. Traian însă cu ajutoriul luî Bicile, unul din amiciï intimï aï lui Decebal, descoperi secretul şi ridică aceste imense avuţiî^x).

Columna luî Traian ne înfaţişeză de asemenea câte-va scene caracteristice, cum soldaţii romanî, după înfrângerea puterii Dacilor, aduc înaintea împë-ratuluî Traian nisce cal robuştî de munte încărcaţi cu vase preţiose de aur si de argint.

Despre prada cea imensă în aur şi argint, ce o ridicase împëratul Tra­ian din Dacia, aflăm o importantă notiţa la istoricul Ion Laurentiu Lydus din secuiul al VMea.

împëratul Justinian, ne spune acest autor, grâbindu-se să facă ceva fo-lositoriü pentru stat, se hotărî să înfiinţeze demnitatea de prefect al Scy-thiel; anume fiind el un om înţelept şi studiind cele scrise, aflase, că regiunea Scythieï a fost în timpurile vechi fericită, nu numai pentru avu­ţiile sale, dar şi pentru omenii şei cel vitézi, şi că tot ast-fel se află ea acum precum fusese o-dată. Acesta regiune o subjugase mal Antâiu înal­tul principe Traian, când Decebal a fost rege al Geţilor, de la cari densul a luat ca prada de resboiü 5.000.000 libre de aur (5.071.400.000 fr.) si 10.000.000 libre de argint (897.354.684 fr. ^s), afară de pahare si de vase, ce erau mai pe sus de ori ce preţ, şi afară de turme, de arme şi mal mult ca 500.000 omeni, bărbaţii cel mal rësboinicï dimpreună cu armele lor, după cum acesta a afirmat'o Crito, care a fost de faţă în acest resboiu. Ast-fel Justinian nevoind să fie mal inferior de cât Traian în nici o pri­vinţă, se hotărî să ţină sub puterea sa şi părţile medă-nopte, cari o-dată se desfăcuse de jugul Romanilor ⁴).

se lasă în jos de la umërul stâng peste pept sub braţul drept până la cópse (De situ Transsylv. Mold. Transalp. la llarianu, Tesaur, III, p. 131). Er în poesia nostră populară aflăm următorele amintiri :

ce te porţi aşa gătit

numa'n aur şi argint

din crescet până 'n păment?