Istoria imperiului bizantin
Yüklə 2,31 Mb.
|
|
Pasiunea pentru cursele de cai a fost mare în Roma imperialã, cãci în Roma Republicii nu a fost vorba niciodatã de Rosii si Albi, de Albastri si Verzi. Numai o datã cu stabilirea autoritãtii despotice a cezarilor au început si frivolele, turbulentele certuri ale demelor. Cât de mult preocupau aceste spectacole, în epoca lui Traian, nu numai poporul de rând, dar si pe unii 371 A. Rambaud, op. cit., p. 45. 372 Ibidem, pp. 47-48. 653
NICOLAE BANESCU oameni seriosi, ne-o mãrturiseste Plinius cel Tânãr, în-tr-o scrisoare cãtre prietenul sãu Calvisius. El se mirã cã atâtea mii de oameni doresc în mod pueril sã vadã cai alergând si oameni conducând carele. si de-ar fi mãcar atrasi, zice el, de iuteala cailor sau de dibãcia oamenilor, ar avea un motiv; dar ei se pasioneazã pentru culoare, pentru o foarte ordinarã tunicã (vilissi-ma tunica), si nu numai vulgul, mai josnic decât tunica (quod vilius tunica est) - scrie, indignat, Plinius -, dar si unii oameni gravi {apud quosdam graves homi-nes), iar acest fapt se produce din cauza pariurilor373. Trecând ca o mostenire scumpã în Bizant, cursele de cai au pasionat aici incomparabil mai mult pe toatã lumea. Rivalitãtile celor douã factiuni, a Verzilor si Albastrilor, au umplut, cum am spus, mai multe veacuri din istoria Bizantului si au provocat numeroase si dramatice revolte. în teza de doctorat la care ne-am referit mai sus, Alfred Rambaud a descris pe larg rolul însemnat al 373 Pariurile explicã într-adevãr violenta pasiunilor populare: de la cei mai bogati pânã la ultimul sãrac, cu totii jucau pe cele douã culori ale factiunilor. Jerome Carcopino, La vie quotidienne ã Rome ã l'apogee de l'Empire, Paris, Hachette, 1939, pp. 254-255, a schitat în pagini memorabile pasiunea publicului Romei imperiale pentru caii si vizitiii celebri prin victoriile lor: „La victoire d'un attelage aboutissait ã l'enrichissement des uns, ã l'appau-vrissement des autres... Sur Ies culeurs d'une ecurie, sur la factio de leur choix, Ies riches misaient une fortune, lespauvres, le fond de leur sportules. De la, quand l'on proclamait le vainqueur, ces explosions d'allegresse bruyante et des coleres rentrees". [în traducerea româneascã, însotitã de o prefatã si note de D. Tudor, lucrarea a apãrut si la Bucuresti, Ed. stiintificã si Enciclopedicã, 1979, Are si o editie francezã mai recentã.] 654
ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN Hippodromului în viata capitalei bizantine si în constituirea faimoaselor ei factiuni. Acestea erau, potrivit opiniei învãtatului francez, adevãrate asociatii, un fel de „cluburi hipice" în numãr de patru, dintre care Albii fãceau totdeauna cauzã comunã cu Albastrii, iar Rosii cu Verzii. Fiecare demã îsi avea presedintii ei, demnitarii, functionarii, casa, grajdurile, fermele pentru cresterea cailor, carele, vizitiii ei, în sfârsit, personalul trebuitor pentru intermediile acordate publicului în timpul spectacolelor. Ceea ce le sporea însã puterea era organizarea lor ca adevãrate militii înarmate. Ele se însirau pe strãzi la trecerea procesiunilor; când împãratul apãrea în public, factiunile însirate în drumul sãu strigau în mãsurã aclamatiile si ofereau texte versificate, delegatii lor erau invitati de suveran la distractiile sale, când aveau loc dansuri si cântece. La cãsãtoria suveranului, ele îi compuneau epithalamele, iar în a treia zi o însoteau pe împãrãteasã la baia traditionalã pe care trebuia sã o facã la palatul Magnaura. De asemenea, factiunile se produceau si la nasterea unui porphyrogenet. Pentru a face fatã atâtor sarcini, clemele aveau o organizare destul de complicatã, în fruntea fiecãreia se aflau doi sefi: un demokrates si un demarchos. Cel dintâi era cel mai înalt functionar al factiunii; celãlalt, demarchos sau magister factionis, era adevãratul sef al factiunii, ales de aceasta si rãspunzãtor pentru pãstrarea ordinii. înaltul functionar demokrates era numit de împãrat, care avea grijã sã punã în aceastã functie pe unul din generalii gãrzii imperiale, ca sã poatã asigura linistea subordonatilor sãi. în Cartea ceremoniilor a lui Con- ,, 655
N1COLAE BÃNESCU stantin al Vll-lea Porphyrogennetos, cel care îndeplinea aceastã functie pentru Verzi era domesticus excubito-rum (6 SrifiOKpãrrjg r&v Upceaivcov fyovv 6 ecrjcou/îiTog), iar cel numit pentru Albastri era domesticus schola-rum (6 SrmoKpârrig râv Bevercov fjyovv 6 So^ieariKog Tâv (7Lo/l<3v). La ordinele acestor demnitari se aflau altii, destul de numerosi. Fiecare factiune îsi avea apoi notarii ei, pentru redactarea actelor si tinerea socotelilor, chartulari pentru pãstrarea arhivelor, mandato-res pentru ducerea poruncilor demarchului, poeti pentru a compune versurile în onoarea suveranului, melistispre a le pune pe muzicã, sefi de orchestrã, or-ganisti pentru acompanierea corurilor, pictori si sculptori pentru a fabrica imaginile împãratului si împãrãtesei care împodobeau Hippodromul, cu coroana de laur pe cap; ceausi pentru pãstrarea ordinii în circ, ofiteri ai urnei spre a supraveghea operatiile tragerii la sorti a locurilor ce trebuiau sã le ocupe carele, pãzitori ai barierelor, însãrcinati sã le coboare când se dãdea semnalul cursei, în sfârsit o multime de functionari pentru Vestiarium, unde se pãstrau coroanele si cazacele de aur ale vizitiilor, pentru grajduri, pentru întretinerea arenei, pentru politia forurilor, fãrã a mai socoti dãntuitorii, mimii, acrobatii, saltimbancii etc. Ch. Diehl374 prezintã factiunile ca pe niste corporatii, alcãtuite din diferite elemente. Mai înainte de toate, era vorba de un fel de jockey-club, cuprinzând mai multe sute, uneori peste o mie de membri, care trebuia sã întretinã caii, carele, vizitiii, tot materialul necesar la sãrbãtorile circului. Aceasta era factiunea 374 Ch. Diehl, Justinien, p. 451 si urm. 656
ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN oficialã, o adevãratã, institutie de utilitate publicã, ca-re-si avea locul sãu în toate marile ceremonii oficiale, rangul sãu la curte, privilegiile sale speciale, seful sãu ales. Dar la acest nucleu al organizatiei se unea în mod firesc numerosul personal, cum 1-am vãzut la Rambaud. Un al treilea element îl forma poporul, cãci fiecare locuitor tinea sã se înroleze într-una din factiuni, purtând esarfa de culoarea acesteia. La noi, observã Rambaud, se acordã calului premiul; la Constantinopol, se sãrbãtorea jocheul, henio-chos, care-si avea ierarhia sa, clasele deosebite pentru care primea, oficial, insignele, iar împãratii îi acordau imunitãti. Celor mai ilustri heniochoi li se ridicau statui în Hippodrom si li se închinau epigrame. în veacul al Vl-lea, adaugã Diehl, factiunile acestea — si cele mai însemnate erau douã — par sã fi avut si o organizatie politicã si militarã, care le îndatora la anumite servicii si le acorda anumite drepturi; asa se explicã, printre altele, primejdia ce o constituiau pentru imperiu, cãci ele aveau arme, alcãtuind un fel de militie urbanã. G. Manojloviee, fost presedinte al Academie Croate din Zagreb, a tipãrit în aceastã chestiune, în sârbo-croatã, acum aproape un secol (1904), un memoriu „cu adevãrat clasic", cum îl caracterizeazã atât de bine H. Gregoire, în comunicarea sa tinutã la Academie des Inscriptions et Belles Lettres. Acest memoriu a rãmas necunoscut istoricilor pânã în 1936, când H. Gregoire 1-a pus în circulatie prin traducerea sa în limba francezã, publicatã în Byzantion, XI, p. 617-716. ManojlovicB rezolvase toate antinomiile aparente, declarã H. Gregoire, si despuiase „chestiunea Verzilor si Albastrilor" de aspectul sãu pitoresc si grotesc, de care s-a abuzat atâta pentru a defãima Bizantul, „în trei fraze", afirmã H. Gregoire, el a spus tot 657 N1COLAE BÃNESCU adevãrul: „Circul Romei vechi, din primele douã secole ale erei noastre, nu era numai un teatru gigantic pentru distractiile populare; ci foarte adesea, prin faptul cã acolo se aduna o masã nenumãratã de popor, el era locul unde împãratul însusi trebuia sã asculte vocea popularã... Toatã populatia Constantinopolului 'ajunsese sã se cristalizeze în corporatii împrejurul culorilor circului: corporatii cerute oarecum de Hippodrom pentru cã ele trebuiau sã suporte cheltuielile jocurilor si sã vegheze la organizarea acestora... Erau patru culori la Hippodrom... dar erau în populatie douã clase sociale: de aici importanta preponderentã, exclusivã luatã de culoarea albastrã - aristocratii - si de culoarea verde - poporul". „Manojlovis probeazã cu prisosintã aceastã identificare, care explicã multe lucruri, urmeazã H. Gregoire. El o demonstreazã mai cu seamã prin topografie: albastrii locuiesc cartierele „distinse", Verzii cartierele populare. Verzii sunt un partid de mase -dar domnia lor lungã (cea mai mare parte din împãrati, atât bizantini cât si romani, au simtit cã aveau interes a se sprijini pe mase) a fost întreruptã prin episoade de teroare albastrã, clasa superioarã, dar mai putin puternicã numeric, stiind sã-si mobilizeze clientii contra clasei insolente si turbulente a Verzilor (p. 567-570)". Descoperirea lui Manojlovise trebuia sã trezeascã o oarecare indispozitie celor care nu deslusiserã (deosebiserã) atât de clar ca el realitãtile politice si sociologice ascunse sub varietatea sportivã a celor douã culori, declarã H. Gregoire în comunicarea sa de la Academie des înscriptions et Belles Lettres375. Admisã de la început, fãrã nici o rezervã de Ernst Stein, „genialul istoric al institutiilor bizantine", cum îl calificã pe drept cuvânt savantul belgian, „teoria lui Manojloviae a rezistat la toate criticile". Acum câteva decenii însã. a apãrut studiul postum al lui A. P. Djakonov, Demele si Factiunile bizantine (în ..Vizantiskij Zbornik", 1945, „dans l'intention evidente d'en ebranler le fonde- 375 Le peuple de Constantinopole ou Ies Bleus et Ies Verts, în „Comptes rendus de l'Acad. des înscriptions et Belles Lettres", 1946, p. 568-578, aici p. 571, n. 1. 658
ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN ment", dar nu face, dupã expresia lui H. Gregoire, decât „sã o confirme si sã o întãreascã". Noutatea lui Djakonov stã în faptul cã el socoteste demele (8fj/J.oi) ca total deosebite de factiuni (^eprj) si se sileste sã dovedeascã cã ele erau la Constantinopol o supravietuire a celor elenistice, dar nu reuseste sã ne convingã, cu toatã lunga expunere a organizãrii anticelor deme grecesti. Cum aratã Gregoire în comunicarea sa, nu se poate vorbi la Constantinopol de deme în sens grecesc, ci de regiuni (peyeâveq) si de cartiere sau vecinitãti (yeiTovi'ca): „în toate povestirile de tulburãri populare, 5fj/j,ot, Sfjjjoi, nepr], zice foarte bine d. Gregoire, sunt expresii sinonime". Studiul topografic privitor la cartierele în care locuiau factiunile ajunge la acelasi rezultat ca si Manojlovias; cartierele albastrilor se aflau în centrul orasului, în vecinãtatea Cãii triumfale, zisã Mese, a Sfintei Sofii si a Marelui Palat, sau în regiunile suburbane unde stim cã rezida aristocratia. Verzii locuiau, în general, departe de centru, în regiuni industriale sau maritime: erau industriasi, mestesugari, lucrãtori, mateloti, comercianti, în mare parte de origine asiaticã, sirianã sau egipteanã. Textele bizantine confirmã întru totul aceastã repartitie. H. Gregoire citeazã o apostrofã a Verzilor, în timpul rãscoalei Nika: „noi nu suntem niciodatã vãzuti în locurile în care stã guvernul". Tot astfel, în ce priveste contradictiile religioase ale factiunilor, opiniile lui Manojlovise sunt si ale lui Djakonov. „Acceptând teza lui Manojlovia; - afirmã H. Gregoire - autorul rus se sileste a o nuanta cu marxism" (p. 571, n.l). Dar mai e o curiozitate ce meritã a fi semnalatã: în chestiunea originii circului si a factiunilor, Djakonov pretinde cã ele au venit din Antiohia. Ar fi fost patru partide, datoritã celor patru orase din care se compunea Antiohia (Tetrapolis). Numele factiunilor ar fi siriene: veneti (albastri), ar veni de la benai etta, adicã „Fiii Bisericii", pentru cã albastrii sunt ortodocsi, pe când frasinii (verzii) ar fi Perisin sau schismatici! ,.Ce sont la des aegri somnia, et rien de plus!", declarã cu toatã'dreptatea savantul belgian. în aceste factiuni trebuie sã vedem deci ceva mai mult decât o adunare popularã compusã din privitori 659 NICOLAE BANESCU pasionati pentru curse si împãrtindu-se în partide dupã culorile vizitiilor. Numele chiar de deme, întrebuintat de istoricii bizantini pentru aceste partide, aratã cã ele aveau o anumitã organizare politicã si tineau un loc în oficialitatea bizantinã. Malalas ne vorbeste despre 6 Sfjiiog TOV Beverov nepovg si 6 SfJnog TOV Upaaivov juepoug376. stim cã însusirea de sef al acestor grupe se unea cu însemnate functiuni militare în stat; cã ele erau adesea însãrcinate cu anumite servicii publice - sub Teodosius al II-lea, am ami arãtat, trebuirã sã clãdeascã o parte din zidurile orasului. împãratul se pasiona si el adesea, ca si supusii sãi, pentru jocurile de circ, sprijinind una din aceste factiuni de seamã. lustinian si Theodosius îi sprijiniserã pe Albastri, si asa ne explicãm asprimea luptelor dintre Verzi si Albastri la Constantinopol si în alte mari centre ale Imperiului. Se pare cã în aceste grupãri populare se pãstra ceva din vechiul spirit democratic al cetãtilor grecesti, în vreme ce la guvernare se manifesta o tendintã din ce în ce mai pronuntatã spre absolutism; între aceste douã principii, conflictul era fatal: teatrul acestui conflict fu Circul. Hippodromul era la Constantinopol, Ca Forumul la Roma si Agora la Athena, locul de exprimare a silintelor politice ale poporului. Partidele populare ale Albastrilor si Verzilor, ai cãror conducãtori erau numiti de guvern, exercitau si functiuni publice însemnate, întrucât ele serveau ca militie a orasului. Sâmburele demelor se pare cã îl forma tocmai partea populatiei organizatã 376 în aceastã privintã, studiul lui F. Uspenskij, „Partidele Circului si demele la Constantinopol" (în rusã) în „Viz. Vrem.", I, 1894, pp. 1-16. 660
Grosul îl formau în amândouã factiunile masele largi ale populatiei, pãtura conducãtorilor însã, pare a fi, în partida Albastrilor, înainte de toate alcãtuitã din reprezentantii vechii aristocratii senatoriale greco-romane de mari proprietari, iar în partida Verzilor din reprezentantii comertului si industriei, precum si din elementele ridicate în serviciul Curtii si administratiei finantelor, care proveneau în mare parte din pãrtile orientale ale imperiului (asa vede lucrãrile Djakonov în studiul sãu asupra demelor si factiunilor bizantine, din Vizantijskij Sbornik, Moscova-Lenin-grad, 1945). De aceea Albastrii reprezentau ortodoxia greacã, pe când Verzii, monofizitismul si alte erezii orientale. Antagonismul dintre amândouã partidele se manifesta în lupte aprige; de la mijlocul secolului al V-lea viata politicã a imperiului atârna adesea de luptele continui dintre Albastri si Verzi. Puterea centralã era silitã sã tinã seamã de deme ca factori politici, sã favorizeze una sau alta din factiuni, încât de regulã una din cele douã partide sustinea guvernul, cealaltã, dimpotrivã, întrupa curentul ostil gu- 377 J. Bury (The Imperial Administrative System in the Ninth Century, with a Revised Text of the Kletorologion of Philotheos, Londra, 1911, P- 105, n.2) zice nimerit: „Demele erau populatia urbanã organizatã ca o militie localã". 661 NICOLAE BANESCU vernului. Uneori însã ambele deme se uneau în lupta comunã împotriva guvernului imperial, ca sã-si apere libertatea contra absolutismului puterii centrale, cãci în aceste organizatii ale clemelor supravietuiau vechile traditii de libertate ale oraselor antice3"8. 3. Revolta Nika (532) Pentru populatia din Constantinopol, cursele ele la Hippodrom erau o zi de mare sãrbãtoare. Orasul întreg se aduna pe treptele din jurul arenei, în ziua de curse. Din înãltimea lojei sale, kathisma, ridicatã mult deasupra arenei, împãratul asista la reprezentatie, împãrãteasa nu lipsea nici ea; înconjuratã de Curtea sa, ea lua loc de obicei în galeriile Bisericii Sfântului stefan, care dãdeau spre Hippodrom. Toti demnitarii statului, ai palatului si Bisericii, Senatorii si generalii asistau, în lojele rezervate lor, la dreapta si la stânga împãratului. Ambasadorii neamurilor strãine, când se întâmpla sã fie în Capitalã, luau de asemenea parte, în locuri anume rezervate. La un semn al împãratului, barierele cãdeau si patru care, cu câte patru cai, se aruncau în arenã. Dimineata aveau loc patru curse si alte patru dupã amiazã, în pauze apãreau pantomimele, acrobatiile, expunerea animalelor rare. împãratul se retrãgea la dejun în sala de mâncare de lângã loja sa - Hippodromul era 378 [Autorul reproduce aici opiniile lui G. Ostrogorsky, Historie de l'Etat byzantin, traducere francezã dej. Gouillard, Paris, 1956, p. 96-97, citând însã a doua editie germanã a lucrãrii (Geschichte des byzantinischen Staates, M nchen, 1952, p. 55-56).] 662
ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN unit cu palatul -, iar poporul îsi mânca proviziile pe loc. Adesea, generozitatea imperialã îi împãrtea dejunul acolo, în Circ. în timpul domniei lui lustinian, Albastrii erau favorizati în Constantinopol, protejati de Curte. Verzii sufereau tot felul de jigniri; de multe ori ei plãteau cu moartea aroganta adversarilor lor si asasinatele comise de acestia rãmâneau nepedepsite. Nemultumirea aceasta a unei pãrti din poporul Capitalei a fost sporitã în cei dintâi ani ai domniei lui lustinian de reaua administratie si de abuzurile înaltilor functionari. Astfel izbucneste, în ianuarie 532, teribila revoltã Nika, (= „învinge !") începutã la Hippodrom si întinsã apoi asupra întregului oras. La 11 ianuarie 532, aveau loc cursele, împãratul, însotit cu toatã pompa, asista la aceste curse. Multimea era, în ziua aceea, turbulentã. Verzii se agitau pe scaunele lor, sopteau necontenit vociferãri. Ei se plângeau de marele sambelan Kalopodios, si voiau sã-si manifeste nemultumirea. Printr-un crainic, împãratul interpelã poporul si atunci un dialog dintre cele mai curioase se schimbã între acel purtãtor de cuvânt al împãratului si factiunea Verzilor. Plângerile, la început respectuoase, devin din ce în ce mai violente. Ele se prefac în cele din urmã în insulte, împãratul amenintã, multimea apostrofeazã. „Adio, Dreptate!" exclamã ea, „tu nu mai existi. Ne vom face evrei. Mai bine e sã fii pãgân decât Verde." Apoi Verzii pãrãsirã în masã Hip-poclromul. Aceasta era cea mai mare insultã la adresa maiestãtii imperiale. lustinian se retrase si el în Palat, socotind cã rivalitatea Albastrilor va sti sã potoleascã furia celeilalte factiuni. Dar o împrejurare supãrãtoare 663
lustinian încercã atunci un act de energie. Belisarie, în fruntea trupelor de mercenari, se azvârli asupra multimii. Preotii de la Sfânta Sofia, cu sfintele moaste, intervenirã pentru a-i despãrti pe luptãtori, dar si ei furã îmbrânciti de trupe. Atunci furia se dezlãntui si mai mult. De pe terasele locuintelor, de la ferestre, populatia, mai cu seamã femeile, aruncarã asupra trupelor o ploaie de cãrãmizi si pietre, si armata fu silitã sã se retragã. Poporul biruitor dãdu foc edificiilor publice: Senatul si o aripã a Palatului cãzurã pradã flãcãrilor. Incendiul, alimentat de un vânt puternic, se întinse: în timp de trei zile el a mistuit Sfânta Sophia, o 379 Cu aceastã expresie greacã se aclamau, crede Stein, factiunile circului, pe când aclamatia împãratului era pronuntatã în latineste: Tu vincas (E. Stein, op. cit., pp. 450-451). 664
în ziua de 18, Duminicã, lustinian încercã un mijloc suprem. Apãru în Hippodrom, cu Evangheliile în mânã, jurând pe dânsele cã iartã tuturor, numai sã se potoleascã. Dar el fu primit din toate pãrtile cu o explozie de insulte si trebui sã se retragã în Palat. Hypatios, nepotul lui Anastasius, se vãzu târât fãrã voie de acasã în Hippodrom si proclamat împãrat. Era în dupã-amiaza zilei de 18. lustinian socoti cã totul era pierdut si se gândea sã fugã. Energia Theodorei a fost aceea care a trezit atunci curajul Curtii. S-au luat cele din urmã mãsuri de apãrare, în timp ce Narses încerca, prin daruri de bani, sã-i despartã pe Albastri de revoltati, Belisarie si Mundus pregãteau atacul decisiv asupra Hippddromului. Belisarie pãtrunse în arenã, în timp ce din partea opusã îsi fãcea intrarea Mundus cu soldatii sãi; ei încep un mãcel îngrozitor în aceastã multime surprinsã fãrã apãrare, în vreme ce de pe terasele amfiteatrului trupele imperiale aruncau o ploaie de sãgeti asupra ei. Noaptea, când mãcelul încetã, mai mult de 30.000 de cadavre acopereau nisipul însângerat al Hippodromului. Revolta fusese înãbusitã, Hypatius fu executat si o multime de senatori implicati în aceastã miscare avurã aceeasi soartã.380 380 Revolta e descrisã dupã Theophanes de Diehl, op. cit., pp. 458-465. 665
NICOLAE BANESCU Autoritatea lui lustinian se restabili definitiv. Istoria domniei sale va cunoaste alte miscãri ale factiunilor, luptele de stradã si incendiul vor nimici încã monumentele Constantinopolului, dar autoritatea imperialã nu se va mai zgudui. Zilele în care s-au desfãsurat diferitele episoade ale revoltei nu sunt aceleasi la toti scriitorii, într-un studiu special publicat în Journal of Hellenic Studies", 1897381, învãtatul Bury a stabilit desfãsurarea evenimentelor din cursul sãptãmânii cât a tinut acea revoltã, în ordinea pe care o urmãm noi în expunerea ce o facem. Duminicã, 11 ianuarie ("Afrra 5id KaXonoSwv). Verzii se plâng împãratului în Hippodrom împotriva purtãrii lui Kalopodi-os. Dialogul lui lustinian cu Verzii (descris de Theophanes). Verzii pãrãsesc Hippodromul. Seara, un numãr de criminali, atât Albastri cât si Verzi, sunt executati de Prefectul orasului. Aceastã executie a fost fãrã îndoialã o consecintã a scenei din Hippodrom, în care ei au ofensat impartialitatea împãratului fatã de factiuni. Un Albastru si un Verde sunt eliberati si cautã azil la Sf. Laurentius. Luni, 12 ianuarie. Intervalul de o zi dã timp celor douã factiuni sã se înteleagã si sã-si uneascã actiunea pentru a obtine iertarea celor doi criminali eliberati. * Marti, 13 ianuarie. Mare serbare a curselor la Hippodrom (cele de duminicã fiind un fel de probã). Ambele deme cer în zadar împãratului iertare. Ele declarã atunci unirea lor pe fatã (ca Prasinoveneti sau Verzi-Albastri). Yüklə 2,31 Mb. Dostları ilə paylaş:
|