Quaderni Catanesi, 3, 1980, pp. 7-50.
26 Privitor la bătălia de la Actium, preliminariile, consecinţele, implicaţiile ei, vezi Rene Pichon, „La bataille d'Actium et les temoignages contemporains", Melanges Boissier, Paris, 1903, pp. 397-400; Mario Attilio Levi, „Le bataglia d'Azio", Athenaeum, serie nouă, 10, 1932, pp. 3-21; Jean Gage, „Actiaca", Melanges de V Ecole Frangaise de Rome et d' Athenes, 53, 1936, pp. 3 şi urm.; G.W. Richardson, „Actium", Journal of Roman Studies, 1937, pp. 153-l67; L. Bracesi, „Orazio e ii motivo politico del Bellum Actiacum", La Parola del Passato, 22, 1967, pp. 177-l91; J.M. Carter, The Battle of Actium, the Rise and Triumph of Augustus Caesar, London, 1970; M. Le Glay, op. cit., pp, 31l-314; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 13l-l32; J.-P. Neraudau, Auguste, pp. 137-l44.
27 Pentru faptele petrecute după Actium şi anexarea Egiptului, vezi J. Le Gall-M. Le Glay, op. cit., pp. 1l-25; M. Le Glay, op. cit., pp. 313-314; M. Christol-D. Nony, op. cit., p. 132; J.-P. Neraudau, Auguste, pp. 144-l62.
28 Pentru problemele economico-sociale, a se vedea Tenney Frank, „Race Mixture in the Roman Empire", American Historical Revue, 21, 1914, pp. 689-708; H. Thylander, Inscriptions du port d' Ostie, 2 voi., Lund, 1952, passim; S. Treggiari, Roman Freedmen During the Late Republic, Oxford, 1969; Claude Nicolet, „Plebe et tribus: les statues de L. Antonius et le testament d' Auguste", Melanges de V Ecole Frangaise de Rome etd' Athenes, 97, 1985, pp. 799-839; id., Rendre â Cesar, pp. 7l-96; A. Los, „Les affranchis dans la vie politique â Pompei", Melanges de VEcole Frangaise de Rome, Antiquite, 99, 1987, pp. 847-873; S. Demougin, L' ordre iquestre sous les Julio-Claudiens, Roma-Paris, 1988, p. 69; F. Gros-M. Torelli, Storia dell' urbanistica. II mondo romano, Roma, 1988, passim; M. Le Glay, op. cit., pp. 315-327; 367-
236
Eugen Cizek
373. O lege municipală a lui Iulius Caesar permitea liberţilor accesul la consiliile oraşelor, la decurionat. Pe afişele electorale de la Pompei între 30 şi 40% dintre oamenii liberi înscrişi sunt liberţi. în Roma însăşi, liberţii slujesc activ propaganda întreprinsă de patronii lor. Din această pricina, Cicero sfătuieşte pe fratele său să menajeze liberţii şi să-i atragă de partea lui.
29 Referitor la viaţa cotidiană şi privată, vezi M. Le Glay, op. cit., pp. 356-371; J.-M. Andre, op. cit., pp. 33-43; P. Veyne, Imperiul roman, pp. 123-l62. Pentru ideile lui Cicero privitoare la scrierea istoriei, vezi, între alţii, Eugen Cizek, Istoria în Roma antică. Teoria şi poetica genului. Bucureşti, 1998, pp. 60-72.
30 Relativ la mutaţia mentalităţilor, la atitudinea faţă de „celălalt", vezi Madeleine Bonjour, Etudes sur une composante affective du patriotisme romain, Paris, 1975, passim; Gerard Freyburger, „Sens et evolution du mot barbarus dans 1' oeuvre de Ciceron", Melanges Offerts â Leopold Sedar Senghor, Paris, 1977, pp. 14l-l52; M. Le Glay, op. cit., pp. 332-348; 366-385; E. Cizek, Mentalităţi, pp. 72-73; 105-l08 etc.
31 Bibliografia referitoare la asemenea probleme este imensă. Nu cităm decât pe Rene Pichon, Histoire de la litterature latine, ed. a 9-a, Paris, 1924, pp. 127-301; Alain Michel, ,,L' humanisme ciceronien", Rome et nous. Manuel d' initiation ă la litterature et â la civilisa-tion latines, Paris, 1976, pp. 89-l03; E. Cizek, Ist. lit. lat., pp. 135-245; P. Grimal, Literatura latină, pp. 13l-210; F. Cupaiuolo, op. cit., pp. 8l-l60.
Dostları ilə paylaş: |