Ioan al domnului

Edemar ne spune povestea:

Crezând că acel om era impostorul care îi tâlhărise pe prietenii mei, eram nerăbdător să ajung acolo cât mai repede posibil, să-l dau de gol şi să fie arestat. Ştiindu-mă sceptic, soţia mea a fost surprinsă de dorinţa mea de a o însoţi, dar am păstrat doar pentru mine adevăratele mele motive.

După ce a ajuns la casa Mariei, m-am dus la medium şi l-am întrebat dacă aş putea să-l privesc mai de aproape. Mediumul João mi-a răspuns: „Desigur; oricine poate să vadă”. Apoi a încorporat Entitatea şi m-a invitat să stau în picioare în faţa lui. A cerut unei femei să se aşeze pe un taburet în faţa lui şi a operat-o ştergând-o mai întâi la ochi cu vată îmbibată în agheasmă. Apoi i-a răzuit ochiul cu un cuţit obişnuit. Era un cuţit de bucătărie, cu lama zimţată. Faţa ei era senină; nu a dat nici un semn de durere în cursul întregii operaţii. Urmăream foarte atent totul de la mai puţin de treizeci de centimetri. Mai târziu, ea a spus că nu a simţit nici o durere. Eram uimit. Nu era nimic aranjat, în mod clar, aşa cum mă aşteptam.

După operaţie, am întrebat Entitatea: „Îmi puteţi spune de ce am nevoie?” Entitatea mi-a spus că era nevoie de o operaţie la ochiul stâng. Din nou, eram uimit. Doar cu câteva zile înainte, mă dusesem la medicul oftalmolog cu o iritaţie acută la ochi. Medicul îmi explicase că era astupat canalul lacrimal şi ar fi fost necesară o operaţie. Nimeni nu ştia că fusesem la oftalmolog, nici măcar soţia mea. Confirmarea adevărului era în faţa mea. Entitatea m-a invitat să mă aşez. Era îngrozit şi am început să transpir puternic, crezând că îmi va răzui ochiul. Entitatea mi-a cerut să mă întorc cu faţa spre mulţime. Voiam să o iau la fugă de acolo; tremuram de teamă. Dar m-am gândit că eram bine cunoscut în zonă. Aveam o reputaţie bună ca avocat de succes, ferm şi necompromis. Preluam cele mai dificile cazuri şi aveam un palmares bun, nu doar în statul meu, ci şi în alte state în care am lucrat. Cum m-ar fi privit lumea dacă aş fi devenit laş şi aş fi fugit, după ce femeia permisese să-i fie răzuit ochiul? Reputaţia mea ar fi avut de suferit. Mulţimea ar fi râs de mine şi mi-aş fi pierdut clienţii. Aşa că am rămas pe loc, deşi fără tragere de inimă.

Entitatea mi-a şters uşor ochiul cu agheasmă şi mi l-a curăţat cu un pămătuf, nu cu un cuţit. Nu am simţit absolut nici o durere. Ochiul mi s-a vindecat pe loc şi nu a mai fost vreodată nevoie de operaţie la canalul lacrimal. Apoi am cerut Entităţii să mă ajute în problema auzului. Eram pilot şi trebuia să am auzul bun la examenul pentru licenţa de zbor. Entitatea a spus: „Aş putea să vindec această ureche acum, dar este o plată dintr-o viaţă trecută. Dacă v-aş vindeca acum această problemă, ar apărea o altă complicaţie pe trupul dumneavoastră, posibil şi mai gravă, fiindcă plătiţi o datorie dintr-o viaţă trecută. Nu pot vindeca această afecţiune acum, pentru că nu sunteţi copt din punct de vedere spiritual. Trebuie să slujiţi şi să lucraţi în plan spiritual. Abia apoi aş putea să mă ocup de problema dumneavoastră”.

Peste ani, problema mea cu urechea nu s-a agravat. Am fost la un chirurg, care mi-a spus că ar putea face o operaţie, dar cu mare risc. Am hotărât să nu spun nimănui despre sfatul primit de la Entitate şi să trăiesc acceptând că am o problemă cu auzul. Nu am reuşit să prind hoţul căutat, dar l-am întâlnit pe adevăratul vindecător, João de Deus. De asemenea, am găsit în el un minunat prieten.

Edemar continuă:

Nu e ficţiune. Sunt satisfăcut doar atunci când pot include toate amănuntele şi adevărul absolut. Sper că mă suportaţi şi să aveţi îngăduinţă cu mine. Prima dată când am venit la Abadiânia, Casa de Dom Inácio era pe cealaltă parte a şoselei, într-o casă minusculă. Locuiam în Colinas în acea vreme, dar mă duceam la Coneicão da Araguaia, din Statul Para, cu afaceri şi să-mi vizitez vărul. În timp ce mă apropiam de vărul meu, el le spunea prietenilor că dorea să-l găsească pe vindecătorul care făcea minuni. I-am spus: „Îl cunosc eu. Îl cheamă João de Deus. Este prietenul meu, dar am pierdut legătura cu el”. Mama lui Alberto, mătuşa mea, era foarte bolnavă şi nu putea să călătorească. Mi-a cerut să-l găsesc pe João şi să-l aduc în Statul Para, să o vindece. Auzisem că Mediumul João lucra în Abadiânia şi am călătorit fără oprire toată noaptea să-l găsesc.

Când am ajuns la bordeiul ţărănesc în care Mediumul João îşi desfăşura munca, erau deja vreo sută de maşini acolo. Când a apărut maşina lui João, îmi făceam probleme. O să mă recunoască în mulţime? Trecuseră mulţi ani de când nu ne mai văzusem. Imediat ce s-a dat jos din maşină, Mediumul João a spus: „Ce mai faci, Edemar?” N-a invitat să rămân în casa lui din Anápolis. De acolo, cu multă bunăvoinţa, s-a întors cu mine până în Statul Para, parcurgând cei 2.000 de kilometri (1240 de mile) şi a tratat-o cu succes pe mătuşa mea. Cred că asta spune mai mult decât volume întregi despre profunzimea prieteniei lui, despre conştiinţa cu care îşi face munca şi despre bunătatea sa plină de iubire.

Cu altă ocazie, Mediumul João a fost arestat în Arapoema, în Statul Tocantins. Devenisem bun prieteni pe vremea aceea. Ocazional, Mediumul mă solicita pentru rezolvarea unor aspecte juridice. M-am dus la închisoare să-l eliberez pe cauţiune. De-a lungul anilor, medici supăraţi şi necredincioşi răzbunători au căutat să-l vadă arestat. Deşi Mediumul João a suferit în mâinile autorităţilor, el simte că a avut o viaţă binecuvântată şi că nu a suferit niciodată. Nu se plânge niciodată în legătură cu aceste evenimente. După ce a fost eliberat, primarul i-a permis Mediumului João să folosească noua clădire a şcolii pentru munca sa. Am fost martorul multor vindecări minunate în această şcoală. Odată, o femeie a fost adusă în stare de invaliditate totală. Era paralizată şi fusese adusă pe un şezlong. A putut să iasă singură din şcoală după operaţie. E doar una dintre sutele de vindecări făcute de Entităţi, pe care le-am văzut cu ochii mei.

După mulţi ani, Mediumul João a venit la Colinas, unde locuiam eu. Lucra şi locuia în casa primarului. Am fost să-l vizitez acolo unde lucra. Entitatea încorporată în acea zi era Sfântul Ignatius de Loyola. L-am întrebat: „Sunteţi Sfântul Ignatius de Loyola?” El a răspuns: „Dom Inácio este suficient” (În spiritism nu sunt sfinţi, datorită perspectivei universale care consideră că toţi suntem egali). Dom Inácio mi-a spus să-l însoţesc pe Mediumul João şi un grup mic de oameni până la un râu de la marginea oraşului. Mi-a spus că ar trebui să port o cămaşă albă şi să intru cu Mediumul João în apă. Dom Inácio m-a învăţat să spun în gând rugăciunea Tatăl nostru în timp ce eram la râu şi apoi să invoc numele lui Ioan Botezătorul. Entitatea mi-a spus: „Vei vedea ce se întâmplă”.

Când am ajuns la râu, am făcut aşa cum fusesem învăţat. M-am rugat şi apoi am spus „Ioan Botezătorul”. Mediumul João a încorporat imediat o Entitate. Trăsăturile sale fizice s-au transformat. Ochii păreau bulbucaţi. Comportamentul lui s-a schimbat; părea să aibă o energie enormă. Corpul său părea să crească în ochii mei, devenind mai robust. Trăsăturile i se schimbaseră în mod evident: oasele obrajilor erau mai largi, mai solide, expresia lui era solemnă şi serioasă. Puteam să cred doar că era Ioan Botezătorul. Încorporând Entitatea, Mediumul João s-a scufundat în apă şi a înotat, rămânând sub apă cam două minute. Mediumul João nu ştie să înoate. Când a ieşit la suprafaţă, ţinea strâns în mână un peşte mare. Entitatea s-a scufundat din nou în apă şi a ieşit după câteva minute, dar era João neîncorporat. Trăsăturile erau din nou cele ale Mediumului João. Mai ţinea în mână peştele destul de mare, care era acum deformat de apăsarea mâinii. El mi-a spus că altădată, când o anumită Entitate fusese încorporată într-un râu, mulţi peşti au murit datorită puterii enorme a energiei.

Un grup de femei care spălau rufe în josul râului, în acea zi, au văzut plutind mulţi peşti morţi. Mediumul João mi-a spus că nu i se permisese să divulge identitatea Entităţii. Admit că acest fenomen mă ameţeşte; nu-l înţeleg. Alţii s-ar putea să creadă că am născocit povestea, dar Mediumul João spune: „Este în întregime adevărată”. Îmi place să cred că acei peşti fuseseră eliberaţi pentru o renaştere la un nivel superior.

Am venit sceptic şi am rămas credincios. Puteţi vorbi cu soţia mea; vă va confirma tot ce v-am spus şi vă va spune cum m-am schimbat. Noi am fost martorii atât de multor vindecări şi ea îşi aminteşte şi mai bine amănuntele. La fiecare şase-opt săptămâni, călătoresc la Abadiânia, pentru a sluji ca medium în Casa de Dom Inácio, să consult Entităţile şi să-mi vizitez prietenii.

▲

PARALIZAT DE LA BRÂU ÎN JOS

José Ribeiro
José este medium în camera curentă de chirurgie. Vocea sa melodioasă poate fi auzită când se roagă şi conduce activităţile. Deţine un magazin general în apropiere de Casa de Dom Inácio.

José locuia în Statul Para, atunci când a intrat în Marina Militară Braziliană, la începutul anilor 1980. În ziua de 19 noiembrie 1992, în timp ce nava sa era staţionată în Rio de Janeiro, el şi un coleg mutau echipamente, când deodată José a simţit că picioarele îi paralizează. A simţit şi o durere puternică coborând pe partea stângă a corpului. José s-a prăbuşit şi a fost dus în grabă la spital. Investigaţiile au pus în evidenţă o hernie de disc la vertebrele D8 şi D9. A fost trimis la Spitalul Marinei Militare din Belem şi apoi la spitalul similar din Brasília. Specialiştii a ajuns la concluzia că era un caz neoperabil. După trei luni de reabilitare la Spitalul Sara Kubitcheck, el a revenit acasă la soţia şi fiica sa. Era paralizat de la brâu în jos.

José Ribeiro relatează:

Am visat că sosisem într-un sanctuar vindecător şi mi s-a spus să trec de linie şi să mă duc direct într-o anumită încăpere. Era o scenă vie şi mi-a rămas imprimată în memorie. Auzisem de Casa de Dom Inácio. Fratele meu, care locuieşte în Brasília, credea că numai ştiinţa ar putea să mă vindece, însă mi-a dus, fără tragere de inimă, fotografia în faţa Entităţii. I s-a spus să-mi dea trei sticle de agheasmă şi să mă ducă la Casa de Dom Inácio. Am început să elimin cheaguri de sânge în urină, la mai puţin de o oră după ce am băut agheasmă.

Împotriva dorinţelor familiei mele, l-am convins pe fratele meu să mă ducă la Casa de Dom Inácio, în decembrie 1994. Ploua cu găleata şi tocmai reuşisem să ajungem până la intrarea în sala principală. Entitatea a coborât de pe platforma unde operase, a lăsat mulţimea şi a venit direct spre mine. Mi-a luat mâna în mâna lui şi a spus: „Ţi-a luat mult timp, dar ai ajuns, în sfârşit, aici. Poţi să rămâi trei zile? Voi începe să lucrez asupra ta”.

Entitatea m-a trimis direct în sala de operaţii, trecând pe lângă alte încăperi, aşa cum văzusem în vis. Aşadar vindecarea mea a început, după doi ani în care zăcusem într-un pat maca şi primisem energie. „Fiule, vei avea dureri mult mai mari, dar te vei face bine”, a spus Entitatea (Sfântul Ignatius de Loyola), înainte de a face o operaţie invizibilă asupra mea. Am fost foarte bolnav în acel sfârşit de săptămână şi toată săptămâna următoare. Sora mea era foarte îngrijorată. Nu puteam să înghit mâncarea, ci doar să beau apă de cocos şi alte lichide. Miercuri, a întrebat dacă ar trebui să fiu dus la un spital. Entitatea i-a spus să aibă răbdare şi pe la sfârşitul săptămânii mă voi simţi mai bine. M-am simţit într-adevăr mai bine şi toate îndoielile noastre au cedat în cele din urmă.

Voiam să cumpăr un teren şi să-mi construiesc o casă. În acea noapte am avut alt vis puternic: Se făcea că era o grămadă uriaşă de moloz şi eu stăteam într-un hamac lângă ea. A doua zi, când veneam spre Casă, în scaunul cu rotile, am observat în dreapta mea o grămadă de moloz şi un anunţ „De vânzare”. Ştiţi că am cumpărat terenul foarte uşor şi mi-am construit dormitorul exact cum văzusem în vis. Soţia mă părăsise curând după accident, dar eu reuşisem să obţin dreptul de îngrijire a fiicei mele. Este aici cu mine. Mi-am extins magazinul, asigurând locuri de muncă familiei şi şi părinţilor mei, care s-au mutat şi ei aici. Prin viziuni şi vise, am ajuns să-mi înţeleg Karma. Duc o viaţă liniştită şi fericită, alături de o parteneră de viaţă minunată. Mă vindec la mai multe nivele. Nu merg încă, dar sunt foarte optimist. Voi merge din nou într-o zi, dar chiar dacă nu voi putea, tot voi continua să fiu un om fericit.

▲

UN SPIRITIST FERVENT

Euler Nunes de Oliveira

Euler a lucrat în domeniul bancar până la pensionare, în 1999. Vorbeşte mai multe limbi străine şi a fost un fervent practicant spiritist timp de patruzeci de ani. Este medium al Casei de Dom Inácio şi profesor de spiritism. Euler răspunde tuturor scrisorilor care sosesc pe adresa Casei cu un cuvânt de mângâiere şi câteva rânduri din Evanghelii. Euler are exemplare din Evanghelii în mai multe limbi şi poate să răspundă la scrisori cu un mesaj în limba celui care a trimis scrisoarea.

Euler îşi spune povestea:

Eram cam sceptic atunci când am venit pentru prima oară în Casa de Dom Inácio. Rămâneam în spatele sălii, stând în picioare dincolo de linie şi privind cu atenţie. Mă întrebam în mintea mea dacă într-adevăr era sau nu o Entitate încorporată în Ioan al Domnului. Am rugat entitatea să-mi spună cine este, ca să nu am îndoieli privind autenticitatea sa. Entitatea era încorporată în trupul Mediumului João şi mi-a spus că este Dr.Oswaldo Cruz. Apoi a făcut mai multe operaţii.

Atunci când operaţiile s-au terminat, Entitatea s-a întors cu spatele şi a pornit să părăsească sala mergând spre camera curentă. În timp ce se apropia de uşa de intrare în camera curentă, s-a oprit, s-a răsucit şi a venit unde stăteam eu. Entitatea m-a fixat din priviri şi mi-a cerut un stilou şi o coală de hârtie. A semnat hârtia şi a spus: „Sunt Dr. Oswaldo Cruz. Puteţi verifica semnătura mea din vremea când lucram într-o funcţie publică”. Cu un zâmbet larg, s-a răsucit şi a plecat să-şi continue munca de vindecare. În acest fel, am primit răspuns la întrebarea pe care o aveam în gând. Aşa a început munca mea în Casa de Dom Inácio.

Iată coala de hârtie cu semnătura sa. Nu am mai spus această poveste nimănui până acum. O puteţi împrumuta şi scana pentru cartea dumneavoastră. Acesta este adevărul. (această semnătură a fost comparată cu documentele oficiale semnate de Dr. Cruz în timpul vieţii şi confirmată în acest fel).

(De scanat!!! textul în limba portugheză
(Traducerea: Casa de Dom Ignácio – Abadiánia – Statul Goiás Ziua: 13.01.2000

Semnătura

Semnătura doctorului Oswaldo Cruz – medic şi prefect de Sorocaba, SP., psihografiată de Mediumul João Texeira de Faria în Abadiânia – Go – în ziua de 13.01.2000, la ora cinci, care a fost confirmată prin comparaţie cu semnătura prefectului din acea epocă.)
Semnătura doctorului Oswaldo Cruz

▲

MISIUNEA SUFLETULUI

Heather Cumming

M-am născut în Brazilia, unde părinţii mei scoţieni conduceau o fermă de vite în interiorul ţării. O plimbare până la ferma vecină sau până în satul vecin dura cel puţin două ore mergând călare şi totuşi aceste distanţe mari favorizau un sentiment profund de înrudire între familii, un sentiment de comunitate cu rezonanţe adânci în sufletul meu. Călărind prin fermă alături de cow-boy, care lucrau pământul şi aveau grijă de vite, am învăţat cât este de importat să trăieşti în armonie cu natura; şamanii locali m-au învăţat tradiţiile de vindecare ale băştinaşilor. Educaţia şcolară tradiţională am început-o acasă, cu mama mea, apoi am urmat o şcoală cu internat la São Paulo şi liceul, tot cu internat, în Scoţia. Totuşi, internatul te făcea să te simţi străin şi nu mă simţeam bine într-un mediu care era rece şi lipsit de iubire. Cu dorul de Brazilia, m-am întors acasă la vârsta de şaisprezece ani; la treizeci de ani, m-am căsătorit şi m-am mutat în Statele Unite. Încă tânjind după o viaţă mai spirituală, am studiat şamanismul şi, în final, am înfiinţat o firmă în care aplic proceduri practice de vindecare.

În vara anului 2000, eu şi fiul meu ne-am vizitat familia din interiorul Braziliei. O parte din practica mea de vindecare şamanică implica organizarea de excursii în zona Amazonului pentru a-i vizita pe şamanii triburilor braziliene. În timp ce mă pregăteam pentru una din aceste expediţii, am auzit despre Ioan al Domnului şi am fost imediat atrasă de ideea unei vizite. Nu auzisem până atunci de Ioan la Domnului, însă experimentasem o „cunoaştere a trupului” citind o carte despre el. La puţin timp după asta, mi s-a cerut să conduc un grup mic de oameni la Casa de Dom Inácio, pentru vindecare. Fiul meu şi cu mine am urcat într-un autobuz, am călătorit toată noaptea şi am ajuns în faţa Entităţii (Dr. Augusto) în dimineaţa următoare. Aveam un sentiment profund că toate căile vieţii mele mă îndreptaseră către acest moment de deschidere. După ani de aspiraţii, îmi găsisem „casa spirituală” în Abadiânia. Ştiam că îmi găsisem adevărata chemare din această viaţă.

Stând în picioare în faţa Entităţii cunoscute drept Dr. Augusto, lăcrimam fără să mă pot controla, pe măsură ce amintirile îmi inundau fiinţa. Mă gândeam: Ce este iubirea necondiţionată? Răspunsul mă ocolise toată viaţa.

„De ce plângeţi, filha?” a întrebat Entitatea.

„Nu am mai trăit niciodată o asemenea iubire, Tată”, am spus, plângând cu suspine.

A trecut în spatele meu, a luat mâna fiului meu Ben în mâna lui şi a scris o reţetă. Apoi ne-am aşezat amândoi în camera curentă.

Un val de energie a trecut peste mine, în timp ce simţeam o mână în interiorul trupului, presându-mi şi ridicându-mi plămânul. Durerea era asemănătoare cu cea a extragerii unui dinte – o senzaţie obişnuită de „tragere şi zvâcnire”, pe care o ai după anestezie. Simţeam miros de eter şi retrăiam o experienţă foarte vie a unei amintiri din copilărie, când mi-au fost scoase amigdalele.

În ziua următoare, la cererea Entităţii, Sebastian m-a dus pe o scenă să urmăresc o operaţie. Fascinată, l-am observat pe Dr. Augusto cum folosea un cuţit obişnuit pentru a opera o hernie abdominală şi apoi ochiul unui bărbat. După ce operaţia s-a încheiat, mi-a recomandat să fac cinci şedinţe de tratament pe patul cu cristale şi apoi să vizitez cascada sacră. Am întrebat dacă aş putea să aduc mici grupuri de oameni la Casa de Dom Inácio, ca să poată şi ei să resimtă puterea lui vindecătoare.

„Aduceţi grupuri cât de mari doriţi”, a răspuns Dr. Augusto.

Mă simţeam fără echilibru, în timp ce un alt val de energie îmi străbătea corpul şi am ajuns la Sebastian să mă sprijine. Dar era prea târziu; m-am prăbuşit imediat, lăsându-mă în seama puterii vindecătoare a binecuvântării doctorului Augusto. Mai târziu, m-am trezit la infirmerie, unde surori voluntare îmi ofereau agheasmă din Casa de Dom Inácio. În patul de lângă mine era bărbatul care fusese supus operaţiei şi acum mânca supa servită gratuit în Casă. El mi-a spus că hernia lui nu-l mai durea şi că acum vedea perfect. Peste douăzeci de minute, simţindu-mă complet energizată, am fost dusă de unul dintre mediumi la cascada sacră. Am intrat în apă în linişte, cu adâncă recunoştinţă pentru vindecarea şi binecuvântările de care avusesem parte.

Am primit nenumărate daruri care mi-au transformat viaţa de la prima mea vizită în Casa de Dom Inácio. Aş vrea să vă împărtăşesc o poveste foarte puternică, ce demonstrează modul în care Entităţile au grijă de toate aspectele vieţilor noastre.

Cu două zile înainte de data la care trebuia să mă întâlnesc cu grupul meu din Abadiânia, am primit vestea că fiica mea era foarte bolnavă. Eram sfâşiată între dorinţa de a-i sări în ajutor şi cea de a-mi îndeplini obligaţiile de conducător al unui grup. Nu voi uita niciodată porunca fermă a fiicei mele, atunci când am telefonat acasă: „Tu trebuie să rămâi la Casa de Dom Inácio; îţi soseşte un grup. Poţi face mai mult pentru mine acolo, decât venind acasă. Dacă pleci acum, voi refuza să te văd. Îngrijeşte-te de grupul tău”.

În acea primă zi petrecută în Casă, Sebastian mi-a cerut să asist la rugăciunea de deschidere. Simţindu-mi oboseala, m-a luat de mână şi m-a dus la sala curentă, spunând: „Ceva vă tulbură profund; aşezaţi-vă aici”. Peste câteva minute, mi-a adus un pahar cu suc din fructe de Passiflora (Floarea Patimilor). M-am aşezat şi am plâns în linişte, concentrându-mă asupra fiicei mele. Deodată o mână m-a tras şi m-am trezit uitându-mă în ochii Entităţii, care mi-a spus: „Nu vreau să te văd aşa! Înainte de a ne cere ajutorul pentru fiica ta, am venit să-ţi spun că noi avem grijă de ea. Nu trebuie să te îngrijorezi. Se va simţi foarte bine. Ştiţi că noi ne îngrijim de toate aspectele vieţii copiilor Casei. Unde îţi este credinţa?” Era blând, dar puţin cam aspru.

Uimită şi liniştită, eram asigurată ştiind că Sasha şi copiii noştri, noi toţi, suntem protejaţi şi cineva are grijă de noi în toate privinţele. Entităţile ne iubesc la fel de mult şi de necondiţionat. Am fost binecuvântată cu o viaţă minunată. Este un privilegiu să mergi alături de colegii căutători în aceste călătorii spirituale – fiind martori şi întărindu-ne legăturile, pe măsură ce creştem, ne schimbăm şi ne vindecăm. Aşa cum promisese Entitatea, Sasha s-a simţit într-adevăr mult mai bine. A terminat colegiul şi se bucură de o viaţă bogată şi plină. Sunt foarte mândră de ea şi îi respect curajul, străduinţa şi hotărârea de a-şi urma calea.

Am trăit vindecarea în multe feluri, de la prima mea vizită în Casa de Dom Inácio, inclusiv un chist ovarian, care a „dispărut”, aşa cum promisese Entitatea, iar vindecarea a fost apoi confirmată prin ecografie (examinare cu ultrasunete). Şi totuşi, cea mai profundă vindecare vine din îndeplinirea rolului meu de fiică a Casei de Dom Inácio: un membru al familiei de mediumi, care şi-au consacrat vieţile slujirii Casei şi misiunii de vindecare a lui Ioan al Domnului. În prezent, slujirea mea are două aspecte: în primul rând, sunt ghid oficial al Casei, fiind translator pentru vizitatorii de limbă engleză şi spaniolă şi aducând în mod regulat grupuri la Casa de Dom Inácio. În al doilea rând, îl asist pe Ioan al Domnului în misiunile de vindecare în afara Casei, însoţindu-l în călătoriile în străinătate şi fiind translator pentru el şi pentru Entităţi.

Cu imensă apreciere şi recunoştinţă îmi ofer viaţa în slujba familiei mele, Casei de Dom Inácio, lui Ioan al Domnului, Entităţilor şi planului lui Dumnezeu, pentru atingerea celor mai potrivite capacităţi şi virtuţi şi pentru binele nostru al tuturor. Intenţia şi rugăciunea mea sunt să pot sluji cu smerenie şi cu cinste şi rog să mi se arate cum să fac acest lucru.
▲

UN PORTRET AL VINDECĂRII

Karen Leffler

Provin dintr-o familie tipic americană, din clasa de mijloc, şi m-am bucurat de o copilărie lipsită de griji. Mă pregăteam să intru la un colegiu, cu intenţia de a urma o carieră în diplomaţie, dar la şaptesprezece ani, am suferit o pierdere atât de mare, încât viaţa mi-a fost complet schimbată. Motivată de o intensă dorinţă de a face ceva în această lume, am început să caut adevăratul rost al vieţii şi al morţii. Am petrecut mulţi ani căutând să ajung din afară la înţelegerea spirituală şi dorind să simt că am „o inimă pură”.

În 1972, am petrecut patru luni în India, studiind cu Avatarul Satya Sai Baba. Am primit multe învăţături profunde şi binecuvântări în tot acest timp. De asemenea, am primit şi un semn fizic de la această fiinţă iluminată: un inel negru din piatra lunii, un lingam Ishwara, care s-a materializat special pentru mine⁶. A fost pentru prima dată când am simţit iubirea necondiţionată. În ultima zi în care eram la colegiul său din Braindavan, Sai Baba m-a întrebat ce doream şi eu am răspuns: „O inimă pură”. Încă o dată, el a materializat un cub din zahăr indian: „Acesta îţi va curăţa inima, dar trebuie să lucrezi; trebuie să meditezi”. Minunea şi farmecul acelei zile a fost darul de a fi asistată de Sai Baba – de a avea ocazia să cer şi să fiu ascultată şi de a lăcrima pentru această profundă recunoaştere a Iubirii Divine. După ce mi-am aşezat capul pe picioarele sale, în semn de recunoştinţă (aşa cum este obiceiul în India), m-am întors acasă.

Dorind să împărtăşesc şi altora această experienţă care mi-a schimbat viaţa, am înfiinţat un Centru Sai Baba şi am continuat să lucrez şi să împărtăşesc minunile pe care le văzusem. Însă, o dată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu puteam să menţin fluxul constant de pace şi de iubire pe care îl simţeam în prezenţa sa. Privind în urmă, am constatat că nu am înţeles pe deplin munca profundă de care aveam nevoie pentru a dobândi şi „a cultiva” o inimă pură.

Fiind căsătorită şi locuind în California de Nord, într-o casă construită de mine şi de soţul meu, sufeream de migrenă, încă din copilărie, şi de epuizare fizică. Şi cum afacerea mea în domeniul fotografiei arhitecturale era prosperă, am simţit o dorinţă inexplicabilă de a face mai mult. Întâlnirea întâmplătoare cu un prieten mi-a oferit informaţii despre un vindecător remarcabil din Brazilia. La sosirea în Abadiânia, după câteva săptămâni, am simţit că „sosisem acasă”.

Când am venit în faţa Entităţii (Dr. Augusto), pentru prima dată, şi l-am privit în ochi, m-am simţit ca şi cum aş fi privit chiar în inima lui Dumnezeu. Profund emoţionată, am stat la rând în acea dimineaţă, recunoscând aceeaşi iubire necondiţionată pe care o trăisem în India, cu mulţi ani în urmă. Indiferent câţi oameni ar fi la rând, aceste fiinţe extraordinare îşi fac timp să ne vadă pe fiecare dintre noi, prescriindu-ne plante medicinale, oferindu-ne sfaturi şi spunându-ne: „Vă ajut; nu vă faceţi griji; vă ajut”.

Ajutorul a venit în timp ce stăteam în faţa Entităţii (Dr. Augusto). Inima îmi bătea puternic, atunci când translatorul Casei m-a condus în faţa sa. Mi s-a spus că puteam cere orice doream. Doream vindecare fizică, dar m-am trezit spunând: „Vreau să-l cunosc pe Dumnezeu”. Translatorul m-a întrebat dacă sunt într-adevăr pregătită să primesc ceea ce am cerut. Fireşte că nu eram. Această întrebare mi-a schimbat complet viaţa. Treptat, am început să înţeleg inconştient că nu eram dispusă să fac munca lăuntrică cerută pentru o astfel de transformare. Nu-mi amintesc prea multe din ceea ce mi s-a spus în acea dimineaţă, în afară de ordinul blând al doctorului Augusto: „Luaţi loc în camera mea curentă şi lucraţi”. Îmi amintesc doar sentimentul profund de iubire şi lacrimile recunoaşterii care mă copleşeau. Nu mi se spusese cum să lucrez; nu erau reguli stabilite pentru meditaţie, contemplaţie sau rugăciune. Însă puteam să simt cum Entităţile lucrau alături de mine, folosindu-mi cadrul lăuntric pentru a mă călăuzi către acele momente uimitoare de auto-eliberare. În camera curentă, am început să cunosc aspecte îndelung negate ale propriei mele fiinţe. Am trăit regretul, bucuria şi adânca recunoştinţă în noua mea cale de auto-descoperire. Slujirea mea începuse.

În timpul sejurului meu aici, am fotografiat operaţiile fizice efectuate pe scena Casei. Atunci când m-am uitat la fotografii, pe display-ul camerei mele digitale, am observat anumite distorsiuni luminoase: raze de lumină radiind din cristalul aflat pe altarul de lângă Mediumul João, precum şi alte apariţii luminoase neobişnuite. Curând mi-am dat seama că fotografiile surprindeau energia spiritelor. Atunci când i-am arătat fotografiile lui Sebastian, secretarul Casei, era vizibil emoţionat, vorbind repede în portugheză. Heather mi-a tradus, explicându-mi că fotografiile erau un dar din partea Entităţilor. Heather mi-a spus că mi se permisese să surprind esenţa spiritelor. Entitatea a cerut ca fotografiile să fie înrămate şi aşezate în sala principală pentru a putea fi văzute de toţi. Ele au devenit o sursă de inspiraţie şi o dovadă palpabilă a energiei vindecătoare manifestate în Casa de Dom Inácio. Puţine lucruri ştiam despre imensele schimbări care aveau să aibă loc în viaţa mea exterioară, deoarece viaţa mea lăuntrică se schimbase ca urmare a chemării sincere a Entităţilor în ajutor.

Foarte fericită de noua mea viaţă, destul de prinsă în schimbările cerute de intrarea într-un univers necunoscut, aduc mulţumiri inimii lui Dumnezeu. Sunt profund recunoscătoare pentru sprijinul pe care Entităţile mi l-au dat de-a lungul procesului de vindecare personală. După ce am trecut de la viaţa mea confortabilă de aproape patruzeci de ani, de pe Coasta de Vest pe Coasta de Est, în căutarea „Sfântului Graal” (sau Sfântului Potir), am ajuns să-mi cunosc în mod repetat părţile mai întunecate ale vieţii mele şi am învăţat să o îndrăgesc şi să o înţeleg mai bine. Extinderea conştiinţei noastre până la nivelul subtilităţilor, cum ar fi întrebarea „Cine suntem de fapt?”, este ceea ce eu doresc să dăruiesc celorlalţi: să dăruiesc credinţă celor care se îndoiesc, speranţă celor bolnavi, slavă lui Dumnezeu şi Eului nostru Superior şi să manifest smerenie în faţa extraordinarei slujiri a Entităţilor şi a omului plin de compasiune care este Ioan al Domnului.
(