Intrarea în bisericã a Maicii Domnului1

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 30.03 Kb.
tarix03.11.2017
ölçüsü30.03 Kb.

Pr. prof. Constantin Galeriu - INTRAREA ÎN BISERICÃ A MAICII DOMNULUI

Intrarea în bisericã a Maicii Domnului1

Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu miluieºte ºi ajutã robilor tãi!

Preaiubiþi ºi dreptmãritori creºtini în Sfânta Bisericã a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos! Zi de prãznuire pentru Maica Domnului. Începutul anului bisericesc, în septembrie, tot cu o sãrbãtoare a Maicii Domnului se face: la opt septembrie - naºterea ei; iar la douãzeci ºi unu noiembrie - intrarea în bisericã.

Primeascã dragostea voastrã un smerit cuvânt, însã, aº îndrãzni a spune, mergând la esenþã. Sfântul Pavel zice: “Cele ce se vãd sunt trecãtoare; cele ce nu se vãd sunt netrecãtoare, sunt veºnice”. În Maica Domnului e o asemenea tainã, a veºniciei. ªi cum sã o contempli pe ea, Maica Domnului, într-o asemenea tainã?! Din tainele Maicii Domnului, intrarea în bisericã e pomenitã doar din cronici, dintr-o carte numitã Protoevanghelia lui Iacov. Dar tot din cuvintele Mântuitorului vom scoate temei, cum am ascultat Sfânta Evanghelie de astãzi:

În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat ºi o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Aceea avea o sorã ce se numea Maria (cu numele Maicii Domnului), care, ºezând la picioarele lui Iisus, asculta cuvintele Lui. Iar Marta se silea sã facã ospãþ mare. ªi în pregãtirile ei, cum sã-L primeascã mai ospitalier pe Mântuitorul, se adreseazã atunci, în grija ei cã nu va putea face tot ce s-ar cuveni, ºi-I spune: “Doamne, zi surorii mele sã mã ajute; iatã, m-a lãsat singurã sã slujesc”. Iar Mântuitorul rosteºte acest cuvânt: “Marto, Marto, te grijeºti, de multe te sileºti, dar un lucru trebuie (trebuinþa esenþialã a acestui lucru, dar dumnezeiesc). Iar Maria partea cea bunã ºi-a ales - ºi adaugã (aici e cuvântul esenþial) - care nu se va lua de la ea”(aceastã parte bunã).

V-aº ruga (vorba lui Arghezi: “M-aº umili ºi m-aº ruga”) sã plecaþi urechile duhului mai puternic ºi mai adânc la aceste cuvinte: Un lucru trebuie (esenþial)... iar Maria partea cea bunã ºi-a ales, care nu se va lua de la ea. Unicul lucru de trebuinþã, unicul necesar, prin care Maria partea cea bunã ºi-a ales. Cuvântul bun ce ne spune? Când un legiuitor s-a adresat Mântuitorului cu întrebarea fundamentalã, ºtiþi cum I-a zis: “Învãþãtorule bune, ce bine sã fac sã moºtenesc viaþa de veci?” ªi Mântuitorul i-a zis: “De ce-Mi zici bun? Bun este numai Unul Dumnezeu”. Nu cã Mântuitorului nu I s-ar fi cuvenit acest cuvânt, El Fiul lui Dumnezeu ºi Fiul Omului, dar a voit sã îndrepte direcþia cea unicã spre Unicul Bun. Cã Dumnezeu este unic; “de acolo vine tot harul desãvârºit, toatã darea cea bunã”. Acesta-i înþelesul; mai ales cã legiuitorul se adresa Mântuitorului ca om. Mântuitorul aici spune: Partea cea bunã... Deci este vorba de dumnezeire. ªi adaugã: ...Care nu se va lua de la ea. Orice se ia de la noi. În ceasul mutãrii noastre de aici... este o rugãciune a Bisericii: Toate sunt deºertãciuni, cele omeneºti, câte rãmân de noi la moarte. Câte nu le luãm. Cã venind moartea, toate acestea pier. Nu rãmâne cu noi bogãþia, nu ne însoþeºte mãrirea º.c.l. În schimb aici Mântuitorul spune: Ceva unic necesar, care e partea cea bunã (iatã, poartã numele Dumnezeirii). Cei vechi, când rosteau cuvintele binele, adevãrul, frumuseþea, gândeau la Dumnezeire.

...ªi care nu se va lua... Care nu poate fi luat, în amândouã înþelesurile: ºi în înþelesul în sine al acestui bun care nu se poate lua, înstrãina, rãpi, desfiinþa de nimeni. Despre ce bun e vorba atunci, care nu poate fi luat? Harul lui Dumnezeu, cel nezidit, care vine din veºnicia lui Dumnezeu, cum mãrturisim noi, ortodocºii; harul Dumnezeirii.

Încã o mãrturie adâncã a dumnezeieºtii revelaþii despre harul dumnezeiesc împãrtãºit omului din acea zi a zidirii lui, când i-a suflat suflare de viaþã din Dumnezeire, pe care Mântuitorul, acum, aici, o redescoperã, o întãreºte; ºi anume cã Maria sta la picioarele lui Iisus ºi asculta cuvintele Lui. Despre care spune odatã Sfântul Apostol Petru: “Tu singur ai cuvintele vieþii veºnice”. Când Maria asculta cuvintele Lui, asculta cuvintele vieþii veºnice. ªi “adânc pe adânc cheamã”. Adâncul din ea adera, se deschidea ºi rãspundea cuvintelor vieþii veºnice. Ce e revelaþia? Descoperire divinã. Ce e credinþa? Cum o definim noi într-un anumit fel, care nu epuizeazã înþelesul, dar îi dã o esenþã? Credinþa este adeziunea la revelaþie; adicã din partea mea. Mã deschid adânc ºi cuvântul dumnezeiesc îºi aflã oglindire, ecou de neºters în inima mea. În starea aceasta se afla Maria, ºi cuvintele Mântuitorului, glasul Lui, dau mãrturie, descoperire a acestui dar unic de care se învrednicea Maria.

...Partea cea bunã ºi-a ales, care nu se va lua de la ea. Doamne, gândiþi-vã, ºi noi toþi sã gândim (niciodatã, un preot când vorbeºte nu vorbeºte nici poruncind celorlalþi, sau numai pentru el; ci deopotrivã pentru semeni, pentru cei care îl ascultã, dar ºi pentru el. Asta este una din tainele preotului care propovãduieºte)... Totdeauna când ne aflãm în faþa Mântuitorului sã avem starea aceasta a Mariei.

Un pãrinte de la Mânãstirea Secu - pãrintele Vichentie, omul lui Dumnezeu - tâlcuind aceastã Evanghelie, crede a mãrturisi cã fiecare din cele douã surori, în felul ei, L-a slujit pe Mântuitorul. Una ascultând ºi primind cuvintele Lui în acea stare de har dumnezeiesc... Cãci, iubiþilor, nu poþi primi cu adevãrat ºi înþelege cuvintele dumnezeieºti decât în stare de har dumnezeiesc. Aceasta este realitatea. Unui asemenea har trebuie sã ne deschidem. Dar pãrintele Vichentie spune: ªi Marta L-a slujit în felul ei; a dorit cu o inimã curatã (a curãþiei ei; ºi curãþia are adâncimi de negrãit) sã facã ospãþ mare.

Dupã acest grai ºi înþeles negrãit, al darului de care s-a învrednicit Maria - ºi am prins ceva din miezul înþelesului -, trecem la partea ultimã a acestei Sfinte Evanghelii:

“O femeie (tot în vremea aceea) ridicând glas din popor, a rostit în faþa Mântuitorului...” Aºa cum Maria sta în faþa Mântuitorului ºi cuvintele Lui se rãsãdeau ca rãsad dumnezeiesc al Evangheliei în inima ei, la fel, o femeie, aflându-se în faþa lui Iisus Hristos, ºi ascultând tot la fel, cuvintele Lui... Vedeþi, taina femininului e receptivitatea. Fiþi atente surorilor! Aceasta este chemarea cea mai adâncã a femininului: primirea, receptivitatea. Ferice de dumneavoastrã cã sunteþi receptive la cuvântul lui Dumnezeu. Eva a fost ºi ea receptivã - ºtiþi - la cuvintele ºarpelui. Sã vã fereascã Dumnezeu de o asemenea receptivitate. Cuvântul e sãmânþã ºi sãmânþa e cuvânt; fereascã-vã Dumnezeu de asemenea cuvinte-semniþe de la cel rãu.

... La fel, o femeie deschisã în inima ei cuvintelor Mântuitorului, a rostit: “Ferice de trupul care Te-a purtat ºi pieptul care Te-a alãptat!” Înãlþând cuvântul ei la Maica Domnului, se înþelege. Iar Mântuitorul a rostit atunci: “Adevãrat. ªi fericiþi sunt toþi cei ce asculã cuvântul lui Dumnezeu ºi-l plinesc pe el”. Cel dintâi gând care trebuie mãrturisit aici, este: Cine a primit cea dintâi, viu ºi mântuitor, Cuvântul lui Dumnezeu? Maica Domnului. Atunci zicem ºi noi parcã rostind un cuvânt împreunã cu dumnezeieºtii Pãrinþi: Sã tacã nelegiuþii care nu ºtiu sã cinsteascã pe Maica Domnului, care tâlcuiesc atât de uºuratec acest cuvânt. ªi zic aceºti fraþi ai noºtri, care au pãrãsit Biserica: “Iatã ce zice Mântuitorul: N-o fericeºte atât pe Maica Sa, ci fericeºte pe cei care ascultã cuvântul lui Dumnezeu”. Iar noi trebuie sã rãspundem: Cine a ascultat cea dintâi cuvântul lui Dumnezeu, dacã nu Maica Domnului? ªi, mai adânc, cine a primit?... Ea care, atunci când i-a vestit Arhanghelul: “Iatã, vei lua în pântece ºi vei naºte Fiu... se va numi Fiul lui Dumnezeu”, a rãspuns: “Iatã roaba Domnului, fie mie dupã cuvântul tãu”. Deci în acest cuvânt al Mântuitorului: “Fericiþi toþi cei ce ascultã cuvântul lui Dumnezeu ºi-l plinesc”(îl plinesc ºi-l pãzesc), tocmai ea e cea dintâi care a primit ºi l-a pãzit cu adevãrat.

La Cana Galileii, când s-a isprãvit vinul, ea a intervenit pentru nuntaºi, ca sã nu se schimbe bucuria lor în tristeþe. L-a rugat pe Mântuitorul: Iatã nu mai au vin. Mântuitorul a rãspuns: “Ce este mie ºi þie?” ªi o numeºte femeie. Deci tu vorbeºti în numele femininului, al tuturor femeilor din lume; acesta e înþelesul. Mântuitorul vorbeºte strict, dacã vreþi în glas mântuitor, oficial, nu personal, intim: “...Femeie, n-a sosit ceasul Meu”. ªi totuºi, nesosind ceasul, El împlineºte; ca o anticipare a ceasului. Aºa cum schimbarea la faþã a fost anticiparea Învierii, acum, aceastã apã care se preface în vin, iar vinul în Sânge divin, anticipeazã Crucea. De aceea Maica Domnului spune celor de faþã: “Sã faceþi ceea ce vã va spune El”. Pãrintele Stãniloae observa: Aceasta este predica Maicii Domnului. Prin Cuvânt. Este predica esenþialã a ei, în Cuvânt. Ea, care a primit pe Dumnezeu-Cuvântul, a ascultat pe Dumnezeu-Cuvântul, a rostit acest cuvânt. Ea, ca maicã a lui Dumnezeu-Cuvântul.

ªi, cu adevãrat, fericitã este. Iatã, când a primit ea atunci buna vestire a întrupãrii din trupul ei a Fiului lui Dumnezeu, a rostit: “Iatã, de acum mã vor ferici toate neamurile”. ªi fericitã este ea, care a fost rod al rugãciunii, rod al harului. Împrumutãm de la pãrintele ªtefan acum, niºte gânduri de la o asemenea sãrbãtoare. ªi observa acolo: Numele de Ana, mama Maicii Domnului, înseamnã în limba ebraicã har, iar Maria înseamnã doamnã. Deci ea, Doamna, e fiica harului. ªi spuneam cuvântul Sfântului Apostol Pavel: “Cele ce nu se vãd sunt veºnice”. ... “Partea cea bunã ºi-a ales, care nu se va lua...” - adicã acest har al veºniciei, din veºnicie, în care a petrecut Maica Domnului neîncetat. Acest har, aceastã luminã a cãlãuzit-o din pruncia ei, din copilãria ei.

Cum descrie aceastã protoevanghelie a lui Iacov, la vârsta de trei ani, întrucât pãrinþii ei au primit-o ca pe un dar de la Dumnezeu, au închinat-o lui Dumnezeu; iar închinarea se fãcea la templu. ªi a fost dusã la templu, iar acolo, aºa cum se descrie pitoresc, însoþitã de copile, de tinere fecioare, ea însãºi fiind de trei ani, a suit treptele templului... Templul era situat pe înãlþime ºi urcau pe trepte (dupã viziunea patriarhului Iacov, care vãzuse scara unind cerul cu pãmântul); ºi totdeauna viaþa este un urcuº, un urcuº în trepte: te naºti prunc; de la pruncie treci la copilãrie, de la copilãrie la adolescenþã, tinereþe, maturitate, apoi bãtrâneþe, iar apoi cunoºti marea trecere, pe alt plan, pe þãrmul veºniciei. ªi cel ce suie, cel ce are conºtiinþa suiºului nu se opreºte niciodatã. Psalmistul a spus: “Suiºul vor pune în inimã”. În inima noastrã e un suiº continuu, o sete neîncetatã de infinitul adevãrului, inepuizabil. ªi mergi din putere în putere. O, iubiþilor, capeþi noi puteri, acesta este adevãrul adânc, de netãgãduit, de nedisimulat, de nefalsificat, de neorbit! Poate veþi zice: Pãrintele spune ca om bãtrân acestea. Cred ºi mãrturisesc: bãtrâneþea nu este vârsta - cum s-a ajuns ici-colo - a sclerozei. Bãtrâneþea este vârsta înþelepciunii; ºi treptele nu înceteazã niciodatã. Ce spune Sfântul Apostol Pavel? “ªtiu cã chiar de se trece cortul acesta, cel dinlãuntru se înnoieºte din zi în zi”. Suiºul nu înceteazã; însã se transmutã în ceea ce este esenþial în om ºi ceea ce este definiþia omului - de a fi creat dupã chipul lui Dumnezeu ºi în vederea unei nesfârºite asemãnãri cu Dumnezeu. Dar, cum spune Mântuitorul, “Duh este Dumnezeu, iar cel ce I se închinã Lui se cade sã se închine cu duhul ºi cu adevãrul”.

Deci propriu-zis suiºul omului are ºi partea trupeascã, pânã cãtre douãzeci de ani. Dupã aceea poate sã se mai dezvolte omul pe orizontalã. Însã pe verticala existenþei suiºul n-are capãt. Cãci binele nu are decât douã posibilitãþi: sau de a fi fãrã capãt, sau pãcatul, care îi pune capãt. Ori, dacã în tine nu s-a cuibãrit, demonic, pãcatul, suiºul nu are capãt.

Din plinãtatea Lui, a Mântuitorului, noi toþi luãm har peste har, spune Sfânta Evanghelie. Iar Sfântul Pavel spune: Ne împãrtãºim cu faþa descoperitã privind faþa ºi slava Domnului. Ne schimbãm de la Domnul din slavã în slavã (de la Duhul Domnului). Acesta este drumul omului, al chemãrii lui.

Maica Domnului, pilduitoare pentru noi, aºa a suit treptele templului, parcã zburând. ...ªi ascultând ea la templu aºa cum în fiecare sâmbãtã se citea istoria cãderii Evei, s-a pãtruns adânc de luminã divinã. Cãci nimic nu e întâmplãtor; mai ales în viaþa Maicii Domnului. Totul e proniator. A încolþit din har dumnezeiescul dor ca prin ea sã se ºteargã, sã se nimiceascã pãcatul Evei. ªi aºa, la templu a fost ea pregãtitã de la trei pânã cãtre doisprezece ani. Ea a petrecut în templu în sfânta sfintelor (Cele ce nu se vãd sunt veºnice). Planul Dumnezeirii se împlinea. Pentru cã, înþelegem acum, ea însãºi a fost aleasã sã devinã templu. Templu al Dumnezeului celui viu, acest cuvânt profetic ºi apostolesc, în înþelesul cel mai propriu ºi adânc. Maica Domnului ºi Dumnezeul cel viu Care S-a întrupat din trupul ei ºi a petrecut în sânul ei. Pentru care noi, cu îndreptãþit temei ne rugãm ºi o numim Nãscãtoare de Dumnezeu. Vedeþi ce sfântã ºi adevãratã este credinþa noastrã, iubiþilor? O, Doamne! Datoria sfântã este aceasta: ca s-o cunoaºtem, s-o iubim, s-o trãim ºi s-o mãrturisim. Se cuvenea într-o asemenea zi, ca cea de astãzi, s-o mãrturisim pe Nãscãtoarea de Dumnezeu. ªi dacã dumnezeiescul Apostol a spus: “Voi sunteþi Biserica Dumnezeului celui viu”, atunci fiecare sã gândim cum sã împlinim aceasta.

Erau niºte cãlugãrþe în Apus, care îl rugau pe Fericitul Augustin: “Ce sã facem sã fim ºi noi ca Maica Domnului?” ªi a spun Fericitul: “Fiþi temple ale Dumnezeului celui viu!” Când noi ascultãm pe Dumnezeu-Cuvântul, asemenea Maicii Domnului, asemenea Mariei cea pomenitã în Evanghelie ºi asemenea acelei femei care a zis: “Ferice de trupul care Te-a purtat...”, aºa sã ascultãm cuvântul lui Dumnezeu ºi pe Dumnezeu-Cuvântul ºi sã simþim cã ia în noi naºtere acest rãsad, sãmânþa aceasta (cuvântul lui Dumnezeu este sãmânþã) în brazda adâncã a inimii noastre. Inima, care e locul lui Dumnezeu. Sã simþim cã rãsadul divin e în noi adânc plantat, de nedezrãdãcinat; ºi în tot cuvântul nostru sã fie cuvânt dumnezeiesc; în tot gândul nostru sã fie gând dumnezeiesc; în toatã fapta noastrã sã fie faptã dumnezeiascã, a lui Dumnezeu-Cuvântul. ªi ca într-adevãr aºa întemeiaþi sã fim, neîncetat sã ne rugãm aceleia care cu adevãrat a primit ºi S-a rãsãdit în ea Dumnezeu-Cuvântul.



ªi s-o rugãm din adâncul inimii noastre: Preasfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, fã-ne vrednici ca ºi în noi pururea sã vorbeascã Dumnezeu-Cuvântul, sã strãluceascã Dumnezeu-Cuvântul; Cuvântul lui Dumnezeu. ªi viaþa noastrã sã fie în Duhul Sfânt, de la Care S-a întrupat Dumnezeu-Cuvântul, ºi dintru tine. Aºa sã fie viaþa noastrã: dupã chipul lui Dumnezeu-Cuvântul ºi dupã icoana ta, Nãscãtoare de Dumnezeu. Amin.


121 noiembrie 1997.


Dostları ilə paylaş:
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə