Istoria Romei

Eugen Cizek
sută de milioane de sesterţi. Cazul limită a fost cel al lui Vedius Pollio, libert ajuns cavaler. Acesta arunca peştilor săi carnivori pe sclavii culpabili de o vină minoră. Octavian nu a onorat testamentul funambulesc al acestui „parvenit" (Sen., Ir., 3, 40, 2; Clem., 3, 16, 2-3; Plin., 9, 39, 2; Tac. An., 1, 10). Octavian a pus în operă o tactică, aproape sistematică, de promovare a unei noi „clase politice", senatorialo-ecvestre. Ii era imperios necesară o nouă elită socio-politică, programată să-l susţină. In afară de aceasta se impunea o remodelare a senatului, operată de Octavian chiar înainte de 27 î.C.

Creşterea influenţei exercitate de ordinul ecvestru constituie un fenomen de importanţă cardinală. Cavaleri sunt fiii de senatori, înainte de quaestură, vlăstarele altor cavaleri, cetăţeni bogaţi, prin excelenţă publicam, arendaşi de impozite şi de lucrări publice. Ordinul ecvestru este permanent împrospătat de notabili municipali din Italia. La sfârşitul Republicii, el numără mai multe mii de membri, purtători ai inelului de aur, care au servit ori servesc ca ofiţeri superiori, care votează sau au votat în cele 18 centurii ecvestre din adunarea centuriată. Unii pătrund abuziv în acest ordin. Preţ de douăzeci de ani, între 42 şi 22 î.C, în lipsa censorilor abilitaţi să întocmească listele noilor cavaleri, se strecoară în ordinul ecvestru tot felul de inşi, adesea numai posesori ai unor averi provenite din proscripţii sau din diverse confiscări de bunuri. Invers, cavaleri de viţă veche trebuie să părăsească ordinul ecvestru numai datorită faptului că, în timpul războaielor civile, optaseră pentru tabăra celor ulterior înfrânţi.

Cicero pledase pentru concordia ordinelor, alianţa elitelor Romei, care nu excludea decât extremiştii, optimaţi ultraconservatori, precum Caecilii Metelli sau nobiles de genul lui Clodius, care agitau plebea nevoiaşă. Dar raporturile cavalerilor cu senatorii se menţinuseră complicate şi adesea tensionate. Iar, după ce, în 63 î.C, cavalerii şi Cicero au refuzat legile agrare, se deterioraseră şi relaţiile ordinului ecvestru cu populares. Iată pentru ce însuşi Cicero a renunţat la concordia ordinum şi a pledat pentru „înţelegerea" ori „consensul tuturor celor buni", consensus omnium bonorum, alianţa moderaţilor din toate categoriile sociale. Cicero se gândea mai cu seamă la notabilii municipali italici. Caesar a adoptat o tactică ambiguă, însă abilă, pragmatică, faţă de cavaleri. A scăzut obligaţiile publicanilor, care vărsau statului o mare parte din taxele percepute, şi a încercat să stăpânească ferm dezvoltarea ordinului ecvestru. în anturajul său au figurat trei categorii de cavaleri, avizi de puteri şi de îmbogăţire. Adică ofiţeri de stat major, ca Mamurra, celebru atât pentru curajul lui, cât şi din pricina viciilor, incriminate de Catul, sau ca Ventidius, răspunzător acum al transporturilor şi aprovizionării armatelor, înainte de a deveni strălucit general al lui Marcus Antonius. Adică anumiţi cavaleri ce militau în imediata apropiere a dictatorului ca propagandişti: scriau lucrări istorice sau pamflete, ca Oppius şi milionarul Cornelius Balbus. Adică bancheri, suporteri financiari ai dictaturii, precum Gaius Mattius, redutabil om de afaceri, ori Gaius Rabirius Postumus, fiu de publican, cămătar destoinic (împrumutase pe Ptolemaios Auletes, regele Egiptului, căruia îi devenise ministru de finanţe). După idele lui martie, numeroşi cavaleri au profitat de transferurile de proprietate. Ei sunt foarte activi în toate clanurile politice. Creditul lor politic şi financiar depăşeşte adesea pe cel al consularilor. Nu ne referim doar la Mecena. Ci şi la alţii, precum Gaius Proculeius, prieten apropiat al lui Caesar cel Tânăr, prefect al flotei, care a refuzat demnităţi senatoriale. Sau la Gaius Cornelius Gallus, plasat de Octavian, ca adevărat vicerege, în fruntea gestionării Egiptului.

Adesea tot atât de opulenţi ca senatorii sau chiar mai bogaţi, cavalerii sunt forţa motrice, vârful de lance al economiei liberei întreprinderi, lumii afacerilor, capitalis-

Sfârşitul Crizei Republicii Romane

225

mului roman. Concomitent, ei sunt în general favorabili consolidării puterii personale, remodelării instituţiilor, emergenţei unui regim politic monarhic, cel puţin defacto. Ei vor furniza cele mai numeroase cadre ale administrării Imperiului, după 28 î.C. Cu toate acestea, anii 70-28 î.C. înregistrează, ca fenomen deosebit de pregnant, ascensiunea irezistibilă a burgheziei italice şi a elitelor provinciale. Am constatat că, după un scurt stagiu în rândurile ordinului ecvestru, sub Iulius Caesar şi îndeosebi sub Octavian, exponenţii acestor elite italice şi provinciale pătrund în senat. Astfel ajunsese tribun al plebei, în 44 î.C, poetul Gaius Helvius Cinna, originar din Gallia cisalpină, linşat de plebe, cum am semnalat mai sus, după asasinarea lui Caesar. Fenomenul progresiei acestor muncipaîi şi cavaleri spre senat ni se pare revelator, chiar dacă proporţia acestor privilegiaţi era modestă. Nu ne referim doar la italici, precum Publius Vatinius ori istoricul Gaius Sallustius Crispus. Este şi cazul consulilor anului 43 î.C, Aulus Hirtius şi Gaius Vibius Pansa, ambii proveniţi din burghezia italică. Sau al consulului anului 39 î.C, mai sus menţionat, Gaius Salvidienus Rufus. Ori al lui Agrippa.

Din Italia, din Umbria, Lucania, Picenum etc. provin căpetenii politice, precum Lucius Munatius Plancus, Gaius Calvisius Sabinus, Gaius Norbanus Flaccus, Lucius Caninius Gallus, Gaius Sosius, Lucius Comificius, probabil toţi de obârşie municipal-italică. Se poate adăuga Marcus Vinicius, fiul unui cavaler dintr-o colonie din Campania, prieten personal a lui Octavian, consul suffect în 19 î.C. Nu ne mai referim la Ventidius, originar din Picenum, menţionat de noi mai sus. în orice caz, în timpul lui Octavian elitele italice se impun în peisajul social. Centurioni lăsaţi la vatră pătrund în consiliile municipale. Unii centurioni acced în ordinul ecvestru. Adesea fiii lor parcurg cariere sociale relevante. Această constatare este validă şi pentru unii foşti soldaţi, în special pentru urmaşii lor. Astfel, un fost soldat, veteran al lui Pompei, de obârşie din Reate (azi Reti) adică din Sabinia, va avea un fiu ajuns cavaler, Titus Flavius Sabinus, căsătorit cu fiica altui cavaler şi soră a senatorului Vespasius Pollio. Iar fiul lor şi nepotul unui simplu soldat va fi împăratul Vespasian! în orice caz, mulţi municipali italici intră în ordinul ecvestru.

înnoirea socială afectează şi plebea romană. Plebea agricolă şi cea urbană, plebs urbana, rămân factori prioritari de producere a bunurilor materiale. Chiar dacă plebea de la Roma constituie o pătură privilegiată, condiţiile de existenţă ale anumitor exponenţi ai săi şi ale plebei rurale sunt în continuare dificile. Desigur, plebea de la Roma nu alcătuieşte un grup social omogen. Se constată substanţiale deplasări de populaţie spre oraşele italice şi spre Roma, dar şi spre coloniile din provincii. Fenomenul social cel mai izbitor al acestor decenii îl reprezintă tocmai mobilitatea. Nu arfi fost posibilă expansiunea economiei liberei întreprinderi dacă n-ar fi operat masiv această mobilitate socială. Se reliefează un enorm amalgam, un „brasaj" — sit uenia uerbo — al populaţiilor şi culturilor. Fapt subliniat de Marcel Le Glay.

Neomogenă continuă să fie de asemenea masa sclavilor. Nu se mai produc însă ample revolte ale sclavilor. Una dintre cauzele calmării masei servile rezidă în proliferarea semnificativă a eliberărilor de sclavi. O treime din sclavi sunt eliberaţi. Cicero semnalează că, în şase ani, un sclav disciplinat şi harnic putea obţine eliberarea (Piil., 7, 11). Sclavii publici, serici publici, sunt salarizaţi şi uneori se căsătoresc cu femei născute libere. Liberţii şi ascensiunea lor constituie, alături de veterani, izvor de promovare şi de primenire socială. Horaţiu era fiu de libert. Nu erau rare căsătoriile între o libertă şi un om născut liber. Octavian va fi nevoit să interzică realizarea

226