Irina muhametova cabiniera (Traducerea –Elvira Rîmbu)

IRINA MUHAMETOVA

CABINIERA
(Traducerea –Elvira Rîmbu)

Personajele:

Actriţa

Cabiniera actriţei

Partea 1

O cameră. O fereastră. O oglindă. O masă. Două fotolii.Un paravan. Foarte multe flori. În mijloc o canapea mare, pe care stă întinsă Actriţa. Intră Cabiniera cu multe costume din diferite spectacole pe care le agaţă pe pereţi.

CABINIERA: Aha! Tot culcată staţi! E timpul să vă ridicaţi. Avem foarte mult de lucru. Dumneavoastră trebuie să probaţi toate rochiile astea, iar eu să le termin de cusut. Hai, ridicăţi-vă! Auziţi ce spun?! Cu dumneavoastră vorbesc! Trebuie să ne-mbrăcăm. Am pregătit totul. Ridicaţi-vă!Ce-i cu dumneavoastră? Iar v-a apucat ipohondria? Hai, scularea! Oare ce nu vă mai convine?Oare ce vă mai lipseşte? Sunteţi o actriţă celebră cu o groază de admiratori! Talentată! Apreciată de toată lumea! Aveţi de toate! Numai aseară ce succes aţi avut! Aţi uitat? Câtă lume a fost aseară pe aici! De abia spre dimineaţă s-au împrăştiat pe la casele lor .Uitaţi-vă câte flori aveţi în jur! Ridicaţi-vă dacă vă zic!

ACTRIŢA: (culcată): Lasă-mă în pace! Ar trebui să-ţi ştii locul!La urma urmei nu eşti decât cabiniera mea! Nu striga la mine! Mă doare capul!

CABINIERA: Ridicaţi-vă! Ei, poftim, nu vrea! Trebuie modificate rochiile! N-auziţi ce vă spun? Bine, dacă nu vreţi, asta e! O să ies puţin. Trebuie să fac nişte copii la nişte acte. Dar mă-ntorc repede! M-auziţi! Iar când mă voi întoarce va trebui să vă ridicaţi. M-aţi auzit?
Cabiniera iese.
ACTRIŢA: Ce deprimată sunt! Şi ce rău mă simt! Nu mai am deloc puteri! Am obosit! Iar trebuie să ies pe scenă! Iar trebuie să joc! Oare care-s eu cea adevărată? Îi urăsc pe toţi! Uite cât sunt de obosită, rea şi nefericită!Bine-i mai e cabinierei mele! La ea totul e... ca la toată lumea! Are familie, copii! N-are soţ, dar a reuşit să-şi facă doi copii! Iar eu? Nu am pe nimeni! N-am avut această posibilitate. De exemplu, fac cunoştinţă cu un bărbat! Vai, ce deştept e! Vai, ce interesant e! Dar e atât de urât!!!Cum să faci copii cu el? Dacă îi vor semăna? Sau să-l luăm pe altul! Deşi era celebru în toată lumea, nu era decât un idiot, un psihopat răzbunător! Şi copiii ar fi ieşit la fel de idioţi! Iar că după ce-i faci nu mai poţi decât să te uiţi la ei şi să regreţi amarnic!De ce să-mi fi făcut asemenea probleme? Uite aşa se-ntâmplă întotdeauna! De exemplu, bărbatul cu care sunt acuma, e şi frumos, şi deştept, dar eu nu-l iubesc! Sunt cu el doar ca să-mi omor timpul. Iar fără dragoste ce copii pot să iasă?! Ş-apoi e şi târziu pentru aşa ceva! E târziu! Ar trebui să mă ridic! Nu, mai stau un pic! Ar trebui să-l sun.
Actriţa ia telefonul şi, rămânând culcată, sună pe cineva.
ACTRIŢA: Motănel! Eu sunt! Salut! Bineînţeles că mi-e dor!Motănel! Ce planuri avem noi pentru diseară? Vai, ce bine! Şi ce rochie să-mi pun? Nu, n-o vreau pe aia! Vreau ceva albastru! Pentru că-mi stă bine cu albastru! Nu, nu vreau negru! Ba îmi stă bine! Îţi repet că eu arăt bine în negru! Ba tu să încetezi! Mi-e dor de tine! Tare de tot! Pe diseară, dragul meu! Motănel! Dar ce-o să facem? Mie-mi plac surprizele! Adevărat? Suntem de atâţia ani împreună şi totuşi tu continui să mă minunezi! Pentru mine anii ăştia au trecut ca o singură zi! Deşi au trecut mai bine de zece ani! Cum zboară timpul! Şi eu îmi amintesc prima noastră întâlnire! Cât timp a trecut de atunci! Motănel,tu erai atât de romantic!Vai, îţi mulţumesc! Mă bucur că ţii minte asta! Da, n-am uitat nimic!Pe diseară, Motănel!
Intră Cabiniera. Pune nişte acte pe masă.
CABINIERA: Iată că am şi sosit. O să las deocamdată actele pe masă.

ACTRIŢA: Motănel! Gălăgie? Ce gălăgie? A venit cabiniera mea. Motănel te salută. N-auzi? Te salută Motănel!

CABINIERA: Şi eu îl salut!

ACTRIŢA: Ce să-ţi spun! Tare-i mai trebuie lui salutul tău! Pe diseară, Motănel! Mi-e dor!Te iubesc! Gata.Pa.
Actriţa pune receptorul.

CABINIERA: Deci nu v-aţi ridicat din pat! Asta devine insuportabil!O să plec şi o să vă las baltă!Trebuie ajustate rochiile!Cu cine vorbesc? Ridicaţi-vă! Rochiile trebuie probate! V-aţi îngrăşat! Ridicaţi-vă!

ACTRIŢA: Nu striga!Mă ridic! Iar grăsimea mea nu e treaba ta!O să trec iar la regim. Văd şi eu că m-am îngrăşat... un pic.

CABINIERA: Ridicaţi-vă! Rochiile trebuie probate! Tot timpul doar asta şi fac-modific costumele! Ridicaţi-vă!

ACTRIŢA: Gata , m-am ridicat!Doamne , că multe îţi mai permit eu ţie.Unde-i cântarul?
Actriţa se ridică şi se pune pe cântar.
ACTRIŢA: Iar m-am îngrăşat! E îngrozitor! Unde mi-e halatul?
Cabiniera îi dă halatul.
ACTRIŢA: Nu, nu ăsta! Altul! Vreau alt halat!Nu pe ăsta!
Cabiniera îi dă un alt halat.
ACTRIŢA: Ce proastă eşti! Nu, e mai bun celălalt!
Cabiniera schimbă iar halatul.
CABINIERA: Şi aşa în fiecare zi! Ce răbdare trebuie să ai!De fier!

ACTRIŢA: Rabdă! Crezi că mie îmi face mare plăcere să ies zilnic pe scenă? Încearcă şi tu să vezi cum e!

CABINIERA: Fiecare cu ce i-a fost dat! Dumneavoastră- să distraţi lumea, eu –să vă îmbrac şi să-mi hrănesc copiii!
Actriţa se apropie de oglindă.
ACTRIŢA: Vai, arăt îngrozitor.Ca o foaie de hârtie veche.

CABINIERA: Nu mai sunteţi o fetiţă!

ACTRIŢA: Vezi ce proastă eşti! Puteai să spui şi tu că încă mai arăt bine! Dar tu...

CABINIERA: Arătaţi, arătaţi...
Actriţa se duce după paravan.
CABINIERA: Unde sunteţi? Unde aţi dispărut?
Actriţa apare de după paravan.

ACTRIŢA: Sunt gata. Adu rochiile alea ale tale.

CABINIERA: Imediat.Auzi,ale mele.
Cabiniera se duce după paravan.Actriţa se uită peste actele de pe masă.
ACTRIŢA: Ce-s astea? Aha! Zicea doar că se duce să facă nişte copii pentru actele copiilor.Astea o fi copiile.Ia să vedem... Mama...Tatăl...Doamne!Cum? Ce-i asta? Cine e tatăl? Motănelul meu? Motănelul meu e tatăl lor? Motănelul meu e tatăl copiilor ei?Motănelul e tatăl copiilor cabinierei mele?Nu!Nu pot să cred aşa ceva!
Apare Cabiniera.
ACTRIŢA: Ce-i asta?

CABINIERA: Ce?

ACTRIŢA: Asta ce e?

CABINIERA: Sunt certificatele de naştere ale copiilor mei.

ACTRIŢA: Nu asta te întreb! Cine e tatăl lor?

CABINIERA: De ce mă mai întrebaţi? Doar vedeţi şi singură?

ACTRIŢA: Văd!

CABINIERA: Şi atunci de ce mă întrebaţi?

ACTRIŢA: Motănelul meu e tatăl lor?

CABINIERA: Da! Motănelul dumneavoastră e tatăl lor!

ACTRIŢA: Motănelul meu - tatăl lor! Nu pot să cred!Nu cred!

CABINIERA: Cum doriţi!

ACTRIŢA: Motănelul meu -tatăl lor! Ce coşmar! Motănelul meu - tatăl lor?Reiese că banii pe care eu îi dădeam Motănelului meu ajungeau la copiii tăi?Asta-i de-a dreptul insuportabil!

CABINIERA: N-aş fi vrut să le vedeţi .Vă rog să mă iertaţi!A fost o neatenţie din partea mea!Îmi cer scuze !

ACTRIŢA: După spectacol Motănel va veni încoace.Tu înţelegi că azi după spectacol el va veni aici!Motănel va veni aici!

CABINIERA: Şi ce-i cu asta?Cum va veni aşa va şi pleca.

ACTRIŢA: Trebuie să ştiu adevărul!

CABINIERA: Care adevăr?

ACTRIŢA: Motănel e tatăl lor?

CABINIERA: Da, Motănel e tatăl lor!

ACTRIŢA: Nu e adevărat!

CABINIERA: Cum doriţi!Dacă vreţi să fie -e, dacă nu vreţi –nu e!

ACTRIŢA: Dar asta e imposibil!E imposibil pentru că eu îl iubesc!Nu putea să-mi facă una ca asta!

CABINIERA: Ce să vă facă?

ACTRIŢA: Să mă trădeze în halul ăsta!

CABINIERA: Cum adică să vă trădeze?

ACTRIŢA: Cum „cum adică”? Adică să-şi permită o relaţie cu cabiniera mea! Asta e imposibil!

CABINIERA: De ce?

ACTRIŢA: Eu şi tu!Încape comparaţie?! Eu- o mare actriţă, iar tu...Cine eşti tu?Un nimeni!

CABINIERA: Sunt femeie!

ACTRIŢA: Şi atunci eu ce-oi fi?

CABINIERA: Aţi spus-o adineaori!Sunteţi o mare actriţă!

ACTRIŢA: Şi cu ce eşti tu mai bună decât mine?Cu ce?Nu, nu cred,pur şi simplu nu cred!El nu putea să-mi facă una ca asta!Eu îl iubesc!Îl iubesc!

CABINIERA: Gata, destul!Aşa a fost să fie!Încetaţi! Haideţi să probăm rochiile!

ACTRIŢA: Nu pot!

CABINIERA: Dar imediat va începe spectacolul!Nu se poate să arătaţi ca o sperietoare!

ACTRIŢA: Lasă-mă!
Аctriţa se întinde pe canapea.
CABINIERA: Nu vă mai prostiţi! Ridicaţi-vă!De ce v-aţi culcat iar?

ACTRIŢA: Nu mai ajung eu până diseară la spectacol!

CABINIERA: Cum adică?

ACTRIŢA: Cei mai apropiaţi oameni m-au trădat!Pentru ce să mai trăiesc?

CABINIERA: Cine v-a trădat?

ACTRIŢA: Tu şi cu el! Am avut încredere în voi, dar voi…

CABINIERA: Gata! Ridicaţi-vă!Ei!Mai avem atâtea de făcut!
Actriţa se ridică de pe canapea şi-şi pune unul din costume.Apoi se priveşte în oglindă.Recită un monolog din rolul pentru care a îmbrăcat costumul.

ACTRIŢA: Cum e?

CABINIERA: După părerea mea e foarte bine!

ACTRIŢA: Iar după părerea mea aici mă cam strânge!

CABINIERA: Cum spuneţi!Îi mai dăm drumul un pic.

ACTRIŢA: Lui Motănel îi plac copiii?Motănelul a vrut copii?

CABINIERA: Este un tată bun!

ACTRIŢA: Bineînţeles! Motănel nu poate fi rău!Are un suflet atât de nobil, atăt de sensibil! Motănelul meu e însăşi perfecţiunea!...Copiii seamănă cu el?... Dar tu eşti şmecheră!Acum înţeleg de ce eu nu i-am văzut niciodată. Copiii tăi n-au fost niciodată aici, i-ai ascuns de mine!

CABINIERA: Schimbaţi-vă costumul!
Actriţa îşi pune alt costum.Cabiniera o ajută.
ACTRIŢA: Ai grijă! N-auzi să ai grijă?!...Motănelul meu e o minune!Deşi acum, după câte înţeleg, nu e doar al meu !Dar nu pot nicidecum să mă împac cu asta!Cum adică?Motănelul meu nu e al meu!

CABINIERA: Cum e rochia?

ACTRIŢA: La fel! Trebuie să slăbesc!Şi asta cât mai urgent!

CABINIERA: După părerea mea e chiar foarte bine!

ACTRIŢA: De parcă părerea ta ar conta!

CABINIERA: Faceţi câţiva paşi!

Actriţa recită un monolog din alt rol.

ACTRIŢA: E foarte incomod! Nici nu pot să ridic mâna!

CABINIERA: Daţi-mi s-o modific!

ACTRIŢA: Nu, las-o aşa cum e.
Аctriţa îşi schimbă iar costumul cu ajutorul cabinierei.
ACTRIŢA: Copiii sunt mari?

CABINIERA: Care copii?Ai mei?Învaţă la şcoală!

ACTRIŢA: Deja învaţă?Ca să vezi câte ai apucat tu să faci!

CABINIERA: Am apucat!Rochia cum e?

ACTRIŢA: Am impresia că ceva nu-i ajunge!

CABINIERA: Atunci o să-i mai adăugăm ceva!E comodă ?

ACTRIŢA: Destul de comodă.

Аctriţa recită un monolog din al treilea rol.

ACTRIŢA: Nu schimba nimic! Lasă totul aşa cum e.

Аctriţa îşi pune halatul, altul decât cel de dinainte.

ACTRIŢA: Unde-s actele? Deci,copiii tăi învaţă deja.Din ce an sunt?
Аctriţa ia actele şi le studiază.
ACTRIŢA: Аha! Uite-le!Dar asta ce mai e?Ce-i asta?Ce-i asta?Nu se poate!Motănelul meu e şi soţul tău ?

CABINIERA: E mai bine dacă aflaţi totul deodată!Da, e soţul meu!Şi e tatăl copiilor mei! Motănelul dumneavoastră e soţul meu!Scrie în acte!

ACTRIŢA: Motănelul meu e soţul tău ?M-ai omorât! Motănelul meu e soţul tău ?Mor...Adio!

CABINIERA: Ei,ei!Nu trebuie să muriţi!În curând trebuie să ieşiţi pe scenă !Liniştiţi-vă!

ACTRIŢA: Motănelul meu e soţul tău!Mi-e rău!

Аctriţa cade.

CABINIERA: Un doctor! Chemaţi un doctor!Ajutor!Să vină cineva!

Cabiniera o culcă pe Actriţă pe canapea.

CABINIERA: Cum sunteţi?Vă e mai bine?

ACTRIŢA: Nu! Motănelul meu -soţul tău ?Dar când a reuşit?Ăsta da motănel!Dar cum a putut?El e atât de frumos! Ce maniere are şi cât de elegant se îmbracă!E extraordinar!Când ma gândesc cine-i el şi cine eşti tu...

CABINIERA: Nici eu nu sunt o proastă!În orice caz, nu mai mult decât dumneavoastră!

ACTRIŢA: Îl sun chiar acum!Şi-i voi spune totul!

CABINIERA: Sunaţi-l!

ACTRIŢA: Nu, nu, mai întâi trebuie să mă liniştesc.Motănelul meu e soţul ei şi tatăl copiilor ei!Motănelul meu! Te dau afară!Ieşi afară! Afară!

CABINIERA: Imediat!

ACTRIŢA: Te voi da afară!

CABINIERA: Cum doriţi.

ACTRIŢA: Deşi, aşteaptă! Rămâi!Diseară am spectacol!

CABINIERA: Cum spuneţi!

ACTRIŢA: Ascultă, îţi dau bani.Câţi vrei?Spune!Câţi vrei, atâţea îţi dau!În schimb tu vei pleca de aici împreună cu copiii tăi şi mi-l vei lăsa mie pe Motănel? De acord?De ce taci?Plângi?De ce plângi?Eu m-am comportat cu tine ca şi cu o prietenă, iar tu...

CABINIERA: Iar eu- ca şi cu o stăpână! Cam stranie şi nu prea deşteaptă!Ce prietene putem fi noi?Prietenia înseamnă să-l apreciezi pe celălalt, să-i vezi calităţile.Iar dumneavoastră mă trataţi ca pe-o proastă!

ACTRIŢA: Bineînţeles!Cine sunt eu şi cine eşti tu?!

CABINIERA: Iar aceeaşi chestie?Ei bine, cine sunteţi?Cine sunteţi?

ACTRIŢA: Prin jocul meu pe scenă eu le dăruiesc oamenilor fericirea!

CABINIERA: Dar dumneavoastră sunteţi fericită?

ACTRIŢA: Da, da. În asta şi constă fericirea mea!

CABINIERA: Ha-ha-ha! Cam ciudată fericire!

ACTRIŢA: Să nu-ndrăzneşti!Nu vorbi despre ceea ce nu înţelegi!

CABINIERA: Şi de ce, mă rog, nu înţeleg?

ACTRIŢA: Eu mă refer la chestiuni măreţe!

CABINIERA: Copiii sunt şi ei nişte „chestiuni” măreţe!

ACTRIŢA: Copiii fac parte din proza vieţii!Scutece, biberoane!

CABINIERA: Asta e fericirea!

ACTRIŢA: Dragostea-asta e fericirea! Creaţia –asta e fericirea!

CABINIERA: Noi două nu ne vom înţelege nici odată!Fericirea înseamnă să ai o familie, să ai copii!Fericirea e să ai parte de un soţ bun!...

ACTRIŢA: Pleacă. Deşi,nu!Stai!

CABINIERA: Păi să plec sau să stau?

ACTRIŢA: Eu am nevoie de Motănel.Eu n-am să pot trăi fără el.Eu trebuie să joc!Să creez!Şi nu există creaţie fără dragoste.Am nevoie de Motănel. Lasă-mi-l mie!

CABINIERA: Nu. Eu am copii.Iar copiii trebuie să aibă tată.

ACTRIŢA: Îţi voi da bani.Mulţi bani.Vei pleca de aici şi vei începe o viaţă nouă!Gândeşte-te.Chiar nu ţi-e milă de mine?

CABINIERA: Ba da.Mi-e milă.Dar nu vă înţeleg.Nu-nţeleg cum puteţi trăi aşa! Nu se poate să fiţi atât de egoistă!Nu se poate să fiţi preocupată numai de persoana dumneavoastră.În tinereţe am visat şi eu la multe.Dar n-a fost să fie! Iată, am ajuns cabiniera dumneavoastră!

ACTRIŢA: Vezi, noi două avem multe în comun.Înţelege-mă şi lasă-mi-l mie pe Motănel.Eu nu voi putea trăi fără el!

CABINIERA: De ce aveţi nevoie de el?

ACTRIŢA: Dragostea şi creaţia merg mână în mână! Ştii, este şi o axiomă de genul ăsta...Dacă el va pleca , eu n-am să mai pot să joc!Iar ţie el la ce-ţi trebuie ?Dacă e pentru bani, eu îţi promit că-ţi voi da atât cât vei cere !

CABINIERA: Dar dumneavoastră nu-l iubiţi!

ACTRIŢA: Nici tu nu-l iubeşti!

CABINIERA: Mie mi-e milă de el. E talentat! Dar l-au stricat femeile!

ACTRIŢA: Cum v-aţi cunoscut voi doi?Te-ntreb: unde şi când v-aţi cunoscut?

CABINIERA: Aici, la dumneavoastră!

ACTRIŢA: Vai!Asta e îngrozitor!..Că au apărut copiii-asta mai pot să înţeleg...

CABINIERA: Ce înţelegeţi?

ACTRIŢA: O prostie,mă rog, două , nu-i greu de făcut!

CABINIERA: Gata! Ajunge! Eu plec!

ACTRIŢA: Stai! Dar de ce s-a însurat cu tine, asta nu-nţeleg...

CABINIERA: El mă iubeşte!

ACTRIŢA: El pe mine mă iubeşte!

CABINIERA: Nu.Pe mine.

ACTRIŢA: Nu cred!

CABINIERA: Sunaţi-l şi întrebaţi-l!

ACTRIŢA: Nu!

CABINIERA: Cum doriţi.

ACTRIŢA: De ce s-a însurat cu tine?

CABINIERA: Pentru că şi-a dorit o familie! O soţie! Copii!

ACTRIŢA: Copiii s-au născut când eraţi deja căsătoriţi? Unde-s actele?

Actriţa se uită în acte.

ACTRIŢA: Să vedem! Deci copiii s-au născut după ce v-aţi căsătorit!Păi... Şi eu? Eu???Cu mine cum rămâne? Reiese că el mi-a ascuns adevărul atâţia ani?

CABINIERA: Liniştiţi-vă!Altminteri o să arătaţi rău diseară!

ACTRIŢA: Taci! După tot ce-am aflat, nu te mai suport!Nu pot să te mai văd! Dispari din faţa mea!Şi din viaţa mea! Dispari!!!...Dar fără Motănel! Lasă-mi-l mie!

CABINIERA: Nu! Să nu visaţi la asta!

ACTRIŢA: Motănel e un nemernic! Vai, ce nemernic!

CABINIERA: Nu e adevărat!

ACTRIŢA: Cum a putut să-mi facă aşa ceva?!

CABINIERA: Într-un anume fel el vă iubeşte .

ACTRIŢA: Ha-ha-ha! El mă iubeşte!Dar e soţul tău!Ha-ha-ha!Nu cred o iotă! Motănel vine aici în fiecare zi ca la serviciu şi minte! Minte!Minte!Îl urăsc!Îl urăsc!Pe toţi vă urăsc!Ieşi afară!

CABINIERA: Calmaţi-vă!Nu pot să plec şi să vă las în starea asta!

ACTRIŢA: Asta nu e treaba ta!Tu ţi-ai îndeplinit deja misiunea!Motănelul meu e soţul ei!Japiţă!!!

CABINIERA: Liniştiţi-vă!Imediat începe spectacolul!

ACTRIŢA: Ai dreptate! În curând începe spectacolul!Trebuie să mă calmez.Trebuie să mă adun.Nu, nu...Doamne, ce coşmar!
Sună telefonul.Cabiniera ridică receptorul.
CABINIERA: E pentru dumneavoastră.

ACTRIŢA: Cine e?

CABINIERA: El.

Actriţa ia receptorul.

ACTRIŢA: Аlo! Da, Motănel!Chiar acum mă gândeam la tine.Vii astăzi la spectacol?Mă bucur.Dacă voi face cuiva cu mâna să ştii că e pentru tine!Mă auzi?Bineînţeles, că mi-e dor!Vocea mea?Dar ce e cu vocea mea? Nu, nu, tocmai repetam. Nu, totul e bine.Şi mie mi-e dor!Pe diseară!Motănel!
Actriţa pune receptorul şi se uită la ceas.
ACTRIŢA: Îngrozitor de târziu! Nu mai am timp deloc!Sunt gata rochiile pentru spectacolul din seara asta?

CABINIERA: Gata.
Actriţa îşi pune un alt costum.Cabiniera o ajută.
ACTRIŢA: Aşa! E timpul să intru în scenă.Nu mai vreau să ştiu nimic: nici cine-i soţul tău, nici cu cine ai făcut copiii!Să rămână totul aşa cum a fost! Motănelul meu e motănelul meu!E iubirea mea! E inspiraţia mea!Am fixat că ne-ntâlnim după spectacol şi nu vreau să schimb nimic!! Nu vreau să ştiu adevărul!Eu sunt actriţă!Şi trebuie să fiu în formă !Şi trebuie să fiu fericită!Pe mine mă aşteaptă publicul meu.Iar toate celelalte n-au nici o importanţă! Ţi-e clar?Motănelul meu e doar al meu!Şi merg să joc pentru el!Gata!Trebuie să merg pe scenă!Totul va rămâne cum a fost!Ai înţeles? Totul va rămâne cum a fost! Va fi bine!Totul va fi bine!

Se aude muzica spectacolului.Actriţa pleacă.

CABINIERA: A plecat.Să mă duc să mă uit şi eu la spectacol?Adevărul e că joacă minunat!Sau să nu mă duc?Ba,mă duc.Nu, nu mă duc!Totuşi, mă duc!Oricum ar fi, dar e o mare,mare actriţă!!!
Cabiniera pleacă.
Cortina.