Introducere

Rezumat teză:

„FORMA URMEAZĂ SITUAȚIEI. Orașul contemporan anticipat de situaționiști”

drd. Silviu S. Teofil Medeșan

Introducere

Folosirea unor concepte care pleacă de la teoriile situaţioniste de intervenție în oraș este o opțiune de interpretare a experimentelor de arhitectură temporară, de urbanism participativ sau de intervenții urbane contemporane. Deși aceste experimente nu îşi asumă direct realizarea proiectului situaţionist, ele pur şi simplu moștenesc un limbaj şi concepte care şi-au pierdut conştiinţa originii, dar funcționează încă așa cum le-au descris situaţioniştii. Mișcarea Internaţională Situaţionistă este prima avangardă care își construiește un cadru-instrument de acțiune directă pe forma urbană, cu scopul de a o schimba, şi, odată cu aceasta, de a transforma întreaga societate. Bineînțeles, acest proiect a fost unul utopic; radicalitatea extremă a teoriilor lor împiedică însă observarea faptului că „formele hedoniste îmblînzite și atenuate ale construcțiilor situaționiste și-au găsit un loc în societățile existente” (Hecken, 2007, p. 75).

Acestă teză vrea să privească proiectele-experiment „La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur”, „Parcul Est” și „Acțiuni pe Someș” prin prisma „situaţionistă”, în demersul de a situa într-un sistem de gîndire proiecte care doresc să lucreze inter-disciplinar. Dana Vais discută despre modul în care astăzi cu greu mai putem face diferența între modul de acțiune al arhitecților și cel al artiștilor: „artiștii se concentrează foarte mult pe spațiul urban, în timp ce arhitecții acționează cîteodată ca artiști” (Vais, 2010, p. 48)¹, în aceste suprapuneri ale celor două discipline este mai importantă „înțelegerea dincolo de estetică a artei în sine – capacitatea acesteia de a-și extinde domeniul de aplicare și mijloacele, de a intra și în spații care erau în mod convențional atribuite disciplinei arhitecturii sau urbanismului” (Ibid.).²

Propun o citire a experimentelor din spațiul public clujean prin prisma teoriilor situaţioniste ce privesc oraşul ca nivel ultim la care se poate crea o „artă integrală”. Mă interesează cum pot mijloacele artistice să schimbe percepţia asupra spaţiului public. Care sînt mecanismele care se pun în mişcare cînd arta iese cu adevărat în societate? Cum se dezintegrează convenţiile ei şi cum poate ea produce un spaţiu comun folosind creativitatea publicului? Situaţioniştii au imaginat concepte precum deriva, comportamentul experimental, urbanismul unitar ori construcția de situații. Acestea sînt încă valabile sau adaptabile teoriilor contemporane şi pot descrie exact procesele prin care arta vrea să schimbe lumea.

Introducere în proiectul „La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur”

Proiectul „La Terenuri – Spaţiu Comun în Mănăștur” a demarat la începutul anului 2013 ca o iniţiativă locală a unui proiect cu finanţare europeană: Landscape Choreography.³ Proiectul european cuprindea un coordonator de proiect şi trei colective locale de punere în practică din trei ţări diferite: Germania (partener local în Cottbus), Italia (partener local în Taranto) şi România (partener local în Cluj), reprezentată de Asociaţia Colectiv A⁴ (un ONG stabilit la Fabrica de Pensule şi interesat de impactul artei la nivel social).

În mod specific, zona „La Terenuri” a fost atrăgătoare pentru proiect pentru că este un spaţiu verde deschis, neconstruit, cu valenţe de parc public, extrem de necesar densităţii Mănășturului (fig. 1-3). În plus, zona are o istorie complexă care aduce în discuţie intervenţia brutală a planificării urbane peste un ţesut rural: terenurile agricole ale fostului sat Mănăștur (Belkis, Coman, Sîrbu, & Troc, 2003, p. 147)⁵. Consecinţele acestui impact se simt şi astăzi, în zonă existînd procese de retrocedare. Această stare de provizorat a lăsat loc unor fenomene interesante care îşi au originea în primii ani ai cartierului: grădini urbane care au apărut pe trama fostelor terenuri agricole, practici „mutante” de folosire a spațiului urban inventate de populația mutată masiv din zonele rurale din proximitatea Clujului (Troc, 2003, p. 155). Aceste grădini sînt îngrijite în principal de locuitorii care au garaje, grădina fiind o extensie temporară a locuinţei, însă proprietatea terenului nu aparține grădinarilor (fig. 4-5). În acelaşi timp, incertitudinea legală face ca zona să fie neglijată de administraţia locală, deşi ea este folosită intens de locuitori ca spaţiu public și este marcată pe planul urbanistic general ca spațiu verde. De remarcat este însă faptul că această folosire este foarte fragmentată de grupuri care deseori intră in conflict: grupuri de copii, grupuri de adolescenți, grupul iubitorilor de animale, grupul celor care îl folosesc pentru relaxare (picnic, plajă, plimbare), grupul celor care fac sport etc.

Deriva mănăștureană

În acest context complex a demarat proiectul „La Terenuri – Spațiu Comun în Mănăștur”. Nefiind un proiect tipic de arhitectură, cu temă și sit specific, alegerea cadrului de desfășurare a rămas la latitudinea colectivului local de punere în practică (colectivul „La Terenuri” și colaboratorii săi). De cele mai multe ori, pentru identificarea unui astfel de spațiu pretabil experimentelor, se folosește tehnica derivei – practică teoretizată de Guy Debord în eseul „Teoria derivei”, apărut în numărul 2 al revistei Internaționala Situaționistă, în decembrie 1956. În acest text Debord definește deriva ca fiind „o tehnică a trecerii rapide prin diverse medii” și o leagă strîns de „recunoașterea efectelelor de natură psihogeografică și de afirmarea unui comportament ludico-constructiv, ea devenind, din toate punctele de vedere, contrastantă cu ideile clasice de călătorie sau plimbare” (Debord, 1958b, p. 19). ⁶ El continuă subliniind faptul că nu aleatoriul este determinant aici: „din punctul de vedere al derivei, orașele au un relief psihogeografic, cu curenți constanți, puncte fixe și vortexuri care fac apropierea sau ieșirea din anumite zone foarte dificile” (Ibid.)⁷. Practic, acesta este momentul cînd se stabilește o metodă situaționistă de citire a orașului, o metodă pe care arhitecții contemporani au preluat-o și o folosesc deseori la începutul unui proiect, chiar și în practica actuală: observarea contextului, axe și fluxuri existente pe teren, parcursuri, relații vizuale și conexiuni spațiale care pot fi percepute doar de la nivelul ochiului etc. În același timp, deriva oferă și o observare a comportamentului uman în raport cu spațiul: ce inspiră, ce emoții trezește, cum reacţionează factorul uman și social la spațiul urban.

„Hoinăreala” prin cartierul Mănăștur, în căutarea unui spațiu pentru joacă urbană este o formă contemporană de dérive. Impactul pe care îl are proiectul „La Terenuri” în comunitatea actorilor urbani se datorează și faptului că locul ales are o semnificație universală în ce privește locuirea spațiului public est-european din cartierele planificate în comunism. Dincolo de limita proprietăților personale, spațiul public devine abandonat, neîngrijit și, deși este folosit (pentru că nu există altă opțiune), acesta creează un sentiment de neapartenență: „Orice proiect colectiv este de acum improbabil, fiecare încercînd să se izoleze cît mai mult cu putință și să atingă o autonomie maximă în raport cu sistemul colectiv de servicii” (Troc, 2003, p. 156). Această ignorare a spațiului public se poate vedea în starea degradată a zonei: loc de joacă neîngrijit, terenuri de sport nereparate, suprafețe mari de vegetație crescută; dar și în modul de utilizare pe grupuri disjuncte, care par să nu conștientizeze valoarea acestui spațiu în rutina lor zilnică. La o primă lectură, zona „La Terenuri” pare că se complace într-un soi de provizorat perpetuat, în care nimeni nu este determinat să ia atitudine: statul nu intervine pentru că situația proprietăților e complicată, proprietarii își așteaptă terenurile pentru eventualele investiții, iar utilizatorii de zi cu zi sînt convinși că nu pot schimba destinul acestui spațiu verde și se bucură de el cît mai pot. Nimeni nu se gîndește la un scenariu în care această stare de fapt se va dezechilibra.

Aici intevine rolul colectivului de inițiatori ai proiectului „La Terenuri”, care descoperă spațiul, îi înțelege rolul vital în cartier și începe să lucreze în acest context. Deriva este folosită ca un instrument de lectură a contextului, premergător acțiunii concrete pe teren.⁸ (fig. 6)

Experiența europeană

Proiectul „La Terenuri” a pornit din intiațiva asociației italiene Balletto Civile, aceasta fiind cea care a propus spre finanţare un proiect de intervenţie în spaţii publice, încercînd circumscrierea unei palete largi de domenii: coregrafie, peisagistică, artă, arhitectură, analiză antropologică. Urmărind o metodologie testată deja în proiectele anterioare ale companiei, Balletto Civile⁹ propun implicarea directă a performance-ului în rutina utilizatorilor unui spaţiu. Conceptul proiectului Landscape Choreography a propus o platformă europeană de parteneri locali, care să experimenteze cu o metodologie de lucru ce folosește cultura și arta (evenimente, performance, concerte, expoziții, ateliere) pentru a interveni în spații abandonate sau neglijate din oraș, cu scopul recuperării și activării lor.

La Cluj, în zona „La Terenuri” din cartierul Mănăștur, colectivul local a propus amenajarea acestui spaţiu folosit dar neîngrijit cu mobilier urban şi instalaţii temporare, care să încurajeze interacţiunea între diversele grupuri de utilizatori. De-a lungul celor patru ani de proiect s-au construit o scenă, un amfiteatru, o grădină comună, bănci, scări şi alei de acces la peticele nefolosite; s-a reparat locul de joacă existent, s-au amplasat două containere ca spațiu de discuții şi depozit; au fost întreţinute spaţiile verzi (fig.3).

Aceste acţiuni de construire şi ocupare zonei s-au realizat în strînsă colaborare cu dorinţele şi nevoile diferitelor grupuri de oameni care folosesc zonaă „La Terenuri”, încercîându-se construirea unui spaţiu comun care să fie produs, apărat şi locuit în mod constant de către utilizatorii și locuitorii lui.

Spațiul Comun

Filosoful și activistul belgian Lieven De Cauter observă că în contemporaneitate uităm de spaţiul comun, pentru că sîntem obişnuiţi să vorbim doar în binomul public/privat (De Cauter, 2015, p. 256). Ceea ce aparţinea tuturor şi nimănui (nu era nici public, nici privat) a fost „apropriat, privatizat sau naţionalizat” (Ibid., p. 258). El este optimist în ceea ce privește producerea spațiului comun, fiind de părere că orice îngrădire are ca efect un nou act de re-apropriere a bunurilor comune, cu alte cuvinte acestea se reproduc la nesfîrşit şi temporar: „spaţiul comun este dificil, temporar, mai mult un moment decît un spaţiu (un moment al spaţiului). Mai mult o utilizare decît o proprietate” (Ibid., p. 267).¹⁰ Filosofii Michael Hardt și Antonio Negri disociază bunurile comune din trecut de comun – un nou concept care se referă la dezvoltarea producției de noi forme împărtășite (Hardt & Negri, 2004, p. XV). Dar cine produce acest comun? Teoreticianul Pascal Gielen preconizează „orașul comun”, care urmează a fi construit precum Noul Babilon – un oraș situaționist imaginat de artistul Constant Nieuwenhuys (Gielen, 2015). Noul Babilon este o rețea de „labirinturi” situat pe piloni, deasupra orașului existent. În viziunea lui Constant Constant acest oraș-labirint poate fi modificat conform dorințelor cetățenilor printr-o creativitate colectivă (van Garrel & Koolhaas, 1966). Producerea spațiului comun în oraș e legată de dezvoltarea unor acțiuni colective care aduc laolaltă grupuri disjuncte. Proiectul „La Terenuri” este o inițiativă de producere a unui moment al spațiului trăit în comun de către locuitorii cartierului. Momentul spațiului comun are efecte asupra orașului, indiferent de proprietate, construind prin experimente o memorie colectivă a aproprierii spațiului urban.

Producerea spațiului comun prin depășirea spectacolului

Întrebarea-cheie în cazul proiectului „La Terenuri” este cum se realizează aproprierea grupurilor disjuncte întîlnite aici și ce instrumente trebuie folosite pentru a produce spațiul comun din întîlnirea lor. Așa cum am văzut mai sus, în societatea românească contemporană există o problemă veritabilă în ce priveşte percepţia spaţiului public ca unul folosit în comun. Şi mai dificilă este chestiunea producerii comunului. Prin munca colectivului „La Terenuri” s-au încercat diverse modalităţi prin care spaţiul urban să fie construit progresiv ca un spaţiu comun al locuitorilor şi al utilizatorilor lui. Una dintre metode folosește mecanismele producerii de cultură pentru a integra locuitorii în producerea acestui spațiu și dezvoltarea unor proiecte-experiment legate de locuirea lui.

Figura centrală a mișcării situaționiste, Guy Debord elaborează conceptul de construcție de situații în antiteză cu conceptul de „spectacol”. Spectacolul separă individul şi îl alienează prin proiecţia de imagini şi reprezentări ale lumii. Societatea devine o sumă de indivizi inerți care nu au nicio legătură între ei (Debord, 1967). În opinia lui Debord spectacolul este depășit atunci cînd „publicul” devine „actor”, cînd spectatorii (indivizii) își depășesc condiția și intervin în propria lor viață (Debord, 1957). În acest demers prin care „publicul” este invitat să participe la construcţia „spectacolului”, Debord intuieşte dezintegrarea ritualurilor şi a convenţiilor existente în lumea artei, ritualuri şi convenţii ce limitează accesul la artă. El propune un asediu al artei, pentru ca aceasta să fie obligată să se reinventeze. Participarea publicului face ca arta să se reîntoarcă spre societate şi să-şi reevalueze relaţiile cu aceasta. „Disoluţia” artei este unul din scopurile declarate ale situaționiștilor, în misiunea lor de a schimba cultura și societatea (ibid.).

În proiectul „La Terenuri”, locuitorii sau utilizatorii spațiului joacă rolul publicului, iar colectivul proiectului este grupul care inițiază construcția de situații: instigatorii. Prin experimentele acestui proiect s-a urmărit integrarea metodelor artistice în realitatea cartierului, cu scopul de a schimba modul de raportare a locuitorilor la spațiul public. Odată cu dispariția binomului public/actori, locuitorul primeşte puterea de a-și depăși condiția și de a-și crea propriul urbanism prin acțiuni concrete, împreună cu cei cu care împarte orașul. În acest proces de folosire a metodelor artei ca pretext de autoconstrucție a orașului, teatrul și galeria se mută în spațiul public, iar noii actori și artiști sînt cei care făceau parte cîndva dintr-un public apatic, fără inițiativă. Acest public devine colectivitatea creativă. La rîndul ei, această colectivitate produce spațiul comun și memoria aproprierii spațiului urban printr-o acumulare de construcții de situații. Esențializînd, putem intui un mecanism care poate genera spații comune: locuitorii construiesc situații colective care dezvoltă progresiv spațiul comun, cel din urmă rezultînd dintr-o acumulare foarte bine localizată a construcțiilor de situații.

Extinderea: apărarea și locuirea spațiilor comune

Pentru ca formele urbane să fie mult mai adaptate nevoilor şi dorinţelor utilizatorilor, locuitorii orașelor trebuie să coopereze și să-și creeze propriul urbanism, unul pe care situaționiștii l-au botezat unitar. Debord definește urbanismul unitar ca „folosirea tuturor artelor și tehnicilor drept mijloace de a contribui la compunerea unui mediu unificat” (Debord, 1957, secțiunea „Vers une…”, par. 2-4).¹¹ Aceste tehnici și arte constituie „arta integrală”, despre care Debord consideră căa se poate realiza doar prin urbanism (ibid.), adică o Gesamtkunstwerk la nivel urban (Sadler, 1999, p. 118). Acest urbanism, „independent de orice considerație estetică, este fructul unei creativități colective, iar dezvoltarea acestui intelect creativ este condiția preliminară a urbanismului unitar” (Debord & Nieuwenhuys, 1958, p. 32).¹²

În diagrama „Noului Teatru de Operaţiuni în Cultură”¹³ şi în numeroase texte publicate în jurnalul omonim al mişcării, construcţia de situaţii este văzută ca intersecţia dintre urbanismul unitar şi comportamentul experimental al celor care construiesc acest urbanism. Richard Sennet reiterează ideea situaționiștilor conform căreia locuitorii trebuie să-și construiască în mod colectiv orașul; „înțelegerea meșteșugului material şi a cooperării sociale poate să genereze noi idei despre cum orașele pot deveni mai bine construite” (Sennet, 2012, p. x).¹⁴ Această colaborare prin „tehnici şi arte”, venită din interiorul grupurilor de utilizatori şi de locuitori ai orașului, creează forme urbane mai bine apropriate individual și în comun. Deci locuitorii din zona „La Terenuri” creează urbanism unitar şi, în același timp, dezvoltă, noi comportamente legate de producerea, locuirea şi apărarea spaţiilor comune.

Spațiile comune creează insule de reacție politică pe care arhitecta Doina Petrescu, membra a atelier d’architecture autogérée¹⁵, le numește micropolitici. Micropoliticile sînt suma actelor politice din viața de zi cu zi a cetățeanului. Puterea micropoliticilor crește cînd ele sînt legate în rețea: „Micropoliticile nu sînt doar politici locale, ci pot fi extinse rizomatic la o scară mai mare pentru a se confrunta cu provocări impuse de ordinea globală” (Till et al., 2005, p. 65).¹⁶ Prin multiplicarea și corelarea acestor practici de intervenție în oraş, pornind de la o scară locală spre una globală, se poate crea o rezistenţă la ordinea uniformizatoare, care tinde să limiteze jocul şi creativitatea în spațiul public. Micropoliticile intră în opoziție directă cu puterea politică sau privată, atunci cînd acestea amenință spațiile comune create, devenind forțe care apărară și protejează spațiile comune.

Artistul Constant a imaginat în proiectul său intitulat Noul Babilon o lume continuă, extinsă global printr-o rețea labirintică de sectoare cu ambianțe diverse în care locuirea devine o derivă continuă. Dacă la Constant locul dispare, pentru Doina Petrescu tocmai caracterul local al creativității trebuie augmentat prin imaginație în planificare şi design (Till et al., 2005, p. 66). Aceste forțe disipate se unesc printr-o reţea imaterială şi devin o contraputere la ordinea existentă. Cu alte cuvinte, se doreşte o schimbare treptată a societății, pornind de la realitatea imediată, și nu inventarea unei societăți complet noi, așa cum își imaginau Constant și situaționiștii. În proiectul „La Terenuri”, această schimbare pornește dintr-un spațiu bine localizat (zona „La Terenuri”) şi se extinde rizomatic către puncte vitale din cartier (școala, parcul și centrul cultural), pe care le transformă, la rîndul lor, în spaţii comune prin construcţia de situaţii. Aceste spaţii comune dezvoltă în timp procese care devin independente de instigatorii iniţiali de situaţii, autogenerînd un urbanism unitar. Oraşul ajunge să fie construit de locuitori, într-o negociere continuă a micropoliticilor spaţiilor comune cu autorităţile de orice fel.

Dacă inițial acțiunile din zona „La Terenuri” s-au concentrat punctual pe perimetrul amenajat cu scena și grădina comună, în timp, colectivul și-a asumat o extindere spaţială amplă în puncte strategice din cartier: Cinema „Dacia”, Școala „Liviu Rebreanu” (fig.3); la nivelul oraşului: Parcul Est¹⁷, acţiuni pe Someș¹⁸, dar şi la nivelul unor reţele internaţionale de schimb de idei şi de practici: „Actors of Urban Change”¹⁹, „One Architecture Week”²⁰ sau Viability Net²¹.

Școala „Rebreanu” din Mănăștur

Extinderea proiectului „La Terenuri” în Şcoala „Rebreanu”, situată în imediata apropriere a zonei, s-a realizat prin două proiecte: o grădină în curtea şcolii, care funcţionează pe principiile permaculturii, fiind îngrijită de elevi şi de profesoara de biologie; şi o pictură participativă, cu teme inspirate din viața cartierului, creată de elevi sub îndrumarea profesoarei de desen. Ambele proiecte au fost inițiate şi coordonate de colectivul „La Terenuri”.

Pictura participativă a fost realizată în cadrul „Dă culoarea şcolii tale”, un proiect în care colectivul „La Terenuri” a fost un partener local invitat de Asociaţia Komunitas: „Cu cît elevii contribuie mai mult la îmbunătățirea spațiului din școala lor și au posibilitatea de a-și pune în practică propriile idei, cu atît mai mult se vor simți și ei proprietarii locului și vor aprecia schimbările făcute și eforturile depuse” (Tîrcă, Tîrcă, & Toma, 2016).

Procesul picturii participative funcționează pentru proiectul „La Terenuri” ca un experiment al experimentului, care arată la scară mică cum funcţionează construcţia de situaţii. În acest caz, situaţia construită este creată de elevii care pictează un perete al şcolii. În acest proces ei ies din rutina şcolii: lucrînd împreună, elevii s-au cunoscut mai bine, au devenit mai implicați în ceea ce fac, şi-au făcut o idee mai bună despre cum funcționează grupul şi au început să-şi împartă atribuțiile pe responsabilități, în funcție de competenţele fiecăruia. La final au fost mîndri de munca lor şi de faptul că au „înfrumusețat” împreună un spaţiu din şcoală. Folosind o metodă artistică (pictura), elevii au ajuns să dezvolte un comportament pe care nu l-ar fi dezvoltat altfel. Deci mijloacele artistice folosite în această construcţie de situaţii au transformat elevii în artiști, cu responsabilitatea de a transforma, aşa cum doresc ei, un loc din şcoală. La nivel de micropolitică, experimentul a arătat cum a funcţionat emanciparea elevilor: cînd are un ţel comun bine determinat, grupul ajunge să se autoorganizeze şi să-şi îndeplinească foarte bine misiunea. În viitor, probabil îşi vor apăra rezultatul muncii, în caz că acesta este ameninţat de o putere superioară lor.

Pe de altă parte, conținutul picturii colective arată cum îşi percep elevii cartierul şi cum vor să-l schimbe. Pictura este o cartare mentală, o proiecţie ideală despre cum îşi visează cetăţenii cartierul. Şcoala, pentru proiectul „La Terenuri”, este incubatorul pentru viitoare construcţii de situaţii (fig. 7).

Play Mănăștur

„Play Mănăștur” sînt o serie de ateliere de planificare și construcție participativă a unui parc în zonaă „La Terenuri”. Dacă pictura participativă de la Şcoala „Rebreanu” a fost un experiment de laborator, aceste ateliere au fost gîndite să fie experimentul din realitate.

Ele au început cu o cercetare pe teren realizată de antropologi şi arhitecți, folosind metode precum interviuri, cartare mentală, design participativ şi sesiuni de construcţie efectivă a unor instalaţii de mobilier urban temporar. În urma unor ateliere de lucru, colectivul „La Terenuri” a realizat o machetă 1:100 a zonei şi a obiectelor de mobilier urban pe care aceştia le-au propus spre construire: o bancă octogonală (Arena Vecinilor - fig. 8), un amfiteatru în faţa scenei existente, reparaţia unor leagăne existente sau un parc de parkour. Trebuie precizat că această propunere de mobilare a spațiului nu a ținut cont de proprietate (aceasta fiind un puzzle incert între domeniul public, terenuri în proces de revendicare și proprietăți private), ci mai degrabă de utilizarea actuală a zonei și extinderea ei în buzunare locuri abandonate. Macheta a fost amplasată în diverse puncte populare din Mănăștur, pentru ca locuitorii zonei să reacţioneze la designul propus (fig. 27). Colectivul „La Terenuri” a făcut interviuri şi a regîndit instalaţiile astfel încît să răspundă nu doar la feedback-ului locuitorilor, ci să deschidă „noi posibilităţi spaţiale” intuite de proiectanţi (Till et al., 2005, p. 35). Aceste consultări au fost urmate de construcţia efectivă a instalaţiilor împreună cu locuitorii.

„Play Mănăștur” funcţionează ca un ciclu continuu de planificare și acţiune imediată, cu scopul construirii unei parc adaptat utilizării şi care, prin acest proces, să dezvolte comportamente experimentale. Pe de o parte există reacţia utilizatorilor, iar pe de altă parte propunerile „instigatorilor”, care încearcă să depăşească utilizarea de rutină: ei au propus o scenă a cartierului sau o „arenă” al vecinilor. Aceste construcții nu sînt cereri directe din partea locuitorilor, ci forme arhitecturale care incită la producerea de conţinut (locuitorul se exprimă pe scenă) sau invită la dezbatere între vecini. Prin design urban se provoacă un comportament experimental care să treacă dincolo de utilizarea de rutină a spaţiului. Construirea acestor instalaţii este în sine o construcţie de situaţie (fig. 16). Se creează treptat memoria spaţiului comun al parcului, chiar înainte ca acesta să existe.

În procesul de materializarea a ideii de parc, locuitorii devin conştienţi de nevoia unui spaţiu verde. Avînd un aport la construcţia lui, şi-l apropriază mai uşor, au iniţiative care continuă intervenţia (autogenerează parcul) şi dezvoltă noi moduri de locuire şi producere a oraşului. Un indicator al faptului că locuitorii îşi apropriază spaţiul comun construit este diminuarea vandalizării obiectelor de mobilier create în aceste ateliere: scena şi arena vecinilor au fost contruite în 2013 şi, respectiv, 2014 şi ele încă există cu unele adaptări la utilizare. Comportamentele utilizatorilor şi ale locuitorilor au fost schimbate prin implicarea lor în producerea acestor obiecte.

În acelaşi timp, nu doar locuitorii îşi schimbă comportamentul, ci şi instigatorii (adică designerii): ei sînt mai atenţi la utilizare, integrează în designul obiectelor dorinţele utilizatorilor şi creează un urbanism unitar, adaptabil forţelor sociale. Pe scurt, implicarea utilizatorilor finali în procesul de creaţie a formelor urbane prin construcţia de situaţii face să apară mutaţii atît în modul de generare, cît şi în cel de locuire a spaţiului urban.

În acest demers de autogenerare a formei urbane, apar noi actori, care au tendinţa de a continua să dezvolte aceste comportamente. Unul dintre elementele cele mai importante ale parcului „Play Mănăștur” este scena. Această construcţie este cadrul fizic care susţine depăşirea spectacolului prin aportul locuitorilor. Prin faptul că au posibilitatea de a urca pe scenă şi de a construi un spectacol, aceştia încep să se autoorganizeze. Astfel au apărut noi grupuri sau asociații interesate de activarea zonei. Aceşti noi actori sînt foarte valoroşi pentru proiectul „La Terenuri”, ei fiind antrenaţi în activităţile planificate şi devenind, la rîndul lor, instigatori de situaţii.

Cinema „Dacia”

Clădirea fostului Cinema „Dacia”, aflată în apropierea zonei „La Terenuri”, a fost recuperată, renovată și deschisă publicului în vara lui 2016 de către Primăria Cluj. Acest centru cultural funcţtionează pe acelaşi sistem ca celelalte centre deţinute de Primărie²²: evenimentele organizate sînt planificate în funcție de ordinea cererilor de închiriere a spaţiilor. Deci, practic, municipalitatea nu îşi asumă nici o formă de filtrare a conţinutului găzduit. Acest mecanism simplist de „curatoriere”, deşi pare la prima vedere cel mai democratic posibil, prezintă o serie de probleme: sînt încurajate evenimente mari (festivaluri, evenimente corporatiste), care nu au nicio legătură cu comunitatea locală (deseori locuitorii nu participă), calendarul este stabilit cu mult timp înainte (pentru că marii organizatori au planurile de activităţi programate din timp), iar actorii locali identificaţi rămân fără spaţii de exprimare. Aceştia sînt excluşi din programare pentru că, nefiind experimentaţi, nu ştiu cum funcţionează accesul la acest spaţiu şi nu sînt încurajaţi în niciun fel să participe. Astfel, aceste centre foarte bine localizate în interiorul cartierelor, deci cu un mare potenţial de a contribui la viaţa culturală a cartierului, devin doar nişte sateliţi „exotici” ai maărilor festivaluri centrale sau spaţii pentru evenimente comerciale (fig. 10).

Pentru Cinema „Dacia” colectivul „La Terenuri” a propus echipei de management a centrului gîndirea unei strategii de programare care să includă nu doar consumul de cultură importată din afara cartierului, ci şi încurajarea producției de cultură a actorilor locali, identificați deja prin proiectul „La Terenuri”. Acest proiect numit „Cinema – Mănăștur Central” a fost selectat în cadrul programului „Actors of Urban Change”, derulat de MitOst din Berlin şi finanţat de Fundaţia Robert Bosch, deci existaseră finanţare şi suport din partea experților din această reţea pentru construirea acestei strategii. Aceastăa facilitare a producţiei locale de cultură cuprindea dezbateri, ateliere de teatru şi de urbanism participativ, cu participarea locuitorilor zonei şi coordonate de specialişti din diverse domenii: antropologie, sociologie, arhitecţi, activişti, artişti etc. S-a urmărit integrarea în programarea centrului a actorilor şi a activităţilor desfăşurate de obicei în aer liber „La Terenuri”, dar şi descoperirea unor iniţiative noi, pe parcursul proiectului.

Prin construcţia de situaţii în spaţii publice, proiectul „La Terenuri” a creat o platformă unde locuitori se pot exprima. Aşa cum am arătat mai sus, depăşirea spectacolului face ca publicul să urce pe scenă şi să creeze propriul spectacol. Unul din cele mai de succes instrumente folosite în zona „La Terenuri”, pe scena exterioară, este conceptul de „microfon deschis” (fig. 9). În cadrul acestor sesiuni, oricine din public se poate exprima pe scenă, deci oricine din public este un potenţial artist. Acest instrument le oferă locuitorilor puterea de a se exprima: în cei patru ani de proiect „La Terenuri” au apărut o sumă de actori interesaţi de cultură: o trupă de teatru de adolescenţi Teen Nation, DJ Darius M, Asociaţia Culturală „Firul Ariadnei”, trupe sau solişti de muzică, dansatori etc. Aceşti noi actori colaborează constant cu colectivul „La Terenuri” şi beneficiază de facilităţile şi reţelele asociaţiei Colectiv A și ale proiectului „La Terenuri”, producînd noi relații între locuitori, dezvoltînd procese şi construind rizomatic situaţii care ajung să fie independente. Ideea proiectului pentru Cinema „Dacia” este de a dezvolta activități cu ajutorul acestor actori, activităţi care să întregească programul centrului.

Din păcate însă, managementul acestei instituţii nu şi-a asumat în totalitate miza de a le da locuitorilor cartierului posibilitatea de a produce o parte din activităţile centrului, astfel încît, coordonatorii reţelei „Actors of Urban Change” au exclus din program reprezentanţii acestei instituţii.²³ Puterea politică se simte ameninţată cînd se propune o participare reală a locuitorilor la producţia de cultură, pentru că acest „punere în poziţia de putere” emancipează „spectatorul”. Prin construcţia de situaţii, locuitorii se transformă din simpli consumatori sau mase electorale în cetăţeni activi şi implicaţi care privesc critic decizia politică. Puterea micropoliticilor ameninţă puterea politică, aceasta preferînd să mimeze participarea şi să-şi păstreze forţa intactă. În acest caz putem observa lupta directă dintre construcția autentică de situaţii şi spectacolul deconspirat de Debord în Societatea sSpectacolului. Cel din urmă vrea să separe şi să alieneze socialul prin imagini (Debord, 1967), în timp ce construcţia de situaţii, prin creativitatea colectivă, vrea să materializeze un spaţiu comun în cinematograful „Dacia”. Proiectul „Cinema – Mănăștur Central” continuă şi fără sprijinul managementului, colectivul „La Terenuri” facilitînd accesul locuitorilor la spaţiile centrului şi susţinînd noi producţii. Actorii identificaţi în zona „La Terenuri” şi aduşi în spaţiul de producţie şi de diseminare al cinematografului „Dacia” constituie colectivitatea creativă care, prin producţia de cultură locală, contribuie la construirea unei percepţii comune a centrului (fig.11)²⁴. În urma acestei produceri de spaţiu comun la Cinema „Dacia” s-a obţinut că unii locuitori colaborează între ei, fac schimb de cunoștințe cu profesionişti din domeniul artelor şi pot deveni, la rîndul lor, profesionişti în diverse domenii, construindu-şi cartierul în care îşi doresc să trăiască.

Extinderea a mizat şi pe o exportare a instrumentelor şi a metodologiilor experimentate „La Terenuri” în alte zone vitale pentru oraş: Parcul Est²⁵ şi rîul Someș. În cazul Parcului Est, o parte din colectivul „La Terenuri” a construit împreună cu studenți-arhitecți un pod care leagă cartierul „Între Lacuri” de zona Parcului Est (fig. 34), iar în cadrul protestelor de pe Someș din 2015²⁶ colectivul „La Terenuri” s-a implicat activ în scrierea petiţiei²⁷, consultările publice şi acţiunile de pe malul rîului. Acest protest s-a soldat cu salvarea malului stîng al Someșului de distrugerea prin construirea unei benzi suplimentare pentru traficul auto.

În acelaşi timp, proiectul „La Terenuri” este în legătură cu diverse platforme şi reţele internaţionale care colaborează, exportă şi importă practici de producere a spaţiului comun prin cultură: „Actors of Urban Change” (Berlin), „One Architecture Week” (Plovdiv, Bulgaria) sau Viability Net (Praga, Cehia).

Concluzii

Lentila situaționistă pe care o propun în acest text vrea să pună în lumină procesele care se declanșează cînd chestionăm convențiile artei. Arta integrală propusă de aceștia transformă toți locuitorii în artiști. Bineînțeles că Noul Babilon imaginat de Constant nu se poate materializa vreodată în întregime (și nici nu ar trebui), însa ce se întîmplă dacă încercăm să creăm fragmentar și metaforic acest oraş, chiar în realitatea prezentă? Construcţia de situaţii poate descrie perfect mecanismul prin care putem acţiona, iar unele experimente contemporane chiar fac acest lucru. Asistăm la o trecere „la fapte”, nemaiașteptând timpul potrivit pentru că utopia să se întîmple. Empowerment-ul locuitorilor pentru a produce prin metode artistice propriul mediu este o cale prin care oraşele pot deveni mai bine construite, mai bine apropriate şi mai bine protejate.

Situaţiile sînt construite de instigatori pentru publicul care admiră pasiv Arta. Treptat, acest public, devine, la rîândul lui, actor în „spectacolul” de zi cu zi şi îşi construieşte propriul spaţiu comun. Un spaţiu al tuturor şi al nimănui, dar pe care trebuie să îl producă în mod continuu pentru a fi împreună cu cei din jur. Prin acumularea de situaţii, colectivitatea creativă produce spaţiul comun – pictura participativă din şcoală, parcul „Play Mănăștur” sau spaţiul interior al Cinema „Dacia”. Construind acest spaţiu, această colectivitate dezvoltă noi comportamente (experimentale), care fac să apară noi moduri de locuire a oraşului: locuitorii produc cultura locală, devin mai conştienţi de spaţiile valoroase din cartier pe care le folosesc zilnic şi le apără prin micropolitici, în caz că acestea sînt ameninţate. Prin producerea de spaţii comune, locuitorii nu doar că îşi construiesc propriul oraş, dar, în acelaşi timp, dezvoltă comportamente noi care protejează şi fac să evolueze aceste spaţii create. În acelaşi timp, designerii acestor spaţii îşi modifică practicaă: construcţia de situaţii duce la modificarea nu doar a comportamentului locuitorilor, ci şi a modului prin care designerii, arhitecţii şi urbaniştii lucrează cu spaţiul urban.

Producerea de spaţiu comun este premergătoarea protestului. Nu este de ajuns ca aceste spaţii comune nou create şi foarte bine localizate („La Terenuri”, Cinema „Dacia”, Parcul Est sau Someșul) săau existe pur şi simplu. Pentru ca ele să producă o schimbare la nivelul oraşului şi al societăţii, ele trebuie să conlucreze în reţea: micropoliticile descrise de Doina Petrescu au o şansă doar atunci cînd luptă împreună împotriva ordinii globale uniformizatoare. Spaţiile comune produse trebuie să facă schimb de practici, cunoştinţe şi actori pentru a crea o ofensivă la „spectacolul” descris de Debord. Extinderea în cazul „La Terenuri” înseamnă exportarea acestei metode de a produce şi de a reproduce spaţiul comun: atelierele „Play Mănăștur” sau pictura participativă se pot organiza oricînd şi oriunde, reţelele internaţionale pot duce la mai multe nivelurie actorii nou-apăruţi în spaţiul comun, iar micropoliticile legate în astfel de reţele internaţionale pot apăra şi proteja spaţiile create de locuitorii oraşului. În cazul „La Terenuri” se creează o memorie a utilizării în comun a unui spaţiu folosit anterior individualist de către diverse grupuri de locuitori; se depăşeşte status- quo-ul zonei, independent de situaţia îngheţată a proprietăţilor („Play Mănăștur”), se identificăa actori locali care produc cultură şi acţionează pentru construcţia unui cartier locuit mai responsabil (proiectul „Cinema – Mănăștur Central”).

La fel cum oamenii pot schimba oraşul, oraşul poate schimba comportamentul locuitorilor. David Harvey vorbeşte despre dreptul ca oraşul să schimbe cetăţenii, reluînd ideea situaţionistă conform căreia relaţia locuitori-cadru urban este bilaterală:

„Dreptul la oraș este mult mai mult decît libertatea individuală de a accede la resursele urbane: este dreptul la schimbarea noastră prin schimbarea orașului. Este, continuînd, un drept comun, mai degrabă decît un drept individual, din moment ce această transformare depinde inevitabil de exercițiul unei puteri colective pentru a remodela procesul de urbanizare. Libertatea de a face și de a reface orașele noastre și pe noi inșine este unul dintre cele mai preţioase și totuși cel mai neglijat dintre drepturile noastre ale omului” (Harvey, 2008, p. 23).²⁸

Acestea sînt doar cîteva din aplicările pe care le pot avea teoriile situaționiste asupra modului actual de intervenție în oraș. Spre deosebire de agenda politică radicală a acestei avangarde postbelice, atitudinile contemporane sînt mai conservatoare și încearcă integrarea tacticilor experimentale în practica planificării de sus în jos sau în dezvoltarea unor rețele paralele, care încă se pretind a fi experimente. Rămîne de văzut cum astfel de inițiative, precum proiectul „La Terenuri” din Mănăștur, pot deveni baze de plecare ale unor politici urbane mai apropiate și mai flexibile față de realitățile cotidiene.

Poziționarea autorului tezei în cadrul proiectului „La Terenuri”

În această cercetare autorul se află între cercetător și practician, dezvoltând în paralel ambele roluri. Această dualitate îmbogățește constant atât cercetarea cât și proiectele în care este implicat.

Ce aduce în plus perspectiva situaționistă asupra experimentelor contemporane din spațiu public?

• 
  practica de arhitectură trecută printr-o analiză teoretică începe să aibă mutații: arhitectul devine mai susceptibil față de utilizator
  
• 
  teoria situaționistă influențează însăși forma arhitecturală: procesul de design devine unul deschis spre o creație colectivă - care poate crea forme mai contextuale, funcționale, inedite estetic.
  
• 
  optica situaționistă introduce în teoria de arhitectură termeni noi care pot descrie fenomene mai puțin vehiculate în arhitectură: deriva, pshihogeografia, deturnarea, arhitectură situaționistă etc.
  
• 
  prin teoria situaționistă se poate face trecerea de la ‘funcțional’ la ‘situațional’ - asociat cu adaptabilitatea, incluziunea, cu procesele de co-producere a arhitecturii.
  

Care este aportul acestei lucrări:

• 
  această cercetare construiește un cadru teoretic cu ajutorul unor concepte istorice, urmărind modul cum ele se aplică în realitate și modificările care survin când sunt folosite pentru analizarea experimentelor contemporane.
  
• 
  această lucrare construiește un discurs situat între teorie și practică, analizând experimente contemporane cât mai locale, la care autorul a luat parte.
  
• 
  teza analizează studii de caz cât mai apropiate autorului pentru a dezvolta un discurs bazat pe surse primare. Implicarea autorului în proiectele studii de caz influențează direct procesul lor.
  
• 
  Lucrarea repune în discuție legătura dintre artă și arhitectură, cum avangardele istorice se oglindesc în arhitectură și ce influențe venite dinspre artă marchează practica contemporană.
  
• 
  lucrarea privește critic practica curentă de arhitectură, schimbă unghiul din care privim profesia de arhitect și atrage atenția asupra nevoii de a reintroduce în procesul de design (la orice scară) utilizatorul final, pune problema esteticului, politicului.
  
• 
  Nu în ultimul rând, această lucrare pune în discuție moștenirea modernistă: cartierul Mănăștur, Parcul Est, sistematizarea Someșului. Toate experimentele analizate aici sunt reacții la o planificare de tip modernist, propunînd astfel o soluție de depășire a paradigmei moderniste prin situațional. Adaptarea la situaționalul concret (din teren), și nu doar la funcționalul presetat în imaginația autorului unui proiect este modalitatea prin care se poate genera arhitectură care răspunde unor realități și nu doar unor prejudecăți.
  

1^ În textul original: „artists focus a lot on urban space, while architects sometimes perform like artists”. Traducere în română de Silviu Medeşan.

2^ În textul original: „It is rather the understanding beyond aesthetics of art itself – art’s capacity to expand its traditional scope and means, to enter also the spaces that were conventionally assigned to the disciplines of architecture and urbanism - which may be more important to consider for this overlap today”. Traducere în română de Silviu Medeşan.

3^ Site-ul oficial al proiectului: http://www.landscapechoreography.eu/about/. Accesat pe 28 iulie 2016.

4^ Site oficial Colectiv A: http://www.colectiva.ro/. Accesat pe 28 iulie 2016.

5^ Revista IDEA nr. 15-16 a publicat în 2003 un dosar dedicat Mănășturului. Articolul “Construirea urbană, socială și simbolică a cartierului Mănăștur” atacă problema din punctul de vedere al impactului social pe care l-a avut construirea cartierului Mănăștur peste sat și peste terenurile agricole aferente lui: http://idea.ro/revista/?q=ro/node/40&articol=185. Accesat pe 9 august 2016.

6^ În textul original: „Le concept de dérive est indissolublement à la reconnaissance d’effets de nature psychogéographique et à l’affirmation d’un comportement ludique-constructif, ce qui s’oppose en tous points aux notions classiques de voyage et de promenade”. Traducere în română de Silviu Medeşan.

7^ În textul original: „Du point de vue de la dérive, il existe un relief psychogéographique des villes, avec des courants constants, des points fixes et des tourbillons qui rendent l’accès ou la sortie de certaines zones de fort malaisés”. Traducere în română de Silviu Medeşan.

8^ Silviu Medeșan și Laura Panait au exersat această metodăa de lectură a orașului în proiectul „Trasee alternative în Cluj”, prezentat în cadrul expoziției „Orașul vizibil” din 2012. Un interviu cu István Szakáts, președintele Asociaţiei Alt Art despre „Oraşul vizibil” e accesibil pe slicker.ro: http://www.slicker.ro/2012/11/20/interviu-istvan-szakats-despre-orasul-vizibil-2/. Accesat pe 22 iulie 2016.

9^ Balletto Civile conceptualizează şi pune în scenă ideea culturii ca practică comună şi participativă. Într-unul din proiectele lor, Balletto Civile lucrează cu locuitorii unui oraş din Italia pentru crearea unui performance care să atragă atenţia asupra piscinei publice abandonate. În spectacolul prezentat, locuitorii simulează o lecţie de înot în bazinul gol al piscinei municipale. Videoul de prezentare al proiectului: https://vimeo.com/32314195. Accesat pe 2 august 2016.

10^ În textul original „The spatial common is difficult, temporary, more a moment than a space (a moment of space). More a use than a property”. Traducere în română de Silviu Medeşan.

11^ În textul original: „L’urbanisme unitaire se définit premièrement par l’emploi de l’ensemble des arts et des techniques, comme moyens concourant à une composition intégrale du milieu.” Traducere în română de Silviu Medeşan.

12^ În textul original: „indépendamment de toute considération esthétique, est le fruit d'une créativité collective d'un type nouveau; et le développement de cet esprit de création est la condition préalable d 'un urbanisme unitaire.” Traducere în română de Silviu Medeşan.

13^ „Noul Teatru de Operațiuni în Cultură”(1958) este o foaie volantă realizată de secțiunea franceză a Internaționalei Situaționiste pentru a ilustra interdependența conceptelor situaționiste. Imagine: https://goo.gl/JKoYOR. Accesat pe 28 iulie 2016.

14^ În textul original: „understanding material craftsmanship and social cooperation can generate new ideas about how cities might become better made”. Traducere în română de Silviu Medeşan.

15^ atelier d’architecture autogérée / studio for self-managed architecture (aaa) este o platformă colectivă care coordonează explorări, acțiuni şi cercetare privind mutații urbane și practici sociale și politice emergente în orașul contemporan: http://www.urbantactics.org/about/. Accesat pe 30 septembrie 2016.

16^ În textul original: „Micropolitics are not only local politics but could be rhizomatically extended at a bigger scale to confront with challenges raised by the global order”. Traducere în română de Silviu Medeşan.

17^ Colectivul „La Terenuri” a coordonat în cadrul Zilelor Arhitecturii 2015 construcția unui pod care leagă cartierul „Între Lacuri” de zona Parcului Est.

18^ Membrii ai colectivului „La Terenuri” au inițiat și au organizat împreună cu alți actori din oraș un protest împotriva proiectului primăriei clujene de a construi o bandă auto suplimentară pe malul Someșului.

19^ „Actors of Urban Change” este o rețea internațională care urmărește dezvoltarea urbană sustenabilă și participativă prin intermediul culturii. http://www.bosch-stiftung.de/content/language2/html/47964.asp. Accesat pe 3 septembrie 2016.

20^ Expoziţie anuală de arhitectură organizată la Plovdiv, Bulgaria și curatoriată în 2016 de studioBASAR. Conferințele evenimentului au prezentat o serie de experimente participative în cartierele socialiste din estul Europei, printre care și proiectul „La Terenuri”. Această platformă de actori poate funcționa ca o rețea est-europeana de schimb de practici: http://onearchitectureweek.com/forum/?lang=en. Accesat pe 3 septembrie 2016.

21^ Un program internațional care le dă unor lideri comunitari din Europa Centrală şi de Est ocazia de a comunica şi de a învăţa unul de la altul. „An international program that provides an opportunity for community leaders in Central and Eastern Europe to communicate and learn from each other.” http://viabilitynet.org/home-old/participants/14-public/116-participants. Accesat pe 3 septembrie 2016.

22^ Cinema Mărăști, Bastionul Croitorilor sau Centrul de Cultură Urbană Casino.

23^ Mai multe despre reacţiile oficiale ale reprezentaţilor managementului Cinema „Dacia” în ce priveşte propunerile proiectului din cadrul programului „Actors of Urban Change” se pot citi în articolul: http://actualdecluj.ro/exemple-de-la-oamenii-care-schimba-orasele-ce-fac-alti-europeni-ce-nu-facem-noi/. Accesat pe 28 iunie 2016.

24^ Cel mai concret exemplu de noi actori implicați în activitățile Cinema „Dacia” este participarea unor membrii din trupa Teen Nation la atelierul de teatru „No(s) Futures”, care s-a desfăşurat la Cinema „Dacia” și la Lyon în perioada mai-noiembrie 2016. Acest proiect este organizat în cadrul proiectului “Cinema – Mănăștur Central”, fiind coordonat de artista vizuală Isa Balog Verly şi regizorul Joris Mathieu, director al Théâtre Nouvelle Génération din Lyon. http://www.tng-lyon.fr/evenements/nos-futurs/ (accesat pe 2 august 2016). Această propunere de colaborare a venit din partea Teatrului din Lyon prin festivalul Temps d’Images pe care Colectiv A îl organizează la Cluj.

25^ Parcul Est este un proiect de sistematizare a zonei Lacurilor din Gheorgheni, propus de arh. Vasile Mitrea în 1984 şi readus în atenţie în 2013 de către un grup informal numit SOS (Societate Organizată Sustenabil) Lacurile Gheorgheni. Zona vizată de Mitrea se află între str. Dunării la nord, str. Teodor Mihali la sud-vest, pîrîul Becaș la sud-est şi Calea Someşeni la nord-est. Acest proiect nu a fost niciodată realizat. În 2015, bienala Zilele Arhitecturii au propus construcţia a trei instalaţii care să faciliteze accesul locuitorilor la zonă: http://www.slicker.ro/2015/05/12/za2015-instalatiile-habitat-gheorgheni/. Accesat pe 28 iunie 2016.

26^ Protestele pe Someș au fost pornite de societatea civilă cînd aceasta a aflat de intențiile netransparente ale Primăriei de a extinde Splaiul Independenţei cu încă o bandă auto, distrugînd astfel posibilitatea ca malul Someșului să fie integrat în viața urbană a Clujului.

27^ Petiția poate fi accesată aici: http://facem.de-clic.ro/Someșul_in_pericol. Accesat pe 28 septembrie 2016.

28^ În textul original: „The right to the city is far more than the individual liberty to access urban resources: it is a right to change ourselves by changing the city. It is, moreover, a common rather than an individual right since this transformation inevitably depends upon the exercise of a collective power to reshape the processes of urbanization. The freedom to make and remake our cities and ourselves is, I want to argue, one of the most precious yet most neglected of our human rights”. Traducerea în română de Silviu Medeşan.