Istoria Romei

Propagandă, mistică imperială, religie

Implantarea solidă a Principatului augusteic s-a datorat, în mare măsură, unei propagande iscusit orchestrate. Esenţial este însă faptul că această propagandă nu intra într-un contrast flagrant cu perceperea realităţilor de către opinia publică. Astfel cum s-a întâmplat în cazul multor altor regimuri autocratice, inclusiv şi mai ales în secolul XX. Dimpotrivă, propaganda augusteică trăgea un rodnic profit din această percepere, la care încerca parţial să se alipească, manipulând-o, retuşând statutul autentic al realităţilor politico-sociale, fără îndoială depăşind-o simţitor, însă fără a pierde contactul cu ea.

Această propagandă - tradusă de operele literare tributare Principatului şi de iconografia oficială, ca şi de reacţii aparent spontane, însă manevrate din umbră de putere - exprima, în virtutea imaginilor vehiculate, mistica conducătorului, a unui „leader maxim", a unei „geniale" căpetenii, ca şi programul unei înnoiri, totuşi în aparenţă fidelă tradiţiilor politico-morale şi axiologice tradiţionale. Acest program implica restaurarea vechilor valori, vechilor rituri religioase, vechilor temple, vechilor moravuri. Rezulta desigur o nouă ambiguitate importantă. Se invocau speculaţiile referitoare la întoarcerea vârstei de aur, la calcule astrologice. Cu prilejul asasinării lui Iulius Caesar presagii sinistre anunţau primejdia unei nopţi veşnice. Cu toate acestea a fost exploatată apariţia cometei iuliene, sidus Iulium, prilejuitoare de speculaţii relative la reînceperea „anului mare", Magnus Annus, care existase cândva. în monedele emise de August sunt inserate teme privitoare la Aion, care marchează tocmai începutul acestui nou „an mare" şi chezăşuiesc lui Octavian filiaţia siderală cu Iulius Caesar, conjugată cu filiaţia civilă. Recuperarea stindardelor lui Crassus ilustrează pe plan propagandistic instaurarea „secolului de aur", saeculum aureum. August se aşază în spatele lui Apollo, zeul care ar fi reînvăţat pe locuitorii Imperiului ce semnifică pietatea, pietas, maculată de asasinarea lui Iulius Caesar. Apollo este învestit ca Purificatorul, ca Expiatorul. Pe de o parte, August însuşi afirmă că a restaurat Capitoliul, cu substanţiale cheltuieli, şi nouăzeci şi două de temple, cu sprijinul moral al senatului (Mon. Ane, 20). Pe de alta, sunt puse în mişcare numeroase mituri privitoare la August: cel al tinereţii veşnice a principelui (de fapt bolnav aproape în tot parcursul lungii sale vieţi), cel al misiunii lui imperiale, cel al substanţei Iui divine. Revelatoare pentru această pendulare între tradiţionalism şi „noutate", nouitas, sunt cele mai importante statui ale lui August. Ne referim la statuia militară şi eroică a lui August, în platoşă de soldat, de la Prima Porta şi la cea a principelui ca sacerdot şi pontifex maximus, descoperită pe via Labicana. Prima statuie ilustrează nu numai întruparea aşa-numitei uirtus, curajul eroului, ci şi statutul de înnoitor, de căpetenie providenţială, de imperator de tip nou, „veşnic tânăr şi ferice", aproape zeu, ca Marte şi ca Apollo. Gestul autoritar al braţului drept este cel al unui imperator care vorbeşte soldaţilor săi. Pe cuirasă figurează recuperarea de la părţi a stindardelor romane, Apollo şi Diana, ca şi „Mama-Pământ", Tellus Mater. Cea de a doua statuie corelează pe August cu pietas, cu tradiţia moral-reli-gioasă romană. De asemenea, regretatul Pierre Grimal a reliefat importanţa majoră a

268

Eugen Cizek ■

calităţilor înscrise pe scutul, clipeus, oferit lui August de senat şi de popor. Am semnalat şi noi însemnătatea acestui scut. L-am definit ca un manifest-program al Principatului. Monede şi copii în marmoră vehiculau propaganda conotată de scut. Ne referim la copiile de la altarul de la Potentia (azi Potenza) şi din actualul Arles. Această ultimă copie, descoperită în anii 1950, conţine următoarea inscripţie: „senatul şi poporul roman a dăruit scutul imperatorului Caesar, fiul divinului, August, consul a opta oară, din pricina virtuţii, clemenţei, spiritului de justiţie, pietăţii faţă de zei şi de patrie", SENATVSII POPVLVSQVE ROMANVS II IMP(eratori) CAESARI DWl F(ilius) AVGVSTO II COS(ul) VIII DEDIT CLVPEVMII VIRTVTIS CLEMENŢIAE IIIVSTITIAE PIETATIS ERGAIIDEOS PATRIAMQVE. Sub aparenţa fidelităţii faţă de tradiţii sunt „ busculate" tabuurile republicane.

Cârmuitor pragmatic şi abil, August adoptă o ţinută exterioară relativ modestă. Nu poartă decât „cununa cetăţenească", corona cinica, simbol al clemenţei şi al preocupării pentru soarta romanilor. Cu toate acestea monopolizează triumfurile şi accentuează teologia Victoriei, preconizată încă de căpeteniile politico-militare de la sfârşitul Republicii. Victoria îl însoţeşte pe August întotdeauna şi pretutindeni. Ea ilustrează harisma divină, ca şi trofeul, simbol al său şi simbol al Fortunei, al aşa-numitei Felicitas, care o condiţionează. Capacitatea imaginilor conoteazâ o gândire politică, o ideologie nouă a conducătorului inspirat şi condus de zei, un amalgam de factori diverşi: politici, sociali, morali, religioşi, artistici. Aceste imagini traduc un program de reînnoire culturală, care emană de la principe şi de la suporterii lui politici. Basoreliefurile şi monedele comportă Victorii care încoronează împăratul. Victoria este instalată în Curie ca simbol al regimului augusteic. Aproape în unanimitate scriitorii vremii susţin ostentativ, chiar dacă nuanţat, propaganda regimului augusteic. Resursele financiare ale Principatului sunt mobilizate pentru susţinerea propagandei: congiarii, uneori acordate la 250.000 de beneficiari, survin în 29, 24, 12 î.C. (cu prilejul asumării pontificatului maxim), în 5 î.C, repartizări gratuite de grâu (Suet., Aug., 41, 4-5). Distribuţiile în bani şi în grâu ating plafonul de 600 milioane de sesterţi, adică 150 milioane de denari. Se adăugau cumpărări de loturi agricole în Italia şi în provincii, dăruite veteranilor. Ele au costat 860.000.000 de sesterţi, deci 215.000.000 de denari. August însuşi susţine că el a fost cel dintâi care a stabilit colonii de veterani, în Italia şi în provincii, nu recurgând la exproprieri violente, ci la cumpărări de pământ. (Mon. Ane, 16, 1). Se adaugă 400.000.000 sesterţi (100.000.000 denari) ca prime acordate soldaţilor din legiuni şi pretorienilor cu prilejul lăsării lor la vatră. în realitate, noi am constatat că August a utilizat şi confiscări de proprietăţi agricole. în sfârşit, principele a subvenţionat atât aerarium Satwni cu 150.000.000 sesterţi, cât şi noua trezorerie militară cu 170.000.000 sesterţi. Pentru construcţiile publice, Forul lui August, templele etc, August a vărsat 100.000.000 sesterţi, în vreme ce pentru jocuri, lupte de gladiatori, spectacole scenice, întreceri de care, bătălii navale simulate, adică naumahii, s-au cheltuit alte sume de bani. Reţetele indispensabile acestor generozităţi provin din exploatarea Egiptului, din consistente sume încredinţate principelui prin testamente, între 6 î.C. şi 14 d.C, aceste „moşteniri" s-ar fi ridicat la 4 miliarde de sesterţi (Suet., Aug., 101, 4). Nu trebuie uitat că numai Iulius Caesar îi lăsase prin testament 56.000.000 de sesterţi. Octavian îşi începuse cariera politico-militarâ cu o avere personală de 80-l00.000.000 de sesterţi. August ştia că puterea politică depinde de puterea economică. Tocmai generozitâţile, evergetismul augusteic au implicat contactul indispensabil între propagandă, manifestată în iconografie şi în operele literare, şi reacţiile opiniei publice.

Secolul lui August: Instaurarea Principatului

269

Virtuţilor principale, vehiculate de scutul lui August, se adaugă virtuţi secundare. Ele sunt evocate de textele literare şi de legendele monetare. Astfel emerge „moderaţia" ori „măsura", moderatio, concretizată în exerciţiul justiţiei şi în organizarea instituţiilor. Ovidiu va face apel la această virtute, în timpul surghiunului său. Moderatio decurge din virtuţi cardinale, ca iustitia şi clementia. O altă virtute secundară este „îngăduinţa", indulgentia, care ilustra bunăvoinţa principelui. Nu este încă oficial consacrată. îi este asociată „generozitatea", liberalitas sau muni-ficentia, desemnată de greci prin termenul philanthropia. Am remarcat că însuşi August o scoate în evidenţă în Res Gestae. Suetoniu va nota că principele profitase de orice prilej pentru a-şi demonstra generozitatea. între altele a subvenţionat senatori, care nu puteau atinge plafonul cen-sitar de 1 milion de sesterţi (Suet., Aug., 41, l-3). încât August se comporta ostentativ ca un suveran everget. De aceste două virtuţi secundare depinde şi o alta: „prevederea", prouidentia. Efectiv August a arborat propriul providenţialism. Legendele monedelor şi inscripţiile încorporează o propagandă febrilă pentru toate aceste virtuţi şi pentru ceea ce ele proclamau ca roadele Principatului: „pacea", pax, concordia, felicitas, fides, pietas, „speranţa", spes, uirtus, „echitatea", aequitas, prouidentia. Monedele stăruie asupra perceperii lui August ca stăpânitor al spaţiului şi al timpului. Decorul statuii eroice a lui August de la Prima Porta figurează popoarele biruite de imperator. Soarele şi Luna, Oceanul şi Ziua figurează pe cuirasa lui August ca simboluri ale Lumii şi ale Timpului. Propaganda literară stăruie, cât se poate de apăsat, asupra eternităţii statului roman. O concepţie liniară asupra timpului se detaşează din această propagandă. Cum arăta Marcel Le Glay, August străpungea determinismul temporal şi fundamenta veşnicia Romei. Tema eternităţii Romei se converteşte în „leitmotiv" privilegiat al propagandei augusteice. Se configurează astfel o adevărată teologie augusteicâ.

Ne îndepărtăm astfel substanţial de imaginea călăuzei tradiţionaliste a unei republici cel puţin parţial restaurate. O manifestare clară de monarh al unui regim politic totuşi ambiguu, fără nume, au fost jocurile seculare. Desluşim, în aceste jocuri, vârful strategiei spectacolelor de conotaţie propagandistică. în principiu, aceste jocuri, menite a celebra o secvenţă istorică de 110 ani din istoria Romei, fuseseră organizate în 456, 249 şi, poate, în 126 î.C. August le sărbătoreşte în 17 î.C, spre a oglindi gloria magnifică a regimului său, instaurarea păcii universale, garantarea eternităţii Romei. Trabanţii regimului augusteic au introdus celebrarea jocurilor în fastele capitoline. Cvindecemvirii au consultat Cărţile Sibylline, unde au pretins că ar fi descoperit prezicerea desfăşurării jocurilor în 17 î.C, ca şi necesitatea reformării structurii lor.

Crainici, învestmântaţi după tradiţia antică, străbat Roma şi anunţă poporului o ceremonie pe care nimeni nu o mai contemplase şi nu va mai avea prilejul s-o contemple. Poporul se va supune riturilor de purificare, care să îndepărteze pângăririle trecutului. De altfel, în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, August şi Agrippa au oferit un sacrificiu Parcelor într-un loc situat pe ţărmul stâng al Tibrului şi consacrat zeităţilor Infernului. August a evocat poporul roman şi „cetăţenii", quirites. Ceea ce implica rugăciunile arhaice şi Roma tradiţională. Au urmat alte sacrificii ale lui August şi Agrippa, aparent foarte tradiţionale. în realitate, se impunea o nouă teologie. După jertfele aduse zeităţilor infernale, ca şi lui Apollo şi Dianei, s-a desfăşurat o altă ceremonie revelatoare. Ca pisc al jocurilor a fost ales un imn, alcătuit de Horaţiu: „Poemul secular", Carmen sae-culare. Acest imn a fost cântat, pe Palatin şi apoi pe Capitoliu, de un cor format din douăzeci şi opt de fecioare, uirgines, şi din douăzeci şi opt de adolescenţi, pueri, vlăstare ale unor părinţi născuţi liberi, recrutate din ordinul senatorial şi din cel ecvestru. Se desluşea relaţia cu riturile matrimoniale, de altfel slujite de o sută douăzeci de matroane. Era asociată credinţa în „anul mare".