Istoria imperiului bizantin

5. Staurikios si Michail I Rhangabe

Fiul lui Nikephoros, Staurakios, abia scãpat, greu rãnit, clin lupta în care cãzuse pãrintele sãu, n-avea copii, de aceea scurta lui domnie fu agitatã de intrigi

106 I. Dujcev, Neue biographische Daten zum Einfall des Nikephoros L in Bulgarien i. J. 811, „Spisanie" der Bulg. Akad. d. Wiss, 54 (1936), p. 147-188.

Autorul dã textul unui raport asupra campaniei lui Nikephoros contra Bulgarilor în Iulie 811, scos din Cod. Vatic gr. 2014 si-1 analizeazã.

Se dau amãnunte asupra puterii armatei bulgare, se vede cã Nikephoros a luat Pliska, îngâmfarea lui în victorie, prãdarea înspãimântãtoare a tãrii, marsul asupra Serdicãi, baricadarea strâmtorilor de la iesire de cãtre Krum, si groaznica înfrângere a armatei bizantine. La sfârsit, urmeazã o descriere a persoanei lui Nikephoros. în fine o contributie importantã la istoria veacului allX-lea. (v. recenzia F. Dolger), BZ. 37, p. 184-185).

H. Gregoire, Un nouveau fragment du „Scriptor incertus de Leone Armenia" „Byzantion", 12 (1936), p. 417-427. Ed. nouã a fragmentului publicat de Dujcev. Gregoire aratã cã nu e o bucatã hagiograficã, ci una de chronicã, care stilistic apartine asa zisului „Scriptor incertus de Leone" si poate unui rest dintr-un Malalas Continuatus.

Textul lui Dujcev se aflã într-un manuscris hagiografic, Vatic. gr. 2014 si savantul bulgar a crezut cã e vorba de o scriere edificatoare, mai ales cã notitele Menologiilor, Synaxarelor si Menee-lor (23 si 26 Iulie) relative la „martirii din Bulgaria" derivã mai mult sau mai putin direct clin aceastã 5ifryr|cn.q, intitulatã: ilepi

183

NICOLAE BANESCU

continue pentru a-1 pune pe tron pe cumnatul sãu, curopalates Michail Rhangabe; la 2 octombrie 811, e silit a se retrage de pe tron, în favoarea cumnatului sãu, Michail I Rhangabe. Acesta, fãrã însusiri de energie, cãutã sã potoleascã nemultumirile, sã repare nedreptãtile domniei precedente. Rechemã din exil pe studiti, fãcu sã fie din nou condamnat economul lo-seph, împãcându-1 astfel pe patriarh cu cãlugãrii, împãrti cu dãrnicie banii adunati de Nikephoros. Desfiinta mãsurile fiscale care apãsau asupra clerului,

NiKT|(p6pou TOU 6aoiXecoq mi Ttwq c«pi,r|ai TO KoAxx ev p Dar nu-s decât una sau douã fraze în stil hagiografic. Toatã bucata e evident extrasã (tale quale sau prin tãieturi) din o cronicã contemporanã a faptelor; si am zice cã Theophanes, mort în 817, a cunoscut aceastã povestire, la care propria-i relatie face aluzii evidente. Expresii care nu se pot întelege decât la lumina noului text. De exemplu, Theophanes zice cã oamenii lui Nikephoros au pierit „în focul santului", tea ifîq oouSccc; Tfupi, cu articol determinativ, de douã ori, desi Theophanes n-a vorbit mai înainte nici de foc, nici de sant. El a vorbit numai de o palisadã, în care Bulgarii lui Krum i-au închis pe bizantini.

Gregoire traduce tot pasajul, foarte bogat prin precizia faptelor. Era un fluviu mocirlos si negãsind vad, grecii, urmãriti, se aruncarã în fluviu cu caii, dar se împotmolesc, striviti de cei care vin dupã ei. Astfel, bulgarii trec peste ei si cei care se credeau scãpati din fluviu dau de o palisadã puternicã, fãcutã de bulgari. Descãleca, se urcã pe palisadã si se aruncã dincolo, dar în afarã s-a sãpat un sant adânc si ei îsi zdrobesc oasele cãzând, în fine, bulgarii pun foc palisadei si aceasta se nãruie, încât bizantinii cad în locul santului, unde pier.

Theophanes le-a citit, pentru a vorbi de focul santului.

Povestirea vine de la un istoric, de la unul de prim ordin, ea a fost tãiatã dintr-un manuscris al cronicii anonime, din care ne rãmâne un alt fragment, urmând de aproape textul nostru: Scrip-

184
lãsându-se cu totul influentat de puternicul egumen de la Studios, Theodor107, ale cãrui doctrine le împãrtãsea si patriarhul Nikephoros, ales încã din 806. Se arãtã ostil iconoclastilor, pentru a se împãca cu Roma si aceasta îi trezi dusmãnia armatei si agitatii în Constantinopol, manifestãri turbulente se produserã la mormântul lui Constantin al V-lea. Asa se explicã revolta trupelor si cãderea împãratului.

tor incertus de Leone Armenio. Stilul e identic si de asemenea spiritul, precizia în detaliu, cunoasterea adâncã a oamenilor si lucrurilor, mai ales a lucrurilor bulgare. Portretul lui Nikephoros, reprodus de Gregoire, vine fãrã nici o modificare din Scriptor incertus.

Izvorul? Ceea ce e sigur, e cã istoria noastrã e o continuare (pânã la Leo Armeanul) a unei cronici în genul si stilul lui Mala-las, cãci portretul lui Nikephoros e cu totul „malalian".

Avem câteva indicii despre existenta unui „Malalas Continua-tus". Tzetzes nu pune un „loan de Antiochia", dupã toatã evidenta, un Malalas, ca urmare, dupã Georgios Monachus ? De ce din aceastã ouvexevct a „cronicii cu portrete de împãrati" nu ne-au rãmas decât douã fragmente, AifryTicuq a lui Dujcev si cele 28 pagini din Scriptor incertus ? Foarte probabil fiindcã compilatorii de cronici au preferat acestui Malalas Continuatus pe Theophanes, care scria aproape la aceeasi datã.

107 Acesta fusese rechemat din exilul sãu de cãtre Irene. Dupã biograful lui Theodor, incursiunile arabilor sub Harun îl siliserã pe Theodor a se refugia, împreunã cu tovarãsii sãi, la Constantinopol. Ei se stabilirã atunci, în numãr de 700, lângã Poarta de Aur, în clãdirile vechii mãnãstiri a lui Studios, fondatã în 463 de patriciul Studios si rãmasã, din cauza persecutiilor iconoclaste, aproape pustie. Aici ajung ei o fortã pentru Bisericã, exercitând în afacerile ei o influentã din cele mai mari.

185

NICOLAE BÃNESC U

în anul 812 reluã tratativele cu Carol cel Mare, care restitui, printr-un tratat, Venetia, obtinând recunoasterea titlului ele împãrat de cãtre bizantini, împãratul ele la Constantinopol rãmânând 6cccn?te'bc; 'Pcojiaicov.

împotriva bulgarilor, care îsi continuau jafurile în provinciile de lângã Constantinopol, Michail Rangabe se arãtã cu totul incapabil, în 812, Krum se ridicase iarãsi, rãspândind ruina si groaza în Thracia. Cele mai însemnate orase - Develtos, Anchialos, Mesembria -cad în mâinile lui. Primejdia se apropia de Constantinopol. Michail e sfãtuit sã o înfrunte. El îsi concentreazã atunci, în primãvara anului 813, numeroasele sale trupe, adunate din toate themele, pânã la paznicii clisurilor clin depãrtatele provincii ale Asiei, în fruntea acestei armate numeroase, împãratul iesea, cu mare pompã, clin Constantinopol, ca sã-i întâmpine pe dusmani. Basilissa Procopia îl petrecea pânã afarã din oras, împãrtind bani si daruri strategilor. Aproape de Aclrianopol, la Bersinikia (Versinikia), cele douã osti dusmane se ciocnirã, în ziua de 22 iunie si, la prima izbire, bulgarii începurã a se clãtina. Dar, fie o defectiune, fie o panicã fãcu ca o parte din trupele bizantine sã fugã clin luptã si bulgarii ies biruitori. Oastea se risipeste si împãratul scapã la Arcadiopolis, de unde se întoarce, deprimat, în Capitalã, lãsându-1 în urma lui pe Leon, strategul themei Orientului [Anatolikon], ca sã refacã ostirea si sã se împotriveascã barbarilor.

186
Krum, în anul ele dupã moartea lui Nikephoros, nãvãli cu o armatã mare în imperiu si luã orasul De-veltos. Michail iese în fruntea ostilor, sã i se împotriveascã, însotit ele Procopia. Dar armata arãtã mare nemultumire vãzând curtea unei femei si împãratul se întoarse de la Tzurulon înapoi (Finlay, History). Hanul bulgar, încurajat de aceastã dezordine, reusi sã ia An-chialos si alte cetãti din Thracia. El oferi pacea lui Michail pe baza tratatului încheiat ele Theoelosius al III-lea cu Cormisos, înainte de biruintele iconoclastilor. Intre conditii însã era si aceea ele a i se preda toti refugiatii si dezertorii, care în mare parte erau crestini^1. împãratul examina aceste conditii într-o adunare, în care multi erau de pãrere sã se accepte, asigurându-se pacea cu barbarul. Dar Theoktistos, maestrul palatului, si mai ales Theodor Stuciitul se opuserã cu hotãrâre. Ei declararã cã ar fi o patã pe Imperiul roman o asemenea faptã. Stuciitul adãugã cã ar fi un act de impietate sã se dea în mâinile pãgânilor crestinii, citând din Evanghelia lui loan, VI, 37: Tot ce mi-a dat tatãl meu, va veni la mine, si cine vine la mine, nu îl voi arunca afarã, împãratul, din motive de pietate, se alãturã la pãrerea Studitului. Krum continuã ostilitãtile, cuceri Mesembria (noiembrie 812), luând o mare pradã, orasul fiind mare centru comercial.

în primãvara anului 813, Michail iese în funtea unei mari ostiri, însotit de Procopia pânã la apeduct. La Bersinikia staturã fatã în fatã cele douã osti, pânã ce Aplakes la una din aripi, soldatii fiinel nerãbdãtori, hotãrî a ataca si-1 înstiinta pe împãrat sã-1 ajute, cãci vor birui. La început bizantinii au succes, apoi panica

187

NICOLAE RÃNESCU

intrã în armatã, o parte se retrase1481. Se pare, dupã unii istoriografi, cã Leon Armeanul, care urmãrea gândul de a uzurpa tronul, îsi retrase armata, provocând dezastrul.

Dar împrejurarea era prielnicã pentru o rãsturnare a domniei ce se dovedise atât de neputincioasã. Leon rãscoalã soldatii împotriva împãratului, vine asupra Capitalei si se încoroneazã pe 11 iulie 813 la Sfânta Sofia. Michail I Rangabe se resemneazã a abdica si este silit a se retrage, cu copiii sãi, cãlugãrindu-se toti, în insula Prote (Proti).

B.

[A DOUA PRIGONIREA ICOANELOR. RESTABILIREA LOR DEFINITIVÃ]

1. Leon al V-lea Armeanul (813-820)

Leon al V-lea Armeanul (813-820), era de fel din Armenia, om energic, îndrãznet si pervers. El venea în fruntea imperiului în împrejurãrile cele mai critice.

sase zile numai dupã încoronarea sa, Krum, care îl lãsase pe fratele sãu sã împresoare orasul Adrianopol, apãru la portile Bizantului. De pe înãltimea zidurilor, bizantinii asistarã atunci la o curioasã priveliste, în fata Portii-de-Aur, sãlbaticul han fãcu, dupã obicei, jertfã, omorând oameni si o multime de animale. Coborând apoi la mare, el îsi muie picioarele în apã, se îmbãie, stropindu-si gloatele ce-1 aclamau furtunos, trecu apoi prin mijlocul curtezanelor sale, adorat si slãvit. Nimeni nu îndrãzni sã arunce de pe ziduri o sãgeatã. Apoi hanul împresoarã orasul, trãgând un val împrejurul sãu si pradã locurile învecinate. Vãzând cã-si pierde vremea, propuse pacea, în schimbul unui tribut de aur, de stofe scumpe si de fecioare alese.

Leon tinu atunci sfat cu demnitarii. Cumpãrarea pãcii era de multã vreme un mijloc întrebuintat de diplomatia bizantinã; viclenia era însã o armã tot atât de pretuitã. Leon se hotãrî pentru aceasta. Barbarul trebuia suprimat cu orice chip. El îi propuse atunci sã pofteascã, însotit ele câtiva slujitori, fãrã arme, la tãrm, uncie împãratul va veni ele asemenea, ca sã se înte-

189

NICOLAF, BANESCU

leagã, în acelasi timp, trei insi înarmati erau ascunsi într-o casã din apropiere, ca, la un semn, sã se nãpusteascã asupra hanului si sã-1 ucidã, întâlnirea are loc a doua zi, afarã din oras, în regiunea Blachernae (spre partea externã a Cornului ele Aur). Hanul veni acolo însotit ele cancelarul sãu, de un grec fugit la bulgari si cãsãtorit cu sora lui Krum si de fiul acestuia, în curând sosi cu o barcã si împãratul. Hanul descãlecase, încredintând calul, cu saua pe dânsul si cu frâul în gurã, nepotului sãu ce-1 însotea si se asezase pe pãmânt. Pe când stãteau de vorbã, unul dintre însotitorii lui Leon fãcu semn, descoperinclu-si capul. Dar Krum observã gestul si sãri, ca o nãlucã, pe cal, pornind în galop. Cei înarmati iesiserã clin ascunzãtoarea lor, pornind în goanã dupã han si slobozind asupra lui sãgeti, în timp ce multimea de pe ziduri striga puternic: OTOCUpoc; eviKtioev! Dar Krum ajunse neatins la ai sãi. Unul din însotitorii sãu, cancelarul, fusese ucis, iar ceilalti doi prinsi vii.

Hanul se rãzbunã cumplit. El începu a doua zi pârjolul. Bisericile, mãnãstirile ele dincolo ele zidurile orasului, palatele si casele furã prefãcute în cenusã. La Sf. Mamas nimicirã de asemenea palatele, sfãrâmarã coloanele, luând cu dânsii statuile de metal ori plumbul, si mãcelãrind populatia10". Ei prãdarã apoi orasele, emporiile de pe tãrmul Propontidei. La Selym-bria dãrâmarã la pãmânt castrul, arserã bisericile si

E vorba de Sf. Mamas din Bosfor, nu de cel TOU Hu-), de la poarta Xilokerkos, v. J. Pargoire, Les Saint-Ma-mas de Constantinopole, în „Bulletin de l'Inst. Archeol. russe â Constantinopole", IX, fasc. 1-2, Sofia, 1904.

190
casele. Acelasi lucru la Daonium, iar la Herakleia, neputând lua cetatea, arserã toate casele din port si de la margini. Pârjolul atinse apoi Rhaedestum, Aprum, pânã în regiunea Ganos. Pânã la Adrianopol, bulgarii lãsarã în urma lor un imens pustiu, înconjurã în fine si acel oras, lovindu-1 cu masini de asediu. Locuitorii istoviti, înfometati, predarã cetatea si, cu dânsa, o pradã imensã cãzu în mâinile barbarilor. Populatia fu târâtã în captivitate, dincolo cte Dunãre, circa 10.000 de oameni, eiq Boi)A/yocpiav LKeîf>ev TOU "latpot) Trciai-iou109.

în timpul iernii, apele fiind scãzute, bulgarii vin din nou, prãdând îngrozitor. 50.000 de captivi furã târâti în tinuturile lor. Krum hotãrâse a da, în primãvara anului 814, o loviturã energicã. El fãcuse pregãtiri uriase, adunase la Arcadiopolis 30.000 de oameni si-si asigurase ajutorul arabilor. Slavii clin Thracia încã se ridicau cu dânsul. Când totul era gata, cruntul han bulgar cãzu ucis de o mânã nevãzutã, la 13 aprilie 814.

Leon al V-lea, care fusese înstiintat de aceste uriase pregãtiri ale lui Krum, luase toate mãsurile, ca sã poatã rezista. Asteptându-se la atac în pãrtile ele la Blachernae, punctul cel mai slab al fortificatiei orasului, el pusese sã se ridice acolo încã un zid si-si adunase ostire. Acum, folosindu-se ele prilejul mortii lui Krum, porni (814) asupra bulgarilor. El izbuteste a-i zdrobi într-o luptã sângeroasã lângã Mesembria si a încheia cu Omurtag, fiul si urmasul lui Krum, o pace de 30 de ani. Colina de pe care îi surprinse pe bulgari în lagãr si-i mãcelãri (Theophanes Cont.) dobândi numele de „Colina lui Leon" (6 6ot>vo<; AEOVTCX;).

109 Scriptor incertus, Historia de Leone Bardae Armenii filio (Bonn), p. 145, 23.

191
în rãsãrit, Leon apãrã cu succes frontierele împotriva abbasizilor; iar în Apus el îsi asigurã posesiunile amenintate de piratii spanioli prin alianta sa cu agla-bitii din Africa.

Când împrejurãrile externe îi îngãcluirã, Leon îsi întoarse privirile înãuntru, recleschizând spinoasa problemã, a icoanelor, care tulburase atâta capitala mai înainte, învins la 787, partidul iconoclast nu dezarma, nenorocirile politice suferite de avarul Nikephoros, ele slabul Michail furã un pretext cle-a striga contra icono-latriei acestor împãrati, în 812, o conspiratie se urzise pentru a-1 aduce pe tron pe unul din fratii orbiti ai lui Leon al IV-lea. în 813, nemultumitii organizaserã o manifestare la mormântul lui Constantin al V-lea. Sub înrâurirea armatei si a câtorva demnitari influenti, partizani ai iconoclasmului, Leon al V-lea se hotãrî a interveni, pentru a readuce Biserica sub autoritatea puterii civile - partidul religios ajunsese, cum am vãzut, foarte puternic sub Michail Rangabe. Instrumentul lui Leon fu un lector loan Morocharzanios, supranumit Hylilas, pe evreieste „ajutorul Diavolului" si Lekano-mantis (vrãjitorul). Acesta adunã materialul împotriva cultului icoanelor. O discutie lungã urmã între cele douã partide, puse la luptã ele basileu. Alãturi de patriarhul Nikephoros, Theoclor Studitul"01 se distingea între apãrãtorii icoanelor. El îndrãzni a-i tãgãdui împãratului amestecul în afacerile Bisericii. Lui i s-a încredintat Statul, - sustinea Studitul - aoi (J.ev yocp TI ir\c, TioXiteicct KatdaTaaK; KOCI f] iot» aipaTcco enia-TE'D'dri, iar nu Biserica. Apostolul zice: „Dumnezeu a pus în Biserica sa mai întâi pe apostoli, apoi pe pro-

192
feti, apoi pe Evanghelisti, dar niciodatã nu-i pomeneste de împãrati". Numai ei au a decide prin urmare în materie ele dogme si credintã, „îngrijeste-te prin urmare de acestea - zicea Studitul - si lasã Biserica în ortodoxie!" Studitul mergea pânã acolo încât, în lumea sa ortodoxã, nu cunostea autoritate mai înaltã decât a papei, Biserica Romei fiind întâia bisericã a lui Dumnezeu, ca una în care cel dintâi a stat Apostolul Petru - fjq netpoc, Jtpano-frpovoc,.

Nikephoros patriarhul e ridicat într-o noapte din Patriarcheion si aruncat în mijlocul pietii, de unde e pus apoi într-o barcã si trecut peste strâmtoare, la Chrysopolis. A doua zi, Leon pretinde cã patriarhul a fugit din Scaun si atunci în fruntea Bisericii fu ridicat, la l aprilie 815, Teodotos Melissenos, zis Cassiteras, un devotat al sãu, care avea rangul de spatharocandidat. Studitul fu surghiunit si el în Bithynia, iar alt apãrãtor al icoanelor, Euthymios, mitropolit de Sardes, fu ucis sub lovituri. Leon Armeanul adunã apoi în acest an (.815), dupã Pasti, un Sinod la Sfânta Sofia, prezidat de noul patriarh si de fiul împãratului, Symbatios Constantin. Se proclamarã iarãsi principiile sinodului clin Hieria, care opreau cultul icoanelor.

Hotãrârile sinodului iconoclast din 815 au fost studiate de cãtre D. Serruvs, Les actes du concile iconoclaste de 815 („Melan-ges d'archeologie et d'histoire", Roma, 1903). Serruys a extras din scrierile patriarhului Nikephoros aceste hotãrâri si le-a analizat. Mai apoi însã Ostrogorsky s-a ocupat de chestiunea inconoclas-mului, în Studieri zur Gesch. des byzant. Bilderstreites, în „Hist. Untersuchungen", Breslau 1929, si el aratã cã Serruys n-a cunoscut decât un manuscris în aceastã privintã, Cod. graecus nr. 1250, din Biblioteca Nationalã a Frantei, din care el a extras deciziile si-

193

NICOLAE BANESCU

nodului iconoclast si de aceea ele n-au valoare, cãci mai e un manuscris, Cod. Coislinianus 93, pe care nu 1-a folosit. Amândouã au lacune, dar Coisl. a fost modelul celuilalt, întrebuintân-du-le pe amândouã, Ostrogorsky ne dã textul mai complet al acelor decizii, din care el scoate alte concluzii.

loan Grammaticus (Hylilas) a fost însãrcinat de împãrat a aduna materialul pentru combaterea icoanelor, în dec. 814, totul era gata si rezultatul acestei cercetãri a fost prezentat patriarhului Nikephoros. Acesta nu s-a lãsat convins. Regestele publicate de pãrintele Grumel [„Les regestes des actes du Patriarchat de Con-stantinopole", t. I, fasc. II] au înregistrat silintele patriarhului ele a-1 abate pe împãrat de la erezia lui: angajamentul pe care si-l lua împreunã cu episcopii si cãlugãrii adunati la Patriarhie, de a rezista pânã la moarte furtunii iconoclaste, [Grumel, n. 391], în dec. 814, putin înainte de Crãciun. La aceeasi datã se plaseazã Mesajul cãtre împãrat, nr. 394, rugându-1 a nu tulbura biserica pe care pãrintii au întãrit-o în credintã si au curãtit-o 'de erezii. Patriarhul oferã demisia sa, numai credinta sã fie mântuitã. Mai sunt de mentionat-, o scrisoare cãtre împãrãteasa Theodosia pentru a-1 întoarce pe suveran de la rãzboiul împotriva icoanelor [nr. 395]; scrisoarea cãtre Eutychianus [nr. 397] primul secretar imperial, amenintându-1 cu pedepse divine, dacã va persista în sentimentele sale ostile bisericii s.a.

în fine, la începutul lui martie 815 se situeazã scrisoarea de abdicare adresatã împãratului (nr. 401).

Când împãratul a vãzut cã nu-1 poate convinge, 1-a ridicat în-tr-o noapte din palatul Patriarhiei si 1-a deportat în Asia. La l aprilie 815 a fost pus patriarh Theodotos Melissenos (zis Kassite-ras), fiul patriciului Michail si al unei surori a sotiei a treia a lui Constantin al V-lea, unul din familie spre a se putea sprijini pe dânsul, îndatã dupã Pasti, un sinod e adunat la Sfânta Sofia, prezidat de noul patriarh. El n-a fãcut decât sã confirme hotãrârile sinodului ele la Hieria, ale primului sinod iconoclast din 754, si sã le condamne pe cele ale sinodului din 787, care restaurase cultul icoanelor. El condamnã de asemenea confectiunea icoanelor, fãrã a le numi totusi idoli.

S-a crezut cã acest al II-lea sinod iconoclast a arãtat fatã de cel dintâi mai multã moderatiune, Ostrogorsky aratã însã cã nu

194
e adevãrat. Miscarea iconoclastã sub Leon al V-lea (ca si aceea de sub Theophilos) n-a fost mai tolerantã decât cea de sub Leon al III-lea si Constantin al V-lea, „e numai mai sãracã de spirit", afirmã Ostrogorsky.

Idei noi n-a adus iconoclasmul acum. S-a multumit a repeta vechile teze ale doctrinei.

S-a pãstrat o scrisoare a urmasului lui Leon V, a lui Michail al Il-lea cãtre Ludovic cel Pios. într-însa împãratul raporteazã regelui german cã sinodul din 1815 a prescris numai ca icoanele sã se atârne în biserici mai sus, astfel încât credinciosii sã fie împiedicati a le venera prin proskynesis. Aceastã comunicare e însã contrazisã de hotãrârile sinodului iconoclast, refãcute de Ostrogorsky.

în ce-1 priveste pe Michail al Il-lea, atitudinea sa în aceastã chestiune a fost cam indiferentã si sistemul iconoclast a pãstrat în domnia sa preponderenta.

Studitii opuserã o mare împotrivire si ei suferirã rigorile lui Leon. Furã împrãstiati, Theodor Studitul exilat în Asia. Din exilul sãu, el exercitã însã o mare influentã asupra spiritelor, scriind tuturor si îmbãrbãtându-i. în scrisoarea cãtre papa Paul I nu se sfia a afirma cã aceasta e întâia autoritate bisericeascã, pentru cã biserica Romei e cea dintâi, ca una în care a stat apostolul Petru.

Dupã sinodul din 815, se dezlãntui prigonirea împotriva icoanelor, care furã arse si sfãrâmate pretutindeni. Vasele, odoarele cu chipuri sfinte furã de asemenea distruse. Recalcitrantii furã pedepsiti, exilati, smulgânclu-li-se uneori limba, pentru ca sã nu mai protesteze. Leon dezlãntui în sfârsit în imperiu vechea urgie iconoclastã si el fu socotit ca un „alt Antichrist", â^Xoq 'AvTi%piaToq. Leon al V-lea era un bun administrator, încercase a purifica administratia si a pune capãt coruptiei judecãtorilor, a face sã domneascã o bunã justitie. Dusmanii sãi recunosc aceste merite. Asprimile cu care pedepsea abuzurile din administratie,

195
mutilându-i pe vinovati, trezirã nemultumirea generalã. Leon fãcuse impresia unui om crunt. Lumea cãuta un mântuitor. Privirile tuturor se îndreptarã spre Mi-chail, care se bucura de mare vazã.

Aceasta trezi împotriva sa nemultumiri, de care stiu sã profite Michail din Amorion, comes excubitorum, un om dotat cu multã energie, împãratul, bãnuind conspiratia ce se urzea în ascuns, pentru a fi rãsturnat, îl închise si, amânând, la interventia sotiei sale, executia (aceasta avusese scrupule religioase, cãci era în ajunul Nasterii Mântuitorului), le dãdu timp conjuratilor sã-si traducã în faptã lovitura.

Preotii care fãceau rugãciunile în capela Palatului nu locuiau înãuntru. Ei veneau, la a treia veghe a noptii, pe Poarta de Fildes. Conjuratii, cu arme pe sub haine, se amestecarã în noaptea de Crãciun cu dânsii, neobservati, îmbrãcati în haine de preoti. Ei se ascund în capelã si când împãratul veni, dupã obicei - cãci el lua parte la cântãrile bisericesti, având o voce frumoasã - se aruncarã asuprã-i. Leon se refugie în altar si furã o cruce; cum era voinic, se încinse o luptã strasnicã între dânsul si conjurati, care, lovindu-1 din toate pãrtile, îl doborârã, tãindu-i capul în sfântul lãcas.

Bizantul pierdea prin el un sef energic si un administrator de mâna întâi. O recunoscurã chiar dusmanii „ereticului". si cel mai mare omagiu ce se aduse memoriei sale furã cuvintele unui adversar, ale patriarhului Nikephoros, cel depus de dânsul mai înainte. Acesta, auzind vestea asasinãrii lui Leon al V-lea, exclamã: „Imperiul a pierdut un mare sprijin, desi nelegiuit."

Asasinii 1-au scos pe Michail din închisoare. Cu picioarele în cãtuse - cheia se afla în sânul lui Leon - el

196
urcã tronul imperial si e aclamat de oficiali ca basile-us. La amiazã, vestea se rãspândi în tot orasul. Mi-chail, dupã ce-si sfãrâmã cãtusele cu ciocanul, merse în biserica Sfânta Sofia, „fãrã a-si spãla mãcar mâinile" - scrie un cronicar pios, „fãrã nici o teamã de Dumnezeu", pentru a fi încoronat de patriarh.

2. Michail al II-lea din Amorion (820-829)

Michail al II-lea din Amorion (820-829), zis „Bâlbâitul", 6 Tpax>A,6<;, din pricina unui defect de pronuntie, e întemeietorul noii dinastii numite frigiene. Cu aceastã schimbare de tron imperiul n-a câstigat nimic.