Introducere teologia pastorală: cadrele semantice ca disciplină teologică

Bibliografie:

Pr. Dr. Vasile Coman, Viaţa parohiei, în Mitropolia Ardealului, nr. 1-2, 1958, pag. 122-126.

III. Mijloacele pentru cunoaşterea parohiei

1. Cunoaşterea indirectă a parohiei se poate obţine cu ajutorul informaţiilor primite de la alţii. De obicei, ea precede cunoaşterea directă (personală) şi ne va ajuta să ne formăm o idee aproximativă despre starea şi configuraţia parohiei din diferite puncte de vedere, înainte de instalarea oficială şi definitivă în parohie. Primele informaţii despre viitorul nostru loc de muncă le avem:

1. 
   În primul rând de la predecesorul nostru din parohie, fie că e transferat în altă parohie, fie că e scos la pensie şi rămâne în localitate. Acesta e cel mai în măsură să ne dea cele mai bune informaţii despre parohie, ca unul care e cunoştinţă de cauză. În cazul că predecesorul nostru a decedat, astfel de informaţii le putem lua, în parte, de la membrii familiei lui. În parohiile cu mai mulţi preoţi, primele informaţii le vom primi de la confraţii care păstoresc mai dinainte acolo.
   
2. 
   Protopopul locului, cu care preotul nou numit e dator să ia legătura îndată după numire, este de asemenea în măsură să ne furnizeze unele date oficiale despre parohia noastră, mai ales din punct de vedere administrativ şi statistic (numărul enoriaşilor după statisticile oficiale, situaţia materială, organele reprezentative ale parohiei, starea bisericii, eventualele infiltraţii sectare şi altele);
   

c) Preoţii din parohiile învecinate, în lipsă de alte surse, ne pot da primele informaţii despre starea parohiei respective;

d) Organele reprezentative ale parohiei (cântăreţul, epitropii, consilierii) ne pot procura informaţii şi îndrumări preţioase despre stările din parohie, mai ales în primele momente ale activităţii noastre, de după instalarea în parohie. De altfel informaţii de acest fel poate lua preotul de la orice enoriaş cunoscător şi vrednic de încredere.

e) În sfârşit, acolo unde există, monografiile, alcătuite de predecesorii noştri, fie rămase în stare de manuscris, fie publicate, ne pot introduce cu folos în istoria parohiei respective, dându-ne posibilitatea de a face cunoştinţă mai ales cu trecutul ei, de unde putem lua sugestii utile pentru activitatea noastră din prezent şi viitor.
2. Cunoaşterea directă a parohiei o realizează noul preot prin contactul personal, cu realităţile din parohie.

a) Ea poate începe încă dinainte de instalarea preotului în parohie, printr-o vizită de recunoaştere a parohiei îndată după numire; este vorba de o vizită cu caracter neoficial, discretă şi intimă. Prin protopopul locului, care reprezintă autoritatea bisericească locală, va primi cele dintâi informaţii oficiale asupra parohiei, precum şi îndrumări în legătură cu începutul activităţii sale. De comun acord cu acesta se va stabili data şi programul instalării oficiale în parohie, despre care s-a mai vorbit.

În parohie, preotul nou numit se va prezenta atunci la organele de conducere locale, care trebuie să fie puse în cunoştinţă despre numirea sa. Va lua apoi îndată legătura cu ceilalţi slujitori ai bisericii din localitate (preoţi şi cântăreţi, dacă sunt) şi cu organele reprezentative ale parohiei, adică cu epitropul sau cu membrii consiliului parohial. Aceştia îl vor pune la curent cu situaţia momentană a parohiei, cu nevoile cele mai urgente ale bisericii, sau cu alte probleme de activitate ale vieţii religioase din localitate, împreună cu ei va reflecta la măsurile necesare pentru amenajarea locuinţei preotului şi se vor stabili totodată data, programul şi cele necesare în vederea instalării preotului în parohie.

Dată fiind importanţa primelor impresii pe care ni le facem despre cineva, sau pe care le lăsăm altora despre noi înşine, viitorul preot trebuie să se preocupe foarte mult de impresia pe care o va face în parohie cu ajutorul acestui prim contact cu viitori săi păstoriţi. Impresia, bună sau rea, plăcută sau neplăcută, pe care o facem cu acest prilej, va fi decisivă pentru asigurarea succesului nostru în activitatea pastorală. De aceea, întreaga noastră înfăţişare, ţinuta în această ocazie trebuie să fie în aşa fel încât să lase celor ce ne cunosc o impresie plăcută şi să le transmită de la prima vedere, dragostea şi respectul. Aceştia vor descrie apoi pe viitorul lor preot în lumina în care l-au văzut ei înşişi, celor care nu l-au văzut încă, pregătind astfel atmosfera generală - favorabilă sau defavorabilă - în care va fi întâmpinat şi primit preotul la instalarea sa. Iată de ce, cu ajutorul primei vizite de recunoaştere în parohie, viitorul preot e obligat să se comporte ca un adevărat trimis şi slujitor al Domnului, plin de tact şi înţelepciune, de bunătate şi de râvnă pentru Casa Domnului, chiar dacă încă nu e hirotonit, în tot ceea ce face şi spune atunci, el se va arăta animat şi pătruns de dorinţa sinceră de a lucra pentru interesele superioare ale Bisericii.

b) Cunoaşterea directă (personală) a parohiei va fi urmărită, însă, ca un prim obiectiv de căpetenie al activităţii preotului, mai ales după instalarea şi numirea sa în parohie. Ea se va face acum în chip metodic şi sistematic, prin observaţie permanentă şi studiu personal. Vom aminti mai departe câteva din mijloacele şi metodele prin care preotul va putea ajunge la cunoaşterea în sine a parohiei.
1) Contactul personal cu enoriaşii.

Acest contact se face în primul rând prin serviciile divine săvârşite în biserică. Cei dintâi enoriaşi pe care preotul îi va cunoaşte mai bine, sunt credincioşii care frecventează, mai mult sau mai puţin regulat, sfântul locaş, pentru nevoile lor religioase. Pe aceştia se va strădui preotul să-i cunoască nu numai pe nume, ci şi în problemele vieţii lor, stând de vorbă cu fiecare din ei după slujbele divine. Prin ei va putea cunoaşte adică, indirect şi pe cei ce nu frecventează biserica, aflând cauzele care i-au înstrăinat de biserică. Credincioşii care frecventează biserica sunt totodată şi cei mai preţioşi misionari şi colaboratori ai preotului, ei alcătuiesc acea elită religioasă a parohiei, prin care preotul poate utiliza apostolatul laic ca un auxiliar preţios în cunoaşterea parohiei şi în activitatea lui pastorală în general. De aceea, aceştia trebuie să rămână permanent în centrul atenţiei şi al preocupărilor preotului.

2) Activitatea preotului prin ierurgiile şi toate serviciile divine săvârşite afară din biserică, în casele credincioşilor, ca de exemplu: mersul cu botezul caselor (mersul cu crucea la Bobotează sau cu icoana în ajunul Crăciunului), diferitele slujbe în legătură cu cultul morţilor, maslurile săvârşite la casele celor bolnavi, uneori botezurile şi logodnele, şi în general orice slujbă care intră în cadrul asistenţei religioase solicitate de credincioşi la domiciliu. Toate acestea sunt pentru preot ocazii de a cunoaşte casa, familia şi nivelul de trai al unora dintre enoriaşii săi. El îşi va putea întregi astfel sau completa imaginea individuală pe care şi-a făcut-o despre fiecare credincios, în cercul lui restrâns de viaţă, posibilităţile lui materiale şi sufleteşti, cu calităţile şi cu defectele şi cu nevoile lui.

3) Dar prilejurile de contact direct (personal) cu credincioşii trebuiesc căutate şi în afară de biserică şi de serviciile religioase, - adică în viaţa socială, sau în viaţa obişnuita, de toate zilele, mai ales când e vorba de credincioşii care sunt mai înstrăinaţi de biserică şi care ocolesc, adesea intenţionat, pe preot.

Atât în biserică, cu prilejul sfintelor slujbe, cât şi în afară de biserică şi de obligaţiile lui religioase, păstorul de suflete se va comporta faţă de credincioşii săi nu ca un funcţionar de birou, - formalist, rece şi distant - ci ca un părinte şi duhovnic, apropiat şi familiar, căutând de fiecare dată să pătrundă în intimitatea sufletului lor, silindu-se să le câştige cât mai deplin inimile şi încrederea, să devină pentru ei prietenul, sfetnicul şi confidentul cel mai apropiat, mai de încredere, mai iubit, şi mai căutat, al fiecăruia dintre ei. Pentru aceasta, el e dator să nu se izoleze de viaţa credincioşilor lui, ci dimpotrivă, să caute, să creeze sau să promoveze el însuşi ocazii de contact cu enoriaşii săi, pentru întărirea şi adâncirea legăturilor sufleteşti dintre el şi ei. Se va feri, bineînţeles, de a se vulgariza sau de a-şi compromite autoritatea şi respectul cu care se cuvine să-1 cinstească enoriaşii, ci în toate prilejurile de acest fel va urmări doar unicul şi nobilul ţel de a influenţa în bine viaţa credincioşilor lui, de a răspândi în orice ocazie şi în orice moment concepţia şi atitudinea creştină de viaţă. Pildă în acest sens îl avem pe Mântuitorul însuşi, care nu pierdea nici un prilej de a propovădui Evanghelia, ci predica pe câmp, în sinagogi, pe lacul Ghenizaret, pe drumul către Emaus, stând şi odihnindu-se la fântâna lui Iacov, ş.a.m.d. - şi continuând cu sfinţii Apostoli, călătorind şi vizitând mereu primele comunităţi creştine, înfiinţate şi păstorite de ei sau de ucenicii lor direcţi.

Preotul va folosi în acest scop, orice prilej de întâlnire cu enoriaşii săi, informându-se cu dragoste şi înţelegere despre toate nevoile, lipsurile şi necazurile lor. Pe drum nu se va mulţumi doar să salute sau să răspundă la salutul celor cu care se întâlneşte, ci va căuta ocazia de a intra în vorbă sau de a schimba câteva cuvinte cu fiecare din ei, întrebându-i despre ocupaţiile, interesele şi nevoile sau problemele lor momentane, etc. Nu trebuie să aştepte preotul numai prilejurile de întâlniri întâmplătoare cu enoriaşii săi, ci el poate şi e dator să caute asemenea ocazii, folosind pentru aceasta interesele lor materiale, familiare sau sociale, în care el le poate fi de folos sau le poate veni într-ajutor, cu sfatul, cu banul sau cu asistenţa de orice fel: de exemplu un deces sau o mare suferinţă în familie, o onomastică sau o aniversare, o împrejurare grea sau importantă în viaţă etc.
În sfârşit, preotul poate folosi pentru cunoaşterea enoriaşilor săi orice întâlniri incidentale, ocazii neprevăzute şi orice formă de relaţii sociale sau cetăţeneşti, în care el poate veni în legătură şi sta de vorbă cu ei (ca de exemplu: legăturile de rudenie sau de prietenie, vizite de curtoazie la aniversări şi onomastici familiare, participarea la manifestările cu caracter obştesc sau cetătenesc-social: serbări, alegeri, şedinţe etc.).

4) Preotul poate recurge la cercetarea propriu-zisă a parohiei, în scopul cunoaşterii ei mai rapide şi mai depline. Pentru aceasta el va utiliza vizitele pastorale, fie sistematic, adică făcute după un plan sau program dinainte stabilit, fie întâmplătoare sau ocazionale. Astfel, îndată după instalarea în parohie, în calitatea lui de păstor de suflete, este chiar dator să facă mai întâi unele vizite de rigoare sau de prezentare, persoanelor mai importante din parohie şi localitate, cu care e obligat, prin însăşi situaţia lui, să ia îndată legătura, ca de exemplu: ceilalţi preoţi (dacă sunt), învăţătorii şi profesorii din localitate, intelectualii, cântăreţul şi consilierii (epitropul) bisericii, organele reprezentative ale puterii de stat locale.

În calitatea lui de nou păstor, este bine să facă o vizită generală în parohie, intrând în casa fiecărui credincios şi ducând pentru prima oară binecuvântarea, salutul şi cuvântul său de îndrumător sufletesc, în căminele enoriaşilor. Prima vizită cu caracter sacerdotal o realizează noul preot la Bobotează, când va fi îmbrăcat cu Epitrahilul şi Sfânta Cruce, moment în care va binecuvânta casele enoriaşilor cu Aghiazmă Mare.

Vizitarea caselor cu acest prilej se va face, în decurs de mai multe zile, după un plan sau program dinainte stabilit şi anunţat în biserică, pentru ca fiecare familie să ştie în ce zi sau în ce moment din zi (aproximativ) va fi vizitată. Se vor alege de preferinţă momentele din zi când toţi sau cea mai mare parte din membrii familiei pot fi găsiţi acasă, evitându-se situaţiile când prezenţa preotului ar putea deranja sau jena pe cei ai casei (ca de exemplu în timpul meselor, dimineaţa sau seara prea târziu, etc.). Vor fi excluse din preocupările preotului orice intenţie de câştig bănesc cu acest prilej. Credincioşii vor fi preveniţi din vreme că nu sunt obligaţi ia nici un fel de plată sau renumeraţie pentru osteneala preotului. Se va fixa pentru fiecare zi un anumit grup de case, pentru ca preotul să aibă timpul necesar de a le vedea pe toate, rară grabă, în fiecare casă, după obişnuita stropire şi binecuvântare, preotul va zăbovi cel puţin 10-12 minute, aducând celor de faţă salutul lui de bun-găsit, stând de vorbă cu ei, căutând să-i cunoască pe fiecare în parte, să le asculte cu atenţie şi răbdare destăinuirile, să se informeze asupra vieţii lor religioase, ş.a.rn.d.. O atenţie deosebită se va da mai ales copiilor, mamelor, bătrânilor şi bolnavilor. De dorit este ca preotul să poată avea la el atunci: iconiţe, cruciuliţe, cărţi de rugăciune şi de pietate, etc., pe care să le împartă gratuit.

Astfel de vizite generale sau parţiale ale parohiei poate întreprinde preotul şi cu alte ocazii, fără caracter ritual (sacerdotal), pentru pregătirea enoriaşilor în vederea unei acţiuni importante pe care el vrea s-o întreprindă în parohie, ca de exemplu strângerea de fonduri pentru reparaţia sau înzestrarea bisericii, mobilizarea enoriaşilor pentru lucrări de interes obştesc etc.

5) În sfârşit, cunoaşterea parohiei poate fi făcută treptat, în cursul activităţii pastorale, cu ajutorul registrelor parohiale şi Afişelor parohiale individuale. Conform articolului 48, alin. f. din actualul Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, între alte obligaţii ale preotului paroh figurează şi aceea de a ţine la cancelaria parohială un registru al tuturor membrilor parohiei, în care se vor nota: numele şi prenumele, ocupaţia, data naşterii, a botezului, a cununiei, a morţii, a venirii în parohie (pentru cei nou veniţi) sau a eventualei mutări în altă parohie (în cazul plecării sau a modificării teritoriale a parohiei), etc.

Pe lângă aceasta preotul va putea folosi şi completa câte o fişă individuală pentru fiecare din enoriaşii săi, în care va nota orice fel de date menite să ajute nu numai la identificarea civilă a persoanei respective (situaţia familiară, membrii familiei, ocupaţia fiecăruia, etc.), ci şi la conturarea chipului său sufletesc şi religios-moral, frecvenţa la biserică, etc. E de la sine înţeles că, pe când registrele parohiale au un caracter oficial şi public, ele putând fi puse la dispoziţia oricărui organ de control, fişele individuale au un caracter neoficial şi mai intim, stând la dispoziţia şi în ajutorul exclusiv al preotului, ca un auxiliar în activitatea lui pastorală şi mai ales la duhovnicie.

Bibliografie:

Mihălţan Ioan, Metode şi mijloace pastorale pentru întărirea credincioşilor în dreapta credinţă, în revista Mitropolia Banatului, nr. 9-10, 1983.

IV. Comportarea candidatului înainte de instalare în parohie

Potrivit Statutului şi Regulamentului de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, parohiile se ocupă de către candidaţi, prin numire şi prin concurs. Chiriarhul fiecărei episcopii ortodoxe române hotărăşte forma de ocupare a parohiilor din episcopia respectivă.

Este cunoscut că fiecare din cele două proceduri - numire sau concurs îşi are avantajele şi dezavantajele sale. Nu este locul să ne ocupăm aici de această problemă.

Având în vedere că, adeseori, prima impresie pe care o face candidatul, atunci când se prezintă în parohie, este hotărâtoare atât pentru şansele de a ocupa parohia, cât şi pentru influenţa pe care candidatul o poate exercita asupra credincioşiilor, dăm în cele ce urmează o serie de povăţuiri practice, referitoare la felul cum să procedeze candidatul înainte de a ajunge să ocupe parohia.

În cazul că parohia se ocupă prin concurs, adică prin alegerea de către enoriaşi a candidatului, acesta trebuie să se prezinte în parohie, spre a se face cunoscut alegătorilor. Pentru a evita orice neplăcere, trebuie, în prealabil, să ia contact cu protopopul sau cu autoritatea care programează prezentarea candidaţilor în parohie. Aceasta, pentru a avea corectitudinea că în Duminică sau sărbătoare în care urmează să meargă în parohie nu vor fi prezenţi acolo şi alţi candidaţi. Programul prezentărilor în parohie trebuie astfel întocmit încât fiecare candidat să aibă fixată ziua în care se poate prezenta în parohie. Această programare trebuie să fie cunoscută totdeauna şi de credincioşi. Alegătorii trebuie să ştie ordinea în care se prezintă candidaţii în parohie.

Cu ocazia primei descinderi a candidatului în parohie el poate să meargă la una din persoanele care are un anumit rol în problemele bisericii şi ale parohiei, ca de exemplu cântăreţ, epitrop, membru în consiliul parohial etc. Uneori e şi mai bine să nu meargă la nimeni, ci direct la biserici

Dacă e preot sau diacon, candidatul va sluji la biserică şi va predica. Dacă e nehirotonit, va cânta în strana cântăreţilor şi va predica.

După terminarea serviciului divin, va ruga pe credincioşi ca - după împrejurările şi posibilităţile locale - să mai rămână un timp oarecare în biserică, sau să se întâlnească la o oră anumită într-o altă sală, spre a le arăta motivele care l-au determinat să vină la ei. Cu această ocazie, candidatul îşi va face prezentarea. Va arăta de unde este, cine este, ce anume a realizat în viaţă pe plan cultural, religios, bisericesc, naţional, economic etc. Va arăta mai ales motivele de ordin personal, care îl determină să dorească a deveni părintele şi conducătorul lor sufletesc. Aici, accentul principal trebuie pus totdeauna pe dragostea sinceră şi curată faţă de Biserică.

Fiecare candidat în parohie trebuie să aibă atitudini morale compatibile cu demnitatea preoţească, în mod special candidatul trebuie să excludă total din preocupările lui încercarea de a influenţa pe alegători, Candidatul care face uz de influenţă prin diferite mijloace îşi pierde autoritatea morală în faţa credincioşilor încă înainte de a ajunge să fie preotul şi părintele lor. O victorie în alegeri dobândită prin astfel de mijloace se va răsfrânge negativ în pastoraţia preotului.

Tot atât de condamnabilă este şi atitudinea acelor tineri candidaţi care acceptă combinaţii de căsătorie, adeseori umilitoare, numai şi numai să obţină parohia. Fiecare candidat la preoţie trebuie să ştie că parohia nu poate fi o zestre pentru căsătoria fetelor şi că o asemenea situaţie degradează deopotrivă atât pe candidat cât şi pe fecioară şi pe părinţii care recurg la asemenea mijloace pentru a-şi căsători fetele.

De altfel, studiul Teologiei pastorale ne învaţă că nu e recomandabil ca preotul să fie din satul său natal sau în parohia de unde este soţia lui. Multe şi dificile sunt problemele pe care un preot le întâmpină la tot pasul într-o asemenea parohie, învăţătura Mântuitorului că "nici un prooroc nu este primit în patria sa" (Luca IV, 24) este valabilă şi în zilele noastre şi va fi până la sfârşitul veacurilor.

Condamnabile sunt de asemenea şi încercările acelor candidaţi care solicită intervenţia unor persoane cu influenţă, pentru ca să-şi asigure victoria în alegeri. O asemenea atitudine nu poate fi compatibilă cu cel ce vrea să fie lumii lumină şi povăţuitor altora spre împărăţia lui Dumnezeu.

Se recomandă ca după ce s-a consumat actul alegerii, atât cel ales cât şi susţinătorii lui să fie foarte precauţi şi moderaţi în toate manifestările lor. Să evite petrecerea pentru reuşita în alegeri. O asemenea manifestare ar supăra şi ar îndârji pe alegătorii care au votat împotriva celui ce a reuşit.

Candidatul care a fost ales se va prezenta personal, într-una din Duminicile următoare, în parohie, spre a mulţumi credincioşilor pentru dragostea şi încrederea arătată. Şi cu acest prilej va merge, desigur, la biserică unde va sluji dacă este preot şi va predica. Partea ultimă a predicii poate să fie un cuvânt cald de mulţumire şi de recunoştinţă faţă de toţi creştinii din parohie. Caracterul şi natura acestui cuvânt de mulţumire trebuie să fie pentru toţi ca şi când ar fi fost ales cu unanimitatea voturilor din parohie.

După ieşirea de la biserică, dacă va fi cazul, cel ales trebuie să stea de vorbă cu toţi aceia care doresc să-l întrebe anumite lucruri. El va căuta să fie cu bunăvoinţă, cu înţelegere şi cu dragoste faţă de toţi care se apropie de el. E bine, de asemenea, ca în astfel de împrejurări să arate credincioşilor că este interesat să ocupe parohia cât mai repede posibil. Candidatul care după ce a fost ales amână mereu instalarea sa în parohie dovedeşte lipsă de dragoste şi interes pentru credincioşi, lucru care afectează încrederea oamenilor în cel pe care l-au ales cu atâta dragoste ca să fie părinte şi povăţuitor al lor.

În cazul că episcopul numeşte direct în postul vacant al unei parohii pe candidat, lucrurile se simplifică mult. în această situaţie candidatul nu mai trebuie să facă toate eforturile pentru ca credincioşii să-l cunoască cât mai bine încă înainte de instalarea sa în parohie. Rămâne ca această cunoaştere să se facă după instalare.

Viitorul paroh este dator în acest caz a se prezenta, cel puţin odată, înainte de instalare, în parohia în care a fost numit. El se va ocupa de locuinţa în care se va instala şi împreună cu epitropul şi cu membrii consiliului parohial să hotărască asupra eventualelor reparaţii etc. pe care aceste imobile le reclamă imediat. Casa, curtea, grădina, cu un cuvânt, toate dependinţele locuinţei viitorului preot trebuiesc puse în ordine.

Împreună cu membrii Consiliului parohial el va discuta data şi programul de instalare în parohie, iar după aceea va sta de vorbă cu protopopul de care aparţine şi care, în mod obişnuit, reprezintă pe episcop la instalare.

La instalarea noului preot, se săvârşeşte Sfânta Liturghie, de un sobor de preoţi. La sfârşitul slujbei vorbeşte protopopul, care va prezenta şi actul de numire sau de aprobare a alegerii, dat de către episcop. Ca semne văzute ale misiunii preoţeşti şi ale jurisdicţiei parohiale, se înmânează acum, în mod solemn, noului preot cheile bisericii, Sfânta Evanghelie şi Crucea.

După aceasta va vorbi îndată noul paroh. Dacă protopopul, în cuvântarea ţinută, a arătat împrejurările în care a devenit vacantă parohia, a elogiat pe fostul preot şi a prezentat pe noul păstor de suflete, acesta la rândul său, va observa următorul plan al vorbirii:

Va mulţumi în primul rând lui Dumnezeu, care l-a ales şi l-a învrednicit să primească Sfânta Taină a preoţiei şi să ajungă păstor de suflete.

Va mulţumi apoi episcopului, care l-a hirotonit şi l-a numit paroh în această parohie.

Va expune programul de misiune pe care îl are, precum şi dragostea lui pentru toţi fiii săi duhovniceşti.

Va mulţumi protopopului pentru onoarea, pentru apreclerea făcută şi pentru osteneala depusă cu această ocazie.

Va mulţumi şi preotului care a administrat până în clipa aceea parohia şi a purtat grijă de sufletele credincioşilor.

Dacă mai sunt şi alte persoane, care au contribuit la bunul mers al parohiei, sau la fastul zilei, nu le va uita nici pe acestea.

Urmează apoi, la cancelaria parohiei preluarea inventarului şi întocmirea procesului verbal de predare şi primire.

Bibliografie:

Arhim. Varahil Jitaru, Păstorul şi turma, în Îndrumător Pastoral IV, Alba Iulia, 1982, pag. 109.

V. Instalarea preotului în parohie

Instalarea în parohie e un moment solemn şi memorabil în viaţa preotului, mai ales dacă e vorba de un începător în preoţie, iar nu de un preot care se transferă. E cea dintâi prezentare oficială sau recomandare a preotului în faţa întregii sale enorii sau măcar a unei părţi din ea; din punct de vedere administrativ, de la data instalării decurg toate drepturile şi toate datoriile preotului în parohie. Totodată instalarea unui preot nou constituie un eveniment de seamă în viaţa religioasă a unei enorii. De aceea, ea trebuie pregătită din vreme şi organizată în toate amănuntele ei, pentru a i se imprima solemnitatea şi importanţa cuvenită. De felul cum se prezintă preotul pentru prima dată în faţa enoriaşilor săi şi impresiile pe care le lasă cu acest prilej, vor determina într-o bună măsură atmosfera care se creează în jurul preotului nou venit în parohie.

Instalarea preotului se face după hirotonie, de către reprezentantul episcopului, care e de regulă protopopul locului, uneori un consilier sau un delegat al acestuia. De aceea, primul lucru pe care trebuie să-1 facă preotul e să ia legătură cu protopopul de care aparţine, cu care va stabili, de comun acord data, programul şi toate amănuntele modului în care se va desfăşura instalarea. Acest eveniment se pune în aplicare prin înţelegere cu organele reprezentative ale parohiei: prim epitropul, cântăreţul şi consilierii, iar dacă e cazul, cu cele ale Primăriei locale şi se vor lua toate măsurile practice pentru buna pregătire a instalării: curăţenia bisericii, procurarea celor necesare pentru slujbă, pregătirea agapei tradiţionale, mobilizarea parohienilor pentru asigurarea participării lor la slujbă în număr cât mai mare, pregătirea predicii ocazionale etc.

În acest scop se va face, în cadrul parohiei, o informare, anunţându-se din vreme data instalării noului preot şi invitându-se preoţii din parohiile învecinate.

Instalarea se face de regulă în zi de sărbătoare, preferabil duminica. Programul festivităţiilor este următorul:

Dimineţa se face slujbă solemnă, într-un cadru cât mai festiv, şi dacă e posibil, cu un sobor de preoţi. După slujbă, urmează cuvântul protopopului (sau al delegatului episcopului, dacă e altul decât protopopul); acesta citeşte actul de numire semnat de episcop, prezintă pe noul preot şi îi înmânează cheile bisericii, Crucea şi Sfânta Evanghelie, ca simboluri văzute ale misiunii preoţeşti şi ale jurisdicţiei parohiale, apoi urează noului preot succes în activitatea pastorală, dându-i şi îndrumările sau sfaturile de rigoare.

Urmează cuvântul de răspuns al noului preot. Acest cuvânt ocazional trebuie pregătit dinainte, pentru că atât cuprinsul cât şi modul rostirii lui e fundamental pentru impresia pe care o va face noul preot în această importantă ocazie. El constituie un fel de carte de vizită, cu care se prezintă preotul, în faţa enoriaşilor săi şi din care se vede atât personalitatea noului preot cât şi concepţia sa despre preoţie, gândurile şi idealurile sale de activitate pastorală, felul cum îşi înţelege el misiunea etc. Iată punctele principale care trebuie să alcătuiască, în general, conţinutul unei astfel de cuvântări:

1. 
   Expunerea concepţiei despre preoţie şi a planului general a noului
   preot, aşa cum îl înţelege el să păstorească;
   
2. 
   Elogiul înaintaşilor săi de la conducerea parohiei (dacă e cazul);
   
3. 
   Îndemn la ascultare pentru organele parohiale şi enoriaşi în vederea bunei cooperări cu preotul;
   
4. 
   Exprimarea sentimentelor de recunoştinţă faţă de toţi cei care au contribuit la creşterea, educarea şi formarea noului preot;
   
5. 
   Mulţumiri şi asigurări de devotament, de iubire şi ascultare faţă de episcop;
   
6. 
   Mulţumiri aduse protopopului (delegatul eparhial) şi altor persoane oficiale care au contribuit şi au participat la instalare;
   

g) Invocarea ajutorului lui Dumnezeu în misiunea pe care o începe.

Dacă este timp, festivitatea se poate încheia cu un Tedeum (sau măcar Polihroniu) pentru episcop, protoiereu, preotul nou numit şi toţi enoriaşii. Dacă e posibil, urmează agapa tradiţională, care are loc de obicei în casa parohială sau la locuinţa preotului.

Stras legată de instalare este luarea în primire a situaţiei parohiale (gestiune, inventar, registre parohiale, etc.) de către noul preot de la cel vechi sau de la consilierii epitropi, prin proces verbal întocmit în faţa protopopului.

Cu aceasta, instalarea noului preot este un fapt împlinit. El este acum de drept şi de fapt păstorul parohiei respective şi îşi poate începe, cu ajutorul lui Dumnezeu, misiunea preoţiei.