Introducere generală

Concluzie

În confesiunile neoprotestante se propagă o conceptie truncată si uneori falsă cu privire la mântuire. În această conceptie, mântuirea este o scăpare de iad prin declaratia de neprihănire făcută din exterior de Dumnezeu. Această declaratie de justificare este posibilă pentru că Hristos a suportat mânia lui Dumnezeu în jertfa Sa pe cruce. Primirea mântuirii este un act bine definit în timp, în care omul acceptă această jertfă. Mântuirea are un aspect juridic.

Biserica Ortodoxă a păstrat în traditia si în practicile ei o conceptie completă a mântuirii, ca o împlinire a chemării omului de a se transforma după chipul si asemănarea lui Dumnezeu, de a se îndumnezei prin har. Pentru ortodocsi, mântuirea nu înseamnă o schimbare a statutului juridic, ci o schimbare tainică dar si vizibilă a naturii umane prin unirea ei cu Hristos. Această schimbare a fost făcută posibilă de Hristos prin Întruparea, Răstignirea, Învierea si Sederea Lui la dreapta Tatălui. Ea este operată de Duhul Sfânt prin har în cel care crede, cu deplina participare a omului. Toate aspectele vietii Bisericii contribuie si sunt instrumente ale acestei mântuiri: tainele, închinarea, viata de asceză, rugăciunea, faptele bune. Mântuirea nu este un act, ci un proces care se continuă în tot cursul vietii credinciosului. Mântuirea nu are un aspect juridic, ci unul terapeutic.

Biserica Ortodoxă, văzută nu doar ca o institutie umană, ci ca o manifestare a Trupului lui Hristos, ca Biserică apostolică si sobornicească (completă, întreagă), posedă cadrul cel mai potrivit pentru mântuire, prin tainele, traditiile si învătăturile ei.

Omul care îsi caută într-adevăr mântuirea nu trebuie să se bazeze doar pe conditiile minime ale mântuirii, cum ar fi credinta, ci trebuie să caute oportunitătile maxime, pe care le poate găsi în această Biserică.