Ioan al domnului

BĂIATUL, BĂRBATUL, MEDIUMUL
Sunt cel mai fericit om din lume, pentru că Dumnezeu mi-a încredinţat această misiune.

- João Teixeira de Faria

João Teixeira de Faria s-a născut într-o familie de origine modestă, în satul Cachoeira da Fumaça, în Statul Goiás, din centrul Braziliei. Mama sa, Francisca Teixeira Damas, era cunoscută tuturor sub numele de Dona Iuca. Era o gospodină harnică, care şi-a consacrat viaţa creşterii copiilor săi, fiind iubită şi respectată de toţi cei care o cunoşteau. João este foarte mândru de mama sa şi vorbeşte despre ea cu multă iubire şi admiraţie. În anii 1940 şi 1950, nu erau drumuri pavate şi nici alte elemente de infrastructură în acea parte a Braziliei. Drumurile care legau oraşele erau pline de noroi, aveau pe margine garduri şi ţarcuri pentru vite şi şerpuiau printre ferme şi sate. Atunci când a început construirea de drumuri pavate, pe la sfârşitul anilor 1950, mama lui João a deschis un mic hotel şi a asigurat hrana muncitorilor de la drumuri, pentru a mări venitul destul de mic al familiei. João spune adesea că mama sa a devenit cunoscută datorită mâncării gustoase pe care o pregătea. Tatăl lui João, José Nunes de Faria, cunoscut sub numele de Iuca Faria, îşi câştiga existenţa din munca de croitor şi ca proprietar al unei curăţătorii. El s-a străduit fără succes să-şi susţină familia. João, cel mai mic dintre copii, avea patru fraţi, Americano, José, Francisco şi Abilio, precum şi o soră, America. Fraţii săi nu mai trăiesc, dar sora sa trăieşte în Anápolis şi este acum în vârstă de optzeci şi trei de ani.

João a crescut în oraşul Itapaçi, din Statul Goiás. Itapaçi este la circa 170 de kilometri (105 mile) de Abadiânia, unde se află acum Casa de Dom Inácio de Loyola. João, sau Ioan, numele sub care era cunoscut băiatul, a început să lucreze de la vârsta de şase ani, în atelierul de croitorie al tatălui său, unde croia stofa, pentru a mări veniturile modeste ale familiei. La această vârstă fragedă, el învăţa deja meseria care i-ar fi putut susţine, în ultimă instanţă, misiunea spirituală. Înaintea reformelor sociale din anii 1960, era ceva foarte obişnuit pentru elevii din interiorul Braziliei să părăsească şcoala după numai câţiva ani de educaţie. Ei trebuiau să-şi câştige existenţa având grijă de vite sau de alte animale domestice, ducând mâncare muncitorilor la câmp sau lucrând în fabricile de cărămidă. De obicei, copiii începeau să înveţe o meserie de la vârsta de opt sau nouă ani.

João a urmat şcoala primară la Grupo Escolar Santa Teresinha din Itapaçi, însă după doi ani, sărăcia l-a obligat să renunţe la învăţătură şi să meargă la muncă. El a muncit din greu ca săpător de puţuri, ca zidar şi în multe alte activităţi care presupuneau muncă manuală şi mult efort. João nu şi-a mai reluat studiile şi, până astăzi, nu ştie nici să citească, nici să scrie. Da, acest clarvăzător strălucit, natural, câştiga bani de buzunar să se poată duce la sala de jocuri, unde prezicea evenimentele cu mare precizie. Tot ce îşi aminteşte João din acea perioadă este întoarcerea din „zbor”. După ce primea bani, el revenea la sala de jocuri. Este şi astăzi un jucător excelent. De asemenea, îşi aminteşte că mergea cu ţăranii printre lanuri, îndreptându-şi mâinile către rădăcini şi plante, pentru a le vindeca.

Prima ocazie consemnată, în care s-au manifestat capacităţile paranormale ale lui João, a avut loc atunci când el avea nouă ani, fiind împreună cu mama sa în vizită la alţi membri ai familiei din oraşul Nova Ponte. Era o zi frumoasă, fără nori, dar João a avut o premoniţie că urma să vină o furtună puternică. A început să arate cu mâna casele, inclusiv casa fratelui său, spunând că aveau să fie doborâte sau că le vor fi luate acoperişurile. A rugat-o pe mama lui să plece înainte de venirea furtunii. Deşi nu era prea convinsă, mama i-a făcut pe plac fiului său şi au căutat adăpost în casa unui prieten din apropiere. Exact aşa cum prezisese, furtuna cu tunete şi fulgere a pornit ca din senin şi a distrus ori a avariat grav aproape patruzeci de case din cele o sută cincizeci aflate în acel orăşel.

Era greu să găseşti de lucru în Itapaçi şi João a fost obligat să plece în lume, căutând un loc de muncă. Viaţa era grea, el mergând din oraş în oraş pentru a găsi locuri în care puterea lui de muncă să fie necesară. Într-o zi, pe când se afla în Campo Grande, din Statul Mato Grosso, departe de casă, João era înfometat, obosit şi singur – şi din nou nu avea de lucru. Întristat şi slăbit de foame, a căutat adăpost sub un pod de la marginea oraşului. Intenţiona să se scalde în râu înainte de a porni din nou să caute de lucru. În timp ce se apropia de marginea apei, o femeie frumoasă l-a strigat. L-a invitat să se apropie şi au petrecut o după-amiază memorabilă discutând. În dimineaţa următoare, amintindu-şi frumuseţea şi amabilitatea tinerei femei, a fost atras spre râu să vorbească din nou cu ea. A fost uimit să găsească o coloană strălucitoare de lumină, pe care era aşezată femeia. A fost şi mai uimit auzind-o cum îl strigă pe nume.

I-a spus lui João să meargă la Centrul Spiritist al Mântuitorului Hristos. João i-a urmat sfatul şi, atunci când a ajuns, directorul Centrului s-a apropiat de el şi l-a întrebat dacă se numea „João Teixeira de Faria”. Directorul i-a spus că ştia de venirea lui şi că îl aştepta. Exact în acel moment, João a leşinat. Când şi-a revenit, după câteva ore, era tare stânjenit şi îşi cerea scuze, spunând că leşinase de foame. Erau mulţi oameni în jurul lui şi cineva i-a spus că încorporase Entitatea Regelui Solomon, şi că peste cinzeci de oameni fuseseră vindecaţi în urma acestei întâmplări. Congregaţia a fost fermecată de calităţile sale de medium şi de capacitatea de vindecare pe care o dovedise.

João se considera doar un adolescent sleit de puteri. Era dezorientat de atenţia care i se acorda. Insista că nu făcuse nimic, repetând că doar leşinase şi nu ştia despre ce vorbeau oamenii. Directorul, sensibil faţă de zăpăceala tânărului, l-a luat deoparte cu blândeţe. I-a explicat că Entitatea de Lumină cunoscută sub numele de Regele Solomon îi ceruse lui João să se întoarcă exact la ora 2:00 după-amiaza, în ziua următoare, pentru a relua lucrul. Mai mult, directorul i-a spus că ar fi fost onorat să rămâne peste noapte în casa lui, putând astfel să discute despre întâmplările zilei şi despre alte subiecte spirituale.

Directorul l-a condus pe João acasă la el şi l-a servit cu mâncare multă, dar foarte simplu pregătită. Lui João i-a fost greu să mănânce, pentru că nu mâncase de mai multe zile. După masă, a fost condus în camera sa, unde avea un ventilator şi o plasă pentru ţânţari. Nu locuise niciodată în asemenea condiţii de lux. În dimineaţa următoare, după o altă masă minunată, el se gândea: mai bine mănânc tot, atât timp cât pot, fiindcă sunt sigur că-mi vor spune să plec în curând.

João a revenit la Centru cu gazda sa, explicându-i nervos că nu era un medium practicant şi că nici nu înţelegea medicina sau lumea spirituală. Nu avea o explicaţie pentru ce se întâmplase în ziua precedentă. Era de fapt îngrozit fiindcă nu înţelegea ce se aştepta de la el la ora 2:00 după-amiaza. După ce grupul s-a reunit şi s-a terminat rugăciunea de început, João a încorporat din nou Entitatea Regelui Solomon şi vindecarea bolnavilor a început iarăşi.

În următoarele câteva luni, a urmat o perioadă intensă de instruire şi de călăuzire spirituală de către Entităţi. Mediumul João, aşa cum a început să fie numit acum, a fost îndrumat să-şi dedice viaţa vindecării altor oameni. João avea şaisprezece ani atunci când a avut prima sa experienţă de medium. Sărăcia îl obligase să plece în lume căutând de lucru, dar îl ajutase şi să-şi găsească rostul. În Mato Grosso, el şi-a găsit adevărata sa misiune: să-l slujească pe Dumnezeu şi să slujească omenirea.

Mai târziu şi-a dat seama că femeia frumoasă de la marginea apei era spiritul Sfintei Rita de Cascia.

Atunci când Heather l-a întrebat pe Mediumul João ce-i spusese Sfânta Rita în acea zi, el a răspuns: „Iubeşte şi crezi într-o fiinţă superioară, care este Dumnezeu. Am fost întotdeauna un adept fervent al Sfintei Rita de Cascia. Ea a comunicat cu mine de-a lungul acelei zile, apărând ca o coloană strălucitoare de lumină, şi am fost călăuzit în multe aspecte spirituale”.

În următorii cinci-şase ani, Mediumul João a călătorit prin toată Brazilia, mângâindu-i pe suferinzi, vindecându-i pe bolnavi şi sfătuindu-i pe toţi cei care veneau la el. În timpul acelor zile de început, era cunoscut sub numele de João Curador (Ioan Vindecătorul); totuşi, el refuza să fie numit curadeiro (vindecător) sau milagreiro (făcător de minuni).

În timp ce practica munca extraordinară de vindecare a bolnavilor, în cursul primilor ani, Mediumul João a fost persecutat de membrii instituţiilor medicale şi religioase, care erau ameninţate de prezenţa sa în oraşele lor. Nici nu mai ştie de câte ori a fost arestat şi acuzat de practicarea clandestină a medicinii. Urmărit permanent, el căuta întotdeauna să se adăpostească de autorităţi.

În Brazilia, a avut loc o revoluţie în 1962, în urma căreia a venit la putere un guvern militar. În 1964, a fost înfiinţată noua capitală, Brasilia. João s-a dus la Brasilia pentru a-şi oferi serviciile în calitate de croitor militar. Fiindcă era prea tânăr, nu a fost autorizat să facă uniforme, dar i s-a dat posibilitatea să coasă un lot de pantaloni obişnuiţi. Experienţa sa de croitor i-a impresionat pe noii săi angajatori, a fost promovat curând croitor cu normă întreagă şi i s-a permis să facă uniforme pentru armată.

Mediumul João a continuat activitatea de vindecare în linişte, printre altele, însă vestea despre darurile sale vindecătoare a depăşit curând porţile cazărmii. Într-o zi, el a încorporat o Entitate care a operat piciorul rănit al unui medic, acesta vindecându-se pe loc. Doctorul a fost fermecat de darurile Mediumului João şi, din acea zi, el a devenit vindecătorul spiritual pentru autorităţile militare şi civile. A fost avansat maestru croitor şi a devenit protejatul lor timp de aproape nouă ani. Prin urmare, a fost ferit de persecuţii în tot acest timp şi a călătorit mult în întreaga Brazilie, fiind trimis de armată.

Aceşti ani edificatori l-au influenţat foarte mult pe João şi i-au trezit o pasiune lăuntrică arzătoare de a deveni un om de afaceri de succes. El avea nevoie să ştie cum să obţină bani pentru a-şi putea susţine misiunea spirituală. Faima incipientă i-a adus unele oportunităţi de afaceri şi el a profitat de ele. De atunci, şi-a plasat banii într-o fermă de vite şi într-o mină. João are un dar înnăscut pentru afaceri şi a investit cu înţelepciune, ceea ce îi permite să se concentreze asupra misiunii sale de alinare a suferinzilor şi de ajutorare a săracilor. Cu toate că Mediumul João a promis Entităţilor că nu va pretinde niciodată fixarea unei plăţi pentru serviciile sale, Casa acceptă cu recunoştinţă donaţii.

Deşi mulţi oameni de afaceri, jurişti şi politicieni sunt de acord că Ioan al Domnului este un om de afaceri inteligent şi iscusit, el este mâhnit de lipsa lui de educaţie formală. De multe ori, îi venea să plângă, admiţând că nu poate nici măcar să scrie un cec. Ar fi vrut să studieze şi poate că ar fi devenit avocat. Ba mai mult, atunci când este întrebat dacă a dus o viaţă grea, el neagă cu fermitate orice suferinţă şi afirmă că a fost binecuvântat încă de la naştere.

Capitolul 2
O ZI DIN VIAŢA LUI JOÃO, OMUL
Pentru cei care cred, cuvintele nu sunt necesare;

Pentru cei care nu cred, cuvintele nu sunt posibile.

- Dom Ignatius de Loyola
În februarie 2005, Karen a îngenunchiat în faţa Entităţii, recunoscătoare pentru iubirea profundă şi pentru binecuvântările pe care le primise. El i-a luat mâna cu blândeţe, în timp ce lacrimile începeau să-i curgă pe obraji. Trebuia să se întoarcă în America peste două zile. El i-a spus: „Vai com a bença de Deus, filha” (Mergi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, fiică). Apoi s-a întors către Heather şi i-a spus: „Ce faci mâine, fiică Heather. Ţi-ar face plăcere să însoţeşti 150 de oameni la cascadă?”

„Karen şi eu plănuim să mergem la Itapaçi, oraşul Mediumului João, să facem fotografii pentru carte”, a răspuns Heather.

El strângea între dinţi capacul pixului pe care îl folosea la scrierea reţetelor. Noi ne gândeam că putea să fi încorporat Entitatea doctorului Valdivino. Era un obicei pe care îl avea dr. Valdivino atunci când contempla. „Bine”, a spus el. „Mediumul João va fi acolo mâine. Voi cere altcuiva să însoţească fiicele la cascadă”.

Mai târziu, în aceeaşi zi, Maninho, un şofer de taxi, ne-a spus că Mediumul João îi ceruse să ne aducă acasă la el, la ora şase dimineaţa, în ziua următore, fiindcă i-ar fi făcut plăcere să ne însoţească la Itapaçi. Eram emoţionate că aveam ocazia de a petrece ziua cu Maninho, cu Mediumul João şi cu soţia sa Ana. Ne aşteptam să fie o privire revelatoare asupra vieţii de familie a acestui om extraordinar.

Ne-am sculat în acea sâmbătă la cântatul cocoşilor şi ne-am dus direct la Anápolis, unde locuia Mediumul João. Pline de entuziasm, plecasem cu o oră mai devreme, aşa încât am oprit la casa lui Joachim. Îi promisesem că-l luăm cu noi să-şi viziteze mama, care locuia în Itapaçi. În tinereţe, Joachim şi mama sa lucraseră la spălătoria familiei şi livraseră haine pentru croitoria familiei lui João. Acum Joachim lucrează în Casă şi vinde delicioase deserturi cu nucă de cocos. După regulile ospitalităţii din Brazilia, Joachim a insistat să ne aşezăm şi să servim o cafézinho (cafea neagră) dulce, înainte de a pleca.

Nu prea îndrăzneam să-l deranjăm pe Mediumul João aşa devreme, dar a sunat telefonul şi el ne-a întrebat uşor dojenitor: „E ora şase. Unde sunteţi?” Am convenit să ne întâlnim cu el pe drum, în maşina în care eram cu Maninho şi cu Joachim. Aşa cum vorbisem, în jur de ora şapte, o autofurgonetă a trecut pe lângă noi claxonând. Ana era alături de el. Ne-a făcut semn cu mâna să-l urmăm, în timp ce a ieşit din şosea, oprind la o prăvălie cu nuci de cocos. Începea o zi minunată. Mediumul João o cunoştea pe bătrâna care vindea nuci de cocos şi ne-a povestit despre soţul ei, care fusese tratat de Entităţi timp de mai mulţi ani şi care nu mai trăia acum. Mediumul João nu trecea niciodată prin faţa prăvăliei fără a opri să cumpere o nucă de cocos şi fără să-i vorbească. A tăiat câte o nucă de cocos necoaptă, verde, pentru fiecare dintre noi, şi ne-am aşezat la o masă, în prăvălia de la marginea şoselei, sorbind sucul cu arome delicate. Lichidul ceţos-albicios nu este nici dulce, nici acru, şi este foarte bogat în minerale. Mediumul João ne-a amintit virtuţile vindecătoare ale acestei băuturi, care este prescrisă de medicii din Brazilia în cazuri de deshidratare.

Următoarea noastră oprire a fost peste o jumătate de oră, la o prăvălie cu pepeni. A ales cu grijă un pepene roşu pentru noi, bătând cu încheieturile degetelor în câţiva, până când a auzit sunetul potrivit. Tăind pepenele minunat, ne-a dat fiecăruia câte o felie mare. Ne-am aplecat astfel încât sucul dulce să nu curgă pe mâinile şi pe hainele noastre, ci direct pe pământ. Ne-a mai dat şi alte felii. Aşa cum spunea soţia sa Ana, „E imposibil să ţii regim alături de Mediumul João. Nu numai că-i place mâncarea, dar este întotdeauna o gazdă generoasă. Pentru el, mâncarea şi mai ales mâncarea din belşug este un element esenţial al ospitalităţii. Este şi un bucătar excelent”.

A părăsit prăvălia cu pepeni, lăsând în urmă un nor de praf, iar noi am pornit după el. Aveam de mers vreo trei ore până la destinaţie şi a fost greu să ne ţinem după el. Am oprit din nou la marginea oraşului Itapaçi. Mediumul João ne-a dus la o casă din chirpici, cu pământ pe jos şi cu mulţi pui umblând liberi prin curte. Un bătrân ne-a urat bun venit şi ne-a condus spre grădina de legume. I-a spus Mediumului João să se servească singur. Ne uitam la Mediumul João cum tăia cu briceagul, plin de avânt, legumele. Astăzi, era departe de enormele responsabilităţi ale Casei. A pus un braţ plin de legume într-un coş, pentru ca bătrânul să-i spună cât costă.

Bărbatul a exclamat: „Te cunosc. Eşti João de Deus (Ioan al Domnului). Am venit cu soţia la tine. Trebuie să fie vreo douăzeci de ani de atunci. Arăţi bine, nu te-ai schimbat”.

Mediumul João l-a înconjurat cu braţul şi l-a întrebat: „Cum se simte? S-a vindecat?”

Omul şi-a strigat soţia. „Dumnezeu să vă binecuvânteze. Sunt complet vindecată”, a răspuns ea.

Mediumul João s-a îndreptat spre un cocoş şi doi pui, care erau ţinuţi într-un coş făcut din nuiele, cerând să-i cumpere. Puii urmau să fie duşi la ferma lui şi lăsaţi de prăsilă.

Karen făcuse fotografii de când plecasem din Abadiânia. Atunci când Mediumul João a tăiat legume proaspete, acum câteva clipe, lumina spiritelor era clar surprinsă în apropierea lui. Când Karen a făcut o fotografie, în momentul în care el deschidea coşul, şi alta în care Maninho prindea puii, trei globuri albe distincte puteau fi văzute plutind deasupra coşului.

Din punctul de vedere al unui şaman, Heather se întreba dacă nu cumva cele trei globuri luminoase erau sufletele afectate ale puilor. Trauma provocată de închiderea într-un coş putea să fi fost amplificată. Era ca şi cum cineva ar povesti un accident de maşină. Oamenii spun uneori că pot să se vadă pe ei înşişi de la distanţă, după un accident. O parte a conştiinţei lor s-ar putea să le fi părăsit corpul în momentul impactului, permiţându-le să vadă scena traumatică de departe. Conform concepţiei şamanilor, este vorba de un mecanism de supravieţuire cunoscut sub numele de afectare (sau de pierdere) a sufletului şi poate să apară atât la animale, cât şi la oameni.

Am mers apoi cu maşina prin Itapaçi, un orăşel cu bulevarde străjuite de copaci şi cu biserici vechi. Mediumul João a oprit la casa părinţilor săi şi ne-a arătat cu mâna trei case simple, într-o vecinătate familială tihnită. Mergând pe jos până la cea mai mică dintre case, el a pus mâna pe zid şi a spus cu mândrie: „Aici am crescut. Karen, fă o fotografie. Sigur că nu mai arată aşa cum a fost. După mulţi ani, am reuşit să o cumpăr şi să mai construiesc alte două, pentru mama şi tatăl meu”.

Pacu şi Oswaldo Moura Machado l-au îmbrăţişat pe Mediumul João. Erau prieteni din copilărie. Mediumul João i-a îmbrăţişat cu dragoste pe fiecare şi apoi a spus: „Omul acesta era mult mai înstărit decât mine. Atunci când ne-am întâlnit prima dată, tatăl meu era foarte sărac şi noi abia aveam un acoperiş deasupra capului. Am început să lucrez în croitoria tatălui meu de la vârsta de şase ani. Pacu şi cu mine ne duceam să luăm de la el rufe pentru spălat şi apoi le duceam înapoi. Mulţumesc lui Dumnezeu că acum sunt cunoscut în toată Brazilia şi am putut călători în multe ţări ale lumii. Fără Mila lui Dumnezeu, nimic din toate astea nu ar fi fost posibil. Nu aş fi putut cumpăra acest loc. Şi spun, chiar dacă am toate astea, nimic nu este al meu. Adevăratul stăpân a tot ceea ce am este Dumnezeu. Eu îmi îndeplinesc misiunea aici şi Dumnezeu mi-a dat mai mult decât aş fi putut visa vreodată”.

Fratele Mediumului João, Francisco, murise luna trecută şi João plănuise să petreacă sfârşitul de săptămână alături de cumnata sa Neusa, dar şi să ne arate casa. Ne-a invitat sub o terasă acoperită şi ne-a prezentat cumnatei sale. Ea pregătea masa de prânz într-un adăpost deschis, făcut din buşteni. Casa era o locuinţă simplă, cu camere mici şi cu pereţi albi. În camera de zi, erau fotografii ale Mediumului João, ale familiei şi ale iubitei sale mame. Cele trei case aveau curtea comună şi erau unite printr-o verandă podită cu gresie. Casa cea veche era cam dărăpănată. Într-un colţ, era un rezervor cu apă rece şi o scândură pentru spălatul rufelor, elemente de bază ale caselor ţărăneşti din Brazilia.

Ana se apucase să spele legumele proaspăt culese şi să pregătească nişte gustări. A refuzat orice ajutor şi ne amuza întreţinând o conversaţie vie. Între timp, Mediumului João se relaxa în casa care îi plăcea atât de mult. Ne-a prezentat câţiva prieteni:

„Tânărul acesta este fiul lui Pacu. A lucrat la fermele mele şi la unele din proiectele mele. Este zidar şi constructor. Munceşte din greu să-şi câştige existenţa. O să modifice casa fratelui meu, unde va locui în continuare cumnata mea. Nu am fost înstăriţi, aşa cum cred oamenii. Am fost foarte săraci. Aici m-am născut. Sunt mândru de rădăcinile mele şi păstrez legătura cu prietenii mei din trecut”.

Mediumul João i-a dat bani lui Maninho şi l-a rugat să se ducă la magazin să cumpere ceapă, usturoi, ardei verde şi două kilograme şi jumătate de roşii. „Dar, te rog, ai grijă ca roşiile să fie bine coapte. Grăbeşte-te, nu vrem să ni se facă foame. O să pregătesc eu masa pentru toţi”. Mediumul João ne-a dus la cuptorul exterior, în care ardeau bucăţi mari de lemn. A pregătit grătarul, aşezat peste foc, aşa cum se obişnuieşte în Brazilia. Turnând mult ulei într-o tigaie mare, a adăugat usturoi şi orez alb, o măsură pentru fiecare fel de mâncare. Fumul se ridica în valuri în jurul nostru, în timp ce el mesteca orezul. „Vă place să gătiţi?”, ne-a întrebat el. „Mie îmi place să gătesc. O să vedeţi că sunt un bucătar bun. Îmi place să gătesc mai ales în aceste vechi adăposturi deschise. Hei, bucătare, adu apă”.

Mediumul João s-a dus la rezervorul cu apă şi a stropit costiţele de porc, continuând să discute cu noi. „Am fost întotdeauna un bucătar bun, nu-i aşa, Joachim? Găteam pentru tine când erai puşti. De fapt, felul ăsta de mâncare nu se găteşte în tigaie, ci pregătind carnea de porc cu sare şi condimente şi lăsând-o la soare. După câteva zile, carnea de porc „gătită” la soare se adaugă la carnea de pui. Dă o aromă minunată. Heather, spune-le tuturor că au voie să mănânce carne de porc şi ardei astăzi. Şi, fiindcă veni vorba, apa care curge prin aceste robinete a fost energizată exact ca apa din Casa de Dom Inácio. Puteţi mânca şi bea orice doriţi aici. Nimic nu vă va face rău.

Am petrecut o după-amiază minunată, mâncând ceea ce ne pregătise Mediumul João. Oamenii aflaseră că venise la Itapaçi şi s-a format un şir continuu de vizitatori, care îşi arătau recunoştinţa sau doreau să fie ajutaţi. Un anumit slujitor al bisericii s-a adresat cu vorbe nepotrivite cumnatei, încercând să obţină bani de la Mediumul João. Acesta din urmă i-a vorbit cumnatei cu diplomaţie şi cu îndemânare, iar bărbatul a plecat repede.

Ne-am retras sub veranda cu gresie. Un băiat a venit să ne vândă îngheţată dintr-o lădiţă cu gheaţă. A avut succes, fiindcă Mediumul João a cumpărat toată îngheţata pe care o avea şi l-a trimis să mai aducă. Anei îi era desigur foarte greu să-l facă pe Mediumul João să respecte regimul. Atât Entităţile, cât şi medicii, îi recomandaseră un regim alimentar strict, însă el rareori ţinea acest regim.

Urmând exemplul Mediumului João, noi toţi ne-am întins pe gresia răcoroasă, la umbră, să ne facem siesta. Un cocoş, care scăpase şi se urcase pe gard şi apoi pe acoperiş, ne-a trezit brusc. Mediumul João a sărit şi a pornit să-l prindă, împreună cu Maninho. A fost o adevărată demonstraţie sportivă şi s-au întors victorioşi.

Noi am petrecut restul după-amiezii stând întinse pe podeaua de gresie şi discutând cu Mediumul João. Ne-a vorbit mult şi ne-a spus poveşti minunate, unele create special să ne distreze. Era imposibil să nu râdem şi cu cât râdeam mai mult, cu atât îl încurajam să continue. Heather, care îşi petrecuse o mare parte din viaţă în Brazilia, îşi amintea de după-amiezile liniştite de la fermă, din vremea adolescenţei, când stătea şi discuta cu crescătorii de vite şi cu familiile lor.

În timp ce ne pregăteam să plecăm, astfel încât Mediumul João şi Ana să se poată bucura de o seară liniştită împreună, el s-a ridicat şi ne-a spus. „Luaţi-le interviuri celor doi prieteni ai mei, pentru cartea voastră. Ei mă ştiu mai bine decât oricine. Apoi veţi vorbi cu mine”.

Luiz Orlando vorbeşte despre Mediumul João:

Mă numesc Luiz, dar João îmi spune Dos Ocolus (Cel cu ochelari). M-am născut în Rio de Janeiro. Acum vreo zece ani, Mediumul João mi-a făcut o mare favoare fără să ştie. Fiica mea Deborah l-a întâlnit la Rio şi a venit la Casa de Dom Inácio, pentru o consultaţie cu Entităţile. După ce a auzit că locuiam în Itapaçi, Mediumul João a adus-o personal să mă viziteze. Acum trăieşte în America, dar din anumite motive ne-am înstrăinat. E hotărârea ei. Îi simt lipsa.