Ioan PÂnzaru

Olanda

În Olanda există 62 instituţii de stat (dintre care 13 universităţi, 1 universitate deschisă, 48 de universităţi profesionale) şi circa 45 de instituţii superioare private. Organizaţia Olandeză pentru Acreditare (NVAO) a fost creată în 2002 ca instituţie independentă. Ea este condusă de un comitet compus din 7 membri: 3 foşti rectori, fostul ministru al Educaţiei, 2 manageri cu experienţă din industrie şi un reprezentant al sectorului public. Numai cei 3 foşti rectori sunt membri plini, ceilalţi sunt consideraţi part-time members.

NVAO certifică agenţiile de acreditare înscrise într-un registru special, iar universităţile pot alege oricare agenţie din acel registru. Pînă în 2004, 5 agenţii depuseseră solicitări şi 3 fuseseră deja certificate⁸⁸. Agenţia olandeză a preluat şi responsabilităţile agenţiei flamande din Belgia, cu care s-a unit.

Acreditarea a fost introdusă în contextul reformelor procesului de la Bologna⁸⁹, totuşi este deja obligatorie la fiecare 6 ani pentru a se obţine recunoaşterea diplomelor şi burse pentru studenţi. Decizia de a se introduce un nou program de studii este luată de către minister, totuşi acesta nu o face în lipsa avizului NVAO. NVAO profesează respectul pentru universităţi şi declară că nu are de gînd să fie o „poliţie a acreditării”.

Polonia

În Polonia instituţiile de învăţămînt superior se înfiinţează prin aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Sporturilor. Această aprobare este bazată pe opinia oferită de o agenţie specializată.

Comitetul de Stat pentru Acreditare a fost creat în 2002. El are jurisdicţie asupra a 368 de instituţii de învăţămînt superior, din care de tip universitar sunt 91 de instituţii de stat şi 137 private. Un total de 137 de instituţii (din care 25 de stat) funcţionează ca şcoli vocaţionale superioare în baza unei legi speciale. Comitetul are jurisdicţie şi asupra celor 3 instituţii de învăţămînt superior militar. În 2003 erau înscrişi în total 1.790.000 de studenţi, dintre care 71% în instituţii de stat.

Membrii comitetului sunt numiţi de către ministrul învăţămîntului superior, de pe o listă de candidaţi propuşi de instituţiile de învăţămînt superior, de asociaţiile ştiinţifice şi de creaţie, ca şi de sindicatele de resort. Preşedintele este numit tot de ministru.

Acreditarea de stat este obligatorie. Ea se acordă cu calificative, după cum urmază.

• 
  Eminent – pentru maximum 5 ani;
  
• 
  Pozitiv – pentru maximum 5 ani;
  
• 
  Condiţional – cu specificarea cerinţelor care trebuie îndeplinite;
  
• 
  Negativ.
  

Echipa de experţi îşi prezintă raportul secţiei de profil, care înaintează o propunere prezidiului comitetului, care la rîndul său votează şi supune decizia ministerului.

În anii 2002-2003, dintr-un total de 1180 de solicitări, 734 au fost respinse.

Pe de altă parte, exista dinainte un organism independent, Comisia pentru Acreditarea Universităţilor, creată în 1998 de Conferinţa rectorilor universităţilor poloneze, compusă din prorectori sau reprezentanţi a 18 universităţi. Membrii ei sunt numiţi pe 3 ani. Preşedintele este numit tot de Conferinţa rectorilor.

Procedura de acreditare pentru o direcţie de studii se declanşează atunci cînd un minimum de 5 universităţi depun solicitări pentru programe de studii în acea direcţie.

Grupul de experţi pregăteşte standardele specifice pentru acea direcţie de studii. Printre ele se are în vedere compatibilitatea europeană a curriculei, evaluare de către studenţi, cooperările internaţionale ale programului. Standardele pot fi acceptate sau respinse de Comisia de acreditare. Ele sunt revizuite periodic, la fiecare 2 ani, de către grupul de experţi.

Acreditarea este acordată pe 5 ani sau condiţional pe 2 ani şi este supusă aprobării Conferinţei rectorilor. Din 1998, acreditarea a fost conferită la 248 de programe de studiu (din care 15 pe 2 ani) şi refuzată la 9 programe.

Portugalia

În Portugalia există 14 universităţi de stat, una neintegrată şi 14 private, 15 politehnici de stat şi 17 neintegrate, 105 instituţii private etc. Începînd din 1986, universităţile portugheze s-au preocupat de introducerea unui sistem de asigurare a calităţii, creînd între altele Fundaţia Universităţilor Portugheze (FUP). Între 1993-1994, FUP a condus o evaluare externă ca proiect pilot, la cîteva universităţi voluntare. În 1996 s-a constituit Grupul de reflecţie şi sprijin al procesului de evaluare a instituţiilor de învăţămînt superior, care a redactat un Ghid de autoevaluare şi a înaintat un proiect de lege pentru asigurarea calităţii.

Asigurarea calităţii este astăzi responsabilitatea CNAVES (Consiliul Naţional pentru Evaluarea Învăţămîntului Superior), creat în 1998 în baza unei legi din 1994. Principiile CNAVES sunt sintetizate de către Sergio Machado dos Santos în felul următor⁹⁰:

• 
  Toate instituţiile de învăţămînt superior vor fi evaluate la interval de 5 ani;
  
• 
  Se va urmări ameliorarea calităţii;
  
• 
  Nu va exista nici o legătură imediată cu finanţarea, dar în cele din urmă programele de slabă calitate nu vor mai fi subvenţionate;
  
• 
  Autoevaluarea va fi complementară cu evaluarea externă;
  
• 
  Agenţiile de asigurare a calităţii vor trebui să fie validate de către minister;
  
• 
  Echipele de evaluare vor fi aprobate de către minister;
  
• 
  Universităţile au dreptul să participe la evaluare, prin personalul didactic şi prin studenţi;
  
• 
  Rapoartele trebuie să fie publicate.
  

Există în prezent 4 agenţii de asigurare a calităţii, care se adresează separat universităţilor şi politehnicilor, instituţiilor publice şi celor private. CNAVES le coordonează pe toate.

Un prim exerciţiu de evaluare externă a avut loc în perioada 1995-2000, cînd s-au vizitat 376 de programe de licenţă (BA), fără însă a fi notate şi ierarhizate. În al doilea exerciţiu, desfăşurat între 2000 şi 2005, au fost notate multidimensional (pe domenii) 1201 programe de licenţă, fără ierarhizarea lor. Costurile externe au fost estimate la 4 milioane de euro pe an. În perioada 2005-2010, notarea va fi obligatorie, şi se va referi la cercetarea ştiinţifică, predare, servicii şi asistenţa oferită studenţilor. O notare defavorabilă poate duce la retragerea acreditării. Totuşi se pune problema dacă organismele de acreditare care vor fi create vor accepta rezultatele evaluării.

În Portugalia nu există încă un sistem naţional de acreditare. Institutul de Inginerie, ca asociaţia profesională, a lansat un program de acreditare specializat în 1994. Institutul Arhitecţilor şi Institutul Farmaciştilor au iniţiat la rîndul lor programe proprii.