Ioan al domnului

FIII CASEI

Mulţi oameni minunaţi lucrează ca angajaţi sau ca voluntari în Casa de Dom Inácio, pentru a ajuta la împlinirea misiunii Mediumului João. Câteva din relatările lor sunt incluse în paginile care urmează, dar sunt mulţi filhos care şi-au consacrat vieţile sprijinind Casa şi au o contribuţie importantă la succesul activităţilor desfăşurate aici. Din nefericire, nu putem cuprinde decât o mică selecţie, datorită spaţiului limitat, dar multe alte istorisiri ale unor vindecări miraculoase sunt redate în capitolul 10.

▲

O ÎNTÂLNIRE ÎNTÂMPLĂTOARE

Sebastião sa Silva Lima

Sebastião (Sebastian) s-a născut în 1952, în Olhos de’Agua, Statul Goiás, din Brazilia. El este secretarul oficial al Casei. Sebastian salută pe fiecare vizitator al Casei, în fiecare zi de miercuri, joi şi vineri, indiferent dacă Mediumul João este prezent sau este plecat într-o călătorie. Este un medium foarte implicat şi perspicace, care lucrează în Casă de peste treizeci de ani. Cunoscut şi sub numele de Tião, este infirmier autorizat şi profesor, după ce a predat opt ani la seminar. Sebastian începe şedinţele de vindecare cu rugăciunile de binecuvântare.

Sebastian l-a întâlnit prima dată pe João din întâmplare. Se îndrăgostise de o tânără drăguţă, care era „bocitoare”. Pe vremea aceea, erau oameni plătiţi să bocească la privegherea morţilor. Se ducea spre locul unde lucra şi acolo a întâlnit pentru prima dată Entităţile. I s-a spus apoi să-l întâlnească pe Mediumul João.
Sebastian vorbeşte despre Mediumul João:

Era foarte derutant. Ochii lui îşi schimbau culoarea: căprui, verzi şi apoi cel mai profund albastru. Atunci când l-am întâlnit pentru prima dată pe João, el mi-a spus că mă aştepta de foarte mult timp. Am devenit prieteni şi de atunci sunt alături de el. Mama sa, Dona Iuca, a fost cea mai minunată femeie. Mă trata ca pe fiul ei şi-mi cerea întotdeauna să stau aproape de João. Am văzut atât de multe vindecări miraculoase, începând de la SIDA până la redarea vederii unor orbi. Odată, Entitatea s-a adresat către trei bărbaţi: „Cei care nu au credinţă, îmi străpung pielea”. Le-a arătat unde să taie în zona pieptului, pe trupul Mediumului João. Când el a trecut cu mâna peste rana sângerândă, aceasta s-a vindecat şi s-a închis sub ochii noştri. Uneori Entitatea se uită la o persoană şi îi cere să-şi ridice cămaşa sau bluza. Apare atunci tăietura unei operaţii făcute fără să o fi atins măcar. Adeseori trece cu mâna pe deasupra unor răni şi ele se vindecă pe loc.

Atunci când Mediumul João a suferit un atac cerebral şi a rămas cu o semi-paralizie pe o parte a corpului, Entităţile au coordonat operaţiile chirurgicale asupra propriului său corp şi el a revenit la normal, aşa cum îl vedeţi acum. Când a fost ales locul pentru Casă, Dom Inácio a fost încorporat şi a marcat locul unde se găseşte acum sala principală şi triunghiul. Odată, am fost interogaţi la postul de poliţie – în vremea aceea se întâmpla destul de des, deşi acum i se permite să lucreze fără a i se face greutăţi. Entitatea s-a încorporat şi i-a spus şefului de post că fiica sa avea o boală de inimă şi trebuia să facă o operaţie la spital. Fata, în vârstă de şaisprezece ani, a fost adusă în faţa lui şi el a ţinut un cuţit de bucătărie deasupra inimii, fără să facă vreo tăietură. În acea noapte, fata a avut dureri mari şi a fost dusă la spital. La radiografie se puteau vedea urmele unei cusături interioare, în zona dureroasă. După opt zile, părinţii au adus-o la control. Fiica şefului de post se vindecase şi nu a mai avut nevoie de operaţie. Cred că fusesem chemaţi la interogatoriu în acea zi pentru a putea să o ajutăm pe tânăra faţă. Aşa că eu sunt aici şi voi continua să slujesc alături de João atâta timp cât va fi nevoie de mine.

Am povestit de multe ori următoarea întâmplare cu rozariul. Eram cu Mediumul João şi cu alte două persoane din Casă la São Paulo. În timp ce ne pregăteam să ne întoarcem, un bărbat a venit la mine şi mi-a înmânat patru rozarii mici, lucrate din lemn. M-am uitat la ele şi apoi am vrut să-i mulţumesc omului, dar acela dispăruse. Eram uimiţi, dar eram obişnuiţi cu lucrurile ciudate care se întâmplau în jurul Mediumului João. Nu ştim niciodată la ce să ne aşteptăm când suntem alături de el.. Am pus un rozariu în buzunarul cămăşii lui João şi câte unul în buzunarele celorlalţi trei. Am mai discutat şi apoi am plecat. Ei se întorceau cu autobuzul şi noi aveam de luat un avion. Un pilot care vizita frecvent Casa ne oferise gratuit biletele de avion. Mediumul João aţipise în timp ce aşteptam să fie anunţat zborul nostru şi pur şi simplu nu l-am putut trezi. Am pierdut avionul. Eu eram supărat, dar Mediumul João era foarte emoţionat. Îi povestea tinerei femei, care venise din nou la el, că avusese un vis atât de intens, încât nu dorise să se trezească. Se referea la Santa Rita. Am plecat cu avionul următor.

Pe la jumătatea drumului, am fost chemaţi la cabina pilotului. Era ceva foarte obişnuit, deoarece Mediumul João este bine cunoscut. Ni s-a spus să nu ne îngrijorăm, însă avusese loc un accident cu avionul pe care îl pierdusem şi noi eram pe lista pasagerilor. Pilotul voia să transmită prin radio numele noastre la aeroportul din Goiânia, pentru ca familiile noastre să fie liniştite că eram nevătămaţi. Se aştepta ca posturile de televiziune să anunţe accidentul şi la aeroport s-ar fi creat haos. Eram recunoscători că pierdusem primul avion.

Am băgat mâna în buzunar şi am dat de rozariul pe care îl primisem, dar era spart. I l-am arătat lui João şi căutând rozariul pus în buzunarul său, l-a găsit tot spart. A doua zi, i-am sunat pe prietenii noştri. Când şi-au verificat buzunarele, şi rozariilor lor erau sparte. Cred că am fost protejaţi de o energie puternică în acea zi.

▲

SIMŢUL URGENŢEI

Martin Mosqueira
Martin este translator şi unul dintre principalii asistenţi ai Mediumului João. Este binevoitor, răbdător, plin de compasiune şi devotat misiunii Mediumului João. Răspunde de îmbunătăţirile aduse clădirilor şi de proiectele Casei, inclusiv deschiderea unei noi cantine pentru săraci în Abadiânia. În afara responsabilităţilor din cadrul casei, Martin şi soţia sa Fernanda administrează două pousadas, numite Namaste şi Irmão Sol Irma Lua. De mai mule ori, Entitatea i-a spus lui Martin: „Nu-ţi face griji. Nu vei fi niciodată într-un scaun cu rotile”.
Martin explică felul cum l-au liniştit Entităţile:

Am venit pentru prima dată în Casa de Dom Inácio, din Argentina, în 1993. Mama m-a făcut să vin aici. Mai întâi am dus-o la un medic specialist pentru durerile cronice de spate. Medicul a făcut tot felul de analize şi investigaţii, un control complet al stării ei de sănătate, şi apoi i-a spus să meargă în Brazilia, la Ioan al Domnului.

Mai târziu, mergeam cu maşina prin Buenos Aires – ştiţi că e un oraş enorm de întins – în drum spre casă, în oraşul La Plata. După vreo două ore de mers, am oprit la marginea oraşului să luăm benzină şi să mâncăm. Era un simplu birt într-o parcare pentru camioane. Am făcut comanda şi am început să discutăm cu alt client. Am vorbit despre multe lucruri, dar omul i-a spus mamei că ar trebui să meargă în Brazilia, să-l consulte pe Ioan al Domnului, fiindcă el ar putea să o ajute în privinţa durerilor de spate. Bine, asta ne-a atras atenţia. Nu era o simplă întâmplare că ni se spusese de două ori să mergem în Brazilia în mai puţin de două ore. Desigur, am venit aici, la Abadiânia. M-am simţit imediat foarte bine. Mă simţeam ca acasă. Am cunoscut-o pe Fernanda în Abadiânia şi ne-am căsătorit. Curând, am deschis prima noastră pousada. Mama şi-a cumpărat şi ea o casă aici şi îşi petrece cea mai mare parte a timpului lucrând în cadrul Casei de Dom Inácio. Sunt foarte multe întâmplări despre vindecări, pe care le-aş putea povesti, dar iată una singură despre coloana mea vertebrală:

Era în aprilie 2000, când fiul meu avea doar o lună. Mă jucam cu fiul soţiei din prima căsătorie, care arunca un avion de jucărie în toate direcţiile. La un moment dat, avionul a ajuns pe acoperişul casei învecinate. Vecina era plecată şi nu era nimeni altcineva acasă, aşa că m-am urcat pe acoperiş să iau avionul. Am încercat să calc cu multă grijă pe ţigle, însă deodată o ţiglă s-a spart şi eu am căzut prin acoperiş, ajungând pe podea. Ah! A fost cumplit. În cădere, îmi rupsesem mâna, căci simţeam o durere sfâşietoare în braţul stâng. M-am uitat la braţ şi am văzut osul într-un unghi de 75 de grade faţă de mână. Pielea nu fusese străpunsă, dar braţul era evident rupt. Zăceam pe spate. M-am ridicat încet; spatele mă durea mai puţin, dar braţul trebuia îngrijit imediat. Ne-am dus la Spitalul de Ortopedie din Anápolis. Medicul voia să mă opereze şi să-mi pună şuruburi şi o placă metalică. Am refuzat toate astea şi am acceptat doar fixarea osului într-un mulaj de ghips. A doua zi, într-o vineri, am ajuns în faţa Entităţii. Părea să fie cam nemulţumit de ceea ce vedea. A dat din umeri şi mi-a spus să las lucrurile aşa cum sunt.

Durerea a început să fie mai puternică spre sfârşitul săptămânii. Mâna se umflase şi presa mulajul de ghips. Durerea era puternică şi mâna zvâcnea mereu. M-am dus din nou în faţa Entităţii miercuri, arătându-i mâna umflată şi spunând că mă doare. Mi-a spus: „Ar trebui să fii fericit. Ai fi putut fi într-un scaun cu rotile”. Mi-a spus să stau liniştit şi că mă voi vindeca. Durerea se înteţea în timp ce stăteam acolo. Am simţit cum se înfierbântă locul, ca şi cum cineva ar fi ţinut o ţigaretă aprinsă pe degetul meu mare, chiar sub unghie. Durerea era cumplită în acel loc. M-am uitat dacă nu ţinea cineva o ţigaretă aprinsă. La sfârşitul şedinţei, durerea şi senzaţia de fierbinte au încetat brusc, dar când m-am uitat la degetul mare, am văzut o tăietură mică şi un cerc negru şi albastru, în locul unde simţisem arsura. Uite, asta e cicatricea.

Dr. Augusto (Entitatea) mi-a spus că făcuse trabalho, un termen pe care Entităţile îl folosesc pentru a descrie munca lor spirituală. Peste două luni, dr. Augusto l-a chemat pe Antão şi i-a cerut să-mi scoată ghipsul. Am ieşit şi Antão a început să taie ghipsul cu un ferăstrău din lemn. Mi-a fost puţin teamă, dar el a scos ghipsul perfect. Mâna şi braţul erau grele, fără forţă şi nu răspundeau comenzilor. Entitatea mi-a spus să nu-mi fac griji; după un timp, prin exerciţii, îşi vor recăpăta puterea. Acum e foarte bine. Nu a mai fost nevoie de şuruburi sau de placă metalică.

Pe 27 septembrie, în acel an, Entitatea ne-a spus să nu mâncăm carne roşie până la noi recomandări şi că, în nouăzeci de zile, va avea o surpriză pentru mine. Am făcut un semn în calendar. În decembrie, îmi conduceam familia spre Argentina, luând-o încet, pentru a putea să vizităm şi familia Fernandei pe drum. Pe 17 decembrie, aflându-ne în casa familiei mele din La Plata, am simţit deodată, în zona spatelui, o durere puternică, ce devenea din ce în ce mai greu de suportat. În ajunul Crăciunului, eram încovoiat de durere şi mergeam îndoit de la brâu. Familia m-a dus la medic, care mi-a prescris tablete antiinflamatoare puternice şi mi-a spus că aveam nevoie de o tomografie computerizată (CAT scan). Situaţia s-a înrăutăţit şi, în ziua de Crăciun, un prieten care avea o clinică şi-a deschis cabinetul şi mi-a făcut o tomografie computerizată. La două zile după Crăciun. Am fost la un renumit specialist din La Plata. S-a uitat la tomografie şi mi-a spus că trebuie neapărat să fac operaţie imediat. Aveam o hernie de disc foarte gravă, de peste doi centimetri, la vertebrele L5 şi S1. Atunci când m-am aplecat să iau o foaie de hârtie de pe podea, a fost îngrozit şi mi-a spus că trebuie să nu mă mai aplec. Chiar mergând pe stradă, puteam să mă prăbuşesc şi să ajung paralizat într-un scaun cu rotile. Era o urgenţă reală.

Eram pe 27 decembrie – la exact nouăzeci de zile de când Entitatea îmi spusese că îmi va face o surpriză. Eram dărâmat. Familia dorea să fac imediat operaţie, dar eu mă simţeam sfâşiat de îndoială. În sufletul meu ştiam că Entităţile mă puteau vindeca, însă cum aveam eu să ajung înapoi la Abadiânia? Următoarele câteva zile au fost extrem de stresante. Familia era exasperată că eu amânam operaţia, pentru că medicul îmi convinsese rudele de starea mea precară de sănătate.

Nu puteam să dorm. Orice poziţie, în picioare, în şezut sau culcat, era o adevărată agonie. Durerea era insuportabilă şi nu ceda cu nici un chip. Chirurgul mi-a recomandat să nu mai iau medicamente pentru relaxarea muşchilor, dar să iau în schimb morfină. El spunea că relaxarea muşchilor putea să amplifice traumatismul şi hernia de disc putea să „plesnească” complet, ceea ce ar fi provocat, fără îndoială, o paralizie. Chirurgul văzuse multe cazuri similare, dar nici unul atât de grav ca al meu. El realizase o procedură chirurgicală specială pentru a corecta această formă de hernie, cu o rată de succes de circa 80 la sută. Ajutase numeroşi şoferi de camion şi de autobuz, care conduceau pe distanţe mari şi sufereau de aceeaşi afecţiune.

I-am telefonat Mediumului João, care mi-a spus că Entităţile examinau situaţia. I-a transmis Fernandei instrucţiuni să ne îmbrăcăm amândoi în haine albe şi să lucrăm asupra mea, la ora 2:00 noaptea, cu rugăciune şi cu vindecare prin punerea mâinilor. Entităţile i-au spus că mă vor ajuta. Atunci când am telefonat din nou, Mediumul João mi-a spus să mă întorc la Casa de Dom Inácio, cu orice mijloc: cu autobuzul, cu avionul, cu camionul, călare sau cu căruţa. Eu avem de ales mijlocul de transport, dar el îşi asuma întreaga responsabilitate a călătoriei. Mi-a spus că Entităţile promiseseră că vor stăpâni situaţia. Spre groaza familiei mele, am hotărât să conduc eu însumi maşina. Sora mea a venit cu mine şi a condus jumătate din cei trei mii de kilometri. Era ca şi cum m-aş fi aruncat orbeşte într-un bazin adânc, fără să ştiu dacă bazinul are apă. Dar cred în Entităţi şi dacă oamenii vin din toată lumea să fie trataţi de ele, trebuia să am şi eu încredere şi credinţă. Dacă Entităţile mi-ar fi spus să rămân în Argentina şi să fac operaţia, aşa aş fi făcut.

Am ajuns la Abadiânia într-o noapte de vineri, însă a trebuit să aştept până miercurea următoare pentru a mă consulta cu Entităţile. Medicul din Argentina îmi dăduse morfină, care abia mă ajutase. Miercuri, Entitatea mi-a spus să revin pentru operaţie la ora 2:00 după-amiaza. La ora stabilită, stăteam întins pe un pat maca. Este o masă de masaj din sala de operaţii, folosită pentru vindecarea profundă. Am închis ochii şi mi-am aşezat corpul într-o poziţie confortabilă. Mi s-a părut că a durat doar o secundă, dar când am deschis ochii, am văzut oameni trecând pe lângă mine. Aşteptam să aud cuvintele lui Sebastian, care ne pregătea pentru operaţie, însă în loc de asta, cineva a venit să mă ridice. Era sfârşitul şedinţei. Trăisem o alunecare completă în timp. Întreaga şedinţă, care durase o oră şi jumătate, trecuse într-o clipită. Eram extenuat şi m-am dus acasă să mă odihnesc, simţind că trebuia să respect foarte serios recomandările Entităţilor. După opt zile, am început să prind puteri încet-încet.

Într-o zi, Entitatea (Dr.Augusto) mi-a ridicat cămaşa şi a trecut cu mâna sau poate cu un bisturiu de-a lungul părţii inferioare a coloanei mele vertebrale. Altă dată, când a lovit uşor cu palma în zona lombară, am simţit o zdruncinătură ca şi cum vertebrele se realiniaseră. Durerea a început să cedeze lent în următoarele două luni, până când, într-o zi, m-am trezit şi nu mai aveam nici o durere. După cum vedeţi, coloana mea este acum dreaptă, puternică şi complet refăcută.

Atunci când o persoană nu poate ajunge personal la Casa de Dom Inácio, se realizează o operaţie pe un înlocuitor. Cu permisiunea şi sub îndrumarea Entităţilor, înlocuitorul intră în sala de operaţii în ziua stabilită şi se concentrează asupra prietenului aflat în nevoie, care este acasă. Totuşi, persoana care primeşte vindecarea trebuie să urmeze regimul recomandat. Entitatea a trimis un prieten la cascadă să fie înlocuitorul meu pentru procedura pe care voiau să o aplice pentru mine la cascadă. În cazul lui Martin, prietenul l-a reprezentat la cascadă.

▲

LUCAS VREA SĂ AIBĂ UN FRATE

Sandro Teixeira de Faria

Sandro este unul dintre fiii Mediumului João. A terminat facultatea de drept şi a lucrat în Casa de Dom Inácio timp de mulţi ani. Sandro coordonează activitatea de producţie a DVD-urilor şi casetelor video şi se ocupă de problemele referitoare la calculatoare şi la afaceri. El vorbeşte adesea despre faptul că este fiul unuia dintre cei mai puternici vindecători din lume. Nu a fost uşor pentru el să trăiască în umbra tatălui său, dar îl iubeşte şi îl admiră profund pe João. Sandro are un fel de a fi atrăgător şi un zâmbet strălucitor.

Fiul lui Sandro, Lucas, îi aduce multă bucurie. În ultimii câţiva ani, Lucas s-a dus la Entitate (Dr.Augusto) de foarte multe ori şi a spus: „Vovo (Bunicule), vreau un frăţior. M-am săturat să fiu singur la părinţi”.

„Acum un alt miracol urmează să aibă loc”. Sandro se luminează, în timp ce ne anunţă vestea emoţionantă. „Trompele soţiei mele sunt legate, iar eu am avut un accident auto foarte grav acum câţiva ani, care a culminat cu o vasectomie. Ne-am gândit că n-o să mai putem avea copii, dar soţia mea a dat naştere celui de-al doilea fiu al nostru, un dar de la Entităţi. Poate şi datorită stăruinţelor fiului nostru Lucas.

▲

DOM INÁCIO ADUCE ÎNAPOI UN DOCTOR DIN LUMEA DE DINCOLO

Dr. Roger
Dr. Roger Queiroz era medic psihiatru într-un spital renumit din Brasília, capitala Braziliei. Era sceptic în privinţa problemelor spirituale şi venise la Casa de Dom Inácio doar pentru a le aduce pe mama şi pe soţia sa. A refuzat orice asistenţă din partea Entităţilor pentru el însuşi. S-a bucurat de vizita făcută în Casă, deoarece oamenii erau amabili şi prietenoşi, însă lua în derâdere tratamentele şi operaţiile efectuate aici. Tensiunea arterială mare, lipsa de mişcare şi un regim alimentar bogat îi provocaseră o boală de inimă la vârsta de 49 de ani. Entitatea s-a oferit să-i facă operaţia necesară, spunându-i că se va vindeca, dar dr. Roger a refuzat cu încăpăţânare.

Situaţia s-a agravat până când, în cele din urmă, a ajuns să aibă nevoie de operaţie. Dr. Roger s-a dus la spital să fie operat de colegii săi. În timp ce aştepta să fie dus la operaţie, a simţit o prezenţă, un spirit care părea că-l ajută. Prostii, s-a gândit el. Nu trebuie să mă sperii de eventualitatea unei operaţii şi familia mea discută mereu despre spirite. Peste câteva clipe, a suferit un puternic infarct miocardic şi a fost dus în grabă la secţia de tratament intensiv (Intensive Care Unit = reanimare), dar era prea târziu. Dr. Roger a murit pe masa de operaţie. Chirurgul i-a spus soţiei doctorului Roger, Marilena, care a telefonat imediat la Casa de Dom Inácio şi l-a rugat pe Sebastian să transmită Entităţilor vestea. Sebastian a telefonat Entităţii, care a spus că trupul nu trebuia scos din secţia de tratament intensiv până după ora 3:00 după-amiaza. Ea trebuia să rămână alături de trupul soţului. Dr. Roger primea ajutor şi trupul lui nu trebuia mişcat.

Certificatul de deces preciza ora morţii la 10:15 A.M. Era ceva nemaiauzit în Brazilia să laşi un trup atât de mult timp după deces în secţia de tratament intensiv (la reanimare). Înmormântarea are loc de obicei în următoarele douăzeci şi patru de ore. Totuşi, pentru că le fusese coleg şi lucrase în spital, chirurgului i-a fost milă de văduvă şi a dat ordin ca trupul să nu fie scos din secţie până la întoarcerea sa, la ora 3:00 după-amiaza. O asistentă trebuia să rămână alături de trup.

Între timp, Dr. Roger, simţea că zboară deasupra Casei de Dom Inácio. Simţea cum era dus în adâncul Pământului, unde vedea straturile de cristale de cuarţ şi râul care curgea sub Casă. El relatează că s-a răcorit în acel minunat şuvoi de apă. În acelaşi moment, în timp ce trupul era întins în secţia de tratament intensiv, asistenta a relatat că, în mod inexplicabil, din corp a ţâşnit o cantitate de apă, care a stropit podeaua.

Apoi, Dr. Roger a călătorit într-un loc cu suferinţe cumplite, o zonă întunecată, în care oamenii umblau fără rost, pierduţi, tulburaţi şi singuratici. Când povesteşte această parte a întâmplării, întotdeauna luptă cu greu să nu izbucnească în plâns. Este o amintire vie şi groaznică. Din ceaţă, s-a apropiat de el un preot (Dom Inácio). În acel moment, Dr. Roger era dezorientat, derutat. Se întreba: De ce m-ar căuta un preot? Sunt un necredincios şi am râs adesea de „oamenii în sutană” şi de biserică.

Entitatea (Dom Inácio) şi-a anunţat prezenţa şi l-a îmbrăţişat pe Dr. Roger. Apoi l-a dus într-un loc de o frumuseţe deosebită. Dr. Roger se minuna de splendorile din jurul său – nu mai văzuse niciodată aşa ceva. Îi depăşeau imaginaţia. L-a întrebat pe Dom Inácio de ce erau împreună şi el i-a explicat că o însoţise adesea pe soţia sa la Casa de Dom Inácio, dar nu credea în lucrarea Entităţilor. Dom Inácio îi dădea sfaturi doctorului Roger, explicându-i că nu mai era în trupul său. A continuat cu învăţăturile sale profunde şi i-a spus că mai avea multe de făcut şi trebuia să ajute mulţi oameni. I s-a amintit că era liber să aleagă şi că decizia finală îi aparţinea. Atunci când a fost de acord să desfăşoare munca spirituală sugerată de Dom Inácio, i s-a spus că se poate întoarce în trup să-şi reia viaţa pământească.

Dr. Roger a deschis ochii şi a cerut apă cu puţin timp înainte de ora 3:00 după-amiază. Infirmiera a fugit din sală, în stare de şoc. Dr. Roger era impresionat de reacţia ei rapidă, dar curând s-a neliniştit fiindcă apa nu mai apărea. Două infirmiere se uitau prin uşa întredeschisă, dar nu intrau. În cele din urmă, a sosit un doctor şi i-a făcut o examinare completă. Nu-i venea să creadă, pentru că Dr. Roger era viu şi părea să nu fi avut vreo afectare a creierului. În următoarele două zile, medicii au făcut o serie de analize, dar nu au găsit nici o explicaţie, iar Dr. Roger a fost externat. Urmând recomandările lui Dom Inácio, s-a dus fără întârziere la Casa de Dom Inácio, cu soţia sa. În timp ce traversa sala principală, în drum către sala obişnuită, Mediumul João a ieşit din biroul său şi l-a îmbrăţişat pe Dr. Roger. Şoptindu-i la ureche: „Fiule, a fost foarte greu, dar eşti acasă. Acum sunt multe de făcut”. Era de fapt Dom Inácio, care se încorporase în Mediumul João şi pronunţase acele cuvinte.

Viaţa doctorului Roger s-a schimbat complet. El călătoreşte, la invitaţia unor organizaţii spirituale, pentru a-şi povesti întâmplarea. Este suplu şi sănătos şi, prin viaţa lui, îi slujeşte pe ceilalţi. A ajutat mulţi oameni care sufereau de depresie şi erau în pragul sinuciderii.

Odată, în timp ce el şi soţia sa Marilena plecau din Rio de Janeiro pentru a se întoarce la Brasília, s-a simţit „tras înapoi”. Învăţase să răspundă chemării. S-au dus la Copacabana şi luau masa de prânz, în timp ce aşteptau pe plajă să vadă ce se va întâmpla. El urmărea o femeie care sărea pe valuri şi era apoi azvârlită violent de curent şi răsturnată pe nisip. Curentul era periculos în acea zonă de plajă, iar vântul bătea puternic. Femeia a repetat mişcările de mai multe ori, eforturile sale devenind din ce în ce mai slabe. Dr. Roger era nedumerit şi s-a dus spre ea. A văzut că era între două vârste şi i-a spus: „Ascultaţi, valurile sunt periculoase. Vă puteţi îneca”. Ea era furioasă şi i-a spus să o lase în pace, pentru că ea chiar asta încerca să facă – să se înece. Simţea că nu avea nici un motiv să trăiască.

Dr. Roger a rămas alături de ea şi i-a spus povestea sa. Şi el se gândise că viaţa lui era pustie şi superficială, dar acum se bucura de fiecare clipă cu recunoştinţă. Femeia l-a întrerupt şi le-a cerut doctorului Roger şi soţiei sale să o ducă acasă. Locuia într-un apartament uriaş, la mică distanţă de plajă. Era proprietara celei mai mari părţi din clădire. A fost de acord că era bogată material, dar săracă spiritual. Acum este cu totul alt om şi se bucură de viaţă. Ea şi Dr. Roger au devenit buni prieteni.

Dr. Roger are multe alte întâmplări de povestit despre misiunea sa. Este un om fericit. Spune că va părăsi această lume atunci când Dom Inácio îl va chema la el. Nu a sosit încă vremea, dar el va fi pregătit şi nu îi este teamă. Dr. Roger a beneficiat de o adevărată trezire spirituală şi îşi înţelege misiunea.

Sebastian ne aminteşte că soţia doctorului Roger este cea care merită tot respectul, deoarece credinţa ei a îndemnat-o să telefoneze la Casa de Dom Inácio pentru a primi ajutor. A fost nevoie de un curaj imens şi de convingere nestrămutată ca o femeie îndurerată să sfideze autorităţile medicale şi să le convingă să nu ducă trupul soţului ei la morgă.

▲

DEMASCAREA UNUI ŞARLATAN

Edemar Goncalves Rocha

În anul 1973, Edemar l-a vizitat pe prietenul său Niltacio, care era bolnav. Soţia acestuia, Nati, era supărată pentru că un vindecător venise în casa lor spunându-le că, dacă îi dau bijuteriile şi ceasurile, el le va aduce înapoi energizate şi Niltacio se va vindeca. Din nenorocire, era un şarlatan care le furase bunurile.

Edemar era şi el tulburat de această situaţie şi, fiind jurist, a considerat că era datoria lui să găsească hoţul şi să recupereze bunurile furate. Mai târziu, în acea după-amiază, o lua pe soţia sa de la şcoala unde lucra, ca de obicei. Ea era emoţionată fiindcă un mare vindecător, Ioan al Domnului, îi vizitase un prieten şi coleg de serviciu. Acel vindecător, spunea ea, era asemenea celebrului medium Zé Arrigo, care intra în transă şi încorpora pe Dr. Fritz (spiritul unui faimos chirurg german). Ea dorea ca Edemar să meargă imediat cu ea şi să-l întâlnească.