Instrucțiuni de utilizare a manualului 1 cerințele nivelului 2

CURĂȚIREA APEI

”Apă, tu ești nu numai necesară vieții, ci ești însăși viața; ești bogăția fără seamăn pe pământ, tu ești cea mai delicată, cea mai pură, tu ești sufletul Pământului. Tu ne umpli cu bucuria care nu poate fi explicată de simțurile noastre. Cu tine ne vin înapoi puterile de la care ne-am luat rămas-bun” (Antoine de Saint-Exupery).

Apa este necesară omului pentru menținerea funcțiilor vitale în limitele normale. Dacă organismul este deshidratat, pot apărea dereglări grave: scade greutatea corpului, scade volumul sângelui care devine mai vâscos, cu toate urmările ce provin de aici: crește efortul inimii, din cauza că este nevoie de mai multă forță pentru a împinge sângele dens, scade secreția glandelor digestive. Este interesant faptul că omul nu observă deshidratarea organismului până la nivelul de 5% din masa corpului. Dar când deshidratarea se apropie de această cotă, scade capacitatea de lucru, iar la nivelul de 10% apar schimbări ireversibile. Creșterea deficitului de apă până la 20-25% duce la moarte.

Setea și deshidratarea organismului trebuie privite ca niște probleme serioase. Simptomele lor sunt: pierderea apetitului, apatia, nervozitatea, somnolența, instabilitate emoțională, halucinații, dereglarea vorbirii, dificultăți în concentrare. Metoda de lecuire este foarte simplă: să compensăm lipsa apei, să bem apă. Străduiți-vă să beți apă călduță- organismul o va asimila mai bine decât apa rece.

Cel mai simplu pentru împlinirea rezervelor de apă este în munți: în călătoria prin aceste locuri deseori putem găsi izvoare, râulețe, râuri, lacuri, băltoace. Apă este din belșug – trebuie numai să cunoaștem cum să ne folosim corect de ea.

Cea mai sigură din punct de vedere medical, și plăcută la gust, este apa de izvor. Trecând prin straturile geologice, apa se curăță de impurități și microorganisme. La fel se poate spune și despre apele care curg repede – râulețele și râurile de munte.

Spre deosebire de apele curgătoare rapide, rezervoarele de apă și apele lente – lacuri, iazuri, râuri de câmpie, mlaștinile – nu pot să ne asigure cu apă sigură. Apa stătătoare este de obicei murdară și conține microbi patogeni. Cel mai bine este să n-o bem iar în cazuri extreme o putem bea numai după un ”tratament sanitar” corespunzător. În cazul în care bem apă netratată din aceste rezervoare, riscăm să ne îmbolnăvim de dizenterie, holeră, febră tifoidă, leptospiroză, schistosomiaza, sau înghiți o lipitoare, insectă sau ouăle acestora.

Există trei feluri de poluare a apei, fiecare din ele are metodele sale de curățire. Toate trei metode de curățire sunt recomandate în cazul în care există suspiciuni pentru toate trei feluri de poluare. De obicei se limitează la primele două metode.

Limpezirea – înlăturarea particulelor eterogene, insolubile în apă. Se face prin filtrare sa/și decantare (sedimentare).

Dezinfectarea – nimicirea microbilor patogeni. Se face prin fierbere (cea mai sigură), clorurare, ozonare.

Desalinizarea – înlăturarea sărurilor dizolvate în apă. Se face prin distilare, folosirea filtrelor speciale, substanțe desalinizatoare. Este utilizată de obicei în regiunile sudice, de pustiu, precum și în cazul poluării chimice sau cu îngrășăminte minerale.

Singura metodă care ne dă încrederea deplină că apa este sigură pentru băut este analiza chimică de laborator. Dacă acest lucru nu este făcut, apa trebuie sterilizată, indiferent de cât de curată arată ea, din cauza că poate aduce cu sine boli serioase așa ca febră tifoidă, dizenterie și altele.

Metode de sterilizare:

a. Fierberea apei timp de 20 minute (din clipa când a început să fiarbă cu adevărat). Apa își pierde gustul, deoarece oxigenul dizolvat în apă s-a evaporat. Gustul poate fi restabilit, dacă agităm apa, sau o turnăm de câteva ori dintr-un vas în altul.

b. Adăugarea unei picături (sau două) de soluție de iod la un litru de apă și lăsarea ei pentru o jumătate de oră. Pot fi folosite, de asemenea, și pastile de iod.

c. Adăugarea unei părți de clor la 100 părți de apă și lăsarea ei pentru o jumătate de oră. Pot fi folosiți înălbitori de rufe.

d. Biclosol (Tableta efervescenta cu substanța activa diclorizocianuratul de sodiu (DCCNa) este un dezinfectant care eliberează clor activ cunoscut pentru dezinfecția apei potabile si a apei din piscine. Acidul hipocloros (HClO) rezultat prin dizolvarea in apa a DCCNa este principalul dezinfectant al apei, ce distruge bacteriile si algele). Același principiu și efect îl au și pastilele Aquatabs, Pro san, Cloramina. Fiți atenți la termenul de valabilitate a pastilelor. Introduceți pastilele în apă conform dozei scrisă pe ambalaj. De obicei timpul de așteptare constituie jumătate de oră, dacă nu este specificat altfel pe ambalaj.

e. Există un spectru larg de filtre mecanice concepute pentru drumeții, care pot fi găsite în comerț.

Înlăturarea mirosului neplăcut al apei se face prin adăugarea cărbunelui activat în apă în timpul fierberii, cu decantare ulterioară timp de 30-40 min.

Filtre

1. Cel mai simplu filtru poate fi obținut, dacă luăm o cutie de conserve curată, spargem în ea 2-3 găuri mici, în care adăugăm 2/3 din volum nisip mărunt. Apa se toarnă deasupra și în timp ce trece prin nisip, se curăță. Pentru a avea rezultate mai bune, procesul se repetă de câteva ori. Dacă apa este deosebit de murdară, nisipul se schimbă de câteva ori.

Dacă punem în cutia de conserve cărbune de lemn mărunțit, luat din rugul care a ars, avem un filtru cu cărbune mai performant. Pentru ca cărbunele să fie mai curat, ardem lemnele într-un vas. Avem grijă ca lemnele să fie din soiuri foioase de lemn (în cazul coniferelor apa filtrată va avea un gust specific).

Un filtru mai sofisticat se poate confecționa din țesăturile care le avem la îndemână și nuiele. Nuielele se înfig în pământ, formând un trepied, de ele se leagă țesătura în trei niveluri. Fiecare nivel se umple cu materialul filtrant. Primul nivel se umple cu iarbă, al doilea cu nisip, al treilea cu cărbune de lemn din soiuri foioase. Apa, trecând liber prin cele trei straturi, se filtrează și se curăță.

Varianta mai simplă a acestui filtru – săpăm o groapă, unde plasăm vasul de colectare a apei. Deasupra formăm un grătar din nuiele, pe care punem țesătura, o încărcăm cu cărbune de lemn, deasupra punem al doilea strat de țesătură, pe care îl umplem cu nisip, deasupra al treilea strat de țesătură, pe care îl umplem cu iarbă. Țesăturile trebuie să fie mai adâncite în mijloc pentru a direcționa apa.

Un format mai mic al acestor filtre poate fi confecționat în formă tubulară – și umplut cu materiile filtrante – cărbune, nisip, alte straturi. Tubul poate fi orice obiect curat de formă cilindrică – de exemplu, mâneca de la cămașă, un crac de pantaloni, o pungă.

În sfârșit, cel mai simplu (dar nu și cel mai rău) filtru este ”pompa de pământ”. Pentru acest filtru nu este nevoie de nici un material – nici cărbune de lemn, nici țesătură, nici nuiele. Pentru construirea acestui filtru este suficient să aveți un rezervor de apă cu apă ce trezește suspiciuni și o cazma sau alt instrument de săpat. Cu acest instrument săpați la distanța de 50-100 cm de rezervorul de apă o groapă adâncă de 50 cm și apoi așteptați ca ea să se umple cu apă. Apa este colectată, apoi, după necesitate, se așteaptă filtrarea următoarei porții de apă.

Distilarea apei

Se face prin efectul condensării vaporilor de apă (care rezultă din încălzirea lichidului), pe suprafețe reci. Două cazane (cratițe, cutii metalice de conserve) sunt puse alături unul de altul. Pe ele se pune o lingură (furculiță, cuțit, crenguță) înfășurată strâns cu material de țesătură (iarbă). Deasupra vaselor se pun capace așa cum e desenat în schiță. Primul cazan (cu apă brută) este încălzit la foc slab, avem grijă ca al doilea cazan să nu se încălzească. Apa care se evaporă se va depune pe capace și prin intermediul țesăturii va trece în al doilea cazan. Timp de 3-4 ore de lucru al ”aparatului” putem produce 1 l de apă distilată.

Putem fabrica un distilator chiar și mai simplu, vara, pe timp însorit. Luăm o pungă de polietilenă, în care punem vasul cu apă sărată. Lăsăm în ea capătul unei panglici de materie de culoare neagră (sau culoare închisă), capătul opus îl legăm de partea de sus a pungii, care este atârnată la loc însorit. Apa este absorbită de materie, evaporarea se intensifică, apoi vaporii din spațiul închis al pungii se condensează pe pereții pungii și se adună pe fund.

Apa din zăpadă și gheață

Gheața dă de două ori mai multă apă decât zăpada, fiind necesară de două ori mai puțină căldură pentru aceasta. Pentru a dobândi apa din zăpadă, topiți o cantitate mică de zăpadă în ceaun, apoi adăugați câte puțină zăpadă pentru a se topi în apă. Dacă veți umple la început cazanul cu zăpadă, stratul inferior se va topi, formând un gol care împiedică topirea straturilor superioare, iar cazanul va forma arsuri. Zăpada din straturile de sus produce mai puțină apă decât cea din straturile dedesubt, mai densă. Cel mai bine este să folosim zăpada de pe crengile copacilor, care este mai puțin poluată decât cea de pe copaci. Dacă nu putem aprinde focul sau nu avem vase corespunzătoare, putem folosi metoda eschimoșilor – umplem pungi sau sticle de polietilenă (borcane) cu zăpadă sau gheață mărunțită și le purtăm sub hainele groase, încălzindu-le cu temperatura corpului.

Spre primăvară, când soarele are mai multă putere, putem arunca zăpadă pe o folie întinsă pe panta de sud, îndreptată spre soare. Folia trebuie să fie cu orientare spre un vas unde se adună apa.