Ioan lăCĂTUŞU
A. Judeţul Covasna – total
Yüklə 1,86 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Români
- B. Municipii şi oraşe – total
- C.Comune – total
- Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Covasna, 2002.
A. Judeţul Covasna – total
B. Municipii şi oraşe – total
C.Comune – total
Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică Covasna, 2002.Notă: La alegerile din anul 2000, din totalul celor 416 consilieri locali validaţi, distribuţia lor pe formaţiuni politice se prezintă astfel: UDMR – 273 (65% din totalul consilierilor), PSD – 39 (9% din totalul consilierilor), independenţi – 35% (8% din totalul consilierilor), PD – 15 (4% din totalul consilierilor), APR – 11 (3% din totalul consilierilor), PUNR – 8 (2% din totalul consilierilor) şi altele. Anexa nr.18 Situaţia, pe judeţe, a localităţilor în care trăiesc comunităţi etnice numărând până în 500 de locuitori
Sursa: Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2002, Principalii indicatori pe judeţe şi categorii de localităţi. Rezultate preliminare, Institutul de Statistică, Bucureşti, 2002. Anexa nr.19 O importantă şi necesară lucrare de istorie contemporană: UDMR şi societatea contemporană românească, de Petre Ţurlea, Editura “România Pur şi Simplu”, Bucureşti, 2003. În toamna anului 2003, la Editura “România Pur şi Simplu” din Bucureşti a apărut volumul semnat de prof. univ. dr. Petre Ţurlea, intitulat UDMR şi societatea contemporană românească. Aşa cum ţine să precizeze autorul încă din prefaţă, lucrarea este o carte de istorie şi nu una de propagandă. Este drept, că ne aflăm în faţa unei lucrări de istorie contemporană, cu unele accente memorialistice, deoarece Petre Ţurlea este şi unul din personajele cărţii, în calitatea sa de om politic, respectiv deputat în Parlamentul României în trei legislaturi, din care, în perioada 1996-2000, deputat PUNR de Covasna. În mediile ştiinţifice, istoricul Petre Ţurlea este cunoscut şi recunoscut pentru lucrările sale referitoare la: Nicolae Iorga, Şcoala română din Franţa, românii din afara graniţelor actuale ale ţării, relaţiile româno-maghiare din perioada 1940-1968, redate în volumele referitoare la atrocităţile săvârşite asupra românilor în timpul perioadei ocupaţiei horthyisto-fasciste şi suferinţele acestora din anii premegători înfiinţării Regiunii Autonome Maghiare şi cele din timpul acestui nefericit experiment stalinist, precum şi din volumele intitulate “Din culisele Parlamentului” şi altele. Dincolo de diversitatea tematică, o caracteristică a tuturor lucrărilor semnate de dr. Petre Ţurlea o constituie recursul riguros şi constatnt la izvoarele istorice, la documentele arhivistice, majoritatea inedite. Cu acribia specifică cercetătorului pasionat de cunoaşterea istoriei naţionale, Petre Ţurlea a introdus în circuitul ştiinţific de specialitate o mare cantitate de documente valoroase din unele fonduri arhivistice necercetate până în prezent, cum sunt cele din Arhiva S.R.I., cea a Ministerului de Externe şi, bineînţeles, din depozitele Arhivelor Naţionale. De remarcat apoi, preocuparea consecventă a profesorului Petre Ţurlea pentru abordarea curajoasă a unor teme “sensibile” ale istoriei naţionale româneşti, tocmai de aceea evitate de mulţi istorici români contemporani. Nici omul politic Petre Ţurlea nu a ocolit problematica naţională, implicându-se cu metodele specifice discursului şi acţiunii politice, în toate marile “bătălii” parlamentare din perioada 1990-2000, susţinute de forţele politice grupate în “Partida Naţională”. Apropierea de problemele specifice judeţelor Covasna şi Harghita a început din perioada când a făcut parte din Comisia Parlamentară de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-şi părăsească locul de muncă şi domiciliu din judeţele Covasna şi Harghita (fiind cel care a întocmit proiectul raportului “HARCOV”), apropiere care s-a amplificat şi întărit în timpul mandatului de deputat de Covasna, continuând în diferite forme şi astăzi. La fel ca şi ceilalţi lideri români implicaţi nemijlocit în promovarea românismului şi combaterea acelor forţe politice care prin activitatea lor aveau tendinţe “centrifuge”, dr. Petre Ţurlea s-a bucurat de un “tratament” special din partea liderilor maghiari, care au ţinut să-i formeze în mass-media maghiară o imagine de naţionalist român cu activitate antimaghiară, imagine contrazisă de poziţia omului Petre Ţurlea faţă de marea masă a maghiarilor din România şi, de ce nu, chiar şi de componenţa etnică a familiei sale. Pentru cunoscătorii vieţii publice româneşti postdecembriste şi a mentalităţii existente la majoritatea liderilor politici răspunzători de destinele ţării, conform căreia încă “nu este momentul” rostirii unor adevăruri, de multe ori dureroase, se pune firesc întrebarea dacă apariţia acestei cărţi este necesară acum. Din punctul nostru de vedere răspunsul este da, şi încă cu prisosinţă. Da, cartea este necesară, pentru o multitudine de argumente, dintre care menţionăm: Cu excepţia câtorva cercetări sociologice referitoare la existenţa partidelor politice constituite pe criterii etnice şi la convieţuirea interetnică, majoritatea conţinând concluzii “liniştitoare”, pentru a răsplăti astfel sumele mari cu care au fost finanţate de către Fundaţia Soros şi de alţi comanditari asemănători, şi a unor lucrări în care se spun lucrurilor pe nume, purtând semnătura sociologilor Ilie Bădescu, Vasile Dâncu şi Maria Cobianu-Băcanu, cartea domnului Petre Ţurlea este printre puţinele - dacă nu chiar prima lucrare - care abordează din perspectivă istorică, sistematic, detaliat, cu rigoare şi minuţiozitate, raporturile UDMR cu societatea românească contemporană, în perioada 1989- 2003. Vorbind despre valoarea ştiinţifică a lucrării, despre obiectivitatea cu care a fost redactată şi despre folosirea unui vast şi divers material documentar, doamna Maria Peligrad - cu ocazia prezentării volumului la Primăria din Întorsura Buzăului, din octombrie 2003 – reliefa faptul că, prin întreg conţinutul său, “cartea se vrea a fi o oglindă a acţiunilor distructive duse de UDMR împotriva statului român”, apreciind că “scopul explicit al publicării ei este acela al conştientizării mai ales a clasei politice româneşti asupra pericolului major pe care acest partid îl reprezintă”. Acest punct de vedere reprezintă de fapt şi una din concluziile cărţii. După Petre Ţurlea, “anii scurşi de la evenimentul numit Revoluţie au demonstrat pe deplin că UDMR este un pericol major pentru însăşi existenţa României ca stat”. Dintre argumentele care au condus la formularea acestei concluzii, autorul enumeră: conducerea acţiunii de maghiarizare forţată a judeţelor Covasna şi Harghita, separarea şcolilor pe criterii etnice, maghiarizarea numelor de străzi şi de localităţi, eliminarea românilor din administraţia publică locală, ridicarea unor monumente cu mesaj revizionist şi antiromânesc, susţinerea acaparării economice a Transilvaniei de către capitalul maghiar, întreţinerea unei permanente stări de nelinişte în societatea românească, educarea etnocentristă a tineretului maghiar din România, campania de discreditare a României pe plan internaţional ş.a. După cum este cunoscut, în societatea românească actuală există şi puncte de vedere ale unor partide politice, asociaţii civice şi personalităţi publice care apreciază rolul pozitiv al UDMR pentru stabilitatea internă şi imaginea externă a României postdecembriste, subliniind recurgerea doar la metode paşnice, legale, pentru obţinerea dezideratelor sale. Odată cu normalizarea vieţii democratice româneşti actuale, există însă tot mai multe voci care apreciază caracterul istoric perimat şi totodată nociv al partidelor costituite pe criterii etnice, poziţie în întregime împărtăşită şi de noi. Cartea profesorului Petre Ţurlea pune în evidenţă, cu claritate, diferenţa dintre existenţa unei strategii clare referitoare la obiectivele UDMR pentru “autonomizarea, federalizarea, controlul economic şi în final obţinerea unei co-suveranităţi asupra Transilvaniei” - strategie elaborată şi aplicată cu sprijinul substanţial şi constant al Budapestei - şi lipsa unei strategii româneşti adecvate, care să permită contracararea acţiunilor distructive îndreptate împotriva statului român şi consolidarea acestuia în interesul tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de naţionalitate. Lucrarea arată încă odată, dacă mai era nevoie, importanţa geostrategică a judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, înglobate de UDMR şi mentorii săi în conceptul de “patrie interioară maghiară ”, având un rol major în controlul întregii Transilvanii şi a “pământului ceangăiesc” din Moldova. Atât analiştii cât şi cititorii avizaţi, pot urmări cronologic, toate etapele parcurse şi demersurile întreprinse, de “moderaţi” şi “radicali”, pentru înfiinţarea actualului Consiliu Naţional Secuiesc şi elaborarea Statutului de autonomie teritorială a Ţinutului Secuiesc. Ne reamintim, astfel, de perioada când erau invocate greşelile de traducere din limba naghiară în limba română, de cunoscutele “delimitări” ale moderaţilor faţă de radicali, de ascunderea adevăratelor obiective autonomiste în cuprinsul unor formulări ambigue, de folosirea unor concepte străine realităţilor româneşti (a se vedea “clasica autoguvernare”), ajungându-se la formulările clare de astăzi, exprimate fără echivoc, referitoare la autonomia pe criterii etnice a “obsedantului” şi “nostalgicului” Ţinut Secuiesc, de fapt simple unităţi administrative, scaunele desfiinţate practic în 1867 de către Imperiul Austro-Ungar şi nu de Regatul României Mari. Diversiunea “radicali – moderaţi” este prezentată în carte din două perspective, şi anume: moderaţii din UDMR şi radicalii din afara partidului-uniune şi apoi relaţiile dintre moderaţii şi radicalii din conducerea UDMR. Astfel, UDMR scoate din când în când la vedere bătălia dintre moderaţi şi radicali din afara uniunii. Radicalii – aşa cum subliniază publicistul Bogdan Pădure - au rolul, bine definit, de a ridica pretenţii menite să îngrozească prin extremismul lor iresponsabil. Moderaţii îi contrazic, polemizează cu ei în public şi, în final, demonstrează românilor “cât de bucuroşi” trebuie să fim că politica maghiară este reprezentată de conducerea actuală a UDMR, formată din politicieni cu veleităţi europene ce ţin piept lui Laszlo Tokes şi Csapo Josef şi este “musai” să ne grăbim să îndeplinim pretenţiile moderaţiilor. Pretenţii, aparent mult mai blânde decât cele ale radicalilor. Ajungem astfel la a doua perspectivă. În condiţiile victoriei “moderaţilor” în conducerea UDMR…”se lasă impresia unei suprasolicitări, unei concurenţe acerbe pentru imaginea unei tabere sau alteia în ochii minorităţii maghiare din România: fiecare tabără voia să iasă cu ceva în evidenţă pentru a-şi lărgi simpatiile, fiecare tabăra voia să demonstreze că face mai multe decât cealaltă în lupta împotriva inamicului” (p.110). Aşadar, programele şi obiectivele finale sunt aceleaşi, diferă doar mijloacele de realizare, respectiv: politica “paşilor mărunţi”, politica de forţă, politica presiunilor asupra Bucureştilor, prin mijloace internaţionale ş.a. Referitor la cel din urmă aspect, din lucrare rezultă diferenţa dintre modalităţile de acţiune ale UDMR de “realizare a intereselor proprii prin politica externă”. Astfel, dacă în perioada de până în 1996 se foloseau intervenţiile directe în plenul Consiliului Europei, ale liderilor UDMR, sau prezentarea unor documente oficiale ori pirat, în care era incriminat sistemul politic românesc şi se solicita sancţionarea României pentru modul cum sunt tratate minorităţile naţionale, în speţă cetăţenii români de etnie maghiară, după 1996, intervenţiile, sub forma unor recomandări, sunt făcute “dezinteresat” de unii deputaţi finlandezi, germani, elveţieni etc. Volumul despre care facem vorbire prezintă slăbiciunile unei însemnate părţi a clasei politice româneşti actuale, modul deficitar în care au fost gestionate de către Parlamentul, Preşedinţia şi Guvernul României, principalele revendicări ale UDMR în detrimentul interesului naţional. Sunt redate unele practici politicianiste, precum: “întregul complex de presiuni, interese, oportunisme, inconsecvenţe, care au caracterizat votul parlamentarilor români” (p.49); “politicianismul lipsit de scrupule al unora dintre liderii politici români, dezinteresul faţă de soarta Ţării, dorinţa de a conserva relaţiile de alianţă cu UDMR” (p.77-78); faptul că “la masa verde a interesului de partid, totul este posibil” (p.33); “acceptarea ambiguităţii statutului UDMR- şi partid politic şi asociaţie culturală”(p.37); “teama de a nu supăra cercurile revizioniste din Ungaria” (p.104); “ocolirea oricăror situaţii care i-ar fi putut supăra pe maghiari” (p.105); “reacţii blânde pentru a nu-i supăra pe atât de sensibilii interlocutori maghiari”(116); precum şi uzitatele formule şantajiste, devenite adevărate sperietori, de genul “vom rata intrarea în NATO şi UE”, sau “ce vor spune ţările Europei sau SUA”. Cuprinzând o cantitate impresionantă de informaţii, volumul UDMR şi societatea contemporană românească cuprinde un larg spectru de probleme referitoare la diversitatea şi complexitatea raporturile UDMR cu societatea românescă. Într-o succintă enumerare, în lucrare sunt abordate teme precum: susţinerea legiferării drepturilor colective; şantajul cu voturile maghiare în alegerile prezidenţiale sau şantajul cu imaginea României în lume; aplicarea principiilor conform cărora: ce nu se interzice este permis, cine este stăpânul pământului este şi stăpânul ţării, lupta pentru Ardeal se dă în primul rând pe plan economic; invocarea experienţei europene şi acolo unde nu este cazul; dezgroparea vechii teorii a “atrocităţilor reciproce româno-maghiare”; reactualizarea mentalităţii de stăpân pe care liderii din partea maghiară şi-au format-o de-a lungul veacurilor; denaturarea realităţii româneşti prin folosirea unor expresii dure precum: “progrom antimaghiar”, “genocid”, “ofensivă antimaghiară”, “purificare etnică şi asimilare forţată”; organizarea manifestărilor pentru aniversarea a 1100 de ani de la descălecatul ungurilor, fără a ţine cont de sensibilităţile populaţiei majoritare; amplasarea pe tot teritoriul Transilvaniei a unor însemne maghiare: plăci comemorative, cruci, monumente, majoritatea cu mesaj nostalgic, revizionist, antiromânesc; omniprezenţa Budapestei, amestecul Ungariei în treburile interne ale României, încurajarea permanentă a liderilor UDMR în lărgirea pretenţiilor lor faţă de Statul Român de către forţe politice din Ungaria şi autorităţi de acolo ş.a. Românilor din judeţele Covasna şi Harghita, cartea le reaminteşte faptul că, în toată această perioadă, UDMR şi-a formulat şi urmărit realizarea obiectivelor specifice din zonă, într-un dispreţ total faţă de problemele lor identitare. Astfel, conform regulilor jocului cu sumă nulă, orice câştig obţinut de UDMR a însemnat o pierdere pentru români şi invers. Din această perspectivă, cartea ne readuce în memorie marile eşecuri şi nenumăratele decepţii ale românilor din judeţele Covasna şi Harghita, care au început cu lipsa de finalitate a raportului “HARCOV”, au continuat cu respingerea celor două moţiuni “Covasna-Harghita” şi cu lipsa unor răspunsuri pozitive la nenumăratele demersuri întreprinse la autorităţile Statului Român - Preşedinţie, Parlament, Guvern. Se poate observa diferenţa enormă dintre discursurile partidelor politice aflate în opoziţie - referitoare la problematica românilor din cele două judeţe - şi discursurile şi acţiunile aceloraşi partide atunci când sunt la guvernare, dar şi practica nefirească a negocierii politice cu UDMR, la nivel central, a unor probleme care afectează direct condiţia românilor din cele două judeţe, în absenţa reprezntanţilor acestor români şi a altor lideri politici ardeleni, buni cunoscători a problemelor negociate şi a consecinţelor pe termen mediu şi lung, ce decurg din unele decizii adoptate cu aceste ocazii. Yüklə 1,86 Mb. Dostları ilə paylaş:
|