Istoria imperiului bizantin
Yüklə 2,31 Mb.
|
|
579 NICOLAF. BÃNESCU Administratia militarã era în acelasi fel orânduitã, dar strict separatã de cea civilã. A fost reconstruitã dupã modelul roman. Belisarie în Africa si Narses în Italia organizau apãrarea frontierei. Fiecare provincie forma o mare comandã cu un magister militum în frunte. Africa, Italia, Spania se aflau sub autoritatea unui astfel de magister, duci comandau districtele militare (limites) create de-a lungul frontierei, în Africa erau la început 4, apoi, îndatã dupã aceea, 5: Tripolitana, By-zacena, Numidia si Mauritania; patru erau si în Italia, de-a lungul frontierei Alpilor. Duci erau si în Sardinia si Sicilia. în aceste districte stationau trupe speciale, li-mitanei, dupã tipul celor vechi. Recrutati dintre localnicii de la frontierã, ei primeau feude, în timp de pace cultivau pãmântul si vegheau cãile ce treceau prin limes; în timp de rãzboi, luau armele si apãrau postul încredintat lor sau împreunã cu trupe similare îi respingeau pe nãvãlitori. Nu puteau pãrãsi niciodatã limesul. Se puteau cãsãtori. Grupati în regimente, comandati de tribuni, ei stationau în orase întãrite si castele de la frontierã. Pe lângã acestia, lustinian încercã sã încorporeze în armata imperialã popoarele barbare locuind în împrejurimile imperiului. Acesti gentiles sau foederati fac un tratat perpetuu cu împãratul, primind un subsidiu anual (annona). Ei pun contingentele lor la dispozitia ducilor din limes si sefii lor primesc de la împãrat un fel de învestiturã, ca semn al suveranitãtii romane. Prokopios ne-a schitat în Istoria secretã mizeria pe care restaurarea imperiului a adus-o în Africa si Italia. Depopulate, provinciile erau rãu guvernate, strivite de impozite, dupã devastãrile crunte ale rãzboiului, ^aits] 580
Au fost luate mãsuri similare si în Italia, împãratul a usurat impozitele, a cãutat sã restaureze marea aristocratie, doborâtã de Totila, a protejat si îmbogãtit Biserica si a reparat dezastrele rãzboiului. Ravenna înfrumusetatã cu constructii ca Sân Vitale si Sân Apolinare în Classe ajunse o capitalã, Milan fu ridicat din ruine, Roma pusã în posesia privilegiilor care sã-i dea o înviorare economicã, Neapole ajunse un mare port comercial290. Aceste reforme administrative au fost completate printr-o mare operã de lucrãri de utilitate publicã, în prima parte a domniei sale, lustinian s-a interesat îndeosebi sã înzestreze orasele cu asemenea lucrãri: terme, apeducte, cisterne, si sã ridice din ruine pe cele nimicite de cutremure sau incendii. Dacã ne întrebãm acum care a fost rezultatul marii reforme din 535, un fapt ne izbeste de la început si anume cã, necontenit, pânã la sfârsitul domniei, lustinian a fost nevoit sã repete ordonantele sale, sã atragã atentia asupra prescriptiilor date. lustinian se mãgulea cu faptul cã a restabilit ordinea; si totusi, pacea publicã a fost mereu tulburatã; textele oficiale ne reveleazã omoruri, acte de brigandaj, lupte cu armele, rãscoale ' Diehl în Cambridge Med. History, pp. 22-24. 581 NICOLAE BANESCU care au zguduit tara. Pentru a li se pune capãt, se hotãrî, în 539, sã se interzicã purtarea armelor celor care nu erau înrolati în armatã. Ceea ce e mai grav, abuzurile functionarilor continuau ca si înainte. Toate viciile, atât de cenzurate în ordonantele din 535, dãinuiau si înfloreau. Aceasta se constatã din numeroasele novelle, în care împãratul se plânge de întârzierea cu care noii functionari iau în stãpânire cârmuirile lor, lãsând tinuturile luni întregi în pãrãsire, în care se demascã administratori abuzivi si în care soldatii se mentioneazã ca o adevãratã plagã a provinciilor. El a înlocuit pe praefectus vigilum (vwre-Jiapxog) subordonat mai înainte prefectului orasului, acum abolit291. în 539, pentru a grãbi împãrtirea justitiei si a scãpa capitala de o multime turbulentã, împãratul înfiinta la Constantinopol un magistrat extraordinar, quaesitor, judecãtor suprem si prefect al politiei în acelasi timp292. El trebuia sã-i asiste pe cei care aveau motive legitime pentru a veni în capitalã, sã vegheze ca acestia sã-si termine treburile repede si sã se întoarcã acasã, sã-i trimitã la domiciliu pe cei care nu aveau motive serioase sã rãmânã în capitalã. Avea si functii judiciare, iar tribunalul sãu se ocupa cu anumite cazuri de crime293. în privinta celor care nu aveau un loc de muncã, acestora li se atribuiau anumite obligatii privind serviciile publice. Cei care erau fiziceste capabili si refuzau aceste sarcini, erau expulzati din oras. 291 V. E. Stein, op. cit., p. 455 si 803. 292 Nov. 80, Diehl, op. cit., 294. 293 Vezi Bury, Hist. ofthe lat. Rom. emp. II, pp. 334-336. 582
Dacã rezultatul a fost lamentabil, acest fapt nu are altã explicatie decât lipsa unei mâini energice care sã ducã la executarea ordonantelor. lustinian era incapabil în aceastã privintã, necesitãtile domniei silindu-1 a da cel dintâi exemplul încãlcãrii legilor pe care le promulga. d. Politica financiarã. De-a lungul întregii sale domnii, lustinian a suferit din cauza lipsei de bani. Pentru rãzboaiele sale de cucerire, pentru constructiile sale uriase, pentru luxul imperial de care era înconjurat, pentru cheltuielile politicii sale fatã de barbari, el avea nevoie de sume enorme; pentru aflarea lor, nu avea nici un scrupul. Pentru a alimenta tezaurul, împãratul trebui sã creeze impozite noi si sã impunã o rigoare exageratã în administrarea finantelor. Sistemul impozitelor, în genere apãsãtor în Imperiul bizantin, a fost sub aceastã domnie greu de suportat pentru populatie; Prokopios aruncã rãspunderea pentru aceasta asupra lui lustinian. Legile împãratului ne aratã, însã, tot efortul lui de a împiedica abuzurile functionarilor si a apãra populatia de excesele colectorilor de impozite. Este, de fapt, un contrast între aceste eforturi ale lui lustinian si mizeria populatiei din provincii, strivitã de impozite. Cheltuielile mari ale dom- •> niei, rãzboaiele purtate, constructiile, pompa curtii, 583 ; N1COLAE BÃNESCU toate fãceau sã creascã nevoia de bani si lustinian insista totdeauna sã se încaseze cele datorate de supusi. El a fost mai putin liberal si prudent decât unii predecesori în anularea rãmãsitelor acumulate si în scutirea provinciilor devastate de invazie. Cu toate criticile ce i s-au adus, trebuie sã recunoastem cã abuzurile stigmatizate n-au fost în cea mai mare parte inventate de lustinian, ci o mostenire a trecutului. Nu era o noutate faptul cã locuitorii provinciilor prin care treceau trupele la rãzboi erau obligati sã procure hrana necesarã soldatilor si nutretul pentru cai si sã le transporte în lagãre. Când o provincie nu avea provizii suficiente, trebuia sã si le procure din altã parte. Sistemul, care era cunoscut ca o cumpãrare în comun - coemptio (avvatvri) - ducea la contributii insuportabile. Drept urmare, lustinian a dat o lege în 545 pentru a-i apãra pe locuitori. Prevedea sã fie plãtiti pentru tot ceea ce procurau armatei si nici o contributie în bani nu trebuia cerutã de la ei294. Altã institutie apãsãtoare era epibole, care, atunci când pãmânturile rãmâneau necultivate, fãcea, în anumite cazuri, pe proprietarii vecini rãspunzãtori de impozitele acestor pãmânturi. Micile proprietãti ale arendasilor liberi dintr-o comunã erau socotite unitate fiscalã, rãspunzãtoare pentru toatã suma impusã membrilor ei. Aceste proprietãti erau numite 6^.6Kr\vaa. Adãugirea de impozit era numitã epibole. lustinian pãstrã acest principiu, dar nu pare sã-1 fi fãcut mai aspru decât înainte. E probabil totusi cã în provinciile orientale, în timpul celui de-al doilea rãzboi persan, 294 Ibidem, pp. 349-350. 584 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN invaziile dusmane si ciuma au pricinuit ruina multor proprietari si cã aplicarea acestei epibole a fost adesea foarte stânjenitoare295. Un impozit care pare a f i o noutate si despre care nu gãsim urmã în legislatia imperialã este asa-zisul ae-rikon (ãepiKOV), un nume care sugereazã, cum observã Bury, cã era un impozit pe clãdirile înalte296. Bunurile imperiale au sporit prin recuperarea Africii. De asemenea, în provinciile din rãsãrit, bunurile private si domeniile coroanei s-au extins considerabil, în paguba proprietãtii private vecine. Se aplicau si confiscãri la adresa vinovatilor, urmate de alte serii de abuzuri, în caz de moarte a unui proprietar, posesiunile sale erau luate de cãtre fisc. în loc de a încorpora proprietãtile confiscate în res privata, împãratul Anas-tasios I instituise un nou ministru, comespatrimonii. lustian a fãcut o altã schimbare: patrimoniul dispare, iar domeniile care-1 compuneau sunt încredintate curatorilor (.curatores divinae domus). Domus divina era patrimonium si curatorul pare a fi fost un functionar de curte mai degrabã decât unul de stat, lustinian având intentia de a considera administrarea domeniilor patri- 295 în Nov. 128 (anul 545) persoanele rãspunzãtoare sunt descrise ca oi o/id<5ouÂa rj o\i6KT\vca xcopia xrex-TTj/jevot (Bury, II, 350 n. 2). 296 II, 350. [în aceastã privintã, chestiunea a fost transatã de cãtre F. Dolger si G. Ostrogorsky: âftp desemna amenda plãtitã fiscului bizantin pentru diverse încãlcãri ale legii (cf. si Jacques Bompaire, Actes de Xeropotamou, Paris, 1964, col. „Archives de l'Athos", III, p. 146), ei fiindu-i echivalentã „gloaba" din Evul Mediu românesc.] 585
Unele schimbãri s-au fãcut si la vama din Constan-tinopol. Dar acum taxele vamale erau încasate atunci când corabia ajungea în portul capitalei. Existau însã posturi de observatie în Hellespo'nt si Bosfor, care controlau sã nu se producã evaziuni fiscale: un functionar era la Abydos, altul la Hieron (iesirea din Bosfor), care controlau exportul mãrfurilor prohibite. Ei erau plãtiti cu salariu fix si nu primeau nimic de la co-rãbieri. Inovatia operatã de Justinian a constat în aceea cã ambele statiuni au fost transformate în vãmi pentru importuri, ai cãror functionari aveau salariu, dar primeau si o cotã din taxele încasate. Cel din Hieron purta mai târziu si titlul de Ko^Tjq toi) 'lepov KOU IlOVTOX). „Istoria secretã" îi imputã lui Justinian faptul de a fi instituit monopoluri, contribuind la scumpirea bunurilor. Monopolul armelor nu avea motive economice (particularilor fiindu-le interzisã cumpãrarea armelor). Iar monopolul mãtãsii corespundea unei necesitãtii. Ceea ce pare adevãrat este economia fãcutã de lusti-nian, cu repercursiuni neplãcute: abolirea consulatului, care lipsi populatia de spectacole; scãderea pensiilor oficialilor servind în birourile centrale a fost tot o mãsurã impopularã. Parcimonia lui devine si mai criticabilã în cazul armatei, unde mortii rãmâneau înscrisi pe liste, fãrã a mai fi recrutati soldati noi. lustinian a mai fost acuzat de Prokopios pentru traficul cu functiile înalte, în realitate, dupã cum aratã Stein, el a fãcut un comert foarte rentabil cu functiile onorifice. Dacã mai târziu, în sec. X, cumpãrarea unei 586
ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN demnitãti fãrã functie efectivã e de mult timp ceva legal, echivalând cu achizitia unei rente viagere, pasul decisiv în evolutia care a dus la acest rezultat pare a data de ia lustinian. Originea sa o gãsim mai înainte în timp. Zenon a creat consulatul onorific, care se obtinea prin plata a 100 livre aur. Acelasi împãrat a vândut locuri în scho-lele palatine, ceea ce a avut urmãri negative pentru valoarea acestei trupe. Sub Iustin I, acest lucru a fost continuat, astfel încât, completându-se efectivele celor 7 scholae existente, au fost create alte patru, de câte 500 de oameni. Numãrul de protectores domestici s-a mãrit, de asemenea. Evident, cei numiti pe bani nu serveau ca ofiteri subalterni, ci numai ca gãrzi de corp ale împãratului, desi erau prea numerosi pentru a stationa toti în capitalã, astfel încât a trebuit ca o parte din ei sã facã garnizoanã aiurea, în special în Galatia. în cele din urmã, aceste 4 scholae de datã recentã au fost suprimate fãrã despãgubiri297. lustinian a distribuit demnitãti de illustris cu aceeasi profunzime (larghete). Creatiile masive de il-lustres onorari a depreciat mult illustratul vacant si a accelerat sub lustinian deprecierea progresivã a tuturor demnitãtilor. Un mare numãr de functii au fost create: un al treilea magister militum praesentalis, quaestor lustinianus exercitus, curatorii caselor divine. Masa de illustres creatã îl sili pe lustinian sã nu permitã intrarea în Senat decât pentru patricii298. 297 V. op. cit., pp. 428-429. 298 E. Stein, Hist. du Bas-Emp., voi. II, pp. 428-432. 3 587 NICOLAE BANESCU La impozitul funciar, atât de greu, pe care un sistem de repartitie gresit îl fãcea si mai apãsãtor, se adãugã greutatea mare a impozitului enifto^r], adjectio, despre care am vorbit si pe care îl reluãm din perspectivã fiscalã, amintind cã multimea mizeriilor clin epocã - bolile, rãzboaiele, foametea, spolierile guvernatorilor - adusese depopularea satelor; pãmânturile rãmâneau pãrãsite, necultivate, iar fiscul era, prin urmare, amenintat cu ruina, lipsit de o parte însemnatã a contributiilor. Atunci, legiuitorul legã de pãmânturile cultivate pe cele sterile si, prin rãspunderea colectivã a grupelor cadastrale (o/id<5ot>Ao:) si fiscale (o/iofc^vcra) îsi asigurã încasarea integralã a impozitului. Acesta fu empokr\, pe care lustinian nu a inventat-o, fiindcã ea exista dinainte, numai cã el îi dãdu, dacã e sã-1 credem pe Prokopios, o nouã organizare si impuse o rigoare nemaiîntâlnitã în aplicarea sa299. Un alt impozit despre care am amintit, ãepiKOV („taxa aerului"), pe care Prokopios îl atribuie lui lustinian, lovea clãdirile. Legislatia imperialã se ocupa de mult timp de politia constructiilor, mai ales a spatiilor libere dintre ele. în Constantinopol, un regulament al lui Zenon (478) interzicea construirea de iesinduri cu o înãltime mai micã de 15 picioare, aprox. 5 m, si acoperirea „aerului" acestor 15 picioare prin coloane sau ziduri. Contravenientii erau amendati cu 10 livre aur. loan de Cappadocia a obtinut de la lustinian legea din l septembrie 531, extinzând dispozitia lui Zenon la toate orasele imperiului, obtinând astfel un mare venit pentru Prefecturã300. 299 V. Diehl, op. cit., p. 296. 300 E. Stein, Hist. duBas-Emp., II, 443-444. V. însã Supra, n. 296. 588 ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN în sfârsit, cei care nu erau proprietari plãteau impozit personal, capitatio humana, KanviKov. Acestea erau contributiile în bani. Alãturi de acestea, dãrile în naturã (annonae) tineau un loc tot atât de mare. Pentru întretinerea trupelor, pentru alimentarea capitalei, provinciile trebuiau sã procure grâul si acesta era pentru contribuabili un izvor de abuzuri nemãrginite. Nu numai cã li se ridica grâul, dar supusii trebuiau sã-1 transporte din fundul provinciilor pânã în orasele unde stationau trupele sau pânã în porturile în care se îmbarca pentru Bizant: corvoadã grea, care, dupã spusele unui istoric contemporan, Lydus, presãra pãmântul cu cadavrele oamenilor si animalelor301. Dacã grâul era prea mult pentru capitalã, prefectul îi silea pe provinciali sã rãscumpere foarte scump cerealele, adesea stricate, îngrãmãdite în hambarele imperiale. Când recolta era prea bogatã, fiscul cerea contributia de grâu în bani, iar când era prea slabã si capitala era amenintatã de foamete, functionarii storceau provinciile pânã le secãtuiau. Existau apoi sarcinile extraordinare, care constau în a da cãrute, cai, oameni pentru transportul demnitarilor, curierilor împãrãtesti, armatei, în a întretine podurile si soselele, a tãia arbori si a-i face scânduri pentru construirea galerelor, a da cânepa pentru pânzã etc. -corvezile de tot felul, mostenirea vechii administratii romane si, în sfârsit, impozitele indirecte, între acestea trebuie amintite dreptul de vamã perceput la intrarea în Helespont si Bosfor, dreptul de patentã, taxele mari care loveau comertul pe mare, taxele puse pe mãtase. Ch. Diehl, op. cit., p. 298. îVV 589
lustinian se îngriji foarte mult de perceperea impozitelor. Legea acorda anumite scutiri: bunurile bisericilor, fundatiile pioase, nu erau supuse, de exemplu, la corvezi si la e.m^oXr\, fondurile militare nu plãteau nici un fel de impozit. lustinian sã strãdui sã scadã numãrul acestor privilegiati. Prokopios ne-a descris mizeria pe care o adusese în Africa si Italia recucerite restauratia imperialã prin acest sistem financiar tiranic302. Situatia era astfel încât Prokopios afirmã în Istoria secretã cã „împãratul pãrea mai de temut decât barbarii", iar loan Lydus declarã cã „o invazie dusmanã era mai putin teribilã decât sosirea oamenilor fiscului"303. e. Politica socialã. Una dintre trãsãturile caracteristice ale politicii interne a lui lustinian a fost lupta tenace pe care a dus-o împotriva marilor proprietari de pãmânt. Cunoastem aceastã luptã din novelle si papirusuri, ca si din Istoria secretã a lui Prokopios, care, desi se recomandã ca apãrãtorul nobilimii, ne oferã totusi un tablou foarte interesant al conflictelor sociale din sec. al Vl-lea. Guvernul simtea cã rivalii si 302 Ch. Diehl expune situatia lamentabilã a provinciilor asiatice, stoarse de favoritii regimului, chiar dacã e sã nu dãm crezare exagerãrilor din Istoria secretã. V. ed. cit., pp. 306-308. 303 Citati de Ch. Diehl, op. cit., p. 302. ., «h 590
Rezultã din aceste declaratii cã seniorii din Cappa-docia se bucurau de puteri depline în provinciile lor, cã posedau chiar turme care le apartineau, oameni înarmati si gãrzi personale, si cã puneau mâna pe proprietãtile particularilor, ca si pe ale statului. E interesant cã aceastã novellã a fost publicatã la patru ani dupã rãscoala Nika. în papirusuri se aflã indicatii analoge asupra Egiptului din epoca lui lustinian. Unul dintre membrii vestitei familii aristocratice Apion po- 304
Novellã 30, ed. Zachariae v. Lingenthal, t. I, p. 268. 591
N1COLAE BÃNESCU seda în sec. VI vaste proprietãti funciare situate în tot Egiptul. Sate întregi fãceau parte din posesiunile sale. Aparatul sãu de casã era aproape regal. Avea secretari, intendenti, armate de lucrãtori, consilieri si colectori de impozite, un casier, o politie si chiar un serviciu postal. Acesti mari seniori îsi aveau închisorile lor si întretineau trupele lor personale. Domenii întinse apartineau de asemenea bisericilor si mãnãstirilor. împotriva acestor proprietari funciari lustinian a dus o luptã fãrã crutare. Prin mijloace diferite, ca imixtiune în mosteniri, donatii fortate, uneori falsificate, cãtre împãrat, confiscare pentru mãrturie falsã, procese religioase în scopul de a lipsi Biserica de proprietãtile sale, lustinian se sili statornic sã distrugã marea proprietate funciarã. Numeroase confiscãri au fost operate, totusi el nu a reusit sã zdrobeascã complet marea aristocratie funciarã. Ea a rãmas unul dintre elementele cele mai periculoase ale imperiului în epocile urmãtoare. si în tinuturile îndepãrtate de centru, cum ar fi Egiptul, feudalitatea era puternicã, slãbind la rândul ei autoritatea statului, în Armenia, Bizantul luptã împotriva feudalitãtii prin crearea unui post de moderator de Hellenopont si a unui post de pretor al Paflago-niei, insistând asupra necesitãtii înfrânãrii abuzurilor marilor proprietari care încorporau domeniilor lor bunuri strãine305. Marea proprietate funciarã luase, începând din secolul al IV-lea, în toate pãrtile imperiului, o întindere considerabilã, în paguba micii proprietãti funciare private. Ea a crescut necontenit, ajungând cu timpul, du- Nov. 28; v. Stein, 472. • „rtwd -, • 592
în epoca lui lustinian, marea aristocratie asiaticã (oi 5vvaroi), stãpânã pe latifundii enorme, exercita o adevãratã teroare în fata cãreia autoritatea statului era neputincioasã. Acesti „puternici" uzurpau cu îndrãznealã nu numai proprietatea privatã a micilor posesori de pãmânt, dar chiar si proprietatea statului. Ei întretineau un aparat administrativ care nu se deosebea de cel al statului, si se înconjurau de o trupã înarmatã, adevãrati /toujceAAdpioi, care se dedau la tot felul de violente fatã de locuitori. lustinian denuntã de multe ori aceste nelegiuiri în novellele sale si, autoritar cum era, ia mãsuri energice pentru a le pune capãt. Una dintre novelle, datatã 536, e în special caracteristicã în aceastã privintã307. Ea e adresatã proconsulului din Cap-padocia, cãruia împãratul îi denuntã, fãrã menajamente, situatia dramaticã a provinciilor terorizate de marii latifundiari. Vorbind despre populatia din provincie, Fr. Dolger aratã cum tãranii, apãsati de impozite, recurg la protectia marilor proprietari, iar prin aceasta îsi pierd starea de oameni liberi si ajung în situatia colonilor pe M V. Fr. Dolger, Die Frage des Grundeigentums in Byzanz. Extras din Bulletin Intern. Comm. of Hist. Sciences, 5/1933. 307 V. paragraful respectiv din Fr. Dolger, A. M. Schneider, Byzanz (Wissenchaftliche Forschungsberichte. Geisteswissen-schaftliche Reihe), Berna, A. Francke AG. Verlag, 1952, pp. 109-113- 593
în timpul lui lustinian se deosebeau tãranii care trãiau în comunitate pe teritoriul satului de aceia care erau asezati pe pãmânturile proprietarilor. Satele - %Q)pia eÃev&epiKcc, KWjury-roupai, priTpOKCO-\iiai - aveau primarii lor: praefecti, praepositi. Locuitorii lor - ^(apiiai - sunt oameni liberi, cu deplinã proprietate pe teritoriul comunitãtii. Ei plãtesc birurile nemijlocit la perceptorul districtului ori prin intermediul primarului. Birurile erau puse global pe sate si tãranii rãspundeau de ele solidar. Yüklə 2,31 Mb. Dostları ilə paylaş:
|