Istoria Romei

Eugen Cizek


n

ca un faraon. Regatul său urma să cuprindă nu numai Egiptul, ci şi o parte din coasta feniciană, Iudeea şi un segment din Arabia. Cât priveşte copiii cuplului regal-elenistic (Antonius şi Cleopatra), Alexandros Helios, îmbrăcat ca rege ahemenid medo-persan, primeşte Armenia şi teritorii situate la est de Eufrat, Cleopatra Selene, Cyrenaica, iar Ptolemaios, în ţinută de rege macedonean, Koile-Siria, o parte din Fenicia şi Cilicia, meleaguri la vest de Eufrat. Se pune în operă un dispozitiv, orânduit pe mai multe nivele, în fruntea căruia se aflau Cleopatra-Isis şi oarecum Antonius. în concepţia cuplului regal, acest dispozitiv nu trăda cauza Romei, ci dimpotrivă o slujea. De aceea Antonius a şi cerut ulterior ratificarea senatorială a acestei structuri. începând din 34 î.C, monede orientale vor figura pe avers pe Antonius purtând tiara pe creştet, ca evocare a victoriei asupra Armeniei, iar pe revers vor reprezenta pe Cleopatra, având un bust foarte roman! Aceleaşi monede o proclamă totuşi regină a regilor.

Pe de altă parte, tot în 35 î.C, Marcus Antonius a solicitat lui Octavian subsidii în soldaţi şi în materiale de război, în vederea unei noi ofensive antipartice. Caesar cel Tânăr i-a trimis două mii de soldaţi de elită şi materiale militare. A condiţionat expedierea unor ajutoare mai substanţiale de repudierea Cleopatrei şi de reluarea normală a căsătoriei cu Octavia. în martie, Octavia s-a îmbarcat cu puţine subsidii şi, de la Atena, şi-a prevenit soţul, aflat atunci în Siria, că se îndreaptă spre el. Antonius a refuzat condiţiile puse de Octavian şi a ordonat soţiei sale să se întoarcă la Roma. Efectiv Octavia se stabileşte la Roma, în locuinţa lui Antonius, a cărui unică soţie legitimă se consideră. Ea refuză propunerea lui Octavian de a părăsi casa lui Antonius. Propaganda lui Octavian a utilizat cu profit situaţia soţiei romane părăsite de un bărbat sedus de o orientală perfidă." Clivajul între duumiviri se adâncea, în perspectiva unui nou război civil.

Ruptura finală

Apollo trebuia să-l înfrunte pe Dionysos. începând din 35 î.C, relaţiile dintre Octavian şi Antonius se deteriorează progresiv, sub impactul neînţelegerilor familiare şi îndeosebi al ambiţiilor, rivalităţilor politice şi al manevrelor propagandistice viclene. Adevărata miză, bine camuflată de manipulări abile de opinie, este stăpânirea întregii lumi romane. Două săbii nu puteau încăpea la infinit în aceeaşi teacă. Occidentul roman nu putea accepta separarea de Orientul elenistico-roman, iar Cleopatra şi secunzii ei aspirau la mai mult decât la controlul asupra Estului. Să nu uităm că regina petrecuse câţiva ani la Roma. Fiecare dintre cei doi competitori dispune de resurse importante. Antonius se plasează în fruntea unui Orient bogat, a unei flote numeroase şi a treizeci de legiuni, comandate de un stat major format din nobiles, care aparţineau anumitor familii reputate; se amalgamează aici cezarienii, supravieţuitori ai facţiunilor pom-peiene şi catoniano-republicane. Caesar cel Tânăr dispune de patruzeci de legiuni, alcătuite din soldaţi devotaţi sieşi şi temeinic antrenaţi, iar statul său major este compus îndeosebi din „oameni noi", homines noui, fideli lui, mai cu seamă datorită faptului că-i datorează statutul social, cariera şi condiţia materială avantajoasă. Pe deasupra, în virtutea unui tradiţionalism italic, dibace exploatat propagandistic, Octavian atrage de partea sa reziduurile republicane şi pompeiene aflate la Roma şi în Italia. La

Sfârşitul Crizei Republicii Romane

217

Roma nu se mai vorbea decât de egipteancă şi de influenţa înrobitoare, exercitată de ea, asupra lui Antonius. Deşi, în realitate, Cleopatra era greco-macedoneană şi deloc egipteană. Pe de altă parte, se apropia anul 32 î.C. şi expirarea oficială a ceea ce mai rămăsese din triumvirat.

Chiar în 35 î.C, triburile illyrice se răscoală pe neaşteptate. Ele ameninţau Italia şi coasta dalmată. Caesar cel Tânăr află astfel un mijloc de a compensa gloria militară a lui Antonius, eclipsată de vicisitudinile campaniei partice. Concomitent el demonstrează că legiunile servesc nu numai pentru războaie civile, ci şi pentru apărarea Italiei. El este chiar rănit în timpul asediului unei aşezări întărite, unde a luptat ca simplu soldat. întors la Roma, pentru câteva luni, Octavian acordă privilegii şi statui Liviei, nevasta sa, şi Octaviei, soră a sa, dar şi soţie laş abandonată de Antonius. Se sugera astfel că Octavian şi cele două femei din familia lui circumscriau o triadă terestră de asemuit cu cea de pe Capitoliu, a lui lupiter, Iunona şi Minerva. Octavia se ocupa de creşterea fiicelor ieşite din căsnicia cu Antonius. Ambele se numesc Antonia. Dar creşteau şi copiii lui Antonius, procreaţi de Fulvia, mai ales Iulus. Un alt fiu al Fulviei şi a lui Antonius, numit Antyllus, se stabilise la Alexandria, unde sfârşeşte tragic. Caesar cel Tânăr află că se produsese o sediţiune în Dalmaţia. încât în 34, el intervine din nou în Illyria. Octavian exploatează propagandistic succesele „locotenenţilor" săi, în special ale lui Agrippa. Aceşti secunzi vor beneficia de triumfuri în anul următor. în acelaşi an 34 î.C, cu toate că aflat la Alexandria, Marcus Antonius asumă la Roma un nou consulat. Practic, se declanşează un război rece, desigur psihologic. La 1 ianuarie 33, Octavian este, la rândul său, consul. El anunţă oficial ruptura de Antonius. Marcus Antonius a ripostat printr-o misivă, expediată senatului şi poporului, în textul său, el reclamă jumătate din recrutările efectuate în Italia şi, pentru că Lepidus fusese lipsit de posesiunile sale, cere parte din Sicilia şi din Africa romană. în tot cursul anului, cei doi rivali fac apel la opinia publică. Antonius propune lui Octavian să abdice amândoi din puterile triumvirale. Se afla în cauză o manevră insidioasă, întrucât Antonius rămânea oricum stăpânul Orientului, ca „prinţ consort" al Egiptului. Octavian nici nu răspunde acestei sugestii. Loviturile „sub centură" - sit uenia uerbis - manevrele deloc curate nu lipsesc din această confruntare propagandistică. Tabăra lui Octavian reproşează lui Antonius gustul neînfrânat pentru vin, patima banchetelor prelungite, relaţiile adultere cu regina Cleopatra. Pamflete, puse în circulaţie de adepţii lui Antonius, acuză pe Octavian de violarea unor fete şi unor femei măritate. în acest război al pamfletelor, calomnia este regină. Manevrele lui Octavian sunt mai iscusite. Patru ani după ce fusese consul, Agrippa acceptă o retrogradare şi, în 33 î.C, asumă edilitatea. în această calitate, veghează asupra aprovizionării cu apă a Romei, care este sensibil îmbunătăţită. Organizează jocuri, întinse pe 59 de zile, şi decide că intrarea în băile publice va fi gratuită preţ de 170 de zile. Masa plebei nevoiaşe era profund cezariană, fascinată de existenţa inimitabilă şi incredibilă dusă de Antonius şi de Cleopatra. De altfel, Cleopatra destabiliza opinia publică, „pompând" mult aur în Italia²⁵.

Escaladarea conflictului latent între duumviri se acutizează clar în anul 32 î.C. La 1 ianuarie, consulatul este asumat de doi suporteri activi ai lui Antonius: Gnaeus Domitius Ahenobarbus şi Gaius Sosius. Antonius le cere să citească, într-un senat care ajunsese să numere o mie de membri, lista acţiunilor sale şi să obţină ratificarea lor. Desigur se referea prin excelenţă la organizarea Estului imperiului Romei. însă consulii ezită. Atunci stăpânul Orientului expediază senatului o nouă scrisoare, în care, anunţând faptul că puterile sale triumvirale expirau, propune din nou să

218