Istoria Romei

Eugen Cizek

afectează Italia şi Africa. Instalarea Barbarilor în zonele rurale nu anihilează această penurie. Totuşi agricultura Orientului rămâne prosperă, mult mai dinamică decât cea a Occidentului.

Deşi comerţul nu mai cunoaşte intensitatea schimburilor de mărfuri din vremea Principatului timpuriu, el continuă să funcţioneze. Alexandria, Antiochia, Cartagina, Narbo etc. prosperă datorită comerţului. Oraşele, chiar Roma, au cunoscut o renaştere certă. Comunicaţiile comerciale sunt frecvente între aceste oraşe şi sate, unde, pe marile domenii, se organizează târguri de mărfuri. Subsistâ navigaţia fluvială şi maritimă. Deşi condiţia transportorilor maritimi, navicularii, este penibilă. Transportul mărfurilor statului este efectuat de particulari rechiziţionaţi sau angajaţi prin contract. Navicularii practică şi ei specula şi fraudarea statului. Transporturile terestre sunt asigurate de poşta publică, cursus publicus.

Creat iniţial ca o poştă oficială, în scopul transmiterii ordinelor şi al călătoriilor oficiale, cursus publicus a asumat noi atribuţii, începând de la Severi. în consecinţă, acest cursus publicus s-a divizat în două secţiuni: cea a personalului (curieri, funcţionari, beneficiari ai permiselor speciale, adesea abuziv asumate) şi cea a mărfurilor, cursus clabularis. încât acest serviciu poştal, de asemenea pletoric dezvoltat, presupunea cai de schimb, vehicule, halte specializate, unde se depozitau şi mărfurile. Toate aceste elemente determinau rechiziţii, pe plan local. Nu numai magistrul oficiilor, ci şi agentes in rebus supervizau funcţionarea acestei poşte. Comercianţii sunt mai cu seamă greco-orientali, iudei, sirieni, alexandrini, organizaţi în societăţi comerciale. Fără îndoială, volumul traficului la mare distanţă se reduce, cu excepţia celui al mărfurilor annonei. Dar continuă să se importe produse de lux, provenite din Orient. Felurite mărturii, prin excelenţă rescriptele imperiale, atestă că porturile Mediteranei Occidentale recuperează animaţia din primele două veacuri ale Imperiului. Diminuează numai circulaţia pe şoselele continentale, în mod special în zonele frontaliere. Industria, parţial proprietate de stat, parţial controlată strict de acesta, subsistâ de asemenea în funcţie de parametrii constrângători ai intervenţionismului statal. Replierea, regresia activităţilor economice se evidenţiază tocmai în secolul al V-lea, când acestea persistă cu deosebire pe meleagurile Mediteranei şi în Orient. Atunci transporturile terestre diminuează sensibil, fiind privilegiat cabotajul pe ţărmurile maritime. Prădarea Romei de către Alaric, invazia hunilor şi mai ales infiltrarea masivă a Barbarilor în Imperiu stânjenesc o economie devenită recesionistâ. Dinamismul economic al provinciilor gallice se epuizează. Subsistâ, în unele regiuni, numai industria ceramică.

Emerge astfel ceramica paleocreştină din sudul Galliilor. Se produce o întoarcere la sate, în zone rurale, unde conacele, uillae, celor puternici sunt solid întărite. în secolul al IV-lea şi, în parte, chiar în cel următor, cei mai mulţi clarissimi locuiesc în oraşe, de unde, ca şi sub Principat, se deplasează să-şi viziteze domeniile. Vilele suburbane se inserează într-un tip de existenţă încă dominat de oraşe. Indubitabil, cuceririle barbare din secolul al V-Iea d.C. modifică substanţial această stare de lucruri¹³.

Societatea

Stratificarea socială persistă şi chiar se accentuează sub Dominat. Totuşi fenomenul cel mai pregnant al ultimelor veacuri ale Imperiului este efortul întreprins de gestionarii Imperiului de fixare ereditară a statutului profesional si social al locuitorului

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

acestuia, „îngheţarea" condiţiei lor. Se interzice prin lege evadarea dintr-un statut social ereditar; se impune omologarea imobilismului socio-profesional, pietrificarea societăţii. Se urmărea stabilizarea masei de contribuabili, de plătitori ai unor impozite atât de necesare statului imperial. Fiscalitatea apăsătoare determina evadarea din anumite categorii sociale. Puterea imperială a ripostat prin „congelarea", progresiv stipulată, a statutului profesional şi social, cu mai multe excepţii. Efectul era însă potenţarea acuzată a intervenţionismului statal, a dirijării programate a întregii societăţi. în prima jumătate a secolului al IV-lea d.C, rezultatele sunt benefice, întrucât impun achitarea stabilă a taxelor. Pe termen lung asemenea măsuri dirigist-totalitare au determinat scăderea, chiar sugrumarea creativităţii economice, stimularea curentelor sociale centrifugale, ostilitatea faţă de administraţia imperială, adâncirea crizei de identitate. Osificarea socială nu putea să se manifeste ca productivă. Erau inevitabile atât scleroza??!! socială, cât şi rebeliunea surdă ori deschisă, ostentativă, împotriva ei. De altfel Dominatul nu s-a singularizat în istorie prin aspiraţia constrângătoare spre fixarea condiţiei oamenilor. Imperiul roman oriental, devenit ulterior bizantin, va continua strategia „congelării" statutului profesional şi social. în Rusia ţaristă şi după aceea comunistă se va favoriza ierarhizarea riguroasă în interiorul profesiilor; mult timp ţăranii vor fi legaţi de pământ şi se va circula dintr-o regiune în alta pe bază de paşaport. Şi la noi, la începutul anilor 50 ai secolului XX, va fi nevoie de viză specială ca să se călătorească pe litoral. Se va favoriza menţinerea în aceeaşi meserie şi se va bloca posibilitatea schimbării zonei geografice,.unde se locuia, până în 1989. Invers, în Statele Unite, durata medie a ocupării aceluiaşi post de muncă este de trei ani, iar schimbarea meleagurilor, unde se locuieşte, se reliefează ca foarte frecventă. Efectele benefice ale acestei situaţii sunt vizibile.

In realitate, până la sfârşitul secolului al IV-lea d.C, puţine profesii şi condiţii sociale au „scăpat" fixării ereditare, pietrificării statutului lor. Un fiu de brutar nu putea fi decât brutar şi trebuia să ia în căsătorie o brutăriţă. Trei erau căile principale de a evada din statutul fixat, sclerozat, al condiţiei sociale. Ne referim în primul rând la armată, deşi colonii au sfârşit prin a alege cariera militară numai cu aprobarea latifundiarului pe moşia căruia lucrau. însă, în general, necesităţile sporirii efectivelor militare impuneau libertatea exponenţilor diverselor meserii de a alege meseria armelor. A doua cale era oferită de opţiunea pentru cariera birocratică în serviciul statului. Augmentarea efectivului funcţionarilor, nevoile recrutării de noi funcţionari au impus posibilitatea înrolării în rândurile birocraţiei statale, fără îngrădiri relevante. Cu toate că, astfel cum am semnalat mai sus, în cele din urmă fiii de funcţionari au fost nevoiţi să devină şi ei funcţionari. Tot în vederea creşterii efectivelor birocratice. în sfârşit, un al treilea mijloc de a schimba statutul socio-profesional rezida în accesul la condiţia de eclesiast creştin, în special de călugăr. Puţine se învederau alte mijloace de a evita perpetuarea în meseria şi condiţia părinţilor. Printre altele, intensificarea tâlhăriei, cu unele conotaţii sociale, se datorează în mare parte osificării statutului social şi, desigur, augmentării poverii fiscalităţii. Cum sublinia Marcel Le Glay, această pietrificare, această îngheţare ereditară a statutului locuitorilor, constituie principalul viciu al societăţii Dominatului, în societatea Principatului, un sclav putuse să devină libert. Un ftu de libert putea să ajungă nu numai cetăţean normal, ci chiar notabil local. Sub Flavieni şi Antonini, aristocraţia senatorială.

590