Ioan Petru Culianu

Pentru a înţelege semnificaţia descoperirii lui Lullus ar trebui să reamintim aici cum computerele de astăzi simulează organisme şi cadre sociale prin programe deschise, interactive. Numeroase limbi artificiale rezultă dintr-o regulă de bază care se aseamănă cu araba în sensul că toate cuvintele nu sunt decât permutări a tnei consoane alese la întâmplare. Într-una din ele, consoanele h-b-b au sensul „dragoste”, în alta, de exemplu, „miros”, în alta „gâfâit”, iar în alta nu înseamnă nimic. Cu mult înaintea computerelor şi informaticii, Lullus a avut ideea că minţile umane funcţionează ca maşini digitale, prin combinaţii nesfârşite ce derivă dintr-un set simplu de reguli generative.

El a numit această descoperire Ars Combinatoria. Era o formă a Artei Memoriei, aşa cum s-a arătat în repetate rânduri, chiar şi de către Frances Yates {The Art of Memory şi Lullus & Bruno), care totuşi nu a reuşit să investigheze sistematic acest fapt. Moshe Idei a demonstrat de curând că ideea nu derivă doar din descoperirea lingvistică a lui Lullus, ci şi din Cabala, sau mai precis din Sefer Yeâsira {Cartea Creaţiunii), strămoaşa Cabalei, unde roţile, pe care sunt înscrise alfabete ebraice, se spune că produc combinaţiile infinite de litere ce revelează limba sublimă a Creaţiunii, limba dindărătul lumilor văzute şi nevăzute.

Pe la sfârşitul secolului al XIMea, rabinul Yehuda ha-Levi, un prieten al şi mai celebrului rabin Abraham ibn Ezra, putea afirma că roţile alfabetice erau sferele cereşti; şi astfel, mişcarea roţilor era mişcarea corpurilor celeste, iar limbajul era întreg universul. Această premisă figura deja în Sefer Yetsira, unde cele 22 de litere ale alfabetului sunt împărţite în 3 „mame”, 7 duble şi 12 simple. Cele 7 litere duble sunt cele 7 planete, iar cele 12 simple sunt semnele zodiacului. Ele trec prin 231 de porţi {she'arim), şi astfel toată creaţiunea şi întregul limbaj provin dintr-o combinaţie de litere. Nicăieri altundeva nu este mai clar exprimată ideea că cele două sisteme – sistemul limbii şi lumea – nu sunt doar analoage, ci consubstanţiale: prin manipularea limbii se poate, în mod real şi concret, manipula lumea înconjurătoare.

Ca Sefer Yetsira, Arta Combinatorie a lui Lullus constă din roţi pe care sunt înscrise alfabete, ce se învârt concentric. Alfabetele de pe roţi pot fi aceleaşi (de exemplu, latine) sau diferite (grecesc, „caldeean”, adică ebraic, arab). „Maşina” în întregime – se presupune – reprezintă Intelectul Universal, rezumat de intelectul individual prezent în fiecare dintre noi. Roţile reprezintă una sau mai multe dintre sferele intelectului, de exemplu: Limbajul, Logica, Cosmologia, Sunetele (Muzica), Culorile, Etica, Teologia. (Dacă e greu de înţeles de ce sunetele şi culorile sunt părţi ale intelectului, e suficient să arătăm că, potrivit psihologiei medievale, ele erau rezultatul unor proporţii numerice misterioase „programate” în intelectul individual şi presupuse a crea reacţii definite în sufletul omenesc.) Fiecare literă reprezintă un „câmp” al memoriei, adică va corespunde ori unui semn (lingvistic sau de alt tip), ori unei noţiuni. Când tuturor roţilor şi literelor li s-a atribuit un înţeles, învârtirea roţilor mobile în raport cu cele fixe dă naştere la un mare număr de permutări, ale căror rezultate sunt citite pe roata fixă sau sunt extrase simplu din suma elementelor reprezentate de litere. Pentru noi, această operaţie poate părea inutilă şi anostă, mai ales când implică un mare număr de roţi şi noţiuni. Totuşi, trebuie să ţinem cont de cel puţin trei lucruri:

1) Că pentru spiritul medieval maşina lui Lullus era o imagine a Intelectului Suprem, a lui Dumnezeu. Ea arăta regularitatea operaţiilor intelectului, şi putea reproduce mecanismul ascuns al oricărei părţi a creaţiunii: stele, planete şi ceruri; sunete şi culori; limbaj; logică; etică. Mai mult, arăta chiar cum este lumea divină;

2) Că ea implica tehnici ale memoriei, deoarece literele alfabetelor dispuse pe circumferinţa fiecărei roţi trebuiau memorizate sub diferite forme. Giordano Bruno, unul dintre ultimii şi probabil cel mai mare dintre practicanţii Artei lulliene a Memoriei, avea să detalieze multe dintre „statuile memoriei” dispuse în sistemele circulare derivate în ultimă instanţă din opera lui Lullus;

3) Că practica lulliană a memoriei era o formă de meditaţie care implica vizualizări complexe şi urmărea o experienţă extatică de uniune cu Intelectul Universal, care se presupune a fi reprezentat de maşina însăşi.

Dintr-o perspectivă modernă, maşina lui Lullus prezintă un interes copleşitor, ca unul dintre strămoşii computerului şi ca o încercare primitivă de a formula o Mare Teorie Unificată a universului care să includă şi psihologia umană.

2. Aplicaţii. Arta lulliană este cea care a dat naştere unui interes renăscut pentru antica Artă a Memoriei. Unele forme ale celei din urmă au rămas hotărât pătrunse de idealul lullian al unirii intelectuale extatice cu Intelectul Suprem, care era absent din corespondentul lor antic latin. Astfel, două feluri de Artă a Memoriei s-au dezvoltat în Renaştere: una în întregime pragmatică, al cărei scop era să-i ajute pe profesionişti – în special pe jurişti – în cariera lor; şi alta care era o formă foarte complexă de meditaţie bazată pe vizualizări şi combinări de noţiuni, ale cărei scopuri puteau fi de două feluri: fie magice, fie integral mistice. Am explicat folosirea renascentistă a meditaţiei bazate pe Arta Memoriei în cartea mea Eros and Magic în the Renaissance (The University of Chicago Press, 1987, al doilea tiraj*). Sistemul lullian a afectat diverse câmpuri de expresie şi artele. Doi contemporani ai lui Giordano Bruno (a doua jumătate a secolului al XVI-lea) au aplicat un sistem magic de memorie în elocinţă şi arta interpretativă (Fabio Paolini) şi în artele vizuale, mai ales pictură (G. P. Lomazzo).

3. Surse bibliografice de bază. În ce priveşte scrierile lui Lullus şi comentariile la ele de până în secolul al XVII-lea, din ce în ce mai multe au devenit disponibile în ediţii critice. Totuşi, o ediţie confortabilă rămâne Raymundi Lullusii Opera ea quae ad adinventam ab ipso artem universali… (Argentorati, Sumptibus Haeredem Lazari Zetzneri, 1651; 1110 + Index + 150 pp., în 12-o), conţinând lucrările lui Lullus asupra memoriei şi comentarii ale celor mai faimoşi specialişti, până la Giordano Bruno. Lucrările latine ale lui Bruno sunt disponibile în ediţia standard din secolul al XlX-lea.

4. Descrierea cărţii. Cartea ar consta într-o expunere de 200 pagini (250 dactilografiate) a Artei Combinatorii a lui Lullus, a comentatorilor săi principali şi a folosirii sale ca practică meditativă, atât pentru magie, cât şi pentru scopuri

* Versiunea engleză revăzută a originalului francez care a stat la baza ediţiei româneşti, Eros şi magie în Renaştere. 1484, trad. De Dan Petrescu, Bucureşti, Nemira, 1994, 1999 (n.tr.).

Mistice. Prezentarea va fi accesibilă, dar nu simplistă (lucrarea lui Frances A. Yates, Art of Memory, bestseller timp de peste 20 de ani, poate servi ca exemplu). Cartea va accentua de asemenea principalele aplicaţii din domeniul artelor (în special vizuale) şi marea asemănare dintre mnemo-tehnicile lulliene şi cele mai elaborate sisteme de meditaţie orientale, cum ar fi meditaţia yoga, atât hindusă, cât şi budistă (cum este practicată, de pildă, în budismul tibetan). Cartea nu va fi în nici un caz un manual de meditaţie lulliană practică, dar va oferi cu siguranţă suficientă informaţie pentru cei aflaţi în căutarea unor forme alternative de meditaţie şi care nu vor să abandoneze tradiţia occidentală.

5. Publicul urmărit. Cartea se va adresa celui mai larg public posibil cu oarece interes pentru istorie, psihologie, magie, logică, limbaj şi artă. Va face cunoscută partea cea mai puţin accesibilă a tehnicilor memoriei dezvăluite de F. A. Yates milioanelor de oameni care i-au cumpărat (şi citit) cartea.

6. Cărţi concurente. F. A. Yates s-a ocupat foarte superficial de Arta lulliană în cărţile ei The Art of Memory şi Lullus and Bruno. Singurul savant modern care a acordat oarecare atenţie „logicii combinatorii” a lui Lullus a fost Paolo Rossi {Clavis universalis, 1962, ediţia a doua, 1983), a cărui carte se traduce acum în englezeşte la The University of Chicago Press şi va apărea sub îngrijirea mea*. Cartea mea Eros şi magie în Renaştere a arătat în câteva pagini cum Arta lulliană a devenit, în special la Giordano Bruno, o

Vezi Paolo Rossi, Clavis Universalis. Logic and the Art of Memory: the Questfor a Universal Language, trad. În engleză şi introducere de Stephen Clucas, Chicago, University of Chicago Press, 2000 (n.tr.).

Formă de practică meditativă magică, singurul tip extensiv de meditaţie vizualizantă occidentală cu totul comparabil, atât ca tehnică, precum şi ca scop, cu practici similare din yoga hindusă şi budistă (de exemplu, budismul tibetan).

7. Piaţă. Există numai câteva lucrări moderne privind aspecte diferite ale Artei Memoriei, şi câteva dintre ele au fost în librării foarte multă vreme (Yates, Art of Memory, şi Rossi, Clavis universalis), două fiind bestsellers vreme mai mult sau mai puţin îndelungată (Yates, Art of Memory şi J. D. Spence, The Palace of Memory ofMatteo Ricci). Cartea mea Eros and Magic în the Renaissance (The University of Chicago Press, 1987) a fost retipărită în mai puţin de un an, iar al doilea tiraj este aproape epuizat; prima sa ediţie italiană, publicată de Mondadori în 1987, e de asemenea epuizată – o a doua ediţie e planificată pentru aprilie 1991. Totuşi, niciuna dintre aceste cărţi nu este dedicată aspectelor „superioare” ale Artei Memoriei, aşa cum apar ele în Ars combinatoria lulliană şi în interpretarea ei magică dată de Bruno. O prezentare scurtă, sistematică şi totuşi accesibilă a perspectivei logice, magice şi mistice pentru artele vizuale din Europa Renaşterii târzii (Lomazzo, John Colet etc.) ar putea deveni un bestseller. Aşa cum am arătat mai sus (paragraful 5), cartea ar interesa foarte largi categorii de cititori cu o curiozitate intelectuală pentru istorie, istoria artei, ştiinţă cognitivă, logică, magie, psihologie, meditaţie, budism etc.

SFÂRŞIT