Introducere generală

Sederea la dreapta Tatălui

Dar lucrarea de mântuire a lui Hristos se continuă si prin aceea că El se află la dreapta Tatălui, unde mijloceste pentru noi.

Hristos este Căpetenia mântuirii noastre, cel care a deschis prin natura lui umană un nou drum, pe care îl putem urma si noi fiind în mod mistic uniti cu El, parte din Trupul Lui.

Am trecut foarte repede peste această prezentare incompletă (si cine ar putea să o descrie în întregime?) a lucrării de mântuire a lui Hristos. Este important de observat că mântuirea apare astfel nu ca o lucrare într-un tribunal cosmic în care jignirea lui Dumnezeu trebuie satisfăcută, ci ca o lucrare care afectează bazele cele mai adânci ale creatiei si ale fiintei umane. Cu alte cuvinte, chiar dacă acceptăm anumite elemente juridice, în mod esential mântuirea are un caracter ontologic, unul care afectează natura lucrurilor, nu doar dosarul greselilor noastre. Această viziune ortodoxă este mult mai amplă si mai cuprinzătoare si se bazează pe o multitudine de texte, nu doar pe o selectie care are de-a face cu vinovătia si pedeapsa.

În această viziune, Dumnezeu nu apare ca un suveran jignit, ci ca un iubitor de oameni. Ca în pilda fiului risipitor, Tatăl este Unul care iubeste si iartă, oricând gata să-Si primească fiul înapoi. Este necesar doar ca fiul să se întoarcă acasă. În această pildă fundamentală nu se mentionează nici idea substitutiei legale, nici ideea satisfacerii mâniei divine.

Ne putem întreba ce se întâmplă atunci când un tată uman descoperă păcat sau stricăciune în fiul său. Este oare preocuparea principală a tatălui aceea de a-si satisface mânia si a restabili justitia prin pedepsirea fiului? Nu este el mai degrabă interesat să schimbe natura fiului său? Nu vrea el mai degrabă să-l facă drept asa cum el, tatăl, este drept? Dar această scoatere a fiului din starea decăzută nu se face fără sacrificiu. Tatăl fiului risipitor a trebuit să-l astepte, să-l curete si să-l spele de murdăria lumii.

Conceptia juridică a mântuirii creează o altă problemă. Într-adevăr, lucrarea de mântuire a lui Hristos apare ca o rezolvare a unui conflict în interiorul Dumnezeirii, conflictul dintre justitie si dragoste. Pastorul baptist Iosif Ton descrie acest presupus conflict în cartea sa Să ne cunoastem crezul:

Asadar, problema lui Dumnezeu este aceasta: pe de-o parte, dreptatea Lui Îl obligă să ne ucidă si, pe de altă parte, Dumnezeu fiind dragoste, dragostea lui Îi spune: “Găseste o cale prin care să poti îndreptăti pe oameni, o solutie prin care să-i poti justifica.”

Acest fel de a vedea lucrurile ne duce usor către o erezie în care am considera Justitia lui Dumnezeu ca o realitate de sine-stătătoare, ca o necesitate impusă din afară sau de deasupra lui Dumnezeu. Este ca si cum am recunoaste o realitate supra-Dumnezeiască, o lege supremă căreia Însusi Dumnezeu trebuie să i se supună. În Biserica Ortodoxă o astfel de idee a unei Justitii universale nu este acceptată. Dreptatea lui Dumnezeu se referă la bunătatea lui Dumnezeu, iar între dreptatea si dragostea Lui nu există nici un conflict. Dumnezeu este drept pentru că din El izvorăsc doar acte de bunătate si dragoste. Fată de om Justitia poate exista ca ceva exterior si deasupra naturii umane. Dar atunci când vorbim de dreptatea lui Dumnezeu vorbim de fapt despre actele Lui drepte si bune, care izvorăsc din natura Lui. Dreptatea nu este nici componentă a Dumnezeirii, nici necesitate universală.

Conceptia juridică duce chiar la o distorsionare a învătăturii despre Sfânta Treime. Într-adevăr, după această conceptie, Tatăl este mâniat pe noi până la jertfa Fiului, iar Duhul Sfânt lucrează în credinciosi numai după ce această jertfă este săvârsită de Hristos si însusită de individ. Este ca si cum Cele Trei Persoane ar avea scopuri sau directii diferite. Dar în întreaga istorie a mântuirii vedem pe Cele Trei Persoane împreună active în lucrarea de mântuire.

În timp ce în conceptia juridică Hristos rezolvă un conflictul dintre justitie si dragoste, în viziunea ortodoxă Hristos rezolvă conflictul dintre moarte si viată. Pentru ortodocsi Dumnezeu este întotdeauna drept si întotdeauna iubitor de oameni, iar Hristos a venit să-i scape pe oameni nu de mânia unui suveran jignit, căruia necesitatea Justitiei îi cere să ne pedepsească, ci de moartea pe care singuri si-au ales-o si din care nu pot iesi singuri. El a creat o nouă realitate cosmică, aceea a Omului desăvârsit, plăcut Tatălui si pătruns de energiile Duhului Sfânt. În mod mistic noi ne unim cu El si suntem transformati devenind si noi, în cuvintele Apostolului Petru, părtasi la natura divină.

Tinta credinciosului nu este deci obtinerea stampilei de intrare în cer prin acceptarea mintală a jertfei lui Hristos, ci participarea la natura divină, participare care a fost făcută posibilă de către Hristos. Tinta este “eu în Hristos si Hristos în mine”. Asa cum declară Apostolul Pavel în Galateni 2:20,

"M-am răstignit împreună cu Hristos; si nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieste în mine. Si viata de acum, în trup, o trăiesc în credinta în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine însusi pentru mine. "

Tot asa si Apostolul Petru descrie tinta noastră nu ca o scăpare de iad, ci ca o părtăsie la natura divină:

"Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viată si spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoastem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa si prin puterea Sa, prin care El ne-a hărăzit mari si pretioase făgăduinte, ca prin ele să vă faceti părtasi dumnezeiestii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume." (2 Petru 1:3,4)