Istoria Romei



Yüklə 3,8 Mb.
səhifə118/314
tarix03.01.2022
ölçüsü3,8 Mb.
#46166
1   ...   114   115   116   117   118   119   120   121   ...   314
Eugen Cizek

căsătoriilor între senatori şi liberte. Anchetele statistice, operate asupra celor 60.000 de inscripţii din Roma, denotă marele număr de liberţi nominalizaţi la sfârşitul Republicii. Orice libert este mândru de dobândirea cetăţeniei romane. Anumiţi liberţi beneficiază de o promovare socială rapidă. Datorită prescripţiilor, liberţii, îmbogăţiţi în comerţ, cumpără avantajos pământurile învinşilor politici. Mulţi liberţi realizează profituri băneşti stupefiante. încât, spre a pregăti Actium, Octavian impune liberţilor achitarea unei taxe speciale. Numeroşi liberţi se vădesc a fi financiari performanţi şi intervin în afacerile puternicilor zilei. Liberţii mişună în anturajul lui Octavian şi joacă roluri importante în administraţia municipală. Sub al doilea triumvirat, se profilează un corp social, alcătuit din senatori, cavaleri şi liberţi, dresaţi de conducătorii statului, menit ulterior să formeze un eşalon important al gestionării civile şi îndeosebi financiare a noului tip de stat.



Viaţa cotidiană şi privată

Continuă procesul înmulţirii jocurilor, spectacolelor, distracţiilor de toate tipurile. Ceea ce nu înseamnă că la Roma şi în oraşele Italiei sau ale provinciilor nu se muncea, în timp ce în agricultură se trudea din greu. Mentalitatea acelor timpuri este marcată de afişarea dispreţului faţă de munca manuală. Dar numai notabilităţile arborau valorizarea inactivităţii, a existenţei oţioase. Care implica totuşi munca intelectuală şi împlinirea misiunilor cetăţeneşti. Agitaţiile politice, războaiele civile, prescripţiile perturbă viaţa cotidiană a romanilor. Cu toate acestea mulţi romani le priveau ca spectacole pasionante.

Viaţa la Roma genera multe complicaţii. Se dezvoltă cartiere întregi de blocuri, de insulae, înalte de cinci, şase, chiar şapte etaje. Cei mai înstăriţi ocupau, într-o insula, parterul. Etajele superioare sunt ocupate de săraci. Chiar oameni foarte bogaţi posedă apartamente în insulae, pe care adesea le închiriau sau le păstrau pentru întâlniri clandestine, uneori „galante". Aceste imobile, construite în grabă şi din materiale precare de o mână de lucru necalificatâ şi ieftină, se prăbuşesc destul de frecvent. Zadarnic cen-sorii edictau norme legale de construcţie, pe care antreprenorii aflau mijloace de a le ocoli rapid. Străzile înguste erau întunecate noaptea: numai câteva minute puteau pătrunde razele lunii pe aceste uliţe strâmte. Trei tipuri de stradă se impun la Roma: drumul îngust, iter, exclusiv pietonier, actum, adică o cale de comunicaţie sortită trecerii unui singur vehicul, deci având sens unic, şi uia, aproape bulevard, permiţând circulaţia în dublu sens, a două care sau trăsuri, venite din direcţii opuse. Totuşi, multă vreme, la Roma nu au existat decât două asemenea căi, uiae. Ne referim la uia sacra şi la „calea nouă", uia noua. Nici una dintre ele nu ajungea în cartierul periferic al Suburei. Zgomotele, poluarea sonoră şi, în general, poluarea caracterizau Roma secolului I î.C. Am remarcat că Iulius Caesar încercase o sistematizare a haosului urbanistic al Romei. Dar fără efect generalizat, deşi Oraşul devenise un vast şantier. Insulae şi cocioabele se învecinau cu locuinţe private relativ elegante. Se întâlneau totuşi parcuri somptuoase, ca grădinile lui Salustiu. Aceste grădini ocupau întreaga parte orientală a actualului Pincio. Teatral permanent al lui Pompei domina Câmpul lui Marte, alături de templul zeiţei Venus şi de cel mai vechi parc public al Romei, înconjurat de porticuri. Teatrul lui Pompei asuma o funcţie simbolică. Ilustra harisma şefului militar victorios, de esenţă supraumană, aproape divină. Forul lui Caesar comporta idealul de substanţă

Sfârşitul Crizei Republicii Romane

227

monarhică a coborâtorului din Venus şi din Enea. Am observat însă că în jurul acestor monumente, destinate să fascineze mulţimile Romei, prevala agitaţia îngustelor străzi, pline de „zgomot şi de furie". Cum reliefa Marcel Le Glay, legitimităţii statului se con-trapunea legitimitatea străzii, locaş al ciocnirilor sângeroase şi al tâlhăriilor. Caesar şi în special Octavian statornicesc însă un acord între stradă şi imperator. Roma ajunge să numere până Ia 800.000 de locuitori.



în restul Italiei, ca epifenomen al generalizării cetăţeniei romane şi al înavuţirii marilor comercianţi (negotiatores) italici, se desfăşoară un amplu proces de urbanizare pregnantă, relativ sistematică. Oraşe vechi şi oraşe noi sunt înzestrate cu ziduri de incintă, cu foruri, teatre, temple, încă din 130 î.C, un orăşel ca Pompei dispune de trei sau patru case elegante şi de confortabile conace suburbane. Aşa-numita casă a Faunului cuprinde două atriuri, două peristiluri-grădină şi mozaicuri somptuoase. Are o suprafaţă de 3000 mp, mai amplă decât cea a palatului regal din Pergam. Casele relativ elegante din Roma, deşi încă pe suprafeţe restrânse, posedă terme private. Pretutindeni însă se înmulţesc băile publice, şcolile gladiatorilor, terenurile de exerciţii sportive, teatrele. în vremea edilităţii lui Agrippa proliferează la Roma băile private.

Viaţă privată se dezvoltă între cadrele menţionate în capitolul anterior. Baia, exerciţiile sportive ocupă poziţii relevante în existenţa romanilor. Individualismul se răspândeşte cu o pregnanţă manifestă. Teoretic, în interiorul ginţii, subsistă încă drept validă autoritatea părintelui, patria potestas. în practică nu se mai ţine seama de ea. Se înmulţesc simţitor divorţurile. Creşte numărul meretricelor, curtezanelor de lux, dar şi cel al femeilor „libere", arhetipuri ale feministelor timpului nostru. Acestea trăiesc după plac şi, măritate sau nu, îşi iau numeroşi amanţi. Mondenele epocii întreţin saloane reputate, unde invită oameni politici, bogaţii vremii, însă şi scriitori talentaţi. Banchetele fastuoase se prelungesc până în zori. Se servesc feluri de mâncare sofisticate, adesea foarte exotice şi stropite cu vinuri alese. Muzică şi dansuri, frecvent orientale, desfată mesenii, care se lansează des în discuţii savante, intelectuale ori politice. Continuă să se dezvolte vilegiatura în reşedinţele secundare, îndeosebi în Campania. Se propagă moda „termalismului" roman, a curelor medicale, în Campania, dar şi în Macedonia ori în Gallia narboneză, unde prosperă hidroterapia, pe lângă Massilia şi în Sicilia. Se practică atât hidroterapia caldă, cât şi cea rece. Se consideră că apele sulfuroase au efect benefic asupra sistemului nervos, iar alte ape ajută la eliminarea paraliziilor şi a bolilor interne. în Campania, „promotorii imobiliari" construiesc intensiv noi reşedinţe secundare şi instalaţii termale complicate, băi suspendate, cade de baie-leagăn. S-au descoperit inscripţii publicitare, care elogiază acţiunea benefică a curelor termale, a vinurilor şi bucatelor, de consumat în Campania. Dar se dezvoltă şi turismul în insulele greceşti, în Asia Mică, în Africa proconsulară, în Egipt etc. Se încing controverse asupra utilităţii sau inutilităţii vilegiaturii, care reverberează şi în literatura vremii. Cu siguranţă, nu toţi romanii trăiesc la nivelul opulenţei. Nu trebuie uitat că nu exista electricitatea. Dacă în locuinţele elegante se utilizau instalaţii de luminat complicate şi relativ puternice, numeroşi romani nu dispuneau decât de opaiţe foarte modeste, încât trăiau şi munceau zi-lumină. Ca pe timpul lui Ceauşescu, în secolul anterior. Se încălzeau defectuos iama, nu dispuneau de uşi şi ferestre adecvate. Nu trebuie de asemenea uitat că nu existau batiste şi că făceau ravagii maladii contagioase. Vârsta




Yüklə 3,8 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   114   115   116   117   118   119   120   121   ...   314




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin