Istoria imperiului bizantin



Yüklə 2,08 Mb.
səhifə39/47
tarix06.02.2018
ölçüsü2,08 Mb.
#42314
1   ...   35   36   37   38   39   40   41   42   ...   47

' Cedrenus II, P. 490-491.

566
greutate putu scãpa la Antiochia, lãsând o mare pradã în mâinile biruitorilor. A doua zi se grãbi a lua drumul spre Constantinopol6.

Cu prilejul acestor evenimente din anul 1030, întâlnim pentru întâia oarã numele unuia dintre cei mai ilustri comandanti militari ai epocii, Georgios Maniakes, de origine probabil turanianã121.

Dupã înfrângerea împãratului, arabii ajunserã cu incursiunile lor prãdalnice pânã la poalele muntelui Taurus. Opt sute de arabi, care escortau prada ce le cãzuse în mâini dupã înfrângerea lui Romanos III, ajunserã într-o searã sub zidurile cetãtii Teluch (Te?iO'()%), vechea Doliche. Maniakes, strategul unicei theme de hotar, care-si avea acolo resedinta, izbuteste a-i surprinde pe arabi în timpul noptii, mãcelãrindu-i pânã la unul. Toatã prada luatã de la bizantini fu recâstigatã astfel si, împreunã cu nasul si urechile celor ucisi, dusã ca trofeu împãratului, pe care îl ajunse în Cappa-docia. Maniakes fu rãsplãtit pentru fapta îndrãzneatã cu titlul de „catepano" al Mediei inferioare - KOC-TL7idvo> TTJ<; Kcacfl Mri8iaq - adicã guvernator al tinuturilor de pe cursul superior al Eufratului7.

Romanos III Argyros lasa comanda trupelor din Siria lui Symeon, eunucul ridicat-la treapta de domesti-kos, iar în locul lui Karantenos îl numise ca duce al Antiochiei pe Niketas din Mistheia, însãrcinându-1 a smulge cu orice chip din mâinile dusmanului fortãreata Menik. Ei furã bãtuti de Musaraf la asediul acestei cetãti si, din aceastã pricinã, destituiti. Theoktistos,

6 Ibid., II, p. 493.

7 Ibid., p. 494.


marele heteriarches, trimis ca duce al Antiochiei, împreunã cu emirul de Tripolis, Pintzarah, cuceri fortãreata, punând mâna pe Musaraf, care fu ucis8.

Dupã ce se întoarse la Constantinopol, Romanos III îsi schimbã deodatã politica internã. Dacã la începutul domniei se arãtase atât de blând în materie de impozite, acum, în urma cheltuielilor mari ce le fãcuse cu expeditia sa neizbutitã din Siria, luã cele mai riguroase mãsuri pentru restaurarea finantelor zdruncinate. Toate datoriile vechi furã acum reclamate fãrã crutare. Mania constructiilor somptuoase înghitea cea mai mare parte a tezaurului. El îmbrãcã în aur si argint capitelurile coloanelor Marii Biserici si ale Sfintei Theo-tokos de la Blachernae9 si începu ridicarea strãlucitei biserici închinate Nãscãtoarei sub numele de Periblep-tos (care e vãzutã de toti si din toate pãrtile). O mãnãstire populatã de o sumedenie de cãlugãri fu alipitã bisericii, înzestratã cu venituri enorme.

Conspiratiuni par a fi amenintat în acest timp tronul nesigur al lui Romanos III. Prusianos (Fruzin) „bulgarul", care fusese scos din surghiunul sãu si fãcut ma-gistros si strateg al temei BotHceAAocpioov, acuzat de complot în întelegere cu Theodora, sora basilissei, fu condamnat a-si pierde vederea si a se închide într-o mãnãstire. Constantin Diogenes, biruitorul de la Sir-mium, bãnuit de asemenea de complot împotriva împãratului, fu strãmutat în Asia, ca strateg al themei Thracesienilor. Rechemat apoi la Constantinopol, a fost tuns si cãlugãrit în mãnãstirea Studios. Theodora,

8 Cedrenus II, P. 495-496.

9 Ibidem, p. 497.

568
necontenit bãnuitã de sora sa, împãrãteasa Zoe, implicatã în acest complot dinastic, fu îndepãrtatã din Palat, închisã în mãnãstirea Petrion, în partea extremã a Cornului de Aur10.

Pe când aceste intrigi ocupau înaltele cercuri ale Curtii de la Bizant, în Asia, Maniakes, printr-o loviturã îndrãzneatã, punea mâna pe Edessa, vestita cetate smulsã bizantinilor de cãtre arabi încã din vremea lui Heraklios. în urma luptelor intestine ce-i sfâsiau pe arabi în Edessa, Salman, unul din sefi, îi predã într-o noapte lui Maniakes trei turnuri dintre cele mai puternice ale cetãtii. Odatã instalat acolo, cu 400 de luptãtori, Maniakes sustine un lung si teribil asediu, apã-rându-se cu o rarã îndãrãtnicie împotriva a o multime de emiri care alergarã aici, cu trupele lor, în ajutorul cetãtii. El birui în cele din urmã silintele dusmanului cu mult superior si puse stãpânire pe întreaga cetate (1032). Aceastã cucerire avea un mare pret pentru imperiu: ea punea în mâinile bizantinilor tot tinutul stâng al Eufratului. Printre alte spolii, se gãsi atunci în cetate scrisoarea olografã a Mântuitorului, în limba sirianã, adresatã regelui Abgar11. Ea fu trimisã la Con-stantinopol, unde produse o adâncã impresie de evlavie, fiind întâmpinatã cu mare alai de împãrat, însotit de înaltii demnitari si de patriarh131.

O a doua expeditie a împãratului avu loc în anul 1032 în Siria, dar asupra ei nu stim nimic precis, înainte de a ajunge acolo, împãratul primi stirea unui nou complot care fusese descoperit la Constantinopol.

' Ibidem, p. 498.

' Zonaras, voi. III, p. 580.

569

NICOLAE BÂNESCU



Constantin Diogenes, implicat în acest complot, împreunã cu augusta Theodora si mitropolitul de Dyrra-chion, se aruncã de pe zidurile închisorii sale si-si încheie astfel viata.

Pecenegii trecuserã în acelasi timp Dunãrea, pusti-ind câmpiile Bulgariei, iar o flotã a piratilor arabi din Sicilia bântuia insulele si coastele Adriaticei. Atacati de strategul de Nauplion, Nikephoros Karantenos, ei se retraserã cu mari pierderi. O foamete îngrozitoare decima, pe lângã toate aceste nenorociri, populatia redusã la cea mai mare mizerie. Ciuma izbucni în aceeasi vreme, contribuind la calamitatea publicã, mãritã încã de un mare cutremur de pãmânt.

Toate aceste nefericiri îl silirã pe împãrat sã se întoarcã la Constantinopol. în iarna anului 1033, el intra în capitalã dupã ce încercase a usura, în drumul sãu, suferintele nespuse ale populatiei nenorocite.

în acest an începu Roman al III-lea reclãdirea templului de la Sf. Mormânt, distrus încã de la 1010 de furiosul Hakem, califul egiptean. Urmasul acestuia, Al-Zahir, fiul unei crestine, autorizã aceastã reclãdire, lucrare încheiatã mult mai târziu, în vremea lui Constantin Monomachos (1048).

Dacã amintim o expeditie neizbutitã a flotei imperiului împotriva Alexandriei, strângerea legãturilor cu Georgia prin cãsãtoria nepoatei împãratului, Elena, cu tânãrul rege al Georgiei, Bagrat IV, luptele necontenite ale printilor longobarzi din Italia, care aduserã întãrirea normanzilor în acele pãrti, tulburate încã si de incursiunile arabilor sicilieni - am încheiat seria evenimentelor din domnia fãrã nici o strãlucire a vanitosului Romanos III.

570


ISTORIA IMPERIULUI BIZANTIN

O intrigã amoroasã a împãrãtesei puse în sfârsit capãt acestei domnii. Romanos Argyros avusese în serviciul sãu, înainte de a ajunge împãrat, un eunuc din Paphlagonia, loan, un om de nimic, dar inteligent si activ'2. Când Romanos se urcã pe tron, omul acesta, cunoscut sub numele de loan Orphanotrophos (el îndeplinea functiunile de director al orfelinatului cunoscut din Constantinopol)141, ajunge sã hotãrascã soarta imperiului, prin marea sa influentã asupra împãratului. El avea patru frati, tot atât de necunoscuti si compromisi. Acestia, multumitã protectiei sale, sunt pusi acum în cele mai înalte demnitãti, în Palat. Cel mai mic, Michail, un tânãr bine fãcut, gratios, cu ochii vii, desi suferind de accese de epilepsie, îsi atrage favoarea împãrãtesei Zoe, care, trecutã de 50 de ani, face o pasiune pentru el. în orbirea patimei sale, sprijinitã de atotputernicul eunuc, hotãrâtã de a-1 ridica pe tron pe acest favorit, oferindu-i mâna, împãrãteasa simti nevoia de a grãbi moartea bãtrânului împãrat, care, de o bucatã de vreme, zãcea de o boalã curioasã, care-i schimbã cu totul firea. Psellos, care 1-a vãzut, ne spune cã nu se deosebea mult de un mort, fata i se umflase si avea respiratia precipitatã, încât simtea nevoia sã se aseze adesea, pãrul din jurul capului îi cãzuse ca de pe un cadavru.

în noaptea de 11 spre 12 aprilie 1034, Romanos III Argyros fu înecat de oameni plãtiti în piscina palatului, pe când îsi fãcea baia spre a asista la slujba din Vinerea cea Mare.

12 TipaK-aicoc; avOprajtog cov Kcd Spaotfipioq (v. Cedrenus, p. 506).

571
în noaptea aceea, basilissa, sub presiunea lui loan Orphanotrophos, îl aduce pe Mihail în hainele de ceremonie, îl asazã pe tron, alãturi de dânsa, îi pune pe cap coroana împãrãteascã, silindu-i pe toti câti locuiau în palat sã se prosterneze dinaintea lor si sã-i aclame. A doua zi, prefectul orasului si senatul se prezintã pentru a se închina noului împãrat, dupã ceremonial. Astfel Mihail e proclamat basileus autokrato^'.

Primind marea sarcinã a imperiului, Mihail se schimbã deodatã si ca un bãrbat trecut de la adolescentã la maturitate, dupã expresia istoricului, luã frâie-le imperiului cu multã bãrbãtie si noblete14.

Grija administratiei si mai ales a finantelor o lãsase în seama lui loan Orphanotrophos, inteligent si vigilent. Adesea, în puterea noptii, iesea cãlare, trecând prin toate colturile capitalei „strãbãtând ca un fulger toate cartierele locuite" (Psellos, I, p. 59). Aceastã vigilentã neasteptatã îi fãcea pe toti sã se teamã.. La banchete, în toiul petrecerii, pândea toate gesturile si convorbirile si descoperea, în expansiunea obisnuitã în asemenea prilejuri, acte reprobabile, pentru care apoi cerea socotealã".

13 V. Michel Psellos, Cbronograpbie, ed. Renauld, I, p. 54.

" Op.cit., p. 57. .....

15 Psellos, ed. Renauld, t. I, XII. . .,; '- . . ,,

c.

MIHAIL IVPAPHLAGONIANUL (1034-1041)



A fost, cu tot trecutul sãu detestabil, un împãrat bun si generos, pe care Psellos îl asazã printre împãratii alesi. El a dus de aici înainte o viatã de ascet, interesându-se îndeaproape de operele de binefacere, înzestra cu sume însemnate mãnãstirile, restaura biserica Sf. Anargyri de dincolo de ziduri, împodo-bind-o cu toate strãlucirile artei, cu grãdini si fântâni, clãdi la Constantinopol un mare azil pentru sãraci, Ptochotrophion, si, în dorinta sa de a mântui de pãcat sufletele celor cãzuti, ridicã un imens penitenciar, în care femeile de moravuri usoare puteau afla o viatã la adãpost de mizerii, sub haina monahalã. Toate aceste bune însusiri ale împãratului furã însã întunecate de viciile fratilor sãi. Toti acesti parveniti, care abuzau peste mãsurã de situatia lor, fãcurã cu totul impopularã domnia lui MihaiP.

Unul dintre ei, Niketas, numit duce de Antiochia, a provocat rãscoala populatiei din acest oras, care nu a vrut sã-1 primeascã, în cele din urmã, fãgãduindu-le locuitorilor amnistia, acestia îi deschid portile si el se rãzbunã cu multã cruzime asupra lor: unsprezece dintre cei mai de seamã furã trimisi în lanturi la Constantinopol, iar mai multe sute furã ucisi. Patriciul Constantin Dalassenos, unul dintre cei mai distinsi nobili din vremea aceea, care încã de la început protestase împotriva acestei ridicãri infame a lui Mihail IV, a fost

573
implicat acum în aceastã rãzvrãtire a Antiochiei si exilat în insula Plati16.

Imperiul este atacat acum din toate pãrtile de dusmanii sãi. O expeditie împotriva cetãtii Alep, care se pare cã rupsese legãturile de vasalitate cu imperiul, avu un sfârsit nenorocit. Cetatea maritimã Myra, de pe coastele Lyciei, vestitã prin moastele Sfântului Nicolae, fu prãdatã de piratii arabi din Africa si Sicilia, în primul an al domniei lui Mihail IV. Continuându-si incursiunile prãdalnice în aceste pãrti, ei furã în cele din urmã zdrobiti de flotele themelor maritime ale imperiului. Edessa, sub comanda energicul Maniakes, primeste un nou comandant, în persoana lui Leon Le-pendrinos. Maniakes fu transferat guvernator în Media Superioarã si Aspracania (Vaspuracan)17, poate pentru a împiedica înaintarea turcilor selgiucizi în aceste pãrti, încurajati de plecarea lui Maniakes, emirii arabi din pãrtile Eufratului atacã Edessa (la sfârsitul anului 1035), care e salvatã doar de sosirea la timp a ajutoarelor aduse de fratele împãratului, ducele Antiochiei18.

Pentru aceastã izbândã, Constantin e înaintat do-mestikos al trupelor Orientului, deci generalissim al fortelor Asiei.

în ce priveste Georgia, imperiul era încã nelinistit. Bagrat IV s-a ridicat sub pretextul de a rãzbuna moartea lui Romanos III, unchiul sotiei sale, si anexã cetãtile si fortãretele cedate mai înainte imperiului161.

16 Cedrenus, II, p. 510-511.

17 TOUTOV nev ap^eiv TrpccKaviaq (Cedrenus, p. 512).

18 Cedrenus, II, p. 515.

574


âvco Mr|8iaq KOU ti\c, 'Ao-
Pecenegii trecurã, la începutul acestei domnii, Dunãrea si pustiirã tinuturile imperiului pânã la Thessalonic.

în 1038, imperiul izbuti sã smulgã din mâinile turcilor selgiucizi orasul Pergri, pe care acestia îl cuceriserã de mai multã vreme de la armeni.

în Armenia, bizantinii poartã de asemenea o luptã îndelungatã, sub Mihail IV, pentru prefacerea acestei tãri vasale în simplã provincie a imperiului. Armata bizantinã e zdrobitã însã sub zidurile capitalei, Ani.

La cealaltã extremitate a imperiului, în posesiunile din Italia, luptele împotriva arabilor sicilieni sunt reluate sub aceastã domnie. Sfâsieri interne aduc interventia bizantinilor în Sicilia. Emirul Akhal- 'Aîto^occpotp, la scriitorii bizantini - pentru a rezista adversarilor sãi, condusi de propriul sãu frate, Abu-Hafs ('ATtoxocxjr îl numesc bizantinii), cere sprijinul imperiului. Atunci se încheie o conventie, prin mijlocirea lui Probatas, trimis de la Constantinopol. Trupele lui Abu-Hafs, ajutate de emirul de Tunis, sunt înfrînte în mai multe rânduri (1037). în cele din urmã, Akhal piere în aceste lupte si atunci bizantinii, folosindu-se de aceste disensiuni, au hotãrât sã intervinã energic pentru a readuce Sicilia sub stãpânirea imperiului. O armatã puternicã porneste atunci sub comanda vestitului Maniakes. Contingentele viteze ale themei Armeniakon iau parte la expeditie sub conducerea bravului sef Katakalon Kekaumenos; vestitii varegi, pe care îi întâlnim mereu în armatele imperiului, îsi au de asemenea locul lor, comandati de legendarul erou Harald Hardrada („aspru la sfat"), fratele regelui Norvegiei, Olaf II cel Sfânt.

O flotã, aflatã sub ordinele patriciului Stephanos, cumnatul împãratului, trebuia sã sustinã armata con-

575


NICOLAE BANESCU

dusã de Maniakes, iar Mihail Spondylos, „catepano" al themelor bizantine din Italia, fusese însãrcinat sã ridice militiile Calabriei si Apuliei pentru a le uni cu armata venitã de la centru. Un corp de câteva sute de normanzi se înrola sub steagurile sale, printre care strãluceau Wilhelm Brat de Fier si Drogo.

în fruntea acestei armate, Georgios Maniakes debarcã în Sicilia pe la mijlocul anului 1038 si atacã Mes-sina, care cãzu în mâinile sale. Urmarã lupte grele apoi, cãci arabii, în fata primejdiei comune, îsi uitarã discordiile dintre ei si se unirã, sub comanda emirului Abdallah, fiul emirului de Africa. Bizantinii cuceresc cea mai mare parte a insulei, restabilind autoritatea imperiului. La începutul anului 1040, Maniakes asediazã Syracusa. Cetatea puternic întãritã fu apãratã cu îndârjire, iar Maniakes fu nevoit sã ridice asediul pentru a face fatã unei mari armate ce-1 ameninta din spate, sub conducerea lui Abdallah. în câmpia Trama se dãdu o luptã sângeroasã, care sfârsi printr-o strãlucitã biruintã a bizantinilor (1040). Numele lui Maniakes trãieste pânã astãzi în aceastã regiune. Curând dupã aceasta, Syracusa cade în stãpânirea generalului bizantin.

Aceste frumoase succese aveau sã fie, din nefericire, zãdãrnicite de îndatã. Stephanos, care trebuia sã supravegheze bine coastele, îl lãsã pe emir sã scape si Maniakes îl acoperi de insulte. Cumnatul împãratului se rãzbunã, denuntându-1 la Constantinopol ca trãdãtor. Maniakes fu astfel rechemat si aruncat în fiare, în fruntea armatei din Sicilia rãmaserã Stephanos, eunucul Basilios Pediadites si Mihail Dokeianos, toti trei incapabili sã conducã operatiunile atât de bine începute. Cãtre sfârsitul anului 1040, toatã Sicilia, afarã de Messina, cãdea iarãsi în mâinile arabilor.

576

T
Normanzii folosirã acest prilej pentru a ataca ei însisi stãpânirea bizantinã din Apulia. Biruit în douã rânduri de acesti îndrãzneti luptãtori, cu toate cã erau mai putin numerosi, Mihail Dokeianos fu destituit din postul sãu de „catepano" si trimis în Sicilia, la trupele rãmase acolo, în locul sãu este trimis fiul vestitului Bojoannes, exaugustos. Acesta fu la rândul sãu zdrobit în lupta de la Montepeloso (septembrie 1041), cãzând prizonier el însusi. Astfel, normanzii repurtarã trei mari biruinte într-un singur an (1041). Autoritatea bizantinã e amenintatã acum serios în Italia171.



Bojoannes întãrise stãpânirea bizantinã în Italia meridionalã. Papa loan XIX (1024-1032), fratele lui Benedict VIII (1012-1024), e câstigat în favoarea politicii sale. Se pare cã el i-a fãcut catepa-nului o mare concesie, recunoscându-i noului arhiepiscop de Bari, Bizantius, drepturile de mitropolit. Astfel, autoritatea bizantinã este restabilitã în Adriatica, unde sfãrâmarea statului bulgar si succesele din Italia ale catepanului fac ca imperiul sã stãpâneascã nestânjenit. Adriatica e acum un lac bizantin.

în ultimul an al domniei sale, Basilios II trimise o mare oaste cu protospatharios Oreste în Sicilia. Bojoannes trece si el la Mes-sina cu trupele sale. Dar eunucul e bãtut, în curând împãratul moare.

Constantin VIII, împãrat mediocru, nu a continuat actiunea fratelui sãu în Italia. Incapabilul Oreste e chemat la Constantino-pol; în acelasi timp, catepanul primeste un succesor. Bojoannes pãrãseste Italia cu câteva sãptãmâni înainte de moartea lui Constantin VIII. El guvernase themele Italiei timp de 10 ani. A fost unul dintre oamenii care au contribuit prin activitatea lor neobositã si stãruinta lor abilã la a face din domnia lui Basilios II una dintre cele mai strãlucite din istoria Bizantului19.

Odatã cu rechemarea lui Bojoannes, incursiunile bandelor arabe pe coastele Italiei se dezlãntuiesc iarãsi. Apulia e slab

'J. Gay, op.cit.,p.427—29-

577
apãratã. Unul dintre locotenentii lui Bojoannes sau Oreste, cu numele Christophoros, a primit în 1028 însemnele de catepan, dar dispare putin mai târziu. Când succesorul sãu, Pothos Argy-ros, a sosit la Bari (iulie 1029), e atacat sub zidurile orasului de seful arab Rayca. Doi ani mai târziu, arabii ocupã Cassano. Cate-panul dã o luptã, dar e bãtut. Câteva luni mai târziu (1032) sosesc forte noi bizantine, comandate de un înalt demnitar al curtii, protospatbarios Michail, sambelan. Nu stim însã nimic despre actiunea acestui catepano. Un an mai târziu, el este înlocuit de Constantin Opos (sau Leon). O biruintã asupra arabilor repurta strategul de Nauplion, Nikephoros Karantenos (1032).

Nikephoros IVPaphlagon, la sfatul lui loan Orphanotrophos, ministru atotputernic, trimise o ambasadã emirului Siciliei, Akhal. Pacea e încheiatã în 1035- Georgios Probatas, care dusese negocierile, vine la Constantinopol. Rãzboiul civil care izbucneste atunci între arabi aratã slãbiciunea emirului si graba lui de a solicita favoarea Curtii bizantine. Emirul Africii îl trimite pe fiul sãu Abd-Allah în Sicilia. Akhal, fiind bãtut, se refugiazã pe lângã ca-tepanul bizantin Opos. La Constantinopol este organizatã o mare expeditie pentru a încerca o loviturã în Sicilia. Maniakes, celebru datoritã expeditiilor sale din Asia, e trimis în ajutorul rebelilor arabi, care ceruserã sprijinul împãratului împotriva emirului Africii. Akhal piere asasinat la Palermo. Abd Allah, unind toate fortele musulmane, ia în stãpânire toatã insula. Sosirea lui Maniakes (1038) provoacã întoarcerea normanzilor m Italia meridionalã.

PandolflH, fiind protejat de catepanul bizantin, ducea o actiune înversunatã pentru a sterge orice urmã a influentei împãratului german. El cuprinde Gaeta, îsi impune autoritatea la Monte Cassino. Intrã în conflict cu printul de Salerno. Conrad II primeste cãlugãri fugari de la Monte Cassino si pe emisarii printului de Salerno, trimisi la el pentru a interveni (1038). Conrad proclamã depunerea lui Pandolf în favoarea printului de Salerno. Pandolf se refugiazã într-o cetate. Guemar de Salerno îsi întinde puterea asupra litoralului campanian. Cu Bizantul duce o politicã prudentã; când Maniakes vine cu expeditia sa, el trimite un corp de normanzi. Pandolf se refugiazã la Constantinopol, unde nu obtine nimic. Mai târziu, se întoarce în Italia.

578
Actiunea eroicã a lui Maniakes duce, în 1040, la lupta de la, Trama. >

Discordia între sefi compromite totul. Maniakes e rechemat. Arabii recâstigã teren. Normanzii, care luaserã parte la lupta cu Maniakes, se ridicã si ei, nemultumiti de prada ce li se dãduse, si nãvãlesc în Apulia.

Catepanul Dokeianos Mihail trece la sfârsitul anului 1040 diri Sicilia la Bari. Normanzii, la instigarea lui Arduin, un milanez, cu-» prind Melfi. Cetãtile vecine cer ajutorul catepanului pentru a nu; suferi aceeasi soartã. Catepanul Dokeianos e bãtut lângã Venosa? desi dispunea de forte superioare. Normanzii pradã tinutul. Locuitorii cer din nou ajutor catepanului. Adunându-si trupele, iese contra normanzilor, dar e bãtut din nou, pe malurile fluviului Ofanto. Acest lucru se aflã la Constantinopol si Dokeianos este destituit, în locul sãu este trimis fiul lui Bojoannes, ex-augustus. în bãtãlia de la Montepeloso (septembrie 1041), bizantinii sunt bãtuti, ex-augustus este luat captiv, eliberat, apoi rãscumpãrat. Bizantinii rãmân stãpâni numai pe partea maritimã a Apuliei, afarã de Capitanat si Terra d'Otranto.

Mihail IV moare în decembrie 1041. Mihail al V-lea cu Zoe îl trimit în Italia pe Maniakes, general sef. Acesta debarcã în aprilie 1042 la Tarent. Normanzii îl câstigã pe fiul lui Melo, Argyros, din Bari, pe care îl proclamã duce si print de Italia20.

în aceastã vreme, boala lui Mihail IV se agravase în chip serios. La vechea sa boalã, epilepsia, care-1 chinuia îngrozitor, se adãugase si hidropisia, fãcându-1 cu totul nepotrivit pentru sarcina de a conduce imperiul. Astfel, energicul loan Orphanotrophos concentra în mâinile sale toatã puterea. Asteptându-se la un deznodãmânt fatal, care nu putea întârzia prea mult, inteligentul eunuc se gândi sã asigure familiei sale succesiunea la tron. Singurul care putea aspira la aceastã

20 Vezi Jules Gay, op. cit., p. 437-461.

579
onoare era Mihail, fiul surorii sale, Mãria, cãsãtoritã cu Stephanos, obscurul cârpaci de corãbii (KocXoupocTrit;), care, datoritã acestei aliante, ajunsese în fruntea flotei siciliene. Tânãrul acesta stricat si pervers, care nutrea în ascuns o mare urã împotriva tuturor unchilor sãi, fu adoptat atunci solemn, în biserica de la Blachernae, de cãtre împãrãteasã, adevãrata mostenitoare legitimã a tronului si ridicat la rangul de caesar, ceea ce-1 consacrã drept mostenitor al tronului.

Rãscoala bulgarilor sub Delianos. în mijlocul acestor împrejurãri, o mare primejdie nationalã îl sili pe împãratul bolnav, care-si târa biata lui viatã de lungã agonie, sã facã o supremã sfortare pentru mântuirea imperiului, în timp ce Mihail IV se afla, pe la jumãtatea anului 1040, în Thessalonic, unde petrecea ca de obicei rugându-se adesea pentru suferintele sale la mormântul marelui mucenic Dumitru, în Bulgaria izbucni o rãscoalã violentã.

Populatia acestei tãri suferea cu greu jugul apãsãtor al bizantinilor. Un anume Petru, supranumit Delianos (Ae^idvot, la Psellos: AoAaocvoq), fiul unui prizonier din Constantinopol, fugi din capitalã în pãrtile Belgradului de azi si, dându-se drept urmas al dinastiei legitime, strânse în jurul sãu puternice bande de rãzvrãtiti. Când stirea acestei miscãri ajunse la Thessalonic, împãratul, cu toate suferintele sale fizice, se simti dator sã porneascã în fruntea ostilor asupra rebelului21 si conduse trupele în pãrtile Ohridei cu o energie care

21 El suferea de hidropisie, care-i umfla trupul, „întãrindu-si slãbiciunea trupului prin ardoarea sufletului", zice Psellos, fãcu pregãtiri de rãzboi.

580

r
stârni admiratia tuturor. Bulgarii primirã un nou contingent din pãrtile Adriaticei, avându-1 în frunte pe Ti-homir. Acesta fu în curând suprimat de Delianos, care, proclamat tar al bulgarilor, se îndreptã asupra împãratului, silindu-1 sã se retragã în grabã spre capitalã. Un corp expeditionar luã Dyrrachionul, un altul pãtrunse în pãrtile Greciei, unde numeroasele triburi slave, mai ales în Peloponez, neputând suferi administratia brutalã si rapace a eunucului loan, trecurã de partea bulgarilor181.


Yüklə 2,08 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   35   36   37   38   39   40   41   42   ...   47




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin