Institutul de Politici Publice

3.2. Care este şi cum ar trebui să fie punctul de vedere al instituţiilor guvernamentale

Până în momentul iniţierii demersului de aderare la Procesul Bologna şi participării la edificarea Spaţiului European al Învăţământului Superior, structurile guvernamentale din domeniul educaţional nu au abordat aspectul calităţii serviciilor educaţionale. Dacă Legea Învăţământului prevede la acest capitol doar anumite elemente ale standardizării actului educaţional, delegând Ministerul de resort să elaboreze, să aprobe şi să implementeze respectivele standarde, atunci, în actualul context, lucrurile par a fi de o cu totul altă natură. Dezideratul de a face parte cât mai repede din rândul statelor care depun efortul la edificarea SEIS impută guvernării autohtone speranţe de racordare rapidă. De aceea, acum se vorbeşte mult despre principiul calităţii în învăţământul superior, dar fără să se realizeze studii şi recomandări clare asupra ceea ce trebuie să se facă pas cu pas de către guvernare, pe de o parte şi de către instituţiile de învăţământ superior, pe de altă parte. Într-o asemenea stare de lucruri este foarte greu de identificat care este punctul de vedere real al instituţiilor guvernamentale, dar, pe lângă aceasta, este nevoie de a constata dacă guvernarea conştientizează într-adevăr ce este managementul calităţii în învăţământul superior şi care sunt mecanismele de implementare a acestuia. De aceea, până la acest moment nu există un punct de vedere clar şi coerent al guvernării asupra aspectului calităţii învăţământului superior, chiar dacă unul din Principiile Procesului Bologna specifică clar acest aspect. Planul Cadru pentru Învăţământul Superior, intrat în vigoare prin Ordinul MEŞ din nr.607 din 26 octombrie 2000, a încercat să reglementeze într-un anumit mod procesul de standardizare a învăţământului superior, însă fără să se facă referiri clare la principiul calităţii învăţământului superior. Astfel, perioada anilor universitari 2000 – 2005 a fost una prin care instituţiile guvernamentale percepeau calitatea în învăţământul superior prin conceptul de standardizare si compatibilizare internă. Abia în Planul – Cadru provizoriu pentru ciclul I universitar, aprobat prin Ordinul METS nr. 202 din 1 iulie 2005 se prevede, în mod explicit, că acesta a fost elaborat cu scopul de a asigura calitatea învăţământului superior. Astfel, după modificările efectuate la 5 mai 2005 în Legea Învăţământului prin Legea 71 – XVI, conceptul de calitate a învăţământului superior, de jure, devine funcţionabil pentru spaţiul intern al Republicii Moldova. Se demonstrează încă o dată faptul că implementarea prevederilor şi principiilor procesului Bologna se efectuează conform criteriilor politice de integrare europeană a Republicii Moldova, prin care domeniul educaţional reprezintă primul pilon integratoriu. Nu se poate identifica care este punctul de vedere al instituţiilor guvernamentale, dar se poate indica ceea ce ar trebui să implementeze instituţiile guvernamentale pentru ca principiul calităţii şi managementul calităţii în învăţământul superior să se aplice de facto.

Se remarcă faptul că instituţiile guvernamentale operează cu conceptele de calitate şi management al calităţii doar în sens declarativ, delegând instituţiilor de învăţământ superior întreaga responsabilitate de concepere şi implementare a cadrului conceptual şi managerial al calităţii. Astfel, Proiectul de Lege a Învăţământului Superior prevede un sistem instituţional de management al calităţii prin care cele mai multe responsabilităţi în domeniul calităţii actului educaţional sunt atribuite instituţiilor de învăţământ superior, pe când din partea guvernării va fi creată o Agenţie Naţională de Evaluare, Atestare şi Acreditare, care va avea rolul de a efectua controlul statal asupra componentelor actului educaţional. Prin urmare, responsabilitatea calităţii actului educaţional revine, pe deplin, instituţiilor de învăţământ superior, iar rolul guvernării în acest caz este cel de a controla. Desigur, într-o asemenea manieră, guvernarea îşi asigură încă un punct bifat în ceea ce priveşte procesul de integrare în structurile europene.

Fără existenţa unui cadru conceptual coerent, a unei strategii naţionale şi a unor reglementări legale (de exemplu, Legea Calităţii în domeniul educaţional), normative sau de recomandare privind managementul calităţii, instituţiilor de învăţământ superior le va fi foarte greu să realizeze actul educaţional conform prevederilor şi recomandărilor prevăzute de Procesul Bologna. Iată de ce, rolul guvernării este de a crea un cadru propice în vederea elaborării unui model de mecanism al managementului calităţii în învăţământul superior. La elaborarea acestui mecanism este nevoie să participe instituţiile guvernamentale abilitate, instituţiile de învăţământ superior, structuri non-guvernamentale interesate de acest aspect precum şi reprezentanţi ai pieţei forţei de muncă. Modelul creat şi aprobat ar putea servi ca punct de plecare pentru instituţiile de învăţământ superior în vederea stabilirii sistemului instituţional (intern) de management al calităţii. În acest caz, rolul instituţiilor guvernamentale este de iniţiere şi menţinere a dialogului, iar rezultatul obţinut va ajuta la implementarea mai reuşită a sistemului de management al calităţii şi la exercitarea controlului guvernamental.

Un alt rol al instituţiilor guvernamentale este de a prezenta practici şi modele asemenea celor implementate de statele iniţiatoare a Procesului Bologna, care pot servi drept model la aspectul de calitate a învăţământului superior. Un asemenea rol ar demonstra faptul că mediul guvernamental este într-adevăr interesat de aspectul calităţii în învăţământul superior şi are grijă de dezvoltarea economică, socială şi culturală sustenabilă a Republicii Moldova. Desigur, acest efort necesită dislocarea anumitor resurse şi crearea unei instituţii în subordinea Ministerului Educaţiei cu misiunea de a efectua studii şi de a elabora modele atât în ceea ce priveşte calitatea învăţământului superior, cât şi alte aspecte care sunt incluse în prevederile Procesului Bologna. Un asemenea demers ar fi de ajutor guvernării prin faptul că ar prinde bine în tentativele de armonizare şi racordare la Procesul Bologna, oferind ocazia de a participa activ la implementarea SEIS. Pentru aceasta este nevoie de voinţă, deschidere şi transparenţă instituţională precum şi de o cooperare continuă cu instituţiile de învăţământ superior autohtone şi străine.

Deoarece calitatea actului educaţional este percepută de Proiectul de Lege a Învăţământului Superior ca o garanţie a competitivităţii absolvenţilor pe piaţa internaţională a muncii, este nevoie să se analizeze foarte atent traseul profesional şi geografic pe care îl realizează absolvenţii, astfel ca actul educaţional să fie coroborat şi cu respectivele tendinţe. Acest demers nu va fi uşor de realizat, deoarece traseele profesionale, în marea majoritate a cazurilor, nu corespund specializărilor deţinute de absolvenţii care acceptă să emigreze, iar sistemele manageriale de asigurare a calităţii variază de la un areal geografic la altul. Pentru acest moment este evident că miza este regiunea europeană, cu precădere spaţiul UE. Până nu demult, orientarea era focalizată spre spaţiul CSI, căruia îi corespund alte valori şi percepţii în domeniul calităţii învăţământului superior. În acest caz, este nevoie să se stabilească în mod clar care este prioritatea şi care este spaţiul spre care va fi orientată furnizarea de profesionişti şi mai ales, care sunt domeniile fundamentale în care să se investească şi să se monitorizeze continuu aspectul calitativ. Această politică de a stabili domeniile prioritare ar stimula dezvoltarea unor domenii care au demonstrat că sunt competitive şi congruente cu cele ale spaţiului vest-european, iar mărirea alocărilor de resurse din partea statului în acest caz s-ar justifica tocmai prin orientarea spre piaţa europeană a muncii a unor specialişti bine pregătiţi, nu specialişti generalişti care, de fapt, profesează în cu totul alte domenii decât cele în care deţin licenţa profesională. O posibilă reţetă de saturare a pieţei europene de muncă ar putea constitui respecializarea forţei de muncă autohtone, plecate la muncă în statele vest-europene. Evident, în acest caz respectivele persoane vor trebui să îşi modifice domeniul profesional de activitate. Altfel, nu se vor putea obţine indici de calitate satisfăcători. Prin urmare, în acest context instituţiile guvernamentale au rolul de a monitoriza permanent tendinţele pieţei europene de muncă şi de a stabili anumite strategii pe termen scurt şi lung în baza cărora să se poată ghida în procesul de instruire şi evaluare universităţile.

Reieşind din aceste aspecte, rolul instituţiilor guvernamentale este de a oferi un cadru cooperant şi de a monitoriza / controla managementul calităţii în învăţământul superior. Prin aceasta se poate înţelege că instituţiile guvernamentale oferă ghidajul în ceea ce înseamnă managementul calităţii în procesul educaţional. De aceea, guvernarea trebuie să asigure coerenţa, continuitatea şi transparenţa controlului şi a evaluării serviciilor educaţionale prestate de către instituţiile de învăţământ superior.

Sistemul naţional de management al calităţii în învăţământul superior nu este o lansare de specialişti sau experţi remuneraţi de Ministerul Educaţiei, ci reprezintă efortul colectiv al tuturor actorilor care fac parte din sistemul educaţional. Astfel, mecanismele / structurile care efectuează controlul statal asupra sistemului de învăţământ superior trebuie să fie accesibile tuturor instituţiilor de învăţământ superior acreditate. În cazul în care mecanismele sunt aprobate, iar implementarea acestora este imposibilă de realizat de către o universitate anumită (spre exemplu una regională), este evident că mecanismele sunt fie inaccesibile, fie inoperabile pentru contextul şi instituţia respectivă. De aceea, este nevoie de o analiză atentă a actorilor şi o evaluare a capacităţilor şi posibilităţilor fiecăruia în parte, astfel mecanismul să reiasă din cadrul acestui proces de coroborare. Prin astfel de evaluare guvernarea va obţine o diagramă mult mai clară asupra stării de fapt în sistemul de învăţământ superior din Republica Moldova.