Istoria Romei

Eugen Cizek

fost fraţii Aule şi Caile Vipinas, în latineşte Aulus şi Caelius Vibenna. Ei ar fi cucerit Veii şi ulterior Roma însăşi. Pe aceleaşi fresce figurează şi numele lui Tarchunies Rumach, adică Tarquinius al Romei. De altfel, în secolul al Vl-lea î.C. şi etruscii din Caere au controlat drumul spre Campania şi ar fi ocupat Roma şi Ardea. Mezentius provenea din Caere (DH, 1, 65, 5). Percepţia lui Servius Tullius a putut fi zămislită după standardele celei de a treia funcţii indoeuropene. Oricum, i s-au pus în seamă reforme esenţiale. Datele privitoare la aceste reforme comportă exagerări şi anacronisme vădite, dar şi un nucleu de realitate. '

Astfel, i se atribuie lui Servius Tullius, pe lângă ridicarea primei incinte fortificate a Romei, pe care practic a convertit-o într-un oraş, urbs (Liv., 1, 44, 3-5), şi înălţarea unui sanctuar al latinilor pe Aventin, subminarea sistemului socio-politic gentilic, la care ne vom referi în subcapitolul următor. El ar fi introdus de asemenea la Roma o monedă, care să faciliteze comerţul, în definitiv o unitate metalică de greutate fixă, aşa numitul aes signatura (Plin., 23, 4l-43). Ar fi intervenit de asemenea în drepturile juridice ale ginţilor, numind judecători regali, care să se ocupe de dreptul privat (DH, 4,25, 2). Se pare de asemenea că el i-a împărţit pe romani, în funcţie de veniturile lor, în două categorii.

Cetăţenii, care făceau parte din prima categorie, au format infanteria - organizată ca hopliţi ai Romei. în acest fel se înlocuiau şi la Roma luptele individuale şi haotice, survenite pe câmpul de bătălie şi atestate cândva de Homer, cu înfruntări riguros structurate, între unităţi disciplinate, alcătuite dupâ modelul luptătorilor hopliţi din Grecia. Soldaţii centuriilor, mai jos menţionate, au ajuns să constituie un cadru de mobilizare şi o adunare populară de tip nou. Toate măsurile promovate de către Servius Tullius urmăreau, în chip clar, destabilizarea structurilor gentilice arhaice, rural-pastorale, şi făurirea, la Roma, a unei comunităţi urbane de tip timocratic. Paradoxal, structura socio-politică serviană a determinat reacţii intense, abil concertate, ale spaţiului rural al Romei, locuit de proprietari de pământ şi îndeosebi de crescători de vite.

în conformitate cu legenda referitoare la evenimentele produse în Roma regală, în urma unui sângeros complot, Servius Tullius ar fi fost lichidat şi înlocuit cu ginerele său, Tarquinius al II-lea, ultimul rege al Romei. în realitate, se pare că etruscii din Tarquinii şi partizanii lor, numeroşi în noul oraş al Romei, ar fi alungat şi exclus din Urbs pe etruscii vulcieni şi, eventual, pe cei din Caere. - -_:

Etruscii, chiar cei latinizaţi din Tarquinii, erau în mod cert susţinuţi de latino-sabinii autentici. Ei au beneficiat de asemenea de sprijinul acordat de cetăţile etrusce Veii şi Tusculum. Tarquinius al II-lea s-a comportat ca un tiran elenistic. Este revelator faptul că îndepărtarea sa de la putere a coincis cu prăbuşirea regimurilor politice represive ale Pisistratizilor din Atena şi cu o concretizare a portretului-robot al tiranului, astfel cum rezultă din textele lui Platon (Gorg., 510 b, 9-C.5). Tarquinius al II-lea şi, eventual, alţi Tarquinii, a căror amintire s-a estompat, au instaurat la Roma un stat etrusco-latin, care bloca drumul năvălirilor triburilor indoeuropene coborâte din munţi şi urmărea să redeschidă etruscilor accesul spre Campania, acces relativ închis în vremea episoadelor vulciene şi caeriene. Tarquinius al II-lea a combătut cu succes muntenii italici, sabini şi volsci (Liv., 1, 53, 2-3; DH, 4, 49-50). A cucerit Gabii şi şi-a impus hegemonia asupra întregului Laţiu, pregătită de antecesorii săi, tarquini şi vulcieni. S-a gândit, poate, şi la

Fundarea Romei şi Regalitatea

33

o politică de expansiune maritimă a Romei. El s-a instalat în fruntea ligii celor treizeci dspopuli latini, nu ca lacumon al Romei, ci în calitate de comandant al armatei federale a ligii latine, calitate dobândită cu titlu personal.

în orice caz, Roma a obţinut în Laţiu un statut privilegiat, pe care nu îl va recâştiga decât în 338 î.C. De altfel, unele aşezări latine îi vor rămâne fidele lui Tarquinius, după ce a fost alungat din Roma. Tarquinius al II-lea a fost un constructor eficace, deoarece a continuat opera de urbanizare a Romei lansată de predecesorii săi. Cu ajutorul unor muncitori sosiţi din Veii a ridicat templul, măreţ pentru vremea respectivă, închinat lui Iupit'er Capitolinul. De asemenea, a isprăvit sistemul de canalizare al Romei, prin făurirea unei mari conducte de colectare a apelor reziduale, cloaca maxima (Liv., 1, 55-56). Tarquinius Superbus s-a străduit constant să disloce în continuare vechile structuri gentilice şi să potenţeze justiţia regală, în detrimentul celei a fruntaşilor ginţilor. Crescătorii de vite latino-sabini nu au aprobat politica externă ambiţioasă a acestui „rege" şi au respins opera lui de politică internă. Toţi romanii erau prea obosiţi de lungile sale campanii militare şi de munca obligatorie impusă de construcţiile iniţiate de el. Izvoarele antice vor insista asupra brutalităţii şi crimelor săvârşite de acest rege-lucumon (Liv., 1, 56, 7; DH, 4, 42, 1). Tarquinius al II-lea se afla în rele raporturi cu senatul şi nu consulta adunarea poporului, arunci când iniţia o campanie militară (Liv. 1,49, 3). în concluzie, el s-a vădit un tiran de tip grecesc, în toate accepţiile unui asemenea termen.

Demersul întreprins de către regi-lucumoni etrusci s-a reliefat aşadar deosebit de relevant, bogat în multiple reverberaţii. El nu s-a limitat la politica de expansiune în Laţiu. j,Fundarea" etruscă a Romei a implicat o autentică urbanizare şi o subminare constantă, aproape sistematică, a relaţiilor gentilice, în vederea implantării unor structuri timocratice. Urbanizarea a fost pretutindeni, în Laţiu, încurajată de etrusci. Nu numai la Roma, ci şi la Satricum, se elimină ultimele rezervaţii horticole şi sepulcrale de pe teritoriul noilor oraşe şi se sistematizează spaţiile publice. Parţial sunt înlocuite bordeiele primitive cu locuinţe din piatră, înzestrate cu puţuri. La Roma sunt asanate mlaştinile din zona Forului, care este pietruit. Se ridică Regia, „palat" al regilor-lucumoni etrusci, se dezvoltă agricultura. Se introduc viticultura şi olivicultura. în Laţiu se creează o reţea de canale, deşi asanarea mlaşinilor nu se va desăvârşi decât în prima jumătate â secolului XX. Neîndoielnic fundamentale au fost lărgirea spaţiului urban şi construirea unei incinte fortificate a Romei. Structurile militare au fost riguros articulate. Infanteria a fost organizată într-o legiune, legio. De fapt, lui Romulus, probabil în temeiul unui anacronism, i se atribuie crearea a trei centurii de cavalerie, care formau cei 300 de „rapizi", celeres, unitate de gardă regală şi vârf de lance al armatei romane (Liv., 1, 13, 8; DH, 2, 13). Tarquinius I a mai creat încă trei centurii de cavalerie, iar Servius Tullius a mărit de asemenea numărul acestor subunităţi, încât celeres au ajuns să grupeze 1.800 de militari. Mai ales s-a născut statul roman, care a măcinat, în chip deliberat, orânduirile gentilice. Totuşi, lucumonii etrusci au rămas străini de mentalitatea focalizată pe solidaritatea cetăţenească a romanilor. Aceasta prescria atitudini caracteristice, semne de vechi ritualuri, reacţii mentale implantate în psihologia colectivă a romanilor, inclusiv a etruscilor latinizaţi, contururi ale etnostilului Romei antice. , ■