Istoria Romei

n

Persic, fie prin podişurile iraniene, fie prin Marea Roşie, fie prin cetăţile caravaniere, ca Palmyra şi Petra. Până la urmă, s-au înfiinţat noi porturi în zona septentrională a Mării Roşii (C.I.G., 5075; Plin., 6, 84). Cu toate acestea importatorii erau obligaţi să plătească taxe exorbitante ţârilor de tranzit spre India, insulele Oceanului Indian şi spre China (Plin., 6, 101). în consecinţă, s-a încurajat comerţul maritim, mai puţin scump, pe când romanii au pus stăpânire pe căile caravaniere, care duceau către interiorul Imperiului. Dacă s-a izbutit scăderea preţului mărfurilor de import, în schimb a crescut cantitatea de produse importate. încât pierderile în metal preţios ale Imperiului nu au diminuat.

în general finanţele Imperiului prosperă, în pofida cheltuielilor inimaginabile ale unor cezari precum Gaius-Caligula şi Nero. împăraţi ca Tiberiu, Claudiu şi Vespasian s-au străduit să redreseze finanţele publice, deşi au cheltuit de asemenea pentru diverse construcţii, unele indispensabile, altele determinate de considerente propagandistice, de efortul ameliorării imaginii principelui. Ei au promovat evergetismul, acordarea de gratificaţii şi de subsidii militarilor şi civililor, iniţierea a numeroase lucrări publice şi a unor spectacole fastuoase. Pierderile înregistrate de balanţa comercială deficitară cu Orientul neroman au putut fi compensate. Resursele Imperiului erau imense. îndeobşte impozitele erau colectate cu rigoare de către publicani şi de administraţia imperială. S-a recurs adesea la o presiune fiscală exasperantă pentru provinciali. Cum am remarcat, circulaţia monetară se reliefează ca intensă, în timp ce preţurile sunt dictate de legile pieţei. S-a manifestat însă o anumită dezordine a fluctuaţiilor monedelor de sorginte centrală şi locală. Pe de altă parte, se poate constata o scădere a greutăţii monedei de aur, aureus, şi a altor piese monetare, după 40 d.C, în comparaţie cu Principatele lui August şi Tiberiu. In 64 d.C, Nero lansează o reformă monetară de proporţii, care, astfel cum observă Yves Roman, concomitent ilustra o importantă devalorizare şi strategia unificării lumii locuite, sub egida Romei.

Pliniu cel Bătrân a arătat în ce constă această reformă, Este din nou diminuată greutatea monedei de aur, aureus, însă, într-o anumită măsură, şi a celei de argint, denarius. Totodată s-a stabilit paritatea între denarul roman de argint şi drahma grecească. Desigur, denarul a fost favorizat, ca şi fiscul, cavalerii şi oamenii de afaceri care tezaurizau argintul. în afară de aceasta, s-a sistematizat circulaţia numeroaselor monede greceşti şi romane, din bazinul mediteranean. S-a realizat cel mai relevant efort de sistematizare monetară a secolului. Totuşi această reformă nu numai că a generat dificultăţi circulaţiei monetare, îndeosebi cu vecinii Imperiului, dar, în virtutea scăderii valorii monedelor, a generat o inflaţie, accentuată ulterior de criza anilor 68-70 d.C. Pe termen lung, totuşi această reformă a fost benefică .

Demografia

Populaţia Imperiului continua să crească. împăraţii au întreprins un efort susţinut de colonizare a provinciilor. Uneori, ca sub Nero, s-a încercat şi constituirea unor noi colonii în Italia. Cu toate acestea, populaţia Italiei, prin excelenţă cea ţărănească şi veteranii, manifestă tendinţa să emigreze în provincii, unde existau oportunităţi de înavuţire, de dobândire a unui statut social privilegiat. S-a profilat şi tendinţa inversă: peregrini, inclusiv greco-orientalijjirnjgr.au în oraşele Italiei, mai cu seamă la Roma. Societatea Imperiului timpuria'ctfUnttă'Sse reveleze ca deschisă, mobilă, dinamică,

352

Eugen Cizek

atât din punct de vedere geografic, cât şi din cel social. Se trecea relativ uşor dintr-o arie geografică în alta, dintr-o categorie socială în alta. Principatul nu implica totalitarismul, căci era în special autoritar. Tolera şi chiar încuraja societatea civilă. Puţine erau măsurile de ordin dirigist luate de puterea imperială. Cum am mai arătat, numărul cetăţenilor sporeşte considerabil, modul de viaţă roman ori greco-roman este asumat, chiar mimat, de provinciali, inclusiv de peregrini, susţinând substanţial aculturaţia, orientarea spre ecumenism, spre universalism. Identitatea naţională romană absoarbe pe cele locale, în chip manifest. Dacă în sate locuiau între câţiva zeci de inşi şi puţine sute de rurali, creşte sensibil populaţia marilor oraşe din Orient, dar şi din Occident, ca la Lugdunum, din Gallia, Cartagina, din Africa, şi în mai multe centre urbane din Hispania. Evaluarea populaţiei Romei variază, în funcţie de cercetătorii moderni, între 700.000 şi 1.500.000 de oameni. Opinăm că acum ea depăşea un milion de locuitori. Roma trăia ca un enorm centru de- consumatori. Aici ajungeau mărfuri şi produse diverse din întreaga lume. *

Alături de plebeii cetăţeni, asistaţi de stat. vieţuiesc, cum pot, peregrini, străini, Iiberţi imigraţi din toate provinciile Imperiului. Există desigur inşi care trăiesc din felurite expediente, deloc respectabile, hoţi, escroci, pungaşi mărunţi, chiar tâlhari. Dar ei alcătuiesc o minoritate, în acest imens centru cosmopolit. Roma este oraşul universului. Săracii Romei trăiesc mai cu seamă datorită unor meserii mărunte. Ei lucrează în ateliere sau se angajează în sectorul terţiar, cel al serviciilor. Proliferează cârciumarii, bărbierii, mici negustori, cizmarii, croitorii, diverşi reparatori, prostituatele şi protectorii lor, medicii şi pedagogii. Abundă cei ce lucrează în construcţiile înfăptuite de principi. Nero remodelase o parte din centrul Romei, unde iniţiase instalarea unui imens parc-palat-paradis, vestita „casă de aur", domus aurea. Flavienii, cum am relevat în alte subcapitole, clădiseră de asemenea mult. Alături de vechiul for republican emerg forurile imperiale, în insulae locuiesc mulţi inşi şi străzile „mustesc" de locuitorii numeroşi ai Capitalei. Laţiul prosperă, cum am semnalat, datorită culturii legumelor proaspete, care nu se puteau importa, şi culturilor arbustive. Campania este de asemenea suprapopulată .