Istoria Romei

Eugen Cizek
Aug., 28, 1; DC, 53, 30, 2). Se profila aşadar o nouă tentativă de restaurare a republicii, eventual monitorizate de către Agrippa (Suet., Aug., 28, l-2). Dar medicul Antonius Musa a salvat viaţa principelui prin aplicarea unor noi tratamente, întemeiate pe băi reci şi o dietă alimentară axată pe lichide şi legume uşor de digerat. Agrippa, în conflict cu Marcellus, s-a retras într-o insulă grecească. Dar, tot în 23 î.C, Marcus Claudius Marcellus, fiul unui consul din 50 î.C. şi al Octaviei, lovit de o maladie subită (gripă? gravă afecţiune gastro-intestinală?), moare în pofida tratamentelor lui Antonius Musa. Ulterior, poate la sugestia Octaviei şi în 21 Î.C, văduva Iulia a fost măritată cu Agrippa, constrâns să divorţeze de Marcella. Această matroană era de fapt fiica Octaviei (Plut, Ant., 110, 3; DC, 45, 6, 5). Un asemenea „imbroglio" al familiei lui August dă seama de o realitate revelatoare a vieţii politice din secvenţa istorică în cauză. Ne referim la faptul că, deşi August nu era monarh oficializat, ci doar „leader" al unui regim instituţional fără nume, în jurul lui şi al Iuliei se dezvolta o ereditate defacto. însă toate regimurile totalitare şi autoritare, câteodată chiar şi democratice, au tendinţa să dezvolte succesiunea ereditară a puterii supreme. Iulia era o tânără femeie (28 de ani) frumoasă, cultivată, inteligentă, seducătoare şi chiar frivolă, înconjurată de admiratori strălucitori. în junii său, se înfiripează un „salon", un fel de cenaclu aristocratic şi nonconformist, în care Agrippa, ce trecuse sensibil de 40 de ani, se simţea desuet, greoi şi bătrân. Totuşi Iulia îi dăruieşte cinci copii: Gaius, Lucius, Iulia, Agrippina şi Agrippa Postumus (născut după moartea tatălui). Agrippa devine în orice caz succesor desemnat al lui August. Decesul său, în 12 î.C, va redeschide problema moştenirii lui August,

încă în 23 î.C, August abdicase din al unsprezecelea consulat. Desigur, el trebuia să ţină seama de reproşurile celor ce îl învinuiau de confiscarea consulatului. In plus el cedează senatului ca provincii, pe viitor gestionate de către acesta, Gallia narboneză şi Cipru. In contrapartidă, i se conferă acel imperium proconsulare maius, care, astfel cum am arătat, îi chezăşuia guvernământul general al Imperiului şi dreptul de a controla provinciile senatoriale. Pe la 1 iulie 23 se reorganizează şi se consolidează puterea sa tribunicianâ, ostentativ viageră şi înzestrată cu monitorizarea senatului (ius agendi cum senatu). In 19 î.C, conform alegaţiilor lui Cassius Dio, August ar fi asumat consulatul viager şi perpetuu (DC, 54, 10, 5). August însuşi infirmă această informaţie: i s-ar fi propus acest consulat perpetuus, reînnoit anual, dar l-ar fi refuzat (Mon. Ane, 5). De fapt August şi-a arogat numai dreptul de a desemna oficial consulii sau de a controla nemijlocit alegerea lor. încât, în secvenţa istorică a construirii progresive a Principatului, segmentul 23-l9 î.C. s-a reliefat ca decisiv.

Criza a fost depăşită şi s-a favorizat potenţarea noului regim politic, începând din acelaşi an 19 sau din 18 Î.C, Agrippa este practic asociat la cârma Principatului. El obţine un imperium proconsular şi o putere tribunicianâ pentru o perioadă de cinci ani. Ambele puteau fi reînnoite şi efectiv au fost prelungite în 13 î.C. August prevala în raport cu Agrippa datorită acelei auctoritas de care dispunea.

Gestionarea Imperiului

In tot cursul Principatului său, August a repus în mişcare vechile instituţii ale Republicii. Dar, în paralel, cum am mai arătat, tot pe parcursul întregului său Principat, a creat alte subsisteme politico-adminisţrative, focalizate pe puterea sa personală şi pe un aparat de gestiune inedit la Roma., care subîntindea o autentică monarhie absolută,

Secolul lui August: Instaurarea Principatului

253

nedeclarată şi neoficializată. Ambiguă, cum am reliefat. Claude Nicolet a scos în evidenţă faptul că Principatul se suprapunea instituţiilor republicane, că stabilea cu locuitorii Imperiului relaţii noi, de natură paternalistă. Iar Mano Pani consideră că, ulterior, în secolul I d.C., mediile politice conservatoare vor încerca să recupereze Principatul, să-l integreze desuetului sistem instituţional. Un asemenea efort nu avea sorţi de izbândă. Pentru că, astfel cum am mai semnalat, în virtutea logicii sale intrinseci, noul sistem gestionar era obligat să impună erodarea ineluctabilă a vechilor structuri republicane, persistente, însă golite de substanţa lor reală .

Ca orice aristocrat opulent, August dispunea de un aparat administrativ privat, menit să-i gestioneze bunurile personale. Cum însă, chiar din timpul său, bunurile personale ale principelui au tendinţa să se confunde cu cele ale statului, cele mai importante secretariate alunecă spre statutul de birouri centrale ale Imperiului. Principalii secretari ai principelui, cu toţii liberţi şi încă relativ puţin specializaţi, sunt asistaţi de subordonaţi mărunţi, de asemenea liberţi ori sclavi.

Deocamdată birocraţia este încă foarte redusă. Pe de altă parte August şi ulterior succesorii săi aveau nevoie de consilieri. Nici un şef de stat, inclusiv şi mai ales un dictator, nu se poate dispensa de consilieri mai mult sau mai puţin specializaţi. August avea nevoie uneori de opinia unui grup relativ amplu de consilieri. Existau modele, operaţionale în trecut, precum consiliile de „prieteni" şi de adjuncţi, care, sub Republică, asistaseră magistraţii şi promagistraţii, dar şi comitetele de „prieteni", philoi, specifice monarhiilor elenistice. August a recurs la sprijinul unui comitet ori consiliu senatorial, alcătuit din cei mai importanţi şi mai loiali senatori. Am semnalat, în subcapitolul anterior, o întrunire a unui asemenea consiliu. încă din timpul Principatului augusteic se schiţează, ca organ permanent, un consiliu de amici, constituit din senatori şi cavaleri competenţi. Sub succesorii lui August, acest consiliu va deveni un adevărat „braintrusf, menit să ajungă principalul organism deliberativ şi consultativ al statului, progresiv situat în poziţie de a substitui senatul, ca sfetnic al principelui. Acest „consiliu al principelui", consilium principis, va fi format din unii „însoţitori", comites, ai împăraţilor şi din alţi amici. Termenul „prieten", amicus, al principelui va asuma un sens tehnic. Mulţi senatori şi cavaleri vor fi amici, sub mai mulţi împăraţi, care fie se comportaseră ca vrăjmaşi neîmpăcaţi între ei, fie aparţineau anumitor familii diferite, dacă nu rivale. August a pus în operă mai cu seamă un aparat administrativ central, constituit din „prefecţi", praefecti, şi din „procuratori", procuratores. Numai unul dintre prefecţi era senator. Ne referim la „prefectul Oraşului", praefectus Urbi ori Urbis. Un asemenea prefect, succedaneu al şefului statului în absenţa acestuia de la Roma, funcţionase în vremea regilor şi mai târziu. în 26 î.C, August a numit ca prefect al Romei pe Valerius Messala Corvinus, însă doar pentru câteva zile. Funcţia de prefect al Oraşului a fost convertită în misiune permanentă, deţinută de un senator prestigios, de rang consular, abia în 13 d.C. Curând această funcţie va deveni punctul culminant al carierei senatoriale. Un asemenea prefect arbora un statut civil, ca să nu fie vexat senatul, însă purta togă specială şi avea drept la scaunul curul. Desigur, nu se mai limita la înlocuirea împăratului, în perioadele când acesta era absent din Capitală. în primul rând acest prefect veghea asupra păstrării ordinii în Roma. Am arătat că, pe timpul Republicii, nu existase poliţie în zona pomerială. Acum se înfiinţează cohortele urbane,

204