Istoria Romei

Eugen Cizek

Secolul lui August: Instaurarea Principatului

Romei, fiind deci şi „acasă", domi, ori „între ziduri", intra muros. Imperium asigura, în definitiv, lui August guvernământul general al Imperiului. în memoriile sale, cum este şi firesc, August rămâne discret asupra acestui imperium (Mon. Ane, 1; 4; 21). Oricum ar sta lucrurile, imperium al lui August era dublu şi pentru că în formula imperială apare' de două ori. într-adevăr, spre sfârşitul titulaturii, imperator figurează împreună cu o cifră sortită să înregistreze salutaţiile imperiale: adică de câte ori August fusese salutat de soldaţi ca imperator pe câmpul de luptă după o victorie. Indiferent dacă participase sau nu la bătălie, se considera că adevăratul învingător era principele. Generalul victorios era numai delegatul personal al împăratului. De imperium era corelată şi „fericirea", felicitas, care garanta norocul, invincibilitatea împăratului. Legea care va purta asupra imperium-nlm lui Vespasian (C.I.L., 6, 930) scoate în relief atribuţiile ce revin unui imperator-prinerpe. în esenţă capacitatea de a încheia tratate cu alte state ori seminţii, de a reuni senatul şi de a-i propune măsuri legislative, de a recomanda persoane drept candidaţi la magistraturi, de a acţiona discreţionar în vederea promovării intereselor statului, de a acorda cetăţenia romană peregrinilor, neromanilor. Mai ales el este comandantul suprem al armatei . Am semnalat însă mai sus observaţia lui Yves Roman că această lege este relativ târzie faţă de Principatul augusteic. August îşi celebrează anual preluarea puterii, ziua imperium-ului, la 19 august, întrucât la 19 august 43 Î.C. intrase în posesia primului consulat şi a imperium-ulm care decurgea din acest eveniment. Este interesant de remarcat cum se traduce în greceşte imperator. Cum am mai arătat, grecii nu se simţeau prizonierii tabuurilor republicane şi nu erau obligaţi să le ocolească, să le înşele, să le menajeze. De aceea, în inscripţiile greceşti care traduc formula imperială şi chiar în Res Gestae ale lui August, imperator este redat prin autokrător. Or un asemenea cuvânt înseamnă mult mai mult decât imperator. Deci cel ce îşi trage puterea de la el însuşi, cel care o deţine în funcţie de virtuţile sale intrinseci. Precum augustus este tălmăcit prin sebastos, „venerabilul", atât pe inscripţii, cât şi la diverşi autori greci, inclusiv la Strabo. Sebastos derivă de la verbul grecesc sebomai, „a venera". Sebastos era mult mai clar, mai încărcat de semnificaţie precisă, decât augustus. Chiar şi traducerea lui princeps, adică heghemân, nu numai pe inscripţiii, ci şi în opere literare (DC, 52, 31), înseamnă mult mai mult decât termenul latin. Prin urmare, nu „cel ce merge înaintea celorlalţi", precum cuvântul latin, ci „conducător" ori „comandant". Editorul german al memoriilor lui August, Ekkelhard Weber, traduce princeps latin prin „erster der Biirger", adică „primul cetăţean". Regele Filip II al Macedoniei, cuceritorul tiranic al Greciei, fusese heghemân al ligii din Corint. Vocabularul grec al puterilor principelui ilustrează limpede, fără ocolişuri, vocaţia autocratică, absolutistă, a Principatului.

A treia pârghie, al treilea pol al Principatului, se regăseşte în pontificatul maxim. Acesta fusese deţinut până la moarte de către Lepidus, de fapt aflat în domiciliu forţat la Roma. August l-a refuzat până la decesul triumvirului, survenit în 13 sau 12 Î.C. Cu ostentaţie manifestă, August însuşi evocă situaţia în care a devenit pontifex maximus, tradus în greceşte de archiereus.

în Res Gestae, el arată cum s-a produs desemnarea sa ca pontifex maximus. Au fost convocate comiţii speciale, la care a participat o mulţime imensă de cetăţeni romani, sosiţi din toate ungherele Italiei. Nu s-ar mai fi văzut niciodată o asemenea afluenţă (Mon. Ane, 7). Profesorul Robert Etienne a enumerat mijloacele de care dispunea pontiful maxim ca să gestioneze religia

247

romană. El propunea noi preoţi, când surveneau posturi sacerdotale vacante. în colegiile, care cooptau noi membri, suveranul pontif recomanda candidaţii. El întocmea lista candidatelor la misiunea de vestale, care erau trase la sorţi. De asemenea el desemna flaminii maximi şi pe „regele sacrificilor", rex sacrorum, de pe o listă alcătuită de pontifi. Pontifex maximus numea salienii şi pontifii de rang inferior, adică cei din Lavinium, Caenina şi Alba. August ştia că, în felul lor, romanii erau religioşi şi, în orice caz, ritualişti. De altfel şi Iulius Caesar fusese pontifex maximus. Idi August fusese pontif încă din 48 î.C. Moştenirea lui Caesar trebuia asumată cu precauţii.