Istoria Romei

Eugen Cizek

Note

¹ Pentru evenimentele subsecvente anului 70 î.C, triumful şi dominaţia lui Pompei, ascensiunea lui Cicero, conjuraţia lui Catilina, vezi G. Bloch, op. cit., pp. 293-317; R. Syme, op. cit., p. 40; Pierre Grimal, Ciceron, Paris, 1986, pp. 154; 164 (partizanii lui Catilina nu ar fi aspirat la o reformă autentică); M. Le Glay, op. cit., pp. 239-245; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 116-l19; E. Cizek, Ist. Ut. lat., pp. 170-l71; 173-l75. Pentru problemele Egiptului, vezi G. Bloch, op. cit., pp. 303; 306; 308; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 117-l19. La sfârşitul lui noiembrie 63 î.C, Cicero îşi întrerupsese seria Catilinarelor, în aşteptarea izbucnirii sediţiunii interne. El rostise discursul „Pentru Murena", Pro Murena. Unul dintre consulii desemnaţi pentru 62, Lucius Licinius Murena fusese acuzat de coruperea alegătorilor, de către doi optimaţi intransigenţi, senatorul Marcus Porcius Cato şi jurisconsultul Sulpicius Rufus, probabil manipulaţi de catilinari. Cicero a întrevăzut primejdia care se profila. „Casarea" alegerii lui Murena ar fi lăsat o Romă unde mecanismele instituţionale erau deja grav ameninţate, cu un singur consul, colegul lui Murena: Decimus Iunius Silanus. Sau, mai rău, ar fi devenit consul Catilina, învins la alegerile din vara lui 63, de către cei doi, mai sus menţionaţi, dar clasat al treilea. în cuvântarea sa, Cicero a respins acuzaţiile, a ridiculizat pe cei ce le avansau, a elogiat meritele militare ale lui Murena şi a căpătat achitarea lui: vezi P. Grimal, Ciceron, pp. 159-l60; E. Cizek, Ist. Ut. lat., p. 175. în ce priveşte cariera lui Caesar şi primul triumvirat, vezi şi Jerome Carcopino; Jules Cesar, ed. revăzută şi augumentată prin colaborarea lui Pierre Grimal (a 6-a), Paris, 1990, pp. 3-205.

² Pentru consularul lui Caesar, vezi G. Bloch, op. cit., pp. 318-320; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 202-221 (la ultima pagină releva: „dans Ies annees qui vont suivre, son genie militaire va 1' abolir [primul triumvirat] et instaurer â sa place le regime autocratique dont ii avait pose deja Ies assises religieuses: le regnum de Cesar ne fait que commencer); M. Christol-D. Nony, op. cit., p. 119.

³ Referitor la cauzalitatea anexării Galliei, la obiectivele lui Caesar, la Orgetorix şi Ariovistus, vezi C. Jullian, Histoire de la Gaule, 8 voi., retipărite, Bruxelles, 1964, III, pp. 13l-l37; 152-l54; 160-l62; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 223-234; M. Le Glay, op. cit., pp. 102-l04; M. Christol-D. Nony, op. cit., p. 120; E. Cizek, Ist. Ut. lat., pp. 135; 210; D. şi Y. Roman, op. cit., pp. 410-416.

⁴ Pentru războiul gallic, inclusiv pentru rebeliunea generalizată, comandată de Vercingetorix, vezi C. Jullian, op. cit., III, passim; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 104-l05 (dar opinăm că cifra de 2.000.000 de galii, morţi sau transformaţi în sclavi, este exagerată; de asemenea ni se pare imposibil ca Vercingetorix să fi fost un agent provocator al lui Caesar ori un nătâng înşelat, prin multe subterfugii şi curse întinse de proconsul); M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 120-l21; D. şi Y. Roman, op. cit., pp. 410-465 (nu ni se pare însă că ocuparea Massiliei, în 49 î.C, de către cezarieni ar fi un efect direct al războiului gallic). în ce priveşte manipularea textului lui Caesar, care relatează războiul gallic, vezi Michel Rambaud, L' art de la deformation his-torique dans Ies Commentaires de Cesar, Lyon, 1952, pp. 7-l33; 177-373; id., Cesar, Paris, 1974, pp. 33-54; E. Cizek, Ist. Ut. lat., pp. 213-218.

⁵ Cu privire la evenimentele posterioare primului triumvirat, la Luca şi la efectele reînnoirii înţelegerii din 60 î.C, vezi G. Bloch, op. cit., pp. 320-322; M. Rambaud, Cesar, pp. 55-61; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 253-280; 288-290; 336-343; M. Le Glay, op. cit., pp. 245-246; M. Christol-D. Nony. op. cit., pp. 119-l20; E. Cizek, Ist. Ut. lat., pp. 175-l76; 180-l81.

⁶ Pentru sfârşitul triumviratului şi dezastrul umilitor al lui Crassus, vezi G. Bloch, op. cit., p. 322; M. Rambaud, Cesar, pp. 59-60; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 289-290 (o ciocnire de

Sfârşitul Crizei Republicii Romane

233

orgolii izbucnise pe sicriul Iuliei. Pompei dorea ca Iulia să se odihnească pe veci în uilla sa de la Alba, unde cuplul dusese o existenţă fericită. Cesar, susţinut de manifestări zgomotoase ale plebei, reclama înmormântarea Iuliei în Câmpul lui Marte, într-un teren consacrat din punct de vedere religios. Pompei a trebuit să cedeze. Caesar izbutea astfel să-şi divinizeze propriul sânge); 29l-330; 338; M. Le Glay, op. cit., pp. 245-246; M. Christol-D. Nony, op. cit., p. 120.

⁷ în plus faţă de ceea ce am citat supra, vezi M. Rambaud, L' art de la deformation, pp. 177-293; P. Grimal, Literatura latină, pp. 154-l59.

⁸ Relativ la prelimariile războiului civil, vezi M. Rambaud, Cesar, pp. 60-69; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 342-356; M. Le Glay, op. cit., p. 248; M. Christol-D. Nony, op. cit., p. 121.

⁹ în privinţa intenţiilor autentice ale lui Caesar şi a personalităţii sale, vezi M. Gelzer, Iulius Caesar, der Politiker und Staatsman, ed. a 6-a, Miinchen, 1960, passim; R. Syme, op. cit., pp. 54-81; C. Meier, Caesar, Berlin, 1982, passim; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 337-338; Th. Mommsen, op. cit., III, Bucureşti, 1988, pp. 252-256; M. Le Glay, op. cit., pp. 247-248; E. Cizek, Ist. Ut. te., pp. 210-211.

¹⁰ M. Rambaud, Cesar, p. 92, contabilizează şederile lui Caesar la Roma, înainte de idele lui martie: în 49, opt zile (l-7 aprilie) şi ulterior aproximativ cincisprezece zile (noiembrie-decem-brie); în 47, două luni, începând din octombrie; în 46, şapte luni, de la 25 iulie până în noiembrie; în 45-44, şapte luni, după întoarcerea din Hispania, din august 45 până la 15 martie 44 î.C.

¹¹ Pentru desfăşurarea şi implicaţiile războaielor civile, desfăşurate în vremea lui Caesar, vezi M. Rambaud, Cesar, pp. 9l-l02; Th. Mommsen, op. cit., III, pp. 203-252; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 359-469; M. Le Glay, op. cit., pp. 248-249; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 124-l25.

^l- Cu privire la programul de viaţă al lui Caesar, vezi M. Rambaud, Cesar, pp. 10l-l04.

¹³ Pentru acumularea progresivă a puterilor de către Iulius Caesar şi factura lor cvasi-monarhică, vezi W. Buckert, „Caesar und Romulus-Quirinus", Historia, 11, 1962, pp. 356-376; M. Rambaud, Cesar, pp. 103-l09; J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 47l-561; M. Le Glay, op. cit., pp. 250-251; M. Christol-D. Nony, op. cit., pp. 125-l27. în ce priveşte pe Marcus Antonius ca adevărat moştenitor politic şi ideologic al lui Caesar, vezi Francois Chamoux, Marc Antoine, dernier prince de V Orient grec, Paris, 1986, passim; Paul-Marius Martin, Antoine et Cleopâtre, La fin d' un reve, Paris, 1990; id., „U autre heritier de Cesar", Marc Antoine, son ideologie et sa descendance. Ades du Colloque organise ă Lyon le jeudi 23 juin 1990, Paris, 1993, pp. 37-54.

¹⁴ în Gallia narboneză se produce o a doua colonizare a Narbonei, unde sunt implantaţi veteranii legiunii a X-a; cei din legiunea a Vi-a sunt instalaţi la Arelate (azi Arles). în Sicilia imigranţii italici au fost implantaţi în Syracusa, Cătina (azi Catania), Panormus (azi Palermo), în Hispania, la Hispalis, Urso (azi Osuna), Emporiae (azi Ampurias), în Africa la Curubis (azi Courba), Ciupea (azi Kelibia) etc. Naturalizarea romană completă a fost acordată anumitor cetăţi hispane, precum Gades, Ulia, Tarraco. „Dreptul latin", ius Laţii, a fost acordat anumitor centre urbane, din Hispania. Acelaşi drept latin l-au primit Utica, în Africa, Tolosa, Ruscino (azi Castel-Roussillon), Vienna, Antipolis (azi Antibes), Avenio (azi Avignon), în Gallia narboneză. Pentru detalii a se vedea, printre alţii, J. Carcopino, Jules Cesar, pp. 543-544. O cartă a unei colonii din Hispania, adică de la Urso, consfinţeşte articularea vieţii municipale. Se transplantează aici, în Hispania, cultul triadei divine capitoline şi instituţii italice.

¹⁵ Pentru reformele lui Caesar, vezi Eduard Meyer, Caesars Monarchie und das Prinzipat des Pompeius, Berlin, 1922, passim; R. Syme, op. cit., pp. 82-93; 520-524; J. Gaudemet, op. cit., pp, 447-45O; Jean Rouge, Les institutions romaines de la Rome royale â la Rome chretienne, Paris, 1969, pp. 95-96; M. Rambaud, Cesar, pp. 109-l14; CI. Nicolet, Le metier de citoyen,