Istoria Romei

Eugen Cizek

Prin eliminarea lui Licinius, Constantin a rămas suveran unic al Imperiului. El a desemnat pretutindeni creştini în funcţiile înalte ale administrării statului. Funcţionarilor păgâni li s-a interzis să sacrifice zeilor. Constantin a intervenit hotărâtor în gestionarea Bisericii', puse la grea încercare de erezii, în special de arianism, spre care însuşi Constantin a înclinat, începând din 327 d.C. în 326 d.C, emerg monede comportând efigii nimbate ale lui Constantin, care, probabil, era şi el obsedat, ca atâţia alţi împăraţi, de memoria lui Alexandru. Tot în 326 d.C, Constantin a poruncit moartea fiului său mai mare, Crispus, acuzat de adulter şi obligat să se otrăvească. Aceeaşi soartă au avut-o Fausta, soţia împăratului şi fiica lui Maximian, înecată într-o baie fierbinte. Constantin nu ierta pe nimeni.

Pentru ispăşire, Constantin a trimis-o în Palestina, în special la Ierusalim, pe Sfânta Elena, care va deceda în 327 d.C. I s-a ridicat o statuie în noul oraş Constantinopol. în 335, Constantin a decis „împărţirea" Imperiului, după moartea sa, între cei trei fii ai săi, Constantin II, Constantius şi Constans, cărora le-a adăugat doi nepoţi, copiii fratelui său vitreg (Dalmatius), Dalmatius II şi Hannibalianus. în 336, Constantin şi-a celebrat treizeci de ani de domnie, tricennalia, dar, în anul următor, cum am semnalat mai sus, a murit. L-a botezat, pe patul de moarte - căci nu se creştinase oficial -, episcopul arian Eusebius din Nicomedia. Fiii şi nepoţii săi erau cezari, dar situaţia succesiunii nu era clară.

îndeosebi după 330 d.C. şi anterior, Constantin a operat reforme fundamentale ale statului roman. Nu în ultimul rând, Constantin a pus bazele unei noi dinastii imperiale, cea de a doua familie a Flavienilor, Flauii. El a continuat, aprofundat, împins mult mai departe decât Diocleţian, transformarea profundă a Imperiului. Astfel puterea suveranilor a devenit un Dominat totalitar, radical diferit de ceea ce fusese Principatul. A reformat curtea imperială şi a perfecţionat eticheta de sorginte elenistico-orientală, care domnea aici. S-a modificat integral administraţia centrală. Corpul pretorienilor a fost suprimat, dar prefectura pretoriului a dobândit o altă utilizare. întreaga administraţie a provinciilor a continuat să se modifice. S-a operat o reformă a armatei. O nouă strategie fiscală a luat fiinţă. Dreptul a suferit mutaţii cardinale. Prin excelenţă dirigis-mul statal, economic şi social, a fost amplificat până la nivelul unor parametri surprinzători. S-a tins spre „îngheţarea" condiţiei sociale a locuitorilor, din motive pragmatice şi ideologice, pendinte de ierarhizarea totalitară a societăţii. Concomitent, acest împărat este unul dintre marii constructori ai Imperiului, la Roma şi în provincii.

Pentru că numele lui Constantin este mai ales legat de măreaţa edificare a unei a doua capitale a Imperiului, „cealaltă Romă (din două"), altera Roma, la care aspiraseră atâţia alţi împăraţi. într-adevăr Constantin a construit Constantinopolul. Această „a doua Romă" sau „noua Romă", în greceşte deutera Râme ori nea Râme, s-a înălţat pe ruinele cetăţii Bizanţ, Byzantium sau Byzantion, care fusese fidelă lui Licinius, încât zidurile îi fuseseră dărâmate, iar principalii locuitori expulzaţi. Fostul Bizanţ deţinea o poziţie strategico-geografică de invidiat. Nu numai că putea contrabalansa Roma, devenind polul politico-administrativ-cultural al Răsăritului Imperiului (Zosim, 2, 30, 1), dar controla toate legăturile terestre şi maritime dintre Europa şi Asia, calea pe ape între Mediterana şi Marea Neagră, toate drumurile dintre strâmtori şi Asia Mică, Siria, Mesopotamia, Pont, dintre Bosfor şi zonele centrale şi occidentale ale Imperiului (Zosim, 2, 30, 2-3). Pe de altă parte, situl Cornului de aur era magnific şi lesne de apărat printr-o incintă fortificată, menită să-l izoleze de interiorul provinciilor învecinate.

Dominatul şi Căderea Imperiului Roman Occidental

537

Iar Barbarii de la Dunăre şi perşii rămâneau primejdioşi, pe când graniţa renană părea acum sigură. Concomitent, Bizanţul se afla departe de aristocraţia romană încă fidelă religiei şi tradiţiilor străbune, funciarmente ostilă strategiei politice a împăratului. Constantin refuzase să urce pe Capitoliu nu numai după victoria asupra lui Maxenţiu, ci şi în 315 şi 326. Intre 320 şi 326, survenise un conflict acut între Constantin şi aristocraţia senatorială păgână. în 325, Constantin a instalat la Roma primul prefect creştin al Oraşului, Acilius Severus. Ulterior, conflictul s-a calmat, însă Roma nu putea fi acea capitală creştină a Imperiului pe care tindea s-o dorească împăratul. Pe deasupra, ca şi Alexandru, Constantin voia o capitală a sa, care să inaugureze o nouă vârstă de aur. încât, la mai puţin de două luni după victoria obţinută asupra lui Licinius, la 8 noiembrie 324, Constantin a pus temelia unui nou oraş gigantic, care se va numi „oraşul lui Constantin", Constantinopolis. Atunci a fost consacrat solul viitoarei metropole. Inaugurarea oficială a Constantinopolului a avut loc la 11 mai 330, când au fost instalate aici autorităţile politice, însă lucrările de construcţii s-au prelungit până în 336 şi chiar ulterior. în 330, populaţia noului oraş, sub presiunea împăratului, sporise considerabil. Marii arendaşi ereditari, deţinători ai unor pământuri imperiale din Asia Mică, au fost constrânşi să-şi clădească locuinţe în noul oraş. în vederea stimulării înălţării de case private, s-a asigurat celor ce le construiau repede dreptul de a beneficia necontenit de distribuţii gratuite de pâine. Din fonduri publice au fost ridicate locuinţe pentru unii senatori instalaţi în Constantinopol (Zosim, 2, 31, 3).

Inaugurarea noii capitale a prilejuit somptuoase ceremonii creştine şi păgâne. într-o magnifică procesiune, a fost purtată, pe un car, statuia de lemn aurită a împăratului, ţinând în mâna dreaptă o figurină care reprezenta pe Tyche, divinitatea păgână, protectoare a oraşului. Constantin se prezenta poporului cu diademă pe creştet. Pe care o purtase pentru prima oară în 325, la uicena-lia. în Forul principal, încă de la 20 noiembrie 328, în vârful unei coloane de porfir, a fost aşezată statuia din bronz aurit a suveranului figurat ca zeu solar, cu o cunună de raze pe creştet. O altă coloană de porfir, din mijlocul pieţei centrale, purta statuia Sfintei Elena. într-adevăr, această metropolă în mare parte creştină asumase rituri, simboluri şi alte elemente păgâne. Riturile tradiţionale au fost respectate cu ocazia întemeierii oraşului. Monedele emise arunci nu comportau nici un simbol creştin. Templele vechiului Bizanţ nu au fost distruse. Chiar noile biserici încorporau conotaţii neoplatoniciene, când se numeau Sfânta Sofia, adică înţelepciunea, Sfânta Irina, adică Pacea, ca ecouri ale Altarului Păcii al lui August, de la Roma. Dar caracterul creştin al oraşului s-a potenţat progresiv. De altfel noua Romă putea apărea ca o Plotinopolis, datorită Sfintei Sofia şi Sfintei Irina sau Eirene; cu toate că în noua metropolă nu s-a construit un templu pentru Tyche, Constantinopolul şi-a apropiat epitetul de „înfloritoarea", Flora ori Anthousa. Nu au existat în noua capitală un templu al lui Iupiter Capitolinul şi nici un altar al zeiţei Vesta sau un colegiu al sacerdoţilor, care să chezăşuiască locuitorilor favoarea divinităţilor tradiţionale.