Istoria Romei

Colegiile şi primul cerc cultural-politic

Am reliefat, în alt subcapitol, cât de importantă era colegialitatea în sistemul instituţional roman. De fapt, romanii spuneau adesea: „trei fac un colegiu", tres faciunt collegium. Incontestabil, se refereau la trei persoane. Deşi „colegiile", collegia, reuneau de regulă mult mai multe persoane decât trei. Pe măsura transformării Cetăţii într-un imperiu, romanii, cum am semnalat în primul capitol al acestei cărţi, simţeau nevoia regrupării lor în noi forme de solidaritate, în adevărate microunităţi sociale. S-a dezvoltat astfel fenomenul asociativ al aşa-numiţilor „sodalicii", sodalicia. Chiar sub Republică, emerg tot felul de asociaţii, ca de pildă ale celor care locuiau în acelaşi cartier

72

Eugen Cizek

de locuinţe (C.I.L., 4, 171; 193, 204 etc). Totuşi cele mai importante asociaţii sau sodalicii se manifestau sub chipul unor corporaţii sau colegii. Cele mai vechi colegii sunt confreriile sacerdotale, ale diverselor categorii de preoţi. Dar, în 207 î.C, apare ca un colegiu profesional cel al poeţilor, collegium poetarum. într-adevăr, orice colegiu avea în principiu un caracter religios. însă se difuzează obiceiul solidarizării romanilor în colegii constituite din oameni care aveau aceeaşi meserie. Se alcătuiesc de asemenea colegii ale tinerilor, ale sportivilor, ale răspântiilor, collegia compitalia, şi chiar ale celor ce se asociau în vederea întrajutorării cu prilejul înmormântărilor, collegia funeraticia. La Roma şi în alte oraşe iau fiinţă colegii ale brutarilor, ale negustorilor de grâne, de ulei, de vin, ale cioplitorilor în lemn etc. Vechi sunt colegiile scribilor, fierarilor, sculptorilor. Anumite colegii puteau reuni sute de membri. Colegiile erau minuţios organizate, îşi aveau propria divinitate protectoare, intens venerată de membrii lor, aşa-numiţii sodales. Colegiile dispuneau de efective fixe de sodales, care ţineau adunări generale, posedau săli proprii şi o visterie, alimentată de cotizaţiile membrilor, se întruneau cu ocazia sărbătorilor religioase specifice lor şi aveau conducători aleşi prin vot. Sodales din colegiile profesionale aveau condiţie material-socială foarte diversificată. Printre ei se numărau oameni înstăriţi, negustori bogaţi, dar şi sodales de condiţie modestă şi, în cazul anumitor colegii, chiar şi sclavi. Colegiile se întruneau nu numai cu prilejul sărbătorilor lor, ci şi pentru banchete comune, îndeobşte sobre. îşi alegeau patroni dintre cetăţenii opulenţi, influenţi, care le subvenţionau în schimbul suportului acordat de ele cu prilejul alegerilor.

Mult mai liber sunt structurate cercurile cultural-politice. Un asemenea cerc, circulus, este alcătuit dintr-un grup restrâns de intelectuali şi de oameni politici, concentraţi în jurul unuia sau a doi protagonişti. Nu au efective stabile şi se reunesc mai ales cu ocazia unor ospeţe, în cadrul cărora se desfăşoară discuţii pe teme politice, morale şi culturale. în secolul al H-lea î.C. apare de fapt primul cerc cultural-politic, cel al Scipionilor. El generează o autentică mişcare culturală, articulată ca un focar de idei noi, de sorginte elenizantă. Adepţii acestui circulus se străduiesc să corecteze, să modereze viziunea tradiţională, deosebit de austeră, a vechilor romani, apărată de Cato cel Bătrân şi de către alţii. Acest cerc promovează infiltrarea la Roma a filosofiei greceşti, gustul echilibrului şi al moderaţiei. Cercul Scipionilor militează îndeosebi pentru un nou ideal educativ, întemeiat pe simţul măsurii, pe temperarea contrastelor morale, pentru dialogul între generaţii, pe indulgenţă, pe deschiderea faţă de noi moravuri, pe umanism. Cel mai important „leader" al cercului a fost Scipio Aemilianus. îl asistau, ca ideologi ai cercului, istoricul grec Polibiu şi filosoful Panaetius, care îşi propunea să nuanţeze rigorismul primilor corifei ai stoicismului. Scriitori ca Ennius şi Terenţiu au frecventat acest cerc, care le-a încurajat activitatea prin toate mijloacele. Feluriţi aristocraţi, precum Fulvius Nobilior, toţi Scipionii, Paulus Aemilius, Cornelia, mama Gracchilor, încurajează o cultură focalizată pe împrumutul gândirii elenice şi pe rafinarea vieţii cotidiene a romanilor.

Atât colegiile, cât şi primul cerc cultural-politic, au marcat în profunzime viaţa Romei. Colegiile au influenţat viaţa cotidiană şi privată a romanilor. Ele s-au multiplicat tocmai în perioada modificării mentalităţilor Romei¹².

Republica Romană: Viaţa Internă

73