Introducere : Slide 4 Globalizare

Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – INTERPOL (O.I.P.C. – INTERPOL)

Rolul Interpolului
INTERPOL - organizaţie internaţională, interguvernamentală care, conform Statutului, asigură şi dezvoltă asistenţa reciprocă între autorităţile de poliţie ale ţărilor membre, in prevenirea şi reprimarea criminalităţii de drept comun în cadrul legilor existente în fiecare ţară şi în spiritul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

Interpol este un intermediar în colaborarea practică a poliţiei criminale a diferitor ţări şi activează ca un centru mondial unic de elaborare a unei strategii şi tactici poliţieneşti comune de combatere a criminalităţii internaţionale.

În activitatea sa, Interpol respectă principiile de neamestec în afacerile interne ale statelor membre, în problemele cu caracter politic, militar, religios sau rasial.

Interpolul reuneşte în prezent 181 state-membre şi o echipă de poliţişti din toată lumea lucrează la sediul lui. Structura Interpolului a evoluat pe parcursul anilor. Rolul lui constă în asigurarea şi dezvoltarea cooperării poliţieneşti internaţionale, activitatea sa având drept scop apărarea şi respectarea drepturilor omului, încurajarea creării serviciilor menite să contribuie la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor.

Cooperarea este fondată pe principii de respect a suveranităţii naţionale (ceea ce, bineînţeles, exclude existenţa “unităţilor operaţionale Interpol” înzestrate cu posibilitatea de anchetare internaţională) şi de neintervenire în afacerile cu caracter politic, militar, religios sau rasial. Alt principiu, nu mai puţin important, este faptul că cooperarea nu trebuie să fie limitată de bariere lingvistice şi geografice şi că toate ţările-membre trebuie să beneficieze de aceleaşi servicii şi de aceleaşi drepturi. Toate serviciile de stat responsabile de cercetările criminale, poliţieneşti, serviciile regionale şi federale dispun de posibilitatea de a coopera cu omologii săi din alte ţări prin intermediul Interpolului.
Structura Interpolului
Organul suprem al Organizaţiei este Adunarea Generală compusă din delegaţi desemnaţi de către guvernele statelor-membre. Adunarea Generală se convoacă o dată pe an, pentru a lua deciziile de bază importante privitor la metodele de lucru, finanţare, mijloacele de cooperare şi programul de lucru. Comitetul Executiv, care se întruneşte de trei ori pe an, veghează aplicarea deciziilor Adunării Generale. Organul administrativ şi tehnic permanent al Organizaţiei este Secretariatul General situat la Lyon (Franţa). Fiecare ţară-membră are un Birou Naţional Central.

Secretariatului General, condus de către Secretarul General, îi revine un rol de coordonare. El este format din patru diviziuni: Serviciul Administrare Generală, Serviciul Legătură şi Informaţie cu Caracter Criminal, Serviciul Probleme Juridice şi Serviciul Asigurare Tehnică. Responsabilităţile Serviciului Legătură şi Informaţie cu Caracter Criminal sunt crimele de drept comun, terorismul, crima organizată, spălarea banilor, falsificările şi contrafacerile, precum şi stupefiantele. De asemenea este responsabil pentru centralizarea informaţiei şi se ocupă de afacerile ce ţin de criminalitatea internaţională. Serviciul îşi asumă obligaţia de a pregăti notiţele internaţionale şi dările de seamă privind situaţia criminogenă, precum şi de a organiza reuniuni şi treninguri pe diverse subiecte specializate. Una din sarcinile încredinţate recent constă în efectuarea studiilor aprofundate pe problemele principale conexe cu criminalitatea internaţională, utilizând resursele de analiză operaţională şi strategică.

În cadrul fiecărui stat-membru cooperarea poliţienească internaţională este efectuată prin intermediul Biroului Naţional Central. B.N.C. este un serviciu de poliţie, desemnat de către guvernul ţării respective pentru a fi reprezentant al Interpolului în ţară şi pentru a reprezenta ţara în Interpol. B.N.C. primeşte şi centralizează toată informaţia parvenită din străinătate şi o comunică autorităţilor de drept naţionale şi locale cointeresate. Informaţia parvenită din organele naţionale şi locale ale ţării este transmisă omologilor săi din străinătate. În competenţa B.N.C. intră toate problemele de administrare şi de traducere a documentelor. Astfel, pentru a adresa o interpelare către statele-membre, o ţară, membră a O.I.P.C.-Interpol, nu are necesitatea să cunoască autorităţile şi persoanele în funcţie din ţările străine.
Cum lucrează Interpolul
Una din activităţile principale ale Organizaţiei rezultă din faptul că toate B.N.C.-rile care fac schimb de informaţii referitoare la infracţiuni şi infractori, trebuie să expedieze copia mesajului la Secretariatul General. Aceste mesaje sunt înregistrate în baza de date informatizată, care permite ofiţerilor specializaţi ai Secretariatului General să efectueze analiza şi sinteza informaţiei privind activitatea criminală. Rezultatul sintezei este apoi expediată B.N.C.-lor.

Interpolul, la rândul său, trimite un sistem de notiţe internaţionale B.N.C.-lor, fie la cererea acestora, fie la decizia Secretariatului General. Notiţele roşii sunt avize de cercetare prin intermediul cărora un B.N.C. informează alte B.N.C.-uri despre faptul că a fost eliberat un ordin de arest împotriva unui individ şi că extrădarea lui va fi solicitată. Dacă individul va fi depistat, el va fi arestat. B.N.C.-ul solicitant este imediat informat, şi acesta, la rândul său, expediază neîntârziat documentele oficiale necesare. Prin Notiţele albastre este înaintată cererea de cercetare a reşedinţei martorilor sau a persoanelor suspecte, prin notiţele verzi – cererea de a lua măsuri cu infractorii activi în câteva state, cele galbene – pentru căutarea persoanelor dispărute, cele negre – pentru identificarea cadavrelor. Există notiţe ce descriu obiectele furate şi alte documente difuzate pentru informarea organelor de poliţie cu descrierea noilor metode şi tehnica utilizată de infractori.

Secretariatul General trimite la cererea B.N.C.-lor informaţii de ordin general pe problemele juridice şi tehnice, fie din propriile surse, fie apelând la ajutorul B.N.C.-lor altor ţări.

Schimbul informaţional este posibil datorită reţelei de telecomunicaţii a Interpolului. Mijloacele tehnice permit efectuarea schimbului de informaţii rapid şi cu un grad înalt de siguranţă. Dar Interpolul nu se limitează numai la transmiterea informaţiei, Baza de date a O.I.P.C. Interpol păstrează de asemenea fişele persoanelor, obiectelor furate precum şi informaţia despre crimele comise. Din 1989 Interpolul dispune de un sistem informatic modern pentru acumularea şi prelucrarea informaţiei. B.N.C.-rile, difuzând informaţia prin intermediul staţiei centrale de telecomunicaţii a Secretariatului General, pot decide ce elemente vor fi înregistrate în baza de date informatizată, precum şi să determine care ţară poate avea acces la această informaţie. De asemenea este posibil ca o informaţie oarecare să fie accesibilă numai unei singure persoane a ţării destinatare, dacă această persoană este singura care dispune de sistemul de descifrare. Reţeaua poate fi folosită pentru difuzarea fotografiilor şi amprentelor digitale, cifrarea anumitor cazuri. Din anul 2002 Interpolul foloseşte noul sistem informaţional global de telecomunicaţii I-24/7, care permite lărgirea domeniilor de utilizare a informaţiilor şi posibilităţilor de transmitere/recepţionare a mesajelor. La 1 mai 2004 la acest sistem a fost conectat şi B.N.C. Interpol în Republica Moldova.

Interpolul în Europa
Criminalii, în special infractorii profesionali, devin din ce în ce mai activi în Europa. În toate ţările Europei statistica naţională denotă o creştere semnificativă - după număr şi gravitate – a delictelor şi crimelor, în deosebi a furturilor, actelor de viol, consumării drogurilor şi infracţiunilor comise de minori. Delegaţii ce participă la reuniunile regionale europene organizate de către Interpol menţionează din an în an creşterea proporţiilor criminalităţii şi influenţa incontestabilă a organizaţiilor criminale. Datorită anumitor factori geografici, Europa devine o zonă de tranzit ilicit de droguri importantă, totodată consumarea stupefiantelor fiind în expansiune.

Ţinând cont de situaţia creată, anume în Europa au fost desemnaţi ofiţeri de contact, cu scopul de a uşura cooperarea în combaterea traficului de droguri. Sistemul ofiţerilor de contact s-a extins ulterior şi în alte regiuni.

Europa întotdeauna a ocupat o poziţie aparte în cadrul Organizaţiei, şi ea continuă să joace un rol principal. Astfel 80% din mesajele Interpolului sunt trimise de către statele-membre europene.

Aşa deci, e natural că Secretariatul General a creat în 1986 - Secretariatul European, care se dedică exclusiv acestei regiuni şi problemelor ei specifice. Această structură are funcţia de secretariat permanent al Conferinţei Regionale Europene, şi în astfel de calitate efectuează studii pe problemele criminalităţii.

În 1988 Secretariatului European îi revine şi funcţia de legătură. Secretariatul European devine apoi Biroul European de Legătură. Serviciile acordate de acest Birou ţin de cadrul juridic şi tehnic al anchetelor criminale în diferite ţări europene. Organizarea poliţiei, formarea, structurile de cooperare, metodele, materialul şi tehnologia utilizată pot varia considerabil de la un stat european la altul. A ajuta ţările în adaptarea la un standard comun a informaţiilor poliţieneşti pe parcursul cercetărilor este extrem de important, în special referitor la noile ţări-membre ale Interpolului.

Pentru cercetările complexe privind unele cazuri specifice Biroul European de Legătură, oferind susţinere tehnică, organizează reuniuni ad hoc pentru funcţionarii specializaţi şi experimentaţi. Altă misiune importantă a Biroului constă în contribuţia sa la ameliorarea documentaţiei criminale, adăugând şi difuzând informaţii utile, pregătind rapoarte detaliate privind situaţia criminală în fiecare stat-membru european, detaşând regulat ofiţeri în diferite ţări cu scopul de a recenza şi a dezvolta problemele privind cooperarea internaţională care eventual apar.

Biroul European de Legătură în prezent este format din zece poliţişti originari din nouă ţări: Austria, Belgia, Spania, Franţa, Italia, Norvegia, Olanda, Polonia şi Rusia. Faptul că ei lucrează împreună face cooperarea mai eficace. În afară de aceasta, în lucrul lor zilnic ei sunt susţinuţi de o reţea de ofiţeri de contact numiţi în cadrul majorităţii B.N.C.-rilor europene şi însărcinaţi de a ameliora cooperarea, intervenind atunci, când apar dificultăţi şi accelerând comunicările de fiecare dată când este necesar.

Sistemul relaţional şi de conlucrare al O.I.P.C. Interpol cuprinde organizaţiile internaţionale:

• 
  O.N.U.:
  
• 
  Comitetul economic şi Social
  
• 
  Centrul pentru Drepturile Omului
  
• 
  Centrul pentru prevenirea crimei şi justiţie
  
• 
  Programul Internaţional al Naţiunilor Unite pentru Controlul Drogurilor
  
• 
  UNESCO
  
• 
  Consiliul Europei
  
• 
  Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (I.C.A.O.)
  
• 
  Uniunea Internaţională a Comunicaţiilor (I.T.U.)
  
• 
  Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.)
  
• 
  Organizaţia Internaţională a Proprietăţii Intelectuale (WIPO)
  
• 
  Consiliul de Cooperare a Vamelor
  
• 
  Uniunea Internaţională Poştală (UPU)
  
• 
  Agenţia Internaţională pe energia atomică
  
• 
  Organizaţia Internaţională Maritimă (IMO)
  
• 
  Departamentul de identificare a victimelor catastrofelor,etc.
  

Etapele de dezvoltare ale O.I.P.C. – Interpol

• 
  1889 - Trei state europene: Austria, Belgia şi Olanda, printr-un acord, îşi unesc forţele în domeniul luptei cu criminalitatea. Începutul unei reale colaborări poliţieneşti.
  
• 
  1905 - La Hamburg, în cadrul şedinţei Uniunii Criminaliştilor, a fost lansată o adresare către toate statele cu propunerea de a forma în departamentele poliţieneşti naţionale unele servicii speciale pentru combaterea criminalităţii internaţionale.
  
• 
  1910 - Din Buenos-Aires parvine propunerea de instituire a Uniunii Mondiale Poliţieneşti.
  
• 
  1914 – la Monaco, are loc I-ul Congres Internaţional al Poliţiei judiciare. Reprezen-tanti ai 14 state au înaintat propuneri de a crea un birou de evidenţă a informaţiei judiciare inter-naţionale de adaptare a procedurilor de extrădare.
  
• 
  1923 – Viena - are loc cel de-al II-lea Congres Inter-naţional la care s-a constituit Comisia Internaţională a Poliţiei Criminale (I.C.P.C.) cu sediul la Viena şi a fost adoptat Statutul.
  
• 
  1946 - Renaşterea după cel de-al II-lea Război Mondial a Comisiei Internaţionale a Poliţiei Criminale cu sediul la Paris. Se adoptă noul Statut şi acronimul "Interpol" este utilizat pentru prima dată.
  
• 
  1956 - Este adoptată noua denumire:"Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (O.I.P.C. - Interpol)".
  
• 
  1984 - Intră în vigoare noua înţelegere cu Franţa referitor la sediu. Adunarea Generală adoptă cele două rezoluţii referitor la terorismul internaţional.
  
• 
  1989 - După transferul de la Saint-Cloud, unde a fost amplasat începând cu anul 1966, la 27 noiembrie se deschide oficial noul sediu din Lyon, pe Quai Achille Lignu, nr. 50.
  
• 
  28 septembrie 1994 - Republica Moldova a aderat la Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale – Interpol.
  

Pe parcursul activităţii sale a ocupat un şir de funcţii, printre care: şeful Detaşamentului Antiteror în Barselona, Secretarul General al comisariatului de poliţie din Madrid, comisarul poliţiei din Granada (Andalusia de Est), în prezent – şeful Direcţiei Anchetă Penală a Poliţiei Naţională din Spania. La sesiunea a 69-a (2000) a Adunării Generale care a avut loc la Rhodes, Grecia a fost ales Preşedinte al O.I.P.C.-Interpol.

A fost numit în funcţia de Secretar General al O.I.P.C. Interpol de către Comitetul Executiv al Organizaţiei în iulie 1999 şi în noiembrie 2000 la cea de-a 69-a Asamblee Generală a fost confirmat în funcţia dată. Este profesor de drept la Universitatea de Drept din New-York. Cariera lui include activitatea în organele de drept ale SUA şi Trezorerie. Din 1989 până 1996 a ocupat postul de şef al Departamentului de Trezorerie, având în subordonarea sa cele mai mari servicii de drept aşa ca Serviciul Secret, Serviciul Vamal ş.a.

Finanţare
Fondurile financiare ale O.I.P.C. Interpol se constituie astfel:

• 
  96% provin din cotizaţiile ţărilor membre ale O.I.P.C. Interpol;
  
• 
  Pentru cuantumul cotizaţiilor sunt luate în calcul: starea infracţională, numărul populaţiei şi puterea economică a ţării membre;
  
• 
  Republica Moldova plăteşte anual cotizaţia pentru o unitate bugetară – circa 13.000 Euro.
  

Concluzii
Putem spune fără exagerare că serviciile Interpolului sunt accesibile tuturor funcţionarilor de poliţie, tuturor statelor-membre. Reţeaua de comunicaţii a Interpolului, este cea mai importantă în lume.

Nici Interpolul, nici Biroul European de Legătură nu lucrează în vid, şi nici în contul său. Dimpotrivă, toată munca lor constă în cooperare şi reacţionare la evenimente. Dar cooperarea trebuie efectuată din ambele direcţii şi presupune bunăvoinţa şi buna înţelegere a partenerilor.

Interpolul deseori este criticat, mai ales de membrii organelor de poliţie din statele-membre, pentru tergiversarea acţiunilor sale. Există probabil şi adevăr în critica dată, deoarece operativitatea acţiunilor depinde în fine de modul interacţiunii organelor de drept din ţară în prelucrarea mai eficace a interpelărilor internaţionale, numărul cărora e în creştere. Aceste organe de drept sunt adesea puţin presate în urgentarea răspunsului, deoarece ceea ce are loc în ţara lor pentru ei este mult mai important. Altfel spus, nu Interpolul întârzie să răspundă, dar deseori organele de poliţie ale ţărilor corespunzătoare. La rândul său, aceste organe pot, printre altele, să judece despre necesitatea operativităţii interpelărilor internaţionale, deoarece ei însăşi aşteaptă cu nerăbdare răspunsul altor ţări.

Organizaţia, structura şi mijloacele tehnice sunt la dispoziţie, restul depinde de bunăvoinţa poliţiei. Interpolul, departe de a lucra izolat, este o organizaţie deschisă, munca căreia îi priveşte pe toţi poliţiştii.