Istoria Romei

Eugen Cizek

Apollo, osemintele unui martir local. Sfântul Babylas, care, după părerea lui, pângăreau incinta sacră. A urmat o cascadă de pamflete creştine ostile împăratului, cărora Iulian le-a răspuns prin Misopogon, opuscul îndreptat împotriva ..duşmanului bărbii (purtate de Iulian)". Iulian a trecut la măsuri mai aspre: a închis catedrala creştină, i-a confiscat veniturile şi a distrus câteva capele hărăzite cultului martirilor. Garda imperială a fost parţial epurată de creştini.

La 17 iunie 362 d.C, Iulian a adoptat o măsură anticreştină deosebit de gravă S-a interzis creştinilor să mai exercite meseria de profesor (Cod. Th., 13, 3, 5), sub pretextul că textele clasice trebuie comentate în spiritul religios în care fuseseră alcătuite. Pe viitor, profesorii trebuiau să fie acceptau de consiliul curialilor din fiecare oraş. Numirea lor urma să fie aprobată de împărat. Libanios a încuviinţat această hotărâre, care obliga creştinii să încredinţeze instruirea copiilor lor unor dascăli păgâni. Ei au ripostat cu o indignare sinceră, pentru câ socoteau educaţia tradiţional-retorică, paideia, indispensabilă şi compatibilă cu Dreapta Credinţă. Nici anumiţi păgâni nu au susţinut o asemenea decizie. O va reproba Amiar. (22, 10. 7; 25, 4, 20). Iar, în 365, Gregorius din Nazians, fostul coleg de studii al împăratului, a redactat pamfletul împotriva lui Iulian: după ce îl caricaturizase pe suveranul defunct, îşi afirmă dragostea pentru literele tradiţionale, care alcătuiesc un patrimoniu comun al tuturor intelectualilor, inclusiv creştini. In schimb, în aceeaşi vreme, cauza păgânismului este aprig apărată de Saloustios în scrierea Despre zei şi univers. In timp ce ulterior, Sfântul Basilius va riposta călugărilor fanatici, ostili culturii profane, şi va apăra cultura tradiţională în scrierea Tinerilor cu privire la modalitatea de a trage folos din literele elenice. Voia oare Iulian să treacă la persecutarea sistematică, generalizată, a creştinilor după ce s-ar fi întors din campania persană, pe care o dorea strălucită? Libanios va afirma câ, dimpotrivă, una dintre ţintele expediţiei rezidase în reconcilierea dintre creştini şi păgâni, în restaurarea unităţii naţionale datorită victoriei asupra inamicului ereditar (Lib., Or., 18, 282 = A.F. Norman, Libanius Selected Works, Loeb, 1, 469-471).

Iulian visa la un stat ideal, inspirat de proiectul lui Platon, fireşte adaptat realităţilor romane. In pamfletul Cezarii, el atesta o cunoaştere temeinică a istoriei Imperiului; admiră pe Traian şi pe Marcus Aurelius şi detestă pe Constantin, unchiul său. Din primele clipe ale domniei a luat măsuri represive împotriva celor care încurajaseră crimele şi corupţia, practicate sub Constanţiu. încă de la 1 ianuarie 362, a redus ceremonialul şi aparatul greoi al curţii imperiale, unde au fost suprimate numeroase posturi funcţionăreşti. A fost considerabil redus corpul de control imperial, format din notari şi din agentes in rebus. Personal, a practicat o ţinută modestă, diferită de hieratismul asumat de predecesorii săi. încerca deocamdată să se întoarcă parţial la metodele de guvernare ale Antoninilor, la autonomia cetăţilor, la moralizarea gestiunii publice, la îngrădirea birocraţiei şi a tehnocraţilor. De altfel, aspira la abandonarea eredităţii puterii imperiale şi la resuscitarea principiului transmiterii Imperiului celui mai bun cetăţean. Obiectivele administrative ale lui Iulian au fost numeroase.

Şi-a propus simplificarea şi accelerarea procesului judiciar. împărţirii dreptăţii. Au fost anulate măsuri legislative ale lui Constanţiu. inspirate de dreptul grec şi de creştinism. Iulian a pus în operă o strategie de economii stricte şi de deflajionism. A încercat să diminueze poverile care sugrumau cetăţile şi anumite categorii sociale. A fost redusă capitaţia în Gallii, au fost suprimate exonerări de impozite şi tolerarea arieratelor. Politica riguroasă de economii a îngăduit dimi-
547

nuarea cu 20% a nivelului taxelor şi impozitelor. în vederea favorizării deflajiei şi revalorizării monedei. Iulian a întreprins o reformă monetară îndrăzneaţă, axată pe emiterea de piese mai grele. A renunţat la încasarea taxei achitate de cetăţi cu prilejul asumării de către el a augustatu-lui, aşa-numirul aunan coronarium. A proclamat caracterul voluntar, lăsat la latitudinea oraşelor, al achitării acestei taxe {Cod. Th., 12, 13, 1). Această măsură şi alte reforme datează de la sfârşitul lui iulie ,i62. când Iulian se stabilise la Antiochia. A fost asanată poşta publică {cursuspublicus), a cărei întreţinere împovăra cetăţile, din pricina permiselor gratuite acordate prea generos (euec-tiones) unor simpli particulari. Numărul permiselor a fost strict reglementat, iar rechiziţiile arbitrare au fost suprimate. S-au întreprins eforturi în vederea reînsufleţiră vieţii municipale şi restabilirii autonomiei financiare a cetăţilor. S-au luat măsuri pentru combaterea evitării demnităţii de curial. Eciesiaştii creştini au fost integraţi în curiile municipale, ca şi străinii bogaţi, care locuiau în oraşul respectiv, plebeii înstăriţi etc. Nu au fost scutiţi decât sacerdoţii păgâni, veterapafariumifi funcţionari ai statului, după unsprezece ani de serviciu, medicii şi părinţii a treisprezece copii. S-au adăugat şi alte oportunităţi conferite oraşelor Imperiului. Când penuria bântuia la Antiochia şi când curialii bogaţi, principales, stocau produsele alimentare, Iulian a vândut la un preţ redus grâu din rezervele statului. Populaţia creştină a Antiochiei nu i-a rămas însă recunoscătoare lui Iulian. Am constatat câ războiul dintre perşii lui Shapur II ş: romanii lui Constanţiu se transformase într-un conflict militar de uzură. Totuşi perşii atacau, în repetate rânduri, teritoriile romane. Iulian a decis să pună capăt războiului şi să reediteze în Orient performanţele sale din Gallii şi mai ales glorioasele victorii ale lui Alexandru şi Traian. în acest sens s-a adresat printr-o cuvântare trupelor sale, minuţios pregătite, deşi parţial puţin sigure (Amm., 23, 5). La 6 martie 363, Iulian a plecat de la Antiochia spre Hierapolis şi apoi a trecut Eufratul către Edessa, Carrhae, Ctesiphon. Iulian comanda corpul principal de armată format din 65.000 de soldaţi, în timp ce în zona oraşului Nisibis acţiona o coloană de 15.000 de oameni, condusă de Procopius şi Sebastianus. O flotă importantă transporta pe Eufrat, spre Ctesiphon, aprovizionarea armatei şi materiale de asediu. Iniţial campania s-a desfăşurat sub cele mai bune auspicii pentru romani. Pierderile de soldaţi erau derizorii. Insă ulterior înaintarea forţelor lui Iulian a devenit lentă, din pricina căldurii sufocante şi hărţuielilor la care recurgea cavaleria persana. Romanii au repurtat o victorie strălucită lângă Ctesiphon, dar nu au putut cuceri metropola perşilor. Iulian a trebuit să bată în retragere, după ce şi-a incendiat flota: ceea ce a avut un efect psihologic dezastruos, demoralizant, asupra armatei sale. Sub caniculă şi pe meleaguri total devastate de război, el a trebuit să opereze o retragere penibilă spre nord, unde se aflau forţele lui Procopius. In cursul unei lupte de ariergardă, desfăşurată la Maranga, pe Tigru, Iulian a fost grav rănit de o săgeată care îi străpunsese ficatul. A încercat zadarnic să-şi smulgă din trup săgeata şi a căzut de pe cal, după ce ar fi strigat: „ai învins, galileene" (adică Isus), enikesas Gallilaie. Puţin timp după rănire, Iulian a decedat la 27 iunie 363, când abia avea treizeci şi doi de ani: ca şi Nero cândva! înainte de a-şi da sufletul a întreţinut lungi convorbiri pe teme filosofice, despre sublimitatea sufletelor (super animorum sublimitate), cu Maximos şi Prisctis, consilierii-confesori filosofici ai săi (Amm., 24, 3, 2l-23). De unde venise săgeata care a omorât pe ultimul exponent al dinastiei constantiniene? De la un arcaş persan? De la unul dintre soldaţii săi dezamăgiţi şi puţin siguri? De la un ofiţer crpcfin -■:•.-= .....-.....

548