Ioan aurel pop

332 Hurm. 1/2, p. 495, nr. 408; Şt. Pascu, op. cit., III, p. 292.

333 D. Prodan, Boieri, p. 169.

196
lizate), care, departe de a fi juzi săteşti, cum s-a sugerat334, par, mai de grabă, juzi ai întregii ţâri a Făgăraşului, cum erau ceilalţi trei din 1413, caracterizaţi ca atare — iudices terre Fu^rusch. Aceşti 4 cnezi trebuiau să se înfăţişeze ca martori într-un proces la Rupea, proces în care episcopul Transilvaniei reclama mesia Şercaia pentru sine, ca posesor de iurc al Făgăraşului, iar oficialitatea Braşovului susţinea că Şercaia nu ţinea de Făgăraş, ci de Oraşul Coroanei335. Cei patru cnezi făgărăşeni, provenind din sate ce nu aveau hotar comun cu moşia în litigiu (este încă o dovadă că aceştia nu erau juzi săteşti), trebuiau să ducă Ia proces şi vecinii şi megieşii Şercaiei. Cu toţii, ca fiind cei mai autorizaţi cunoscători ai vechilor hotare (deşi satul Şercaia era stăpînit prin danie de Braşov) şi oameni ai locului, aveau un cuvînt important de spus într-o dispută ce viza o parte a ţării lor şi se desfăşura între episcopul maghiar de Alba Iulia şi conducerea săsească a cetăţii Braşovului. Alte dovezi despre o conducere şi o autoritate românească a Făgăraşului nu se cunosc pînă la statutele din 1508. în acest document, inovaţiile sînt greu de sesizat şi, probabil, că efectiv au fost puţine ca formă. Tradiţia însă, cutuma, legea veche sînt pomenite la fiecare pas, prin formulări ca : ah antiquo consudum crat, prins crai consuctudo, ante erai consuctum, in lege Valachorum, alias consuctum /uit, more alias consueto3Se etc. Acest lucru nici mi este de mirare, deoarece, aşa cum se spune direct în textul însuşi al statutelor, acestea au fost alcătuite „cum boya-ronibus universisque Walachis eiusdem districtus ncstri Fogaras", caro cunoşteau bine rînduiala şi care se întruniseră şi cu alte prilejuri în vederea aplicării principiilor dreptului românesc, a apărării intereselor ţării. Cert este că întrunirile boiereşti care vor avea loc după codificarea dreptului consuetudinar românesc vor avea caracter cvasi-exclusiv judecătoresc şi vor fi tutelate şi controlate de castelanii (căpitanii, provizorii) cetăţii sau, rareori, chiar de stăpînii ţârii Făgăraşului, în calitate de preşedinţi ai scaunelor de judecată. Codificarea a respectat desigur tradiţie românescă, a recunoscut rolul preeminent a! boierimii în ţară (deşi cmagîul unui boier era scăzut la jumătate faţă de cel al unui nobil1'37), dar a urn ărit să prtîntîmpine noi răzvrătiri, noi solidarizări cu nirntenii, printr-rn control al aplicării legilcr, prin supravegherea tuturor mişcărilor re mânik i şi prin creau î iluziei mei autonomii a ţării.

Prima mărturie despre o neuă adunare a bcieiilcr, dvjă aceea care a avut drept scep alcătuirea statutelor, datează ehirr di:; lc( 9 Şi se filă în legătură cu revolta din anul precedent, sprijinită do

3M Jbidem.

336 IJutm. XV/l, p. 124-125, nr. 227.

33e Şt. Meteş, o/, cit., ]>. 244-248; VI. Hanga, Ies instituţia:?, p. 136.

337 Şt. WeU-ş, op. cu., p. 243.

197
Radu Mihuea, domnul Ţării Româneşti. Astfel, în scaunul de judecată din marţea de dinaintea Sfintei Treimi, se dăruiesc lui Roman de Ucea moşiile confiscate de la „agilul" (destoinicul) Bîrsan de Ucea, de la Anca Ziin de Ucea, de la Ziin de Cîrţi.şoara şi de la Grozav(a) de Arpaşu de Sus, ca pedeapsă, spune documentul, pentru că aceştia s-au aflat între acei boieri şi români care, pe furiş, au început să treacă de partea voievodului Radu Mihnea, spre a trăda şi a da ţara pe mîinile lui338. Boierii din scaun şi reprezentanţii oamenilor de rînd au hotărît, desigur sub presiunea autorităţilor, ca nici unul din neamul celor nominalizaţi mai sus, niciodată, fie ramură boierească, fie ţărănească să nu mai poată ajunge la vreo slujbă. Deci noile statute elaborate în 1508, în ciuda reflectării în ele a tradiţiei şi a dreptului românesc, au fost folosite, de fapt, în primul proces cunoscut şi convocat pe baza lor, împotriva intereselor româneşti, semn că autorităţile ştiau să facă din principiile codificate o armă în sprijinul lor.

Actul următor, emis de căpitanul ţârii Făgăraşului şi de scaunul boieresc ţinut în marţea de dinaintea sărbătorii Sf. Ştefan, în 1511 confirmă j>e feciorii lui Comşa, ai lui Stoica şi ai lui Şandru de Viştea în boeronatele Viştea de Jos şi de Sus şi iu jumătate din Arpaş, pe baza unui hrisov de la Mircea ce! Bătrîn339. Deci adunarea boierească, deşi prezidată de Paul Thomori, reprezentantul oficialităţii, marchează, de această dată, un factor de continuitate în raport cu trecutul, din două motive : 1) este întărită o stapînire boiereasca specifică prin nume numai acestei ţări româneşti (în comparaţie cu restul Transilvaniei), dar echivalentă cu stăpînirea cnezialâ,prin document oficial; 2) confirmarea are ca bază judiciară un document emis de un domn al Ţării Româneşti în urmă eu circa 100 de ani. Deci pentru Făgăraşul integrat Transilvaniei, în unele situaţii, au valoare probatorie documentele munteneşti. Actul acesta de confirmare a unei stăpîniri boiereşti va fi reconfirmat şi transcris de către Mihail Apafi în 1(363, de cancelaria lui Carol al VI~lea îu 1725 şi de către capitlul din Alba lulia în 1843, întotdeauna la cererea xirmaşilor boierilor din Viştea, cei recunoscuţi ca stâpîni de Mircea cel Bătrîn.

| Acelaşi Paul Thomori, castelanul cetăţilor Muncaci şi Făgăraş, dă de ştire că agilul Aldea Bica de Voievodeni (boier, asesor jurat în vreo cinci scaune de judecată, în 1509, 1513, 1520, 1527, şi 1534), în marţea de după sărbătoarea fericitului Pavel, întîiul eremit, în anul 1518, pe cînd juraţii şi ceilalţi boieri ai districtului stăteau îu
33S I. Puşcariu, Fragmente. şi I. Minea, Din trecutul, p. 71. 338 I. Pu.şcariu, op. cit., p.

p. 74--85-87

77, nr. 30. P. ['rodau, op. cit-, p. 182. Vezi (doc. cadru la p. 81—89, nr. 32).
198
scaunul de judecată s-a ridicat din mijlocul altora şi, după o chibzuită cumpănire, în semn de dragoste frăţească, fiind el lipsit de copii, a arătat că îi adoptă în boeronatul său pe „agilii adolescenţi' Ioan şi Man Bica. Aceşti doi copii erau fiii răposatului Mihâilâ şi ai doamnei Stanca, fiica Mursei, văduva răposatului popă Teodor si fiica răposatului Radul Bica, născută din sora pomenitului Aldea Bica (să înţelegem că doamna Stanca este nepoata de soră a lui Aldea Bica?). Oricum, Ioan şi Mau Bica erau rude (nepoţi) ale iui Aldea Bica, cel care îi adoptă, făcîndu-i părtaşi la toate drepturile sale din posesiunile şi părţile de posesiuni din Voievodenii Mari, care,,s-ar ţine de drept şi din vechime de boieronat şi l-ar privi acum, după legea acestei ţări, cu toate aparţinătoarele sale ..." (de iure et ab antiquo cui bojeronatum, lege huius terre, adtinerent, concoiiercnt uituc, cum omnibus suiş appcrtinentiis . . . j3i0. Actul adopţiunii a fost confirmat în 1598 de către Măria Christierna (soţia principelui, stăpîna de atunci a Făgăraşului), pentru urmaşii acelor loau şi Man Bica341. Documentul pune în lumină funcţionarea străvechilor realităţi defapt şi de drept ale ţării Oltului: mai întîi arată că boieronatul, ca stăpî-nire şi drept de stăpînire, este o instituţie locală românească echivalentă cnezatului, iar în al doilea rînd, legea veche nu este numită a districtului, ci a tării, aşa cum numeau boierii din adunare ţinutul lor.

Acelaşi lucru este reflectat şi de documentul următor care probează funcţionarea adunării boiereşti. Castelanii Făgăraşului adeveresc că în marţea dinaintea înălţării Domnului, în anul 1520, pe cînd stăteau la judecată cu boierii juraţi, s-a înfăţişat Dragomir dcMîudra, pentru sine şi fraţii săi, Man, Oprea şi Viăduţ, ceriud confirmarea lor în a şasea parte a boeronatului de Mîndra, pierdută pentru necredinţă de către boierul Streza (Streja) de Mîndra (aluzie, desigur, Ia aceeaşi răscoală din vremea lui Mihnea Voievod;342. Castelanii şi domnul ţării. Toan Bornemisza, i-au întrebat pe boierii şi pe juraţii acestei ţări (bojarones et iuratos regni huius), dacă ştiu şi îşi amintesc de această danie a unui domn, ,,frate şi predecesor al nostru", iar ei, „din inimă şi deopotrivă din gură, au povestit" că acea a şasea parte a boeronatului de Mîndra, fostă a răposatului Streza, a fost dăruită zisului Dragomir şi fraţilor săi. Pe baza acestei martinii, este eliberat pentru aceştia din urmă un nou document de danie, din care reiese eă ei pot folosi, utiliza şi se pot bucura de acea parte de moşie, „după obiceiul celorlalţi boieri ai acestei ţări" (morc aii o mm oojeronum regni huius). în final, actul spune că, fiind de faţă cei

340 Ibidem, p. 95-96.

341 Ibidem, p. 93- 97, nr. 34 şi p. 174—17

342 Ibidem, p. 97-99. nr. 35. '

6, nr. 55.

199
12 juraţi, autorităţile, după legea acestei ţări (lege indus regni), în trei zile de judecată, „legi et sermone vulgari interpretări fecimus". Cu toate că domnul ţării (dominus terre) şi castelanii străini de aceste locuri, supraveghează împărţirea dreptăţii, boierii şi juraţii iau hotărîrile de fapt, pe care cei dinţii le confirmă de drept. Hi, boierii din adunare şi din sfat, ştiu cine şi cum a stăpînit un anumit boeronat, ei ţin seamă de vechi documente de la domnii Ţării Româneşti şi tot ei îi determină pe noii oficiali sa accepte existenţa boero-natelor, ca stăpîniri tradiţionale. De aceea, autorităţile sînt silite să recunoască obiceiul boieresc (analog cu ius kenczialc din alte părţi), să ţină seama de legea ţării, să aplice dreptatea şi să ia jurăminte în trei zile de judecată, după rînduiala locului. Datorită acestor legi proprii străvechi, ca marcă a autonomiei acestei ţări româneşti (înconjurate de Fundaş regim săsesc), Făgăraşul este numit mereu în documente disirictus, dar mai ales terra şi rcgnumP3. Regnum, în diplomatica latină transilvăneană, aminteşte de vremurile cînd voievodatul se rupsese aproape complet de Ungaria, în veacurile XIII — — XIV şi de aceea era numit ca atare; terra însă este echivalentul livresc, regăsit de diecii de latinie, pentru românescul ţară, cum îşi numeau făgărăşeuii propriul ţintit, dintr-o vreme cînd această ţară a Oltului s-a aflat iu şirul multelor ţări ce au alcătuit Ţara cea mare a voievodului de la sud de Carpaţi. Dar nici nu se putea nunii altfel Făgăraşul, care, prin descălecat, a contribuit el însuşi la întemeierea Ţării celei mari şi care nu s-a încadrat niciodată complet în Transilvania condusă de oficialităţi străine.

Această atmosferă românească este reflectată şi de următorul document , în care castelanii dau de ştire ca, marţi, în sărbătoarea Veşmîntului preafericitei fecioare Măria, în 1527, pe cînd stăteau la judecată în tîrgul Făgăraş, împreună cu cei 12 boieri juraţi (asesori ai scaunului de judecată al districtului), ..agilul" boier Ladislau de Grid, fiul răposatului Comaii Ciurilă (Gurilla, recte Csiirilla), a cerut şi a obţinut confirmarea stăpîuirilor sale boeronale*44. Se spune în continuare că documentul de confirmare a fost emis după ce, în trei scaune de judecată, more huius distyictus, s-au luat jurăminte şi uu s-a înfăţişat nici un împotrivitor. Peste cîţiva ani, în 1535, fostul boier Ştefan Mailat345, acum dominus te.ryc Fogams şi voievod al Transilvaniei, confirmă şi el stăpînirile lui I^adislau de Grid, pe baza actului adunării boierilor din 152734'*'.

Tot Ştefan Mailat arată că în marţea de după sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, în anul 1534, împreună cu cei 12 boieri juraţi ai „acestei

343 D. Prodan, op. cit., p. lfiti, nota 19.

344 I. Puşcariu, op. cit., p. 99—102, nr. 36.

345 P. Binder, Ştefan Mailat, passim.

346 I. Puşcariu, op. cit., p. 107- 114, tir. 39.

200
ţări a noastre", pe cînd stăteau la judecată, ,,agilii" Stan Solomon, Aldea Solomon, Soîomon al Oancii de Şinca (Salamon al Wanczc) şi alţi boieri din Şinca, care luaseră partea domnului muntean Radu ilihnea la 1508 şi fuseseră astfel lipsiţi prin confiscare (făcută de căpitanul Paul Thomori) de posesiunile lor din Şinca şi Ohaba, sînt acum pe deplin iertaţi, putîndu-şi răscumpăra vechile moşii cu 80 de florini347. Documentul este confirmat de principesa Măria Christierna în 1589348. Kste important făptui că singura iertare despre care avem cunoştinţă în legătură cu participanţii la revolta din 1508 (care a urmărit reunirea Făgăraşului cu Ţara Românească) s-a produs cu îngăduinţa românului Ştefan Mailat, pe cînd acesta ajunsese. domn al ţării sale de baştină.

în 1543 (data exactă lipseşte, datorită stării precare a documentului), Ana de Nădăştia, soţia lui Ştefan Mailat, confirmă un act de vînzare-cumpărare, realizat înaintea adunării boierilor : Stoica, Aldea, Comşa, Dobrin şi Serbau de Voila cedează boierilor Radu de Lisa şi Coman, Aîdea, Radul, Dobrin şi Comşa de Voila o şeptime din boeronatul Voila şi un sfert dintr-o moară, pentru 20 de florini349. Aceeaşi Ana de Xădăştia, în marţia de dinaintea sărbătorii Rusaliilor, în anul 1556, stă la judecată cu boierii ţării Făgăraşului şi confirmă în stăpîuirile lor boiereşti pe următorii : a) Stan Popa, preotul ; Aldea şi Radul, fiii boierului Stanislau de Recea ; b) Stanislau, Bîrsan şi Coman, fiii răposatului Comşa, nepoţii zisului Stanislau de Recea ; c) Mau şi Marcul, fiii boierului Bîrsan de Herseni ; d) Coman Vasul şi Bîrsan, fiii boierului Aldea de Rîuşor; e) Galea, Stoica, Frăţiîă, Mihăilă şi Coman, fiii boierului loan de Rîuşor ; f) Stoian şi Bîrsan, fiii răposatului Comănici, urmaşul răposatului Coman Judeţul (Sudctzul) de Rîuşor350. Aceste pămînturi sînt cu ţigani, care muncesc pentru boierii de mai sus. în Î557, în marţea din ajunul sărbătorii fericitului apostol Matia, are loc o nouă adunare boierească la Făgăraş, în prezenţa lui Andrei Bâthory, ginerele lui Ştefan Mailat şi stăpînul, pentru scurt tini]), al ţării. în acest scaun de judecată, boierii Barbu Gorun, Bocşau Cioară (Chiorra), Stan Cioară, Comşa Cioară, Nan Cioară şi Dobrin Cioară, fiii lui Stan Cioară din Dridif (foşti partizani ai lui Ştefan Mailat —- numit de ei pater noster — refugiaţi anterior în cetatea Cincu Mic, unde şi-au pierdut actele de proprietate), cer şi obţin înnoirea diplomelor lor pentru stăpînirea a două părţi din boeronatul Dridif şi a unor

347 Ibidem, p. 104 -106.

*" Ibidem, p. 102—107, nr. 38.

'*' Ibidem, p. 122-123, nr. 42.

350 Ibidem, p. 123-127, nr. 43.

201
pămînturi din hotarul satului vecia, V'oiia331. Documentul de recunoaştere este confirmat, la 19 martie 1590, de către Măria Christierna332. în alte două scaune boiereşti, reunite tot marţea (la 12 iunie 1581 şi la 9 ianuarie 1582), la Făgăraş, se discută pricina dintre două surori, Dobra şi Neacşa, fiicele răposatului Grigore Stan, pentru stăpînirea unui sfert din boeronatul părintesc de la Veneţia de Jos353. Xeacşa era soţia lui Man Penciu de Veneţia de Jos, membru ca asesor jurat iu următoarele trei scaune de judecată şi care ar fi fost, desigur, prezent şi în cele din 1581 — 1582, dacă n-ar fi fost soţul uneia dintre împricinate. Deducem aceasta din faptul că toţi membrii scaunului boieresc din 1584 sîut aceiaşi ca-u 1581 — 1582, cu excepţia lui Man Penciu, iu locul căruia (la 1581 —1582) nu figurează nimeni, fiind nominalizaţi doar 11 juraţi351.

In .scaunul de judecată pomenit mai sus, din 1584, întrunit în marţea de după sărbătoarea fericitei fecioare luliana, „agilul" bărbat Dragoş Cîrstea, fiul răposatului Cîrstea „Căcărează" (Kakaraze) de Şercăiţa, neavînd urmaşi pe linie masculină, cu acordul fiicei sale, soţia popii Bărbat, fiul popii Simion de Drăguş, îl adoptă pe acest preot Bărbat, ginerele său, în boeronatul Şercăiţa (Sarkatza)353. Boierii au stat trei zile neîntrerupt la faţa locului iu scaunul de judecată, spune documentul, „pro more et consuetudine huius districtus Fogaras", în aşteptarea eventualilor îrnpotrivitori, care nu au apărut. Transformarea ginerelui în fiu şi moştenitor este uu act similar cu cel de „îmbăieţire" sau de transformare (in faţa legii) a fetei în băiat, obicei pe care-1 practicau boierii făgărăşeni lipsiţi de urmaşi masculini, dar avînd fete nemăritate. în aseiaenea cazuri, aprobarea o dădea dominus terre, iar confirmarea prin acte o făceau boierii juraţi356.

„Prefectul" cetăţii Făgăraş dă iarăşi de ştire despre ţinerea unei adunări boiereşti de judecată, în ziua de marţi, după sărbătoarea Bunei Vestiri a anului 158S, cind se împlineşte tot un act de adopţiune : „agilul" bărbat Oprea Dragomir de Mîndra primeşte ca fiu adoptiv şi comoştenitor al său (împreună cu fiii săi Oprea şi Bucur) în dreptul de moara pe Toma Boier de Recea357. înfierea este confirmată de Balthasar Bâthory, domnul ţării, la 20 iunie 1590. Acest document de confirmare, emis la 20 iulie 1590, mai conţine două însemnări ulterioare, din 24 noiembrie 1590 şi din 1671, dintre care

351 îbidem, p. 526-528, nr. 141.

352 Ibidem, p. 524-528, nr. 141.

353 A. Veress, Documente, II, p. 217-220.

354 Vezi Şt. Meteş, Din istoria dreptului, tabel.

»"I. Puşcariu, op. cit., p. 130-134, nr. 46.

369 Gh. Vîja, Instituţii, p. 13.

"'I. Puşcariu, op. cit., p. 135-136, nr. 47.

262
Bute Judele ■-

Stoica Judele

Stoica Voican -j-

Stanciul Judele — Stan Judele Radul Voican -f Frăţilă Oprea Toader Stoica
Oprea Stanciul —

Stoica Judele

Ourea Voican Bogdan Voican

Stanciul Oprea Radul Bogdan

Stanciul Naneş Radul
Arbore genealogic pe cinci generaţii, stabilit pe baza unui document din 1591.

cea dinţii este semnificativă. Ea spune că în anul 1590, pînă la 24 noiembrie, înaintea scaunului de judecată în prezenţa celor 12 juraţi, nimeni nu s-a împotrivit actului de adopţiune (făcut tot de tribunalul boieresc şi aprobat de dominus tcrre). Probabil că beneficiarul adopţiunii, Toma Boier din Recea, a cerut (la patru luni de la confirmarea adopţiunii sale în dreptul de moară al lui Oprea Dragomir din Mîndra), tot scaunului de judecată, această însemnare pe document ca o „adeverinţă" în sens de garanţie a sa, prin care să dovedească eventualilor competitori că stăpînirea sa este de necontestat358. Acelaşi Balthasar Băthory, intitulat acum comite şi moştenitor perpetuu al ţării Făgăraşului, la 3 martie 1591, în Alba Iulia, confirmă pe urmaşii lui Bute Judele în stăpînirea boeronatului Arpaşul de Jos. Aceşti urmaşi sînt : Stanciul, Oprea, Radul şi Bogdan, fiii răposatului Oprea Stanciul, fiul lui Stanciul Judele, fiul lui Stoica Judele, fiul lui Bute Judele (Sudele) ; Standul şi Naneş şi Radul, fiii răposatului Stoica Judele, fiul pomenitului Stanciul Judele, fiul la fel zisului Stoica Judele, fiul pomenitului Bute Judele ; de asemenea, Stan Judele, fiul răposatului Stoica Judele, fiul amintitului Bute Judele; Oprea Voican, Bogdan Voican, fiii răposatului Radul Voican, fiul lui Stoica Voican, fiul aceluiaşi Bute Judele; Frăţilă Oprea, fiul zisului răposat Stoica Voiean, fiul numitului Bute Judele ;

388 Ibidem. p. 134-138.

263
Toader Stoica, fiul răposatului Stoica Voican, fiul des-numitului

Bute Judele3"9. în total este vorba despre 12 rude în viaţă care stăpînesc boeronatul Arpaşul de Jos, probabil în indiviziune. Prin urmare, Balthazar Bâthcr}-, cere lui Francisc Diacul, provizorul cetăţii Făgăraş şi celor 12 boieri asesori-juraţi ai scaunului de judecată sâ-i pună pe aceşti Oprea, Radul, Standul, Bogdan şi ceilalţi în stă-pînirea întregului boeronat al posesiunii Arpaşul de Jos, pe ei şi pe t oţi moştenitorii şi urmaşii lor, cu toate folosinţele şi cu cele ce ţin de el, după vechiul obicei si după cutuma tradiţională a ţării Făgăraşului (iuxta thorem antiquns observatum consuetudincmquc eius-dem ierre nostre Fogaras vetustam . ■ ■). în acest caz, boierii juraţi din scau n joacă rolul unui loc de adeverire (capitlu sau convent) semn că punerile, dările în stăpîmre şi chiar hotărnicirile le făceau prin tradiţie adunările acestea ale fruntaşilor ţării, după vechiul obicei statornicit. Această familie care stăpînea la Arpaş are în urmă, conform acestui document, cinci generaţii, coborînd în timp, faţă de anul 1591, cu circa 150 de ani. De altfel, un Stanciul (poate identic cu Stanciul Judele) este consemnat la Arpaşul de Jos ca membru al scaunelor de judecată boiereşti de la începutul secolului XVI. Dacă acest Stanciul este bunicul iui Oprea, Stanciul, Radul şi Bogdan, atunci Bute Judtle, bunicul lui Stanciul, trebuie să fi fost matur pe la mijlocul sau după mijlocul veacului XV. Numele de Judele (articulat cu articolul hotârît enclitic, specific limbii române) este o dovadă că acest termen de origine latină, sinonim cu .slavul cnez, era folosit în limba română vie a secolelor XIV—XV, intr-o vreme cînd, sub stăpînirea munteană, unii juzi (cuezi) făgărăşeni se transformau în boieri.

Acelaşi Balthazar Bâthory ii ' ■ ii acum „comite şi moştenitor

perpetuu şi dor ; ţării Făgăraşului", ratifică, în 1592,

accele a dou; ie de judecată boiereşti3". Primul scaun a avut

loc în 1585, în marţea d Li i dnica Iudica şi, înaintea jurai

ş lin Si

ş p

Sinea şi pe urmaşii lui în partea sa de boierit

ă dî b)

Neagu Strîmbu

di (i

boierul Aldea Dateş de Vad a adoptat ca frate ş: comoştenitor pe

N Stîb li Si i ii li î d bi

g ş p ş p

din Vad (adică în jumătate dîntr-un sfert de boierit sau boeronat), din care o parte o avea de la o rudă a sa, Stoica Şomcuta, Aldea Dateş face aceasta ca răsplată a credinţei şi bunăvoinţei cu care Nea.gu Strîmbu] 1-a ajutat iu treburile lui şi pentru că i-a cumpărat, cu cheltuiala sa, o casă în satul Rosno (poate Rîşnov)361. Apoi, boierul Solomou Aldone îl declară pe acest supus (vecin) al său, Neagu (Neagoc). Strîmbul (care avea o casă şi bunuri de moştenire între hotarele părţilor sale boiereşti din Şinca şi Ohaba, adică pe
204

359 Ibidem, p. 138—141, nr. 48. 860 Ibidem, p. 144-151, nr. 50. 361 D. Prodan, op. cit., p. 176.

moşia boierească) drept adevărat şi legiuit boier („verum et legitimum boieronem"), în aşa fel ca el şi urmaşii lui să nu se mai cheme, cum .se zice în limba poporului, vecini („vulgo wechyn") şi să nu mai fie siliţi la sarcinile şi slujbele vecinilor, bucurîndu-se, în schimb de prerogativele boiereşti. Pentru valabilitatea boieririi şi pentru consfinţirea ei de adunarea celorlalţi boieri, Solomon Aldea (Aldone) îi transpune lui Neagoe Strîmbul toate drepturile sale asupra acelei case şi moşteniri din Şiuca şi Ohaba. în schimbul acestei binefaceri, Neagoe Strîmbul îi dă pe veci şi irevocabil lui Solomon Aldea casa sa goala din Vad cu 2 iugăre de arător362. Al doilea scaun a cărei hotărîre a fost confirmată de ,,domnul ţării" în 1592 a avut loc în 1589, cînd, înaintea juraţilor, boierii .Stoica Boier, Oprea Czafflo, Lupul şi Leuca din Vad au renunţat în favoarea lui Neagoe Strimtul şi a urmaşilor săi la drepturile lor din moara de pe apa Şercaia, moară pe care o ridicaseră împreună. în schimb, Neagoe Strîmbul le-a dat pămîiiturile arătoare şi fînaţele, ţinînd de partea sa boierească din Vad, care-i fusese dată de Chiusdea, fiul lui Man de Vad, osîndit pentru furt la o gloabă de 28 de florini, pe care-i plătise Neagoe Strîinbuî şi-i răscumpărase astfel capul acestui fiu al lui Man de Vad. în 1592, „domnul ţării" încuviinţează (confirmă) adopţiunea fraternă şi celelalte tranzacţii în care era implicat Neagoe Strîmbul, le întăreşte pe veci şi în temeiul lor îl primeşte pe acesta şi pe toţi urmaşii lui în rîndul adevăraţilor boieri363. De asemenea, el cere provizorului şi sfatului celor 12 boieri să-1 pună pe des-pome-nitul Neagoe Strîmbul în stăpînirea bunurilor sale boiereşti, după obiceiul şi rînduiala acelei ţări a Făgăraşului. Pe verso, documentul -cadru (din 1592) are următoarea notaţie: „După vechiul obicei al districtului acestei ţări a Făgăraşului, [scrisoare] arătată şi consfinţită în trei scaune de judecată. Fără să se ivească nici un împotrivi-tor"364. De altfel, şi hotărîrile scaunului boieresc din 1585, asupra acestei adopţiuni şi a tranzacţiilor adiacente, sînt proclamate într-un mod asemănător, anume în trei scaune neîntrerupte (consecutive), la faţa locului, iuxta legeni et consnetudinem huius terre nostre Foga-rfls385. Documentele acestea din 1585, 1589 şi 1592 (primele două ■confirmate de cel din urmă) cuprind date esenţiale despre societatea făgărăşeană şi instituţiile sale. Vedem un vecin, adică un supus — Neagoe Strîmbul — care, fără să putem distinge exact în ce împrejurări, capătă un serios ascendent în mediul de mici boieri (sărăciţi şi apăsaţi de nevoi) din jur, ridieîndu-se el însuşi în rîndul privilegiaţilor. Se ajunge la situaţia ca stăpînul, Solomon Aldea, să-şi înalţe propriul vecin (supus) la rang boieresc, desigur înaintea