Istoria Romei

Eugen Cizek

Când devine păgânismul minoritar, din punctul de vedere al procentajelor? Pe la mijlocul secolului al IV-lea d.C? In vremea sfidării anticreştine, lansate de Iulian, probabil el mai era încă majoritar, chiar la o diferenjâ foarte mică în raport cu Dreapta Credinţă? Mutaţiile încercate de păgânism se datorează presiunii chiar discrete exercitate de către statul creştin, de comunităţile creştine în general, însă şi factorilor intrinseci. încă împăratul Constanţiu II interzisese magia şi divinaţia, ca şi sacrificiile sângeroase. Păgânii înşişi aveau tendinţa să renunţe la ele. Ei privile-giau trăirile lăuntrice, fervoarea mistică, misteriofilosofică, austeritatea şi preconizarea integrităţii morale. O lege din iulie 357 pedepsea cu torturarea pe demnitarii curţii care consultau prezicătorii. Păgânismul era vivace. Atât de vivace încât nutreşte reacţia păgână a lui Iulian, care restabileşte toate riturile şi sacrificiile şi încearcă reorganizarea ierarhică a sacerdoţiilor păgâne după modelul creştin. Se manifestă un păgânism al intelectualilor, al aristocraţilor, al funcţionarilor, ataşat tradiţiilor politice şi culturale, generator al unei literaturi de valoare deosebităS*ibsistă şi un păgânism popular, marcat de o pregnantă propensiune faţă de practici magice*şi astrologice, faţă de vrăjitorie. Până la sfârşitul secolului al IV-lea, numeroşi consuli, înalţi funcţionari, inclusiv din anturajul împăraţilor, sunt păgâni.

în plină persecutare a păgânismului şi în secolul al V-lea, anumiţi funcţionari imperiali rămân păgâni. Până în 394 d.C., păgânii au fost foarte numeroşi în senatul Romei. Pâgânismul elitelor intelectuale şi sociale se reformează în profunzime. Adepţii lui propun un succedaneu propriu al lui Cristos, exaltat de creştini. Desigur, acesta este „Soarele", Sol. Păgânii sunt constrânşi la anticonformism, însă şi Ia un misticism exaltat, „bigot". în secolul al IV-lea proliferează locaşurile de cult mithraic; mithraea, la Roma, ca şi la Ostia. Venerarea zeilor Isis şi Serapis devine deosebit de ardentă. Intelectualii păgâni militează pentru reformarea instituţiilor. Nu atât ei, cât grosul populaţiilor urbane, inclusiv creştine, se împotrivesc edictului promulgat de Constantin, care interzicea luptele dintre gladiatori. încât acestea nu vor dispărea decât între 434 şi 438 d.C. Păgânii cultivaţi multiplică iniţierile în diverse rituri mistice. Ilustrativ este cazul senatorului Vettius Agorius Praetextatus, animator al cercului Nicomachilor, care se mândreşte cu cele nouă sacerdoţii păgâne asumate de el, cu iniţierile sale mithraice şi în alte culte orientale (CIL., 6, 1778). Se dezvoltă teurgia, creată încă în secolul al II-lea d.C, dezvoltată de Maximos din Efes, care înrâureşte substanţial domnia lui Iulian. Teurgii doresc să acţioneze asupra divinităţilor, prin recursul la tehnici specifice. Ei purced de Ia ideea unei misterioase „simpatii", care făureşte unitatea cosmosului. Tehnicile lor anticipează spiritismul şi îşi propun contactul cu divinitatea prin practici magice. Produs, teurg de la începutul secolului al IV-lea, le descrie şi le preconizează cu fervoare. Concomitent, el şi alţi păgâni cred ferm într-o divinitate supremă, într-un „Zeu", scris cu literă mare, Deus. Am constatat bătălia de idei şi de mijloace de presiune politică, utilizate în jurul altarului şi statuii zeiţei Victoria din senat, scoase de acolo temporar în 356, cu prilejul vizitării Romei de către Constanţiu II, reintroduse ulterior, eliminate oficial, printr-un edict al lui Graţian, din 382, ulterior din nou reaşezate în senat, pentru a fi definitiv excluse din Curie, în 394 şi după înfrângerea lui Eugenius.

Am constat că Theodosius I şi urmaşii lui trec la reprimarea sistematică, la persecutarea păgânismului şi a riturilor acestuia, din care subsistâ exclusiv vestigii folclorice. Ca urmare a edictului din 24 februarie 391 d.C, care interzice jertfele sângeroase, la Alexandria sunt distruse sanctuare păgâne, cum am remarcat în alt subcapitol, mai ales serapeul, serapeion sau serapeum. Represaliile îmbracă câteodată forme violente, criminale. La Alexandria, predica pâgânismul ardent frumoasa Hypatia, fiica celebrului

matematician Theon. Ea era cadru didactic universitar şi preda un fel de vulgarizare a filosofiei auditoriului frecventat atât de păgâni, cât şi de creştini. Hypatia cultiva mai cu seamă neoplatonismul. Era castă şi pleda în favoarea austerităţii, deşi purta o tunică scurtă, un fel de minijupă. Exercita o adevărată fascinaţie asupra auditorilor şi numeroşilor ei partizani. După un atentat ratat întreprins asupra prefectului Egiptului de călugări fanatici, în timpul postului mare, Hypatia, întoarsă dintr-o călătorie, este smulsă din trăsura sa de exaltaţi, îndeosebi monahi, târâtă în biserica Sfântului Mihail, dezbrăcată, lovită cu bucăţi de sticlă şi sfâşiată în bucăţi. Rămăşiţele sale sunt plimbate prin Alexandria şi apoi arse. Se pare că Hypatia nu a căzut atât victimă păgânismului său militant şi popularităţii de care dispunea, cât conflictului dintre episcopul Alexandriei şi prefectul Egiptului. Constituia, probabil, un obstacol în calea reconcilierii lor. în orice caz uciderea ei monstruoasă atesta violenţele dezlănţuite împotriva predicatorilor păgâni. Una dintre ultimeleritadele ale pâgânismului remanent a fost în Imperii mediul intelectual, literar şi filosofic, necreştin, De aceea Iustinian l-a lovit din plin. El a inaugurat persecutarea totală, implacabilă, a păgânilor, ca „soluţie finală"¹⁸.