Istoria cinematografiei moldoveneşti

Cinematografia moldovenească în perioada contemporană  

Situaţia ce s-a creat în ultimul deceniu a secolului al XX-lea în cinematografia naţională, ar putea fi caracterizată doar prin cîteva cuvinte. A venit timpul, cînd totul era permis, dar nu totul era posibil. Nimic nu umbrea starea de euforie, care domnea în societatea noastră o dată cu schimbările de tip revoluţionar intervenite. Congresul Deputaţilor Poporului din URSS a anulat articolul 6 al constituţiei sovietice care proclama forţa conducătoare a Partidului Comunist din URSS. Schimbările democratice au cuprins toate republicile fostei URSS. Lideri la acest capitol erau Republicile Baltice - Lituania, Letonia şi Estonia.

Documentariştii moldoveni au filmat cu dîrzenie evenimentele revoluţionare din ţară, apoi şi căderea regimului Ceauşescu din România. În Moldova limba moldovenească a fost proclamată limbă de stat, i-a fost redată grafia latină. Acum, lumea se aduna deschis la numeroase mitinguri sub steagul tricolorului, iar pe bulevardul central al Chişinăului, care pe atunci încă purta numele „Lenin”, defilau acum demonstranţii, săltînd lozincile: „Uniţi-vă, moldoveni!” şi „Noi sîntem acasă!”.

Sediul Ministerului Afacerilor Interne din Moldova care a fost bombardat cu pietre, pe atunci era condus de ex-Preşedintele Republicii Moldova Vladimir Voronin. Toate aceste evenimente erau filmate în detaliu de documentariştii moldoveni şi au completat Arhiva Naţională cu documente cinematografice. Mai activa încă unicul parlament - Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova, în componenţa căruia intrau şi reprezentanţi din raioanele din stînga Nistrului, dar, intransigenţa şi agresivitatea unei părţi de deputaţi ducea la conflicte astfel, încît funcţionarea normală a organului suprem de stat devenise imposibilă – dar oare mai era necesară?

În unele cazuri, o parte dintre deputaţii din stînga Nistrului erau maltrataţi chiar fizic din partea extremiştilor. Multe secvenţe documentare ale acestui extremism politic sînt imprimate de operatorii moldoveni pentru istorie pe peliculă cinematografică şi video. Ca şi în a doua jumătate a anilor '80 lideri ai producţiei cinematografice erau documentariştii. Mecanismul masiv de producere al filmelor de ficţiune nu permitea să se reacţioneze rapid la schimbările istorice din viaţa republicii.

Chiar la începutul anilor '90 documentariştii moldoveni încercau cu ajutorul mijloaceler publicistice să oglindească cele mai actuale probleme ale vieţii cotidiene ale republicii şi istoria ţării.

 „Alegerile sau singur cu sine” — astfel şi-a numit filmul regizorul Oleg Tulaev, unde povesteşte despre primele alegeri democratice alternative în Moldova.

O peliculă publicistică — „Cuceritorii Siberiei” — despre represiunile din Moldova şi deportările în Siberia ale locuitorilor moldoveni în anii „colectivizării totale” a fost realizată de regizorul Nicolae Ghibu. Tot el, după scenariul Zinaidei Circova, filmează o peliculă documentară „De-asupra Moldovei cer senin”, unde continuă tema deportărilor din Moldova anilor 1949. O peliculă documentară despre deportările în masă în timpul colectivizării totale a realizat Andrei Buruiană.

Acute ca conţinut, aceste peliculele erau lipsite de valoare artistică. Din cauza faptului că cenzura, n-a permis mult timp abordarea acestei teme, ele erau, pur şi simplu, noi ca temă, şi regizorii, creînd aceste filme se gîndeau mai puţin la nivelul lor artistic.

Documentariştii moldoveni creează un şir de filme în anii '90 despre oamenii iluştri din trecutul Moldovei - Dimitrie Cantemir, Ştefan cel Mare, despre clasicii literaturii naţionale: Mihai Eminescu, Ion Creangă. La acest compartiment, cele mai multe filme au fost realizate regizorul şi scenaristul Anatol Codru.

Despre limba, cultura şi tradiţiile naţionale se filmează peliculele „Limba noastră” (scenariul şi regia A. Dumbrăveanu), „Mioriţa” (scenariul şi regia A. Deleu). Tot A. Deleu a realizat pelicula ce povestea despre un nou teatru din Moldova „Eugen Ionesco”.

O dilogie filozofică despre destinele istorice ale poporului moldav „Quo vadis, popule?”, folosind materialul istoric şi contemporan a creat regizorul şi scenaristul Vlad Druc. În prima parte a acestei dilogii documentare „Alternanţe” au fost oglindite evenimentele revoluţionare din România din decembrie 1989. În această peliculă publicistică Vlad Druc analizează minuţios relaţiile dintre popor şi regimurile dictatoriale în plan istoric. Al doilea film al său - „Frontiere” - Druc 1-a dedicat românilor, ce locuiesc în Bucovina de Nord în componenţa Ucrainei. La începutul anilor '90 scenaristul Dumitru Olărescu şi regizorii Vlad Druc şi Mircea Chistruga lansează pe ecrane două filme-parabole: „Cheamă-i, Doamne înapoi” şi „Mîine iar va răsări soarele”.

Anul 1992 e semnificativ nu numai prin aceea că Republica Moldova s-a dezbinat, dar şi prin situaţia catastrofală în industria filmică. Filmul regizorului Andrei Buruiană „Noi sîntem acasă”, ce povestea despre conflictul sîngeros de pe Nistru în vara anului 1992, a devenit un fel de linie tragică, după care procesul cinematografic din motive economice a început să fie stopat.

„La noi acasă” noi ne-am pomenit într-o situaţie destul de dificilă. Încă în 1993 studioul „Viaţa” a mai creat cinci filme documentare, iar cu un an mai tîrziu, pînă la sfîrşitul deceniului şi chiar secolului al XX-lea în întregime, aici se filmau numai cîte 1-2 filme pe an. Au ars nu numai depunerile băneşti ale populaţiei în băncile de economii, au secat şi subvenţiile de stat pentru susţinerea cinematografiei naţionale. Din sursele mizere, ce au fost alocate pentru susţinerea cinematografiei documentare în 5 ani, pînă la sfârşitul secolului al XX-lea au putut fi create numai cinci scurtmetraje.

Un film în 5 acte dedicat artistului poporului Nicolae Sulac a fost creat de regizorul Valeriu Gagiu. O schiţă publicistică pe temă socială „No problems” după scenariul lui D. Olărescu a filmat Ion Mija. Cunoscuţilor scriitori Grigore Vieru şi Dumitru Matcovschi scenaristul D. Olărescu şi regizorul Mircea Chistruga le-au dedicat filmele „Cel care sunt” şi „Aici departe”, iar Anatol Codru după propriul scenariu a filmat o peliculă de lung metraj Ion Creangă".

O situaţie şi mai gravă s-a creat în domeniul filmului de ficţiune. Pe parcursul ultimului deceniu al secolului al XX-lea „Moldova-film” au fost create numai 6 pelicule artistice şi acelea mai mult cu ajutorul sponsorilor.

Cu surse exclusiv din buget au fost create numai filmele artistice „Vîltoarea” (regizor O. Tulaev), „Dănilă Prepeleac” (regizor Tudor Tătaru, după basmul cu acelaşi nume a lui Ion Creangă) şi „Patul tui Procust” (regizor Sergiu Prodan). La finalizarea ultimei pelicule, totuşi, a fost nevoie şi de banii sponsorilor, care au luat asupra sa şi angajamentul de a difuza pelicula după hotarele Moldovei.

Pelicula „Unde fugi, maestre?”, a fost creată la studiou, dar cu participarea cineaştilor din România, iar „Tangoul fatal” cu studioul particular „Profilm”.

Situaţia dramatică în cinematografia naţională de azi se datorează nu numai problemei banilor pentru turnarea peliculelor noi, uneori sponsori, totuşi, se găsesc. Dificultatea constă mai mult în faptul, cum să realizezi pe piaţa de filme opera deja finisată. În acest sens, putem constata cu tristeţe că pelicula lui Tudor Tătaru „Dănilă Prepeleac” n-a întors nici măcar a zecea parte din banii, ce au fost cheltuiţi pentru realizarea acestui film.

Practic, toate cinematografele din Moldova în ultimul deceniu al secolului al XX-lea au fost închise, iar pe ecranul mondial „Dănilă Prepeleac” nu era aşteptat.

Acum în ţările CSI, în componenţa căreia intră şi Moldova, nu există un sistem unic de difuzare al filmelor, care era în trecut în URSS. Pe atunci, fiecare film produs la orice studio din ţara se difuza în toate cinematografele din URSS şi cheltuielile fiecărui film, chiar şi celui mai slab, erau răscumpărate.

Acest fapt îi îndeamnă pe regizorii noştri, de exemplu, pe acelaşi Igor Talpă, să realizeze peliculele sale la alte studiouri, inclusiv şi televizate, pe banii acestor studiouri şi folosind scenariile, care sînt propuse de comanditari. N-a putut realiza scenariul său despre Puşkin nici chiar renumitul regizor Emil Loteanu. Iar, cînd bani pentru realizarea unui alt proiect al său - cu denumirea „Iar” au fost găsiţi nu i-au ajuns zile ca să-l realizeze.