Institutul de Politici Publice

Capitolul 4. Este oare societatea civilă pregătită pentru un parteneriat strategic cu mediul universitar?

Acest capitol este dedicat analizei relaţiei dintre societatea civilă şi sistemul de învăţământ superior. Întrucât în etapa de racordare rolul societăţii civile devine unul din ce în ce mai însemnat, este nevoie să se evalueze starea de fapt în cadrul acestui sector şi să se stabilească obiectivele pe care aceasta să le poată susţine şi mecanismele cu care aceasta să poată participa la implementarea prerogativelor reformatorii. Prin urmare, în cadrul acestui capitol tind să clarific dacă societatea civilă este pregătită pentru un parteneriat strategic cu sistemul de învăţământ superior şi cu ce anume, şi în ce domeniu se poate implica.

4.1. Nivelul de încredere al instituţiilor de învăţământ superior faţă de societatea civilă din Republica Moldova

La nivel general, până în prezent, nu a fost exprimat un punct de vedere al sistemului de învăţământ superior asupra aspectelor de parteneriat cu societatea civilă. Chiar dacă societatea civilă care activează în arealul învăţământului superior este strâns ataşată din punct de vedere instituţional faţă de instituţiile de învăţământ superior, cele din urmă încă ezită să-şi expună punctul de vedere asupra acestui fapt. Modalitatea cea mai indicată în acest sens este stabilirea la nivel de fiecare instituţie a unei Charte a Parteneriatului cu societatea civilă în care să fie prevăzut un traseu pentru fiecare parte. Astfel, instituţia de învăţământ superior îşi va elabora propriul punct de vedere asupra acestui parteneriat iter-organizaţional: de la ce stare porneşte şi care este finalitatea acestui act de cooperare.

Într-o altă accepţiune, viziunea societăţii civile asupra întregului sistem de învăţământ superior din Republica Moldova, per ansamblu şi asupra unor instituţii de învăţământ superior, în caz individual, depinde în mare măsură de gradul de deschidere instituţională al universităţilor faţă de diversele structuri non-guvernamentale, formale sau informale. Deschiderea trebuie să constituie unul dintre paşii premergători parteneriatelor intersectoriale.

Pe de altă parte, anumite structuri ale societăţii civile pot fi considerate ca beneficiari direcţi ale serviciilor educaţionale prestate de către universităţi. Acest fapt creează o oarecare obligaţie a universităţilor faţă de respectivele structuri, cel puţin din punct de vedere al criteriului calităţii actului educaţional. Astfel, instituţiile de învăţământ superior trebuie să dezvolte în acest mod conlucrarea cu structurile interesate ale societăţii civile prin intermediul prismei parteneriatului inter-instituţional şi prin prisma ce ţine de relaţia dintre prestator şi beneficiar. În ambele cazuri se are în vedere criteriul calităţii şi al managementului universitar prin care universităţile nu mai sunt considerate structuri instituţionale închise, ci mai degrabă structuri flexibile şi deschise. Raţionalitatea unei asemenea modalităţi de cooperare influenţează responsabilizarea universităţilor asupra problemelor şi nevoilor reale ale societăţii, iar prin aceasta universităţile se aproprie din ce în ce mai mult de nevoile şi aspiraţiile beneficiarilor. În această privinţă, adevăraţii parteneri, sursele de încredere şi de stimulare sunt tocmai structurile societăţii civile. În acelaşi timp, acestea pot deveni cei mai abili critici ai procesului didactic şi managerial din cadrul anumitor instituţii de învăţământ superior (a se vedea cazul asociaţiilor, ligilor şi consiliilor studenţeşti sau al structurilor cu caracter sindicalist ale cadrelor didactice). Este cert faptul că printr-o asemenea modalitate instituţiile autohtone de învăţământ superior se pot orienta mult mai uşor pe piaţa educaţională, pot beneficia mult mai uşor de oportunităţile existente şi, totodată, pot răspunde mai rapid la ameninţări. De aceea, valorificarea instituţiei parteneriatului aduce beneficii în primul rând universităţilor şi abia în cele din urmă structurilor societăţii civile, acestea manifestând recunoştinţă prin faptul că punctul lor de vedere contează în anumite privinţe şi contexte. Prin urmare, aceste lucruri se pot realiza în baza încrederii acordate de către universităţi structurilor interesate ale societăţii civile.

Politicile universităţilor în ceea ce priveşte dialogul cu societatea civilă s-au dovedit a fi confuze. În unele privinţe universităţile tratau anumite structuri non-guvernamentale ca instituţii inferioare, nesemnificative pentru procesul decizional şi managerial, iar alteori manifestau un interes deosebit faţă de unele proiecte şi acţiuni pe care acestea le desfăşurau. Aspectul confuz nu este dedus numai din aceste practici, ci şi din perceperea şi conştientizarea viziunii instituţionale asupra aspectelor academice, manageriale, curriculare şi calitative. Conform perspectivei parteneriatului inter-instituţional, universităţile îşi pot clarifica / îmbunătăţi propria viziune instituţională, ameliorând comunicarea cu comunităţile. De aceea nivelul de încredere al universităţilor faţă de structurile non-guvernamentale din domeniul educaţional şi faţă de societatea civilă în general ar trebui să crească considerabil.

Pe lângă faptul că unul dintre Principiile Procesului Bologna se referă la implicarea partenerilor sociali în procesul decizional şi managerial al instituţiilor de învăţământ superior, acestea, pe parcursul întregii perioade de tranziţie nu au ezitat să înfiinţeze structuri non-guvernamentale pe anumite domenii. Din acest punct de vedere, acestea au preferat să transfere anumite responsabilităţi unor componente care să posede un caracter instituţional mult mai flexibil. În acest caz este vorba despre o încredere delegată, nu şi despre una dobândită. În schimb, acestea îşi demonstrează eficienţa în strânsă corelare cu viziunea şi managementul instituţiei universitare în cauză. Iar parteneriatul dintre universităţi şi anumite componente ale societăţii civile, altele decât propriile structuri non-guvernamentale, capătă un caracter dobândit de încredere, ceea ce contribuie la faptul că serviciile, acţiunile şi programele desfăşurate în parteneriat obţin un aspect de neutralitate instituţională şi mizează pe aspectul de profesionalism, responsabilitate şi transparenţă instituţională.

Una dintre cele mai viabile soluţii în ceea ce priveşte îmbunătăţirea încrederii instituţiilor de învăţământ superior faţă de societatea civilă poate fi realizarea unui Forum Inter-instituţional, format din universităţi, instituţii şi structuri ale societăţii civile, instituţii guvernamentale, reprezentanţi ai pieţei forţei de muncă etc. Pentru eficientizarea dialogului intersectorial acest Forum ar trebui să aibă o activitate plenară şi permanentă (sub forma unui consiliu). În cadrul acestei instituţii informale există o adevărată posibilitate de stabilire a dialogului inter-instituţional pentru ca fiecare dintre actorii participanţi să ştie mult mai multe despre fiecare în parte. În cadrul acestei structuri se pot stabili anumite responsabilităţi ale fiecărei părţi şi ale fiecărui actor participant. În acest caz, încrederea se va fundamenta pe un dialog şi o deschidere instituţională profundă, fapt ce va contribui la buna implementare a principiilor de reformă şi a standardelor şi prevederilor conţinute în recomandările şi actele care fac parte din Procesul Bologna.

În această ordine de idei, se poate enunţa faptul că, dacă până în prezent nivelul de încredere a instituţiilor de învăţământ superior faţă de anumite structuri ale societăţii civile era limitat, atunci în prezent şi pentru viitor acest nivel ar trebui să fie din ce în ce mai sporit. Atât Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, cât şi alte rapoarte prevăd acest aspect, dar în acest caz universităţile sunt direct responsabile de această prerogativă. Într-un asemenea context, instituţiile guvernamentale ar trebui să garanteze un cadru legal care ar avantaja parteneriatele inter-instituţionale din domeniul educaţional.