Istoria Romei

în 60 î.C, a survenit însă primul triumvirat. Emoţionat şi concomitent stimulat de aşa-numita conspiraţie a lui Catilina, încurajat de gloria triumfului său, însă şi iritat de faptul că senatul temporiza şi şovăia să-i recunoască, să-i oficializeze, reglementările operate de el în Orient, Pompei se hotărăşte ca pe de o parte să-şi consacre aproape oficial dominaţia şi, pe de alta, să o împartă cu doi populares de frunte. Câştigase, pentru anul 60 î.C, unul dintre cele două posturi consulare pentru un suporter al său, Lucius Afranius. Dar celălalt consul desemnat, Quintus Metellus Celer, optimat înveterat, era inamic al lui Pompei. Astfel, în iulie 60 î.C, el a stabilit o înţelegere, formal neoficială, cu cei doi capi ai popularilor, Crassus şi Caesar. S-a trecut peste animozităţile dintre Pompei şi Crassus, ca şi dintre Crassus şi Caesar. Triumvirii şi-au jurat reciproc credinţă: s-au înţeles să domine, să conducă - neoficial, desigur - statul, cum vor crede de cuviinţă şi ţinând prea puţin seama de părerile senatului. De fapt popularii triumfau din nou asupra optimaţilor şi se reluau unele dintre obiectivele mişcării lui Catilina.

170

Eugen Cizek

Pompei calcula greşit că, în virtutea prestigiului său, a unei auctoritas consacrate, va diri-: ja el triumviratul. In orice caz triumvirii şi-au propus să impună ratificarea actelor lui Pompei din Orient, distribuirea de pământuri veteranilor acestuia, alegerea lui Gaius Iulius Caesar în calitate de consul pentru anul 59 î.C. Poate s-a prevăzut şi alegerea pompeianului Gabinius drept consul pentru 58 î.C. Oricum, Pompei se va căsători în aprilie 59 cu Iulia, fiica lui Caesar. în realitate, acest cartel politic care a fost primul triumvirat anunţa înmormântarea sistemului politic republican si a libertăţii cetăţeneşti. Acest cartel a acţionat cu deosebită eficacitate, în pofida împotrivirii anumitor optimaţi, a lui Cicero şi a altor republicani. Chiar Titus Livius va caracteriza primul triumvirat ca „o conspiraţie între trei fruntaşi ai Cetăţii". La consulat, Gaius Iulius Caesar a atestat o energie ieşită din comun şi o gestionare notabil de competentă, la care puţini dintre romani se aşteptau.

Fusese ales consul fie în iulie, fie în august 60 î.C, prin încălcarea prevederilor lui Sulla, întrucât nu împlinise încă vârsta reclamată de aceste reglementări. Colegul său, Marcus Calpurnius Bibulus, era un prieten al lui Cato, al lui Cicero, însă şi al lui Pompei. Caesar a început prin a afişa un tradiţionalism de faţadă. Deoarece a promovat o „lege Iulia despre malversaţii (în provincii)", lex Iulia de repetundis, care penaliza grav extorsiunile, „stoarcerile", de bani din provincii. A obţinut de la senat şi de la comiţiile tribute o „lege Iulia agrară", Ies Iulia agraria, care acorda loturi rurale veteranilor lui Pompei şi plebeilor săraci, dornici de muncă: nu aveau însă permisiunea să-şi alieneze proprietăţile preţ de douăzeci de ani. Legea a fost votată, în martie 60, de adunarea populară, în ciuda împotrivirii lui Bibulus şi a trei tribuni ai plebei, molestaţi şi împiedicaţi să-şi exercite dreptul de veto (App., Ciu., 2, 1l-l2; DC, 38, 5). Ceea ce ilustra ignorarea drepturilor sacre, stipulate de instituţiile Republicii. Bibulus, abandonat de senat, s-a închis în locuinţa sa, declarând că nu o va mai părăsi, înainte de expirarea mandatului său (Cic, Şest., 53, 113; Suet., Caes., 20; Plut., Cato mi., 32; Pomp., 48; App., ibid.; DC, 38, 6, 7). în calitate de pontifex maximus, Caesar a autorizat adoptarea de către tânărul plebeu P. Fonteius a lui Publius Claudius Pulcher, membru al vechii ginţi patriciene a Claudiilor. Astfel acesta, partizan al lui Caesar şi populam înveterat, a devenit plebeul Publius Clodius, sortit să devină combatant implacabil în slujba radicalismului popularilor. Pe deasupra, Caesar a statuat dispoziţii favorabile oamenilor de afaceri publicani-cavaleri. După ce îl ameninţă pe Lucullus cu un proces, care incrimina fastul şi înavuţirea lui, întrucât se opunea ratificării actelor lui Pompei, Caesar impune senatului aprobarea acestora (Suet., Caes., 20; Plut., Pomp., 46, 4; 48, 3; App., Ciu., 2, 13; DC, 38, 7, 5). Caesar decide singur, ca un viitor monarh. A impus senatului recunoaşterea lui Ptolemaios XI Auletes ca rege al Egiptului şi aliat - amicus al poporului roman, împotriva alexandrinilor turbulenţi, în schimbul unei sume de 6.000 de talanţi, remisă lui Pompei şi lui Caesar, ca şi lui Crassus, creditorul consulului (Cic. Att., 2, 16, 2; Caes., C, 3, 107; Suet, Caes., 54; DC, 39, 12). Iar, în aprilie 59, Caesar obţine votarea unei a doua legi agrare, care permitea parcelarea (în loturi relativ mici) a teritoriului rural campanian, până atunci rezervat exclusiv latifundiilor senatoriale. Terorizaţi, patres nu s-au putut opune. în sfârşit, înainte de alegerile consulilor pentru 58 î.C, face să triumfe veleităţile sale militare. Senatul îi atribuise două „provincii", create în grabă şi neînsemnate: „Pădurile" şi „Cărările", Siluae Callesque,

Sfârşitul Crizei Republicii Romane

171

mici regiuni sălbatice din Italia meridională, la marginile ţinuturilor Bruttium şi Brundisium (Suet., Caes., 19). Dar tribunul plebei Vatinius propune votarea de către conciliul plebei a unui plebiscit, menit să infirme decizia senatului. Plebiscitul vatinian conferea lui Caesar guvernarea Galliei cisalpine şi a regiunii Illyricum (depindea de Gallia cisalpină), pe timp de cinci ani, cu posibilitatea de a-şi alege singur „legaţii" şi de a întemeia cinci colonii. I se pun la dispoziţie trei legiuni. Susţinut de Pompei şi de Crassus, plebiscitul este votat. Senatul se supune, în pofida nemulţumirii lui Cato. Mai mult decât atât, întrucât Quintus Metellus Celer, guvernatorul Galliei narboneze, murise subit, senatul adaugă promagistraturii viitoare a lui Caesar, provincia respectivă şi o a patra legiune. Sub ochii complezenţi ai lui Crassus şi ai lui Pompei, incapabili să înţeleagă obiectivele autentice ale tacticii lui Caesar, consulul acumula o putere exorbitantă şi îşi procura o armată. Dovedeşte astfel, după o formulă vehiculată de Michel Christol şi Daniel Nony, că regimul politic republican era un condamnat la moarte, cu amânarea aplicării pedepsei. în scrisori, din primăvara şi vara anului 59, Cicero reliefează că Iulius Caesar se comporta ca un monarh, că instituise un „regat" sau o „regalitate", regnum (Cic, Att., 2, 12, 1). în toate sectoarele vieţii publice, Iulius Caesar impune pe suporterii triumvirilor şi mai ales pe ai săi. El strecoară pe lista tribunilor, aleşi pentru 10 decembrie 59, pe Clodius, iar partizanii triumvirilor preiau anumite sa-cerdoţii. Deşi anihilat, Bibulus izbuteşte să amâne alegerile consulilor din 58, dar, la 18 octombrie, sunt aleşi pompeianul Aulus Gabinius şi noul socru al triumvirului, Piso. închis în casă, Bibulus acoperă zidurile Romei cu edicte lipsite de forţă executorie. Colegul lui Caesar este ameninţat să fie întemniţat şi senatul se teme de execuţii în masă (Cic" Vat., 21, 19; Att., 2, 24, 4; Plut., Caes., 10, 4; 14, 6). O serie de pamflete şi o literatură satirică ostilă triumviratului nu au efectul scontat. Caesar recurge la agenţi provocatori, precum şi la manipularea lui Lucius Vettius, care declara că ar fi vrut să-l asasineze pe Pompei. Cicero este dezamăgit şi afirmă că Republica este total distrusă (Q., 1, 2, 15). Noii tribuni îl anihilează total pe Bibulus în ultima zi a anului 59. Eşuează şi tentativa unor republicani (Lucius Domitius Ahenobarbus, Gaius Memmius, Lucius Antistius) de a împiedica pe Caesar, la începutul anului 58, să-şi asume imperium proconsular, să meargă la forţele militare care îl aşteptau. în 59, Caesar mobilizase resursele incredibile ale genului său politic, alternând măgulirile şi intimidarea, forţa brutală şi reforme utile pentru a consolida şi de fapt a acapara triumviratul".