Institutul de Politici Publice

3.3. Opinii şi rezultate ale societăţii civile. Cum ar trebui să se implice societatea civilă în managementul calităţii în învăţământul superior

Unul din punctele Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova⁵¹ prevede ca autorităţile Republicii Moldova să creeze un cadru oportun pentru implicarea reprezentanţilor societăţii civile şi a partenerilor sociali în reformarea sistemului de învăţământ superior. Un asemenea demers este venit din partea autorităţilor şi acceptat de către forul executiv al Uniunii Europene. Prin urmare, acceptarea societăţii civile în calitate de partener de drum în procesul de reformare a învăţământului superior acordă acestui sistem de învăţământ posibilitatea unui schimb permanent de idei, consultări şi poziţii critice asupra modului de prestare a serviciilor educaţionale. Ţinând cont de această perspectivă, societatea civilă nu trebuie să aştepte o invitaţie oficială din partea guvernării sau din partea sistemului educaţional de a se implica în reformarea sistemului de învăţământ şi în edificarea unui management al calităţii în învăţământul superior. Datoria societăţii civile este de a-şi oferi singură disponibilitatea şi capacitatea de participare în acest proces, la fel ca şi partenerii sociali. Nivelul de cultură civică al unei comunităţi relevă gradul de participare a structurilor şi coaliţiilor civice în procesul de guvernare a comunităţilor, iar în acest proces rolul educaţiei este unul fundamental.

Conform unei viziuni mai largi, managementul calităţii în învăţământul superior este un cadru în care fiecare actor (prestator sau beneficiar de servicii educaţionale) trebuie să manifeste o participare activă Dacă conceptul de calitate şi management al calităţii în învăţământul superior este un termen nou pentru spaţiul autohton, atunci este clar faptul că societatea civilă se vede nevoită să depună, în primul rând, un propriu efort pentru a conştientiza ce este de fapt managementul calităţii în învăţământul superior, abia după aceasta să participe activ la implementarea noilor abordări conceptuale şi a programelor ce vor avea drept finalitate îmbunătăţirea calităţii în învăţământul superior.

Dintr-un anumit punct de vedere, societatea civilă are la dispoziţie mai multe instrumente cu ajutorul cărora poate participa eficient la îmbunătăţirea calităţii în învăţământul superior. Mai mult de atât, guvernarea recunoaşte existenţa acestor instrumente şi acordă credibilitate societăţii civile prin introducerea în Proiectul de Lege al Învăţământului Superior a principiului de control obştesc al calităţii. Acest principiu se traduce, prin litera proiectului de lege, prin modul de evaluare al programelor de instruire şi compatibilitatea acestora cu cele din alte state europene. Mecanismul de control obştesc (implicit şi cel de stat) se propune fi efectuat în baza procedurilor de licenţiere, atestare şi acreditare. În schimb, acest principiu totuşi are un caracter foarte vag, deoarece prin control obştesc se poate înţelege implicarea activă a societăţii civile în cadrul sistemului de învăţământ superior.

Opinia personală în ceea ce priveşte utilizarea termenului de “control obştesc” este că acesta nu este pe deplin înţeles şi nu reprezintă adevărata misiune care îi este delegată. De aceea aş recomanda utilizarea conceptului de “control social”. Acest control social trebuie să fie exercitat de către parteneri sociali. Termenul de partener social reprezintă totalitatea formelor de organizare socială pe criteriul non-guvernamental. Aceasta ar însemna nediferenţierea micilor organizaţii comunitare de partidele politice, a sindicatelor de structurile pentru profit, a patronatelor de asociaţiile culturale. Dar prin aceasta se va putea menţine diferenţierea duală dintre guvernamental şi non-guvernamental. Liantul fundamental al implicării constituenţilor sectorului non-guvernamentale îl constituie interesul faţă de domeniul educaţional, mai exact, implicarea în procesul de îmbunătăţire a calităţii în învăţământul superior. În acest caz, contează enorm de mult gradul de implicare în procesele şi acţiunile de ameliorare a calităţii învăţământului superior. Prin urmare, conceptul de partener social este unul concludent atât pentru procesul de racordare la standardele europene, cât şi pentru buna înţelegere şi redare a mecanismelor de cooperare intra şi intersectorială.

Bineînţeles, pentru ca serviciile din învăţământul superior să devină cu adevărat calitative, în primul rând, este nevoie de voinţă, în al doilea rând - de capacitate, iar în al treilea rând - de resurse financiare. Aceste trei elemente trebuie să fie menţinute permanent la un nivel satisfăcător, astfel ca acţiunea de cooperare tripartită (sistemul de învăţământ superior, mediul guvernamental, şi mediul non-guvernamental) să devină într-adevăr eficientă, iar prin aceasta să fie îmbunătăţită calitatea educaţiei. Dacă pentru primele două elemente societatea civilă poate fi calificată, în mod alegoric, ca un “rezervor”, atunci pentru cel de-al treilea element ea poate servi doar ca suport informaţional în ceea ce priveşte rezistenţa şi implementarea de acţiuni cu resurse minime, adică poate servi la un transfer de cunoştinţe privind modul de utilizare corectă şi eficientă a resurselor comunitare. Însă, aşa cum am mai specificat în primul capitol, una dintre cele mai mari hibe ale societăţii autohtone este centralismul democratic, fapt care influenţează negativ societatea civilă, implicit şi liderii comunitari. De aceea, multiplele resurse comunitare nu sunt valorificate în prezent, iar comunităţile aşteaptă intervenţii masive din partea autorităţilor guvernamentale şi astfel să fie rezolvate problemele curente. În aceeaşi logică se înscrie şi domeniul educaţional, cu precădere nivelul învăţământului superior, chiar dacă acesta este concentrat aproape în totalitate în mediul urban, cu peste două treimi în capitală. Astfel, participarea activă a societăţii civile în procesul de implementare a conceptului de management al calităţii şi de participare efectivă la îmbunătăţirea serviciilor educaţionale este îngrădită prin faptul că se aşteaptă o decizie guvernamentală în această direcţie şi nu se doreşte implicarea într-un domeniu care a aparţinut cândva exclusiv mediului guvernamental, tocmai din cauza reminiscenţelor sentimentului de teama. Iată de ce, într-un anumit mod, componentele societăţii civile din Republica Moldova care activează în domeniul educaţional necesită, în primul rând, susţinere morală şi încurajare din partea structurilor guvernamentale, şi chiar din partea întregului sistem educaţional. În al doilea rând, acestea au nevoie să li se asigure o garanţie evidentă în baza căreia să poată participa la procesul de implementare a sistemului naţional şi instituţional de management al calităţii. Având această garanţie, componentele societăţii civile din domeniul educaţional vor deveni într-adevăr motivate să se implice în dezvoltarea sistemului naţional şi instituţional de management al calităţii în învăţământul superior. Fiind astfel motivaţi, toţi partenerii sociali, împreună cu instituţiile de învăţământ superior şi mediul guvernamental, vor tinde să valorifice la justa valoare cele trei elemente care stau la baza îmbunătăţirii calităţii a serviciilor educaţionale în învăţământul superior.

Bineînţeles, nu se poate afirma că în Republica Moldova componentele societăţii civile din domeniul educaţional nu s-au implicat în edificarea sistemului naţional şi instituţional de management al calităţii. Totuşi, trecând peste acest demers teoretic, întrebarea acestui sub-capitol este: ce a făcut până la acest moment societatea civilă pentru acţiunea de promovare a conceptului de management al calităţii şi prin ce activităţi a participat la procesul de ameliorare a calităţii în învăţământul superior? Răspunsul la această întrebare nu poate fi unul concludent, deoarece, până la acest moment, anumite componente ale societăţii civile din domeniul educaţional au reuşit să-şi demonstreze disponibilitatea de a se implica în procesul de promovare şi aplicare a principiului calităţii în sistemul învăţământului superior, iar la nivel de fiecare instituţie, deja există careva experienţe de cooperare între aceste structuri. De aceea, conceptul de garanţie, despre care am discutat în pasajul anterior, este binevenit, mai ales că printr-o asemenea acţiune se va recunoaşte eminamente rolul acestor structuri şi li se va acorda încrederea instituţională de a continua demersul iniţiat. De aceea, este nevoie ca demersul iniţiat să fie multiplicat astfel ca la fiecare substructură de management al calităţii aceşti parteneri sociali să aibă acces şi să demonstreze într-adevăr competenţă şi abilitate. În următoarele pasaje voi prezenta două modele de succes, care au marcat pozitiv demersul de îmbunătăţire a calităţii în învăţământul superior.

Primul model de succes este activitatea Centrului de Strategii şi Tehnologii Universitare PRO BOLOGNA, care dezvoltă un proiect informaţional ce constă în editarea şi întreţinerea portal-ului electronic www.almamater.md. Acest portal, de mai bine de un an şi jumătate, reprezintă un „bazin” de resurse informaţionale privind modul şi mecanismele de implementare a Procesului Bologna în întregul spaţiu european, axându-se în special pe cazul Republicii Moldova. Având o structură accesibilă şi bine organizată după tematicele informaţionale, portalul este o importantă resursă atât pentru beneficiarii, cât şi pentru prestatorii de servicii educaţionale. În ceea ce priveşte calitatea şi managementul calităţii, portalul www.almamater.md prezintă periodic materiale, puncte de vedere, recomandări, experienţe ale actorilor din sistemul educaţional intern şi extern precum şi resurse ale legislaţiei în domeniu ale statelor participante la realizarea SEIS.

Un alt exemplu de implicare a componentelor societăţii civile în procesul de edificare a sistemului naţional de management al calităţii este Institutul de Politici Publice (IPP) care se prezintă a fi unul dintre puţinele think-tank-uri din Republica Moldova. Activitatea IPP se axează pe analiza politicilor publice, iar unul dintre domeniile analizate este cel educaţional. În acest sens, de mai bine de cinci ani, IPP elaborează şi promovează propuneri de politici publice din domeniul educaţional, cu precădere pentru nivelul învăţământului superior. Mai multe astfel de studii şi recomandări de politici publice se focalizează direct pe aspectele calităţii în învăţământul superior. De aici stakeholderii pot găsi recomandări şi propuneri pe care să le implementeze la nivelul instituţiilor pe care le reprezintă. IPP manifestă un interes deosebit pentru organizarea unor seminare şi workshop-uri cu tematici educaţionale, în care s-au abordat aspecte ale calităţii în învăţământul superior. Având un public ţintă calificat şi oarecum restrâns, IPP reuşeşte să contribuie esenţial la modificarea logicii actului educaţional astfel ca acesta într-adevăr să devină calitativ şi compatibil cu cel al statelor iniţiatoare şi promotoare a Procesului Bologna.

Aceste două exemple nu sunt singurele , dar, aşa cum am precizat, la nivel naţional ele reprezintă modele de bună practică. La nivelul fiecărei instituţii de învăţământ superior pot fi identificate structuri non-guvernamentale care să participe activ la îmbunătăţirea continuă a calităţii actului educaţional. Un rol important încep să îl aibă organizaţiile studenţeşti care, pe lângă aspecte sindicale, promovează din ce în ce mai mult aspectul calităţii. Nici asociaţiile de tineret nu exclud această prevedere de pe agenda de lucru. Evident este faptul că aproape toate asociaţiile de tineret din Republica Moldova înglobează membri sau voluntari tineri, cuprinşi în sistemul de învăţământ superior. Astfel aceste asociaţii abordează în activităţile sale aspecte ce ţin de calitatea şi managementul calităţii în universităţi.

Trebuie de recunoscut faptul că în unele situaţii universităţile ţin cont de opiniile acestor structuri non-guvernamentale, iar în unele situaţii aceste structuri sunt invitate să-şi expună tranşant punctele de vedere. Bineînţeles că pentru multiplicarea acestor practici este nevoie ca sistemul universitar să se modernizeze din punct de vedere al relaţionării intersectoriale şi să accepte dialogul cu respectivii parteneri sociali, chiar dacă există o diferenţiere instituţională şi generaţională. În procesul guvernării universitare un pas important în ceea ce priveşte calitatea actului educaţional este acceptarea la guvernare a beneficiarului respectivului act, adică a studenţilor. Un exemplu relevant al acestui mod de conlucrare este cazul Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice FRIŞPA, din cadrul Universităţii de Stat din Moldova, unde studenţii au organizat un grup de iniţiativă şi lobby prin care şi-au promovat interesele referitoare la procesul de instruire, inclusiv cele ce ţin de calitatea instruirii şi a serviciilor administrative. Merită ca acest model să fie studiat şi de alte grupuri de iniţiativă din cadrul tuturor universităţilor autohtone, iar acest fapt se poate realiza numai prin intermediul unui cadru de cooperare, cadru care ar trebui să fie asigurat tocmai de universităţi.

Pentru implicarea eficientă a componentelor societăţii civile din domeniul educaţional în procesul de implementare a sistemului de management al calităţii şi de exercitare a controlului calităţii în învăţământul superior este nevoie să se realizeze, într-un termen foarte scurt, 5 acţiuni, numite alegoric “ paşii celor cinci realizări”:

• 
  Realizarea unei cooperări mai strânse între partenerii sociali din domeniul educaţional prin conceperea unui cadru de interacţiune. Acest cadru va trebui să fie susţinut de către instituţiile de învăţământ superior, având calitatea de beneficiari ai procesului de cooperare;
  
• 
  Realizarea unui Forum inter-sectorial pe problemele calităţii în învăţământul superior în care toate cele trei părţi (guvernarea, instituţiile de învăţământ superior şi partenerii sociali) să-şi expună clar punctul de vedere şi să prezinte metode şi soluţii de redresare a situaţiei existente. În cadrul acestuia, fiecare dintre părţi va face publice responsabilităţile, competenţele, posibilităţile demersului asumat şi perioadele temporale de implementare a acestui demers;
  
• 
  Realizarea la nivel comunitar a cît mai multe evenimente şi acţiuni de informare şi instruire privind aspectele calităţii în învăţământul superior: orientare şi consiliere profesională, servicii utilitare, servicii didactice şi de instruire, componenţa curriculum-ului universitar, traseul profesional, mobilitatea academică, cercetarea academică, implicarea civică şi participarea activă la dezvoltarea comunităţilor de origine;
  
• 
  Realizarea de proiecte în parteneriat cu structurile pentru-profit, prin care să se promoveze conceptul de calitate a învăţământului superior din punctul de vedere al angajatorului. Aceste proiecte pot avea tematici şi arii de specializare diverse şi vor viza activităţile de practică ale studenţilor şi de angajare a absolvenţilor;
  
• 
  Realizarea unui calapod cooperant între structurile non-guvernamentale asemănătoare din SEIS pentru sprijinirea procesului eficient de racordare la SEIS şi implementarea de programe în comun în ceea ce priveşte managementul calităţii în învăţământul superior. În cadrul acestui proces de cooperare pot fi realizate schimburi de experienţă, elaborări de poziţii şi recomandări, conceperi de modele şi strategii adresate direct instituţiilor de învăţământ superior adresate precum şi sprijinirea mobilităţii academice inter universitare.
  

Sintetizând acest subcapitol, doresc să precizez faptul că toate componentele societăţii civile sunt intrinseci procesului de definitivare şi implementare a sistemului naţional de management al calităţii în învăţământul superior, iar activitatea de control pe care vor trebui să o exercite, conform prevederilor Proiectului de Lege, se va putea realiza dacă şi numai dacă va exista o deschidere din partea tuturor celor trei părţi implicate.