Istoria Romei

Eugen Cizek

■ ;

faptul că un asemenea dictator avea o dublă menire, adică să pună în ordine mecanismele funcţionării puterii politice la Roma, în Italia şi în provincii şi, concomitent, să statueze o codificare a sistemelor instituţionale (politice, judiciare, religioase şi economice), investită cu forţă de lege, fără a mai fi indispensabilă ratificarea populară, încât, în decembrie 82 î.C, Lucius Valerius Flaccus l-a numit ca dictator pe Lucius ^: Cornelius Sulla. Acesta din urmă a revenit la Roma şi a preluat însemnele magistraturii sale. Ca adjunct, adică „comandant al cavaleriei", magister equitum (după tradiţia vechilor dictaturi), l-a desemnat tocmai pe Lucius Valerius Flaccus. Era aceasta un semn de reconciliere? Căci Valerius Flaccus colaborase cu Marius şi Cinna. în 86 î.C, fusese învestit ca princeps senatus. Zece mii de sclavi, proprietate a proscrişilor, au fost eliberaţi şi înscrişi în registrele cetăţeneşti. Toţi aceştia au devenit Cornelii.

Dictatura lui Sulla nu avea de fapt nimic comun cu vechile dictaturi republicane. -■ Se instaura o tiranie (App., Ciu., 1, 99). Pe când consulii erau însoţiţi de doisprezece lictori, Sulla dispunea de douăzeci şi patru. O conotaţie monarhică şi elenistică a fost imprimată acestei dictaturi. Propaganda, temeinic orchestrată şi revelată de emisiunile monetare, îl proclama conducător binecuvântat de zei, salvator şi etern învingător, nou fondator al Romei şi al unei a doua vârste de aur. Triumful, celebrat preţ de două zile (29 şi 30 ianuarie 81), votat şi finanţat de senat, s-a reliefat ca mai fastuos decât oricare dintre ceremoniile anterioare similare. în prima zi s-au înfăţişat tablouri, inscripţii şi obiecte, ilustrative pentru campaniile lui Sulla în Grecia şi în Asia, ca şi prada de război: 15.000 libre, librae, de aur şi alte 115.000 de argint. în ziua următoare, s-a desfăşurat un cortegiu, ce preceda cvadriga triumfală a lui Sulla, înconjurat de toate persoanele importante ale statului (îl însoţeau mergând pe jos). Atunci Sulla a anunţat construirea unui templu ăl zeiţei Venus Felix. Cognomen-u.1 defelix, tradus acum în greceşte prin soter, adică salvatorul, a fost asumat de Sulla în mod oficial. Cercetătorii moderni se întreabă ce ar fi urmărit în ultimă instanţă Sulla. Voia el să instaureze monarhia în Roma? După părerea noastră, nu se impune decât un răspuns afirmativ. Fără îndoială, Sulla năzuia la o monarhie întemeiată pe senat şi pe optimaţi. Ceea ce era imposibil. De altfel, rudele sale, Metellii, republicani conservatori intransigenţi, l-au silit practic să abdice în 79 î.C-. dară nu chiar înainte de sfârşitul anului 81, la 31 decembrie. Diverşi partizani ai lui Sulla începuseră să murmure. Starea precară a sănătăţii a contribuit de asemenea la renunţarea la dictatură. Sulla s-a retras în Campania, la Puteoli, unde avea o vilă. Aici s-a consacrat redactării memoriilor sale, concepute să se întindă pe 22 de cărţi. în orice caz a murit la Puteoli în 78 î.C, la vârsta de şaizeci de ani. în acest fel a eşuat ceea ce Jerome Carcopino a definit ca „monarhie ratată", „la monarchie man-quee". Nu numai Appian şi exponenţii popularilor l-au considerat tiran, ci şi nobilitas. Ceea ce a şi fost. Cultura şi rafinamentul său nu l-au împiedicat să vizeze o putere personală de factură monarhică. Deşi afişase un populism de faţadă (Plut., SylL, 34). Credea nu numai în curajul şi în talentul său, ci şi în steaua sa norocoasă, în „Soarta", Fortuna, de mare biruitor (Plut., SylL, 19). Dar care dictator, în sens modern, care monarh absolut, nu s-a încrezut vreodată într-o stea norocoasă a sa? Căci Sulla a fost, în orice caz, primul dictator modern.